Decizia nr. 367 din 20 octombrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.001/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 807/83/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 25 aprilie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 807/83/2024, Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: (i) admisibilitatea acţiunii în constatare, dacă nu se contestă actele prin care a fost încadrată reclamanta în alte condiţii de muncă decât cele pe care le apreciază ca fiind incidente; (ii) dacă, pentru încadrarea în condiţii speciale de muncă, poliţistul trebuie să îşi desfăşoare efectiv activitatea în cadrul compartimentelor prevăzute de anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificările ulterioare, sau nu este necesară o astfel de condiţie; (iii) dacă prelucrarea automată a datelor, în sensul cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, se referă la simpla accesare a unui sistem informatic sau presupune modificarea informaţiilor accesate prin metodele prevăzute de lege; (iv) dacă, în cazul poliţiştilor, desfăşurarea activităţii în condiţii speciale este recunoscută şi pentru perioada în care poliţiştii se află în concediu de creştere şi îngrijire copil sau la seminare de formare profesională.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 9 mai 2025 cu nr. 1.001/1/2025, termenul de soluţionare fiind stabilit la 20 octombrie 2025. II. Dispoziţiile ce fac obiectul sesizării

Capitolul II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1032 din 8 noiembrie 2004, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004): ” Locuri de muncă şi activităţi cu condiţii speciale, pentru care, la stabilirea pensiei, se iau în calcul un an şi şase luni pentru fiecare an lucrat în asemenea condiţii: (…) pct. 8: activitatea desfăşurată în cadrul formaţiunilor (compartimentelor) operaţiuni pregătire de luptă, organizare mobilizare, resurse umane, armament geniu-chimic, dispecerat, personal de serviciu pe unitate în ture, comunicaţii, prelucrarea automată a datelor şi valorificarea informaţiilor prin proceduri informatice, cifru şi transmisiuni cifrate”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 19 aprilie 2024, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, să se constate că, în perioada 15.04.2006-10.07.2018, a activat în condiţii speciale de muncă şi să fie obligat pârâtul să îi acorde drepturile cuvenite pentru activitatea desfăşurată în atari condiţii de muncă.

Prin Sentinţa civilă nr. 381 din 30 octombrie 2024, Tribunalul Satu Mare – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât, a admis acţiunea, a constatat că, în perioada 15.04.2006-10.07.2018, reclamanta a desfăşurat activitatea în cadrul instituţiei pârâte, în condiţii speciale de muncă, şi a obligat pârâtul să acorde reclamantei drepturile cuvenite pentru activitatea din perioada menţionată, efectuată în condiţii speciale.

În argumentarea soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii, prima instanţă a reţinut că, atunci când pretenţiile nu rezultă dintr-o încadrare pretins nelegală, admisibilitatea cererii de chemare în judecată nu este condiţionată de procedura prealabilă, în acest sens fiind Decizia nr. 9 din 29 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 988 din 13 decembrie 2017.

În motivarea soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în sinteză, următoarele aspecte: în perioada 15.04.2006-31.08.2017, reclamanta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare – Compartimentul marketing şi achiziţii publice, iar, în perioada 1.09.2017-10.07.2018, în cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare – Compartimentul evidenţe operative; prin Adresa nr. xxxxx/14.02.2024, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a comunicat că, în perioada 15.04.2006-10.07.2018, activităţile prestate de reclamantă se încadrează în condiţii deosebite de muncă, iar, începând cu 11 iulie 2018, activităţile respective se încadrează în condiţii speciale de muncă, conform cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004; din mijloacele de probă administrate (fişe de post şi declaraţii de martori) rezultă că, în perioada 15.04.2006-10.07.2018, reclamanta a desfăşurat activităţi de prelucrare automată a datelor şi de valorificare a informaţiilor prin proceduri informatice, care se încadrează în condiţii speciale de muncă.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs pârâtul, susţinând că, atunci când a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora acţiunea în contencios administrativ poate avea ca obiect doar anularea unui act administrativ tipic sau asimilat, şi, totodată, a reţinut, în mod eronat, incidenţa Deciziei nr. 9 din 29 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent pentru soluţionarea recursului în interesul legii, din moment ce reclamanta nu a solicitat acordarea unor drepturi salariale nerecunoscute de angajator, ci a formulat o acţiune în constatarea unei situaţii de fapt (condiţiile de muncă).

