ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4086/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, la 21.10.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, a solicitat:

- anularea Ordinului nr. 763/22.09.2022 emis de Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție și, pe cale de consecință, anularea parțială a Ordinului nr. 567/18.07.2022, emis de Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție și a Anexei acestuia, poziția 8 în tabelul atașat, prin care, pentru perioada 01.01.2018 - 25.04.2018 se aplică nelegal plafonarea drepturilor salariale potrivit prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea- cadru nr. 153/2017 și nu se are în vedere salariul de 15.771 RON (salariul existent în plată pentru luna decembrie 2017 conform dispoziției deciziei civile nr. 686/R/2021 a Curții de Apel Brașov) care trebuie stabilit prin raportare la VRS în valoare de 605,225 RON;

- obligarea pârâtei la modificarea parțială a Ordinului nr. 567/2022 în sensul înlăturării pentru perioada 01.01.2018 - 25.04.2018 a plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și la emiterea unui ordin prin care să dispună recalcularea drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2018 - 25.04.2018 fară incidența art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

1.2. Prin cererea precizatoare și completatoare, depusă la 18.01.2023, reclamantul a solicitat:

- anularea parțială a Ordinului nr. 567/18.07.2022, emis de Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție și a Anexei acestuia, poziția 8 în tabelul atașat, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru perioada 01.01.2018 - 25.04.2018;

- anularea Ordinului nr. 763/22.09.2022, emis de Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, prin care a fost respinsă contestația împotriva ordinului anterior menționat;

- obligarea pârâtului la emiterea unui alt act administrativ, prin care să se dispună recalcularea indemnizației de incadrare și a celorlalte drepturi aferente și acordarea acestora având în vedere VRS de 605,225 RON pentru perioada 01.01.2018 - 25.04.2018, inclusiv, în conformitate cu dispozițiile exprese ale deciziei civile definitive nr. 686/R/2021 a Curții de Apel Brașov, fără a se aplica plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017;

- obligarea pârâtului la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a drepturilor, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare.

1.3. Prin sentința civilă nr. 7/25.01.2023, Curtea de Apel Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe la 02.02.2023.

Prin sentința nr. 560 din 31 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului și casarea, în tot, a hotărârii recurate, urmând a se constata că acțiunea rămas fără obiect.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea, în tot, a sentinței recurate, cu consecința reținerii spre rejudecare și admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Referitor la solicitarea formulată în principal, de admitere a recursului și casare a hotărârii recurate, urmare a faptului că acțiunea a rămas fără obiect, recurentul susține că, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată și pronunțării sentinței recurate, ceea ce s-a dedus judecății a fost executat de către intimată de bună voie, în sensul că la 26 aprilie 2023, după pronunțarea sentinței civile nr. 560/31.03.2023, intimata Direcția Națională Anticorupție a emis Ordinul nr. 238/26.04.2023, prin care a dispus plata drepturilor salariale recalculate în baza VRS 605,225 RON, neplafonat, pentru perioada 08.12.2018-31.03.2023, recurentul fiind menționat în Anexa nr. 3.

Totodată, a fost emisă și Adeverința nr. x/2023 din care rezultă că intimata a procedat la revizuirea veniturilor recurentului urmare a majorării valorii de referință sectorială la suma de 605,225 RON, neplafonat, conform dispozițiilor deciziei civile nr. 686/R/10.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

În dezvoltarea solicitării formulate în subsidiar, respectiv de admitere a recursului, casare a hotărîrii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, recurentul susține, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale relevante în speță, atât cu privire la aplicabilitatea în timp a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cât și cu privire la normele legale care reglementează în mod expres salarizarea, conform art. 38 din Lege.

Sub un prim aspect, cu privire la data de la care se aplică dispozițiile Legii nr. 153/2017, recurentul menționează că art. 38 din lege cuprinde dispoziții prin care se determină în mod specific condițiile de aplicare în timp a legii.

Dispoziția expresă a art. 38 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 este suficient de clară cu privire la faptul că, pentru perioada 01.07.2017-31.12.2017, algoritmii de calcul privind salarizarea se perpetuează conform dispozițiilor legale anterioare intrării în vigoare a noii legi cadru a salarizării (deci conform Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice), iar prevederile Legii nr. 153/2017 vor fi aplicate efectiv începând cu 01.01.2018 (alin. (3) al art. 38 din Lege), și care nu modifică modul de calcul, ci doar stabilesc majorarea cuantumurilor cu 25%, fără a se depăși valorile maximale (plafoane) stabilite prin lege.

