ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3673/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.06.2018, reclamantul A., specialist în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a formulat plângere împotriva Ordinelor Procurorului șef al DNA nr. 50 din 27.02.2018 și nr. 448 din 25.04.2018 (de respingere a contestației formulate împotriva Ordinului nr. 50 din 27.02.2018), solicitând anularea acestora, recunoașterea dreptului pretins, acordarea drepturilor salariale începând cu 01.01.2018 în conformitate cu Legea nr. 153/2017 și obligarea pârâtei la emiterea unui nou Ordin de salarizare care să țină cont de prevederile legale prin prisma vechimii în funcție; acordarea dobânzii legale pentru perioada 01.01.2018 și până la data plății efective a diferenței drepturilor salariale.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 5367 din 14 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A. solicitând admiterea, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

A susținut că instanța de fond s-a aflat într-o gravă eroare întrucât nu a observat că Ordinul nr. 50/27.02.2018 contestat în cauza de față, stabilește salariul de bază al reclamantului luând în calcul salariul stabilit prin Anexa Ordinului nr. 537/20.12.2017 contestat într-o altă cauză, precum și faptul că art. 1 al Ordinului nr. 50/27.02.2018 nu rectifica art. 1 al Ordinului nr. 537/20.12.2017.

Pe fond, a susținut că prin cele două Ordine contestate se stabilește, în mod greșit, un nivel salarial necorespunzător realității de fapt în care se regăsește reclamantul, împrejurare ce justifică ambele demersuri juridice promovate.

La data de 10.06.2021, reclamantul a depus note de ședință la care a atașat Ordinul nr. 176/17.04.2019 și Ordinul nr. 20/20.01.2021 și a precizat faptul că intimata-pârâtă i-a recunoscut dreptul pretins, respectiv vechimea în funcție în baza hotărârii definitive nr. 5511/2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

În acest context, a solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție nu a formulat întâmpinare, însă a depus precizări prin care a invocat Decizia nr. 31 din 7 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și a înscrisurilor depuse la dosar, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamantul A. a investit instanța de contencios administrativ cu o plângere împotriva Ordinelor Procurorului Șef al DNA nr. 50 din 27.02.2018 și nr. 448 din 25.04.2018, solicitând anularea acestora și emiterea unui nou ordin de salarizare care să țină cont de prevederile legale prin prisma vechimii în funcție.

Instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, reținând că motivele de nelegalitate invocate nu au legătură cu actul contestat, argumentele invocate privesc un alt act administrativ, a cărei legalitate a fost analizată în altă cauză, respectiv dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București.

Recurentul-reclamant a criticat soluția primei instanțe și a susținut că cele două Ordine contestate nu stabilesc în mod corect drepturile salariale la care este îndreptățit.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că la data de 10 iunie 2021, recurentul-reclamant a depus la dosar note de ședință, prin care a solicitat să se constate că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, și a atașat, în copie, înscrisuri doveditoare, respectiv Ordinul nr. 176 din 17.04.2019 și Ordinul nr. 20 din 20.01.2021 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a Ordinelor nr. 176 din 17.04.2019 și nr. 20 din 20.01.2021, recurentului-reclamant i-au fost recunoscute drepturile salariale pretinse, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar privind emiterea unui nou ordin de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 5367 din 14 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2021.

GGC - BR