ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2814/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 24.07.2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, anularea în parte a Ordinelor Procurorului Șef al DNA nr. 176/17.04.2019 și nr. 288/12.06.2019 și emiterea unui nou ordin de salarizare în care să se specifice în mod corect cuantumul salarial care i se cuvine începând cu 01.01.2018, obligarea pârâtei la comunicarea a modalității de calcul salarial, aferent salariului ce i se cuvine pentru perioada 09.04.2015-31.12.2017, și emiterea unui document administrativ din care să rezulte modalitatea corectă de recalculare salarială pentru perioada 09.04.2015-31.12.2017 conform sentinței civile nr. 3963 din 21 iunie 2017 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

1.2. Prin sentința civilă nr. 897 din 29 septembrie 2020, Curtea a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând, în ceea ce privește primul capăt de cerere, cu privire la drepturile salariale de până la 01.01.2018, admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării expertizei contabile, iar, în ceea ce privește al doilea capăt de cerere, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare la fond pentru soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere, deoarece instanța, deși a reținut că reclamantul a solicitat acordarea majorării de 15% pentru complexitatea muncii, în pronunțarea hotărârii a reținut numai argumente străine judecății, neaplecându-se asupra cererii deduse judecății.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, admiterea excepției autorității de lucru judecat din cauza nr. x/2020.

A susținut recurentul, cu privire la primul capăt de cerere, referitor la drepturile salariale calculate greșit anterior datei de 01.01.2018, că instanța a apreciat că îndreptarea ordinelor s-a făcut prin aplicarea sentinței nr. 3963 din 21 iunie 2017, aspect inexact, critica sa vizând tocmai calculul prevăzut în ordin, iar, prin respingerea solicitării efectuării unei expertize contabile, instanța i-a îngrădit posibilitatea de a proba temeinica pretențiilor sale.

Instanța a omis a observa că Ordinul nr. 176/2019 stabilește salariul de bază cu încălcarea dreptului pretins referitor la majorarea salarială, deși pârâta a recunoscut dreptul pretins și dedus judecății.

Referitor la cele reținute de instanță că aspectul neplății dobânzii legale la care a fost obligată DNA ar exceda cadrului procesual, instanța, în situația în care ar fi constatat că nu este competentă, ar fi trebuit să invoce din oficiu o astfel de excepție și să trimită cauza spre soluționare instanței competente.

În ceea ce privește considerentele instanței că neacordarea majorării de 15% prevăzute de Legea nr. 153/2017 ar fi făcut obiectul dosarului nr. x/2018 sau al dosarului nr. x/2018, obiectul acestor dosare a fost diferit, respectiv constatarea că este îndreptățit la acordarea vechimii în funcția de specialist, iar în soluționarea recursurilor sale formulate în cauză, Înalta Curte le-a admis, a casat hotărârile și, în rejudecare, soluțiile au fost de respingere a acțiunilor ca rămase fără obiect, pârâta punând în executare drepturile pretinse de reclamant.

În privința capătului al doilea de cerere, există o soluție la fond, executorie, Hotărârea nr. 653 din 26 aprilie 2021 a Curții de Apel București din Dosarul nr. x/2020, în sensul anulării Ordinului nr. 415/21.08.2020, anulării în parte a Ordinului nr. 274/18.06.2020, doar în ceea ce privește drepturile salariale cuvenite reclamantului începând cu 01.01.2018 și obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor salariale în sensul acordării, pentru complexitatea muncii, a majorării salariului de bază cu 15% începând cu 01.01.2018.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului ridicată din oficiu.

3.1. Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantului A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

3.2. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant A. susține că argumentele sale s-ar circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv.

Textul de lege menționat se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Înalta Curte constată că prima instanță a răspuns, punctual, argumentelor invocate prin acțiune, în raport cu actele depuse la dosar și cu conținutul ordinelor atacate

Însă, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, recurentul nu a combătut și nu și-a circumstanțiat în niciun mod criticile de nelegalitate în raport cu considerentele hotărârii recurate, ci s-a limitat la a-și exprima nemulțumirea față de soluția pronunțată, la a relua susținerile din acțiune, în sensul că ordinul atacat i-a stabilit salariul cu încălcarea dreptului la majorarea salarială, la a solicita reaprecierea probelor (criticând soluția de respingere a probei cu expertiza contabilă), la a-și exprima opinia cu privire la excepția necompetenței ce ar fi trebuit ridicată de instanță din oficiu și la a invoca aspecte din alte dosare.

De altfel, în mod contradictoriu cu solicitarea de casare a hotărârii recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecare, petitul subsidiar al recursului vizează constatarea autorității de lucru judecat față de soluția pronunțată într-un alt dosar, x/2020, de Curtea de Apel București.

Or, simpla expunere a unor afirmații, nestructurate și nesusținute din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de control judiciar, în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având competența de a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat reclamantul A. împotriva sentinței nr. 897 din 29 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.