Decizia nr. 367/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 807/83/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.001/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 807/83/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulate puncte de vedere de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 25 aprilie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 807/83/2024, Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: (i) admisibilitatea acțiunii în constatare, dacă nu se contestă actele prin care a fost încadrată reclamanta în alte condiții de muncă decât cele pe care le apreciază ca fiind incidente; (ii) dacă, pentru încadrarea în condiții speciale de muncă, polițistul trebuie să își desfășoare efectiv activitatea în cadrul compartimentelor prevăzute de anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști, cu modificările ulterioare, sau nu este necesară o astfel de condiție; (iii) dacă prelucrarea automată a datelor, în sensul cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, se referă la simpla accesare a unui sistem informatic sau presupune modificarea informațiilor accesate prin metodele prevăzute de lege; (iv) dacă, în cazul polițiștilor, desfășurarea activității în condiții speciale este recunoscută și pentru perioada în care polițiștii se află în concediu de creștere și îngrijire copil sau la seminare de formare profesională.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 mai 2025 cu nr. 1.001/1/2025, termenul de soluționare fiind stabilit la 20 octombrie 2025. II. Dispozițiile ce fac obiectul sesizării

Capitolul II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1032 din 8 noiembrie 2004, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004): " Locuri de muncă și activități cu condiții speciale, pentru care, la stabilirea pensiei, se iau în calcul un an și șase luni pentru fiecare an lucrat în asemenea condiții: (...) pct. 8: activitatea desfășurată în cadrul formațiunilor (compartimentelor) operațiuni pregătire de luptă, organizare mobilizare, resurse umane, armament geniu-chimic, dispecerat, personal de serviciu pe unitate în ture, comunicații, prelucrarea automată a datelor și valorificarea informațiilor prin proceduri informatice, cifru și transmisiuni cifrate". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 19 aprilie 2024, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, să se constate că, în perioada 15.04.2006-10.07.2018, a activat în condiții speciale de muncă și să fie obligat pârâtul să îi acorde drepturile cuvenite pentru activitatea desfășurată în atari condiții de muncă.

Prin Sentința civilă nr. 381 din 30 octombrie 2024, Tribunalul Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât, a admis acțiunea, a constatat că, în perioada 15.04.2006-10.07.2018, reclamanta a desfășurat activitatea în cadrul instituției pârâte, în condiții speciale de muncă, și a obligat pârâtul să acorde reclamantei drepturile cuvenite pentru activitatea din perioada menționată, efectuată în condiții speciale.

În argumentarea soluției de respingere a excepției inadmisibilității, prima instanță a reținut că, atunci când pretențiile nu rezultă dintr-o încadrare pretins nelegală, admisibilitatea cererii de chemare în judecată nu este condiționată de procedura prealabilă, în acest sens fiind Decizia nr. 9 din 29 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 988 din 13 decembrie 2017.

În motivarea soluției pronunțate pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în sinteză, următoarele aspecte: în perioada 15.04.2006-31.08.2017, reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare - Compartimentul marketing și achiziții publice, iar, în perioada 1.09.2017-10.07.2018, în cadrul Poliției Municipiului Satu Mare - Compartimentul evidențe operative; prin Adresa nr. xxxxx/14.02.2024, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a comunicat că, în perioada 15.04.2006-10.07.2018, activitățile prestate de reclamantă se încadrează în condiții deosebite de muncă, iar, începând cu 11 iulie 2018, activitățile respective se încadrează în condiții speciale de muncă, conform cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004; din mijloacele de probă administrate (fișe de post și declarații de martori) rezultă că, în perioada 15.04.2006-10.07.2018, reclamanta a desfășurat activități de prelucrare automată a datelor și de valorificare a informațiilor prin proceduri informatice, care se încadrează în condiții speciale de muncă.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâtul, susținând că, atunci când a respins excepția inadmisibilității acțiunii, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora acțiunea în contencios administrativ poate avea ca obiect doar anularea unui act administrativ tipic sau asimilat, și, totodată, a reținut, în mod eronat, incidența Deciziei nr. 9 din 29 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru soluționarea recursului în interesul legii, din moment ce reclamanta nu a solicitat acordarea unor drepturi salariale nerecunoscute de angajator, ci a formulat o acțiune în constatarea unei situații de fapt (condițiile de muncă).

