ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1212/2025

Primul ciclu procesual: I.1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, secția civilă la 07 august 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Municipiul Pitești, prin primar, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 09 februarie 2018 la Societatea Profesională Notarială "B.", încheiat între C. S.A., în calitate de vânzător, și pârâta A. S.R.L., în calitate de cumpărător, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 1568 din 13 martie 2019, Judecătoria Pitești, secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Prin sentința civilă nr. 245 din 11 iunie 2019, Tribunalul Argeș, secția civilă a declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Argeș. Prin sentința civilă nr. 873 din 17 octombrie 2019, Tribunalul Specializat Argeș a admis excepția necompetenței materiale, invocată de intervenientă, și a declinat în favoarea Tribunalului Argeș competența de soluționare a cauzei; a constatat ivit conflict negativ de competență; a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Pitești, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Prin sentința nr. 375/F- C. civ. din 06 decembrie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe sub nr. x/2018*. I.1.

Sentința pronunțată de Tribunalul Argeș, în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 444 din 02 decembrie 2020, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis excepția lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârâtă, și, în consecință, a respins, ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes, acțiunea privind pe reclamantul Municipiul Pitesti, prin primar, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a respins cererea de chemare în garanție formulată de C. S.A. I.1.

Decizia și încheierea pronunțate de Curtea de Apel Pitești, de declinare a competenței: Prin decizia nr. 350/A-Cont din 16 iunie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a declinat, în favoarea secției I civile. Prin încheierea de ședință din 09 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția de necompetență materială procesuală a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, invocată din oficiu; a declinat, în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, competența soluționării apelului declarat de reclamantul Municipiul Pitești împotriva sentinței civile nr. 444 din 02 decembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2018; a constatat că există conflict negativ de competență și a trimis cauza pentru a soluționa conflictul de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție. I.1.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea conflictului negativ de competență: Prin decizia nr. 2773 din 14 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția I civilă. I.1.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în apel: Prin decizia nr. 2814 din 30 mai 2022, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Pitești, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 444 din 02 decembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Argeș, secția civilă în dosarul nr. x/2018; a anulat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. 1.1.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs: Prin decizia nr. 1112 din 13 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de pârâta A. S.R.L. și de chemata în garanție C. S.A. împotriva deciziei nr. 2814 din 30 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018; a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. 1.2. Al doilea ciclu procesual: 1.2.1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în apel, în rejudecare: Prin decizia civilă nr. 3613 din 11 septembrie 2024, pronunțate în dosarul nr. x/2001, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantul Municipiul Pitești, prin primar împotriva sentinței civile nr. 444 din 02 decembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Argeș, secția civilă în dosarul nr. x/2018, ca nefondat; a obligat pe apelant la plata către intimata A. S.R.L. a sumei de 3.190 RON, respectiv către intimata C. S.A. a sumei de 4500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. II. Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 3613 din 11 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul Municipiul Pitești, prin primar. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 21 octombrie 2024, sub nr. x/2018****, fiind repartizată computerizat în mod aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 9, compus din doamnele judecător D., E. și F., care, la 24 octombrie 2024, au formulat cerere abținere de la soluționarea recursului, având în vedere că au pronunțat, în recurs, în primul ciclu procesual, decizia civilă nr. 1112 din 13 iunie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, invocând dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din 06 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis cererea de abținere formulată de membrii completului de judecată nr. 9, iar, ulterior, dosarul a fost repartizat aleatoriu, conform art. 109 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după blocarea de la repartizarea aleatorie a completului de judecată nr.

