ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2571/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței să constate rezilierea contractului de închiriere peron nr. x/24.12.2013 și să fie obligată pârâta să elibereze o negație privind folosirea vreunui peron de către reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 131 din 3 aprilie 2018, Tribunalul Argeș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, reținându-se că, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., acțiunea este o cerere neevaluabilă în bani și rezultă dintr-un contract, situație în care competentă pentru soluționarea acesteia este Judecătoria Pitești.

Prin sentința civilă nr. 4559 din 19 iunie 2018, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Totodată, s-a constatat existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Argeș și Judecătoria Pitești.

Prin încheierea din 8 august 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția necompetenței funcționale a secției I Civilă a Curții de Apel Pitești, a înaintat cauza privind conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Argeș și Judecătoria Pitești, privind cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator C., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., spre soluționare, secției a II-a civilă a Curții de Apel Pitești, urmând a fi efectuate rectificările cuvenite cu privire la materia în care se judecă dosarul și în sistemul informatizat, respectiv "litigii cu profesioniști".

Prin sentința nr. 60/F- C. civ. din 31 august 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâta S.C. B. S.A., în favoarea Tribunalului Argeș, secția Civilă.

Prin sentința nr. 475 din 21 decembrie 2018, Tribunalul Argeș a respins cererea, reținând că prin contractul de închiriere peron nr. x/2013, B. S.A. s-a obligat să pună la dispoziția societății reclamante, în schimbul unui preț, un peron în cadrul autogării pe care o deține. Peronul a fost închiriat pentru a servi societății reclamante la îmbarcarea -debarcarea călătorilor transportați de aceasta.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat apel împotriva sentinței nr. 475 din 21 decembrie 2018 a Tribunalului Argeș, solicitând schimbarea acesteia și admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 459/A-cont din 23 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2017, intimată fiind pârâta S.C. B. S.A..

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 459/A-cont din 23 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs.

În argumentarea cererii de recurs, după o scurtă prezentare a situației de fapt, se susține, în esență, că instanța a aplicat greșit prevederile art. 969 C. civ., întrucât acestea nu erau aplicabile contractului aflat în discuție, având în vedere că acesta a fost încheiat la 24.12.2013, dată la care era în vigoare Noul C. civ.

Sub un alt aspect, apreciază că instanța nu a judecat decât parțial cererea de chemare în judecată și a considerat că B. nu este obligată prin contract să elibereze o negație, celelalte capete de cerere rămânând nesoluționate (constatarea rezilierii contractului și restituirea sumei de 10.000 RON).

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fondul recursului, a solicitat, în esență, respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 decembrie 2021 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 iunie 2021 a fost respinsă excepția de nulității recursului; a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă și a fost acordat termen pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Se constată că soluția instanței de apel este legală.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă s-a prevalat de împrejurarea că instanța s-a raportat greșit la prevederile art. 969 C. civ. de la 1864, deși contractul părților a fost întocmit sub imperiul Noului C. civ., or, cum în mod corect a reținut și instanța de prim control judiciar, indicarea, din eroare, a unui articol din vechea reglementare (art. 969 C. civ. de la 1864), dar al cărui conținut se regăsește întocmai în noua reglementare (art. 1270 Noul C. civ.), nu poate determina nelegalitatea hotărârii.

Se reține că dispozițiile art. 969 C. civ. de la 1864, conform cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, nu cuprind nicio diferență de substanță cu cele care își au corespondentul în art. 1270 C. civ. (aplicabil în cauză potrivit art. 5 și art. 102 din Legea nr. 71/2011), astfel că, în raport de raționamentul logico-juridic al instanței, de argumentele care au stat la bază, soluția adoptată ar fi fost aceeași față de conținutul identic al normei aplicabile, criticile recurentei sub acest aspect fiind pur formale.

Este de necontestat că răspunderea contractuală este strâns legată de ideea care stă la baza principiului de drept pacta sunt sevanda, consfințit de prevederile art. 1270 C. civ., iar din moment ce contractul are forța unei legi în raporturile dintre părți, fiecare dintre acestea trebuie să răspundă pentru nerespectarea acestei legi, respectiv de încălcarea normei private pe care o generează respectivul contract.

