ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 74/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.819/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 948/115/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate de către părți puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 19 august 2024, în Dosarul nr. 948/115/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. h) -j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 9 alin. (3) din același act normativ, precum și cu Normele metodologice de aplicare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile/vizează și personalul civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv dacă personalul civil care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în baza unui contract individual de muncă, având domiciliul în altă localitate la momentul angajării, se încadrează în noțiunea de personal "numit în prima funcție/transferat/chemat/rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință", "mutat în interes de serviciu" ori respectivele dispoziții vizează doar personalul militar și polițiștii, iar în privința personalului civil (contractual) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (62) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, cu modificările și completările ulterioare, respectiv dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. h) -j) din actul normativ menționat sunt aplicabile în privința acestora exclusiv prin raportare la alin. (62) al aceluiași articol. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022): " Art. 9. - (1) Personalul are dreptul la utilizarea gratuită a mijloacelor de transport din înzestrarea instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională, cu încadrarea în drepturile de rulaj sau, după caz, de combustibil stabilite prin normative proprii, la decontarea cheltuielilor de transport sau la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare, în următoarele situații: (...) h) la deplasarea zilnică de la domiciliu sau reședință la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu sau reședință, în limita a 70 km, pentru personalul militar și polițiștii mutați în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință; i) la deplasarea săptămânală de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu, pe o distanță cuprinsă între 71 și 300 km, pentru personalul militar și polițiștii mutați în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu și care locuiesc împreună cu membrii de familie în localitatea pentru care solicită acordarea contravalorii transportului; j) la deplasarea bilunară de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu, pe o distanță mai mare de 301 km, pentru personalul militar și polițiștii mutați în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu și care locuiesc împreună cu membrii de familie în localitatea pentru care solicită acordarea contravalorii transportului. (...) (3) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. h)-j) beneficiază, în aceleași condiții, și personalul numit în prima funcție/transferat/chemat/rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință. (4) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. h)-j) beneficiază, în aceleași condiții, și personalul detașat și/sau împuternicit să îndeplinească funcții într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință, personalul încadrat în structurile teritoriale ale unor unități care au sediul în altă localitate, precum și personalul pus la dispoziție. (5) Prevederile alin. (1) lit. h) nu se aplică personalului militar și polițiștilor care: a) beneficiază, ei sau soții/soțiile acestora, de compensație lunară pentru chirie, locuință de serviciu, de intervenție ori din fondul locativ de stat cu plata subvenționată a chiriei sau cazare în unități de cazare aparținând instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională; b) dețin, ei sau soții/soțiile acestora, locuință proprietate personală în localitatea în care au fost mutați în interes de serviciu, numiți în prima funcție, transferați, chemați/rechemați în activitate, detașați și/sau împuterniciți ori puși la dispoziție; c) au domiciliul sau reședința în localitatea unde se află locul de muncă; d) la data mutării în interes de serviciu, numirii în prima funcție, transferării, chemării/rechemării în activitate, detașării și/sau împuternicirii ori punerii la dispoziție au stabilite domiciliul sau reședința în localitatea în care au locul de muncă, iar ulterior își stabilesc domiciliul ori reședința în altă localitate; e) au înstrăinat, cu intenția vădită de a beneficia de acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare, o locuință proprietate personală ori a soților/soțiilor acestora, în localitatea în care își desfășoară activitatea, după data mutării în interes de serviciu, numirii în prima funcție, transferării, chemării/rechemării în activitate, detașării și/sau împuternicirii ori punerii la dispoziție, cu excepția celor care au deținut locuințe proprietate personală, iar ulterior, în baza unor titluri executorii sau prin partaj convențional/judiciar, au pierdut beneficiul folosinței acestor locuințe. (...) (6 2 ) Prevederile alin. (1) lit. h)-j), alin. (5) și ale alin. (61) se aplică, în aceleași condiții, personalului civil transferat într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori reședință, precum și personalului civil detașat să îndeplinească funcții într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau reședință. (...)"