În urma repartizării aleatorii, dosarul a fost distribuit completului de judecată nr. 2, care, prin rezoluția din 25 noiembrie 2024, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din 12 februarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins cererea formulată de petentul Municipiul Pitești, prin primar, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2018 al aceleiași instanțe. II.1. Motivele de recurs: Recurentul-reclamant Municipiul Pitești, prin primar a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în condițiile art. 497 C. proc. civ., având în vedere faptul că aceasta a fost soluționată pe cale de excepție. În dezvoltarea motivelor de recurs, sub aspectul incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că hotărârea curții de apel a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1247 alin. (2) C. civ., întrucât a reținut că reclamantul trebuie să justifice un interes în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute a unui act juridic, nefiind posibilă promovarea unei acțiuni de către orice persoană terță față de actul încheiat, chiar și de către terți fără interes în cauză. A mai reținut instanța de apel că una dintre cele patru condițiile de exercitare a acțiunii civile rezidă din justificarea unui interes, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ. Astfel, a considerat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, nu poate fi primită susținerea reclamantului prin care a arătat că justifică un interes în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare, autentificat sub nr. x din 09 februarie 2018 la Societatea Profesională Notarială "B." privind imobilul construcție (Magazinul x, situat în Pitești, cartier Tirvale, în piața alimentară din spatele Complexutului Comercial nr. 1, județul Argeș, având suprafața utilă totală de 44,79 mp, identificată cu numărul cadastral x intabulat în Cartea Funciară nr. x a municipiului Pitești). Cu privire la motivarea în fapt a soluției de menținere a celei date de către instanța de fond constând în admiterea excepției lipsei de interes, recurentul-reclamant a susținut că interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, este definit ca folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare respective, iar potrivit dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe: să fie determinat, să fie legitim, să fie personal, născut și actual. Conform prevederilor art. 1246-1248 C. civ., care reprezintă dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale, nulitatea este definită ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul juridic încheiat cu încalcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă, dacă prin lege nu se stabilește o altă sancțiune. Potrivit dispozițiilor art. 1250 C. civ., care definesc cauzele de nulitate absolută, contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general. Contrar celor reținute de instanța de apel, cu privire la aplicarea prevederilor art. 1247 alin. (2) C. civ., recurentul-reclamant a considerat că nulitatea absolută, pentru motivele expuse în cererea de chemare în judecată, poate fi invocată de orice persoană interesată. Totodată, interesul în formularea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare poate fi justificat de persoana căreia îi profită admiterea cererii, respectiv lipsirea de efecte a înstrăinării ce privește un bun aparținând domeniului public al unității administrativ-teritoriale. Astfel, interesul în anularea vânzării bunului privește unitatea administrativ-teritorială, chiar dacă este terț față de contractul de vânzare-cumpărare în litigiu, în condițiile în care se invocă și se dorește să se dovedească cu înscrisurile prezentate un drept de proprietate asupra bunului. Or, în speța de față, instanța de apel trebuia să constate faptul că a invocat și a dovedit existența interesului, fiind o persoană care susține că are un drept de proprietate asupra bunului construcție în litigiu. Este greșită constatarea instanței de apel referitoare la excluderea de plano a existenței interesului unui terț față de contract de a formula acțiune în constatarea nulității absolute a contractului, cu motivarea că, și în situația în care ar fi admisă acțiunea, părțile contractante vor fi repuse în situația anterioară, deci bunul în litigiu se va întoarce în patrimoniul vânzătoarei și nicidecum în al său. O astfel de soluție contravine dispozițiilor art. 1247 alin. (2) C. civ., în sensul în care ar restrânge nejustificat sfera persoanelor care ar putea invoca nulitatea absolută a unui contract doar la părțile contractante, fiind eliminați terții. Instanța de apel trebuia să aibă în vedere faptul că a făcut dovada existenței unui interes legitim, născut și actual în patrimoniul său, ținând cont de faptul că este o persoană