Decizia nr. 260 din 23 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 299/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 5.800/99/2021.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 16 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 5.800/99/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: Dacă Legea nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, cu modificările şi completările ulterioare, este aplicabilă veniturilor din salarii, sume considerate de către reclamant a fi încasate nelegal, rezultate din derularea unor proiecte POS DRU (Programul operaţional sectorial Dezvoltarea resurselor umane) finanţate din fonduri europene, sume declarate neeligibile prin actul Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic – Organism intermediar POS DRU ca urmare a stării de incompatibilitate a directorului unităţii chemat în judecată alături de salariata aflată în relaţie de rudenie. În cazul în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ, respectiv dacă sumele declarate neeligibile nu mai pot fi recuperate de la salariatul beneficiar ca urmare a amnistiei, ar mai putea fi ele recuperate de la salariatul considerat vinovat de situaţia prejudiciabilă, pe calea angajării răspunderii patrimoniale? II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 329/2022 (Legea nr. 78/2018): ” Art. 1. – Prezenta lege se aplică personalului din cadrul autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice ale căror bugete sunt prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 2. – (1) Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor potrivit prevederilor art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sau reprezentând alte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, precum şi cele provenind din drepturi de asistenţă socială, sume considerate a fi încasate nelegal şi pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii. (2) Sumele recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin. (1), nu se restituie. (3) Se exonerează de la plată şi impozitul pe venit, contribuţiile sociale şi obligaţiile fiscale accesorii drepturilor prevăzute la alin. (1), după caz, consecinţă a constatării Curţii de Conturi sau a altor structuri/instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii, atât pentru salariaţi, cât şi pentru angajatorii acestora. (4) Exonerarea personalului de la plata sumelor prevăzute la alin. (1) şi (3) se aplică pentru toate sumele plătite, în considerarea actelor care au generat plăţile considerate prejudicii, emise sau încheiate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, până la momentul reţinerii, de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituţii cu atribuţii de control, ca fiind prejudicii. Art. 3. – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata de către personalul prevăzut la art. 1 a sumelor reprezentând venituri de natură salarială, pentru care Curtea de Conturi sau alte structuri/instituţii cu atribuţii de control au constatat că au fost acordate cu crearea de prejudicii, precum şi orice formă de recuperare a acestora. (2) Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a recalcula salariul de bază şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la art. 1 aferente lunii în care intră în vigoare prezenta lege, prin eliminarea din cuantumul acestora a drepturilor constatate a fi acordate în mod necuvenit de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituţii cu atribuţii de control.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamantul Colegiul Tehnic G.A. Iaşi, în contradictoriu cu pârâtele T.A. şi P.L., a solicitat obligarea pârâtei T.A. la plata sumei de 126.760,75 lei şi obligarea pârâtei P.L. la plata sumei de 14.802 lei, reprezentând venituri nete încasate din contracte de muncă încheiate în cadrul unor proiecte POS DRU (Programul operaţional sectorial Dezvoltarea resurselor umane).

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta T.A. a avut calitatea de director al şcolii, succesiv, din anul 2004 până la 7 septembrie 2018, iar pârâta P.L. este fiica pârâtei T.A., nefiind cadru didactic în şcoală. Instituţia de învăţământ a derulat în perioada 2009-2011 două proiecte din fonduri europene, respectiv POS DRU/22/2.1/G/33.487 intitulat „Elaborare CDL şi materiale de învăţare pentru siguranţa elevilor” şi POS DRU/108/2.3/G/79.596 intitulat „Formare şi evaluare profesională pentru o carieră de succes”.

În calitate de director, pârâta T.A. a semnat contracte de muncă pentru contractarea sa şi a fiicei sale în proiectele sus-menţionate, ambele pârâte fiind plătite din sumele finanţate.

În anul 2017, în urma controalelor efectuate de către Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic – Organism intermediar POS DRU, denumit în continuare CNDIPT – OI POS DRU, s-au constatat conflictul de interese şi situaţia de incompatibilitate, raportat la contractele mai sus menţionate, stabilindu-se, prin procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, că unitatea de învăţământ a efectuat cheltuieli neeligibile, astfel încât a fost obligată a restitui integral sumele încasate în cadrul proiectelor POS DRU.

Prin Sentinţa civilă nr. 931 din 14 mai 2024, Tribunalul Iaşi a admis excepţia lipsei de interes şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Colegiul Tehnic G.A. Iaşi, în contradictoriu cu pârâtele T.A. şi P.L., ca lipsită de interes.

