ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4926/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.03.2022 sub nr. x/2022 reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Direcția Națională Anticorupție - Procuror Șef, pronunțarea unei hotărâri împotriva Ordinului Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție nr. 149/09.02.2022, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamanți împotriva Ordinului nr. 568/28.12.2021, ordin prin care, deși li s-a recunoscut dreptul de a fi salarizați avându-se în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, în mod nelegal li s-a limitat plata drepturilor salariale la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, plângere prin care a solicitat să se dispună:

- anularea ordinului nr. 149/09.02.2022 al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție;

- anularea în parte a ordinului nr. 568/28.12.2021 al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, sub aspectul art. 1 al acestui act administrativ, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi salariate prin aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Prin sentința civilă nr. 76 din data de 19.01.2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - PROCUROR ȘEF, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamanții C., B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii.

Recurenții-reclamanți arată că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material invocate prin cererea de chemare în judecată prin care au invocat nelegalitatea ordinului nr. 149/09.02.2022 al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție și a art. 1 din ordinul nr. 568/28.12.2021 al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, prin care s-a făcut aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, aplicare ce încalcă art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, art. 2505, art. 2541,art. 2537 pct. 1 și următoarele din C. civ., Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, Decizia RIL nr. 7/2019, Decizia nr. 23/2016 și Decizia nr. 36/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și principiul separației și echilibrului puterilor in stat.

În susținerea motivului de recurs, reclamanții susțin că au obținut prin hotărâri judecătorești definitive dreptul la recalcularea indemnizațiilor de încadrare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.09.2017 pentru reclamanta recurentă B. (sentința civilă nr. 512/02.03.2021 Tribunalul Alba) și cu data de 06.04.2017 pentru reclamantul recurent C. (sentința civilă nr. 1353/2021 Tribunalul Alba).

Precizează recurenții-reclamanți că hotărârile judecătorești invocate au fost pronunțate în urma formulării unor cereri de chemare în judecată în cursul anului 2020, după data de l ianuarie 2018, moment de referință pentru aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Prin aceste hotărâri, alin. (6) al art. 38 nu a fost analizat de instanțele judecătorești care au pronunțat hotărârile indicate anterior - în ceea ce îl privește pe reclamantul C., iar în ceea ce privește situația reclamantei B. - cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 512/2021 a Tribunalului Alba, ce a vizat- intre altele - înlăturarea plafonării, a fost susținută de ceilalți reclamanți din dosarul nr. x/2020 și se află pe rolul Curții de Apel Alba Iulia pentru soluționarea apelului împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.

Susțin recurenții că hotărârile indicate anterior, pronunțate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție sunt obligatorii față de acest pârât, în sensul prevederilor art. 435 alin. (1) C. proc. civ., în ce o privește pe reclamanta B., iar hotărârile pronunțate în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș beneficiază de protecția prevăzută de art. 435 alin. (2) C. proc. civ. în ce îl privește pe reclamantului C., ceea ce înseamnă că sunt opozabile pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație ți Justiție - Direcția Națională Anticorupție până la dovada contrară.

Consideră recurenții că cele două ordine contestate au fost emise cu nesocotirea titlurilor executorii obținute de aceștia, art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 neputând constitui un temei suficient pentru ca pârâtul să ignore opozabilitatea hotărârilor judecătorești.

În opinia recurenților-reclamanți, dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/202/17 au scopul de a elimina disfuncționalitățile existente la nivelul salarizării personalului plătit din fonduri publice, scop reliefat de expunerea de motive a Legii nr. 153/2017 și de decizia nr. 700/2019 a Curții Constituționale și se referă la drepturi salariale stabilite prin această lege, nu și la cele recunoscute în temeiul unor prevederi anterioare.

Ipoteza reglementată de acest text legal nu poate interveni decât în procesul de aplicare în etape a legii cadru, care presupune acordarea de creșteri salariale conform art. 38 alin. (3)-(5), fără ca legiuitorul să fi urmărit plafonarea la nivelul stabilit pentru anul 2022 a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare aflate sau menținute în plată la nivelul pentru anul 2017.

Recurenții invocă Decizia nr. 7 din 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - RIL, prin care s-a stabilit că majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330 din 2009, chiar dacă potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330 din 2009 drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în acea lege.

Apreciază recurenții că același raționament se aplică și în cazul dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153 din 2017, reținerea unei plafonări sau limitări, conform aceluiași text de lege încălcând art. 6 CEDO, Decizia RIL nr. 7 din 2019, Decizia nr. 794 din 2016 a Curții Constituționale.