juridică care are legătură juridică directă sau indirectă cu obiectul litigiului și, mai mult decât atât, în cauză, a justificat o astfel de legătură prin invocarea calității de proprietar al bunului. Împrejurarea că este sau nu proprietarul bunului din prezenta cauză reprezintă o chestiune ce ține de fondul pricinii și nu poate fi avută în vedere la analiza excepției lipsei interesului. Mai mult decât atât, nu există nici o ierarhie, condiționare sau raport de subsidiaritate între acțiunea în revendicare și acțiunea în constatarea nulității absolute, ambele fiind acțiuni în realizare, cu efecte juridice distincte, alegerea demersului judiciar fiind opțiunea reclamantului. Este greșită soluția pronunțată de către instanța de apel în sensul respingerii apelului și menținerii soluției pronunțate de către instanța de fond, prin care a fost admisă excepția lipsei de interes în formularea prezentei acțiuni, având în vedere faptul că în dovedirea demersului său, recurentul-reclamant a pretins că este titularul dreptului de proprietate asupra construcției, în baza unui act juridic, făcând dovada interesului în formularea acțiunii în constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a bunului. Nu în ultimul rând, a considerat că nu pot fi avute în vedere, ca mod de preluare în proprietate a spațiului ce face obiectul prezentului litigiu, protocoalele încheiate, diferitele reorganizări și fuziunile care au avut loc în timp ale societății vânzătoare, C., întrucât, chiar dacă acest spațiu apare în diferite documente contabile, niciuna dintre aceste entități comerciale nu au avut în proprietate respectivele spații, ci doar folosința, din moment ce, la nivelul anului 1996, acestea au trecut fără nicio excepție în proprietatea municipiului Pitești, neexistând, până în prezent, niciun act care să ateste ieșirea din patrimoniul acestuia. În atare condiții, a considera că Municipiul Pitești nu are interes în prezenta cauză constituie o gravă eroare, având în vedere că acesta este singurul proprietar al imobilelor din anul 1996, iar prin constatarea nulității actului de proprietate se deschide în fapt și în drept posibilitatea efectivă a instituției de a-i fi recunoscut dreptul de proprietate. II.2. Apărările formulate în cauză: II.2.1 Întâmpinarea: Prin întâmpinarea formulată la 16 decembrie 2024, prin poștă, intimata-pârâtă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea poziției sale procesuale, în referire la parcursul litigiului în primul și al doilea ciclu procesual, a arătat că hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, apelanta nejustificând un interes în anularea contractului de vânzare. Astfel, instanța de apel a reținut în mod corect că, în cazul constatării nulității absolute a contractului, efectul admiterii acțiunii constă în revenirea în patrimoniul vânzătoarei a imobilului respectiv, nicidecum în patrimoniul recurentului-reclamant. Instanța de apel nu a exclus de plano existența interesului unui terț la constatarea nulității, ci a reținut în concret lipsa interesului recurentului-reclamant în cauză, ținând cont că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., una din condițiile exercitării acțiunii civile o constituie justificarea unui interes, iar, din conținutul prevederilor art. 33 C. proc. civ., rezultă că existența interesului de a acționa este obținerea unui folos propriu, dacă acțiunea ar fi admisă. Or, în speță, acest interes lipsește din moment ce recurentul-reclamant este terț față de contract, așa încât o eventuală admitere a acțiunii ar conduce la desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară, în conformitate cu art. 1254 alin. (3) C. civ., vânzătorul redevenind proprietarul spațiului vândut, ceea ce nu i-ar aduce niciun folos recurentului-reclamant. Prin urmare, în mod corect, instanța de apel a reținut că, în cazul nulității absolute a contractului evocat, efectul admiterii acțiunii constă în revenirea în patrimoniul vânzătoarei a imobilului respectiv, nicidecum în patrimoniul reclamantului. Intimata-pârâtă a precizat că autorul său a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului vândut prin H.G. nr. 391/1995, în baza căreia a dispus transferul dreptului de proprietate asupra magazinului către S.C. G. S.A., inițial acesta aflându-se în patrimoniul S.C. H. S.R.L., făcând trimitere la circumstanțele factuale în care a operat acest transfer, iar prin H.G. nr. 1280/1996, invocată de partea adversă, ca titlu de proprietate, s-a transferat către Municipiul Pitești ce s-a mai găsit în patrimoniul H., ceea ce nu includea Magazinul nr. 91. Față de susținerile părții adverse cu privire la aplicarea greșită a art. 1247 alin. (2) C. civ., a precizat că excepția lipsei de interes a fost analizată de către instanța de apel odată cu fondul, iar