Decizia nr. 422 din 24 noiembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.014/85/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Filarmonica de Stat Sibiu a depus un punct de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 11 februarie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 3.014/85/2023, Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă sporul pentru condiţii de muncă în cuantum de 15% din salariul de bază prevăzut de art. 3 din Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestora pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Cultură”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 360/2018, se acordă prin raportare la nivelul sporului aflat în plată în perioada decembrie 2018 (plafonat) sau se acordă la nivelul existent în momentul intervenirii unor modificări ale salariului de bază prin raportare la art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 martie 2025 cu nr. 622/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la data de 24 noiembrie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) ” Art. 39. – Aplicarea tranzitorie (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată. (…) (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.”

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestora pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Cultură”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 360/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 30 mai 2018 (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 360/2018) ” Art. 3. – Sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, prevăzut în cap. VI art. 1 alin. (1) lit. a) din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în cotă de până la 15% din salariul de bază, pentru timpul efectiv lucrat în condiţiile respective, personalului salarizat din instituţiile publice de cultură prevăzut în cap. I-V din anexa nr. III la aceeaşi lege, dacă îşi desfăşoară activitatea permanent sau temporar în următoarele locuri de muncă: a) în perimetrul cărora se dezvoltă noxe care pot provoca intoxicaţii profesionale şi se utilizează azbest, siliciu, talc, mică, precum şi alte pulberi vătămătoare; b) la care se folosesc diferite substanţe toxice, metale sau metaloizi şi compuşii lor, hidrocarburi, acizi, precum şi alte substanţe folosite în activitatea de restaurare, conservare preventivă şi/sau curativă, investigare fizico-chimică şi/sau biologică, de cercetare şi documentare arheologică, istorică sau numismatică, în instituţii publice de cultură; c) unde activitatea se desfăşoară în condiţii de microclimat nefavorabil, în care există zgomote, trepidaţii, temperatură neadecvată, umiditate improprie, curenţi de aer, praf, microorganisme, factori biologici sau microbiologici periculoşi, luminozitate inadecvată şi altele asemenea, dar fără a se limita la acestea; d) în care funcţionează instalaţii care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţă produse de emiţători de radiodifuziune, televiziune, emiţători pentru comunicaţii, staţii de radiolocaţie, instalaţii de curent de înaltă frecvenţă, staţii de radio unde scurte şi unde ultrascurte, radiorelee în unde metrice, decimetrice, centimetrice, radiogoniometre şi staţii de bruiaj.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018) ” Art. 34. – (…) (2) Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (3) Ordonatorii de credite răspund în condiţiile legii de stabilirea nivelului sporurilor cu respectarea alin. (2) şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget pe anul 2019. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 274/2022 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020) ” Art. I. – (…). (3) În anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022) ” Art. I. – (…) (5) În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu – Secţia I civilă la 20 decembrie 2023 cu nr. 3.014/85/2023, astfel cum a fost precizată, reclamantul Sindicatul Artiştilor Instrumentişti din Filarmonica de Stat Sibiu, în numele şi pentru membrii săi, a chemat în judecată pe pârâta Filarmonica de Stat Sibiu, solicitând obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumelor reprezentând diferenţa de spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, cuvenite reclamanţilor, neachitate, începând cu 13 iulie 2022 şi pentru viitor, neplafonate, actualizate cu rata inflaţiei, şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii s-a argumentat, în esenţă, că membrii de sindicat, în calitate de artişti instrumentişti angajaţi ai pârâtei, ca urmare a adoptării Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 360/2018, dar şi în baza Buletinului de expertizare a locurilor de muncă nr. aa/2018, întocmit de către Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, sunt beneficiari ai unui spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de 15% din salariul de bază.

S-a precizat că, la nivelul instituţiei pârâte, au fost expertizate toate locurile de muncă şi s-a constatat că lucrătorii din cadrul pârâtei sunt expuşi la o diversitate de factori de risc profesional şi că îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a şapte factori de risc. Totodată, au arătat că regulamentul-cadru antemenţionat prevede acordarea sporului până la data eliminării factorilor vătămători sau periculoşi, de către angajator, potrivit dispoziţiilor legale.

