Decizia nr. 366/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: Dacă drepturile salariale acordate prin acte administrative, ordine de salarizare prin care a fost recunoscută utilizarea V.R.S. 605,225 lei și a coeficienților de multiplicare prevăzuți…

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă în Dosarul nr. 4.386/120/2021, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă drepturile salariale acordate prin acte administrative, ordine de salarizare prin care a fost recunoscută utilizarea V.R.S. 605,225 lei și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lit. A art. 13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, emise de ordonatorul principal de credite - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, au natura unor drepturi salariale și pot fi avute în vedere la stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu și nu sunt plafonate.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 11 februarie 2025, în Dosarul nr. 4.386/120/2021, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 1 aprilie 2025 cu nr. 744/1/2025. II. Normele legale incidente

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 303/2004 "Art. 82. - (1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcția de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. [...]" III. Expunerea succintă a procesului

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul, persoană fizică, în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii D și Tribunalul A, a solicitat anularea deciziei nr. [...], emisă de Casa Județeană de Pensii A, obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii D la recalcularea pensiei de serviciu potrivit hotărârilor judecătorești definitive invocate prin utilizarea ca bază de calcul a venitului brut stabilit de acestea, emiterea unei noi decizii privind pensia de serviciu, plata drepturilor recalculate și actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective și a dobânzii legale, precum și eliberarea de către pârâtul Tribunalul A a unei adeverințe-tip conform art. 34 alin. (5) din Codul muncii.

În motivare, a arătat că, în mod eronat, pârâta Casa Județeană de Pensii A nu a avut în vedere ca bază de calcul utilizată la stabilirea pensiei de serviciu și cuantumul venitului brut realizat pe luna septembrie 2021 în funcție de drepturile salariale acordate de cele două hotărâri judecătorești privind coeficientul de multiplicare 19,00 și V.R.S. 605,225 lei.

Hotărârile judecătorești constitutive de drepturi salariale, definitive, se bucură de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, acest drept existând efectiv și permanent, lună de lună, în lipsa anulării acestora printr-o altă hotărâre judecătorească ori prin vreun act normativ ulterior emis de puterea legiuitoare, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, care reține că "nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. . ." (paragrafele 24, 27 și 35), și Deciziei nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (paragraful 51).

Deși Decizia nr. 23/2015 se referă la alte drepturi salariale acordate magistraților prin hotărâri judecătorești, consecințele juridice ale acesteia sunt aplicabile și în cazul de față, iar în raport cu dispozitivul acesteia, "indemnizația avută" în luna septembrie 2021 este cea stabilită de cele două hotărâri judecătorești și trebuie luată în considerare la stabilirea pensiei de serviciu, relevant fiind paragraful 65.

Totodată și Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, a alocat ordonatorului secundar de credite, Tribunalul A, fondurile necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare, eșalonate, sumă ce va fi plătită reclamantului și pentru care se vor reține contribuțiile de asigurări sociale, fapt care justifică, o dată în plus, includerea acestui drept la calcularea pensiei de serviciu.

Prin urmare, chiar și în lipsa unui ordin de salarizare emis de ministrul justiției, ordonatorul principal de credite a recunoscut creanța datorată, respectiv titlul executoriu.

Dreptul recunoscut printr-un titlu executoriu, chiar și în lipsa unui ordin de salarizare, rezultă și din motivarea Deciziei nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (paragrafele 78 și 79).

Chiar dacă în cauză hotărârile judecătorești pronunțate pentru obținerea unor drepturi salariale au efecte doar între părțile ce au luat parte la judecată, totuși se observă că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și, respectiv, 11% acordate magistraților și personalului asimilat, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală.

Așadar, venitul brut aferent lunii septembrie stabilit de cele două hotărâri judecătorești reprezintă "indemnizația avută în drept" de acesta, conform dispozițiilor Deciziei nr. 23/2015, iar nu venitul brut încasat avut în vedere de pârâtă ca bază de calcul la stabilirea pensiei de serviciu.

Pârâta Casa Județeană de Pensii A a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că nu a fost parte în Dosarul nr. 1.786/120/2019 și nu poate proceda la recalcularea pensiei contestatorului atât timp cât această operațiune trebuie îndeplinită de pârâții nominalizați prin hotărâre judecătorească definitivă, respectiv angajatorii reclamantului.

Tribunalul Dâmbovița, prin Sentința civilă nr. 393 din 7 martie 2024, a admis în parte cererea, a obligat pârâtul Tribunalul A să emită în favoarea reclamantului o adeverință-tip privind pensia de serviciu [...] și a respins capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii A.

În motivare, s-a arătat că stabilirea pensiei nu poate fi făcută decât pe baza adeverinței-tip, și nu în baza unei hotărâri judecătorești, nefiind opozabilă pârâtei, care nu a fost parte în dosar.

În momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare, reclamantul avea în patrimoniu dreptul la o indemnizație de încadrare calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei și un coeficient de multiplicare de 19,00, dobândiți pe cale judecătorească. Acest drept era în curs de realizare, plata fiind eșalonată.

Astfel, ca urmare a efectelor hotărârilor judecătorești definitive invocate, reclamantul a dobândit dreptul la majorarea indemnizației de încadrare avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, prin prisma dispoziției de recalculare și de plată a drepturilor salariale cuvenite, chiar dacă obligația nu ar fi fost executată integral (nu a fost și efectiv încasată), ca urmare a eșalonării plății.

Încasarea venitului brut și corelativ plata contribuțiilor nu au nicio semnificație în ceea ce privește pensiile stabilite în temeiul Legii nr. 303/2004, în aceste situații singurul element ce se are în vedere la stabilirea drepturilor de pensie fiind indemnizația de încadrare brută lunară, achitarea acesteia sau plata contribuțiilor neavând relevanță.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, iar în cadrul soluționării acestuia s-au dispus sesizarea instanței supreme și suspendarea judecății cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a constatat că obiectul învestirii este calculul pensiei de serviciu a reclamantului, pensionat din funcția de judecător, litigiul făcând așadar parte din categoria proceselor la care fac referire dispozițiile art. 1 alin. (2), cu trimitere la alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 - procese privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.

Cauza este în curs de judecată în calea de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, la Curtea de Apel Ploiești, ce judecă în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Soluționarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare și aplicare a art. 82 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, cu referire la baza de calcul pentru stabilirea pensiei, în contextul în care reclamantul a obținut hotărâri judecătorești care au produs efecte asupra drepturilor salariale, iar ulterior și până la momentul pensionării sale au fost emise și ordine de salarizare având ca destinatari judecători din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din datele publice afișate, iar asupra aspectelor ce fac obiectul sesizării nu s-a statuat.

În concluzie, s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

În cauză se pune în discuție căror efecte trebuie să se dea prevalență la determinarea, în condițiile art. 82 din Legea nr. 303/2004, a bazei de calcul pentru stabilirea pensiei.

Pe de o parte, trebuie reținut că efectele hotărârii judecătorești în materia drepturilor salariale sunt limitate la perioada în care raportul juridic de muncă subzistă, nu este modificat și nu încetează prin una dintre modalitățile prevăzute de lege și doar în perioada de activitate a normei de drept aplicate și interpretate prin hotărâre.

Pe de altă parte, chiar și în perioada în care o hotărâre judecătorească își produce efectele între părți, dacă angajatorul emite un ordin de salarizare prin care stabilește pentru toți angajații drepturi salariale favorabile în raport cu cele recunoscute prin hotărâre judecătorească unui angajat, dispozițiile ordinului trebuie să se aplice și acestuia din urmă, cu atât mai mult cu cât, cum este vorba despre ordinele invocate de reclamant în cauză, acestea au fost emise în considerarea necesității egalizării tuturor salariilor aceleiași categorii profesionale la nivel maxim, astfel cum erau recunoscute prin alte hotărâri judecătorești.

Dacă reclamantul se regăsea, în perioada de activitate, în categoria de personal avută în vedere de ordinele de salarizare, atunci și baza de calcul al pensiei, calculată potrivit art. 82 din Legea nr. 303/2004, trebuia să cuprindă nu indemnizația efectiv primită, ci pe cea pe care reclamantul trebuia să o aibă.

