ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1947/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.04.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Ordinului comun de salarizare nr. 7/18.01.2018 emis de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție pentru stabilirea drepturilor salariale în temeiul Legii nr. 153/2017 și Ordinul nr. 115/2.03.2018 de soluționare a contestației, obligarea pârâtei la emiterea unor noi ordine de salarizare cu recalcularea drepturilor salariale în sensul solicitărilor formulate prin cerere și obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale rezultate începând cu 01.01.2018, actualizate cu rata inflației și a dobânzii penalizatoare calculate până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție anularea Ordinului comun de salarizare nr. 288/07.03.2018 (de rectificare în parte a ordinului procurorului șef al DNA nr. 23/06.02.2018) emis de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție pentru stabilirea drepturilor salariale în temeiul Legii nr. 153/2017 și Ordinul nr. 413/25.04.2018 de soluționare a contestației, obligarea pârâtei la emiterea unor noi ordine de salarizare cu recalcularea drepturilor salariale în sensul solicitărilor formulate prin cerere și obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale rezultate începând cu 01.01.2018, actualizate cu rata inflației și a dobânzii penalizatoare calculate până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. Prin încheierea din 14.11.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 Curtea de Apel a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea dosarului nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 293 din data de 25 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, ca neîntemeiată. A respins cererea conexă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 293 din data de 25 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, referitor la argumentele pârâtei pentru salarizarea procurorilor militari potrivit Cap. I, lit. A) din Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017 se susține că Ordinul nr. 288 din 7 martie 2018 emis de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, de rectificare în parte a Ordinului procurorului șef al D.N.A. nr. 23 din 06.02.2018, pentru stabilirea drepturilor salariale ale recurentului-reclamant a avut la bază prevederile din Legea-cadru nr. 153/2017 arătate la Cap. I, lit. B) din Anexa nr. V-"Cap. I - Indemnizația de încadrare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți [...] B. Indemnizația de încadrare pentru procurori". Este de menționat faptul că aceeași lege stabilește alte grile de salarizare pentru judecători, potrivit Cap. I, lit. A). În acest context, recurentul-reclamant consideră că această modalitate de reglementare încalcă principiul constituțional al egalității de tratament, prevăzut în art. 16 din Constituția României, fapt constatat și de către Curtea Constituțională în jurisprudența sa. Astfel, prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, analizând excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal - bugetare, Curtea a reținut că, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, principiul constituțional al egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, din moment ce situația juridică a personalului bugetar de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii este identică, atunci și tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizația de încadrare - trebuie să fie același, nefiind permis, spre exemplu, ca magistrați de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii să aibă indemnizații de încadrare diferite. Curtea a constatat că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Deși Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la un alt act normativ, este relevant principiul statuat de aceasta în Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, conform căruia puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reținut că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. In consecință, așa cum a statuat Curtea și în jurisprudența sa (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009 sau Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea 1, nr. 294 din 5 mai 2010), atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul unei decizii. În consecință, pentru motivele arătate mai sus, consideră că stabilirea drepturilor salariale ale recurentului-reclamant trebuie să se realizeze potrivit literei A din Cap. I, Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017, iar nu în temeiul literei B din același act normativ. Referitor la argumentele reclamantului privind acordarea cel puțin a nivelului salariat existent în plată în luna decembrie 2017, recurentul-reclamant susține că, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 1 ianuarie 2018 "cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunara/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Este de remarcat faptul că, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 "în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022". Prin aplicarea acestor dispoziții legale se ajunge, în fapt, la o diminuare a salariului, deși aceeași lege prevede o majorare salarială cu 25%. Astfel, se încalcă principiul constituțional al egalității de tratament, prevăzut în art. 16 din Constituția României, prin faptul că, prin ordinul contestat, în anul 2018 a fost salarizat la nivelul maxim prevăzut de Legea nr. 153/2017, dar a "beneficiat" efectiv de o reducere a salariului net, în vreme ce atât în cadrul aceleiași categorii profesionale a procurorilor, cât și în cadrul altor categorii profesionale (inclusiv militari), s-a beneficiat de o creștere salarială de 25%, pentru cei care nu au ajuns la maximul salarial pentru anul 2022, sau de o majorare mai mică pentru cei care au atins acel maxim, dar nicidecum de o reducere salarială. De altfel, principiul nediscriminării este prevăzut și în art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, care stabilește că "Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii (...) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție". Desigur, este dreptul legiuitorului de a reglementa domeniul salarial în sectorul bugetar, însă cu respectarea principiilor de drept, inclusiv cel al egalității în fața legii și cel al nediscriminării. Din aceste motive consideră că venitul net actual nu poate fi mai mic decât cel pe care 1-a avut în luna decembrie 2017 și că acesta trebuie majorat cu 25%, iar apoi, succesiv, cu 12,5%, cu 7,5% și cu 12,5% (după cum se menționează la pct. IV). Acesta este principiul care se regăsește și în prevederile art. 10 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene. Argumentul reclamantului privind aplicarea unor dispoziții legale specifice familiei ocupaționale de funcții bugetare "apărare, ordine publică și securitate națională". a) Dispoziții legale aplicabile: - art. 74 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor: "Judecătorii și procurorii militari sunt militari activi și au toate drepturile și obligațiile ce decurs din aceasta calitate": Art. 2, Capitolul VIII, Anexa nr. V (Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională) din Legea nr. 153/2017: Art. 2 - (1) Salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor militari și procurorilor militari se asigura de Ministerul Apărării Naționale, potrivit prevederilor prezentei legi și reglementărilor referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de militar activ. Salarizarea și celelalte drepturi ale procurorilor militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se asigură de aceasta, potrivit prevederilor prezentei legi și reglementărilor referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de militar activ. (2) Salarizarea și celelalte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex militar și civil de la instanțele și parchetele militare se asigură de Ministerul Apărării Naționale, potrivit prevederilor prezentei legi și reglementărilor referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de militar activ, respectiv de salariat civil al Ministerului Apărării Naționale. (3) Salarizarea și celelalte drepturi ale personalului civil al Ministerului Apărării Naționale și al Direcției Naționale Anticorupție se asigură de către acestea, potrivit prevederilor prezentei legi și reglementărilor referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de personal civil al Ministerului Apărării Naționale. Pentru judecătorii și procurorii militari, indemnizația de încadrare stabilită potrivit prezentei legi reprezintă solda de funcție"; Art. 14 alin. (3), art. 19 și art. 23, Capitolul II, Anexa nr. VI (Familia ocupațională de funcții bugetare "apărare, ordine publică și securitate națională") din Legea nr. 153/2017: "Art. 14 (3) Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care desfășoară activități privind prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 12,5%. Art. 19 - Pentru realizarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate națională, personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 7,5%. Art. 23 - Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care sunt încadrați în structurile centrale ale instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională sau în structuri militare ale NATO sau UE dislocate pe teritoriul României, beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 12,5%"; Art. 7 alin. (3) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale: "Art. 7 - (1) Structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, sunt: (3) Parchetul Militar de pe lângă Cartea Militară de Apel, secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt asimilate structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naționale, personalul acestor structuri fiind subordonat ministrului apărării naționale numai în ceea ce privește aspectele de natură administrativă, stabilite prin ordin comun al ministrului apărării naționale, al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii"1; Art. 69 Capitolul II, Anexa nr. VI (Familia ocupațională de funcții bugetare "apărare, ordine publică și securitate națională") din Legea nr. 153/2017: Art. 69 - (1) Pentru judecătorii și procurorii militari se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției. (2) Pentru procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției. (3) Pentru personalul auxiliar de specialitate și pentru personalul conex militar și civil de la instanțele judecătorești și parchetele militare se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției. (4) Pentru personalul civil al Ministerului Apărării Naționale din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției. b) Argumentația privind necesitatea aplicării acestor dispoziții legale La stabilirea soldelor de funcție/indemnizațiilor de încadrare, și anume cele reglementate prin dispozițiile legale cuprinse în Anexa nr. V, cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017, nu au fost avute în vedere și majorările cuprinse în Anexa nr. VI, cap. 2, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, cele cuprinse în Anexa nr. VI, cap. 2, art. 19 din Legea nr. 153/2017, și cele cuprinse în Anexa nr. VI, cap. 2, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale. Recurentul-reclamant consideră că prevederile art. 2, Cap. VIII, Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017 și cele ale art. 69, Cap. II, Anexa VI din același act normativ trebuie aplicate așa cum dispune chiar această lege, respectiv "în mod corespunzător", adică mai întâi reglementările specifice justiției, la care se adaugă cele specifice personalului militar. A proceda în alt mod ar echivala cu inexistența vreunei diferențe între un procuror militar și unul civil, lucru care nu a fost în intenția legiuitorului și care, oricum, ar fi fost contrar Constituției. Argumentul reclamantului privind neaplicarea vreunui plafon a) Plafonul prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 Acesta nu este aplicabil procurorilor militari, întrucât aceștia posedă dublă calitate -magistrat și ofițer activ, având și drepturi și obligații militare (pe lângă drepturile și obligațiile magistratului civil). Majorările salariale ale magistraților militari nu pot fi plafonate în funcție de indemnizațiile de încadrare ale magistraților civili, deoarece astfel s-ar pune semnul egalității între cele două categorii din punct de vedere al remunerației, deși se află în situații evident diferite. Totodată, a accepta stabilirea indemnizației și interpretarea normelor