recurentul-reclamant Municipiul Pitești nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra Magazinului nr. 91. A precizat că, prin sentința civilă nr. 73 din 03 octombrie 1994, pronunțată de în dosarul nr. x/1994, Curtea de Apel Pitești a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 15 iulie 1993 privind terenul în suprafață totală de 79.610 m.p., emis de Prefectura Argeș în favoarea H. S.R.L., însă nu s-a dispus nimic în privința construcțiilor. A menționat că acțiunea în rectificarea cărții funciare este prescrisă. În ipoteza în care recurentul-reclamant Municipiul Pitești ar fi fost adevăratul proprietar al spațiului comercial, acesta a pierdut dreptul de proprietate prin efectul legii, respectiv a art. 36 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare până la 01 octombrie 2011. Primul dobânditor al imobilului a fost S.C. H., iar S.C. G. S.A. a avut calitatea de subdobânditor. La 21 februarie 2006 (al doilea subdobânditor al fost I. S.A., care a absorbit Societatea comercială G. S.A. și și-a intabulat dreptul de proprietate la data de 21 februarie 2003) s-a împlinit termenul de 3 ani în care Municipiul Pitești, invocând calitatea sa de proprietar, putea formula în termen o acțiune în rectificarea cărții funciare, după cum nu a cerut rectificarea cărții funciare nici după ce C. S.A. și-a intabulat propriul drept. A menționat că este dobânditor de bună-credință, cu titlu oneros al imobilului, sens în care o eventuală desființare a titlului înstrăinătorului nu ar putea avea niciun efect în privința sa, potrivit art. 901 alin. (1) și (2) C. civ.. Recurentul-reclamant nu și-a intabulat pretinsul drept în cartea funciară și nici nu a notat vreo acțiune, din cuprinsul cărții funciare nerezultând nicio cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea Municipiului Pitești și nici nu a cunoscut pe alte căi cele susținute de partea adversă. Prin întâmpinarea formulată la 09 decembrie 2024, prin firma de curierat J. S.R.L., în termen legal, intimata-intervenientă C. S.A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. soluționarea, cu prioritate, a excepției autorității de lucru judecat, cu consecința respingerea recursului, ca inadmisibil, iar pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei pricini, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. Intimata-intervenientă a susținut că recurentul-reclamant, cu încălcarea autorității de lucru judecat, a readus în discuție aspecte care au fost deja tranșate în mod definitiv prin decizia civilă nr. 1112/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, regăsite în paginile 3-4 din memoriul de recurs, care sunt obligatorii inclusiv pentru instanța de recurs învestită ca urmare a rejudecării cauzei, în apel, invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Amurăriței contra României, din 23 septembrie 2008,) și cea națională (decizia nr. 309/2013 a Curții de Apel Timișoara). A precizat că art. 1247 C. civ. reprezintă sediul legal al nulității absolute, reglementând aspecte referitoare la criteriul de evidențiere a nulității absolute, persoanele care o pot invoca, modalitățile de invocare și interdicția confirmării de principiu a contractelor lovite de nulitate absolută, însă dispozițiile art. 33 C. proc. civ. nu se pot interpreta prin prisma acestui text de lege, întrucât este prohibită interpretarea legii procedurale prin raportare la legea materială. Or, dreptul material la acțiune este întotdeauna subscris dreptului procesual la acțiune, iar imposibilitatea procesuală de a acționa nu poate fi extinsă motivat de faptul că ar exista totuși o normă de drept material care ar trebui valorificată. Făcând trimitere la conținutul art. 32 C. proc. civ., doctrina și practica de specialitate, interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia - cerere în justiție sau apărare de fond ori procedurală iar pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate. A menționat că, prin art. 33 C. proc. civ., legiuitorul român a condiționat existența interesului de a acționa de obținerea unui folos propriu, în cazul în care acțiunea ar fi admisă, motivul fiind acela că este lipsit de orice rațiune pertinentă să se lase la dispoziția părților dreptul de a iniția și continua proceduri judiciare în finalul cărora soluția pronunțată, indiferent de natura acesteia, să nu producă nici un avantaj practic părții respective. A considerat că, în mod corect, Înalta Curte, în considerentele deciziei civile nr. 1112/2023, a reținut următoarele: "Înalta Curte mai reține că, deși reclamantul, prin cererea de apel, indică drept folos material pe care l-ar putea obține în urma constatării absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.02.2018 la SPN "B." reîntoarcerea bunurilor Imobile la care se face referire în dosar în