Decizia nr. 5660/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 653/2021 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 17.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție a solicitat anularea Ordinelor nr. 274 din 18.06.2020 și nr. 415 din 21.08.2020 în ceea ce îl privește deoarece prin aceste ordine au fost calculate retroactiv veniturile salariale în funcție de o valoare sectorială 484,18 RON. 1.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că obiectul cauzei îl constituie acordarea majorării salariale de 15% la salariul de bază pentru complexitatea muncii, prevăzută de Nota nr. x din Cap. I, lit. A), Anexa VIII la Legea nr. 153/2017, conform contestației înregistrate la DNA sub nr. x/21.07.2020. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 653 din 26 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, a anulat Ordinul nr. 415/21.08.2020, a anulat în parte Ordinul nr. 274/18.06.2020 doar în privința drepturilor salariale stabilite în favoarea reclamantului începând cu data de 01.01.2018 și a obligat pârâta ca, începând cu data de 01.01.2018, să recalculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului, în sensul acordării, pentru complexitatea muncii, a majorării salariului de bază de 15%.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile menționate anterior a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, apreciind ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Consideră că Decizia nr. 15/28 iunie 2021 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă și în prezenta cauză, chiar dacă vizează categoria personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. Considerentele pentru care instanța supremă a decis că suma sporurilor acordate nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege (adică 30% din salariile de bază pentru fiecare ordonator de credite/angajator), rămân aceleași, fiind aplicabile tuturor categoriilor salariale din sistemul judiciar, fie personal auxiliar, fie magistrați, specialiști sau ofițeri de poliție judiciară. Or, în cauză, reclamantul intimat a beneficiat deja de limita de spor prevăzută de lege, așa încât, orice alte sporuri ar cumula, nu poate depăși limita stabilită prin lege, demersul său fiind lipsit de obiect. Totodată, prin Decizia nr. 31/2021 din 17 mai 2021 în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734 din 27.07.2021, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că vechimea în cazul polițiștilor se calculează doar pe orizontală pe grila din legea unică de salarizare, avându-se în vedere doar vechimea în muncă, iar nu și pe verticală, cu luarea în considerare a vechimii în funcție. Invocând dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) din Secțiunea 6, Cap, VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, arată că funcționarii publici, deci și specialiștii au beneficiat și beneficiază, pentru funcții, grad, gradații egale și aceleași condiții de muncă, de sporul de stabilitate, adică sporul care se acordă pentru vechimea continuă în aceeași instituție (spor acordat la 2, 3,4, 5, 6, 7 ani vechime în aceeași unitate în procent de 5%, 8%, 11%, 14%, 17% și 20%. Urmare a noilor precizări ale Ministerului Muncii și întâlnirilor între ordonatorii de credite din cadrul sistemului judiciar s-a stabilit că specialiștii - funcționari publici din cadrul D.N.A., D.I.I.C.O.T. și P.I.C.C.J. să beneficieze de următoarele modificări ale drepturilor salariale: - majorarea salariului de bază/indemnizației de încadrare prevăzute pentru anul 2022 cu 15% pentru complexitatea muncii, prevăzută în Nota nr. x din Cap. I lit. A), Anexa VIII la Legea nr. 153/2017; - specialiștilor care ating salariul maxim prevăzut pentru anul 2022 (ca urmare a majorării salariului de bază din decembrie 2017 cu 25%) să le fie acordate sporurile prevăzute de Legea nr. 153/2017 (sporul pentru risc și suprasolicitare, sporul pentru confidențialitate și sporul pentru condiții de muncă) însă în limita prevăzută de art. 25 din lege și anume 30% pe flecare ordonator de credite/instituție angajatoare. În acest context, majorarea salariului de bază maxim prevăzut pentru anul 2022 cu 15% nu s-a mai aplicat, întrucât limita sporurilor fusese atinsă de reclamant, dar și pentru că ar fi inechitabil și nelegal ca un specialist, care a obținut salarizarea echivalentă unui procuror, să aibă un salariu mai mare decât categoria profesională cu care a fost echivalat (magistrat). Reclamantului îi sunt aplicabile prevederile referitoare la plafonarea veniturilor care este reglementată de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia,În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022". Aceste prevederi legale au făcut obiectul unor sesizări ale Curții Constituționale, însă toate excepțiile de neconstituționalitate ridicate de diferite categorii de personal din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție și Curtea Constituțională au fost respinse. De altfel, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp" (Decizia nr. 289 din 07.06.2005). Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că "sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006). Recurentul-pârât a mai invocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile pronunțate în cauza Kechko c. Ucrainei și în cauza Wieczorek c. Poloniei, apreciind că acestea sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză. Susține că intimatul A. a atins nivelul maxim de plată pentru anul 2022 al indemnizației de încadrare în acord cu prevederile Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6). La data de 1.02.2021, Direcția Națională Anticorupție a fost informată prin adresa nr. x/2020 a Parchetului de pe lângă I.C.C.J. asupra întâlnirii președinților secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale ICCJ și curților de apel dedicată unificării practicii judiciare, care, la punctul 2 (pagina 6-11 din Informare/extras atașat prezentului apel) a avut în dezbatere calificarea refuzului autorității publice de a emite acte administrative de salarizare cu depășirea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, în situația existenței unor hotărâri judecătorești definitive, situație în care se încadrează și reclamantul. Acesta a promovat mai multe acțiuni cu obiect similar, solicitând diferențe salariale, însă pentru aceleași motive de pretinsă discriminare invocate în prezenta cauză.