ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 212/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 296/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăgușin, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă în Dosarul nr. 4.501/109/2023 și de Tribunalul Iași - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.416/99/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizărilor în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii și obiectul sesizărilor

Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 13 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 4.501/109/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 12-15 din Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare și art. 9 lit. g) din Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: (i) dacă există contradicție între dispozițiile art. 9 lit. g) din Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 și art. 12-15 din Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006; (ii) dacă dispozițiile art. 12-15 din Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 se aplică și sistemului judiciar și dacă noțiunea de "dispozitive de corecție speciale" se interpretează în sensul că aceste dispozitive includ și ochelarii de vedere sau asemenea dispozitive de corecție speciale se limitează la aparate utilizate exclusiv în cadrul profesional, având în vedere și interpretarea art. 9 alin. (3) al Directivei 90/270/CEE din Cauza C-392/21; (iii) dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006, plata unui spor salarial pentru condiții de muncă vătămătoare poate fi considerată ca acoperind obligația angajatorului, având în vedere și interpretarea art. 9 alin. (3) și (4) al Directivei 90/270/CEE din Cauza C-392/21.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 296/1/2025.

Ulterior, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată, cu nr. 325/1/2025, sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.416/99/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: (i) dacă, în situații precum cea a reclamantei, în care achiziționarea aparatului special de corecție a vederii s-a făcut anterior de a se emite Decizia nr. 120 din 8 aprilie 2024, de către președintele Curții de Apel Galați, dar ulterior Hotărârii din 22 decembrie 2022, pronunțată în Cauza C-392/21, se poate acorda contravaloarea integrală a aparatului special de corecție a vederii, adică: a) fără respectarea plafonului prevăzut în Decizia nr. 120 din 8 aprilie 2024, emisă de către președintele Curții de Apel Galați și b) fără a îndeplini condițiile prevăzute de Decizia nr. 120 din 8 aprilie 2024, emisă de către președintele Curții de Apel Galați, în baza dreptului comun; (ii) dacă, în situații precum cea a reclamantei, care s-a adresat instanței după intrarea în vigoare a Deciziei nr. 120 din 8 aprilie 2024, aceasta era obligată să se adreseze pârâtei în temeiul respectivei proceduri anterior sesizării instanței; (iii) dacă, în situații precum cea a reclamantei, în care achiziționarea aparatului special de corecție a vederii s-a făcut anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2024 și a normelor sale metodologice, dar ulterior Hotărârii din 22 decembrie 2022, pronunțată în Cauza C-392/21, se poate acorda contravaloarea integrală a aparatului special de corecție a vederii, adică: a) fără respectarea plafonului prevăzut în art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2024 și b) fără a îndeplini condițiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a art. V din aceeași ordonanță.

Având în vedere existența unei strânse legături între obiectul primei sesizări și obiectul sesizării înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 325/1/2025 la Dosarul nr. 296/1/2025. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare (Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006):

Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 762/2010): " Art. 9. - Serviciile care nu pot fi decontate din bugetul ordonatorilor de credite din sistemul justiției sunt: (...) g) contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului și auzului: baterii pentru aparatele auditive, ochelari de vedere;".

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum și reglementarea unor aspecte organizatorice (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2024): Art. V. - (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în aplicarea prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile și instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, vor deconta lucrătorilor care folosesc în mod obișnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru achiziția de dispozitive de corecție speciale, în limita sumei de 500 lei/persoană. (2) Lucrătorii din cadrul autorităților și instituțiilor publice beneficiază de dreptul prevăzut la alin. (1) în baza rezultatelor examenului oftalmologic care atestă faptul că pentru desfășurarea activității este necesară folosirea de dispozitive de corecție speciale sau, după caz, este necesară modificarea celor utilizate la momentul examinării. (3) Normele de aplicare a prevederilor alin. (1) și (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Finanțelor. III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept A. Dosarul nr. 4.501/109/2023 al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă

Prin Sentința civilă nr. 766 din 6 martie 2024, Tribunalul Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și a obligat pârâtul, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, să achite reclamantului suma de 4.610 lei, contravaloare ochelari de vedere, sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare.

În considerentele acestei sentințe tribunalul a reținut, în esență, că reclamantul este prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, calitate care implică atât lucrul în fața monitorului, cât și studierea dosarelor, fapt ce a determinat deteriorarea vederii reclamantului. În aceste condiții reclamantul a trebuit să se prezinte la un examen de specialitate, fiindu-i prescriși ochelari de vedere.