Cu toate acestea, pârâta a emis Decizia nr. aaa/15.12.2020, prin care a stabilit în mod unilateral că, începând cu luna decembrie a anului 2020, se acordă un spor de 15% din salariul de bază, pentru timpul efectiv lucrat în condiţiile respective, personalului salarizat din instituţiile publice de cultură prevăzut în cap. I-V din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017, dacă îşi desfăşoară activitatea permanent sau temporar în condiţiile care impun acordarea sporului, stabilind următoarele: – angajaţii care nu îşi desfăşoară activitatea în condiţiile de repetiţii zilnice în partidă sau cu orchestra pârâtei nu beneficiază de spor pentru condiţii grele decât proporţional cu timpul efectiv lucrat din luna respectivă, dacă au fost prezenţi la repetiţii/concerte; – artiştii instrumentişti care participă la repetiţii singuri nu beneficiază de spor pentru condiţii grele; – artiştii care nu sunt implicaţi în repetiţii pot beneficia de spor pentru condiţii grele în măsura în care participă la repetiţiile pentru concerte camerale împreună cu alţi colegi.

Întrucât decizia amintită a fost considerată nelegală şi netemeinică, prin acţiunea care a făcut obiectul Dosarului civil nr. 99/85/2021, s-a solicitat Tribunalului Sibiu – Secţia I civilă anularea acestei decizii, iar prin Sentinţa civilă nr. 779 din 21 septembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă în dosarul mai sus-menţionat, decizia pârâtei a fost anulată, soluţia fiind menţinută în apel, prin Decizia civilă nr. 1.495 din 12 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă.

Ca urmare a anulării Deciziei nr. aaa/15.12.2020, pârâta a început să plătească, de la data rămânerii definitive a sentinţei amintite, sporul întreg doar angajaţilor pârâtei care au avut calitatea de parte în Dosarul nr. 99/85/2021 al Tribunalului Sibiu – Secţia I civilă, în care instanţa a dispus obligarea angajatorului la plata sporului, începând cu data de 15 decembrie 2020, doar pentru angajaţii participanţi la procesul civil respectiv.

Aşadar, deşi beneficiază de efectul hotărârii de anulare a Deciziei nr. aaa/15.12.2020, reclamanţii nu îşi pot recupera sumele cuvenite din urmă şi neachitate de către pârâtă şi pentru viitor, întrucât, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii angajatorului, li s-a comunicat că plata acestor diferenţe neachitate se poate face doar în baza unei hotărâri judecătoreşti.