Normele metodologice de aplicare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022, cu modificările și completările ulterioare (Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022) : " Art. 3. - (1) Aplicarea art. 9 alin. (1) lit. h) din hotărâre vizează personalul militar și polițiștii care se află, după caz, în una dintre următoarele situații: a) este numit în prima funcție într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință; b) este mutat în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință; c) este detașat să îndeplinească funcții într-o/într-un alt(ă) unitate/subunitate/structură/formațiune/punct de lucru decât cea/cel din care face parte, situat(ă) într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință, ori este împuternicit să îndeplinească funcții într-o/într-un alt(ă) unitate/subunitate/structură/formațiune/punct de lucru decât cea/cel din care face parte, situat(ă) într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință; d) este încadrat în structurile teritoriale ale unor unități care au sediul în altă localitate; e) este transferat/chemat/rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință; f) este detașat în afara instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință; g) este pus la dispoziție, potrivit legii, într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință. (2) Aplicarea art. 9 alin. (1) lit. i) și j) din hotărâre vizează personalul militar și polițiștii care se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1), analizate exclusiv în raport cu localitatea de domiciliu. (3) Aplicarea art. 9 alin. (1) lit. h) din hotărâre vizează personalul civil care se află, după caz, în una dintre următoarele situații: a) este transferat într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință; b) este detașat să îndeplinească funcții într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință. (4) Aplicarea art. 9 alin. (1) lit. i) și j) din hotărâre vizează personalul civil care se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (3), analizate exclusiv în raport cu localitatea de domiciliu." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin cu nr. 948/115/2023, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin la respectarea și aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022, la plata unei despăgubiri egale cu contravaloarea cheltuielilor de transport sub forma unei sume forfetare, începând cu luna noiembrie 2022 până la rămânerea definitivă a hotărârii, precum și la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare lunare, pentru deplasarea zilnică de la domiciliu la locul de muncă și retur, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, pe viitor, atât timp cât reclamanții vor respecta condițiile impuse de Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022.

Prin Sentința civilă nr. 102 din 14 februarie 2024, Tribunalul Caraș-Severin a admis acțiunea, reținând că reclamanții au calitatea de personal contractual în cadrul instituției pârâte și au domiciliul în altă localitate decât cea în care se află locul efectiv în care își desfășoară activitatea.

Prima instanță a arătat că reclamanții fac parte din categoria personalului civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și beneficiază de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022, întrucât nu există o interdicție pentru ca personalul contractual să nu beneficieze de suma forfetară aferentă transportului.

Astfel, s-a reținut că o reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 (mutată în interes de serviciu în altă localitate decât cea de domiciliu), iar pentru ceilalți reclamanți sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 (numiți în prima funcție în altă localitate decât cea de domiciliu), motiv pentru care prima instanță a apreciat că trebuie să li se acorde contravaloarea transportului sub forma unei sume forfetare lunare, pentru deplasarea zilnică de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, susținând, în esență, că instanța de fond în mod eronat a reținut că reclamanții, personal contractual în raport cu instituția pârâtă și ale căror raporturi de muncă au ca temei Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii), ar beneficia de decontarea cheltuielilor de transport în aceleași condiții cu funcționarii publici cu statut special (polițiștii).

Ca urmare a faptului că reclamanții au calitatea de personal contractual, acestora le este aplicabil Codul muncii, care prevede la art. 42 alin. (1) că locul de muncă poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detașarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă, nefiind reglementată numirea în prima funcție sau mutarea în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință (situații specifice polițiștilor).

Ca atare, reclamanților le sunt aplicabile prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 și ale Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022 în mod limitativ, aceștia beneficiind de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 doar în situația transferului într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință ori a detașării într-o altă/într-un alt subunitate/unitate/structură/formațiune/punct de lucru decât cea/cel din care fac parte, situată/situat într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință.

În cursul soluționării apelului, intimații-reclamanți au solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, raportat la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat, prin raportare la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 coroborate cu cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă, că acțiunea dedusă judecății se încadrează în categoria proceselor prevăzute la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, astfel că se impune sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept esențiale pentru soluționarea cauzei. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-pârât a susținut că dispozițiile legale incidente în cauză sunt clare și nu impun sesizarea instanței supreme, reclamanților fiindu-le aplicabile prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 și ale Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022 în mod limitativ, în privința acestora nefiind reglementată numirea în prima funcție sau mutarea în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință (situații specifice polițiștilor), aceștia beneficiind de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 doar în situația transferului într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință ori a detașării într-o altă/într-un alt subunitate/unitate/structură/formațiune/punct de lucru decât cea/cel din care fac parte, situată/situat într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință.

