Decizia nr. 208 din 26 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 290/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 78/3/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 9 decembrie 2024, în Dosarul nr. 78/3/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă indemnizaţia de instalare a unui judecător, care este egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară corespunzătoare funcţiei în care este încadrat conform prevederilor art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, poate fi recalculată retroactiv pentru perioada 1.01.2021-4.05.2022 în baza unui coeficient de multiplicare de 19,00 şi a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 lei în urma constatării unei/unor situaţii de discriminare prin raportare la un coleg sau la colegi, cu acelaşi grad profesional/vechime, căruia/cărora i/li s-au recunoscut aceste drepturi sau despăgubiri pentru o astfel de discriminare pe cale judecătorească. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006): Capitolul V Alte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor şi ale celuilalt personal ” Art. 26. – (1) Absolvenţii, la încadrarea ca judecători, procurori sau personal asimilat acestora, imediat după terminarea studiilor superioare juridice sau, după caz, a Institutului Naţional al Magistraturii, în unităţi din altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază de o indemnizaţie de instalare egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară corespunzătoare funcţiei în care sunt încadraţi”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu nr. 78/3/2024, reclamantele, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova, au solicitat: – recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială (VRS) în cuantum de 605,225 lei începând cu 1.01.2021 şi până la data de 4.05.2022, raportat la perioada în care reclamantele au avut calitatea de judecători stagiari în cadrul Judecătoriei Câmpina; – recalcularea indemnizaţiilor de încadrare conform Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, începând cu 1.01.2021 şi până la data de 4.05.2022, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism); – recalcularea indemnizaţiei de instalare în raport cu indemnizaţia de încadrare brută lunară determinată în raport cu valoarea determinată la pct. 1 şi 2, precum şi plata diferenţei dintre această sumă şi cea efectiv achitată cu titlu de indemnizaţie de instalare, precum şi plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a drepturilor, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţite şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective, pentru toate sumele datorate.

În susţinere, reclamantele au arătat că prin Hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.536 din 17 decembrie 2020 au fost numite în funcţia de judecători stagiari în cadrul Judecătoriei Câmpina, ca urmare a absolvirii Institutului Naţional al Magistraturii. Până la data numirii acestora în funcţia de judecători definitivi, pârâţii au calculat salariile reclamantelor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, doar începând cu data de 1.01.2022, contrar dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, drepturile salariale recunoscute până în prezent reclamantelor iau în considerare, începând cu 1.01.2021, valoarea de referinţă sectorială inferioară celei de 605,225 lei, fără a lua în calcul şi majorarea de 25% acordată personalului de probaţiune începând cu luna august 2016.

Au considerat reclamantele că ar fi trebuit ca în anul 2021 să aibă un nivel maxim ca şi personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi în ceea ce priveşte drepturile aferente calculării indemnizaţiei prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, fapt ce atrage calcularea drepturilor salariale ale acestora prin raportare la aceeaşi valoare, începând cu 1.01.2021 şi, în continuare, pentru viitor.

Pârâta Curtea de Apel Ploieşti a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin raportare la termenul legal de prescripţie de 3 ani, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, prin care a susţinut că nu mai justifică nicio calitate procesuală pasivă, a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

La dosar a depus întâmpinare şi pârâtul Tribunalul Prahova, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată pentru motive similare celor arătate şi de pârâta Curtea de Apel Ploieşti. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat, prin raportare la obiectul acţiunii deduse judecăţii, că domeniul de aplicare se circumscrie dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, deoarece reclamantele, în calitate de judecători, deci persoane care fac parte din personalul plătit din fonduri publice, pretind recalcularea retroactivă a unor drepturi prin utilizarea unei anumite valori de referinţă sectorială şi a anumitor coeficienţi de multiplicare, aspecte care vizează modul de stabilire a unor drepturi salariale sau de natură salarială.

Totodată, instanţa a apreciat că o sesizare întemeiată pe prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 intervine în legătură cu orice problemă de drept dedusă judecăţii în cauzele care se încadrează la art. 1 din acelaşi act normativ, indiferent de gradul de dificultate, instanţa de trimitere putând fi de la orice nivel, inclusiv de fond. Concluzia derivă din caracterul imperativ al normelor în discuţie care exclude orice eventuale aprecieri ale instanţei de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept, dar şi din faptul că pentru chestiuni dificile de drept există deja mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Codul de procedură civilă din 2010, care nu se modifică prin această ordonanţă de urgenţă eventual cu referire la instanţa de trimitere, astfel că nu se impune analiza îndeplinirii condiţiilor referitoare la acest aspect. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantele nu au exprimat un punct de vedere.

Pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerul Justiţiei au apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, prin raportare la soluţiile deja pronunţate de instanţa supremă prin deciziile nr. 80/2023 şi nr. 4/2024. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere nu şi-a exprimat poziţia cu privire la chestiunile de drept din cauză. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat că marea majoritate a instanţelor (curţile de apel Timişoara, Târgu Mureş, Oradea, Braşov, Galaţi, Constanţa, Piteşti) nu au identificat practică judiciară, nefiind învestite cu soluţionarea unor astfel de cauze, astfel că nu au fost în măsură să formuleze nici puncte de vedere teoretice.

Curtea de Apel Bacău a transmis, cu titlu de practică judiciară, Sentinţa civilă nr. 3.152 din 12 decembrie 2022 a Tribunalului Neamţ – Secţia I civilă, definitivă prin Decizia nr. 436 din 24 mai 2023 a Curţii de Apel Bacău, prin care a fost admisă, în parte, acţiunea reclamantului vizând recalcularea indemnizaţiei de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,00.

Curtea de Apel Craiova a transmis, cu titlu de practică judiciară, Sentinţa civilă nr. 800 din 14 mai 2024 a Tribunalului Mehedinţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, definitivă prin Decizia nr. 2.236 din 24 octombrie 2024 a Curţii de Apel Craiova, prin care a fost admisă, în parte, cererea reclamantului vizând recalcularea indemnizaţiei pentru perioada 4.05.2019-31.12.2020, cu luarea în considerare a unei valori sectoriale de referinţă de 605,225 lei.

Curtea de Apel Cluj a transmis, cu titlu de practică judiciară, Sentinţa civilă nr. 2.242 din 17 octombrie 2023 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia nr. 994/A/2024 din 5 iunie 2024 a Curţii de Apel Cluj, prin care a fost admisă, în parte, cererea reclamantului vizând recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, pentru perioada 1.01.2021-31.12.2021.

Curtea de Apel Ploieşti a transmis punctul de vedere teoretic exprimat de judecătorii de la Tribunalul Buzău, în sensul că indemnizaţia de instalare a unui judecător, care este egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară corespunzătoare funcţiei în care este încadrat, conform prevederilor art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, poate fi recalculată retroactiv pentru perioada 1.01.2021-4.05.2022 în baza unui coeficient de multiplicare de 19,00 şi a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 lei în urma constatării unei/unor situaţii de discriminare prin raportare la un coleg sau la colegi, cu acelaşi grad profesional/vechime, căruia/cărora i/li s-au recunoscut aceste drepturi sau despăgubiri pentru o astfel de discriminare pe cale judecătorească.

A fost exprimată la nivel teoretic şi opinia contrară de către judecătorii de la Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Teleorman, în sensul că indemnizaţia de instalare a unui judecător nu poate fi recalculată retroactiv pentru perioada 1.01.2021-4.05.2022, faţă de cele stabilite prin deciziile nr. 80/2023 şi nr. 4/2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indemnizaţia de instalare nu are aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul de recursuri în interesul legii, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu au fost identificate hotărâri relevante care să vizeze problema de drept supusă dezlegării. Au fost însă identificate următoarele decizii ale căror considerente ar putea prezenta relevanţă din perspectiva problemei de drept supuse discuţiei, respectiv: Decizia nr. 4/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, Decizia nr. 82/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2025, Decizia nr. 13/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, Decizia nr. 80/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, Decizia nr. 55/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, Decizia nr. 40/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 876 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 17 februarie 2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 581 din 14 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 27 octombrie 2020, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificându-se întrunirea acestor cerinţe legale în raport cu elementele sesizării, rezultă că ele se regăsesc doar parţial.

Astfel, cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 269 alin. (1) din Codul muncii, iar obiectul dosarului este circumscris domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, deoarece reclamantele, în calitate de judecători, deci persoane care fac parte din personalul plătit din fonduri publice, pretind recalcularea retroactivă a unor drepturi prin utilizarea unei anumite valori de referinţă sectorială şi a anumitor coeficienţi de multiplicare, aspecte care vizează modul de stabilire a unor drepturi salariale sau de natură salarială.

Este îndeplinită şi condiţia negativă ca respectiva chestiune de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În schimb, nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, completată cu dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 53 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024; nr. 61 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 18 decembrie 2024; nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024; nr. 76 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025; nr. 80 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2025; nr. 81 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1250 din 12 decembrie 2024, etc.).

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală şi veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuţiei este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al practicii neunitare.

În consecinţă, nu orice chestiune dedusă judecăţii instanţei de trimitere poate face obiect al unei sesizări formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac are obligaţia, prevăzută în mod expres la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, de a verifica şi constata dacă sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preocupându-se, în acest context, de stabilirea existenţei unei chestiuni de drept veritabile.

În acest context trebuie integrată şi statuarea anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, asupra unor chestiuni de drept asemănătoare, dezlegări ce permit identificarea unui răspuns adecvat şi problemei de drept ce face obiectul unei alte sesizări.