Totodată, pentru perioada 15.12.2020-12.07.2022, reclamanţii au formulat, în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, o acţiune de obligare la plata diferenţelor de spor, care a fost admisă prin Sentinţa civilă nr. 274/2023 a Tribunalului Sibiu.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acţiunea nu se numără printre membrii care au fost parte în litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. 99/85/2021, astfel că efectele hotărârilor pronunţate în dosarul anterior amintit nu se produc şi faţă de aceştia, ei fiind simpli terţi faţă de care încă produce efecte juridice Decizia nr. aaa/15.12.2020, emisă de managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Pe fondul cauzei pârâta a arătat că reclamanţii nu au făcut dovada întrunirii condiţiilor pentru acordarea sporurilor solicitate, respectiv munca efectivă în condiţii grele de muncă, şi că aceştia încearcă în mod neîntemeiat să se prevaleze de dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti care nu produce efecte în beneficiul lor.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamanţilor că pârâta ar trebui să acorde angajaţilor un spor de 15% din salariul de bază arată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin acte normative succesive (ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 114/2018, nr. 226/2020 şi nr. 168/2022), cuantumul sporului care ar trebui acordat a fost plafonat la nivelul sporului plătit pentru luna decembrie 2018.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reţinând că: – acţiunea se află pe rolul tribunalului şi are ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice; – de dezlegarea problemei de drept vizate depinde soluţionarea pe fond a cauzei, deoarece ceea ce se dispută este chestiunea dacă sporul pentru condiţii de muncă grele sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază se acordă prin raportare la nivelul sporului aflat în plată în perioada decembrie 2018, plafonat, sau se acordă la nivelul existent în momentul intervenirii unor modificări ale salariului, respectiv neplafonat; – referitor la condiţia noutăţii chestiunii de drept, din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei conturată în procedura prevăzută de art. 519 din Codul procedură civilă rezultă că cerinţa noutăţii este îndeplinită nu numai atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, dar şi în situaţia unor reglementări mai vechi, dar asupra cărora instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în prezent, devenind actuale prin aplicarea frecventă a normei juridice. În ambele cazuri este necesar a nu se fi dezvoltat o practică judiciară ce relevă o anumită interpretare şi aplicare a normei vizate de chestiunea de drept, întrucât, după cum s-a decis în mod constant, orientarea jurisprudenţei spre o anumită interpretare a normelor analizate şi existenţa unei practici a instanţelor naţionale determină pierderea caracterului de noutate al chestiunii de drept supuse analizei. În acest sens, tribunalul a reţinut că examenul jurisprudenţial, precum şi literatura de specialitate relevă faptul că nu s-a conturat o opinie majoritară într-un anume sens. Astfel, în practică s-a reţinut, într-o opinie, că actele normative adoptate începând cu anul 2018, care blochează sporurile la nivelul lunii decembrie din anul anterior, nu pot fi aplicate fără a avea în vedere prevederile art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Cu alte cuvinte, în cazul instituţiilor publice, dacă o persoană obţine un grad profesional superior, ce implică şi o majorare a salariului de bază, atunci sporul obţinut de aceasta nu poate fi mai mic decât al unei persoane cu o funcţie similară, doar pe motiv că cei doi angajaţi şi-au obţinut gradele profesionale în momente diferite. Dacă sporul ar fi menţinut la nivelul anului 2018, aceasta ar putea fi pusă în situaţia de a avea venituri salariale mai mici decât ale unui salariat cu funcţie similară (identitate de funcţie, grad, gradaţie, specialitate) doar pe motiv că şi-a obţinut gradul într-un alt moment de timp. Pe de altă parte, în practică a fost exprimată şi opinia în sensul că legea impune obligaţia angajatorilor de stabilire a drepturilor salariale potrivit dispoziţiilor art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora prevederile legii de salarizare unitară se aplică etapizat, începând cu 1 iulie 2017. Din textele legale rezultă că legiuitorul se referă la cuantumul sporului, şi nu la procent, astfel că angajatorul a limitat în mod corect cuantumul sporului prevăzut pentru domeniul de activitate, respectiv de 50%, la cuantumul avut în decembrie 2018, respectiv în decembrie 2019. Indiferent de salariul de bază stabilit, chiar eronat fiind, recalcularea acestuia nu este de natură a afecta şi sporurile, acestea din urmă rămânând menţinute la acelaşi nivel, dacă au fost acordate anterior ori rămânând plafonate, potrivit actelor normative ce au intervenit. Nefiind conturată o practică judiciară consistentă cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a sporului pentru condiţii de muncă, respectiv prin raportare la nivelul sporului aflat în plată în decembrie 2018, plafonat, sau la nivelul existent în momentul intervenirii unor modificări ale salariului, respectiv neplafonat, există hotărâri judecătoreşti definitive din care rezultă interpretarea diferită a normei juridice ce face obiectul sesizării; – instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Reclamanţii au arătat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, apreciind că nu se solicită dezlegarea unei chestiuni de drept reale şi susceptibile de a da naştere unor interpretări diferite.

