ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1112/2023

Ședința publică din data de 13 iunie 2023

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 07.08.2018 pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. x/2018, reclamantul Municipiul Pitești, prin Primar, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 09.02.2018 la Societatea Profesională Notarială "B.", încheiat între S.C. C. S.A., în calitate de vânzător, și pârâta S.C. A. S.R.L., în calitate de cumpărător, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1247, art. 1250, art. 1254 C. civ., art. 194 C. proc. civ. și H.G. nr. 1280/1996.

Pârâta A. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanție a societății C. S.A..

Prin sentința civilă nr. 1568/13.03.2019, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Prin sentința civilă nr. 245/11.06.2019, Tribunalul Argeș, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Argeș.

Prin decizia nr. 873/17.10.2019, Tribunalul Specializat Argeș a declinat în favoarea Tribunalului Argeș competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Pitești, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin sentința nr. 375/F- C. civ. din 6.12.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a stabilit în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă competența de soluționare a cauzei, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 444 din 2.12.2020, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis excepția lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârâtă, respingând acțiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes, precum și cererea de chemare în garanție formulată de S.C. C. S.A..

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul Municipiul Pitești prin Primar.

Prin decizia nr. 350/A-Cont din 16.06.2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declinat, în favoarea secției I-a civile a acestei instanțe, competența de soluționare a apelului, având în vedere obiectul și natura litigiului.

Prin încheierea de ședință din 9.11.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția de necompetență materială procesuală a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, invocată din oficiu; a declinat, în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, competența soluționării apelului declarat de reclamantul Municipiul Pitești împotriva sentinței civile nr. 444/2 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, intimați fiind pârâta S.C. A. S.R.L. și chemata în garanție C. S.A.; a constatat că există conflict negativ de competență și a trimis cauza pentru a soluționa conflictul de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia civilă nr. 2773/14.12.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Prin decizia civilă nr. 2814/30.05.2022, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2018 a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Pitești prin Primar împotriva sentinței civile nr. 444/02.12.2020 pronunțate de Tribunalul Argeș, secția civilă în dosarul nr. x/2018, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva deciziei civile nr. 2814/30.05.2022, pronunțate în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă au declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L. și chemata în garanție C. S.A., criticând soluția pentru nelegalitate.

Recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a criticat soluția instanței de apel pe motiv că hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, dar și pe motiv că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1247 alin. (2) C. civ., invocând drept motive de casare motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut în speță lipsește interesul pentru că reclamantul este terț față de contract, așa că eventuala admitere a acțiunii ar conduce la desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară, așa cum dispune art. 1254 alin. (3) C. civ.. Vânzătorul ar redeveni proprietarul spațiului vândut, ceea ce nu i-ar aduce niciun folos reclamantului.

Recurenta-pârâtă a apreciat că raționamentul instanței de apel este greșit, în primul rând pentru că interesul avut în vedere de legiuitor este folosul pe care reclamantul însuși l-ar obține în cazul admiterii acțiunii, iar nu dezavantajul care ar putea fi astfel produs părții adverse, iar în al doilea rând, pentru că acțiunea în constatarea nulității titlului pârâtei nu este aptă să conducă la redobândirea bunului de către reclamant și nici nu este necesară dacă să urmărește acest rezultat.

Recurenta-pârâtă apreciază că dacă reclamantul dorește să aducă în patrimoniul său imobilul litigios ar fi trebuit să formuleze o acțiune în revendicare, iar pentru soluționarea acesteia ar fi fost suficient ca instanța să procedeze la compararea titlurilor părților.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1247 alin. (2) C. civ., în considerentele hotărârii sale instanța de apel afirmând că prin respingerea acțiunii ca lipsită de interes prima instanță a negat dreptul terților de a cere constatarea nulității absolute a unor acte juridice încheiate între alte persoane, drept care le este recunoscut de prevederile art. 1247 alin. (2) C. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă apreciază că regulile de aplicare a sancțiunii nulității absolute sunt în sensul că aceasta poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes iar nu de orice persoană pur și simplu.