Recurentul-pârât a mai susținut că, atunci când a admis acțiunea, prima instanță a încălcat prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.822/2004 și ale Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 489/2005 pentru aprobarea Normelor de încadrare a polițiștilor în condiții de muncă deosebite, speciale și alte condiții, sens în care a învederat, în sinteză, următoarele argumente: încadrarea polițiștilor în condiții de muncă se face prin dispoziție emisă de șeful unității, odată cu numirea în funcție, iar, conform dispozițiilor șefului Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare nr. xxx/15.04.2006 și nr. xxx/1.09.2017, reclamanta a fost încadrată ca desfășurând activități în condiții deosebite, nu în condiții speciale de muncă; în fișele de post ale reclamantei nu sunt menționate activități de prelucrare automată a datelor și de valorificare a informațiilor prin proceduri informatice, iar prin declarații de martori nu se pot stabili alte atribuții de serviciu decât cele menționate în fișele de post; asigurarea publicității achiziției prin Sistemul electronic de achiziții publice (S.E.A.P.) sau transmiterea, pentru publicarea în S.E.A.P., a documentelor în cadrul procedurilor de achiziție nu se încadrează în condiții speciale de muncă, conform cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, întrucât prelucrarea automată a datelor sau valorificarea informațiilor prin proceduri informatice nu poate viza simpla accesare a unui sistem informatic ori transmiterea unor acte în vederea publicării lor. IV. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurentul-pârât a considerat că este admisibilă și oportună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu cele patru întrebări formulate, în timp ce intimata-reclamantă a apreciat că nu există o chestiune de drept care să necesite activarea mecanismului hotărârii prealabile, iar dezlegarea pe care instanța supremă ar da-o sesizării nu ar conduce la soluționarea pe fond a cauzei.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, au fost formulate puncte de vedere de către părți, după cum urmează: - recurentul-pârât a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a sesizării, inclusiv aceea privind existența unei chestiuni de drept, întrucât în jurisprudența instanțelor judecătorești există opinii diferite, chiar dacă unele minoritare, astfel că este necesar să fie dată o dezlegare de către instanța supremă; - intimata-reclamantă a considerat că dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării sunt clare, iar sesizarea este inadmisibilă întrucât nu există o chestiune de drept. V. Punctul de vedere al instanței de trimitere asupra sesizării

În ceea ce privește admisibilitatea sesizării, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, argumentând astfel: (i) sesizarea are loc în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, competentă să soluționeze cauza în recurs; (ii) obiectul cauzei îl constituie stabilirea și plata drepturilor salariale ale reclamantei, care este funcționar public cu statut special (agent de poliție) în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare; (iii) de lămurirea modului de interpretare a prevederilor cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 depinde soluția asupra recursului formulat de către pârât, fiind îndeplinită condiția privind relația de dependență între chestiunea de drept și modalitatea de soluționare a fondului cauzei; (iv) Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra problemei de drept și aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Exprimându-și punctul de vedere asupra chestiunilor de drept ce fac obiectul sesizării, instanța de trimitere a menționat următoarele: (i) stabilirea admisibilității acțiunii în constatare, dacă nu se contestă actele prin care a fost încadrată reclamanta în alte condiții de muncă decât cele pe care le apreciază ca fiind incidente, implică analiza jurisprudenței cu caracter obligatoriu a instanței supreme, cu luarea în considerare a specificului speței; (ii) pentru încadrarea în condiții de muncă speciale, polițistul trebuie să își desfășoare efectiv activitatea în cadrul compartimentelor prevăzute de anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004; (iii) noțiunea de prelucrare automată a datelor, în sensul cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, presupune intervenția efectivă asupra datelor accesate, intenția legiuitorului fiind de a stabili neechivoc categoriile de activități care pot fi încadrate în condiții speciale de muncă. VI. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, curțile de apel Brașov, București, Cluj, Constanța, Iași, Ploiești, Suceava și Timișoara au transmis hotărâri judecătorești relevante din perspectiva chestiunilor de drept ce fac obiectul sesizării.