proprietatea Mun. Pitești, finalitatea demersului juridic nu este cea indicată de acesta, desființarea vânzării atacate putând fi urmată numai de revenirea bunului imobil respectiv în patrimoniul vânzătoarei. Într-adevăr, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană, însă această caracteristică a sancțiunii civile nu înlătură condiția acțiunii civile care privește că doar o persoană care are interes poate să o promoveze. În acest context configurat de elementele particulare ale cauzei, anterior ilustrate (inexistența unui folos practic exhibat de reclamant), instanța de recurs apreciază fondate criticile recurentei privind nelegalitatea deciziei atacate, iar cazurile de casare incidente sunt atât cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - cât și pct. 8 C. proc. civ. - ce derivă din greșita interpretare a art. 1247 alin. (2) C. civ..", în același sens fiind și jurisprudența națională. A susținut că dispozițiile art. 1247 alin. (1) nu conferă, per se, un drept material la acțiune, ci recunoaște dreptul oricărei persoane de a invoca nulitate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție. Acest lucru înseamnă că este posibil ca, în funcție de circumstanțe, unele persoane să poată invocă nulitatea numai pe cale de acțiune, alte persoane să o poată invoca numai pe cale de excepție și, în fine, doar o anumită categorie de persoane să poată invoca nulitatea atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepție. Faptul că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată reprezintă tocmai o aplicare a caracterului de interes public al normei protejate printr-o astfel de sancțiune. Acest lucru nu exclude însă necesitatea ca persoana care introduce acțiunea să-și dovedească și interesul legitim, personal și explicit determinat în raport de obiectul cererii de chemare în judecată. În concluzie, față de aspectele învederate în întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II.2.2. Răspunsul la întâmpinare: Recurentul-reclamant nu a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză. II.3. Procedura de filtrare a recursului: Raportul întocmit în cauză, la 18 martie 2025, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat de completul filtru, fiind comunicat părților, la 25 martie 2025 și 26 martie 2025, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar, care nu au depus punct de vedere. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 12 mai 2025, completul filtru nr. 2 a stabilit termen de judecată la 03 iunie 2025, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea examinării în principiu a recursului declarat în cauză. II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Examinând recursul din perspectiva excepției nulității, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 495 alin. (3) din același act normativ, Înalta Curte constată următoarele: Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea interesată numai pentru motive de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform alin. (3) al aceluiași articol, mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică și nelegală. Cu alte cuvinte, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Prin urmare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menționat, normă de ordine publică. Aceste cerințe nu sunt satisfăcute de conținutul cererii de recurs deduse judecății, câtă vreme criticile formulate nu au legătură cu soluția și argumentația logico-juridică avută în vedere de către instanța de apel la pronunțarea deciziei atacate. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, pe calea căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulțumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În ipoteza de casare prevăzută de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul era dator să argumenteze rațiunea pentru care consideră că hotărârea atacată se impune a fi casată, în raport cu motivul de nelegalitate invocat prin prisma aplicării greșite a prevederilor art. 1247 alin. (2) C. civ. și considerentele reținute de instanță, în rejudecarea apelului, care au dus la respingerea căii de atac promovate de acesta împotriva hotărârii primei instanțe. Din expunerea motivelor evocate în memoriul de recurs rezultă că partea a înțeles să preia raționamentul instanței de apel prin care a valorificat propriile critici cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în soluționarea excepției lipsei de interes, în circumstanțele factuale descrise, în primul ciclu procesual, regăsit și în conținutul apărărilor formulate în cadrul întâmpinării depuse în fața instanței de recurs, în al doilea ciclu procesual. Or, în evaluarea criticilor de nelegalitate a primei hotărâri a instanței de apel, deduse judecății recursurilor părților adverse, prin decizia de casare, instanța