Intimații-reclamanți au susținut că dispozițiile art. 9 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 sunt aplicabile și personalului contractual, fără nicio distincție.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părți. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că, în ceea ce privește personalul contractual, aplicabilitatea art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 trebuie raportată la dispozițiile alin. (6 2 ) ale aceluiași text legal, impunând ca situație premisă regăsirea în vreuna dintre situațiile reglementate în cuprinsul acestuia.

În același timp, instanța de sesizare a apreciat că noțiunile de "numire în prima funcție", "mutat în interes de serviciu", "chemat/rechemat în activitate" într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință nu sunt aplicabile personalului contractual din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, ci funcționarilor publici din respectivele instituții, fiind vorba de noțiuni specifice funcției publice.

Astfel, potrivit art. 371 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare (Codul administrativ), "Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică", spre deosebire de personalul contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, care este încadrat, iar nu "numit", pe o funcție de execuție, conform art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2022); totodată, potrivit art. 21 alin. (11) și art. 27 19 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 360/2002), doar polițiștii sunt numiți în prima funcție sau mutați în interesul serviciului, în vreme ce personalul contractual nu este numit, ci este supus acordului părților rezultat din contractul de muncă, și nici mutat în interesul serviciului, ci, în conformitate cu dispozițiile Codului muncii, poate fi detașat sau delegat. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

La solicitarea adresată de Înalta Curte de Casație și Justiție, răspunsurile transmise de instanțele naționale au relevat o primă opinie, majoritară, în sensul celei exprimate de instanța de sesizare, respectiv că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. h)-j) și alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, precum și cele din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022 nu sunt aplicabile/nu vizează și personalul civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, în cazul căruia dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. h)-j) sunt aplicabile exclusiv prin raportare la alin. (6 2 ) al aceluiași articol, ce limitează acordarea drepturilor la cele două situații prevăzute expres: transferul și detașarea într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau reședință.

În argumentarea acestei opinii s-a arătat că cele două noțiuni cu care operează alin. (6 2 ) al art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, transferul și detașarea, sunt prevăzute de Codul muncii, care este aplicabil personalului civil contractual din cadrul Ministerului Afacerilor Interne încadrat în muncă în baza contractului individual de muncă. În schimb, noțiunile de "numire în prima funcție", "mutat în interes de serviciu", "chemat/rechemat în activitate" într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau reședință sunt noțiuni specifice funcției publice, astfel cum rezultă din art. 371 alin. (1) din Codul administrativ.

În sensul acestei opinii a fost identificată practică judiciară, fiind exprimate și puncte de vedere teoretice de către judecători.

Într-o a doua opinie, minoritară, s-a apreciat că în mod greșit a fost refuzată decontarea transportului de la domiciliu la locul de muncă și retur, deoarece personalul civil îndeplinește condițiile prevăzute expres de Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022.

S-a motivat că nu poate fi reținută susținerea pârâtei în sensul că Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 și Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022 se aplică numai în cazul transferului/detașării, deoarece intenția legiuitorului a fost să se aplice inclusiv personalului încadrat cu contract de muncă.

În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate hotărâri judecătorești.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu au fost identificate decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedurile de unificare a practicii judiciare. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este admisibilă, soluția propusă asupra fondului chestiunii de drept fiind următoarea: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. h)-j) și alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, raportate la dispozițiile art. 3 alin. (3) și (4) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022, personalul civil care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în baza unui contract individual de muncă, având domiciliul în altă localitate la momentul angajării, nu se încadrează în noțiunea de personal "numit în prima funcție/transferat/chemat/rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință"/"mutat în interes de serviciu". Personalul civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, la care face referire art. 2 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, beneficiază de drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din același act normativ doar în situația transferului într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință și în situația detașării pentru îndeplinirea funcțiilor într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Prealabil analizei în fond a chestiunii de drept supuse dezbaterii se impune verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, așa cum rezultă acestea din textele normative care asigură cadrul legal al declanșării procedurii de față.

Temeiul prezentei sesizări este reprezentat de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519 și ale art. 520 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

În conformitate cu art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din analiza dispozițiilor legale evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, concomitent, următoarele condiții: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Se observă că, spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept invocate.

