ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4795/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a la data de 15.11.2022, sub nr. x/2/2022, reclamantul A a chemat în judecată pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, solicitând: - anularea parțială a ordinului procurorului șef al DNA nr. 672/01.09.2022, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației sale lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a invocării nelegale a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; - anularea Ordinului procurorului șef al DNA nr. 790/12.10.2022, prin care a fost respinsă contestația la Ordinul 672/01.09.2022; - obligarea pârâtului la emiterea unui alt act administrativ, prin care să se dispună recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente și acordarea acestora având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 lei si după data de 01.01.2018, respectiv pentru perioada 01.01.2018 - 04.02.2018, inclusiv (data încetării raporturilor de muncă cu pârâtul), în conformitate cu dispozițiile exprese ale Deciziei definitive, nr. 340/08.02.2022, a Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ si fiscal, în dosarul x/3/2020*, fără a aplica plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; - obligarea pârâtului la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a drepturilor, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 465 din 21 martie 2023 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 465 din 21 martie 2023 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că, prin considerentele sentinței, instanța a tratat în mod simplist situația dedusă judecății și a făcut o gravă confuzie, atât cu privire la aplicabilitatea în timp a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cât și cu privire la normele legale care reglementează în mod expres salarizarea, conform art. 38 din Lege. Astfel, judecătorul fondului a acordat de la început eficiență juridică textului art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, pe care îl aplică în mod greșit speței deduse judecății, achiesând la decizia intimatului-pârât, de a plafona în mod nelegal salariul de încadrare al reclamantului, prin simpla invocare a textului de lege precitat și contra efectului pozitiv al dispozitivului unei sentințe definitive și executorii - autoritate de lucru judecat - Decizia civilă nr. 340/08.02.2022. Stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează numai drepturile salariale stabilite prin această lege, iar nu și drepturi care sunt recunoscute în temeiul unor prevederi anterioare. Simpla invocare de către intimata-pârâtă a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu poate constitui un temei pentru inopozabilitatea titlului executoriu al recurent-reclamant. In concret, deși titlul executoriu deținut de reclamant (Decizia definitivă nr. 340/08.02.2022 din dosarul x/3/2020* al Curții de Apel București) stabilește cu claritate limitele temporale ale perioadei privind recalcularea și acordarea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi. Prin raportare la valoarea de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei, Direcția Națională Anticorupție, prin emiterea Ordinului nr. 672/01.09.2022, prin invocarea abuzivă și greșită a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, nu a respectat dispozițiile obligatorii ale acestei decizii, deoarece fără temei, interpretând-o fără a avea acest drept, a calculat în mod diferit salariul său de funcție, asa cum rezultă din Anexa-Tabel atașată Ordinului nr. 672/01.09.2022, depusă la cererea de chemare în judecată de la fond fila 12 verso: pentru perioada 07.08.2017 - 31.12.2017, a stabilit un salariu de funcție în cuantum de 15.771 lei; pentru perioada 01.01.2018 - 04.02.2018, a stabilit un salariu de funcție diminuat (plafonat nelegal) în cuantum de 13.719 lei.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate. În esență, a susținut că motivele reținute de prima instanță sunt legale și temeinice, prin cererea de recurs, recurentul reluând argumentele din cererea de chemare în judecaă. Cu privire la aplicabilitatea în speță a art. 38 alin. (6) Legea 153/2017, a apreciat că acțiunea a rămas fără obiect în raport de Ordinul 238/26.04.2023.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 16 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amânată la data de 12 septembrie 2024. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că este neîntemeiată excepția rămânerii fără obiect a acțiunii invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, prin raportare la Ordinul 238/26.04.2023 emis de acesta, întrucât acest ordin ce privește salarizarea ofițerilor și agenților de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, privește o perioadă de referință care începe cu data de 08.12.2018, excedând perioadei în care reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul Direcției, cum, de altfel, susține și intimatul prin adresa nr. 2664/C/2022, 230 BJ/2024/28.08.2024 depusă la dosar (fila 99). 2. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Ordinul nr. 672/01.09.2022 emis de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, în aplicarea Deciziei nr. 340/2022 a Curții de Apel București, au fost stabilite indemnizații ale ofițerilor de poliție judiciară, printre care și reclamantul A, având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Reclamantul a formulat, în conformitate cu art. 7 Anexa V din Legea nr. 153/2017, contestație împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, prin care a solicitat revocarea/modificarea parțială a ordinului, deoarece s-ar limita, în mod nelegal, plata drepturilor salariate la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, prin aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Contestația a fost respinsă ca neîntemeiată prin Ordinul nr. 790/12.10.2022. În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A a chemat în judecată pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, solicitând: - anularea parțială a ordinului procurorului șef al DNA nr. 672/01.09.2022, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației sale lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a invocării nelegale a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; - anularea Ordinului procurorului șef al DNA nr. 790/12.10.2022, prin care a fost respinsă contestația la Ordinul 672/01.09.2022; - obligarea pârâtului la emiterea unui alt act administrativ, prin care să se dispună recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente și acordarea acestora având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 lei si după data de 01.01.2018, respectiv pentru perioada 01.01.2018 - 04.02.2018, inclusiv (data încetării raporturilor de muncă cu pârâtul), în conformitate cu dispozițiile exprese ale Deciziei definitive, nr. 340/08.02.2022, a Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul x/3/2020*, fără a aplica plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; - obligarea pârâtului la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a drepturilor, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență nu poate fi reținută în cauză. Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit, în cauza de față aceste motive nefiind incidente. Se constată că, prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a formulat critici cu privire la greșita apreciere a primei instanțe referitoare la inaplicabilitatea în speță a plafonării instituite prin art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, prin raportare la Decizia nr. 340/2022 a Curții de Apel București-Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, chestiune pe care acesta a invocat-o prin susțineri similare și în fața primei instanțe, Înalta Curte apreciind nefondate criticile formulate, urmând să le răspundă prin argumente comune în raport cu finalitatea concretă a acestora. Astfel, prin prezentul demers judiciar, recurentul-reclamant urmărește să obțină anularea Ordinului nr. 672/01.09.2022 al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție și obligarea pârâtului la emiterea unui alt act administrativ, prin care să se dispună recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente și acordarea acestora având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 lei si după data de 01.01.2018, respectiv pentru perioada 01.01.2018 - 04.02.2018, inclusiv (data încetării raporturilor de muncă cu pârâtul), în conformitate cu dispozițiile exprese ale Deciziei definitive nr. 340/08.02.2022 a Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul x/3/2020*, fără a aplica plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 340/2022 a Curții de Apel București-Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/3/2020*, reclamantul a obținut recunoașterea dreptului la recalcularea indemnizațiilor de încadrare, începând cu data de 07.08.2017 și până la data de 04.02.2018, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei. Ordinul nr. 672/2022 al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție contestat a fost emis la data de 01.09.2022, în aplicarea acestei hotărâri judecătorești, stabilind drepturile salariale ale recurentului-reclamant cu respectarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, care prevăd că „În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.” Contrar susținerilor reclamantului, din analiza considerentelor și a dispozitivului Deciziei civile nr. 340/2022, rezultă că prin această hotărâre nu s-a tranșat chestiunea recunoașterii dreptului în discuție fără limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Cu alte cuvinte, prin titlul executoriu deținut de recurent și invocat în prezentul litigiu, instanța nu s-a pronunțat cu privire la înlăturarea plafonului reglementat de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Mențiunea privind valoarea de referință sectorială de 605,225 lei din dispozitivul deciziei nr. 340/2022 nu implică și o soluție cu privire la aplicarea sau neaplicarea plafonului. În aceste condiții, pârâtul nu poate fi obligat la recunoașterea retroactivă a altor drepturi salariale decât cele stabilite potrivit dispozițiilor legale în vigoare astfel cum au fost recunoscute prin hotărârea judecătorească la care se raportează recurentul-reclamant. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE: Respinge recursul formulat de reclamantul A împotriva Sentinței civile nr. 465 din 21 martie 2023 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.