de recurs a tranșat în mod definitiv chestiunea lipsei de interes a reclamantului în formularea acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare evocat în cauză, hotărâre care se opune cu forță obligatorie analizei nelegalității deciziei atacate din perspectiva urmărită de recurentul-reclamant în această etapă procesuală. În acest punct, Înalta Curte reține că, în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 2814 din 30 mai 2022, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Pitești, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 444 din 02 decembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, cu consecința anulării sentinței și trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe În fundamentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut caracterul fondat al criticii ce vizează aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale privind soluționarea excepției lipsei de interes, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, a împrejurărilor invocate și dovedite de către apelantului-reclamant cu privire la existența interesului în formularea acțiunii în constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a bunului-construcție ce aparține domeniului public al unității administrativ-teritoriale, în baza H.G. nr. 1280/22.11.1996, dar și a dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., art. 1247 alin. (2) și art. 1250 C. civ. Prin decizia nr. 1112 din 13 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. și recurenta-chemată în garanție S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2814 din 30 mai 2022 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă; a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Pentru a hotărî astfel, găsind fondată critica recurentei-pârâte, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., cu privire la greșita evaluare a condiției de a acționa a interesului, reglementată de art. 33 C. proc. civ., respectiv greșita interpretare a art. 1247 alin. (2) C. civ., instanța supremă a apreciat, pe de o parte, că nu s-a indicat în ce fel folosește reclamantului constatarea nulității absolute a unui act încheiat între doi terți și, pe de altă parte, că s-a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 1247 alin. (2) C. civ., care menționează că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau excepție, însă în cauză interesul nu a fost individualizat, cu atât mai mult cu cât, prin desființarea retroactivă a contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a solicitat, părțile ar fi puse în situația anterioară, potrivit dispozițiilor art. 1254 alin. (3) C. civ., vânzătoarea C. S.R.L. redevenind proprietara spațiului vândut, situație fără consecințe cu privire la reclamant, căruia nu i s-ar aduce niciun folos material sau moral concret. Invalidând raționamentul instanței anterioare, Înalta Curte a apreciat că nemenționarea concretă a avantajului a fi obținut prin anularea actului de vânzare reclamat în cauză nu duce la evidențierea sa prin simpla invocare de către reclamant a unui drept de proprietate asupra bunului construcție în litigiu, câtă vreme interesul ocrotit prin norma juridică încălcată nu a fost susținut de către reclamantul Municipiul Pitești, prin cererea de chemare în judecată, și nici nu a fost relevat de către instanța de apel în admiterea căii de atac a reclamantului. Finalitatea demersului juridic nu este cea indicată de reclamant, prin cererea de apel, respectiv reîntoarcerea bunurilor imobile în proprietatea Municipiului Pitești, în urma constatării absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.02.2018 la Societatea Profesională Notarială "B.", de vreme ce desființarea vânzării atacate poate fi urmată numai de revenirea bunului imobil respectiv în patrimoniul vânzătoarei. Deși nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană, această caracteristică a sancțiunii civile nu înlătură condiția acțiunii civile care privește că doar o persoană care are interes poate să o promoveze. Cu privire la recursul promovat de recurenta-chemată în garanție S.C. C. S.A., instanța supremă a apreciat că nu se mai impune cercetarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât criticile formulate sunt similare celor expuse de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., analizate deja, în schimb a validat critica ce reclama incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în ceea ce privește motivarea hotărârii recurate, cu nerespectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că nu conține raționamenmtul în baza căruia instanța de apel a ajuns la concluzia potrivit căreia este evident care este avantajul, folosul practic la care speră reclamantul. În al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 3613 din 11 