Recurentul-pârât a mai susţinut că, atunci când a admis acţiunea, prima instanţă a încălcat prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.822/2004 şi ale Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 489/2005 pentru aprobarea Normelor de încadrare a poliţiştilor în condiţii de muncă deosebite, speciale şi alte condiţii, sens în care a învederat, în sinteză, următoarele argumente: încadrarea poliţiştilor în condiţii de muncă se face prin dispoziţie emisă de şeful unităţii, odată cu numirea în funcţie, iar, conform dispoziţiilor şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare nr. xxx/15.04.2006 şi nr. xxx/1.09.2017, reclamanta a fost încadrată ca desfăşurând activităţi în condiţii deosebite, nu în condiţii speciale de muncă; în fişele de post ale reclamantei nu sunt menţionate activităţi de prelucrare automată a datelor şi de valorificare a informaţiilor prin proceduri informatice, iar prin declaraţii de martori nu se pot stabili alte atribuţii de serviciu decât cele menţionate în fişele de post; asigurarea publicităţii achiziţiei prin Sistemul electronic de achiziţii publice (S.E.A.P.) sau transmiterea, pentru publicarea în S.E.A.P., a documentelor în cadrul procedurilor de achiziţie nu se încadrează în condiţii speciale de muncă, conform cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, întrucât prelucrarea automată a datelor sau valorificarea informaţiilor prin proceduri informatice nu poate viza simpla accesare a unui sistem informatic ori transmiterea unor acte în vederea publicării lor. IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurentul-pârât a considerat că este admisibilă şi oportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu cele patru întrebări formulate, în timp ce intimata-reclamantă a apreciat că nu există o chestiune de drept care să necesite activarea mecanismului hotărârii prealabile, iar dezlegarea pe care instanţa supremă ar da-o sesizării nu ar conduce la soluţionarea pe fond a cauzei.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, au fost formulate puncte de vedere de către părţi, după cum urmează: – recurentul-pârât a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a sesizării, inclusiv aceea privind existenţa unei chestiuni de drept, întrucât în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti există opinii diferite, chiar dacă unele minoritare, astfel că este necesar să fie dată o dezlegare de către instanţa supremă; – intimata-reclamantă a considerat că dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării sunt clare, iar sesizarea este inadmisibilă întrucât nu există o chestiune de drept. V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere asupra sesizării

În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, argumentând astfel: (i) sesizarea are loc în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, competentă să soluţioneze cauza în recurs; (ii) obiectul cauzei îl constituie stabilirea şi plata drepturilor salariale ale reclamantei, care este funcţionar public cu statut special (agent de poliţie) în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare; (iii) de lămurirea modului de interpretare a prevederilor cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 depinde soluţia asupra recursului formulat de către pârât, fiind îndeplinită condiţia privind relaţia de dependenţă între chestiunea de drept şi modalitatea de soluţionare a fondului cauzei; (iv) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei de drept şi aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Exprimându-şi punctul de vedere asupra chestiunilor de drept ce fac obiectul sesizării, instanţa de trimitere a menţionat următoarele: (i) stabilirea admisibilităţii acţiunii în constatare, dacă nu se contestă actele prin care a fost încadrată reclamanta în alte condiţii de muncă decât cele pe care le apreciază ca fiind incidente, implică analiza jurisprudenţei cu caracter obligatoriu a instanţei supreme, cu luarea în considerare a specificului speţei; (ii) pentru încadrarea în condiţii de muncă speciale, poliţistul trebuie să îşi desfăşoare efectiv activitatea în cadrul compartimentelor prevăzute de anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004; (iii) noţiunea de prelucrare automată a datelor, în sensul cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, presupune intervenţia efectivă asupra datelor accesate, intenţia legiuitorului fiind de a stabili neechivoc categoriile de activităţi care pot fi încadrate în condiţii speciale de muncă. VI. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Suceava şi Timişoara au transmis hotărâri judecătoreşti relevante din perspectiva chestiunilor de drept ce fac obiectul sesizării.