Referitor la prima întrebare, într-o orientare jurisprudențială majoritară, s-a reținut că nu este admisibilă acțiunea în constatarea desfășurării activității în condiții speciale de muncă, dacă nu se contestă actele prin care a fost încadrat reclamantul în alte condiții de muncă, iar, într-o orientare minoritară, s-a apreciat că este admisibil un atare demers judiciar.

În ce privește a doua întrebare, într-o orientare jurisprudențială majoritară, s-a reținut că, pentru a fi încadrat în condiții speciale de muncă, polițistul trebuie să își desfășoare efectiv activitatea în cadrul compartimentelor prevăzute de anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, iar, într-o orientare minoritară, s-a apreciat că cerințele legale pentru încadrarea în condiții speciale de muncă se verifică în concret, raportat la activitatea desfășurată de fiecare solicitant, indiferent de compartimentul în care este încadrat.

Cu privire la a treia întrebare, într-o orientare jurisprudențială majoritară, s-a reținut că prelucrarea automată a datelor, în sensul cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, nu implică doar accesarea sistemului informatic, ci presupune modificarea informațiilor accesate, prin metodele prevăzute de lege, iar, într-o orientare minoritară, s-a apreciat că, în lipsa unei definiții legale a noțiunii de "prelucrare", în această categorie se încadrează atât accesarea, cât și utilizarea programelor informatice.

Relativ la ultima întrebare din sesizare nu a fost transmisă practică judiciară. VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedurile de unificare a practicii, au fost identificate următoarele decizii relevante: - Decizia nr. 9 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 988 din 13 decembrie 2017, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța, stabilindu-se că, "În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 și a art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, dispozițiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanțelor din cadrul jurisdicției muncii cu acțiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale la acestea din urmă", fiind, totodată, respinsă, ca inadmisibilă, solicitarea de a interpreta aceleași prevederi legale, în sensul de a stabili dacă instanțele din cadrul jurisdicției muncii pot obliga angajatorii la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite sau prin contractele individuale de muncă ori prin acte adiționale la acestea din urmă; - Decizia nr. 73 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 35 lit. b) din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a stabili dacă în privința polițiștilor locali, salarizați în baza Legii nr. 155/2010, sunt aplicabile dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști, cu modificările ulterioare, în vederea determinării locurilor de muncă și activităților în condiții deosebite și speciale"; - Decizia nr. 81 din 17 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 21 iulie 2025, prin care s-a admis sesizarea formulată de Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.009/112/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 29 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, și la cele ale art. 1 și 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, s-a stabilit că perioada punerii la dispoziție se recunoaște ca fiind desfășurată în condiții speciale polițistului repus în funcție care, în perioada anterioară punerii la dispoziție, și-a desfășurat activitatea în condiții speciale; - Decizia nr. 338 din 29 septembrie 2025*), nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.918/86/2021*, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: "Dacă art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările și completările ulterioare, și art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că este activitate desfășurată în condiții speciale de muncă și activitatea prestată înaintea intrării în vigoare a acestora, în măsura în care această activitate se regăsește în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 și anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, fără a fi însă încadrată în grupa I sau II de muncă potrivit actelor normative anterioare. Dacă, în interpretarea pct. 11 al capitolului II din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 și pct. 8 din capitolul II al anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, activitatea desfășurată pe linie informatică de Serviciul evidența populației este activitatea desfășurată în cadrul unei formațiuni (compartiment) de prelucrare automată a datelor și valorificarea informațiilor prin proceduri informatice". *) Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 338 din 29 septembrie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 4 decembrie 2025. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Pentru a evalua dacă sesizarea este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută - preîntâmpinarea apariției practicii judiciare neunitare la nivel național - se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Sesizarea este formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme parțial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispozițiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4 ale aceleiași ordonanțe de urgență, potrivit căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

