ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2193/2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2193/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la 07.08.2018, sub nr. x/2018, reclamantul MUNICIPIUL PITEȘTI a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.01.2008 de B.N.P. "B.".

La 21.12.2018, pârâta A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat introducerea în proces a societății C. S.A., conform art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., învederând că este parte în contractul de vânzare-cumpărare.

II. Hotărârile pronunțate în cauză:

Prin sentința civilă nr. 944/2019, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de pârâtă, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș la 25.02.2019, sub același nr. de dosar.

La 29.03.2019, intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii.

Prin încheierea din 14 octombrie 2019, Tribunalul Argeș a luat act de renunțarea intimatei-pârâte C. S.A. la susținerea excepției netimbrării, a respins excepția lipsei de interes, a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a încuviințat, pentru reclamantul Municipiul Pitești, prin primar, proba cu expertiza în specialitatea construcții.

Prin sentința civilă nr. 56 din 04 februarie 2022, Tribunalul Argeș, secția Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâta C. S.A.; a admis cererea de chemare în judecată; a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.01.2008 de B.N.P. B., respectiv în ceea ce privește imobilul menționat la punctul 1 din contract, constând în spațiul comercial Complex nr. 1 D. nr. 103, în suprafață construită la sol de 43,47 m.p. și suprafață utilă de 41,35 m.p., din care suprafață magazin - 27,61 m.p. și suprafață depozit - 13,74 m.p., împreună cu terenul aferent în suprafață de 43,47 m.p.

Împotriva sentinței civile nr. 56/04.02.2022 și a încheierii de ședință din 14.10.2019, a declarat apel pârâta A. S.A., solicitând casarea sentinței și respingerea acțiunii, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Dosarul a fost înregistrat la pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, care, prin încheierea din 17 ianuarie 2023, a admis excepția de necompetență materială procesuală, invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a Ii-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pe rolul acestei din urmă secții, dosarul a fost înregistrat la data de 26.01.2023, sub nr. x/2018*.

Prin decizia 365/A-COM din 24 octombrie 2023, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta A. S.A. împotriva încheierii de ședință din 14.10.2019 și a admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 56 din 4 februarie 2022; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că, a respins, ca neîntemeiată, cererea de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.01.2008 de B.N.P. B., în ceea ce privește imobilul menționat la punctul 1 din contract, constând în spațiul comercial Complex nr. 1 D. nr. 103, în suprafață construită la sol de 43,47 m.p. și suprafață utilă de 41,35 m.p., din care suprafață magazin - 27,61 m.p. și suprafață depozit -13,74 m.p.; a menținut, în rest, sentința apelată, în ce privește modul de soluționare a capătului de cerere privind anularea parțială a aceluiași contract de vânzare -cumpărare cu privire la suprafața de teren de 43,47 m.p., aferentă imobilului construcție mai sus menționat; a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă A. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.000 RON, proporțional cu pretențiile respinse intimatei-reclamante.

III. Recursurile declarate:

Împotriva acestei decizii reclamantul MUNICIPIUL PITEȘTI, prin PRIMAR, a formulat recurs principal, iar pârâta A. S.A. a formulat recurs incident.

În motivare, autorul prezentei căi de atac consideră că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în speță, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Susține că prin anularea certificatului inițial de proprietate al societății E. S.A., prin sentința civilă nr. 73/03.10.1994 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă, au fost lipsite de suport hotărârile de guvern ulterioare referitoare la transmiterea imobilului, inclusiv H.G. nr. 391/1995.

Așadar, la 27.07.1995, când a fost publicată în Monitorul Oficial H.G. nr. 391/1995, E. S.A. nu mai avea în patrimoniul său imobilul în cauză, parte integrantă a F., această piață fiind vizată de sentința civilă nr. 73/03.10.1994, și, ca urmare, autoarea inițială a pârâtei nu putea dobândi acest bun ca efect al H.G. nr. 391/1995.

Totodată, arată că întreg patrimoniul E. S.A. a fost anulat, astfel că această societate nu mai deținea niciun bun imobil, fie el construcție sau teren.

