ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 321/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au formulat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, contestație împotriva Deciziei nr. 37/13.01.2022 a Procurorului Șef al DNA prin care a solicitat revocarea în parte a acesteia și obligarea pârâtului la admiterea contestațiilor formulate împotriva Deciziei nr. 548/08.12.2021, emiterea unui alt act administrativ prin care să se dispună salarizarea reclamanților prin raportare la valoarea sectorială de referință 605,225 RON, începând cu 01 august 2016 și în continuare, fără a se ține cont de plafonarea dispusă de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. La 08.03.2022, reclamanții au depus, prin poștă, cerere modificatoare prin care au solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 37/13.01.2022 a Procurorului Șef al DNA, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația împotriva Deciziei nr. 548/08.12.2021, anularea în parte a Deciziei nr. 548/08.12.2021 a procurorului-Șef al DNA, respectiv numai a prevederilor art. 4 și 6 și calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând diferențe rezultând din aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 13.07.2017 și pentru viitor.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 993 din 27 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea modificată privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanți pentru următoarele motive de nelegalitate: - din preambulul actului administrativ contestat rezultă că la emiterea acestuia au fost avute în vedere hotărâri judecătorești prin care DNA și alți ordonatori de credite din cadrul Ministerului Public au fost obligate să recunoască și să plătească o VRS în cuantum de 605,225 de RON, în considerarea faptului că toate persoanele cărora le este opozabilă o hotărâre judecătorească definitivă sunt obligate să respecte dispozitivele hotărârilor pronunțate, precum și considerentele pe care se sprijină acele dispozitive, în conformitate cu prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 și Decizia procurorului general al PICCJ nr. 2296/07.12.2021; - s-a criticat faptul că mențiunea din art. 1 a Deciziei nr. 548/08.12.2021 nu a fost realizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 deși prin decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt ncconstituționale. Curtea Constituțională a apreciat că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010. În consecință, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică. - având în vedere chestiunile de ordin constituțional tranșate prin decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și conform prevederilor art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 43/2016, salariile personalului din justiție trebuie calculate prin raportare la VRS-ul maxim din cadrul întregii categorii profesionale/familiei ocupaționale, adică 605,225 RON (484,18 RON, majorat cu 25%), începând cu data de 01.08.2016; - în același sens sunt și deciziile nr. 56/17 septembrie 2018, nr. 55/2021, decizia nr. 23/26 septembrie 2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și o serii de decizii de speță cum ar fi sentința civilă nr. 1208/28.07.2020 pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă, sentința civilă nr. 2361/26.06.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, sentința civilă nr. 3564/28.07.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; - în plus, dreptul pretins de reclamanții-recurenți a fost recunoscut pentru grefierii din cadrul instanțelor judecătorești și prin acte administrative ulterioare emise de alți ordonatori principali/secundari de credite din cadrul Familiei ocupaționale "Justiție", cum ar fi: Ordinul nr. 224/29.10.2020 emis de Președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia nr. 273/30.12.2020 emisă de Președintele Curții de Apel Constanța, Decizia nr. 87/25.01.2022 emisă de Președintele Curții de Apel București, Decizia nr. 76/DE/26.02.2021 emisă de Președintele Curții de Apel Târgu- Mureș, respectiv Decizia nr. 29/C/19.05.2021 emisă de Președintele Curții de Apel Alba Iulia, emise în scopul uniformizării modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în același condiții de vechime în muncă și în funcții, valoarea de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON fiind recunoscută începând cu data de 01.08.2016; - de asemenea și la nivelul ordonatorului secundar de credite, respectiv Direcția Națională Anticorupție, prin hotărâri judecătorești a fost obligat pârâtul să recalculeze indemnizația de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o VRS în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016/anul 2017 (după caz) și în continuare, deci începând cu o dată anterioară emiterii deciziei nr. 548/08.12.2021, astfel încât făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 71/2015, se impune a se egaliza indemnizația noastră cu cea maximă; - așadar, motivarea instanței de fond în sensul în care "actele administrative de stabilire a drepturilor salariale emise de alte autorități cum ar fi ordinul președintelui ÎCCJ nu prezintă relevanță, întrucât nu vizează raporturile cu reclamanții" nu poate fi acceptată, în speță fiind vorba despre instituții din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție"; - cu privire la data de la care ar trebui să se recalculeze drepturile salariale raportat la valoarea de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, reclamanții-recurenți consideră, astfel