legale în materie de salarizare dată de pârâtă înseamnă a admite dispariția oricăror diferențe sub aspect salarial între un procuror militar/civil cu funcție de execuție și un procuror militar/civil cu funcție de conducere, dispariția ierarhiei firești specifice nu doar domeniului militar, ci oricărui domeniu cu o activitate structurată potrivit unei ierarhii. b) Plafonul prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 Acest text de lege conține o normă neclară, imprevizibilă și discriminatorie. Neclaritatea decurge din faptul că, în cazul structurii militare din cadrul D.N.A., în care funcționează procurorii militari ai acestei direcții, ordonatorul principal de credite nu este determinabil, în vederea aplicării dispozițiilor alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 (Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, al D.N.A., având statut și indicativ de unitate militară și fiind încadrat cu procurori militari, ofițeri în cadrul Ministerului Apărării Naționale, făcând în acest fel parte din sistemul de apărare). Astfel, nu se poate stabili dacă ordonatorul principal de credite este procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (în raport cu procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție) sau ministrul apărării naționale (în raport cu plata drepturilor salariale ale procurorilor militari de către D.N.A. ca ordonator secundar de credite dar potrivit reglementărilor referitoare Ia drepturile materiale și bănești specifice calității de procuror militar din sistemul parchetelor militare, pentru care bugetul este gestionat de Ministerul Apărării Naționale). Imprevizibilitatea rezultă din împrejurarea că persoanele chemate să aplice plafonul nu își pot norma conduita, fiindcă nu există criterii după care să se determine sporurile cuvenite fiecărui salariat (respectiv, proporțiile) în așa fel încât suma acestora să nu depășească 30% din suma indemnizațiilor de încadrare. De asemenea, angajatorul subsemnatului ar trebui să țină cont și de suma soldelor și adaosurilor de Ia M.Ap. N., dar acesta nu poate avea în vedere și procurorii militari din D.N.A., care nu sunt alocați la drepturi bănești în bugetul lui, ci al D.N.A. Discriminarea instituită de această normă reiese din tratamentul diferit aplicabil sporurilor cuvenite procurorilor militari din D.N.A. față de cele cuvenite procurorilor militari de la parchetele militare sau de la secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cele două categorii de procurori militari putând avea, într-o interpretare, ordonatori de credite diferiți (cei din D.N.A. - procurorul general al P.I.C.C.J., iar ceilalți - ministrul apărării naționale) și, prin urmare, plafoane în cuantumuri diferite. Prima instanță a reținut două aspecte frapante. Astfel, în mod surprinzător, a considerat despre procurorii militari că sunt personal civil și că nu contribuie la realizarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și siguranță națională. Aceste afirmații contrazic logica juridică. Nu voi relua toate textele legale care reglementează apartenența procurorilor militari la sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, ci amintesc doar faptul că însăși Anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017 îi menționează expres pe judecătorii și procurorii militari. Cât privește calitatea de ofițer a procurorului militar, care este în opoziție cu cea de personal civil, aceasta este prevăzută în primul rând în art. 74 alin. (4) din Legea nr. 303/2004. Temeiul de drept esențial aplicabil în cauză este art. 74 din Legea nr. 303/2004: "... (2) Drepturile salariate ale judecătorilor și procurorilor nu vot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. (4) Judecătorii și procurorii militari sunt militari activi și au toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate. (5) Salarizarea și celelalte drepturi cuvenite judecătorilor și procurorilor militari se asigură de Ministerul Apărării Naționale, în concordanță cu prevederile legislației privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și cu reglementările referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de militar activ și, respectiv, de salariat civil al acestui minister..."

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă Direcția Națională Anticorupție nu a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 14 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 19 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente: Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Ordinului comun de salarizare nr. 7/18.01.2018 emis de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție pentru stabilirea drepturilor salariale în temeiul Legii nr. 153/2017 și Ordinul nr. 115/2.03.2018 de soluționare a contestației; anularea Ordinului comun de salarizare nr. 288/07.03.2018 (de rectificare în parte a ordinului procurorului șef al DNA nr. 23/06.02.2018) emis de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție pentru stabilirea drepturilor salariale în temeiul Legii nr. 153/2017 și Ordinul nr. 413/25.04.2018 de soluționare a contestației, obligarea pârâtei la emiterea unor noi ordine de salarizare cu recalcularea drepturilor salariale în sensul solicitărilor formulate prin cerere și obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale rezultate începând cu 01.01.2018, actualizate cu rata inflației și a dobânzii penalizatoare calculate până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că, în mod corect la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantului, procuror militar șef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 19 și 23 Anexa VI Legea nr. 153/2017. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant invocă incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Astfel, prin prima critică, recurentul-reclamant consideră că stabilirea drepturilor salariale ale recurentului-reclamant trebuie să se realizeze potrivit literei A din Cap. I, Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017, iar nu în temeiul literei B din același act normativ. Înalta Curte constată că în dispozițiile cuprinse în Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017 - Cap. I, lit. A) se menționează "Indemnizația de încadrare pentru judecători și magistrați-asistenți", iar la lit. B) se menționează "Indemnizația de încadrare pentru procurori". În acest context, Înalta Curte constată că atât timp cât recurentul-reclamant are calitatea de procuror militar șef serviciu în cadrul Direcției Naționale Anticorupție -Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, în mod corect drepturile salariale ale acestuia au fost stabilite în raport de aceste dispoziții. Prin cea de-a doua critică, recurentul-reclamant susține că la stabilirea soldelor de funcție/indemnizațiilor de încadrare nu au fost avute în vedere și majorările cuprinse în dispozițiile art. 14 alin. (3), art. 19 și art. 23, Capitolul II, Anexa nr. VI (Familia ocupațională de funcții bugetare "apărare, ordine publică și securitate națională") din Legea nr. 153/2017, coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (3) Cap. II, Alex VI din Legea nr. 153/2017 "Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care desfășoară activități privind prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 12,5%". Dispozițiile art. 19 din același act normativ menționează că: "Pentru realizarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate națională, personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 7,5%." Iar dispozițiile art. 23 menționează că: "Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care sunt încadrați în structurile centrale ale instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională sau în structuri militare ale NATO sau UE dislocate pe teritoriul României, beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 12,5%". Or, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, aceste sporuri sunt prevăzute în secțiunea denumită "Drepturi specifice activității desfășurate în instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională", unde sporul de 7,5 % prevăzut de art. 19 este atribuit personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din administrația penitenciarelor și personalului civil pentru realizarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate națională, iar sporul de 12,5% prev. de art. 23 aceluiași personal arătat mai sus care este încadrat în structurile centrale ale instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională sau în structurile militare ale NATO sau U.E. Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță că procurorii din cadrul Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție intră în categoria personalului civil din cadrul unei structuri centrale a Ministerului Public căruia i se aplică reglementările specifice din sistemul justiției, având în vedere că, în exercitarea atribuțiilor specifice nu contribuie la realizarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate națională și prin urmare nu beneficiază de sporurile prev. de art. 19 și 23 Anexa IV, iar criticile formulate sub acest aspect vor fi respinse ca nefondate. Prin ultima critică, recurentul-reclamant susține că în cazul de față nu este aplicabil plafonul prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar plafonul prevăzut de art. 25 din aceiași lege cuprinde o normă neclară, imprevizibilă și discriminatorie. Înalta Curte constată că acest aspect a fost analizat de prima instanță care a reținut că, o eventuală diminuare a salariilor nete obținute în ianuarie 2018 față de cele obținute în luna decembrie 2017 ca efect al aplicării dispozițiilor legale incidente și necesitatea menținerii în plată a salariilor nete acordate în luna decembrie 2017, stabilirea drepturilor salariale pe baza unor grile de salarizare diferite față de cele aplicabile judecătorilor, lipsa aplicării plafoanelor din materia salarizării, modalitatea de calcul a contribuțiilor sociale, implică în principiu și în principal un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale, sens în care a fost sesizată instanța de drept constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în Capitolul I - Indemnizația de încadrare pentru Judecători, procurori, magistrați asistenți din Anexa V din Legea cadru 153/2017, art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, art. 69, art. 70 din Anexa VI Legea 153/2017, art. 42, art. 69 O.U.G. nr. 79/2017 prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 16 art. 41 alin. (1), art. 53 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (1)-(3), art. 139 din Constituție. Examinând excepția de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 7/2021 Curtea Constituțională a reținut că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, ale lit. B) din capitolul I al anexei nr. V, ale art. 69 și art. 70 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și ale art. I pct. 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 au mai fost supuse controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare, iar stabilirea, prin prevederile legale criticate, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de "eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare", și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. În raport cu cele enunțate, Curtea Constituțională a reținut că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituție, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. În acest context, Înalta Curte constată că atât timp cât salariul de bază acordat recurentului-reclamant a atins nivelul prevăzut pentru anul 2022, textul art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 i s-a aplicat în mod corect, intervenind acordarea indemnizației stabilite pentru anul 2022. Cu privire la critica recurentului-reclamant conform căreia plafonul prevăzut de art. 25 din aceiași lege cuprinde o normă neclară, imprevizibilă și discriminatorie, Înalta Curte constată că nemulțumirea recurentului-reclamant rezidă în maniera în care unii angajatorii au interpretat și aplicat Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, însă acest aspect nu poate fi analizat din perspectiva unei eventuale discriminări așa cum este definită de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, atât timp cât presupusa faptă este invocată în raport de personalul altor entități, nu în cadrul aceluiași angajator, iar acesta urmărește obținerea interpretării și aplicării normelor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 153/2017, în altă modalitate. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.