De asemenea, recurenta-pârâtă a mai susținut că prima instanță nu a negat dreptul terților de a cerere constatarea nulității absolute a unor acte juridice încheiate de alte persoane, ci a reținut, în funcție de circumstanțele speței, că nu este îndeplinită o condiție prevăzută de lege pentru admiterea unei asemenea acțiuni.

Recurenta-chemată în garanție C. S.A. a criticat soluția instanței de apel pe motiv că au fost greșit aplicate regulile de procedură prevăzute de dispozițiile art. 33 C. proc. civ., reguli a căror încălcare atrage sancțiunea nulității; în acest sens a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, recurenta-chemată în garanție C. S.A. a mai criticat soluția instanței de apel și pe motiv că nu au fost indicate motivele pe care aceasta se întemeiază, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-chemată în garanție C. S.A. a susținut că art. 1247 C. civ. reprezintă sediul legal al nulității absolute, reglementând aspecte referitoare la criteriul de evidențiere a nulității absolute, persoanele care o pot invoca, modalitățile de invocare și interdicția confirmării de principiu a contractelor lovite de nulitate absolută. Or, pentru a pronunța soluția atacată, instanța de apel a nerespectat o serie de reguli de interpretare a legii care au condus la încălcarea normei de drept procesual prevăzută la art. 33 din Cod procedură civită.

De asemenea, a susținut că dispozițiile art. 33 C. proc. civ. nu se pot interpreta prin prisma art. 1247 alin. (2) C. civ., întrucât este prohibită interpretarea legii procedurale prin raportare la legea materială. Dreptul material la acțiune este întotdeauna subscris dreptului procesual la acțiune, iar imposibilitatea procesuală de a acționa nu poate fi extinsă motivat de faptul că ar exista totuși o normă de drept material care ar trebui valorificată.

Așadar, instanța a săvârșit o eroare vădită de interpretare a legii atunci când a afirmat că art. 33 C. proc. civ. nu poate restrânge sfera persoanelor îndreptățite să atace un contract potrivit dispozițiilor art. 1247 alin. (2) C. civ.

Recurenta-chemată în garanție a mai susținut că instanța de apel a săvârșit o confuzie nepermisă între dreptul unei persoane de a invoca nulitatea și dreptul acelei persoanei de a acționa în instanță. Art. 1.247 alin. (1) C. civ. nu conferă, per se, un drept material la acțiune, ci recunoaște dreptul oricărei persoane de a invoca nulitatea, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție. Acest lucru înseamnă că este posibil ca, în funcție de circumstanțe, unele persoane să poată invocă nulitatea numai pe cale de acțiune, alte persoane să o poată invoca numai pe cale de excepție și, în fine, doar o anumită categorie de persoane să poată invoca nulitatea atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepție.

De altfel, instanța de apel a săvârșit și o confuzie nepermisă între persoanele care au legătură cu obiectul contractului și persoanele care au legătură cu obiectul litigiului, afirmând în mod absurd că reclamantul poate să aibă "o legătură juridică, chiar și indirectă, cu obiectul litigiului".

În consecință, recurenta-chemată în garanție apreciază că instanța de apel a săvârșit pe tot parcursul acțiunii întrepătrunderi și corelări nepermise între dreptul material la acțiune si condițiile acțiunii civile.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-chemată în garanție a susținut că decizia instanței de apel nu întrunește condițiile legale, întrucât aceasta nu oferă vreo motivare, reținând în mod arbitrar:

"potrivit dispozițiilor art. 1250 C. civ. care definesc cauzele de nulitate absolută, contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general in cazul de față, reclamantul a invocat și a dovedit existența interesului, fiind o persoană care susține că are un drept de proprietate asupra bunului construcție în litigiu, fiind evident avantajul, folosul practic la care speră reclamantul".

S-a mai susținut că instanța de apel nu a adus clarificări asupra raționamentului pe care l-a avut, iar simpla folosire a unui termen nu echivalează cu motivarea hotărârii.

Recurenta-chemată în garanție a învederat că în motivarea deciziei de apel se regăsește considerentul "Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze beneficiul pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate", însă instanța a omis, absolut nefondat, să indice prin hotărâre care ar putea fi beneficiul pe care reclamanta l-ar obține în ipoteza admiterii acțiunii exercitate, în forma procedurală aleasă (constatare nulitate).

