ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3321/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- anularea Ordinului nr. 736/14.09.2022 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021 și Ordinului nr. 567/18.07.2022;

- anularea în parte a Ordinul nr. 547/08.12.2021 și prevederile art. 2 ale Ordinului nr. 567/18.07.2022 și a Ordinului nr. 567/18.07.2022 în totalitate și înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

- anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021, respectiv prevederile art. 4 și art. 6 din acest ordin și recalcularea și plata diferențelor salariale reprezentând diferențele rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01 august 2016, și nu cu trei ani anterior datei emiterii ordinului contestat;

- anularea în parte a Ordinului nr. 2295/07.12.2021 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, în baza căruia au fost emise ordinele de mai sus, de asemenea, cu privire la prevederile art. 2 din acest ordin și înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul, și, respectiv a prevederilor art. 4 și art. 6 din acest ordin și din această decizie și recalcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01.08.20116 și nu cu trei ani anterior datei emiterii ordinului contestat;

- actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamanților) până la plata efectivă a sumelor cuvenite.

- obligarea pârâților Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare prin obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea și plata efectivă a drepturilor, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, pentru perioada 01 august 2016 - viitor.

Prin sentința civilă nr. 623 din 10 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a respins cererea în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta Direcția Națională Anticorupție, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 623 din 10 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții B. și A. au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

După ce au prezentat situația de fapt și motivele expuse în cererea de chemare în judecată, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de fond a pronunțat o sentință cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2007 privind plafonarea drepturilor salariale.

Astfel, consideră că, în mod greșit, prima instanță a înlăturat argumentul reclamanților constând în aceea că aplicarea plafonului aferent anului 2022 lipsește de efect hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut anterior dreptul la calculul indemnizațiilor prin raportare la o VRS de 605,225 RON.

Raționamentul instanței potrivit căruia în privința ofițerilor de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, care au atins nivelul maxim de salarizare pentru anul 2022 al indemnizației de încadrare, indiferent dacă aceștia beneficiază sau nu de hotărâri judecătorești ce constituie titluri executorii, ar fi incidente prevederile Legii cadru nr. 153/2017, este eronat.

Recurenții-reclamanți susțin că un raționament corect asupra chestiunii mai sus enunțate a operat la nivelul Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin Ordinul nr. 105/2023 din 29.03.2023 a dispus în aplicarea considerentelor încheierii din 28 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 600 din 23 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. x/2023, în sensul că "plafonarea reglementata prin art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează exclusiv drepturile salariale stabilite prin această lege, respectiv creșterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a acesteia, conform distincțiilor de la art. 38 alin. (3)-(5), iar nu și drepturile care sunt recunoscute prin hotărâri judecătorești în temeiul unor prevederi legale anterioare."

Întrucât prin jurisprudența Curții Constituționale a fost consacrat principiul egalizării drepturilor salariale ale magistraților și ale personalului ale cărui drepturi salariale sunt stabilite prin raportare la salarizarea magistraților, așa cum sunt ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, recurenții-reclamanți apreciază că sunt îndreptățiți să beneficieze de valoarea sectorială neplafonată de 605,225 RON.

În acest sens, arată că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 700/2019 s-a constatat că:

Tot în acest sens, prin Decizia nr. 607/2022 publicată în M.Of. nr. 152/22.02.2023 (respinsă) "Curtea a mai observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea personalului din sectorul public, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecții și corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislatiei, aspecte ce tin de competenta autoritătii legiuitoare.

Totodată, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constitufională, aceasta revenind autorităților publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanțelor judecătorești (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 196 din 7 aprilie 2022, paragrafele 30 și 31)."

În acest context, s-a reținut că ipoteza de aplicare a normei privește situația în care, "începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de functie/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate."

O atare situație nu poate interveni decât în procesul de aplicare etapizată a legii, care presupune acordarea de creșteri salariale ori de alte majorări salariale, conform art. 38 alin. (3)-(5), fără ca legiuitorul să fi urmărit plafonarea la nivelul stabilit pentru anul 2022 a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariile de frncție, indemnizațiilor de încadrare aflate/menținute în plată la nivelul pentru luna iunie 2017.

