Decizia nr. 366 din 20 octombrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.386/120/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă drepturile salariale acordate prin acte administrative, ordine de salarizare prin care a fost recunoscută utilizarea V.R.S. 605,225 lei şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi de lit. A art. 13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, emise de ordonatorul principal de credite – preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au natura unor drepturi salariale şi pot fi avute în vedere la stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu şi nu sunt plafonate.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 11 februarie 2025, în Dosarul nr. 4.386/120/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 1 aprilie 2025 cu nr. 744/1/2025. II. Normele legale incidente

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 303/2004 „Art. 82. – (1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. […]” III. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamantul, persoană fizică, în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii D şi Tribunalul A, a solicitat anularea deciziei nr. […], emisă de Casa Judeţeană de Pensii A, obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii D la recalcularea pensiei de serviciu potrivit hotărârilor judecătoreşti definitive invocate prin utilizarea ca bază de calcul a venitului brut stabilit de acestea, emiterea unei noi decizii privind pensia de serviciu, plata drepturilor recalculate şi actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective şi a dobânzii legale, precum şi eliberarea de către pârâtul Tribunalul A a unei adeverinţe-tip conform art. 34 alin. (5) din Codul muncii.

În motivare, a arătat că, în mod eronat, pârâta Casa Judeţeană de Pensii A nu a avut în vedere ca bază de calcul utilizată la stabilirea pensiei de serviciu şi cuantumul venitului brut realizat pe luna septembrie 2021 în funcţie de drepturile salariale acordate de cele două hotărâri judecătoreşti privind coeficientul de multiplicare 19,00 şi V.R.S. 605,225 lei.

Hotărârile judecătoreşti constitutive de drepturi salariale, definitive, se bucură de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, acest drept existând efectiv şi permanent, lună de lună, în lipsa anulării acestora printr-o altă hotărâre judecătorească ori prin vreun act normativ ulterior emis de puterea legiuitoare, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, care reţine că „nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. . .” (paragrafele 24, 27 şi 35), şi Deciziei nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (paragraful 51).

Deşi Decizia nr. 23/2015 se referă la alte drepturi salariale acordate magistraţilor prin hotărâri judecătoreşti, consecinţele juridice ale acesteia sunt aplicabile şi în cazul de faţă, iar în raport cu dispozitivul acesteia, „indemnizaţia avută” în luna septembrie 2021 este cea stabilită de cele două hotărâri judecătoreşti şi trebuie luată în considerare la stabilirea pensiei de serviciu, relevant fiind paragraful 65.

Totodată şi Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, a alocat ordonatorului secundar de credite, Tribunalul A, fondurile necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare, eşalonate, sumă ce va fi plătită reclamantului şi pentru care se vor reţine contribuţiile de asigurări sociale, fapt care justifică, o dată în plus, includerea acestui drept la calcularea pensiei de serviciu.

Prin urmare, chiar şi în lipsa unui ordin de salarizare emis de ministrul justiţiei, ordonatorul principal de credite a recunoscut creanţa datorată, respectiv titlul executoriu.

Dreptul recunoscut printr-un titlu executoriu, chiar şi în lipsa unui ordin de salarizare, rezultă şi din motivarea Deciziei nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (paragrafele 78 şi 79).

Chiar dacă în cauză hotărârile judecătoreşti pronunţate pentru obţinerea unor drepturi salariale au efecte doar între părţile ce au luat parte la judecată, totuşi se observă că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi, respectiv, 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală.

Aşadar, venitul brut aferent lunii septembrie stabilit de cele două hotărâri judecătoreşti reprezintă „indemnizaţia avută în drept” de acesta, conform dispoziţiilor Deciziei nr. 23/2015, iar nu venitul brut încasat avut în vedere de pârâtă ca bază de calcul la stabilirea pensiei de serviciu.

Pârâta Casa Judeţeană de Pensii A a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că nu a fost parte în Dosarul nr. 1.786/120/2019 şi nu poate proceda la recalcularea pensiei contestatorului atât timp cât această operaţiune trebuie îndeplinită de pârâţii nominalizaţi prin hotărâre judecătorească definitivă, respectiv angajatorii reclamantului.

Tribunalul Dâmboviţa, prin Sentinţa civilă nr. 393 din 7 martie 2024, a admis în parte cererea, a obligat pârâtul Tribunalul A să emită în favoarea reclamantului o adeverinţă-tip privind pensia de serviciu […] şi a respins capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii A.

În motivare, s-a arătat că stabilirea pensiei nu poate fi făcută decât pe baza adeverinţei-tip, şi nu în baza unei hotărâri judecătoreşti, nefiind opozabilă pârâtei, care nu a fost parte în dosar.

În momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare, reclamantul avea în patrimoniu dreptul la o indemnizaţie de încadrare calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei şi un coeficient de multiplicare de 19,00, dobândiţi pe cale judecătorească. Acest drept era în curs de realizare, plata fiind eşalonată.

Astfel, ca urmare a efectelor hotărârilor judecătoreşti definitive invocate, reclamantul a dobândit dreptul la majorarea indemnizaţiei de încadrare avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, prin prisma dispoziţiei de recalculare şi de plată a drepturilor salariale cuvenite, chiar dacă obligaţia nu ar fi fost executată integral (nu a fost şi efectiv încasată), ca urmare a eşalonării plăţii.

Încasarea venitului brut şi corelativ plata contribuţiilor nu au nicio semnificaţie în ceea ce priveşte pensiile stabilite în temeiul Legii nr. 303/2004, în aceste situaţii singurul element ce se are în vedere la stabilirea drepturilor de pensie fiind indemnizaţia de încadrare brută lunară, achitarea acesteia sau plata contribuţiilor neavând relevanţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, iar în cadrul soluţionării acestuia s-au dispus sesizarea instanţei supreme şi suspendarea judecăţii cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că obiectul învestirii este calculul pensiei de serviciu a reclamantului, pensionat din funcţia de judecător, litigiul făcând aşadar parte din categoria proceselor la care fac referire dispoziţiile art. 1 alin. (2), cu trimitere la alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 – procese privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.

Cauza este în curs de judecată în calea de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, la Curtea de Apel Ploieşti, ce judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Soluţionarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, cu referire la baza de calcul pentru stabilirea pensiei, în contextul în care reclamantul a obţinut hotărâri judecătoreşti care au produs efecte asupra drepturilor salariale, iar ulterior şi până la momentul pensionării sale au fost emise şi ordine de salarizare având ca destinatari judecători din cadrul curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum rezultă din datele publice afişate, iar asupra aspectelor ce fac obiectul sesizării nu s-a statuat.

În concluzie, s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

În cauză se pune în discuţie căror efecte trebuie să se dea prevalenţă la determinarea, în condiţiile art. 82 din Legea nr. 303/2004, a bazei de calcul pentru stabilirea pensiei.

Pe de o parte, trebuie reţinut că efectele hotărârii judecătoreşti în materia drepturilor salariale sunt limitate la perioada în care raportul juridic de muncă subzistă, nu este modificat şi nu încetează prin una dintre modalităţile prevăzute de lege şi doar în perioada de activitate a normei de drept aplicate şi interpretate prin hotărâre.

Pe de altă parte, chiar şi în perioada în care o hotărâre judecătorească îşi produce efectele între părţi, dacă angajatorul emite un ordin de salarizare prin care stabileşte pentru toţi angajaţii drepturi salariale favorabile în raport cu cele recunoscute prin hotărâre judecătorească unui angajat, dispoziţiile ordinului trebuie să se aplice şi acestuia din urmă, cu atât mai mult cu cât, cum este vorba despre ordinele invocate de reclamant în cauză, acestea au fost emise în considerarea necesităţii egalizării tuturor salariilor aceleiaşi categorii profesionale la nivel maxim, astfel cum erau recunoscute prin alte hotărâri judecătoreşti.

Dacă reclamantul se regăsea, în perioada de activitate, în categoria de personal avută în vedere de ordinele de salarizare, atunci şi baza de calcul al pensiei, calculată potrivit art. 82 din Legea nr. 303/2004, trebuia să cuprindă nu indemnizaţia efectiv primită, ci pe cea pe care reclamantul trebuia să o aibă.