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În susținerea excepției invocate, a arătat că recurenta-pârâtă a formulat critici care vizează, în realitate, reaprecierea probelor administrate și stabilirea unei alte situații de fapt, diferită de cea reținută de către prima instanță, fără a indica în concret care sunt normele de drept material pretins încălcate de către instanță la pronunțarea hotărârii recurate. Or, aprecierea probelor și stabilirea elementelor de fapt ale cauzei constituie atributul exclusiv al instanțelor devolutive și vizează netemeinicia și nicidecum nelegalitatea sentinței, astfel că nu pot face obiectul căii extraordinare de atac a recursului. Pe fondul recursului, intimatul-reclamant a arătat, în esență, următoarele: - majorarea salarială de 15% pentru complexitatea muncii reprezintă o majorare a salariului de bază și nu un spor, cum în mod eronat pretinde recurenta-pârâtă; - criticile din memoriu de recurs referitoare la Decizia nr. 31/2021 a Înaltei Curți, respectiv la aplicarea principiului ierarhizării pe orizontală și pe verticală sunt străine de obiectul prezentei cauze și nu pot constitui un motiv de recurs; - recurenta-pârâtă a refuzat acordarea majorării prevăzute de lege, din motive ce țin de oportunitatea aplicării sale, apreciind în mod eronat ca fiind inechitabil și nelegal ca un specialist, care a obținut salarizarea echivalentă unui procuror, să aibă un salariu mai mare decât categoria profesională cu care a fost echivalat; - deși pârâta a recunoscut că a dispus aplicarea majorării salariale pentru complexitatea muncii, a reiterat apoi faptul că reclamantul a atins nivelul maxim pentru anul 2022 al indemnizației de încadrare, în realitate, susținând aceleași motive pe care s-a întemeiat și instanța de fond când a dispus acordarea majorării pentru complexitatea muncii începând cu luna ianuarie 2018, prin raportare la Decizia nr. 82/2018 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; - cauzele la care a făcut referire recurenta-pârâtă nu vizează majorarea salarială de 15% pentru complexitatea muncii și nu au înrâurire asupra obiectului dedus judecății; - de asemenea, adresa nr. x/05.04.2021 a Consiliului Superior al Magistraturii nu are legătură cu obiectul cauzei, iar informarea emisă de Serviciul Judiciar Civil nr. 3659/VII-1/2020 are ca obiect discuții referitoare la vechimea în funcție, aspect ce nu face obiectul prezentului dosar.

Procedura de soluționare a recursului În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția completului de judecată învestit cu soluționarea recursului s-a fixat termen de judecată la data de 15 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra cererii de recurs Cu titlu preliminar, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant A., ca neîntemeiată, constatând că aspectele expuse în memoriul de recurs vizează greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 153/2017 și se circumscriu motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în mod expres de către recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție. În continuare, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de dispozițiile legale incidente și de apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, pentru următoarele considerente: Din circumstanțele particulare ale cauzei rezultă că demersul judiciar inițiat de reclamantul A. vizează anularea Ordinelor nr. 274/18.06.2020 și nr. 415/21.08.2020. Prin ordinul nr. 274/18.06.2020 emis de către pârât s-au stabilit drepturile salariale ale reclamantului, specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru perioada 01.12.2016-30.11.2019, fără a i se acorda și majorarea de 15% la salariul de bază, pentru complexitatea muncii, conform Notei x din Cap. I, lit. A), Anexa VIII la Legea nr. 153/2017. Împotriva acestui ordin, reclamantul a făcut contestație, care a fost respinsă prin Ordinul nr. 415/21.08.2020. Prima instanță a admis în parte acțiunea introductivă formulată de către reclamantul A., a anulat Ordinul nr. 415/21.08.2020, în integralitate și a anulat în parte Ordinul nr. 274/18.06.2020 doar în privința drepturilor salariale stabilite în favoarea reclamantului începând cu data de 01.01.2018, obligând pârâta să recalculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului, în sensul acordării, pentru complexitatea muncii, a majorării salariului de bază de 15% începând cu data de 01.01.2018. Legalitatea aspectelor statuate de prima instanță a fost contestată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție prin recursul promovat, iar Înalta Curte apreciază că sunt fondate criticile aduse de acesta modului în care instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile art. 22 alin. (2) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, Nota x din Cap. I, lit. A), Anexa VIII și lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017, vizând modul de stabilire a drepturilor salariale ale reclamantului, fiind, astfel, incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căruia i se subsumează astfel de critici. Verificând înscrisurile atașate la dosarul cauzei, respectiv adresa emisă de