Astfel, stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022, are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice, iar acest caracter tehnic al prevederilor legale a avut ca temei măsura fiscală introdusă chiar prin Legea nr. 153/2017, prin care au fost transferate de la angajator la angajat contribuțiile fiscale (C.A.S. în cuantum de 10% și C.A.S.S. în cuantum de 15%, deci, în total, 25%), astfel că majorarea cu 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) din Lege a urmărit protecția angajaților și a salarizării acestora, pentru a nu scădea cuantumul salariilor nete în plată după data de 01.01.2018.

Recurentul susține că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează numai drepturile salariale stabilite prin această lege, iar nu și drepturi care sunt recunoscute în temeiul unor prevederi anterioare.

Limita impusă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează creșterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a legii, conform distincțiilor de la art. 38 alin. (2) – (5), iar nu reducerea drepturilor salariale ori neacordarea în totalitate a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătoresti definitive, cum este cazul dedus judecății.

În consecință, simpla invocare de către intimata-pârâtă a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu poate constitui un temei pentru inopozabilitatea titlului executoriu al recurentului, constând în decizia civilă nr. 686/R/10.11.2021 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, deoarece această normă legală nu poate fi desprinsă de contextul în care a fost adoptată, de celelalte prevederi ale art. 38 și de interpretarea dată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/15.12.2016, conform căreia personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică, iar această egalizare la nivel maxim al indemnizației de încadrare trebuie să includă și drepturile salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Prin urmare, recurentul apreciază că ordinul Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție, nr. 567/18.07.2022, de stabilire a drepturilor salariale ale recurentului, este nelegal, raportat la titlul executoriu mai sus evocat, care stabilește cu claritate limitele temporale ale perioadei privind recalcularea și acordarea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi, prin raportare la valoarea de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, lipsind de orice efecte salarizarea sa începând cu data de 01.01.2018, cu toate că prevederile art. 38 alin. (6) se regăseau în Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, încă de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial nr. 492 din 28 iunie 2017.

În susținerea nelegalității Ordinului nr. 567/18.07.2022, recurentul arată că prin Ordinul nr. 238/26.04.2023, Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție a recunoscut din proprie inițiativă dreptul polițiștilor detașați în cadrul instituției de a fi salarizați având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, ceea ce, în opinia recurentului, echivalează cu o recunoaștere unilaterală a drepturilor polițiștilor detașați în cadrul instituției la calcularea drepturilor salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea cadru de salarizare nr. 153/2017.

Mai mult decât atât, prin același ordin, nr. 238/26.04.2023, este invocat, cu titlu de temei pentru decizia luată, Ordinul nr. 551/12.04.2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care au fost recunoscute procurorilor instituției dreptul la calcularea salarizării având în vedere același VRS de 605,225 RON, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Prin Adresa nr. x/2023 din 18.04.2023, comunicată către unitățile din subordine de către Procurorul General al P.Î.C.C.J., se aduc lămuriri esențiale cu privire la aplicabilitatea diferită a dispozițiilor Ordinului, făcându-se diferențiere între procurorii care nu dețin hotărâri judecătorești definitive cu privire la neaplicarea plafonării, față de cei care detin asemenea hotărâri, ceea ce demonstrează că ordonatorul principal de credite ș emitentul ordinului de salarizare care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 238/26.04.2023 al DNA a avut în vedere recunoașterea pentru deținătorii de titluri executorii a calculării salarizării fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, inclusiv, începând cu data de 01.01.2018.

Mai mult, prin Decizia definitivă nr. 2420/09.05.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casatie și Justiție, sectia de contencios administrativ si Fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a recunoscut procurorilor din cadrul DNA calcularea salarizării având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, pe o perioadă neîntreruptă, de la 01.08.2016 și în continuare, peste data de 01.01.2018, fără nicio diferențiere în raport cu prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru de salarizare nr. 153/2017.

Recurentul menționează că hotărârile judecătorești referitoare la salarizarea magistraților îi sunt aplicabile, având în vedere că a avut calitatea de ofițer de poliție judiciară — funcționar public cu statut special, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, iar, în perioada 01.07.2004 — 25.04.2018, și-a desfășurat activitatea (prin detașare) în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție, perioadă în care a fost salarizat permanent și în mod constant conform unor dispoziții speciale derogatorii, fiind asimilat din acest punct de vedere procurorilor/judecătorilor cu grad de judecătorii și aplicându-i-se modul de stabilire și calculare a salariilor în aceeași modalitate cu aceștia (prin aplicarea VRS înmulțită cu coeficientul de multiplicare prevăzut de lege).

Recurentul susține că, în mod greșit, a reținut instanța de fond că în cuprinsul titlului executoriu invocat nu s-a tranșat chestiunea recunoașterii dreptului în discuție fără limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6), întrucât din considerentele Deciziei nr. 686/R/10.11.2021 a Curții de Apel Brașov rezultă că salariul de bază avut în vedere este cel stabilit în plată în luna decembrie 2017 (respectiv 15.771 RON), care trebuie stabilit prin raportare la VRS în valoare de 605,225 RON și pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2018 până la data la care și-a încetat raporturile de serviciu (25.04.2018, inclusiv).