Modul de dezlegare a acestei chestiuni de drept este determinant pentru soluţionarea capătului de cerere având ca obiect eliberarea adeverinţei necesare stabilirii dreptului la pensie, având în vedere că această dispoziţie a instanţei va trebui să se raporteze nu numai la momentul sesizării, ci şi la momentul anterior eliberării din funcţie prin pensionare a reclamantului. VI. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-reclamant a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept sesizată, raportat şi la considerentele hotărârii instanţei de fond. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Din hotărârile judecătoreşti şi punctele de vedere înaintate s-au conturat următoarele opinii: – drepturile salariale prin care a fost recunoscută utilizarea V.R.S. 605,225 au natura unor drepturi salariale şi pot fi avute în vedere la stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu, iar, în ceea ce priveşte drepturile rezultând din aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi de lit. A nr. crt. 13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, acestea au natura unor despăgubiri şi nu pot fi avute în vedere la stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu – Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Mureş – Secţia civilă; – ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, la 1 iulie 2017, a fost păstrată la nivelul familiei ocupaţionale „Justiţie” noţiunea „valoare de referinţă sectorială” ca o componentă a indemnizaţiei de încadrare, în acest sens fiind relevante deciziile nr. 3/2024 şi nr. 4/2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea recursului în interesul legii. Aşadar, aceasta este şi rămâne o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale „Justiţie”, neputând fi supusă unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, ajungându-se la aplicarea unei valori de referinţă sectoriale distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, aspect neavut în vedere de către legiuitor – Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale; – drepturile salariale acordate prin acte administrative, ordine de salarizare prin care a fost recunoscută utilizarea V.R.S. 605,225 lei şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi de lit. A nr. crt. 13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, emise de ordonatorul principal de credite, au natura unor drepturi salariale, pot fi avute în vedere la stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu şi nu sunt plafonate – Tribunalul Teleorman, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Vaslui şi Tribunalul Mureş – Secţia civilă; – drepturile salariale acordate prin acte administrative, ordine de salarizare prin care a fost recunoscută utilizarea V.R.S. 605,225 lei şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi de lit. A nr. crt. 13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, emise de ordonatorul principal de credite, nu pot fi avute în vedere la stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu – Tribunalul Alba, Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale; – în eventualitatea în care reclamantul se regăsea, în perioada de activitate, în categoria de personal avută în vedere de ordinele de salarizare, atunci şi baza de calcul al pensiei, calculată potrivit art. 82 din Legea nr. 303/2004, trebuia să cuprindă nu indemnizaţia efectiv primită, ci pe cea pe care reclamantul trebuia să o aibă – Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La nivelul instanţei supreme au fost identificate atât decizii ale Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, cât şi ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. a) Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, prin care, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că: – drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri; – cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi; – indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte. b) Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, prin care, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a stabilit că: – drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri şi, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor şi nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu; – cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi. c) Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 27 octombrie 2015, prin care s-a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de „indemnizaţie avută” şi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor. d) Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu a emis ordine de salarizare corespunzătoare. e) Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea art. I alin. (1) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, personalul din familia ocupaţională „Justiţie”, ale cărui drepturi salariale au fost calculate, prin acte administrative ale ordonatorilor principali de credite, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, fără a se ţine cont de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu beneficiază de majorarea de 5% a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, începând cu 1 ianuarie 2024, iar, în interpretarea şi aplicarea art. III pct. 3 şi art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023, cu trimitere la art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, structurile subordonate ale A.P.I.A. şi Inspecţiei Muncii nu beneficiază de dreptul la majorare cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 a salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare brute lunare cuvenite de la 1 ianuarie 2024, cu excepţia situaţiei în care din aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 ar rezulta o majorare a salariilor de bază mai mică decât procentul prevăzut la art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, situaţie în care se aplică procentul de 5% la salariul de bază aferent lunii decembrie 2023. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, această ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, întrucât soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect calculul pensiei de serviciu a reclamantului, fost magistrat.

Astfel, obiectul dedus judecăţii priveşte stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în ultimă instanţă, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia I civilă.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 72 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 16 noiembrie 2017, paragrafele 51 şi 52) s-a statuat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o problemă de interpretare juridică ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 impun drept condiţie de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile existenţa unei chestiuni de drept, iar noţiunea de „chestiune de drept” are, în acest context, înţelesul dat de art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiţi de legiuitor sunt aceiaşi, iar art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede că „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În acest sens, jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cauzele în care s-au formulat sesizări potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a subliniat, în mod consistent şi lipsit de echivoc, necesitatea ca sesizarea să privească o chestiune veritabilă de drept, invalidând opinia în sensul că, odată îndeplinite cerinţele de admisibilitate de la paragraful 43 literele a), b) şi d), sesizarea devine obligatorie (a se vedea, exemplificativ, deciziile nr. 54 din 21 octombrie 2024, nr. 86 din 18 noiembrie 2024 şi nr. 77 din 18 noiembrie 2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Aceleaşi decizii subliniază cu claritate necesitatea ca instanţa de trimitere, cu ocazia îndeplinirii obligaţiei de motivare a încheierii de sesizare, să procedeze la argumentarea caracterului dificil al chestiunii de drept prin prezentarea motivelor pentru care norma legală a cărei interpretare se cere este neclară sau susceptibilă de interpretări diferite, ceea ce ar face necesară declanşarea mecanismului de unificare de faţă.

Această necesitate a fost subliniată în multiple decizii ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, relevante fiind paragrafele 71-74 ale Deciziei nr. 7 din 20 ianuarie 2025 a Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 19 februarie 2025).

În acest context normativ şi jurisprudenţial, în contrast cu aprecierile instanţei de trimitere, este necesară, în primul rând, existenţa unei chestiuni de drept, în sensul mai sus dezvoltat, iar primul examen de admisibilitate în acest sens va fi realizat de instanţa chemată a aprecia asupra necesităţii de a dispune sesizarea, care nu este obligată a proceda conform art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, ci este ţinută a „verifica” şi „constata” dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru sesizare. În al doilea rând, şi cumulativ primei condiţii, este necesară prezentarea în încheierea de sesizare a argumentelor ce conturează existenţa în speţă a unei atari chestiuni dificile de drept.

