Decizia nr. 321 din 22 septembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 763/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.089/109/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulat un punct de vedere la raport de către pârât.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 26 februarie 2025, în Dosarul nr. 3.089/109/2023, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. h) coroborate cu cele ale art. 9 alin. (6 2 ) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu art. 3 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile/vizează şi funcţionarii publici transferaţi în interesul serviciului de la o autoritate publică (din afara Ministerului Afacerilor Interne) la o structură din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ce are sediul în altă localitate decât cea de domiciliu, transfer efectuat la solicitarea acesteia din urmă? II. Dispoziţiile infralegale supuse interpretării

Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022) Art. 9. – ” (1) Personalul are dreptul la utilizarea gratuită a mijloacelor de transport din înzestrarea instituţiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu încadrarea în drepturile de rulaj sau, după caz, de combustibil stabilite prin normative proprii, la decontarea cheltuielilor de transport sau la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare, în următoarele situaţii: (…) h) la deplasarea zilnică de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu sau reşedinţă, în limita a 70 km, pentru personalul militar şi poliţiştii mutaţi în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă;” ” (6 2 ) Prevederile alin. (1) lit. h)-j), alin. (5) şi ale alin. (6 1 ) se aplică, în aceleaşi condiţii, personalului civil transferat într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori reşedinţă, precum şi personalului civil detaşat să îndeplinească funcţii într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau reşedinţă.”

Normele metodologice de aplicare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022, cu modificările şi completările ulterioare (Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022) Art. 3. – (…) ” (3) Aplicarea art. 9 alin. (1) lit. h) din hotărâre vizează personalul civil care se află, după caz, în una dintre următoarele situaţii: a) este transferat într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă; b) este detaşat să îndeplinească funcţii într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia civilă cu nr. 3.089/109/2023, reclamantul Sindicatul „Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică, pentru membrul de sindicat, a solicitat obligarea pârâtului Prefectul Judeţului Argeş la plata drepturilor reprezentând contravaloarea transportului, începând cu 1 ianuarie 2023 până la zi, precum şi în continuare.

Prin Sentinţa civilă nr. 296 din 16 mai 2024, Tribunalul Argeş – Secţia civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească membrului de sindicat contravaloarea transportului între localitatea de domiciliu şi cea în care reclamantul îşi desfăşoară activitatea, începând cu 1 ianuarie 2023 şi, în continuare, până la modificarea situaţiei sale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că pârâtul a recunoscut în favoarea unui alt consilier juridic din cadrul aceleaşi instituţii publice dreptul la acordarea contravalorii transportului pe care îl pretinde şi reclamantul. A mai reţinut că pentru stabilirea procentului cuvenit nu trebuie avută în vedere distanţa totală parcursă de reclamant pe traseul domiciliu – loc de muncă şi retur, ci doar distanţa pe care acesta o parcurge de la domiciliu la locul de muncă, pe traseul cel mai scurt, pe drumurile publice.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul a declarat recurs prin care a susţinut că art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 şi art. 3 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022 se referă la personalul încadrat în prima funcţie într-o instituţie aflată în subordonarea/coordonarea Ministerului Afacerilor Interne sau la personalul în cazul căruia, încadrat fiind într-o astfel de structură, au intervenit modificări ale raportului de serviciu prin mutare/transfer/detaşare în cadrul altor structuri subordonate ministerului. Or, reclamantul a fost detaşat şi ulterior transferat de la Primăria Comunei Hârtieşti, care nu se încadrează în dispoziţiile infralegale menţionate anterior.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că a fost transferat în interesul serviciului de la Primăria Comunei Hârtieşti la Instituţia Prefectului din Judeţul Argeş, astfel încât acesta se încadrează în prevederile art. 9 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a arătat că procesul în care s-a dispus sesizarea se circumscrie domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât priveşte dreptul funcţionarului public de a i se deconta cheltuielile de transport/acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare.

Chestiunea de drept este esenţială în cauză având în vedere că de interpretarea dispoziţiilor infralegale pe care se întemeiază cererea şi apărările părţilor depinde soluţionarea pe fond a acesteia.