Pârâta Filarmonica de Stat Sibiu şi-a exprimat acordul cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în discuţie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 6 lit. c) şi ale art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, apreciind că, deşi actele normative adoptate începând cu anul 2018 au blocat sporurile la nivelul lunii decembrie din anul anterior, totuşi aceste dispoziţii legale trebuie interpretate prin raportare la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge ca persoanele ce obţin în cadrul instituţiilor publice un grad profesional superior, după momentul blocării sporurilor, să aibă un venit salarial mai mic decât o persoană cu o funcţie similară care avea gradul profesional la momentul la care s-a realizat blocarea sporurilor. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanţa supremă în prezentul dosar nu a fost necesară consultarea jurisprudenţei instanţelor naţionale. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În urma verificărilor efectuate nu au fost identificate decizii ale Curţii Constituţionale care să prezinte relevanţă în soluţionarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în mecanismele de unificare a practicii judiciare, au fost identificate trei decizii care ar putea prezenta relevanţă în cauza de faţă, respectiv: – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, prin care a fost admisă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.”; – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, prin care a fost admisă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că: „Pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie» din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”; – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 104 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025, cu privire la sporul pentru condiţii vătămătoare, prin care s-a stabilit că: „La acordarea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare trebuie să se ţină seama de plafonul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Prealabil analizei admisibilităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se impune o lămurire cu privire la normele supuse interpretării în cadrul Dosarului nr. 3.014/85/2023 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu – Secţia I civilă. Astfel, deşi în cuprinsul întrebării formulate de instanţa de trimitere nu se precizează actul normativ care prevede acordarea unui spor de 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă personalului salarizat din instituţiile publice de cultură, prevăzut în cap. I-V din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017, în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile evocate în cadrul încheierii de sesizare se constată că în discuţie sunt dispoziţiile art. 3 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 360/2018.

În acest context, analiza sesizării se va realiza prin raportare la dispoziţiile art. 3 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 360/2018 şi ale art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă antemenţionate la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărui dispoziţii arată că se completează.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu de lămurirea căreia depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Evaluarea elementelor prezentei sesizări relevă întrunirea doar în parte a condiţiilor de admisibilitate mai sus enunţate.

Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect obligarea angajatorului, pârâta Filarmonica de Stat Sibiu, la plata către reclamanţi a sumelor reprezentând diferenţa de spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă în cuantum de 15% aplicat la salariul de bază lunar, cuvenite reclamanţilor şi neachitate, începând cu 13 iulie 2022 şi pentru viitor, neplafonate, actualizate cu rata inflaţiei, aspecte ce determină concluzia în sensul că litigiul respectiv se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât priveşte drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Cauza se află în curs de soluţionare, în primă instanţă, pe rolul Tribunalului Sibiu – Secţia I civilă.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei se constată că, în concret, aceasta instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea pe fond a cauzei.

În raport cu obiectul concret al pretenţiilor deduse judecăţii este îndeplinită condiţia referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept pentru soluţionarea pe fond a cauzei, legătura indisolubilă care există între aceasta şi rezolvarea litigiului rezultând din împrejurarea că soluţionarea pretenţiilor cu care a fost învestită instanţa de trimitere vizează îndreptăţirea angajaţilor Filarmonicii de Stat Sibiu la plata sporului pentru condiţii grele sau vătămătoare de muncă în cuantum de 15% aplicat la salariul de bază, neplafonat, începând cu 13 iulie 2022 şi pentru viitor.

Cât priveşte însă condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii, examinarea îndeplinirii acestei condiţii trebuie verificată prin raportare la jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, prin care în mod constant s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existenţa unei „chestiuni de drept”, este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul realizării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Rămân astfel valabile cazurile conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în care s-a statuat că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; b) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit aceeaşi interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; f) când există dezlegări anterioare date de instanţa supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de chestiunea de drept enunţată de instanţa de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluţionarea cauzelor, prin aplicarea în fiecare caz particular, în funcţie de specificul speţei.

Aşadar, evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi separată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanţelor naţionale suficiente repere interpretative – inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu – pentru soluţionarea cauzelor cu care au fost învestite. Chiar şi în ipoteza pronunţării unor soluţii de inadmisibilitate aceste decizii beneficiază, ca orice act jurisdicţional, de efectul obligatoriu ataşat considerentelor care sprijină şi explicitează soluţia inadmisibilităţii sesizării.