Chiar dacă nu a fost dezlegată o chestiune de drept identică celei ce face obiectul sesizării de faţă – caz în care nu ar fi fost întrunită cerinţa de admisibilitate distinctă, ce se referă tocmai la acest aspect -, existenţa unor dezlegări anterioare are relevanţă pentru condiţia de admisibilitate a existenţei unei chestiuni de drept (a cărei trăsătură definitorie este caracterul său veritabil, potrivit celor deja expuse).

Sub acest aspect judecătorii-raportori reţin că prin Decizia nr. 80/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost admisă sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, statuându-se, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

De asemenea, prin Decizia nr. 4/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii, stabilind, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, că: ” Drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi. Indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte.”

În considerentele deciziei pronunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat diferenţierea de ordin calitativ dintre componentele salariale, respectiv valoarea de referinţă sectorială şi coeficienţii de multiplicare, reţinând în mod explicit faptul că singura componentă salarială fixă, cu aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială, în timp ce coeficienţii de multiplicare reprezintă o componentă variabilă, aplicabilă în vederea diferenţierii salariale în funcţie de criterii ierarhice.

Prin Decizia nr. 40/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată, stabilind că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.”

De asemenea, sunt relevante considerentele Deciziei nr. 55/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: „80. (…) în sistemul reglementat de Legea-cadru nr. 284/2010, în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale diferenţierea veniturilor se realizează prin utilizarea coeficienţilor de multiplicare, însă nu prin modificarea valorii de referinţă sectorială, care trebuie să fie unică pentru întregul sector. 81. Prin urmare, în măsura în care în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale este stabilit un anumit nivel al valorii de referinţă sectorială, acesta este aplicabil întregii familii ocupaţionale, iar diferenţierea veniturilor rezultă în mod exclusiv din utilizarea unor coeficienţi de multiplicare caracteristici, care variază în raport cu funcţia ocupată şi cu celelalte criterii indicate de legiuitor. 82. Mai mult decât atât, analiza jurisprudenţei naţionale relevă, aşa cum s-a arătat mai sus, că deja au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive, care au recunoscut dreptul magistraţilor la o indemnizaţie calculată pe baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, incidentă în cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie» şi care îi vizează pe toţi ordonatorii principali de credite din acest sistem.”

Prin sesizarea supusă analizei, instanţa de trimitere solicită să se stabilească dacă indemnizaţia de instalare a unui judecător, care este egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară corespunzătoare funcţiei în care este încadrat conform prevederilor art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, poate fi recalculată retroactiv pentru perioada 1.01.2021-4.05.2022 în baza unui coeficient de multiplicare de 19,00 şi a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 lei în urma constatării unei/unor situaţii de discriminare prin raportare la un coleg sau la colegi, cu acelaşi grad profesional/vechime, căruia/cărora i/li s-au recunoscut aceste drepturi sau despăgubiri pentru o astfel de discriminare pe cale judecătorească.

Toate soluţiile oferite prin intermediul deciziilor menţionate anterior şi pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se află la dispoziţia instanţelor în vederea stabilirii, în concret, dacă o anumită componentă salarială se impune a fi inclusă în indemnizaţia de instalare, contribuind la eliminarea oricărei dificultăţi în procesul de interpretare şi aplicare a legii.

Lipsa de dificultate este subliniată şi de împrejurarea că, în cuprinsul încheierii de sesizare, instanţa de trimitere şi-a exprimat în mod indirect opinia cu privire la dezlegarea acestei chestiuni de drept, făcând referire expresă la deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80/2023 şi nr. 40/2024 şi Decizia nr. 4/2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

De altfel, instanţa de trimitere nu a justificat condiţia dificultăţii chestiunii de drept, omiţând să expună posibilele interpretări diferite ce ar putea fi asociate textelor de lege a căror interpretare s-a solicitat.

Mai mult decât atât, instanţa de trimitere a apreciat că nici nu se impune evaluarea cerinţei dificultăţii chestiunii de drept, din moment ce sesizarea instanţei supreme ar fi obligatorie. Or, art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 stabileşte în sarcina titularului sesizării inclusiv obligaţia de „verificare”, în sensul de efectuare a unei analize prealabile a condiţiilor de admisibilitate a sesizării, printre care figurează şi cea a existenţei unei chestiuni de drept veritabile, care prezintă un grad ridicat de dificultate.

Prin urmare, revine instanţei învestite cu soluţionarea cauzei atribuţia jurisdicţională de a verifica şi de a respecta această jurisprudenţă obligatorie şi de a extrage acele elemente care prezintă relevanţă în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se poate substitui atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor, dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

În consecinţă, reţinând că mecanismul de unificare a practicii judiciare constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile nu poate fi valorificat decât în condiţiile restrictive şi cumulative de admisibilitate reglementate de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi că, în cazul prezentei sesizări, una dintre aceste condiţii, respectiv cea referitoare la existenţa unei chestiuni de drept, nu este îndeplinită, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.