cum am arătat și în motivarea acțiunii în fața instanței de fond, că aceasta ar trebui să fie cea menționată în art. 1 din Decizia nr. 548/08.12.2021 pentru toți destinatarii deciziei; - s-a arătat că este incidentă situația prevăzută de art. 2506 alin. (4) din C. civ., Decizia nr. 548/08.12.2021 constituind exact actul scris a cărui existență atrage aplicabilitatea acestor prevederi referitoare la recunoașterea dreptului, împrejurare care înlătură curgerea prescripției; - având în vedere faptul că la art. 1 din Decizia nr. 548/08.12.2021 se prevede că salarizarea prin raportare la noua VRS de 605,225 RON se realizează începând cu data de 01.08.2016, ceea ce înseamnă o recunoaștere a dreptului prin chiar actul administrativ de salarizare, se invocă aplicarea în speță a prevederilor art. 2537 pct. 1 coroborat cu art. 2541 alin. (2) din C. civ. referitoare la întreruperea termenului de prescripție și începerea unui nou termen; - de la data emiterii actului administrativ (08.12.2021) curge un nou termen de prescripție pentru exercitarea dreptului la acțiune, indiferent de când datează drepturile salariale care au fost recunoscute, astfel încât limitarea de la art. 4 și art. 6 din decizie este nelegală; - cu privire la recunoașterea expresă a drepturilor salariale prin actul administrativ si întreruperea prescripției, s-a pronunțat și Curtea de Apel Oradea (Decizia civilă nr. 1394/21.12.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019; - au mai arătat recurenții reclamanți că existența unor divergențe profunde de interpretare în cadrul sistemului român de drept a fost constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase cauze, cu consecința condamnării statului român, astfel cum rezultă din cauza Beian contra României. Pentru toate aceste motive, s-a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. sunt grefieri si agenți procedurali în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție- Direcția Națională Anticorupție. Prin art. 4 si art. 6 din Decizia nr. 548/08.12.2021 emisă de către paratul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție- Direcția Națională Anticorupție s-a stabilit ca începând cu 1 august 2016, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se salarizează având în vedere valoarea de referință sectoriala de 605,225 RON, în condițiile acestei decizii. În cazul personalului căruia valoarea de referință sectoriala de 605,225 RON îi este recunoscuta pe cale administrativă, recalcularea si plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea acestei decizii se face cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani calculat în raport de data emiterii deciziei. Plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea acestei decizii se va efectua după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de lege. Împotriva acestei decizii, reclamanții au formulat contestații administrative, soluționate prin Decizia nr. 37/13.01.2022, prin care pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție- Direcția Națională Anticorupție a respins ca neîntemeiate contestațiile administrative formulate de reclamanți, în raport de conținutul Notei nr. x/2022 din data de 06.01.2022 a Serviciului Resurse Umane, perfecționare profesionala și documentare din Direcția Națională Anticorupție, în care s-a menționat ca atât din dispozițiile ordinului cât și ale deciziei contestate rezultă cu claritate că a fost recunoscut dreptul la stabilirea și acordarea valorii de referință sectoriala de 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018, existând mențiune expresă la art. 2 al Ordinului nr. 547/08.12.2021 emis de Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție. În cuprinsul acestei Note, s-a menționat ca prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, însă atât din cuprinsul ordinului cât și din decizie reiese că partea interesata DNA a invocat expres termenul general de prescripție de 3 ani. S-a mai menționat că atât Ordinul nr. 547/08.12.2021 cat si Decizia nr. 548/08.12.2021 nu cuprind vreo declarație expresa de renunțare la beneficiul prescripției, ci dimpotrivă, la art. 6 din cuprinsul acestora s-a menționat expres si neechivoc că plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea acestei decizii se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public, cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de lege. Prin modificarea acțiunii la data de 08.03.2022 reclamantii au precizat că solicită numai anularea art. 4 si art. 6 din Decizia nr. 548/08.12.2021 a Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție si calcularea, plata drepturilor salariale reprezentând diferențele rezultate din aplicarea valorii de referință sectoriala de 605,225 RON începând cu data de 13.07.2017 si pentru viitor. Curtea de apel a reținut în raport de modificarea acțiunii că nu este învestită cu cererea de anularea a art. 2 din Decizia nr. 548/08.12.2021 cu privire la aplicarea dispozițiilor 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice. Totodată, Înalta Curte reține că recurenților reclamați li s-a recunoscut judiciar, prin decizia civilă nr. 5682/10.