În drept, instanța a avut în vedere Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, ce reprezintă actul normativ prin care s-a transpus în legislația națională Directiva 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor.

Deși Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 are caracter special față de Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006, întrucât se referă în mod special la unele categorii de personal din sistemul justiției și ar trebui aplicată cu prioritate în caz de contradicții între cele două acte normative, instanța de fond a apreciat că Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 are prioritate în speța de față. Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 face parte din domeniul acquis communautaire, ambele hotărâri guvernamentale fiind emise într-un domeniu de reglementare în care statul a renunțat parțial la suveranitatea sa în favoarea autorităților Uniunii Europene.

Astfel, s-au reținut dispozițiile art. 12-15 din Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006, art. 9 din Directiva Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor, prima instanță reținând că prevederile europene nu exclud posibilitatea ca "furnizarea" aparatului de corecție să se facă prin rambursarea cheltuielilor efectuate de lucrătorul care își achiziționează singur un astfel de aparat.

Faptul că reclamantul beneficiază de un spor salarial pentru condițiile de muncă nu poate fi considerat ca acoperind obligația angajatorului, câtă vreme este vorba despre un spor cu caracter general, acordat tuturor angajaților care prestează activitatea în aceleași condiții ca reclamantul, indiferent dacă aceștia au sau nu probleme oftalmologice.

Potrivit Curții de Justiție a Uniunii Europene, ochelarii de vedere se pot circumscrie noțiunii de "aparat de corecție specială" atunci când au legătură cu lucrul la monitor (paragraful 39 din hotărârea menționată), indiferent dacă sunt folosiți de salariați și în afara locului de muncă sau pentru alte activități (paragraful 48). De asemenea, tribunalul a reținut că necesitatea achiziționării ochelarilor a fost indicată de examenul oftalmologic făcut reclamantului, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006. Nu prezintă relevanță dacă afecțiunile oftalmologice de care suferă reclamantul au fost sau nu cauzate de lucrul la monitor (paragraful 43), singura chestiune relevantă fiind că dispozitivul de corecție este destinat să îl ajute pe acesta să corecteze dificultățile vizuale în raport cu activitatea sa care implică un echipament cu monitor (paragraful 44).

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a formulat apel împotriva sentinței tribunalului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. B. Dosarul nr. 2.416/99/2024 al Tribunalului Iași - Secția I civilă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași - Secția I civilă la data de 10 mai 2024 cu nr. 2.416/99/2024, reclamanta a chemat în judecată pârâta Curtea de Apel Galați, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2.590 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație plus dobânda legală penalizatoare, calculată de la data achiziționării dispozitivului de corecție - 16.05.2023 și până la data plății integrale și efective a acesteia.

În motivare, reclamanta a arătat că este angajată la Curtea de Apel Galați din ianuarie 2020 pe funcția de consilier superior la Compartimentul patrimoniu, investiții și achiziții publice și desfășoară activități specifice acestei funcții care implică lucrul la un echipament cu ecran de vizualizare.

A precizat că, la momentul achiziționării aparatului, la nivelul curții de apel nu exista o procedură aprobată în acest sens (abia la data de 8.04.2024 a fost emisă Decizia nr. 120 din 8.04.2024 de către președintele Curții de Apel Galați). Așadar, legislația națională nu este compatibilă cu dispozițiile comunitare, însă acest lucru nu îi poate fi imputat, solicitând instanței de judecată să facă aplicarea directă a hotărârii preliminare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Consideră că este îndreptățită la rambursarea cheltuielilor pe care le-a efectuat cu achiziționarea dispozitivului de corecție special în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.028/2006, invocând Directiva nr. 90/270/CEE și Cauza nr. 392/2021 a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Pârâta a formulat întâmpinare, arătând că prin Ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 128/ÎCCJ din 26 martie 2024 a fost aprobată procedura operațională privind decontarea contravalorii aparatelor de corecție speciale necesare protecției ochilor și vederii angajaților Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca urmare a recomandărilor din cuprinsul acestui ordin, Curtea de Apel Galați a emis Decizia nr. 120/8.04.2024 prin care s-a stabilit modul de realizare a activităților privind decontarea contravalorii aparatelor de corecție speciale pentru salariații Curții de Apel Galați și instanțelor judecătorești arondate, care se încadrează în condițiile art. 12-14 din Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare. IV. Motivele reținute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată din cadrul Curții de Apel Pitești a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării, făcând trimitere la dispozițiile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. În ceea ce privește condiția ca de soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă chestiunea de drept a cărei lămurire se cere s-a apreciat că aceasta este îndeplinită, întrucât ceea ce se pune în discuție este dacă dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.028/2006 se aplică și sistemului judiciar. Totodată, instanța de sesizare a punctat și faptul că, asupra problemei de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Completul de judecată din cadrul Tribunalului Iași - Secția I civilă a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 chiar dacă nu este vorba în mod direct despre un drept de natură salarială, dat fiind că se pune problema valorificării unui beneficiu derivat din raportul de muncă între angajator și salariat. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Părțile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunilor de drept. VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Completul de judecată al Curții de Apel Pitești a apreciat că dispozițiile art. 9 lit. g) din Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, prin care se exceptează de la decontare contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului și auzului: baterii pentru aparatele auditive, ochelari de vedere, sunt în contradicție cu dispozițiile art. 12-15 din Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare. Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 reglementează condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, fără ca necesitatea acestora să fie consecința directă a utilizării echipamentelor cu ecran de vizualizare, și reprezintă norma generală care se aplică atunci când nu există o reglementare de excepție.