Referitor la prima întrebare, într-o orientare jurisprudenţială majoritară, s-a reţinut că nu este admisibilă acţiunea în constatarea desfăşurării activităţii în condiţii speciale de muncă, dacă nu se contestă actele prin care a fost încadrat reclamantul în alte condiţii de muncă, iar, într-o orientare minoritară, s-a apreciat că este admisibil un atare demers judiciar.

În ce priveşte a doua întrebare, într-o orientare jurisprudenţială majoritară, s-a reţinut că, pentru a fi încadrat în condiţii speciale de muncă, poliţistul trebuie să îşi desfăşoare efectiv activitatea în cadrul compartimentelor prevăzute de anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, iar, într-o orientare minoritară, s-a apreciat că cerinţele legale pentru încadrarea în condiţii speciale de muncă se verifică în concret, raportat la activitatea desfăşurată de fiecare solicitant, indiferent de compartimentul în care este încadrat.

Cu privire la a treia întrebare, într-o orientare jurisprudenţială majoritară, s-a reţinut că prelucrarea automată a datelor, în sensul cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, nu implică doar accesarea sistemului informatic, ci presupune modificarea informaţiilor accesate, prin metodele prevăzute de lege, iar, într-o orientare minoritară, s-a apreciat că, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii de „prelucrare”, în această categorie se încadrează atât accesarea, cât şi utilizarea programelor informatice.

Relativ la ultima întrebare din sesizare nu a fost transmisă practică judiciară. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii, au fost identificate următoarele decizii relevante: – Decizia nr. 9 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 988 din 13 decembrie 2017, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, stabilindu-se că, „În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, dispoziţiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanţelor din cadrul jurisdicţiei muncii cu acţiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă”, fiind, totodată, respinsă, ca inadmisibilă, solicitarea de a interpreta aceleaşi prevederi legale, în sensul de a stabili dacă instanţele din cadrul jurisdicţiei muncii pot obliga angajatorii la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite sau prin contractele individuale de muncă ori prin acte adiţionale la acestea din urmă; – Decizia nr. 73 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 35 lit. b) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a stabili dacă în privinţa poliţiştilor locali, salarizaţi în baza Legii nr. 155/2010, sunt aplicabile dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificările ulterioare, în vederea determinării locurilor de muncă şi activităţilor în condiţii deosebite şi speciale”; – Decizia nr. 81 din 17 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 21 iulie 2025, prin care s-a admis sesizarea formulată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.009/112/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 29 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, şi la cele ale art. 1 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, s-a stabilit că perioada punerii la dispoziţie se recunoaşte ca fiind desfăşurată în condiţii speciale poliţistului repus în funcţie care, în perioada anterioară punerii la dispoziţie, şi-a desfăşurat activitatea în condiţii speciale; – Decizia nr. 338 din 29 septembrie 2025*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.918/86/2021*, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „Dacă art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că este activitate desfăşurată în condiţii speciale de muncă şi activitatea prestată înaintea intrării în vigoare a acestora, în măsura în care această activitate se regăseşte în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 şi anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, fără a fi însă încadrată în grupa I sau II de muncă potrivit actelor normative anterioare. Dacă, în interpretarea pct. 11 al capitolului II din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 şi pct. 8 din capitolul II al anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, activitatea desfăşurată pe linie informatică de Serviciul evidenţa populaţiei este activitatea desfăşurată în cadrul unei formaţiuni (compartiment) de prelucrare automată a datelor şi valorificarea informaţiilor prin proceduri informatice”. *) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 338 din 29 septembrie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 4 decembrie 2025. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Pentru a evalua dacă sesizarea este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută – preîntâmpinarea apariţiei practicii judiciare neunitare la nivel naţional – se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Sesizarea este formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme parţial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4 ale aceleiaşi ordonanţe de urgenţă, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În urma coroborării art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că sesizarea formulată în baza acestui act normativ special trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal) sau stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie (inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice), indiferent de natura şi obiectul proceselor, calitatea părţilor ori instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, se reţine că nu sunt îndeplinite toate condiţiile legale enunţate, întrucât, referitor la primele trei întrebări, nu se verifică cerinţa existenţei unei chestiuni de drept, iar, relativ la ultima întrebare, nu se întrevede că de lămurirea problemei respective depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Referitor la existenţa unei chestiuni de drept, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 o prevede drept condiţie de admisibilitate a sesizării, iar, potrivit preambulului ordonanţei de urgenţă, la adoptarea sa s-a ţinut seama şi de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. Aşa fiind, jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în legătură cu această condiţie, rămâne actuală şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În lipsa unei definiţii legale a acestei noţiuni, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că problema de drept ce se cere a fi lămurită trebuie să presupună serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, astfel încât să necesite rezolvarea de principiu în procedura hotărârii prealabile, iar nu interpretarea şi aplicarea unui text de lege clar, în raport cu circumstanţele particulare ale litigiului, ori existenţa unor simple obstacole, ce ar putea fi înlăturate printr-o reflecţie mai aprofundată a judecătorului cauzei. Cu alte cuvinte, problema de drept trebuie să fie veritabilă sau dificilă, adică susceptibilă de interpretări diferite şi controversate, din cauza lipsei de claritate a normei juridice, a caracterului incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni justificate, faţă de imprecizia textului legal, care, pe baza interpretării, printr-o argumentaţie juridică adecvată, consistentă, poate primi înţelesuri şi aplicări divergente în situaţii cvasiidentice şi poate determina o jurisprudenţă neunitară.