septembrie 2024, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantul Municipiul Pitești, prin primar împotriva sentinței civile nr. 444 din 02 decembrie 2020 a Tribunalului Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, și a obligat pe apelant la plata către intimata A. S.R.L. a sumei de 3.190 RON, respectiv către intimata C. S.A. a sumei de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Astfel, rejudecând apelul în coordonatele stabilite în decizia de casare, după expunerea chestiunilor de ordin teoretic privitoare la interes, ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, și a conținutului dispozițiilor art. 1247 alin. (2) și art. 1254 alin. (1) C. civ. și a celor ale art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., instanța de apel a reținut, față de raționamentul pe care apelantul-reclamant l-a înfățișat în memoriul de apel, că acesta contestă, în realitate, existența dreptului de proprietate în patrimoniul vânzatoarei, aspect ce poate face obiectul unei eventuale acțiuni în revendicare. Totodată, având în vedere că demersul judiciar, în caz de admitere, are ca efect modificarea patrimoniilor părților contractante, în sensul că imobilul magazin revine în patrimoniul vânzătoarei, iar corelativ părțile își vor restitui pretențiile efectuate, în concordanță cu dispozițiile art. 1254 alin. (3) C. civ., instanța de apel a apreciat că nu se justifică folosul practic ce definește existența interesului reclamantului în promovarea acțiunii în anulare câtă vreme efectele juridice ale constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare se produc doar între părțile contractante, iar finalitatea dorită de reclamant, aceea de a redobândi un drept de proprietate, nu se poate fi obține prin acest demers judiciar. De asemenea, ținând cont de principiul disponibilității și maniera în care a procedat apelantul-reclamant, prezentând în memoriul de apel o succesiune a unor acte emise de autoritățile publice în baza cărora a susținut că vânzătoarea nu este titulara unui drept de proprietate, ci deține doar folosința imobilului în discuție, aceeași instanță a considerat că aceste susțineri excedează cadrului procesual stabilit apelant prin cererea de chemare în judecată. Cum anularea unui contract de vânzare-cumpărare nu produce prin ea însăși o dovadă a dreptului de proprietate în favoarea terțului Municipiul Pitești, instanța a subliniat că posibilitatea efectivă a acestuia de a-i fi recunoscut dreptul de proprietate poate fi realizată în condițiile specifice acțiunii în revendicare, prin compararea titlurilor reclamate de părți. Și în ipoteza unei eventuale vânzări a bunului altuia, raportat la convenția a cărei nulitate se solicită prin acțiunea reclamantului, în aprecierea instanței, un astfel de contract este valabil, potrivit art. 1683 alin. (1) C. civ., iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către cumpărător. Însă acestor dezlegări juridicționale recurentul nu propune un raționament care să invalideze aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, în rejudecarea căii de atac, ci urmărește, în realitate, o reevaluare care se sprijină pe analizarea unei chestiuni asupra căreia s-a statuat în mod definitiv prin decizia de casare, cea a lipsei interesului reclamat în cauză, dezlegarea dată problemei de drept ce a făcut obiectul controlului judiciar, în ciclu procesual anterior, nemaiputând fi repusă în discuție, bucurându-se de autoritate de lucru judecat, autoritate care se constituie într-un obstacol în calea unei încercări repetitive de readucere în atenția instanței de control judiciar a aceleiași chestiuni de drept. Cum recursul nu se poate limita doar la indicarea ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cerința legii presupunând ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în cazurile de nelegalitate prevăzute de lege, rezultă că motivul de casare reglementat de pct. 8 al normei de drept menționate a fost invocat doar la nivel formal, din moment ce nu prezintă în dezvoltarea sa veritabile critici de nelegalitate prin care să fie expuse pe lângă norma încălcată și maniera în care aceasta trebuie interpretată și aplicată în mod corect de către instanța de apel, precum și argumentele pentru care soluția recurată nu corespunde acestor exigențe conturate în prealabil. În consecință, pentru considerentele expuse, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, întrucât partea nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, neconstatându-se existența unor motive de casare de ordine publică, din oficiu, în conformitate cu art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamantul Municipiul Pitești, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 3613 din 11 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.