Prin urmare, a reținut instanța de sesizare că, în ceea ce privește necesitatea protecției vederii și a ochilor ca urmare a utilizării echipamentelor cu ecran de vizualizare, dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.028/2006 au caracter special față de Hotărârea Guvernului nr. 762/2010, aplicându-se cu prioritate în speța de față.

A subliniat instanța de trimitere faptul că Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 nu cuprinde criterii de evaluare a dispozitivelor medicale ca fiind "aparate de corecție speciale, specific lucrului în cauză". Luând în considerare cadrul legal mai sus menționat, precum și interpretările date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-392/21, se poate constata că legislația națională, mai exact Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006, care a transpus în legislația națională prevederile Directivei 90/270/CEE din 29 mai 1990, ridică serioase dificultăți de interpretare și aplicare a prevederilor art. 12 și 14, prin preluarea fidelă a acestora în ordinea juridică internă, fără clarificări suplimentare, prin prisma lipsei unor criterii de evaluare a dispozitivelor medicale ca fiind "aparate de corecție speciale, specifice lucrului în cauză" în sensul distincțiilor reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Decizia pronunțată în Cauza C-392/21, respectiv a omisiunii prevederii unor criterii de evaluare a dispozitivelor medicale ca fiind "aparatele de corecție speciale, specific lucrului în cauză".

"Un aparat de corecție special" în sensul dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.028/2006 ar trebui să servească mai degrabă la corectarea dificultăților vizuale specifice activității decât a dificultăților vizuale de ordin general care nu sunt în mod necesar legate de condițiile de muncă.

Raportat la prevederile legale menționate anterior și la interpretarea dată prin decizia pronunțată în Cauza C-392/21, se apreciază în sensul că ochelarii de vedere intră în noțiunea de "dispozitive de corecție specială" numai în situația în care deteriorarea vederii este o consecință a condițiilor de lucru (activitatea pe echipamente cu monitor, iluminat inadecvat), și nu a unei afecțiuni medicale preexistente, a cărei agravare este independentă de condițiile de lucru.

De asemenea, în lumina interpretării date prin decizia pronunțată în Cauza C-392/21 articolului 9 alineatele (3) și (4) din Directiva 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor, acordarea sporului pentru condiții de muncă nu poate fi considerată ca acoperind obligația angajatorului, întrucât este un spor cu caracter general, acordat tuturor angajaților care lucrează în aceleași condiții, indiferent dacă au sau nu probleme oftalmologice.

