ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3003/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, având ca obiect "anulare act administrativ - ordin nr. 547/08.12.2021", solicitând: 1. anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021 al Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, respectiv a art. 4 și art. 6 din actul administrativ, în sensul recalculării și plății diferențelor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01 august 2016 (nu cu 3 ani anterior datei emiterii ordinului contestat) și până la data deschiderii drepturilor la pensie, respectiv, până la data plății efective și pentru viitor - pentru E.; 2. anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021 al Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, respectiv a art. 2 din actul administrativ, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data plafonării și până la data deschiderii drepturilor la pensie iar pentru E. începând cu data plafonării și pentru viitor; 3. obligarea Direcției Naționale Anticorupție să calculeze și să plătească diferențele dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 605,225 RON și venitul efectiv plătit începând cu data de 01 august 2016 și până la data deschiderii drepturilor la pensie, iar pentru E. până la data plății efective; 4. obligarea Direcției Naționale Anticorupție să calculeze și să plătească dobânda legală și rata inflației la sumele datorate până la data plății efective;

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 941 din 19 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 941 din 19 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții B., C., A., D. și E., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.

Cererea de renunțare la judecata cauzei La data de 15 martie 2024, recurenții - reclamanți B., C., A., D. și E. au depus la dosarul instanței de recurs o cerere de renunțare la judecata cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, în temeiul dispozițiilor art. 406 C. proc. civ.

Alte aspecte Cererea de renunțare la judecată a fost comunicată intimatei-pârâte, care la data de 30 mai 2024 a transmis prin e-mail, un punct de vedere în cadrul căreia își exprimă acordul față de renunțarea recurenților la judecata recursului. II. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, având de analizat "cererea de renunțare la judecată", astfel cum a fost formulată de recurenții-reclamanți, reține că procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C. proc. civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C. proc. civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă. Instanța constată că în cauză recurenții - reclamanți B., C., A., D. și E. au formulat cerere de renunțare la judecată întemeiată pe dispozițiile art. 406 C. proc. civ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., republicat "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă." Înalta Curte reține deopotrivă aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, cu privire la dreptul de dispoziție al părților, dispoziții în conformitate cu care obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar partea poate oricând renunța la judecată, în condițiile legii. Instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, care prevăd următoarele: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel". Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ. Prin urmare, având în vedere acordul expres al intimatei cu privire la cererea de renunțare formulată de recurenții - reclamanți, reținând deopotrivă, că renunțarea este un act de dispoziție unilateral și irevocabil, dând eficiență principiului disponibilității, instanța va lua act de renunțarea recurenților la judecata recursului.