Mai arată recurenții că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, în calitatea lor de angajatori, au emis ordinele nr. 224 din 23 aprilie 2023 (al D.N.A;) și nr. 551 din 12 aprilie 2023 (al P.Î.C.C.J.), prin care au reconstituit drepturile salariale începând cu anul 2018, fără a mai aplica plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 157/2017.

Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., intimatul-pârât susține că instanța de fond a făcut o analiză aplicată atât incidenței dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cât și a dispozițiilor legale privind împlinirea termenului de prescripție.

Arată intimatul-pârât că, în analiza cererii s-a avut în vedere practica Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 457/2021, a reținut că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 nu sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituție. Aplicarea plafonării la nivelul anului 2022 pentru drepturile salariale ale anumitor categorii de personal, nu reprezintă o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, ci vizează o redimensionare a politicii salariale a personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. În același sens este indicată și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care recunoaște atributul statului de a aprecia cu privire la intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării (Hot. Wieczorek c. Poloniei).

Cu privire la aplicabilitatea, în cauză, a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, referitoare la înlăturarea plafonării, învederează că cererea a rămas fără obiect, întrucât, prin Ordinul nr. 224 emis de Procurorul-șef la data de 13.04.2023, s-a stabilit salarizarea procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție începând cu data de 08.12.2018, prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, fără luarea în considerare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 (fără plafonare).

Drepturile salariale stabilite prin acest act administrativ sunt acordate cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani, iar plata sumelor aferente se va efectua în limita fondurilor alocate în bugetul Direcției Naționale Anticorupție.

Pentru personalul căruia, prin hotărâre judecătorească i-a fost recunoscut VRS de 605,225 RON, fără aplicarea art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017, diferențele salariale vor fi calculate și acordate de la data recunoașterii de către instanța de judecată și în continuare, fără plafonare, iar pentru personalul căruia, tot prin hotărâre judecătorească, i-a fost recunoscut acest drept dar cu aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, drepturile salariale, pentru perioada 01.01.2018 - 08.12.2018, vor fi recalculate și acordate cu plafonare.

Concluzionând, intimata-pârâtă apreciază că, față de obiectul cererii pendinte privitor la acordarea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, fără incidența prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și, având în vedere dispozițiile Ordinului Procurorului-șef Direcție nr. 224 din 13.04.2023, prin care s-a acordat dreptul solicitat, rezultă că cererea recurenților este rămasă fără obiect.

II. Soluția instanței de recurs

II. 1. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepția rămânerii fără obiect a acțiunii invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, prin raportare la Ordinul nr. 224 din 13.04.2023 emis de acesta, este parțial întemeiată, pentru perioada 08.12.2021 și în continuare. Întrucât recurenții reclamanți și-au formulat pretențiile începând cu data de 01.12.2021, cererea de chemare în judecată nu a rămas fără obiect, instanța de control judiciar urmând să analizeze cererea de recurs prin raportare cu aceasta.

Înalta Curte reține că, prin Ordinul nr. 547 din 08.12.2021 al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție au fost reglementate recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor, procurorilor militari și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, începând cu data de 08.12.2018.

Prin Ordinului nr. 568/28.12.2021, emis de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, au fost stabilite indemnizațiile reclamanților procurori în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș începând cu data de 01.12.2021, având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Împotriva ordinului nr. 568/28.12.2021, reclamanții au formulat contestație prin care au solicitat revocarea/modificarea parțială a ordinului nr. 568/28.12.2021, respectiv a art. 1, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi salariale urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Contestația a fost respinsă prin Ordinul nr. 149/09.02.2022 emis de Procurorul șef din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanții au chemat în judecată pârâtul Direcția Națională Anticorupție - Procuror Șef solicitând:

- anularea ordinului nr. 149/09.02.2022 al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție;

- anularea în parte a ordinului nr. 568/28.12.2021 al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, sub aspectul art. 1 al acestui act administrativ, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi salariate prin aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanții C. și B. formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit, în cauza de față aceste motive nefiind incidente.

Se constată că, prin memoriul de recurs, recurenții-reclamanți au formulat critici cu privire la greșita apreciere a primei instanțe referitoare la inaplicabilitatea în speță a plafonării instituite prin art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, aplicare ce încalcă art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, art. 2505, art. 2541,art. 2537 pct. 1 și următoarele din C. civ., Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, Decizia RIL nr. 7/2019, Decizia nr. 23/2016 și Decizia nr. 36/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și principiul separației și echilibrului puterilor in stat.