Recurentul-reclamant apreciază că este greșită afirmația instanței de apel cu privire la faptul că, prin anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/15.07.1993, nu a fost atins dreptul de proprietate asupra imobilelor construcții ale societății E. S.A., anularea privind exclusiv imobilele terenuri, întrucât prin hotărârile judecătorești pronunțate în mod irevocabil s-a stabilit în mod clar că E. S.A. a pierdut dreptul de proprietate în întregime asupra patrimoniului care i-a fost transmis prin certificatul fiscal.

Mai mult, susține că nu există nicio dovadă a faptului că societatea E. S.A. deținea imobilul construcție înainte de emiterea certificatului, în baza altor înscrisuri care să ateste transmiterea dreptului de proprietate.

În concluzie, solicită să se aibă în vedere că, urmare a desființării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, hotărârile judecătorești evocate au produs efecte juridice obligatorii față de autoarea inițială a pârâtei, în sensul că imobilele în cauză aparțin domeniului public, iar la data reorganizării societății E. S.A., bunurile nu mai făceau parte din patrimoniul autoarei și, pe cale de consecință, nu se puteau transmite succesoarelor, ca urmare a reorganizării.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă invocă faptul că decizia este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ.

În opinia sa, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii acțiunii. Din această perspectivă, consideră că există o deplină corelație între prevederile art. 33 din C. proc. civ. cu cele ale art. 1247 alin. (2) din C. civ., care leagă în mod indisolubil calitatea activă în acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic de existența acestui interes.

Potrivit recurentei-pârâte, în cauză, lipsește interesul, întrucât reclamantul este terț față de contract, iar eventuala admitere a acțiunii ar conduce la desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară, în conformitate cu prevederile art. 1254 alin. (3) din C. civ.. În acest context, vânzătorul C. S.A. ar redeveni proprietarul spațiului vândut, ceea ce nu i-ar aduce niciun folos reclamantului Municipiului Pitești.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că decizia este dată cu încălcarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 7/1996, care, în forma în vigoare la data contractului de vânzare-cumpărare, prevedea că, dacă un subdobânditor și-a întabulat dreptul de proprietate în Cartea Funciară, acțiunea în rectificare poate fi formulată împotriva sa în termen de 3 ani.

Precizează că, în doctrină, acest text a fost interpretat în sensul că, la împlinirea termenului de 3 ani, subdobânditorul devine titular al dreptului de proprietate în temeiul legii, chiar dacă cel de la care a cumpărat nu era proprietar.

În speță, primul dobânditor al imobilului a fost societatea E. S.A., iar C. S.A. a avut calitatea de subdobânditor și și-a întabulat dreptul de proprietate în cartea funciară la x ianuarie 2008.

Municipiul Pitești, invocând calitatea sa de proprietar, nu a formulat nici până în prezent o acțiune în rectificarea cărții funciare, așa că, în temeiul legii, recurenta-pârâtă a putut dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului cel mai târziu la 16 ianuarie 2011.

Mai susține și că este dobânditor de bună-credință, aspect care rezultă din faptul că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu era notat în cartea funciară niciun litigiu cu privire la imobilul pe care l-a cumpărat, motiv pentru care o eventuală desființare a titlului înstrăinătorului nu ar putea avea niciun efect în privința recurentei.

Evocă recurenta și dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, forma în vigoare la data încheierii contractului, precum și dispozițiile art. 901 alin. (1) și (2) din C. civ. și susține că, aceste prevederi îi sunt pe deplin aplicabile, întrucât este dobânditor cu titlu oneros al imobilului, Municipiul Pitești nu și-a întabulat pretinsul drept în cartea funciară, nici nu a notat vreo acțiune și nici nu a cunoscut pe alte căi cele susținute de reclamant.

IV. Apărările formulate:

Prin întâmpinare, recurenta-pârâtă A. S.A. a solicitat, în principal, anularea recursului declarat de recurentul-reclamant, pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 02 februarie 2024.