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti sectia a VII- a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale în dosarul nr. x/2020 dreptul la recalcularea indemnizatiilor în raport de valoarea de referință sectorială în sumă de 605,225 RON începând cu 13.07.2017. Prin urmare recurenții - reclamanți se află în ipoteza prevăzută de art. 3 din deciziile atacate, în sensul că valoarea de referință sectorială în sumă de 605,225 RON le-a fost recunoscută prin hotărâre judecătorească, astfel că recalcularea și plata diferențelor salariale urmează a se realiza conform dispozitivului respectivei hotărâri. Deciziile nr. 2296/07.12.2021 și 548/8.12.2021 emise de ordonatorul principal și secundar de credite, respectiv hotărârea judecătorească indicată au fost emise tocmai în aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiune de drept și a hotărârilor judecătorești prin care au fost stabilite drepturile salariale pentru personal din aceeași familie ocupațională "Justiție", astfel că motivele reiterate de către recurenții reclamanți în cadrul recursului sub aspectul recunoașterii valorii de referință sectorială începând cu data de 1 august 2016 sunt neavenite. Obiectul prezentului demers judiciar, raportat la decizia judecătorească de recunoaștere a valorii sectoriale și având in vederea cererea modificatoare a acțiunii, îl reprezintă anularea dispozițiilor din ordin referitoare la plata diferențelor salariale neachiate, în ceea ce privește perioada de 1 august 2016 (data de la care a fost recunoscută pentru personalul auxiliar din cadrul DNA valoarea de referință sectorială) și data de 13 iulie 2017 (data menționată în dispozitivul hotărârii judecătorești). Contrar soluției primei instanțe care a constatat că din partea intimatul - pârât rezultă intenția clară de a achita aceste drepturi salariale doar în limita termenului de prescripție de 3 ani, recurenții - reclamanți susțin că prin emiterea deciziei atacate dreptul a fost recunoscut, astfel că în condițiile art. 2537 pct. 1 coroborat cu art. 2541 alin. (2) din C. civ., de la data emiterii a început să curgă un nou termen de prescripție. Înalta Curte constată obligarea pârâtului la stabilirea unui interval mai mare decât cel menționat în dispoziția contestată ar încălca prevederile art. 2506 alin. (2) C. civ. care prevede că, după împlinirea termenului de prescripție, cel obligat poate refuza executarea prestației. Nu există o îngrădire legală sau de altă natură, prin care persoana împotriva căreia curge prescripția să fie obligată să recunoască existența unei creanțe în alte limite decât cele apreciate de aceasta. Or, una din aceste limite în care o persoană poate face recunoașterea unei creanțe poate fi stabilită prin raportare la termenul de prescripție instituit de lege, așa cum s-a procedat și în ceea ce privește actele a căror anulare se solicită în cauză. Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge (art. 2512 alin. (1) C. civ.), ceea ce, de altfel, au și făcut autoritățile emitente pârâte prin intermediul actelor contestate. Susținerea referitoare la recunoașterea dreptului de către pârât și efectele acesteia asupra prescripției este nefondată. Cu titlu general, Curtea reține că în ceea ce privește recunoașterea dreptului de către debitor, este necesar a se distinge în funcție de momentul în care intervine. Astfel, în cazul în care recunoașterea intervine în cursul termenului de prescripție extinctivă, atunci operează o întrerupere a termenului (art. 2537 pct. 1 C. civ.), începând să curgă un nou termen de prescripție din momentul recunoașterii; în schimb, dacă recunoașterea intervine după împlinirea termenului de prescripție, atunci legea prezumă că o astfel de recunoaștere reprezintă în fapt o renunțare la dreptul de a invoca prescripția extinctivă, fiind necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2507 și urm. C. civ. În plus, trebuie ca recunoașterea dreptului să respecte, și în acest caz, dispozițiile art. 2538 C. civ. și să fie făcută prin act scris. Sunt nefondate susținerile recurenților - reclamanți potrivit cărora termenul de prescripție a fost întrerupt prin emiterea actului, întrucât nu a intervenit o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale restante, recunoaștere care să derive din plata salariului. Susținerea reclamanților în sensul că prevederile contestate din actele administrative vizate, respectiv art. 1, ar conține o recunoaștere a dreptului salarial începând cu data de 01.08.2016 și valorificarea acestei recunoașteri din perspectiva prevederilor 2506 alin. (4), (25)06 și 2507 Cod.civ. referitoare la renunțarea la prescripție nu poate fi primită. Astfel, conform prevederilor C. civ., recunoașterea dreptului prin act scris trebuie să fie neîndoielnică, fiind exclus orice echivoc. În cauză, nu se poate reține lipsa echivocului câtă vreme dispozițiile contestate limitează în mod expres plata la ultimii 3 ani anteriori emiterii deciziei, astfel cum rezultă din art. 4 și art.

Referitor la sentițele invocate cu titlu de practică, Înalta Curte reține că acestea au "putere" doar între părțile din acele cauze judiciare, pârâtul recunoscând aplicabilitatea lor în condițiile art. 3 din Decizia nr. 548/08.12.2021, ca și în cazul recurenților - reclamanți. In ceea ce privește referirea la existența unor divergențe profunde de interpretare în cadrul sistemului român sancționată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin cauza cauza Beian împotriva României, Înalta Curte nu a constatat la nivelul instanței supreme o interpretare diferită dată dispozițiilor art. 4 și art. 6 din Decizia nr. 548/08.12.2021, în plus amintind jurisprudența reprezentată de decizia nr. 4426/2023 care a avut în vedere anularea acelorași dispoziții cuprinse în ordine emis de alți ordonatori de credite, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 6. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.