Este de necontestat că prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței să constate că a intervenit rezilierea contractului de închiriere nr. x/24.12.2013, întocmit de părți.

Prin urmare, în contextul art. 1549 și următoarele C. civ., în condițiile în care reclamanta a solicitat doar constatarea intervenirii rezilierii, și nu a se dispune rezilierea contractului, instanța de apel avea a determina dacă, în raport cu cele convenite de părți prin contract, sunt îndeplinite condițiile de fond și formă prevăzute de lege pentru a interveni rezilierea unilaterală sau rezilierea de plin drept.

În acest context juridic, pornind de la cadrul legal instituit de art. 1270 C. civ. este în obligația instanței să examineze în mod real voința părților semnatare ale contractului încheiat, or, în cauză, în acest mod a procedat și instanța de apel.

S-a constatat că prin contractul încheiat, au convenit, la cap. IX pct. b, că acesta poate fi reziliat și cu înștiințarea scrisă, cu cel puțin 60 de zile înainte, de oricare din părți, fiind astfel convenită rezilierea unilaterală, clauză ce nu poate reprezenta un pact comisoriu, în sensul art. 1553 C. civ., întrucât nu prevede obligațiile a căror neexecutare ar atrage rezilierea sau rezilierea de drept a contractului.

Prin art. III din contractul de închiriere s-a prevăzut obligația intimatei-pârâte, în calitate de prestator, de a asigura apelantei-reclamante, în calitate de beneficiar, peron pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor, în conformitate cu programul de transport pentru care beneficiarului i s-au atribuit licențe de execuție traseu.

Tot prin art. III din contractul de închiriere s-a prevăzut că intimata-pârâtă trebuie să evidențieze în registru și să confirme sub semnătură pe foaia de parcurs a beneficiarului (apelanta-reclamantă) execuția curselor, dar și că trebuie să afișeze panoul cu programul de transport realizat și predat de către beneficiar și să informeze călătorii asupra programului de transport al beneficiarului.

În speță, recurenta nu s-a prevalat de neexecutarea vreunor obligații stabilite prin contractul încheiat în sarcina intimatei, ceea ce determinat-o pe recurenta-reclamantă să invoce rezilierea unilaterală, potrivit celor susținute pe întregul parcurs al litigiului, este faptul că intimata-pârâtă ar fi permis altor operatori de transport persoane să efectueze curse la aceeași oră și pe aceleași trasee cu cele ale apelantei.

Argumentat și legal motivat, instanța de prim control judiciar a reținut cu justețe, că prin contractul părților s-a prevăzut doar obligația intimatei-pârâte de a asigura peron apelantei-reclamante, fără nicio altă distincție legată, într-un fel sau latul, de vreo exclusivitate acordată reclamantei în închirierea peronului.

Prin urmare, împrejurarea că ceilalți operatori, despre care a făcut vorbire reclamanta, ar avea acces la peronul intimatei-pârâte nu este de natură a se concretiza într-o neexecutare a contractului de închiriere în discuție, cât timp reclamantei îi este asigurat întocmai accesul la peronul pe care l-a închiriat prin contractul discutat, fără ca prin acest contract să se fi prevăzut în sarcina intimatei-pârâte vreo obligație în sensul de a interzice celorlalți operatori să execute aceleași trasee cu cele ale apelantei-reclamante.

De asemenea, singurele aspecte convenite sunt legate de închirierea peronului și nicidecum de deținerea sau nu de către alți operatori a unor licențe de traseu sau de verificarea de către intimata-pârâtă a altor operatori de transport.

În ceea ce privește susținerile conform cărora instanța nu ar fi soluționat anumite capete de cerere, s-a reținut cu justețe că nesoluționarea unui capăt de cerere, în măsura în care într-adevăr nu ar fi fost soluționat, ține de completarea hotărârii, potrivit art. 445 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând se impune precizarea faptului că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 459/A-cont din 23 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 459/A-cont din 23 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2021.