pârâtă DNA și anexa la ordinul nr. 274/18.06.2020 contestat în prezenta cauză, Înalta Curte observă că salarizarea intimatului-reclamant se raportează la salariul de bază cuvenit unui procuror cu grad de judecătorie. Salarizarea specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv Direcția Națională Anticorupție și DIICOT, este reglementată de art. 22 alin. (1) și (2) din Secțiunea 6, Cap. VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, astfel: "Art. 22 - (l) Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4. (2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte." Potrivit Notei nr. x din Cap. 1 lit. A), Anexa VIII la Legea nr. 153/2017, invocată ca temei de drept a pretenției reclamantului: "Funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Apelor și Pădurilor și Ministerului Justiției, precum și funcționarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului, cu excepția celor prevăzuți la pct. 2, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%." Înalta Curte constată că, în cadrul acestui text de lege sunt enumerate în mod limitativ categoriile profesionale care beneficiază de majorarea salariului de bază de 15%, pentru complexitatea muncii, intimatul-reclamant nefăcând parte din niciuna dintre categoriile profesionale enunțate. Or, norma antecitată nu poată fi aplicată prin analogie în speța de față, legiuitorul stabilind în mod clar care sunt funcționarii beneficiari ai acestei majorări. Este adevărat că salarizarea specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție se face conform art. 22 din Secțiunea 6, Cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, însă nu trebuie să se facă abstracție de dispozițiile alin. (2) care reglementează o excepție, în sensul că specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile din care fac parte. Așadar, intimatului-reclamant nu i se cuvine majorarea de 15 % pentru complexitatea muncii pretinsă, întrucât această majorare se aplică la salariul de bază al funcționarilor publici, or, astfel cum s-a arătat anterior, salariul de bază al intimatului-reclamant nu este cel al categoriei din care acesta face parte, respectiv al funcționarilor publici, ci cel al unui procuror cu grad de judecătorie conform Anexei V Cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017. În această împrejurare, nu se poate considera, contrar celor reținute de către instanța de fond, că recurenta-pârâtă a refuzat acordarea unor drepturi salariale prevăzute de lege pentru a înlătura eventualele inechități salariale, un astfel de drept precum cel pretins de către reclamant neavând suport legal. Înalta Curte observă că stabilirea salariului de bază s-a realizat în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive prin care reclamantul a obținut recalcularea drepturilor salariale similar cu modul de calcul al drepturilor salariale ale unui procuror de judecătorie, avându-se în vedere ierarhizarea pe orizontală dar și pe verticală, aspect afirmat de recurentul-pârât și necombătut de intimatul reclamant. În aceste condiții, greșit a considerat prima instanță că reclamantul este îndreptățit și la majorarea salarială de 15 % prevăzută de lege pentru funcționarii publici, conform Notei nr. 2 lit. c) pct. II, lit. A), cap. VIII a Legii nr. 153/2017, dispoziție înlăturată de la aplicare de excepția prevăzută expres de art. 22 alin. (2) din Secțiunea 6, Cap. VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017. Cu alte cuvinte, ceea ce este esențial în cauză este faptul că reclamantul, deși este funcționar public, este salarizat prin asimilare cu altă categorie profesională, situație în care nu poate beneficia și de alte elemente salariale ce compun salariul de bază pentru categoria profesională din care face parte, cum este majorarea pentru complexitatea muncii de 15%. Având în vedere situațiile diferite în care se află reclamantul și ceilalți funcționari publici din perspectiva salarizării, tratamentul diferit este justificat obiectiv și rezonabil, caracterul rezonabil fiind privit inclusiv din perspectiva obținerii unui salariu de bază mai mare decât cel cu care a fost asimilat. Nu în ultimul rând, prima instanță s-a îndepărtat de la temeiul de drept al acțiunii, reclamantul pretinzând această majorare în baza Notei 3 cap. II, lit. A) și art. 1 Anexa VIII din cadrul Legii nr. 153/2017 și nu a Notei nr. 2 lit. c) pct. II, lit. A), cap. I din Anexa VIII a legii salarizării unitare. Raportat la acest temei juridic al cererii de chemare în judecată, pe de o parte, dreptul pretins nu este fondat iar, pe de altă parte, nu poate fi aplicată în cauza de față Decizia nr. 82/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept întrucât aceasta se referă la interpretarea prevederilor Notei 2 lit. c) pct. II lit. A) cap. I, din Anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) lit. a) și alin. (4) și (6) din același act normativ, iar chestiune litigioasă în prezenta cauză o reprezintă interpretarea și aplicarea Notei 3 Cap. I lit. A), Anexa VIII din lege. Aceste din urmă prevederi legale nu au făcut obiectul vreunui mecanism de asigurare a unei practici judiciare unitare care să conducă la obligativitatea aplicării sale în prezenta cauză. În contextul prezentat anterior, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond, prin care s-a dispus anularea ordinelor atacate, a fost dată cu interpretarea eronată a prevederilor art. 22 alin. (2) și a prevederilor Notei 3 Cap. I lit. A), Anexa VIII la Legea nr. 153/2017. Pentru considerentele expuse, apreciind fondate criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din același cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, va casa sentința civilă nr. 653 din 26 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, ca neîntemeiată.