De altfel, după cum rezultă din cuprinsul paragrafului 50 din prezenta decizie, la data sesizării care formează obiectul cauzei de faţă era deja conturată jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept din care rezultă că, sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea instanţei supreme nu are caracter automat sau obligatoriu, ci este subordonată condiţiei imperative ca instanţa de trimitere să verifice şi să constate (desigur motivat) îndeplinirea tuturor condiţiilor de admisibilitate, inclusiv cea a unei chestiuni de drept veritabile, doar în coordonatele identificării acestor premise cumulative fiind obligatorie sesizarea instanţei supreme.

Or, nu rezultă din cuprinsul încheierii prin care s-a dispus sesizarea că instanţa de trimitere ar fi luat în considerare dezlegările jurisdicţionale obligatorii cu privire la condiţiile sesizării sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, acestea fiind, prin urmare, nesocotite. Sesizarea instanţei supreme doar în urma identificării motivate a unei chestiuni de drept veritabile, care prezintă o dificultate suficient de mare încât necesită o dezlegare de principiu, constituie de altfel singura modalitate în care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 poate fi aplicată în consonanţă cu principiile generale ale dreptului, fiind desigur contrară scopului legii ca pricinile aflate în curs de judecată să fie suspendate în vederea soluţionării unei sesizări pur formale. Un atare procedeu este de altfel de natură a nesocoti dreptul părţilor la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, imperativ statornicit deopotrivă de Constituţie [art. 21 alin. (3)] şi de Convenţia europeană a drepturilor omului (art. 6).

Totodată, cuprinsul încheierii de sesizare relevă faptul că în speţă nu a fost identificată, în concret, o normă legală al cărei înţeles să fie neclar, lacunar ori susceptibil, în mod rezonabil, de interpretări divergente, lipsind orice argument privind caracterul neclar sau echivoc al vreunei norme juridice ori posibilitatea ca aceasta să fie susceptibilă de mai multe interpretări.

Art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară.

Această exigenţă legală, subsumată condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă. Prin urmare, revine instanţei de trimitere obligaţia identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept cu privire la care i se solicită instanţei supreme să o dezlege este una reală, având vocaţie de a convinge şi, din această perspectivă, că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării (Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

Autorul sesizării nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, ci urmăreşte mai degrabă ca instanţa supremă să verifice circumstanţele factuale şi să aplice legea în scopul soluţionării cauzei, cu toate că acest atribut intră şi este necesar să rămână în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti (Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, şi Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

În egală măsură, evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanţelor naţionale suficiente repere interpretative – inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu – pentru soluţionarea cauzelor cu care au fost învestite.

Examenul atent al deciziilor interpretative pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare în legătură cu chestiuni de drept similare, menţionate la capitolul VIII din prezenta decizie, relevă că instanţa supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea şi aplicarea unitară a normelor legale în discuţie, care se impun a fi respectate şi valorificate, mutatis mutandis, de către instanţele de trimitere în cauzele cu care acestea au fost învestite, aplicarea concretă şi efectivă a legii constituind, în afara oricăror ambivalenţe, atributul constituţional exclusiv al acestora din urmă, relevantă fiind Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, paragrafele 71-72 şi 76-78, care explică şi justifică soluţia adoptată, fiind deopotrivă obligatorii împreună cu aceasta.

Prin urmare, există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin hotărâri obligatorii, care se constituie în suficiente repere de interpretare, utile instanţelor de trimitere în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii. De altfel, instanţa de trimitere nu a făcut nicio referire la dezlegările amintite şi, cu atât mai mult, nu a argumentat în concret de ce aceste dezlegări nu ar fi suficiente pentru lămurirea modului în care dispoziţiile legale incidente trebuie aplicate în cauză.

Instanţa supremă reiterează că revine instanţelor învestite cu soluţionarea respectivelor cauze atribuţia jurisdicţională de a verifica şi respecta jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de a extrage acele elemente care prezintă relevanţă în soluţionarea litigiilor deduse judecăţii (Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2025, şi Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025).

În acest context trebuie reamintit că rolul şi funcţia mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunţarea repetată, în interpretarea şi aplicarea unor texte de lege diferite, dar care conţin, în realitate, una şi aceeaşi problemă de drept, întrucât existenţa unei hotărâri prealabile trebuie văzută nu doar ca un argument cu forţă obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările sale prin efectul prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanţelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluţiile pe care le oferă atât unei probleme de drept punctuale, cât şi altora identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării (Decizia nr. 106 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 21 ianuarie 2025).

În atare situaţie, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizării ca inadmisibilă.