Inserarea de către pârât, la art. 1 din Ordinul 567/18.07.2022, a prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017 - de unde a și rezultat cuantumul de 13.719 RON reprezentând salariul de funcție pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2018 până la data de 25.04.2018, contravine dispozitivului obligatoriu al titlului executoriu.

Intimatul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, cu privire la aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, referitoare la înlăturarea plafonării, a susținut că cererea a rămas fără obiect în raport cu emiterea Ordinului nr. 238/26.04.2023 al Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune, astfel cum a fost precizată, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție: anularea parțială a Ordinului nr. 567/18.07.2022, emis de Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție și a Anexei acestuia, poziția 8 în tabelul atașat, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru perioada 01.01.2018 - 25.04.2018; anularea Ordinului nr. 763/22.09.2022, emis de Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, prin care a fost respinsă contestația împotriva ordinului anterior mentionat; obligarea pârâtului la emiterea unui alt act administrativ, prin care să se dispună recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente și acordarea acestora având în vedere VRS de 605,225 RON pentru perioada 01.01.2018 - 25.04.2018, inclusiv, în conformitate cu dispozițiile exprese ale deciziei civile definitive nr. 686/R/2021 a Curții de Apel Brașov, fără a se aplica plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017; obligarea pârâtului la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a drepturilor, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare.

Recurentul-reclamant a avut calitatea de ofițer de poliție judiciară – funcționar public cu statut special, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, iar în perioada 01.07.2004-25.04.2018 și-a desfășurat activitatea, prin detașare, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, detașarea fiind încetată ca urmare a pensionării la limită de vârstă.

În raport cu susținerile părților și cu probele administrate la dosar, Înalta Curte reține că, la 26 aprilie 2023, după pronunțarea sentinței atacate, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, prin Procuror Șef Direcție, a emis Ordinul nr. 238/2023, prin care s-a stabilit salarizarea ofițerilor și agenților de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, începând cu data de 08.12.2018, prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, fără luarea în considerare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și s-au statuat următoarele:

"Art. 1 - Începând cu data de 8 decembrie 2018, ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform anexelor.

(...)

Art. 4 - Plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor art. 1 din prezentul ordin se va efectua după asigurarea fondurilor necesare din bugetul Direcției Naționale Anticorupție".

În Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 238/26.04.2023, intitulată Tabel cu funcțiile, gradațiile pentru vechimea în muncă și drepturile salariale ale ofițerilor și agenților de poliție judiciară, în care recurentul figurează la poziția nr. 222, sunt menționate următoarele observații: "Data rectificării: 01.01.2018-24.04.2018".

Totodată, se va avea în vedere și Adeverința nr. x/2023, din care rezultă că intimata a procedat la revizuirea veniturilor urmare a majorării valorii de referință sectorială la suma de 605,225 RON, neplafonat, conform Ordinului nr. 238/26.04.2023 și Deciziei nr. 686/R/10.11.2021 a Curții de Apel Brașov.

Înalta Curte constată că obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția reclamantului de anulare a Ordinelor nr. 567/18.07.2022 și nr. 763/22.09.2022, emise de Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru perioada 01.01.2018 - 25.04.2018.

Or, dată fiind emiterea de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, prin Procuror Șef Direcție a Ordinului nr. 238/2023, prin care s-a stabilit că salarizarea recurentului-reclamant, se face, începând cu data de 01.01.2018 (conform Anexei nr. 3 la ordin), prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, fără luarea în considerare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, precum și emiterea Adeverinței nr. x/2023, prin care s-a procedat la revizuirea veniturilor recurentului urmare a majorării valorii de referință sectorială la suma de 605,225 RON, neplafonat, conform dispozițiilor deciziei nr. 686/R/10.11.2021 a Curții de Apel Brașov, Înalta Curte reține că, în prezent, acțiunea reclamantului a rămas fără obiect.

Instanța de control judiciar apreciază că emiterea Ordinului nr. 238/26.04.2023, nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței obiectului acțiunii, având în vedere că la acest moment ordinele anterioare de salarizare contestate în prezența cauză nu își mai produc efectele fiind înlocuite de Ordinul nr. 238/26.04.2023, prin care au fost satisfăcute pretențiile reclamantului, după cum acesta a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că, deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârât a Ordinului nr. 238/26.04.2023 și a satisfacerii pretențiilor reclamantului, obiectul cererii de chemare în judecată nu mai subzistă, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de reclamant este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 560 din 31 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.