Completul de judecată din cadrul Tribunalului Iași a apreciat că angajatul nu trebuia să urmeze niciuna dintre procedurile specifice, lucru mai evident în cazul celei reglementate de normele metodologice la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2024, care nu era încă în vigoare nici măcar la data sesizării instanței. Interpretarea se impune și în cazul deciziei date de președintele Curții de Apel Galați, deoarece cheltuiala fusese deja făcută la momentul emiterii acelei decizii, iar reclamanta nu o putea anticipa, astfel încât ar constitui o sarcină exorbitantă (pe alocuri chiar imposibilă) să i se pretindă să fi respectat norme metodologice care nu existau încă. Pe cale de consecință, nu se impunea nici să urmeze procedura în discuție. În ceea ce privește plafonul, instanța de trimitere a observat că reclamanta a efectuat o cheltuială la un moment la care legislația română nu prevedea un astfel de element, ci doar obligația angajatorului de a deconta costurile dispozitivelor de corecție. Pe cale de consecință, nu consideră că se impune aplicarea acestuia. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Față de conținutul întrebărilor adresate instanței supreme s-a considerat că nu este necesară consultarea instanțelor cu privire la chestiunea sesizată. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul exercitării controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitor la întrebarea nr. 3 ce face obiectul sesizării din Dosarul nr. 296/1/2015, au fost identificate următoarele decizii: Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în Dosarul nr. 2.022/1/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025, Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în Dosarul nr. 2.013/1/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025, Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în Dosarul nr. 1.628/1/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată în Dosarul nr. 2.245/1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizărilor conexate îl constituie Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea inițială are ca obiect acordarea sumei reprezentând costul ochelarilor de vedere, sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.028/2006.

Totodată, procesul în care a fost formulată sesizarea conexată are ca obiect plata sumei reprezentând contravaloarea dispozitivului de corecție vizuală, precum și a unor accesorii la această plată, întemeiată pe prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.028/2006, ale Directivei nr. 90/270/CEE și Cauzei C-392/21 a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel, obiectul dedus judecății în cele două procese privește plata unor beneficii de natură salarială, derivate din raporturile de serviciu/de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reclamanții având calitatea de prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște și, respectiv, consilier superior la Compartimentul patrimoniu, investiții și achiziții publice din cadrul Curții de Apel Galați.

Cauza în care a fost formulată sesizarea cu nr. 296/1/2025 se află în apel, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Curții de Apel Pitești - Secția I civilă, iar cauza conexată, în care a fost formulată sesizarea cu nr. 325/1/2025, se află în primă instanță pe rolul completului de judecată din cadrul Tribunalului Iași - Secția I civilă, astfel că este îndeplinită și cea de-a doua condiție de admisibilitate.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, se constată că această cerință instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept și, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.

Din conținutul întrebărilor adresate de instanțele de trimitere rezultă legătura chestiunii de drept, a cărei dezlegare se solicită, cu soluționarea cauzei aflate în apel, respectiv în primă instanță, fiind astfel îndeplinită cerința de admisibilitate referitoare la modalitatea în care s-ar repercuta dezlegarea în drept asupra soluționării pe fond a litigiului.

De asemenea, chestiunile de drept a căror lămurire se solicită nu au făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Prin urmare, aceste cerințe sunt îndeplinite.

Cu privire la condiția existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că aceasta presupune identificarea unor dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale care sunt imperfecte, lacunare, contradictorii sau necorelate cu alte prevederi, fiind susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite și, în consecință, să creeze practică neunitară.

Așadar, nu orice chestiune de drept poate să fie supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai acele dispoziții legale care au caracter precar, dual sau complex, putând da naștere unor interpretări divergente.

În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă pe fond a cauzei în discuție, afectând astfel actul de justiție pe care instanța de trimitere este chemată să îl efectueze în mod direct și efectiv, rol care este consacrat la nivel constituțional.

În cauza de față, sesizările conexate nu întrunesc exigențele procedurale ale art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, coroborate cu cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru a declanșa mecanismul unificării jurisprudențiale prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, lipsind o veritabilă chestiune de drept, care să poată face obiect de analiză.

În privința sesizării formulate de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, înregistrată cu nr. 296/1/2025, se constată că titularul sesizării nu arată în ce ar consta neclaritatea, imprecizia, insuficiența textelor pe care este chemat să le interpreteze și să le aplice în virtutea funcției sale jurisdicționale, ca instanță învestită cu soluționarea în concret a unui litigiu care se înscrie în sfera competenței sale.

Prin intermediul primelor două întrebări aceasta a solicitat instanței supreme să lămurească dacă există contradicție între dispozițiile art. 9 lit. g) din Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 și art. 12-15 din Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006, dacă dispozițiile art. 12-15 din Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 se aplică și sistemului judiciar, respectiv dacă noțiunea de "dispozitive de corecție speciale" se interpretează în sensul că aceste dispozitive includ și ochelarii de vedere sau asemenea dispozitive de corecție speciale se limitează la aparate utilizate exclusiv în cadrul profesional, având în vedere și interpretarea art. 9 alin. (3) al Directivei 90/270 din Cauza C-392/21.

Se impune a fi menționat că Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 transpune Directiva 1990/270/CEE privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 156/1990.