În considerentele acestei sentinţe tribunalul a reţinut, în esenţă, că pârâtele beneficiază de exonerarea prevăzută de Legea nr. 78/2018, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens: fac parte din categoria personalului din cadrul autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice ale căror bugete sunt prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; sumele pretinse de reclamant sunt venituri din salarii sau asimilate salariilor, aşa cum sunt definite de art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; pentru sumele solicitate, Curtea de Conturi sau alte structuri/instituţii cu atribuţii de control au constatat că au fost acordate nelegal, cu crearea de prejudicii. Instituţia care a efectuat controlul este Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic – Organism intermediar POS DRU, care a emis procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. CNDIPT_OI 209/26.01.2017 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. CNDIPT_OI 1221/4.05.2017, prin care s-a constatat că sumele încasate de pârâte sunt neeligibile, ca urmare a constatării unui conflict de interese.

Tribunalul a constatat că Legea nr. 78/2018 nu a stabilit alte condiţii ce trebuie îndeplinite de instituţia cu atribuţii de control şi nici nu a exclus vreo astfel de instituţie din aria sa de aplicare. Astfel, nu există niciun motiv pentru care controlul efectuat de Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic – Organism intermediar POS DRU să nu poată fi inclus în prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 78/2018.

Având în vedere că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 78/2018, instanţa de fond a constatat că pârâtele beneficiază de exonerarea de la plata sumelor pretinse de reclamant, care nu mai poate obţine niciun beneficiu prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în cauză.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Colegiul Tehnic G.A. Iaşi, solicitând admiterea apelului, şi, pe fond, admiterea acţiunii, susţinând că cererea dedusă judecăţii este întemeiată pe fapta ilicită, iar Legea nr. 78/2018 nu este aplicabilă în cauză. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat, prin raportare la obiectul acţiunii deduse judecăţii, că domeniul de aplicare se circumscrie dispoziţiilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, instanţa fiind învestită cu judecarea unei cereri care are legătură cu drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, Colegiul Tehnic G.A. Iaşi fiind o instituţie de învăţământ public, o instituţie de stat.

Soluţionarea apelului depinde de modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor Legii nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, modificată şi completată prin Legea nr. 329/2022.

S-a arătat că dificultatea stabilirii domeniului de aplicare a actului normativ intervine ca urmare a faptului că prevederile Legii nr. 78/2018, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 329/2022, nu mai circumstanţiază veniturile vizate din perspectiva izvorului lor şi a cauzei plăţii necuvenite.

În acest context se impune lămurită chestiunea dacă o situaţie precum cea din speţă intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 78/2018, respectiv dacă dincolo de conţinutul generic al art. 1-3 din acest act normativ, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 329/2022, intenţia legiuitorului a fost sau nu să acopere prin amnistie toate creanţele rezultate din drepturi de natură salarială ce nu ar fi trebuit acordate, inclusiv pe cele în privinţa cărora s-a constatat că au fost acordate în baza unor contracte de muncă ce nu ar fi trebuit încheiate, în condiţiile speţei, din cauza presupusei stări de incompatibilitate a reprezentantului instituţiei contractante, chiar dacă provenienţa lor este din fonduri europene – proiecte POS DRU.

S-a mai menţionat că în măsura în care răspunsul la prima întrebare ar fi afirmativ, având în vedere faptul că acţiunea formulată urmăreşte angajarea răspunderii salariaţilor beneficiari ai sumelor, dar îi consideră totodată şi vinovaţi pentru cauzarea prejudiciului, se impune a se dezlega o a doua chestiune, respectiv dacă sumele necuvenite, de la plata cărora salariatul beneficiar a fost exonerat, ar putea fi recuperate de la salariatul considerat vinovat de situaţia prejudiciabilă, pe calea angajării răspunderii patrimoniale.

Instanţa de sesizare a subliniat şi faptul că asupra problemei de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi a punctat că, studiind practica instanţelor judecătoreşti, a constatat că acestea s-au pronunţat în aplicarea Legii nr. 78/2018, în ceea ce priveşte exonerarea salariaţilor de la plata unor sume cu titlu de drepturi salariale sau de natură salarială rezultate din aplicarea greşită a legilor de salarizare în domeniul bugetar, dar nicio instanţă nu a pronunţat o soluţie definitivă asupra chestiunilor de drept de a căror dezlegare depinde soluţionarea prezentei cauze. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Intimatele-pârâte au apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea chestiunii de drept constând în aplicabilitatea Legii nr. 78/2018 situaţiei deduse judecăţii.

Apelantul-reclamant a precizat că este de acord cu sesizarea pentru dezlegarea problemei de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că dificultatea stabilirii domeniului de aplicare a actului normativ intervine ca urmare a faptului că prevederile Legii nr. 78/2018, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 329/2022, nu mai circumstanţiază veniturile vizate din perspectiva izvorului lor şi a cauzei plăţii necuvenite.