De asemenea, în această procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către completele de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță, iar nu doar de către completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

În același timp însă, în raport cu prevederile art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, potrivit cărora "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie", completului de judecată care sesizează instanța supremă în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept îi revine obligația respectării dispozițiilor cu caracter general cuprinse în prevederile art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, compatibile cu procedura reglementată prin actul normativ special, potrivit cărora "dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților".

Cu alte cuvinte, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, potrivit art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, precum și punctul de vedere al completului de judecată și al părților.

Examinarea condițiilor în care poate fi declanșat prezentul mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidență faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, cerințele legale mai sus enunțate sunt îndeplinite.

Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată prezenta sesizare are ca obiect obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin la respectarea și aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022, la plata către reclamanți a unei despăgubiri egale cu contravaloarea cheltuielilor de transport sub forma unei sume forfetare, începând cu luna noiembrie 2022 până la rămânerea definitivă a hotărârii, precum și la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare lunare, pentru deplasarea zilnică de la domiciliu la locul de muncă și retur, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, pe viitor, atât timp cât reclamanții vor respecta condițiile impuse de Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022.

Prin urmare, obiectul acțiunii se circumscrie noțiunii de litigii privind plata unor drepturi salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Se constată, totodată, că procesul în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluționare pe rolul unui complet de judecată din cadrul Secției litigii de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel Timișoara, care judecă în ultimă instanță, ca instanță de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată că este întrunită și cerința ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunțate și să nu fie învestită cu soluționarea unui recurs în interesul legii cu acest obiect.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, se constată că, în concret, aceasta instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.

Cu referire la "chestiunea de drept", în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în mod constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, consolidată în aplicarea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a subliniat că pentru a se putea vorbi de existența unei chestiuni de drept este necesar ca problema de drept supusă dezbaterii "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 și 42).

Deși noul act normativ a preluat întocmai noțiunea utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 519 din Codul procedură civilă, îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate a sesizării se impune a fi analizată în contextul particularităților procedurii reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care are un caracter special și parțial derogatoriu de la dispozițiile de drept comun.

Raportat la cauza pendinte, problema de drept în discuție prezintă un grad de dificultate ridicat, de natură a justifica intervenția instanței supreme, având în vedere că își are izvorul în reglementări relativ nou-intrate în vigoare.

Pe de altă parte, atât din motivarea încheierii de sesizare, cât și din jurisprudența transmisă de instanțele naționale reiese că, cel puțin aparent, la nivelul instanței de trimitere - Curtea de Apel Timișoara - este iminentă apariția unei practici judiciare neunitare, întrucât există deja o jurisprudență în spețe similare în sensul respingerii unor astfel de cereri de chemare în judecată, iar în sensul admiterii lor s-au pronunțat Tribunalul Arad și Tribunalul Mehedinți.

Ca urmare, fiind deja pronunțate soluții divergente în cauze similare, repetitive, caracterul dificil al chestiunii de drept în discuție este conturat, acesta înglobând potențialul de a genera jurisprudență neunitară în materie, astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție constată că mecanismul cu funcție de prevenție a practicii judiciare neunitare al hotărârii prealabile își dovedește pe deplin utilitatea.

Se constată, totodată, că, în raport cu obiectul litigiului, este îndeplinită și condiția referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept pentru soluționarea pe fond a cauzei, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare.

Astfel, chestiunea de drept sesizată este o problemă reală, cu un grad de dificultate suficient de mare, având în vedere dificultățile de înțelegere generate de mecanismul corelării normelor juridice, de natură să dea naștere unor interpretări diferite și, așa cum s-a reținut anterior, unor aplicări diferite a acestora, materializate deja în practica instanțelor printr-o serie de soluții contradictorii.

La nivel strict formal, dezlegarea ce se solicită în cauză are efect direct asupra fondului litigiului, întrucât vizează o chestiune esențială pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății.

Fiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se impune pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. Asupra fondului sesizării

Chestiunea de drept care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pe calea mecanismului de unificare a practicii judiciare reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 vizează dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, coroborate cu cele ale art. 9 alin. (3) din același act normativ, precum și cu dispozițiile Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022, și anume dacă acestea sunt aplicabile și personalului civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv dacă personalul civil care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în baza unui contract individual de muncă, având domiciliul în altă localitate la momentul angajării, se încadrează în noțiunea de personal "numit în prima funcție/transferat/chemat/rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință"/"mutat în interes de serviciu" sau respectivele dispoziții vizează doar personalul militar și polițiștii, iar în privința personalului civil - contractual - din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 exclusiv prin raportare la alin. (6 2 ) al aceluiași articol.