Prin Hotărârea din 22 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-392/21, s-au stabilit următoarele: 1) Articolul 9 alineatul (3) din Directiva 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor [a cincea directivă individuală în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 87/391/CEE] trebuie interpretat în sensul că "aparatele de corecție speciale", prevăzute de această dispoziție, includ ochelarii de vedere care vizează în mod specific corectarea și prevenirea dificultăților vizuale care au legătură cu o activitate ce implică un echipament cu monitor. Pe de altă parte, aceste "aparate de corecție speciale" nu se limitează la aparate utilizate exclusiv în cadrul profesional. 2) Articolul 9 alineatele (3) și (4) din Directiva 90/270 trebuie interpretat în sensul că obligația de a furniza lucrătorilor în cauză un aparat de corecție special, prevăzută la această dispoziție, care îi revine angajatorului, poate fi îndeplinită fie prin furnizarea directă a aparatului respectiv de către acesta din urmă, fie prin rambursarea cheltuielilor necesare efectuate de lucrător, însă nu prin plata unui spor general la salariul lucrătorului.

Se reține și că, la data de 26 martie 2024, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 128, în temeiul art. 6 și 7 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, precum și al Directivei 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor, astfel cum a fost aceasta transpusă în legislația națională prin Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, ce cuprinde procedura operațională privind decontarea contravalorii aparatelor de corecție speciale.

Ordinul menționat a fost emis "Luând act de interpretarea articolului 9 din Directiva 90/270/CEE dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-392/21 (TJ împotriva Inspectoratului General pentru Imigrări)".

Prin urmare, chestiunea de drept supusă dezlegării prin intermediul primei întrebări nu ridică o reală dificultate, în contextul în care dispozițiile legale cu privire la care a fost formulată sesizarea nu sunt lacunare, incomplete și nici neclare, fiind necesară realizarea unui raționament juridic, folosind regulile de interpretare în acord cu art. 20 și 148 din Constituția României, iar instanța de trimitere are toate elementele pentru o corectă aplicare a normelor incidente în cauză.

De altfel, niciun element de dificultate nu a fost relevat în formularea acestei solicitări, în contextul în care, cu referire la determinarea normei incidente în speță, instanța identifică faptul că dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 762/2010 (vizând acordarea, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, deci cu un domeniu de aplicare particularizat) au caracter special față de cele ale Hotărârii Guvernului nr. 1.028/2006.

În ceea ce privește noțiunea de "dispozitive de corecție speciale", instanța de trimitere nu numai că nu indică o neclaritate sau imprecizie a normei, susceptibilă de mai multe interpretări, care ar pune-o în imposibilitate să deceleze sensul acesteia, dar face trimitere, argumentându-și punctul de vedere, la interpretarea dată prin Hotărârea din 22 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-392/21.

Aceeași concluzie se impune în legătură cu cea de-a treia întrebare, dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006, plata unui spor salarial pentru condiții de muncă vătămătoare poate fi considerată ca acoperind obligația angajatorului, având în vedere și interpretarea art. 9 alin. (3) și (4) al Directivei 90/270/CEE din Cauza C-392/21, în condițiile în care instanța de trimitere expune o abordare clară și concisă cu privire la modul în care ar trebui dezlegată problema de drept în discuție.

Or, astfel cum deja s-a stabilit în practica Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în condițiile în care instanța de trimitere expune o interpretare clară și argumentată în privința chestiunii de drept în discuție, fără a fi prezentate și argumentate diferite interpretări posibile ale textului legal ori elemente care să conducă la concluzia că acesta ar avea un caracter complex ori precar - imperfect, lacunar ori contradictoriu -, nu se poate aprecia că există o veritabilă problemă de drept care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile (Decizia nr. 50 din 26 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1132 din 24 noiembrie 2022, Decizia nr. 66 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 10 ianuarie 2025).

Așadar, verificarea premiselor sesizării relevă faptul că aceasta nu pune în discuție o dificultate de interpretare punctuală a unei norme de drept, de natură să necesite intervenția instanței supreme, ci urmărește, mai degrabă, o substituire a instanței supreme în funcția jurisdicțională a instanței de trimitere, chemată să dea dezlegare raportului juridic litigios concret care a învestit-o.

Cu privire la sesizarea Tribunalului Iași - Secția I civilă, conexată, înregistrată cu nr. 325/1/2025, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplinește, de asemenea, cerința de a fi o veritabilă chestiune de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii prealabile.