Modul de dezlegare a acestei chestiuni de drept este determinant pentru soluționarea capătului de cerere având ca obiect eliberarea adeverinței necesare stabilirii dreptului la pensie, având în vedere că această dispoziție a instanței va trebui să se raporteze nu numai la momentul sesizării, ci și la momentul anterior eliberării din funcție prin pensionare a reclamantului. VI. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-reclamant a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu chestiunea de drept sesizată, raportat și la considerentele hotărârii instanței de fond. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Din hotărârile judecătorești și punctele de vedere înaintate s-au conturat următoarele opinii: - drepturile salariale prin care a fost recunoscută utilizarea V.R.S. 605,225 au natura unor drepturi salariale și pot fi avute în vedere la stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu, iar, în ceea ce privește drepturile rezultând din aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți de lit. A nr. crt. 13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, acestea au natura unor despăgubiri și nu pot fi avute în vedere la stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu - Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Mureș - Secția civilă; - ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, la 1 iulie 2017, a fost păstrată la nivelul familiei ocupaționale "Justiție" noțiunea "valoare de referință sectorială" ca o componentă a indemnizației de încadrare, în acest sens fiind relevante deciziile nr. 3/2024 și nr. 4/2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea recursului în interesul legii. Așadar, aceasta este și rămâne o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", neputând fi supusă unui plafon în anumite situații concrete, particulare, ajungându-se la aplicarea unei valori de referință sectoriale distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale, aspect neavut în vedere de către legiuitor - Tribunalul București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale; - drepturile salariale acordate prin acte administrative, ordine de salarizare prin care a fost recunoscută utilizarea V.R.S. 605,225 lei și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lit. A nr. crt. 13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, emise de ordonatorul principal de credite, au natura unor drepturi salariale, pot fi avute în vedere la stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu și nu sunt plafonate - Tribunalul Teleorman, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Vaslui și Tribunalul Mureș - Secția civilă; - drepturile salariale acordate prin acte administrative, ordine de salarizare prin care a fost recunoscută utilizarea V.R.S. 605,225 lei și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lit. A nr. crt. 13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, emise de ordonatorul principal de credite, nu pot fi avute în vedere la stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu - Tribunalul Alba, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale; - în eventualitatea în care reclamantul se regăsea, în perioada de activitate, în categoria de personal avută în vedere de ordinele de salarizare, atunci și baza de calcul al pensiei, calculată potrivit art. 82 din Legea nr. 303/2004, trebuia să cuprindă nu indemnizația efectiv primită, ci pe cea pe care reclamantul trebuia să o aibă - Tribunalul Iași - Secția I civilă.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

La nivelul instanței supreme au fost identificate atât decizii ale Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, cât și ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. a) Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, prin care, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că: - drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri; - cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați; - indemnizațiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 și care corespund funcției, gradului profesional, vechimii în funcție și gradației fiecărui judecător sau procuror în parte. b) Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, prin care, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a stabilit că: - drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri și, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizațiilor de încadrare ale magistraților și nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu; - cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați. c) Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 27 octombrie 2015, prin care s-a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de "indemnizație avută" și vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților. d) Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu a emis ordine de salarizare corespunzătoare. e) Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea art. I alin. (1) și (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, personalul din familia ocupațională "Justiție", ale cărui drepturi salariale au fost calculate, prin acte administrative ale ordonatorilor principali de credite, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, fără a se ține cont de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu beneficiază de majorarea de 5% a indemnizației de încadrare brute lunare, începând cu 1 ianuarie 2024, iar, în interpretarea și aplicarea art. III pct. 3 și art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023, cu trimitere la art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, structurile subordonate ale A.P.I.A. și Inspecției Muncii nu beneficiază de dreptul la majorare cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 a salariului de bază/indemnizației de încadrare brute lunare cuvenite de la 1 ianuarie 2024, cu excepția situației în care din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 128/2023 ar rezulta o majorare a salariilor de bază mai mică decât procentul prevăzut la art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, situație în care se aplică procentul de 5% la salariul de bază aferent lunii decembrie 2023. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării îl constituie Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, această ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, întrucât soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect calculul pensiei de serviciu a reclamantului, fost magistrat.

Astfel, obiectul dedus judecății privește stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în ultimă instanță, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 72 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 16 noiembrie 2017, paragrafele 51 și 52) s-a statuat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o problemă de interpretare juridică ce necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

Prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 impun drept condiție de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile existența unei chestiuni de drept, iar noțiunea de "chestiune de drept" are, în acest context, înțelesul dat de art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiți de legiuitor sunt aceiași, iar art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede că "dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

În acest sens, jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cauzele în care s-au formulat sesizări potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, a subliniat, în mod consistent și lipsit de echivoc, necesitatea ca sesizarea să privească o chestiune veritabilă de drept, invalidând opinia în sensul că, odată îndeplinite cerințele de admisibilitate de la paragraful 43 literele a), b) și d), sesizarea devine obligatorie (a se vedea, exemplificativ, deciziile nr. 54 din 21 octombrie 2024, nr. 86 din 18 noiembrie 2024 și nr. 77 din 18 noiembrie 2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Aceleași decizii subliniază cu claritate necesitatea ca instanța de trimitere, cu ocazia îndeplinirii obligației de motivare a încheierii de sesizare, să procedeze la argumentarea caracterului dificil al chestiunii de drept prin prezentarea motivelor pentru care norma legală a cărei interpretare se cere este neclară sau susceptibilă de interpretări diferite, ceea ce ar face necesară declanșarea mecanismului de unificare de față.

Această necesitate a fost subliniată în multiple decizii ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, relevante fiind paragrafele 71-74 ale Deciziei nr. 7 din 20 ianuarie 2025 a Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 19 februarie 2025).