Tot în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că natura complexă sau, după caz, precară a normei legale, de natură a conduce la interpretări diferite, precum şi dificultatea instanţei de trimitere în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în cuprinsul încheierii de sesizare, care trebuie să fie motivată în aşa manieră încât să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia instanţei de judecată de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unui text de lege nu poate declanşa mecanismul hotărârii prealabile.

Prin urmare, concluzia instanţei de trimitere, în sensul că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmată de expunerea clară a punctului său de vedere, care nu indică, în concret, nicio dificultate de interpretare a normei de drept, nu sunt suficiente, fiind necesară prezentarea argumentelor pentru care există o reală dificultate de interpretare, întrucât prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum şi cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă au în vedere dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept esenţiale şi controversate, ce prezintă o dificultate suficient de mare, rezultată din dispoziţii legale complexe, îndoielnice sau lacunare.

Or, prin încheierea de sesizare, instanţa de trimitere nu a motivat îndeplinirea condiţiei privind existenţa unei chestiuni de drept dificile şi, totodată, cu privire la primele trei întrebări (referitor la ultima întrebare, instanţa de trimitere a omis să îşi exprime punctul de vedere), a expus o interpretare clară, fără a prezenta şi argumenta diferitele interpretări posibile ale dispoziţiilor legale sau elemente care să conducă la concluzia că acestea ar avea caracter complex, lacunar ori contradictoriu.

Astfel, cu privire la prima întrebare formulată, instanţa de trimitere a arătat că admisibilitatea acţiunii în constatare, dacă nu se contestă actele administrative de încadrare pe funcţia publică, implică analiza jurisprudenţei cu caracter obligatoriu a instanţei supreme, cu luarea în considerare a specificului speţei. Referitor la a doua întrebare, a opinat că, pentru încadrarea în condiţii de muncă speciale, poliţistul trebuie să îşi desfăşoare efectiv activitatea în cadrul compartimentelor prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004. În ce priveşte a treia întrebare, instanţa de trimitere a învederat că noţiunea de prelucrare automată a datelor, în sensul cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, presupune intervenţia efectivă asupra datelor accesate.

În acest context, se constată că instanţa de trimitere nu se confruntă cu o reală dificultate de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, care să necesite declanşarea mecanismului hotărârii prealabile; în condiţiile în care, din încheierea de sesizare, nu rezultă dificultatea interpretării normelor de drept în discuţie, ci doar nevoia instanţei de trimitere de confirmare a propriei modalităţi de interpretare, nu se poate reţine că problemele de drept care se cer a fi lămurite prezintă o dificultate suficient de mare, instanţa supremă neputând fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării efective a unei cauze, întrucât această operaţiune intră în competenţa exclusivă a instanţei de judecată.