Se mai arată că reclamantul a formulat o unică critică la adresa contractului, respectiv că recurenta-chemată în garanție ar fi procedat la vânzarea bunului altuia. Or, vânzarea bunului altuia nu se sancționează niciodată cu nulitatea vânzării, iar aceasta reprezintă o fractură de logică regăsită în raționamentul instanței de apel, care opinează în sens contrar prin însăși respingerea excepției lipsei de interes.

Soluționând excepția lipsei de interes, instanța de apel era obligată să analizeze în concret dacă respectiva cerere a reclamantei prezintă un interes determinat în raport de criticile factuale deduse judecății. Însă instanța de apel nu a procedat astfel, ci a admis ab initio că vânzarea bunului altuia ar constitui o cauză de nulitate, fără a argumenta în orice manieră această concluzie.

O astfel de interpretare este profund eronată și contravine voinței legiuitorului, care prin noua reglementare a dorit să pună punct unor controverse doctrinare care au scindat practica judiciară în două curente: (a) cei care susțineau nulitatea absolută a contractului astfel încheiat și (b) cei care susțineau valabilitatea contractului, opinie care se reflectă în prevederile noii reglementări.

Obiectul obligației este reprezentat de prestația la care se angajează debitorul - art. 1.226 alin. (1) C. civ., iar obiectul prestațiilor îl reprezintă înseși bunurile și serviciile datorate (de ex. art. 1.229, 1.230, 1.231 C. civ.).

Din dispozițiile art. 1.230 C. civ. rezultă că regula instituită de legiuitor este în sensul că sunt autorizate prestațiile privind bunurile altor persoane. Legiuitorul este consecvent și confirmă soluția de principiu și în art. 1.683 alin. (1) C. civ.

Se mai susține că legiuitorul a introdus un text care nu doar că permite ca obiectul contractului să fie bunul altuia, ci afirmă expres că vânzarea este valabilă.

Recurenta-chemată în garanție apreciază că, prin textele de lege menționate, legiuitorul a validat (în mod absolut) vânzarea bunului altuia, astfel că nu se poate accepta o interpretare restrictivă a textelor în discuție. Dacă alin. (1) al art. 1.683 C. civ. statuează validitatea neîndoielnică a vânzării bunului altuia, alin. (5) și (6) ale aceluiași articol înlătură orice brumă de reticență rămasă. Alin. (5) afirmă accesul cumpărătorului la rezoluțiune "în cazul în care nu ar fi cumpărat dacă ar fi știut că nu va dobândi proprietatea întregului bun. " La fel, alin. (6) arată:

"cu toate acestea, cumpărătorul care la data încheierii contractului cunoștea că bunul nu aparținea în întregime vânzătorului nu poate să solicite rambursarea cheltuielilor referitoare la lucrările autonome sau voluptuare".

La data de 24.10.2022, intimatul-reclamant Municipiul Pitești prin Primar a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., iar la data la data de 28.10.2022, a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de recurenta-chemată în garanție C. S.A., solicitând respingerea recursurilor și menținerea soluției instanței de apel.

Întâmpinările au fost comunicate recurentelor la data de 28.10.2022, acestea nedepunând răspuns la întâmpinare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 16 septembrie 2022 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, fiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 07 august 2018.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul este formulat împotriva unei hotărâri supuse acestei căi de atac, urmând a aprecia completul asupra încadrării motivelor de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și asupra admisibilității în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părților, care nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din data de 14 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursurile declarate de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. și de recurenta-chemată în garanție S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 2814 din 30 mai 2022 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Municipiul Pitești prin Primar.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru argumentele ce succed.

a. Recursul promovat de recurenta-pârâtă S.C. A. SRL

Pe calea recursului de față, prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a pretins caracterul nelegal al deciziei atacate prin prisma soluționării eronate a excepției lipsei de interes a reclamantului Municipiul Pitești, prin Primar, precum și a greșitei interpretări și aplicări a prevederilor art. 1247 alin. (2) C. civ.. Susține că soluția este eronată, deoarece reclamantul nu a demonstrat în cauză folosul practic urmărit prin exercitarea acțiunii.

Criticile, astfel formulate, sunt fondate.