În acest context normativ și jurisprudențial, în contrast cu aprecierile instanței de trimitere, este necesară, în primul rând, existența unei chestiuni de drept, în sensul mai sus dezvoltat, iar primul examen de admisibilitate în acest sens va fi realizat de instanța chemată a aprecia asupra necesității de a dispune sesizarea, care nu este obligată a proceda conform art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, ci este ținută a "verifica" și "constata" dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru sesizare. În al doilea rând, și cumulativ primei condiții, este necesară prezentarea în încheierea de sesizare a argumentelor ce conturează existența în speță a unei atari chestiuni dificile de drept.

De altfel, după cum rezultă din cuprinsul paragrafului 50 din prezenta decizie, la data sesizării care formează obiectul cauzei de față era deja conturată jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept din care rezultă că, sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea instanței supreme nu are caracter automat sau obligatoriu, ci este subordonată condiției imperative ca instanța de trimitere să verifice și să constate (desigur motivat) îndeplinirea tuturor condițiilor de admisibilitate, inclusiv cea a unei chestiuni de drept veritabile, doar în coordonatele identificării acestor premise cumulative fiind obligatorie sesizarea instanței supreme.

Or, nu rezultă din cuprinsul încheierii prin care s-a dispus sesizarea că instanța de trimitere ar fi luat în considerare dezlegările jurisdicționale obligatorii cu privire la condițiile sesizării sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, acestea fiind, prin urmare, nesocotite. Sesizarea instanței supreme doar în urma identificării motivate a unei chestiuni de drept veritabile, care prezintă o dificultate suficient de mare încât necesită o dezlegare de principiu, constituie de altfel singura modalitate în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 poate fi aplicată în consonanță cu principiile generale ale dreptului, fiind desigur contrară scopului legii ca pricinile aflate în curs de judecată să fie suspendate în vederea soluționării unei sesizări pur formale. Un atare procedeu este de altfel de natură a nesocoti dreptul părților la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, imperativ statornicit deopotrivă de Constituție [art. 21 alin. (3)] și de Convenția europeană a drepturilor omului (art. 6).

Totodată, cuprinsul încheierii de sesizare relevă faptul că în speță nu a fost identificată, în concret, o normă legală al cărei înțeles să fie neclar, lacunar ori susceptibil, în mod rezonabil, de interpretări divergente, lipsind orice argument privind caracterul neclar sau echivoc al vreunei norme juridice ori posibilitatea ca aceasta să fie susceptibilă de mai multe interpretări.

Art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară.

Această exigență legală, subsumată condiției privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă. Prin urmare, revine instanței de trimitere obligația identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al instanței de trimitere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept cu privire la care i se solicită instanței supreme să o dezlege este una reală, având vocație de a convinge și, din această perspectivă, că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării (Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

Autorul sesizării nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, ci urmărește mai degrabă ca instanța supremă să verifice circumstanțele factuale și să aplice legea în scopul soluționării cauzei, cu toate că acest atribut intră și este necesar să rămână în sfera de competență a instanțelor judecătorești (Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, și Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

În egală măsură, evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanțelor naționale suficiente repere interpretative - inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu - pentru soluționarea cauzelor cu care au fost învestite.

Examenul atent al deciziilor interpretative pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare în legătură cu chestiuni de drept similare, menționate la capitolul VIII din prezenta decizie, relevă că instanța supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea și aplicarea unitară a normelor legale în discuție, care se impun a fi respectate și valorificate, mutatis mutandis, de către instanțele de trimitere în cauzele cu care acestea au fost învestite, aplicarea concretă și efectivă a legii constituind, în afara oricăror ambivalențe, atributul constituțional exclusiv al acestora din urmă, relevantă fiind Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, paragrafele 71-72 și 76-78, care explică și justifică soluția adoptată, fiind deopotrivă obligatorii împreună cu aceasta.

Prin urmare, există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărâri obligatorii, care se constituie în suficiente repere de interpretare, utile instanțelor de trimitere în soluționarea cauzelor deduse judecății. De altfel, instanța de trimitere nu a făcut nicio referire la dezlegările amintite și, cu atât mai mult, nu a argumentat în concret de ce aceste dezlegări nu ar fi suficiente pentru lămurirea modului în care dispozițiile legale incidente trebuie aplicate în cauză.

Instanța supremă reiterează că revine instanțelor învestite cu soluționarea respectivelor cauze atribuția jurisdicțională de a verifica și respecta jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea litigiilor deduse judecății (Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2025, și Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025).

În acest context trebuie reamintit că rolul și funcția mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunțarea repetată, în interpretarea și aplicarea unor texte de lege diferite, dar care conțin, în realitate, una și aceeași problemă de drept, întrucât existența unei hotărâri prealabile trebuie văzută nu doar ca un argument cu forță obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările sale prin efectul prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanțelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluțiile pe care le oferă atât unei probleme de drept punctuale, cât și altora identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării (Decizia nr. 106 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 21 ianuarie 2025).

În atare situație, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizării ca inadmisibilă.