Prin raportare la aceste exigenţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sesizarea formulată nu întruneşte condiţia de admisibilitate subsumată cerinţei ca aceasta să privească o „chestiune de drept” care să fie reală, dificilă, generată de nevoia lămuririi sensului şi înţelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare.

Astfel, examenul atent al deciziilor interpretative pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare în legătură cu chestiuni de drept similare relevă că instanţa supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea şi aplicarea unitară a normelor legale în discuţie, care se impun a fi respectate şi valorificate, mutatis mutandis, de către instanţa de trimitere în cauza cu care a fost învestită, aplicarea concretă şi efectivă a legii constituind, în afara oricăror ambivalenţe, atributul constituţional exclusiv al acesteia din urmă.

În acest sens se reţine că, prin Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat asupra impactului şi aspectelor pe care art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, le reglementează în legătură cu sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, relevante fiind considerentele de la paragrafele 175-178.

Chiar dacă nu a fost dezlegată explicit o chestiune identică celei ce face obiectul sesizării de faţă, dezlegările anterioare au relevanţă pentru condiţia de admisibilitate a existenţei unei chestiuni de drept veritabile, întrucât nu poate fi exclus de plano ca problema de drept în discuţie să prezinte un grad de dificultate ridicat, de natură a justifica intervenţia instanţei supreme, chiar şi atunci când au fost pronunţate decizii în procedura hotărârii prealabile şi/sau a recursului în interesul legii, dar soluţiile adoptate şi considerentele ce le-au fundamentat trebuie corelate (în acest sens, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, paragraful 65).

În considerarea argumentelor expuse, corelarea dezlegărilor anterioare date unor chestiuni de drept prin mecanismul hotărârii prealabile nu prezintă vreo dificultate, presupunând un demers facil de identificare a deciziilor relevante şi de aplicare corespunzătoare a acestora la circumstanţele particulare ale cauzei.

Sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare se acordă plafonat, însă cu respectarea modificărilor salariale care intervin pe parcursul carierei, potrivit art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Aşadar, chestiunea de drept nu este una veritabilă, ci reprezintă doar o întrebare formală, ce nu ridică dificultăţi şi al cărei răspuns se impune cu evidenţă şi fără dubiu, astfel că mecanismul hotărârii prealabile, inclusiv cel reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, nu mai trebuie declanşat. Nu orice element de aplicare a dreptului devine o chestiune de drept care să atragă automat necesitatea unei confirmări din partea instanţei supreme pe calea acestei proceduri.

De asemenea, mai trebuie subliniat că, în sesizarea dispusă în Dosarul nr. 3.014/85/2023 al Tribunalului Sibiu – Secţia I civilă, chiar dacă există o referire la gradul de dificultate al chestiunilor de drept în discuţie şi la posibilitatea de interpretare, instanţa de trimitere identifică modalitatea de abordare şi rezolvare a problemei juridice în dosar, urmărind, prin solicitarea pendinte, o validare a raţionamentului dezvoltat.

Aşadar, titularul sesizării nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, ci urmăreşte, mai degrabă, obţinerea unei confirmări a soluţiei ce urmează a fi adoptată în cauza dedusă judecăţii.

Or, aşa cum s-a arătat deja, instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestui mecanism de asigurare a practicii judiciare unitare, cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă exclusivă a instanţelor de judecată.

Având în vedere aceste împrejurări, în contextul în care instanţa de trimitere se limitează, în cuprinsul încheierii de sesizare, la a expune doar opiniile diferite ale părţilor în litigiu cu privire la chestiunea de drept în discuţie, fără a argumenta gradul ridicat de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, se reţine că revine instanţei de trimitere obligaţia de a răspunde susţinerilor diferite exprimate de părţi, neputând delega aceste atribuţii instanţei supreme, pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate vizând existenţa unei veritabile chestiuni de drept având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile în condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se va dispune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,