Dacă legiuitorul ar fi procedat altfel, în sensul stabilirii cu valoare de principiu a plafonului maxim al drepturilor salariale, atunci norma de la art. 38 alin. (6) nu ar fi fost limitată la data de 1 ianuarie 2018 și nu ar fi fost plasată în cadrul art. 38, după norme legale care prevedeau majorări anuale ale drepturilor salariale.

Astfel, plafonarea impusă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează creșterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a legii, conform distincțiilor de la art. 38 alin. (2)-alin. (5), iar nu reducerea drepturilor salariale ori neacordarea în totalitate a unor drepturi salariale.

Prevederile din Legea cadru nr. 153/2017 nu pot constitui un temei suficient pentru ignorarea opozabilității hotărârilor judecătorești prin care a fost admisă anularea ordinelor de salarizare și s-a dispus recalcularea drepturilor salariale cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. .153/2017, întrucât aceste norme legale nu pot fi desprinse de contextul în care au fost adoptate, de celelalte prevederi ale art. 38 și de interpretarea dată de Curtea Constituțională.

Dacă legiuitorul ar fi procedat altfel, în sensul stabilirii cu valoare de principiu a plafonului maxim al drepturilor salariale, atunci norma de la art. 38 alin. (6) nu ar fi fost limitată la data de 1 ianuarie 2018 și nu ar fi fost plasată în cadrul art. 38, după norme legale care prevedeau majorări anuale ale drepturilor salariale.

Recurenții-reclamanți apreciază că în cazul lor nu este incidentă plafonarea/limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, atât timp cât în materia salarizării, odată introdus în baza de calcul un element salarial, nu se poate proceda la eliminarea acestuia, deoarece s-ar ajunge la o diminuare a dreptului salarial, ce ar încălca principiul drepturilor câștigate, în contextul în care există un raport de muncă sui generis, conform practicii ICCJ.

Pentru aceste considerente, consideră că se impune obligarea la plata diferențelor salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective a acestor drepturi.

4.1. Intimata-pârâtă Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în opinia sa sentința fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a legii.

În ceea ce privește acordarea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, fără incidența prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și având în vedere dispozițiile Ordinului Procurorului șef Direcție nr. 238 din 26.04.2023, prin care s-a acordat dreptul solicitat, intimata-pârâtă a susținut că cererea reclamanților a rămas fără obiect.

4.2. Intimata-pârâtă Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția rămânerii fără obiect în raport de Ordinul nr. 551 din 12.04.2023 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenții-reclamanți este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Preliminar, Înalta Curte constată că, atât Ordinului procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție nr. 238 din 26.04.2023, cât și Ordinul nr. 551 din 12.04.2023 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilesc salarizarea ofițerilor și agenților de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 08.12.2018, respectiv 07.12.2018 (Ordinul nr. 551/12.04.2023), însă recurenții-reclamanți solicită acordarea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, fără incidența prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.08.2016.

În aceste condiții, excepția rămânerii fără obiect, invocată de intimatele-pârâte, apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o cerere prin care au solicitat:

- anularea Ordinului nr. 736/14.09.2022 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021 și Ordinului nr. 567/18.07.2022;

- anularea în parte a Ordinul nr. 547/08.12.2021 și prevederile art. 2 ale Ordinului nr. 567/18.07.2022 și a Ordinului nr. 567/18.07.2022 în totalitate și înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

- anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021, respectiv prevederile art. 4 și art. 6 din acest ordin și recalcularea și plata diferențelor salariale reprezentând diferențele rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01 august 2016, și nu cu trei ani anterior datei emiterii ordinului contestat;

- anularea în parte a Ordinului nr. 2295/07.12.2021 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, în baza căruia au fost emise ordinele de mai sus, de asemenea, cu privire la prevederile art. 2 din acest ordin și înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul, și, respectiv a prevederilor art. 4 și art. 6 din acest ordin și din această decizie și recalcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01.08.20116 și nu cu trei ani anterior datei emiterii ordinului contestat;

- actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamanților) până la plata efectivă a sumelor cuvenite.