Astfel, în forma iniţială a Legii nr. 78/2018, aceasta apare ca fiind aplicabilă veniturilor de natură salarială încasate în temeiul unor acte administrative sau clauze ale contractelor/acordurilor colective de muncă, mai exact părţii din salariul lunar/solda lunară acordate cu încălcarea legilor salarizării unitare, sens în care era prevăzută şi obligaţia de a recalcula salariul de bază şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare.

Faţă de conţinutul normativ şi în virtutea principiului interpretării teleologice a actului nu rezultă că dispoziţiile legii s-ar fi aplicat unei situaţii precum cea din speţă, în care nu este vorba de anumite părţi din veniturile salariale (majorări, sporuri, sume compensatorii) acordate în temeiul unor acte administrative sau clauze ale contractelor/acordurilor colective de muncă cu încălcarea legilor salarizării unitare, ci de integralitatea salariilor încasate în temeiul unor contracte individuale de muncă, la încheierea cărora s-a constatat încălcarea regimului conflictului de interese, sumele nefiind constatate ca încasate nelegal, ci ca fiind neeligibile pentru rambursare din fonduri europene.

Legea nr. 329/2022 a modificat şi completat art. 2 al Legii nr. 78/2018, prevăzând de o manieră generică faptul că se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor, potrivit prevederilor art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sau reprezentând alte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, precum şi cele provenind din drepturi de asistenţă socială şi că exonerarea se aplică pentru toate sumele plătite, în considerarea actelor care au generat plăţile considerate prejudicii. Art. 3 al legii a rămas nemodificat, fiind menţinută obligaţia ordonatorilor de credite de a recalcula salariul de bază şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la art. 1, aferente lunii în care intră în vigoare această lege, prin eliminarea din cuantumul acestora a drepturilor constatate a fi acordate în mod necuvenit.

În opinia instanţei de sesizare, analiza de ansamblu a Legii nr. 78/2018 conduce la concluzia că legiuitorul a înţeles să se refere la salariul de bază şi la celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice ale căror bugete sunt prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, adică la sumele plătite eronat, prin interpretarea şi aplicarea eronată a legilor de salarizare, aspect care rezultă şi din dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 78/2018, nemodificate prin Legea nr. 329/2022.

În cauză, ceea ce se tinde a se recupera pe calea răspunderii patrimoniale nu sunt salarii calculate sau acordate eronat, ci sume declarate neeligibile de către autoritatea contractantă într-un proiect finanţat cu fonduri europene, în baza unor contracte de muncă ce nu ar fi trebuit încheiate, reprezentantul Colegiului Tehnic G.A. Iaşi fiind constatat în stare de incompatibilitate şi în conflict de interese. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a rezultat că instanţele naţionale (curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Piteşti, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara) nu au identificat practică judiciară, nefiind învestite cu soluţionarea unor astfel de cauze. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Nu au fost identificate decizii relevante pentru soluţionarea sesizării. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 443 din 12 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1138 din 25 noiembrie 2022, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială este constituţională în raport cu criticile formulate. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât litigiul dedus spre judecată instanţei de trimitere nu se circumscrie domeniului specific de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, instanţa nefiind învestită cu judecarea unei cereri privind stabilirea şi/sau plata unor drepturi salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Sesizarea de faţă este fundamentată pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024. Prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare uniforme şi unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii şi/sau plăţii drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau în materia stabilirii şi/sau plăţii drepturilor la pensie şi a altor prestaţii de asigurări sociale ale acestui personal.

Domeniul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, conturat prin dispoziţiile art. 1, este reprezentat de procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fondurile publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal, precum şi de procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Condiţiile de admisibilitate a sesizării sunt cuprinse în prevederile art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată, conform cărora: „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Totodată, sunt relevante dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care prevăd completarea normelor speciale privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu normele generale ale art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; – sesizarea să privească o chestiune de drept; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluarea elementelor sesizării relevă neîntrunirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate mai sus enunţate.

Astfel, se constată, în primul rând, că litigiul dedus spre judecată instanţei de trimitere nu se circumscrie domeniului specific de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, instanţa nefiind învestită cu judecarea unei cereri privind stabilirea şi/sau plata unor drepturi salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

În acest caz, aşa cum, de altfel, a reţinut şi instanţa de trimitere, sesizarea priveşte un litigiu în care reclamanta, o unitate de învăţământ, solicită obligarea pârâtelor la restituirea unor sume încasate în derularea unor proiecte POS DRU de care a beneficiat unitatea de învăţământ: POS DRU/22/2.1/G/33.487 intitulat „Elaborare CDL şi materiale de învăţare pentru siguranţa elevilor” şi POS DRU/108/2.3/G-79.596 intitulat „Formare şi evaluare profesională pentru o carieră de succes”, sume apreciate de Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic – Organism intermediar POS DRU în urma controalelor efectuate ca fiind cheltuieli neeligibile, contractele de muncă încheiate în cadrul proiectelor de către directorul unităţii de învăţământ, atât cu sine însuşi, cât şi cu fiica sa, fiind afectate de conflict de interese şi incompatibilitate.

