ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2898/2024

Ședința publică din data de 28 mai 2024

Deliberând asupra recursurilor de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată la data de 03.03.2022 sub numărul de dosar x/2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., F. și H. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Public - Parchetul de pelângăÎnalta Curte de Casație și Justițieanularea, în parte, a următoarelor ordine: Ordinul nr. 547/08.12.2021, Ordinul nr. 568/28.12.2021, Ordinul nr. 4/06.01.2022, Ordinul nr. 127/09.02.2022, toate emise de Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție, precum și Ordinul nr. x.12.2021 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; obligarea pârâților la emiterea unor alte acte administrative prin care să se dispună salarizarea reclamanților având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1 ianuarie 2018 și în continuare, pentru viitor, fără a ține cont de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea personalului din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Au mai solicitat anularea Ordinului nr. 127/09.02.2022 prin care au fost respinse contestația formulată împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021 și a Ordinului nr. 2295/07.12.2021, precum și contestația formulată împotriva Ordinului nr. 568/28.12.2021 și a Ordinului nr. 4/06.01.2022; anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021, respectiv prevederile art. 2 din acest Ordin și înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul; anularea în parte a Ordinului nr. 568/28.12.2021 și Ordinul nr. 4/06.01.2022, ordine individuale emise în baza Ordinului nr. 547/08.12.2021, respectiv prevederile din aceste Ordine privind plafonarea prev. de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul; anularea în parte a Ordinului nr. 2295/07.12.2021 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza căruia a fost emis ordinul la care au făcut referire mai sus, respectiv: Ordinul nr. 547/08.12.202L al Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, de asemenea cu privire la prevederile art. 2 din acest Ordin și înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul; actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamanților) până la plata efectivă a sumelor cuvenite; obligarea pârâților, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare prin obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea și plata efectivă a drepturilor, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, pentru perioada 1 ianuarie 2018 - viitor.

Prin sentința civilă nr. 1765 din 12 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca neîntemeiată.

A admis excepția prescripției pentru perioada 03.03.2019-02.03.2022.

A respins acțiunea ca prescrisă cu privire la drepturile solicitate aferente perioadei 03.03.2019 - 02.03.2022.

A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1765din 12 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții C., G., D., H., A., E. și B..

Prin cererea de recurs, recurenții solicită casarea sentinței recurate, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune și implicit recunoașterea drepturilor salariale aferente perioadei în discuție, precum și înlăturarea plafonării instituite prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În motivare, recurenții-reclamanți, după un scurt istoric, arată, în esență. că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază/indemnizațiilor de încadrare implică reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

In măsura în care aceste prevederi legale nu păstrează drepturile câștigate în mod definitiv prin hotărâri care se bucură de autoritate de lucru judecat, acestea apar ca fiind date cu încălcarea art. 1 alin. (3) din Constituție privind statul de drept, a art. 1 alin. (4) din Constituție privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, a art. 124 din Constituție privind înfăptuirea justiției și a art. 126 din Constituție privind instanțele judecătorești din Constituție fiind în contradicție atât cu prev. art. 44 din Constituția României, privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate, precum și a creanțelor asupra statului, cât și cu prev. art. 20 din Constituție, întrucât conduc la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO, precum și a art. 41 din același act normativ, privind dreptul la muncă și protecție socială, afectând totodată statutul profesiei noastre, astfel cum este reglementat de art. 124 și urm. din Constituție.

Niciun act normativ nu a reglementat situația în care salariații aveau deja, la data de 31.12.2017, un salariu/indemnizație mai mari decât cele prevăzute de lege pentru anul 2022, deși aplicarea plafonării, conform art. 38 alin. (3), s-a făcut după majorarea cu 25% a cuantumului avut (ceea ce implică ideca că legiuitorul a avut în vedere o plafonare a salariului după acordarea unei majorări și nu o reducere a salariului) sau cea în care, ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești sau emiterii unor acte administrative, s-a procedat la recalcularea în mod retroactiv a drepturilor salariale anterior datei de 1 ianuarie 2018, rezultând o indemnizație mai mare la data de 31 decembrie 2017, față de cea acordată începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, apărările din întâmpinarea formulată la fondul cauzei.

II. Verificând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor recurenților și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, recurenții-reclamanți, care au avut sau au calitatea de procurori în cadrul DNA, au contestat în parte Ordinele 547/08.12.2021, Ordinul nr. 568/28.12.021, Ordinul nr. 4/06.01.2022 în ceea ce privește plafonarea drepturilor salariale potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în integralitate anularea Ordinului nr. 127/09.02.2022 prin care a fost respinsă contestația, toate emise de către DNA, precum și anularea în parte a Ordinului nr. 2295/07.12.2021 emis de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ în ceea ce privește plafonarea drepturilor salariale potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

În concret, recurenții-reclamanți sunt nemulțumiți de partea din ordinele conteste prin care le este limitat nivelul drepturilor salariale conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Prin sentința recurată, prima instanță a respins acțiunea ca prescrisă cu privire la drepturile aferente perioadei 03.03.2019 - 02.03.2022 și ca neîntemeiată în rest.

Examinând legalitatea soluției astfel pronunțate, Înalta Curte constată că prima instanță a aplicat greșit prevederile legale referitoare la prescripția dreptului la acțiune.

Astfel, recurenții-reclamanți solicită recalcularea drepturilor începând cu 01.01.2018, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la 03.03.2022.

În temeiul art. 247 alin. (1) C. proc. civ., art. 171 și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 și art. 2517 C. civ., este întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 03.03.2019.

Cu toate acestea, prima instanță a respins acțiunea ca prescrisă cu privire la drepturile aferente perioadei 03.03.2019 - 02.03.2022, adică ulterior datei de 03.03.2019 și nu anterior, cum ar fi fost corect.

Procedând astfel, prima instanță nu a mai analizat temeinicia pretențiilor recurenților aferente perioadei pentru care a considerat că a intervenit prescripția, lăsând practic nesoluționat parțial fondul cauzei.

Așa fiind, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, cu consecința casării în parte a sentinței recurate.

Față de greșita soluționare a cauzei fără cercetarea fondului, devin incidente prevederile art. 498 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la trimiterea cauzei primei instanțe spre o nouă judecată.

Se va menține soluția privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care nu a fost recurtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți C., G., D., H., A., E. și B. împotriva sentinței civile nr. 1765din 12 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza pentru o nouă judecată la aceeași instanță.

Menține soluția privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispozițiapărților de către grefa instanței, astăzi, 28 mai 2024.