- obligarea pârâților Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare prin obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea și plata efectivă a drepturilor, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, pentru perioada 01 august 2016 - viitor.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanții formulând critici din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, împărtășind, în totalitate, opinia primei instanțe.

Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Din analiza materialului probator, Înalta Curte constată că reclamanții A. și B. au avut calitatea ofițeri de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, încetându-le detașarea în cadrul instituției la data de 1.09.2020, respectiv la data de 1.06.2020.

La data de 08.12.2021 a fost emis ordinul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție nr. 547/08.12.2021 privind salarizarea magistraților și a personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, a ofițerilor și agenților de poliție judiciară, a specialiștilor, prin raportare la VRS 605,225 RON.

La art. 1 din ordin s-a prevăzut că începând cu data de 01.08.2016 persoanele menționate anterior se salarizează având în vedere VRS 605,225 RON, "în condițiile prezentului ordin".

La art. 2 s-a prevăzut că începând cu data de 1.01.2018 drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

La art. 3 din ordin s-a prevăzut că pentru personalul menționat la art. 1 căruia drepturile i s-au recunoscut prin hotărâri judecătorești, aplicarea ordinului se face cu respectarea dispozitivului hotărârilor judecătorești.

La art. 4 s-a prevăzut că în cazul personalului prevăzut la art. 1 căruia VRS 605,225 RON îi este recunoscută pe cale administrativă, recalcularea și plata diferențelor salariale se vor face cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani calculat în raport cu data emiterii ordinului.

La art. 6 se prevede că plata diferențelor salariale se face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public, cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de lege.

La data de 18.07.2022 a fost emis ordinul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție nr. 567 privind salarizarea agenților și ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcție Naționale Anticorupție, prin raportare la VRS 605,225 RON.

La art. 1 din ordin s-a prevăzut că începând cu data de 08.12.2018 persoanele menționate anterior se salarizează având în vedere VRS 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din legea cadru nr. 153/2017.

Prin Ordinul nr. 2295/07.12.2021, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost stabilite recalcularea și plata drepturilor salariale ale procurorilor prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, în măsura în care nu au devenit incidente prevederile art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017

Înalta Curte reține că, deși în cauză chestiunile litigioase sunt acelea referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și la stabilirea datei de la care drepturile salariale sunt calculate prin raportare la VRS 605,225 RON, prima instanță soluționând acțiunea sub aceste aspecte, recurenții-reclamanți au criticat hotărârea recurată, reiterând aceleași argumente din cuprinsul acțiunii, doar din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, fără a aduce critici cu privire la stabilirea datei de la care sunt calculate drepturile salariale prin raportare la VRS 605,225 RON.

În aceste condiții, instanța de control va răspunde criticilor formulate de recurenții-reclamanți referitoare la înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, potrivit art. 1 din Ordinul nr. 2295/07.12.2021 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu 01.08.2016, drepturile salariale ale destinatarilor acestui ordin, conform VRS de 605,225, au fost recunoscute fără a fi condiționate de această plafonare, plafonarea fiind prevăzută, conform art. 2 din ordin, începând cu data de 01.01.2018.

Însă, conform ultimului ordin depus la dosar de către intimatul-pârât, Ordinul nr. 551/12.04.2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, drepturile salariale ale recurenților au fost recunoscute conform VRS 605,225 începând cu data de 07.12.2018 fără a se mai face referire la plafonarea prevăzut de art. 38 alin. (6) din legea-cadru menționată.

Prin urmare, perioada pentru care ar fi aplicabilă plafonarea drepturilor salariale este 01.01.2018-07.12.2018.

Relativ la acest aspect, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariate reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Înalta Curte reține că aceste dispoziții legale sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale, astfel că nu se poate stabili ca o lege aflată în vigoare să nu se aplice, nefiind permisă imixtiunea în atribuțiile puterii legislative ori în atribuțiile Curții Constituționale, neputându-se reține că art. 38 alin. (6) ar încălca principiul separației și echilibrului puterilor în stat.

În egală măsură, câtă vreme dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2018 sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale, acestea sunt aplicabile în emiterea ordinelor de salarizare dacă au atins nivelul maxim de plată pentru anul 2022.