Acţiunea dedusă judecăţii este una în răspundere patrimonială, întemeiată pe art. 254 din Codul muncii, cauza acţiunii fiind acoperirea unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită ce a avut drept urmare obligarea unităţii de învăţământ la restituirea sumelor de bani încasate în cadrul proiectelor cu finanţare europeană amintite, sume apreciate de Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic – Organism intermediar POS DRU ca fiind cheltuieli neeligibile. Încheierea de sesizare, în partea ei introductivă, relevă şi explicitarea de către reclamanta-apelantă, în apel, a pretenţiilor sale, în temeiul dispoziţiilor art. 478 din Codul de procedură civilă, arătându-se expres că acţiunea este întemeiată pe fapta ilicită.

Mai mult, chiar instanţa de trimitere a arătat în punctul său de vedere că ceea ce se tinde a se recupera nu sunt salarii calculate sau acordate eronat, ci sume declarate neeligibile de către autoritatea contractantă într-un proiect finanţat din fonduri europene.

Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic – Organism intermediar POS DRU este o instituţie cu atribuţii de control care acţionează pentru depistarea neregulilor în implementarea Programului operaţional sectorial Dezvoltarea resurselor umane.

Neregula este definită la art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind „orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit”.

În cauză, aşa cum s-a arătat, sumele ce sunt solicitate de reclamantă de la pârâte în cauza ce a prilejuit sesizarea de faţă sunt sume achitate acesteia din fondurile europene, în derularea celor două proiecte POS DRU amintite, sume plătite necuvenit şcolii, cheltuielile cu salariile fiind declarate neeligibile prin procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, încheiate în anul 2017 de Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic – Organism intermediar POS DRU, ca urmare a reţinerii stării de incompatibilitate a uneia dintre pârâte, în calitate de director al unităţii reclamante. Aceasta din urmă a participat la semnarea contractelor de muncă încheiate în cadrul proiectelor în dublă calitate, de angajator – director al colegiului şi angajat – manager de proiect, respectiv în calitate de angajator – director al colegiului cu fiica sa (care nu este cadru didactic în unitatea de învăţământ) în calitate de angajat – administrator proiect.

Aşadar, nu ne aflăm în situaţia unui litigiu din categoria celor la care face referire art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, vizând stabilirea şi/sau plata unor drepturi salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. Reclamanta urmăreşte repararea prejudiciului suferit prin fapta ilicită a pârâtei director, astfel încât faptul că respectivele cheltuieli declarate neeligibile sunt chiar salariile încasate de cele două pârâte în cadrul proiectelor derulate din fonduri europene nu este de natură a imprima caracter admisibil, din această perspectivă, sesizării pendinte.

Deopotrivă, se constată că sesizarea de faţă nici nu priveşte o „chestiune de drept”. Astfel, admisibilitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, nu poate fi desprinsă de condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile.

În jurisprudenţa sa, instanţa supremă a stabilit în mod consecvent că trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia sa în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

Tot astfel, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a mai statuat, cu valoare de principiu, că, în cadrul acestei proceduri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor judecătoreşti de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025).

Cât priveşte sesizarea de faţă, se observă din încheierea de sesizare că nu se pune problema existenţei unei dificultăţi de interpretare a unei norme de drept neclare, îndoielnice, instanţa de trimitere neexpunând o argumentare care să susţină ideea unei dificultăţi de înţelegere a textului Legii nr. 78/2018, ci solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabili dacă acest din urmă act normativ este aplicabil în cauza dedusă judecăţii. Or, identificarea normei juridice aplicabile raportului juridic concret dedus judecăţii nu reprezintă o problemă de drept aptă a primi o dezlegare de principiu în mecanismul de unificare a practicii judiciare al hotărârii prealabile. Intră în atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei să stabilească dispoziţia legală aplicabilă respectivului litigiu, în funcţie de pretenţiile concrete formulate de partea reclamantă, operaţiune care nu poate fi delegată, pe calea întrebării prealabile, instanţei supreme (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 35 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 4 iulie 2024).

Pentru toate aceste considerente se reţine neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel încât se impune respingerea prezentei sesizări ca inadmisibilă.