În urma coroborării art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că sesizarea formulată în baza acestui act normativ special trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal) sau stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie (inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice), indiferent de natura și obiectul proceselor, calitatea părților ori instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța de trimitere să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) existența unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând elementele sesizării, se reține că nu sunt îndeplinite toate condițiile legale enunțate, întrucât, referitor la primele trei întrebări, nu se verifică cerința existenței unei chestiuni de drept, iar, relativ la ultima întrebare, nu se întrevede că de lămurirea problemei respective depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Referitor la existența unei chestiuni de drept, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 o prevede drept condiție de admisibilitate a sesizării, iar, potrivit preambulului ordonanței de urgență, la adoptarea sa s-a ținut seama și de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept". Așa fiind, jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în legătură cu această condiție, rămâne actuală și după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că problema de drept ce se cere a fi lămurită trebuie să presupună serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, astfel încât să necesite rezolvarea de principiu în procedura hotărârii prealabile, iar nu interpretarea și aplicarea unui text de lege clar, în raport cu circumstanțele particulare ale litigiului, ori existența unor simple obstacole, ce ar putea fi înlăturate printr-o reflecție mai aprofundată a judecătorului cauzei. Cu alte cuvinte, problema de drept trebuie să fie veritabilă sau dificilă, adică susceptibilă de interpretări diferite și controversate, din cauza lipsei de claritate a normei juridice, a caracterului incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni justificate, față de imprecizia textului legal, care, pe baza interpretării, printr-o argumentație juridică adecvată, consistentă, poate primi înțelesuri și aplicări divergente în situații cvasiidentice și poate determina o jurisprudență neunitară.

Tot în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că natura complexă sau, după caz, precară a normei legale, de natură a conduce la interpretări diferite, precum și dificultatea instanței de trimitere în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în cuprinsul încheierii de sesizare, care trebuie să fie motivată în așa manieră încât să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația instanței de judecată de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unui text de lege nu poate declanșa mecanismul hotărârii prealabile.

Prin urmare, concluzia instanței de trimitere, în sensul că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmată de expunerea clară a punctului său de vedere, care nu indică, în concret, nicio dificultate de interpretare a normei de drept, nu sunt suficiente, fiind necesară prezentarea argumentelor pentru care există o reală dificultate de interpretare, întrucât prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, precum și cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă au în vedere dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept esențiale și controversate, ce prezintă o dificultate suficient de mare, rezultată din dispoziții legale complexe, îndoielnice sau lacunare.

Or, prin încheierea de sesizare, instanța de trimitere nu a motivat îndeplinirea condiției privind existența unei chestiuni de drept dificile și, totodată, cu privire la primele trei întrebări (referitor la ultima întrebare, instanța de trimitere a omis să își exprime punctul de vedere), a expus o interpretare clară, fără a prezenta și argumenta diferitele interpretări posibile ale dispozițiilor legale sau elemente care să conducă la concluzia că acestea ar avea caracter complex, lacunar ori contradictoriu.

Astfel, cu privire la prima întrebare formulată, instanța de trimitere a arătat că admisibilitatea acțiunii în constatare, dacă nu se contestă actele administrative de încadrare pe funcția publică, implică analiza jurisprudenței cu caracter obligatoriu a instanței supreme, cu luarea în considerare a specificului speței. Referitor la a doua întrebare, a opinat că, pentru încadrarea în condiții de muncă speciale, polițistul trebuie să își desfășoare efectiv activitatea în cadrul compartimentelor prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004. În ce privește a treia întrebare, instanța de trimitere a învederat că noțiunea de prelucrare automată a datelor, în sensul cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, presupune intervenția efectivă asupra datelor accesate.

În acest context, se constată că instanța de trimitere nu se confruntă cu o reală dificultate de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, care să necesite declanșarea mecanismului hotărârii prealabile; în condițiile în care, din încheierea de sesizare, nu rezultă dificultatea interpretării normelor de drept în discuție, ci doar nevoia instanței de trimitere de confirmare a propriei modalități de interpretare, nu se poate reține că problemele de drept care se cer a fi lămurite prezintă o dificultate suficient de mare, instanța supremă neputând fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii în scopul soluționării efective a unei cauze, întrucât această operațiune intră în competența exclusivă a instanței de judecată.