După cum a reținut și prima instanță, pentru o corectă valorificare a soluției pronunțate prin Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale și a hotărârilor judecătorești prin care s-a stabilit calcularea salariilor prin raportare la VRS 605,225, invocate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, trebuie avută în vedere modalitatea în care vechiul sistem de calculare a salariilor influențează salarizarea după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 153/2017, relevante în acest sens fiind prevederile art. 38 alin. (2) lit. a), alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 153/2017.

Coroborând prevederile art. 38 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) cu alin. (6) al aceluiași articol, rezultă astfel că, indiferent dacă nivelul dreptului salarial era mai mare la data de 1.01.2017 sau a devenit mai mare ulterior, ca urmare a aplicării majorărilor salariale, acesta nu poate depăși valoarea calculată potrivit anexelor legii de salarizare.

Mai mult decât atât, modul de calculare a salariului stabilit prin hotărâri judecătorești întemeiate pe legislația salarizării anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 și nivelul salarial rezultat astfel, este relevant pentru stabilirea ulterioară a salariului în conformitate cu art. 38 alin. (2), (3), (4), dar nu înlătură de la aplicare prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Instanța de control nu poate primi susținerea recurenților-reclamanți în sensul că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu pot limita indemnizațiile de încadrare în cazul în care prin hotărâri judecătorești/acte administrative de punere în executare a hotărârilor judecătorești sunt recunoscute și stabilite anumite majorări salariale (VRS 605,225 RON), având în vedere faptul că hotărârile judecătorești sau actele administrative nu au făcut decât să aplice prevederile legale în stabilirea drepturilor salariale.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.295 din 28 decembrie 2020 a statuat în cadrul considerentelor 116, 117 și urm. că majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești se includ în noțiunea de majorări salariale reglementate, de vreme ce hotărârea judecătorească face aplicarea dispozițiilor legii.

Nici critica recurenților potrivit căreia aplicarea plafonului aferent anului 2022 ar lăsa lipsite de efecte hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut anterior dreptul la calculul indemnizațiilor prin raportare la o VRS de 605,225 RON nu poate fi primită, în raport de faptul că hotărârile judecătorești au în vedere împrejurările de fapt și actele normative în vigoare la momentul pronunțării lor, ele privind modul de aplicare a dispozițiilor anterioare în materia salarizării, fără însă a dispune asupra dreptului legiuitorului de a interveni, pe viitor, în limitele constituționale ce îi sunt recunoscute, asupra modului de calcul al drepturilor salariale.

În ceea ce privește susținerea recurenților-reclamanți privind discriminarea ce s-ar crea între persoanele care au atins și cele care nu au atins salariul de încadrare prevăzut în lege pentru anul 2022, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că nu exista discriminare, din perspectiva efectivității hotărârilor judecătorești de care dispun, între persoanele care au atins plafonul aferent anului 2022 si cele care nu au atins acest plafon, deoarece hotărârile judecătorești privind VRS de 605,225 sunt pronunțate în baza legislației anterioare Legii nr. 153/2017, recunoscând acest drept pentru perioade anterioare datei de 01.07.2017 (chiar daca plata efectivă nu se mai poate realiza pentru acele perioade), astfel că toți acești "beneficiari" de hotărâri judecătorești intră sub incidența Legii nr. 153/2017 cu drepturile salariale deja majorate virtual, urmând ca de la data de 01.07.2017 să se supună, cu toții, exclusiv efectelor Legii nr. 153/2017.

Totodată, în legătură cu același argument privind discriminarea, instanța de control judiciar are în vedere și cele statuate la paragraful 86 din Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii referitoare la interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că,

"86. Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală".

Prin urmare, Înalta Curte constată că incidența prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în materia drepturilor salariale calculate prin raportare la VRS 605,225 RON a fost stabilită în mod corect prin Ordinul nr. 547/08.12.2021 și prin Ordinul nr. 567/18.07.2022, ambele emise de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În concluzie, soluția primei instanțe, analizată în raport cu aspectele incidente la momentul pronunțării sale, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția rămânerii fără obiect, ca neîntemeiată și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția rămânerii fără obiect, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de recurenții - reclamanți B. și A. împotriva sentinței civile nr. 623 din 10 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.