ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4183/2024

Circumstanțele cauzei Reclamantul, A., a avut funcția de ofițer de poliție judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în până la data de 21.01.2018. Reclamantul a sesizat Curtea de Apel București și a solicitat instanței: - anularea parțială a ordinului procurorului șef al DNA nr. 672/01.09.2022, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației sale lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a invocării nelegale a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; - anularea Ordinului procurorului șef al DNA nr. 793/12.10.2022, prin care a fost respinsă contestația la Ordinul 672/01.09.2022; - obligarea pârâtului la emiterea unui alt act administrativ, prin care să se dispună recalcularea indemnizației sale de încadrare și a celorlalte drepturi aferente și acordarea acestora având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON si după data de 01.01.2018. respectiv pentru perioada 01.01.2018 - 21.01.2018. inclusiv (data încetării raporturilor de muncă cu pârâtul), în conformitate cu dispozițiile exprese ale Deciziei definitive, nr. 340/08.02.2022, a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ si Fiscal, în dosarul x/2020, fără a aplica plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; - obligarea pârâtului la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a drepturilor, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățit reclamantul și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1025 din data de 08 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta Direcția Naționale Anticorupție, prin Procurorul Șef Direcție să emită un nou ordin prin care stabilească drepturile salariale ale reclamantului având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, pentru perioada 01.01.2018 - 21.01.2018, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. De asemenea, a obligat pârâta Direcția Naționale Anticorupție la plata către reclamant a diferenței dintre drepturile salariale la care este îndreptățit acesta potrivit prezentei sentințe și drepturile salariale plătite efectiv, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei sume și până la data plății efective. A respins ca nefondată cererea în anularea ordinelor nr. 672/2022 și nr. 793/2022.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 1025 din data de 08 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În primul rând, recurentul a susținut că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material prin interpretarea eronată a dispozițiilor Ordinului nr. 672/01.09.2022 emis de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție. Potrivit art. 1 din acest ordin, începând cu data de 7 august 2017, drepturile salariale ale ofițerilor de poliție judiciară din cadrul D.N.A. se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON. În consecință, perioada 01.01.2018 - 21.01.2018, pentru care instanța a dispus recalcularea drepturilor salariale, este deja acoperită de dispozițiile ordinului menționat, ceea ce conduce la concluzia că pronunțarea instanței este nelegală, întrucât impune emiterea unui nou ordin pentru o perioadă deja reglementată administrativ. În al doilea rând, recurentul a susținut că pretențiile recunoscute prin sentința recurată au rămas fără obiect, întrucât Direcția Națională Anticorupție a emis ulterior Ordinul nr. 238 din 26 aprilie 2023, prin care a stabilit salarizarea ofițerilor și agenților de poliție judiciară cu aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 8 decembrie 2018, fără plafonarea drepturilor. În acest context, se apreciază că nu se impunea obligarea instituției la plata dobânzii legale penalizatoare, întrucât drepturile salariale au fost recunoscute prin act administrativ anterior pronunțării hotărârii. Dobânda legală penalizatoare are un caracter sancționator, fiind aplicabilă doar în situațiile în care partea obligată nu își îndeplinește obligațiile la termenul legal prevăzut, aspect care nu se regăsește în speță, având în vedere recunoașterea drepturilor prin ordinul emis. Prin urmare, Direcția Națională Anticorupție solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 1025/2023 și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, întrucât drepturile salariale au fost deja acordate prin ordinul administrativ, iar dobânda legală penalizatoare nu se justifică în lipsa unei neexecutări culpabile.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul - reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. și a obligat pârâta Direcția Națională Anticorupție să emită un nou ordin de salarizare, prin care să stabilească drepturile salariale ale reclamantului pentru perioada 01.01.2018-21.01.2018, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. .153/2017, precum și la plata diferențelor salariale actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferentă. Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Națională Anticorupție a formulat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, întrucât perioada 01.01.2018-21.01.2018 ar fi fost deja acoperită prin Ordinul nr. 672/01.09.2022, iar acordarea dobânzii legale penalizatoare ar fi fost nejustificată în contextul emiterii ulterioare a Ordinului nr. 238/26.04.2023. Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, întrucât instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile Ordinului nr. 672/01.09.2022 emis de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, ci a constatat corect că acest ordin nu elimină plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 pentru perioada 01.01.2018-21.01.2018. Ordinul nr. 672/2022 a fost emis, între altele, în baza deciziei nr. 340/2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a. Această decizie a dispus, în privința reclamantului, recalcularea drepturilor sale salariale prin raportare la VRS 605,225 RON începând cu data de 7.08.2017 și până la data de 21.01.2018. Nemulțumirea reclamantului a vizat faptul că pentru perioada 01.01.2018-21.01.2018 drepturile salariale trebuiau stabilite fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Instanța de control judiciar reține că, în mod corect, instanța de fond a constatat că obiectul acțiunii nu a vizat doar anularea Ordinului nr. 672/01.09.2022, ci și obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin care să stabilească drepturile salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 pentru perioada 01.01.2018 -21.01.2018(data încetării raporturilor de serviciu) Curtea de Apel a avut în vedere faptul că pe parcursul litigiului au fost emise noi ordine de salarizare pentru familia Justiție dar și pentru ofițerii de poliție judiciară din cadrul DNA, ordine care au avut ca premiză o practică judiciară menționată în preambulul acestora iar, în raport de această practică, reclamantul se află într-o situație de discriminare salarială față de alți salariați din cadrul familiei Justiție. Înalta Curte împărtășește opinia instanței de fond, având în vedere că, ulterior pronunțării sentinței recurate, a fost pronunțată Decizia nr. 40 din data de 16.09.2024 de către Înalta Curte de Justiție și Casație - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Analizând considerentele Deciziei 31/2021 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și ale Deciziei Curții Constituționale 794/2016 precum și ale Deciziei 80/2023 pronunțate de ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a argumentat, la pct. 115 și 118, precum și 124-126 din Decizia nr. 40 din data de 16.09.2024 următoarele: "115. Concluzia ce reiese din ansamblul acestor considernte este aceea că în ipoteza speței respective, unde persoanele care sesizaseră instanța reclamau stabilirea unui salariu de bază corespunzător unei categorii de angajați încadrați la o instanță sau parchet de alt grad sau la un parchet specializat, aplicarea principiului egalității și a principiului discriminării nu se putea realiza în absența unei analize concrete a îndeplinirii cerințelor pentru ca norma invocată să se aplice efectiv reclamanților, chiar în prezența unor hotărâri judecătorești care recunoscuseră dreptul respectiv unor persoane aflate în aceeași situație cu reclamanții." "118… principiul legalității trebuie să fie avut în vedere în egală măsură cu principiile egalității și nediscriminării la momentul solicitării egalizării salariilor cu cele stabilite prin hotărâri judecătorești, astfel încât fiecare dintre ele condiționează admiterea cererii - firește, dacă acțiunea are ca obiect egalizarea, și nu exclusiv aplicarea normei ce reglementează dreptul salarial în discuție.." "124. Astfel, dacă s-a statuat că persoanele care nu se găsesc în situația premisă a unei dispoziții legale nu pot beneficia de aceasta chiar dacă invocă hotărâri judecătorești pronunțate în beneficiul unor persoane aflate în situație similară sau identică, principiul egalității neputând opera în favoarea lor împotriva sensului și scopului normei, cu atât mai mult aceste persoane nu se pot prevala de existența unor atari hotărâri judecătorești pentru a obține un drept salarial cu privire la care s-a statuat cu caracter obligatoriu în sens contrar printr-o decizie pronunțată în cadrul unui instrument de unificare a practicii. 125. A proceda conform susținerilor reclamantului - care afirmă că existența hotărârilor judecătorești pronunțate în beneficiul altor angajați este suficientă pentru egalizarea salariului său - ar avea drept efect lipsirea completă de efecte juridice a rezultatului procedurii de dezlegare a unor chestiuni de drept, ipoteză ce nu se poate concilia cu prevederile imperative ale art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.." Înalta Curte constată că nefondată este și critica referitoare la acordarea dobânzii legale penalizatoare, întrucât Ordinul nr. 238/26.04.2023, invocat de recurenta-pârâtă, produce efecte doar începând cu data de 08.12.2018, neacoperind perioada litigioasă 01.01.2018-21.01.2018. Pentru considerentele expuse anterior, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, ca nefondat.