Mai mult, analizând hotărârile judecătorești definitive, ce au fost înaintate de către curțile de apel, se constată că instanțele de judecată nu s-au confruntat cu un grad mare de dificultate, atunci când, în cauzele cu care au fost învestite, au avut de stabilit admisibilitatea acțiunii în constatare sau de interpretat și aplicat prevederile cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, fiind deja conturată o practică majoritară, în sensul că: (i) nu este admisibilă acțiunea în constatarea desfășurării activității în condiții speciale de muncă, dacă nu se contestă actele prin care a fost încadrat reclamantul în alte condiții de muncă; (ii) pentru a fi încadrat în condiții speciale de muncă, polițistul trebuie să își desfășoare efectiv activitatea în cadrul compartimentelor prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004; (iii) prelucrarea automată a datelor, în sensul cap. II pct. 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, nu implică doar accesarea sistemului informatic, ci presupune modificarea informațiilor accesate, prin metodele prevăzute de lege. Relativ la ultima întrebare, curțile de apel nu au transmis practică judiciară.

În concluzie, observând încheierea de sesizare, dar și hotărârile judecătorești definitive înaintate de către curțile de apel, se reține că rezolvarea chestiunilor ce fac obiectul primelor trei întrebări presupune realizarea unui raționament judiciar simplu, prin aplicarea unor instrumente juridice uzuale (metodele de interpretare a normelor juridice), în scopul stabilirii sensului noțiunilor folosite de către legiuitor și a scopului avut în vedere la edictarea normelor în discuție, ceea ce reprezintă o chestiune obișnuită cu care se confruntă, în mod permanent, instanțele de judecată și care, raportat la elementele concrete ale cauzei, nu prezintă o dificultate suficient de mare, care să fie născută dintr-o reglementare legală complexă, contradictorie, incompletă sau neclară.

Referitor la ultima întrebare, respectiv dacă desfășurarea activității în condiții speciale de muncă este recunoscută și pentru perioada în care polițistul se află în concediu de creștere și îngrijire copil sau la seminare de formare profesională, nu se întrevede că soluționarea pe fond a cauzei depinde de dezlegarea acestei chestiuni.

În jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că această cerință legală presupune ca problema de drept să fie esențială, direct incidentă în soluționarea cauzei și raportată la limitele învestirii instanței de trimitere, astfel că aceasta din urmă trebuie să stabilească și să evidențieze existența unei strânse legături între dezlegarea chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate, și soluționarea pe fond a cauzei, întrucât numai în aceste condiții se pot demonstra utilitatea și interesul în promovarea acestui demers.

Cu alte cuvinte, hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluției ce urmează a fi pronunțată de către instanța de trimitere, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept trebuie să o aibă în cadrul soluționării litigiului, ceea ce presupune că problema de drept ce face obiectul sesizării trebuie să fie direct incidentă pentru soluționarea cauzei. În acest context, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că nu este îndeplinită condiția în discuție când procedura hotărârii prealabile a fost declanșată pentru a se răspunde unei ipotetice probleme de drept, chiar dacă ar avea legătură cu materia litigioasă, ori când starea de fapt proprie cauzei nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită.

Din această perspectivă, se observă că încheierea de sesizare nu cuprinde argumentele pentru care instanța de trimitere a apreciat că soluționarea pe fond a cauzei depinde de dezlegarea chestiunii ce face obiectul ultimei întrebări.

Întrucât admisibilitatea sesizării trebuie analizată în raport cu circumstanțele concrete ale litigiului, în urma analizării înscrisurilor anexate încheierii de sesizare și în lipsa prezentării unor argumente pertinente de către instanța de trimitere, nu se poate reține că există o strânsă legătură între chestiunea de drept ce face obiectul ultimei întrebări și fondul cauzei. Pe de o parte, atunci când a stabilit situația de fapt, prima instanță nu a reținut că reclamanta s-ar fi aflat în concediu de creștere și îngrijire copil sau la seminare de formare profesională în perioada 15.04.2006-10.07.2018. Pe de altă parte, în cuprinsul memoriului de recurs, pârâtul nu a formulat nicio critică cu privire la acest aspect, nesusținând că soluția primei instanțe ar fi nelegală și din perspectiva faptului că reclamanta s-ar fi aflat în concediu de creștere și îngrijire copil sau la seminare de formare profesională în perioada pentru care a fost obligat să îi acorde acesteia drepturile cuvenite pentru activitatea desfășurată în condiții speciale de muncă.

În considerarea celor expuse, constatându-se că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de prevederile art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024,