Prealabil, se impune a preciza că sesizarea de față a fost formulată de instanța de trimitere într-un litigiu în care reclamanții au calitatea de personal civil - contractual - în cadrul unui inspectorat județean de poliție, iar nu de funcționari publici cu statut special - polițiști și, potrivit Codului muncii, aceștia își desfășoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă, neavând raporturi de serviciu specifice polițiștilor.

Interpretarea normei de drept în discuție trebuie să țină seama, în primul rând, de cuprinsul actelor normative în executarea cărora a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, întrucât hotărârile de Guvern, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituția României, se emit pentru organizarea executării legilor, iar în al doilea rând urmează a se analiza prevederile disputate din hotărârea Guvernului, corelația acestora cu celelalte dispoziții din aceeași hotărâre a Guvernului, precum și cu dispoziții din alte acte normative cu relevanță în cauză.

Astfel, soluționarea problemei de drept invocate în sesizarea de față impune analizarea cadrului juridic care reglementează situația personalului civil ce își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în baza unui contract individual de muncă.

Potrivit art. 2 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, noțiunea de "personal" este definită după cum urmează: "Art. 2. - În sensul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (...) h) personal-personalul militar în activitate, polițiștii și personalul civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații Externe, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale."

Se constată că Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, al art. 9 lit. d) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, al art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 și al art. 17 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022: " Art. 9. - (1) Personalul are dreptul la utilizarea gratuită a mijloacelor de transport din înzestrarea instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională, cu încadrarea în drepturile de rulaj sau, după caz, de combustibil stabilite prin normative proprii, la decontarea cheltuielilor de transport sau la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare, în următoarele situații: (...) h) la deplasarea zilnică de la domiciliu sau reședință la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu sau reședință, în limita a 70 km, pentru personalul militar și polițiștii mutați în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință; i) la deplasarea săptămânală de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu, pe o distanță cuprinsă între 71 și 300 km, pentru personalul militar și polițiștii mutați în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu și care locuiesc împreună cu membrii de familie în localitatea pentru care solicită acordarea contravalorii transportului; j) la deplasarea bilunară de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu, pe o distanță mai mare de 301 km, pentru personalul militar și polițiștii mutați în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu și care locuiesc împreună cu membrii de familie în localitatea pentru care solicită acordarea contravalorii transportului."

Potrivit art. 9 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022: "De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. h)-j) beneficiază, în aceleași condiții, și personalul numit în prima funcție/transferat/chemat/rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință."

Față de conținutul normelor juridice anterior evocate reiese că în cauza de față au relevanță atât textele de lege ce reglementează statutul personalului civil, contractual, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cât și cele ce reglementează statutul polițistului.

Din perspectiva statutului polițistului se reține că unul dintre temeiurile de drept în baza căruia a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 este art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002, referitor la decontarea cheltuielilor de transport pentru polițiști, text de lege care se regăsește în capitolul III "Drepturile, îndatoririle și restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți ale polițistului", respectiv secțiunea 1 "Drepturile polițistului" din Legea nr. 360/2002 și care prevede: "Polițistul are dreptul la: (...) decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării în interesul serviciului, mutării în alte localități și, o dată pe an, pentru efectuarea concediului de odihnă, precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Din perspectiva statutului personalului contractual se observă că în titlul III "Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice", capitolul I "Prevederi generale aplicabile personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice" din Codul administrativ, la art. 538, regăsim prevederile generale aplicabile acestei categorii de personal care funcționează în cadrul autorităților și instituțiilor publice, în sensul că: "(1) Dispozițiile prezentului titlu se aplică personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice, încadrat în temeiul unui contract individual de muncă sau contract de management și al cărui rol este definit conform art. 541, denumit în continuare personal contractual. (2) Dispozițiile prezentului titlu se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu alte legi speciale care reglementează regimul aplicabil anumitor categorii de personal sau contractului de management, după caz. (3) Prin legi speciale se pot reglementa aspecte privind drepturi, îndatoriri și incompatibilități specifice, cadrul legal special al raporturilor de muncă și aspecte privind managementul carierei."

Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus enunțate, reiese că, în ceea ce privește personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, încadrat în temeiul unui contract individual de muncă, cadrul normativ este reprezentat de prevederile art. 538 și următoarele din Codul administrativ, care se completează cu prevederile Codului muncii și cu alte legi speciale ce reglementează regimul aplicabil anumitor categorii de personal sau contractului de management, după caz.

Codul muncii reglementează aspecte referitoare la locul de muncă al personalului contractual, respectiv drepturile salariatului delegat sau detașat.

Astfel, dispozițiile art. 42 alin. (1) din Codul muncii prevăd că locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detașarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă.

Totodată, dispozițiile art. 44 alin. (2) din Codul muncii prevăd că salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil, iar prevederile art. 46 alin. (4) din același act normativ reglementează drepturile pentru salariatul detașat.

În concordanță cu aceste prevederi, potrivit art. 16 alin. (1) din același act normativ, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților. Astfel, în vederea angajării, personalul cunoaște locul de muncă la încheierea contractului individual, aspect ce decurge din obligația de informare de către angajator a persoanei selectate pentru angajare, statuată de art. 17 alin. (2) din Codul muncii, în timp ce art. 41 alin. (1) și (2) din același cod dispun în sensul că: "(1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților. (2) Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod."

Așadar, potrivit Codului muncii, raporturile de muncă ale personalului contractual sunt susceptibile de modificare prin delegare ori detașare, iar nu prin mutare în interesul serviciului ori numire în prima funcție, instituțiile juridice menționate fiind aplicabile și specifice unor statute profesionale distincte.

Revenind la condițiile de acordare a drepturilor de transport, se reține că art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 prevede categoriile de personal cărora li se aplică drepturile prevăzute de acest act normativ: "Prezenta hotărâre reglementează condițiile de acordare a drepturilor de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, prevăzute la art. 9 lit. d) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, la art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 17 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare."

Conform reglementării legale cu relevanță în soluționarea sesizării de față, doar polițistul, care este funcționar public civil cu statut special, așa cum rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, este numit în prima funcție, potrivit art. 21 alin. (11) din actul normativ citat, în vreme ce personalul contractual nu este numit, ci este supus doar dispozițiilor din contractul individual de muncă încheiat prin acordul părților.

Noțiunea de "numire în funcție" este o noțiune specifică "funcției publice", astfel cum rezultă din art. 371 alin. (1) din Codul administrativ, care prevede că "Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică"; în antiteză, personalul contractual din sectorul bugetar, plătit din fonduri publice, este încadrat, și nu "numit", pe o funcție de execuție, aspect ce reiese din cuprinsul art. 12 al Hotărârii Guvernului nr. 1.336/2022.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2022, "Persoanele care sunt încadrate pe o funcție de execuție cu grad/treaptă de debutant îndeplinesc atribuții specifice funcției, în scopul cunoașterii activității și a obiectivelor autorității sau instituției publice, precum și în scopul deprinderii abilităților specifice exercitării funcției."

Prin urmare, având în vedere cadrul legal reținut anterior, în legătură cu întinderea sintagmei "personalul numit în prima funcție/transferat/chemat/rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință", utilizată în conținutul art. 9 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, prin raportare la prevederile art. 2 lit. h) din același act normativ, o primă observație ce se impune în dezlegarea chestiunii de drept este în sensul că textul de lege în discuție, în mod evident, face trimitere la categoria personalului reprezentat de funcționarii publici numiți în funcție, iar nu la categoria personalului civil încadrat în baza unui contract individual de muncă.

Totodată, potrivit art. 21 alin. (11) și art. 27 19 din Legea nr. 360/2002, doar polițiștii sunt numiți în prima funcție sau mutați în interesul serviciului, în vreme ce personalul contractual nu este numit, ci este supus acordului părților rezultat din contractul de muncă, și nici nu este mutat în interesul serviciului, ci, în conformitate cu dispozițiile Codului muncii, este detașat sau delegat.

O a doua observație referitoare la conținutul sintagmei "personalul numit în prima funcție/transferat/chemat/rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință" este aceea că atât prevederile art. 9 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, cât și cele ale art. 3 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022 fac referire la personalul "numit în prima funcție", noțiune atașată, după cum s-a arătat, funcționarului public, iar nu personalului contractual.

Potrivit preved