Prin intermediul întrebărilor formulate instanța de trimitere solicită a se lămuri dacă, în situații precum cea a reclamantei, în care achiziționarea aparatului special de corecție a vederii s-a făcut anterior emiterii Deciziei nr. 120/8.04.2024 de către președintele Curții de Apel Galați, respectiv anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2024 și a normelor sale metodologice, dar ulterior Hotărârii din 22 decembrie 2022, pronunțată în Cauza C-392/21, se poate acorda contravaloarea integrală a dispozitivelor, adică a) fără respectarea plafonului prevăzut în Decizia nr. 120/8.04.2024 a președintelui Curții de Apel Galați, respectiv în art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2024 și b) fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute în Decizia nr. 120/8.04.2024, respectiv în normele metodologice de aplicare a art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2024.

Interpretarea unei norme juridice se realizează prin corelarea ei cu alte dispoziții legale și principii generale de drept referitoare la producerea în timp a efectelor normei de drept și la modalitatea în care se poate considera că există un drept de creanță în patrimoniul celui care îl pretinde, susceptibil de valorificare pe calea unei acțiuni în justiție (având deci o existență certă, sancționabilă juridic).

În cazul de față textele de lege sunt clare, nefiind susceptibile de interpretări diferite sau contradictorii, lămuririle solicitate de instanța de fond vizând în realitate soluționarea conflictului de legi în timp, fără ca aceasta să implice altceva decât aplicarea unui raționament juridic în cauza dedusă judecății.

Or, prin raportare la dispozițiile art. 6 alin. (2) din Codul civil, deși cheltuiala cu achiziționarea dispozitivului de corecție este una deja efectuată, pentru verificarea posibilității decontării ei trebuie observat dacă, la momentul învestirii instanței, norma de drept în vigoare prevede posibilitatea decontării, având în vedere că dreptul de creanță nu era unul recunoscut ca atare, el fiind supus verificării și validării instanței de judecată. Această pretenție se constituie însă în cauza cererii de chemare în judecată (causa debendi), opțiunea reclamantului de a formula cererea în instanță, urmată de înregistrarea ei, fiind faptul juridic relevant pentru soluționarea conflictului de legi în timp.

Ca atare, în prezența unei situații juridice în curs de constituire, surprinsă ca atare de intrarea în vigoare a unei noi reglementări, instanța de trimitere nu trebuie decât să dea eficiență principiului aplicării legii în timp, care și-a găsit deja multiple dezlegări în practica instanțelor de judecată și în jurisprudența de principiu a instanței supreme [a se vedea, de exemplu, în acest sens, Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018 (paragraful 66); Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 2 august 2021 (paragrafele 95-98); Decizia nr. 26 din 9 mai 2022, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 30 mai 2022 (paragrafele 70, 71)].

Prin urmare, ignorând dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care reglementează condițiile în care poate solicita intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile, instanța de trimitere constată, în mod total eronat, că se află în fața unei chestiuni de drept reale atunci când, învestită fiind cu soluționarea unei cauze, trebuie să stabilească cadrul legal aplicabil.

Astfel, instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu identificarea normelor aplicabile în scopul soluționării cauzei în care a fost formulată sesizarea, atribut care trebuie să rămână în sfera de competență exclusivă a instanței de judecată legal învestite cu soluționarea procesului.

În acest sens pot fi evocate prevederile art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care stabilesc că judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

Pe de altă parte, cum s-a arătat deja, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate supune dezbaterii doar o problemă de aplicare a dispozițiilor legale la situația concretă dedusă judecății, întrucât această operațiune aparține, exclusiv, instanței învestite cu soluționarea cauzei.

Or, într-o astfel de manieră a procedat instanța de trimitere, care a supus dezlegării instanței supreme cazul punctual cu care a fost învestită, și anume acela al reclamantei care, la data de 16.05.2023, a achiziționat dispozitivul de corecție și a solicitat ulterior instanței de judecată obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând contravaloarea acestuia.

Prin urmare, potrivit tuturor considerentelor arătate, instanțele de sesizare nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, ci urmăresc mai degrabă obținerea unei dezlegări pe fond a însuși raportului juridic dedus judecății.

Cum s-a arătat însă, instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestui mecanism de asigurare a practicii judiciare unitare cu soluționarea cauzelor deduse judecății, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență exclusivă a instanțelor de judecată.

Astfel, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizărilor conexate, ca inadmisibile.