Instanța de apel a reținut că reclamantul a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 09.02.2018 de Societatea Profesională Notarială "B.", încheiat între C. S.A., în calitate de vânzător, și pârâta A. S.R.L., în calitate de cumpărător, fiind invocat ca motiv de nulitate absolută lipsa uneia din condițiile esențiale cerute de lege pentru valabilitatea unei convenții, respectiv existența unui obiect licit și moral. S-a susținut că, la momentul încheierii tranzacției, vânzătorul nu era titularul dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv, precum și că bunurile care aparțin domeniului public, în conformitate cu dispozițiile legale, sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.

S-a mai reținut că, în justificarea interesului, reclamantul a invocat împrejurarea că bunul în litigiu este proprietatea sa, aparținând domeniului public al unității administrativ-teritoriale, ca urmare a H.G. nr. 1280 din 22 noiembrie 1996 privind transmiterea în patrimoniul municipiului Pitești a unor bunuri aparținând domeniului public.

Cu privire la interes, după considerațiuni introductive de natură teoretică, instanța de apel a arătat că "În cazul de față, reclamantul a invocat și a dovedit existența interesului, fiind o persoană care susține că are un drept de proprietate asupra bunului construcție în litigiu, fiind evident avantajul, folosul practic, la care speră reclamantul în urma câștigării procesului."

A conchis instanța de apel că argumentele reținute de tribunal nu pot fi apreciate ca întemeiate, anume că acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar ar fi acțiunea în revendicare, iar în cadrul acțiunii în revendicare s-ar fi analizat titlurile prezentate de ambele părți, iar în urma comparării acestora instanța ar fi dat eficiența uneia dintre ele, în timp ce prin prezenta acțiune reclamantul nu dobândește nimic în folosul său pentru că, și în situația în care s-ar constata nulitatea absolută a contractului de vânzare, părțile ar fi repuse în situația anterioară în sensul că bunul în litigiu va intra în patrimoniul pârâtei vânzătoare și nicidecum în patrimoniul reclamantului.

A mai subliniat instanța de apel că interpretarea dată de tribunal contravine dispozițiilor art. 1247 alin. (2) C. civ., restrângând nejustificat sfera persoanelor care pot invoca nulitatea absolută a unui contract la părțile contractante, prin eliminarea terților.

Înalta Curte reține că prin interes se înțelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia. Prin impunerea cerinței interesului, s-a urmărit, astfel, evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant, pur vexatorii.

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate, iar din această perspectivă există o deplină corelare între prevederile art. 33 C. proc. civ., care reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească interesul ca cerință de exercițiu al acțiunii civile, și art. 1247 alin. (2) C. proc. civ., care leagă în mod indisolubil calitatea activă în acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic de existența acestui interes.

Prin urmare, conform art. 33 C. proc. civ., este necesar ca interesul de a acționa să fie în primul rând determinat, adică folosul practic ce poate fi obținut de reclamant prin admiterea acțiunii să fie concret identificat.

În cauză însă, instanța de control judiciar, admițând apelul, nu a individualizat un astfel de folos și, de asemenea, infirmând considerentele instanței de fond, nu a expus un raționament care să reprezinte fundamentul respingerii excepției lipsei de interes în cauză. Instanța de control judiciar a indicat doar chestiuni de ordin teoretic privitoare la interes, subliniind că, prin sentința apelată, s-a restrâns nejustificat sfera persoanelor care pot invoca nulitatea absolută a unui contract la părțile contractante, prin eliminarea terților.

Mai mult, Curtea de apel, înlăturând argumentul Tribunalului în sensul că desființarea contractului atacat nu ar aduce bunul în patrimoniul reclamantului, a apreciat că împrejurarea că reclamantul pretinde că bunul cu privire la care s-a contractat face parte din domeniul public al municipalității justifică interesul în formularea acțiunii, precum și că folosul practic este "evident".

Înalta Curte apreciază că, pe de o parte, nu s-a indicat în ce fel folosește reclamantului constatarea nulității absolute a unui act încheiat între doi terți și, pe de altă parte, s-a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 1247 alin. (2) C. civ., care menționează că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau excepție. Aceasta întrucât textul prevede cerința existenței unui interes în cauză, interes care nu a fost individualizat, cu atât mai mult cu cât, prin desființarea retroactivă a contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a solicitat, părțile ar fi puse în situația anterioară, potrivit dispozițiilor art. 1254 alin. (3) C. civ., vânzătoarea C. S.R.L. redevenind proprietara spațiului vândut, situație fără consecințe cu privire la reclamant, căruia nu i s-ar aduce niciun folos material sau moral concret.