A mai arătat că problema de drept ce formează obiectul sesizării este una veritabilă, fiind susceptibilă de interpretările diferite redate, prezentând în acest sens punctele de vedere ale părţilor. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile au formulat puncte de vedere conforme cu susţinerile şi apărările formulate în cauză. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că pentru funcţionarii publici transferaţi în interesul serviciului de la o autoritate publică (din afara Ministerului Afacerilor Interne) la o structură din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ce are sediul în altă localitate decât cea de domiciliu, transfer efectuat la solicitarea acesteia din urmă, aplicabilitatea art. 9 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 impune ca situaţie premisă regăsirea acestora în una dintre situaţiile reglementate în cuprinsul prevederilor infralegale. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanţelor judecătoreşti pentru comunicarea practicii judiciare relevante. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Dispoziţiile supuse interpretării nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 74 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 17 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. h)-j) şi alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) din Normele metodologice de aplicare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022, cu modificările şi completările ulterioare, că: personalul civil care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în baza unui contract individual de muncă, având domiciliul în altă localitate la momentul angajării, nu se încadrează în noţiunea de personal „numit în prima funcţie/transferat/chemat/rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă”/”mutat în interes de serviciu”. Personalul civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, la care face referire art. 2 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, beneficiază de drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din acelaşi act normativ, doar în situaţia transferului într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă şi în situaţia detaşării pentru îndeplinirea funcţiilor într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „(…) prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept; d) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea pârâtului prefectul judeţului Argeş la plata drepturilor reprezentând contravaloarea transportului, începând cu 1 ianuarie 2023 până la zi, precum şi în continuare.

Astfel, obiectul dedus judecăţii priveşte plata drepturilor de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care judecă în ultimă instanţă.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiţii, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex.

În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Verificând îndeplinirea acestei condiţii, se constată că instanţa de trimitere solicită a se stabili dacă dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. h) coroborate cu cele ale art. 9 alin. (62) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu art. 3 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile/vizează şi funcţionarii publici transferaţi în interesul serviciului de la o autoritate publică (din afara Ministerului Afacerilor Interne) la o structură din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ce are sediul în altă localitate decât cea de domiciliu, transfer efectuat la solicitarea acesteia din urmă?

Chestiunea antamată prin întrebarea adresată instanţei supreme nu se circumscrie însă exigenţelor care să permită declanşarea mecanismului hotărârii prealabile, având în vedere că aceasta nu vizează interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale, ci aplicarea lor la circumstanţele particulare ale cauzei.

Această concluzie rezultă atât din conţinutul întrebării prin care instanţa de trimitere solicită a se lămuri dacă dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. h) coroborate cu cele ale art. 9 alin. (6 2 ) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 şi ale art. 3 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022 sunt aplicabile/vizează şi funcţionarii publici transferaţi (), cât şi din punctul de vedere al instanţei de trimitere care, distinct de faptul că nu a prezentat niciun argument din care să rezulte dificultatea chestiunii de drept generată de posibilele interpretări diferite ale normelor de drept aplicabile, a apreciat că, pentru aceşti funcţionari publici, aplicabilitatea art. 9 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 impune ca situaţie premisă regăsirea acestora în una dintre situaţiile reglementate în cuprinsul prevederilor legale.

Or, verificarea încadrării intimatului-reclamant în una dintre situaţiile reglementate în cuprinsul prevederilor incidente în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţei învestite cu soluţionarea litigiului.

Astfel, se cuvine subliniat că dezlegarea ce poate fi dată în mecanismul hotărârii prealabile trebuie să fie una de principiu, având valenţele unei lămuriri a conţinutului şi finalităţii textelor de lege supuse interpretării, adică a identificării voinţei legiuitorului, iar nu una de rezolvare a raporturilor juridice deduse judecăţii, ceea ce presupune în mod necesar o aplicare a normei de drept la situaţia de fapt.

Ca atare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o „delegare” a funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere – aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecăţii – către instanţa supremă, îndrituită legal să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme modul de aplicare a normelor de drept pentru rezolvarea raportului juridic litigios.

De altfel, relativ recent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 74 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 17 ianuarie 2024, prin care a interpretat aceleaşi dispoziţii care formează obiectul prezentei sesizări, fiind relevante în cauză considerentele de la paragrafele 77, 79, 81, 83, 89, 90, 92, 96 şi 97 din această decizie.

Ca atare, instanţa supremă a oferit suficiente repere pentru interpretarea şi aplicarea unitară a normelor infralegale aplicabile în discuţie, care se impun a fi respectate şi valorificate, mutatis mutandis, de către instanţa de trimitere în cauza cu soluţionarea căreia a fost învestită.

Revine instanţei învestite atribuţia jurisdicţională de a verifica şi respecta jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de a extrage acele elemente care prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

Prin urmare, constatând că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,