Mai mult, analizând hotărârile judecătoreşti definitive, ce au fost înaintate de către curţile de apel, se constată că instanţele de judecată nu s-au confruntat cu un grad mare de dificultate, atunci când, în cauzele cu care au fost învestite, au avut de stabilit admisibilitatea acţiunii în constatare sau de interpretat şi aplicat prevederile cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, fiind deja conturată o practică majoritară, în sensul că: (i) nu este admisibilă acţiunea în constatarea desfăşurării activităţii în condiţii speciale de muncă, dacă nu se contestă actele prin care a fost încadrat reclamantul în alte condiţii de muncă; (ii) pentru a fi încadrat în condiţii speciale de muncă, poliţistul trebuie să îşi desfăşoare efectiv activitatea în cadrul compartimentelor prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004; (iii) prelucrarea automată a datelor, în sensul cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, nu implică doar accesarea sistemului informatic, ci presupune modificarea informaţiilor accesate, prin metodele prevăzute de lege. Relativ la ultima întrebare, curţile de apel nu au transmis practică judiciară.

În concluzie, observând încheierea de sesizare, dar şi hotărârile judecătoreşti definitive înaintate de către curţile de apel, se reţine că rezolvarea chestiunilor ce fac obiectul primelor trei întrebări presupune realizarea unui raţionament judiciar simplu, prin aplicarea unor instrumente juridice uzuale (metodele de interpretare a normelor juridice), în scopul stabilirii sensului noţiunilor folosite de către legiuitor şi a scopului avut în vedere la edictarea normelor în discuţie, ceea ce reprezintă o chestiune obişnuită cu care se confruntă, în mod permanent, instanţele de judecată şi care, raportat la elementele concrete ale cauzei, nu prezintă o dificultate suficient de mare, care să fie născută dintr-o reglementare legală complexă, contradictorie, incompletă sau neclară.

Referitor la ultima întrebare, respectiv dacă desfăşurarea activităţii în condiţii speciale de muncă este recunoscută şi pentru perioada în care poliţistul se află în concediu de creştere şi îngrijire copil sau la seminare de formare profesională, nu se întrevede că soluţionarea pe fond a cauzei depinde de dezlegarea acestei chestiuni.

În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că această cerinţă legală presupune ca problema de drept să fie esenţială, direct incidentă în soluţionarea cauzei şi raportată la limitele învestirii instanţei de trimitere, astfel că aceasta din urmă trebuie să stabilească şi să evidenţieze existenţa unei strânse legături între dezlegarea chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate, şi soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât numai în aceste condiţii se pot demonstra utilitatea şi interesul în promovarea acestui demers.

Cu alte cuvinte, hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către instanţa de trimitere, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept trebuie să o aibă în cadrul soluţionării litigiului, ceea ce presupune că problema de drept ce face obiectul sesizării trebuie să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei. În acest context, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că nu este îndeplinită condiţia în discuţie când procedura hotărârii prealabile a fost declanşată pentru a se răspunde unei ipotetice probleme de drept, chiar dacă ar avea legătură cu materia litigioasă, ori când starea de fapt proprie cauzei nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită.

Din această perspectivă, se observă că încheierea de sesizare nu cuprinde argumentele pentru care instanţa de trimitere a apreciat că soluţionarea pe fond a cauzei depinde de dezlegarea chestiunii ce face obiectul ultimei întrebări.

Întrucât admisibilitatea sesizării trebuie analizată în raport cu circumstanţele concrete ale litigiului, în urma analizării înscrisurilor anexate încheierii de sesizare şi în lipsa prezentării unor argumente pertinente de către instanţa de trimitere, nu se poate reţine că există o strânsă legătură între chestiunea de drept ce face obiectul ultimei întrebări şi fondul cauzei. Pe de o parte, atunci când a stabilit situaţia de fapt, prima instanţă nu a reţinut că reclamanta s-ar fi aflat în concediu de creştere şi îngrijire copil sau la seminare de formare profesională în perioada 15.04.2006-10.07.2018. Pe de altă parte, în cuprinsul memoriului de recurs, pârâtul nu a formulat nicio critică cu privire la acest aspect, nesusţinând că soluţia primei instanţe ar fi nelegală şi din perspectiva faptului că reclamanta s-ar fi aflat în concediu de creştere şi îngrijire copil sau la seminare de formare profesională în perioada pentru care a fost obligat să îi acorde acesteia drepturile cuvenite pentru activitatea desfăşurată în condiţii speciale de muncă.

În considerarea celor expuse, constatându-se că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024,