Reclamanții susțin că au obținut prin hotărâri judecătorești definitive dreptul la recalcularea indemnizațiilor de încadrare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.09.2017 pentru reclamanta recurentă B. (sentința civilă nr. 512/02.03.2021 Tribunalul Alba) și cu data de 06.04.2017 pentru reclamantul recurent C. (sentința civilă nr. 1353/2021 Tribunalul Alba) și că prin aceste hotărâri nu a fost analizată incidența art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Astfel, conform capătului trei din cererea de chemare în judecată, prin prezentul demers judiciar, recurenții-reclamanți urmăresc să obțină anularea Ordinului procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție și obligarea pârâtului la emiterea unui alt act administrativ, prin care să se dispună recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente și acordarea acestora având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.12.2021 (prevăzută în art. 1 al Ordinului nr. 568/28.12.2021 al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție) fără a aplica plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 512/02.03.2021 a Tribunalului Alba și prin sentința civilă nr. 1353/2021 a Tribunalului Alba, reclamanta recurentă B. a obținut recunoașterea dreptului la recalcularea indemnizațiilor de încadrare, începând cu data de 01.09.2017, iar reclamantul recurent C., începând cu data de 06.04.2017, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON.

Ordinul contestat al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție contestat a fost emis la data de 28.12.2021, stabilind drepturile salariale ale recurenților-reclamanți cu respectarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, care prevăd că "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

De asemenea, se reține că prin Ordinul nr. 224 emis de Procurorul-șef la data de 13.04.2023, s-a stabilit salarizarea procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție începând cu data de 08.12.2018, prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, fără luarea în considerare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. x (fără plafonare).

În acord cu susținerile reclamanților, din analiza considerentelor și a dispozitivului sentințelor civile nr. 512/02.03.2021 și nr. 1353/2021 ale Tribunalului Alba, rezultă că, prin aceste hotărâri, nu s-a tranșat chestiunea recunoașterii dreptului în discuție fără limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Prin titlurile executorii deținute de recurenți și invocate în prezentul litigiu, instanța nu s-a pronunțat cu privire la înlăturarea plafonului reglementat de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 dar nici cu privire la aplicarea acestuia.

Mențiunea privind valoarea de referință sectorială de 605,225 RON din dispozitivul titlurilor executorii nu implică și o soluție cu privire la aplicarea sau neaplicarea plafonului.

Mai mult decât atât, în ceea ce o privește pe recurenta B., alți coparticipanți din cadrul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Alba, au formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 512/2021, care o viza și pe recurenta reclamantă, iar prin sentință definitivă, a fost lămurit dispozitivul în sensul că pârâții au fost obligați la recalcularea indemnizației de încadrare a reclamanților cu respectarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, adică plafonat.

În aceste condiții în care drepturile salariale ale recurenților-reclamanți sunt recunoscute începând cu data de 01.09.2017 și cu data de 06.04.2017, acestea sunt în patrimoniul lor, anterior datei de 01.12.2021, însă pe perioada acoperită de hotărârea judecătorească, până la momentul plății, ordonatorul de credite nu are competență să modifice cuantumul stabilit prin hotărâre - nici prin "deplafonare" administrativă, nici prin reinterpretare.

Prin urmare, ordonatorul de credite nu poate, prin ordin administrativ, să modifice un cuantum salarial stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru că acest lucru ar însemna o reevaluare a dreptului deja stabilit jurisdicțional.

Așadar, pentru personalul căruia, prin hotărâre judecătorească, i-a fost recunoscut acest drept, dar cu aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. x, drepturile salariale, vor fi recalculate și acordate cu plafonare, motiv pentru care va admite recursul declarat de C. și B. împotriva sentinței civile nr. 76 din 19 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și rejudecând, va admite acțiunea în parte, va anula în parte ordinele nr. 149/2022 și nr. 568/2021 emise de procurorului șef al DNA, în sensul înlăturării plafonării prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, doar pentru intervalul 01-07.12.2021, pentru a fi în concordanță cu titlurile executorii ale reclamanților și va respinge în rest cererea, ca rămasă fără obiect.

II.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de C., B. împotriva sentinței civile nr. 76 din 19 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, conform celor redate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C., B. împotriva sentinței civile nr. 76 din 19 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și rejudecând, admite acțiunea în parte, anulează în parte ordinele nr. 149/2022 și nr. 568/2021 emise de procurorului șef al DNA, în sensul înlăturării plafonării prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, pentru intervalul 01-07.12.2021. Respinge în rest cererea, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 octombrie 2024.