ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4308/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4308/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 25 septembrie 2025
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25 martie 2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a solicitat:
- anularea Ordinului procurorului șef al Direcției nr. 243 din 25 februarie 2022 și în parte a Ordinului nr. 569 din 28 decembrie 2021;
- admiterea contestației formulate împotriva Ordinului nr. 569 din 28 decembrie 2021 și subsecvent obligarea pârâtei la emiterea unui nou Ordin prin care să-i fie acordată subsemnatului majorarea salariului de bază/indemnizației de încadrare prevăzută pentru anul 2022 cu 15% pentru complexitatea muncii, prevăzută în Nota nr. x din Cap. I lit. A) Anexa VII la Legea nr. 153/2017;
- acordarea dobânzii legale pentru majorarea salarială de 15%, ca sumă cuvenită și neplătită reclamantului, începând de la data introducerii plângerii și până la data plății efective și retroactiv pentru 3 ani de la data prezentei plângeri, conform termenului general de prescripție.
Prin încheierea de ședință din data de 25 noiembrie 2022 judecata cererii a fost suspendată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1866 din 20 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de perimare a cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat perimată cererea de chemare în judecată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 1866 din 20 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant A., fără să îl întemeieze în drept, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Recurentul-reclamant a învederat, în esență, că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu soluționase definitiv cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, necomunicând soluția în termenul prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ.
În lipsa motivării deciziei nu se poate susține că instanța soluționase definitiv cauza, atât timp cât reclamantul invocase în acea cauză împrejurarea că recursul formulat de pârâta Direcția Națională Anticorupție ar putea fi nemotivat, aceste aspecte făcând obiectul cercetării recursului și care ar fi urmat a fi consemnate în considerente si eventual revizuită în conditile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 511 alin. (1) pct. 1 din același act normativ, în termen de o lună de la comunicarea hotărârii.
În opinia recurentului-reclamant, soluționarea cauzei x/2022 nu a rămas în nelucrare din vina acestuia, acesta făcând diligente rezonabile într-un termen mai scurt de șase luni de la data la care cauza x/2020 trebuia soluționată.
Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile recurentului-reclamant A. referitoare la soluția de admitere a excepției de perimare sunt nefondate.
Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".
Conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.:
"(1) Instanța poate suspenda judecata:
(…)
când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;"
Totodată, potrivit art. 415 C. proc. civ.:
"Judecata cauzei suspendate se reia:
prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor;
prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părții interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6;
din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție;
prin alte modalități prevăzute de lege".
Astfel, în situația suspendării facultative a judecății dispuse în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., procesul se reia la cererea părții interesate și nu din oficiu, de instanță, aspect ce nu reprezintă altceva decât o aplicare particulară a principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil.
În cazul în care a fost suspendată judecarea cauzei, termenul de perimare începe să curgă de la momentul la care a încetat cauza care a determinat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părțile au obligația de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecății.
Or, cauza care a provocat suspendarea, respectiv dosarul nr. x/2022, a fost soluționat definitiv prin decizia nr. 5660 din 28 noiembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Contrar susținerilor recurentului-reclamant potrivit cărora hotărârea este definitivă doar de la momentul redactării și comunicării acesteia, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:
"(1) Sunt hotărâri definitive: (…) 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii;", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".
Aceste dispoziții sunt de strică interpretare și nu prevăd situații de excepție astfel că, în speță, este evident că după pronunțarea deciziei în dosarul nr. x/2022 a încetat cauza suspendării și a început să curgă termenul de perimare.
Prin urmare, decizia nr. 5660 din 28 noiembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, este definitivă de la data pronunțării acesteia, respectiv data de 28 noiembrie 2023, dată de la care a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 28 mai 2024, în raport de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
În acest context, Înalta Curte are în vedere și considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 70/2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:
(…)
Mai mult, Decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată într-o sesizare anterioară privind o problematică asemănătoare, a oferit repere concrete de interpretare a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 și ale art. 415 pct. 3 din C. proc. civ.
Astfel, s-a reținut în paragraful 53 al acestei decizii că, spre deosebire de ipotezele reglementate expres de prevederile art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv de cele ale art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casației și Justiție, când judecata cauzei suspendate se reia din oficiu, "(…), în cazul suspendării facultative clasice instanța nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care privește raporturi juridice între aceleași părți litigante, acestea din urmă fiind datoare să țină sub observație respectivul proces și să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancțiunea intervenirii perimării cererii lor".
Este lipsit de relevanță faptul că, în ipoteza prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecății s-a dispus din oficiu, și nu la cererea uneia dintre părți, ceea ce caracterizează instituția perimării fiind aspectul că, de la momentul la care cauza de suspendare a încetat, partea interesată era datoare ca, în termen de 6 luni, să facă un act de procedură pentru a întrerupe curgerea termenului de perimare.
Împrejurarea că există identitate parțială sau că nu există identitate între părțile din litigiul în care s-a dispus suspendarea judecății și cel până la a cărui soluționare definitivă a fost instituită această măsură nu prezintă interes, căci lipsa calității de parte în dosarul care a determinat suspendarea nu constituie un impediment în posibilitatea de a urmări desfășurarea celuilalt proces, inclusiv prin interogarea portalului instanțelor de judecată, la care publicul are acces nelimitat și poate fi realizată cu minime diligențe.
Acest aspect este de altfel confirmat chiar în litigiul în care s-a formulat sesizarea, căci recurentul care a susținut că nu îi poate fi imputată pasivitatea cât timp nu a fost parte în procesul până la a cărui soluționare definitivă s-a dispus suspendarea judecății a solicitat repunerea pe rol pe considerentul că, în respectiva cauză, a fost pronunțată o hotărâre judecătorească, în primă instanță.
Prin urmare, interpretarea prevederilor referitoare la repunerea pe rol a cauzei trebuie realizată prin raportare la dispozițiile legale privind suspendarea judecării cauzelor, care, în cazul supus discuției, este o suspendare facultativă clasică, între cele două instituții juridice existând un raport de simetrie în ceea ce privește regimul juridic aplicabil (Decizia nr. 9 din 11 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 1 iulie 2019, paragraful 54). Așadar, cât timp nu revine instanței de judecată obligația legală de a repune cauza pe rol din oficiu, reluarea judecății rămâne în sarcina părții interesate, respectiv a oricăreia dintre părțile litigiului în care s-a dispus suspendarea.
Raportând prevederile legale anterior expuse la situația de fapt reținută în cauză, în mod judicios prima instanță a apreciat că în cauză sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege pentru a se reține incidența perimării cererii de chemare în judecată, iar împrejurarea că recurentul-reclamant a formulat în dosarul nr. x/2022 o cerere de urgentare a redactării deciziei, adresată instanței oricum după îndeplinirea termenului de perimare în prezentul dosar, nu este de natură a întrerupe cursul perimării atâta vreme cât actul de procedură întreruptiv al cursului termenului de perimare, prevăzut la art. 417 C. proc. civ., trebuie efectuat la instanța pe rolul căreia se află procesul a cărei judecată a fost suspendată și pentru care se urmărește evitarea sancțiunii procedurale în discuție.
Prin urmare, niciuna dintre criticile formulate de recurent nu are aptitudinea de a demonstra nelegalitatea sentinței de fond atacate, aceasta fiind temeinic motivată și pronunțată cu interpretarea și aplicarea normelor legale incidente, astfel că Înalta Curte urmează să respingă ca nefondată cererea de recurs declarată în cauză și să mențină hotărârea recurată sub toate aspectele criticate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1866 din 20 noiembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1866 din 20 noiembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 25 septembrie 2025.