Contrar susținerilor instanței de control judiciar, invocarea de către reclamant a unui drept de proprietate asupra bunului construcție în litigiu nu conduce în mod automat la evidența unui avantaj în cauză, atâta timp cât acesta nu este unul menționat concret a fi obținut prin anularea actului de vânzare respectiv, așa cum prevăd, de altfel, și dispozițiile art. 1254 alin. (3) C. civ. sus-citat.

O persoană poate invoca nulitatea absolută prin dovedirea unui interes personal serios și legitim, în atentă relație cu natura interesului ocrotit prin norma juridică încălcată și fără a contraveni interesului vizat de norma juridică.

Or, în cauză, un astfel de interes nu a fost susținut de către reclamantul Municipiul Pitești prin cererea de chemare în judecată și nici nu a fost relevat de către instanța de apel în admiterea căii de atac a reclamantului.

Înalta Curte mai reține că, deși reclamantul, prin cererea de apel, indică drept folos material pe care l-ar putea obține în urma constatării absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.02.2018 la Societatea Profesională Notarială "B." reîntoarcerea bunurilor imobile la care se face referire în dosar în proprietatea Municipiului Pitești, finalitatea demersului juridic nu este cea indicată de acesta,desființarea vânzării atacate putând fi urmată numai de revenirea bunului imobil respectiv în patrimoniul vânzătoarei.

Într-adevăr, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană, însă această caracteristică a sancțiunii civile nu înlătură condiția acțiunii civile care privește că doar o persoană care are interes poate să o promoveze.

În acest context configurat de elementele particulare ale cauzei, anterior ilustrate (inexistența unui folos practic exhibat de reclamant), instanța de recurs apreciază fondate criticile recurentei privind nelegalitatea deciziei atacate, iar cazurile de casare incidente sunt atât cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - greșita evaluare a condiției de a acționa a interesului, reglementată de art. 33 C. proc. civ. - cât și pct. 8 C. proc. civ. - ce derivă din greșita interpretare a art. 1247 alin. (2) C. civ.

b. Recursul promovat de recurenta-chemată în garanție S.C. C. SA

Recurenta-chemată în garanție S.C. C. S.A. a invocat incidența în cauză a ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 și 6 C. proc. civ., criticând decizia recurată, pe de o parte, cu privire la soluționarea greșită a excepției lipsei de interes a reclamantului Municipiul Pitești, prin Primar, în promovarea cererii de chemare în judecată și, pe de altă parte, raportat la lipsa unei motivări adecvate.

Cât privește motivul de recurs circumscris punctului 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că s-au expus aceleași critici cu cele din cuprinsul punctului a, în care s-a analizat recursul promovat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., motiv pentru nu se mai impune a fi cercetate.

Critica privind punctul 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. este fondată.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Motivarea hotărârii judecătorești este supusă nu doar exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci și principiilor jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, ca atare, trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și afirmații, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

Or, se constată că în realitate instanța de apel nu a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., întrucât nu conține elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, necuprinzând argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Așa cum în mod corect critică recurenta, instanța de apel nu a expus un raționament în baza căruia a ajuns la concluzia potrivit căreia este evident care este avantajul, folosul practic la care speră reclamantul, lipsind evaluări proprii și elemente de raționament judiciar realizate de aceasta. Expunerea elementelor de ordin teoretic, urmată direct de concluzie nu poate echivala cu o motivare corespunzătoare, având caracter incomplet și nu constituie o motivare care să respecte exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., de natură a demonstra raționamentul logico-juridic ce a stat la baza soluției adoptate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 5, 6 și 8 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurente împotriva deciziei nr. 2814 din 30 mai 2022 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Municipiul Pitești prin Primar, va casa decizia atacată și va trimite cauza aceleiași curți de apel, pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. și de recurenta-chemată în garanție S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 2814 din 30 mai 2022 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Municipiul Pitești prin Primar.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2023.