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 28 mai 2024, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 24 septembrie 2024, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului principal invocată de recurenta-pârâtă și a admis în principiu ambele recursuri.

V. Soluția instanței de recurs:

Examinând decizia recurată, în raport cu motivele invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Sub aspectul situației de fapt, instanțele devolutive au reținut că prin sentința civilă nr. 73/1994 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. x/1994, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 373/13.04.1995 a Curții Supreme de Justiție, a fost admisă acțiunea formulată de Consiliul Local al Municipiului Pitești împotriva Consiliului Județean Argeș, parte în proces fiind SC "E." S.A. Pitești și, în consecință, a fost anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/15.07.1993 al Consiliului Județean Argeș.

Prin H.G. nr. 391/06.06.1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 163/27.07.1995, a fost aprobată transmiterea, fără plată, din patrimoniul unor societăți comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate comercială în patrimoniul societăților comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate de producție din domeniile: morărit și panificație, carne și produse din carne, lapte și produse din lapte, pește și produse din pește, a spațiilor comerciale, precum și a terenurilor, dotărilor, utilităților și a altor bunuri aferente acestora, prevăzute în anexele nr. 1-4 din hotărâre (art. 1).

În anexa nr. 2 la hotărâre, cuprinzând lista spațiilor comerciale cu obiect de activitate desfacerea laptelui și a produselor lactate care se transmit fără plată, se regăsește în rubrica ce vizează Județul Argeș, la punctul 1, Magazinul nr. 3, transmis fără plată, din patrimoniul E. S.A. în patrimoniul pârâtei C. S.A.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.01.2008 de B.N.P B., depus în copie la filele x, pârâta C. S.A. a vândut celeilalte pârâte, A. S.A., mai multe imobile, printre care și spațiul comercial situat în Mun. Pitești, B-dul x, Complex nr. 1 D. nr. 103, Județul Argeș, în suprafață construită la sol de 43,47 m.p și suprafață utilă de 41,35 m.p., din care suprafață magazin - 27,61 m.p. și suprafață depozit - 13,74 m.p., împreună cu terenul aferent în suprafață de 43,47 m.p. (pct. 1 din contract).

În cuprinsul contractului s-a menționat că imobilele înstrăinate au fost dobândite de societatea vânzătoare prin H.G nr. 391/1995, protocolul din 27.02.1996 și anexa nr. 1, poziția 1, imobilele nefiind intabulate în cartea funciară.

Recurenta-reclamantă susține, în esență, că în mod greșit a reținut instanța de apel că prin anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/15.07.1993 nu a fost afectat dreptul de proprietate asupra imobilelor construcții ale E. S.A., anularea privind exclusiv imobilele terenuri, întrucât prin sentința civilă nr. 73/03.10.1994 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/1994 s-a stabilit în mod irevocabil că E. S.A. a pierdut dreptul de proprietate în întregime asupra terenului transmis prin certificat.

Deși, în mod formal, recurenta-reclamantă a invocat doar cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceasta a înțeles să critice, prin recursul formulat, încălcarea puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 73/03.10.1994 a Curții de Apel Pitești, iar nu încălcarea unor norme legale de drept material.

Întrucât se referă la aspecte de drept procedural, aceste critici se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ce vizează situația când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Cercetând criticile formulate de recurentul-reclamant și subsumate acestui caz de casare, Înalta Curte le găsește nefondate.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 391/1995, se aprobă transmiterea, fără plată, din patrimoniul unor societăți comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate comercială, în patrimoniul societăților comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate de producție din domeniile: morărit și panificație, carne și produse din carne, lapte și produse din lapte, pește și produse din pește, a spațiilor comerciale, precum și a terenurilor, dotărilor, utilităților și a altor bunuri aferente acestora, prevăzute în anexele nr. 1-4 la prezenta hotărâre; conform art. 4 alin. (1) din același act normativ, predarea-preluarea construcțiilor și a terenurilor aferente spațiilor comerciale, împreună cu activul și pasivul prevăzute la art. 1, se va face pe bază de protocol, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; iar potrivit alin. (2), transferul proprietății asupra bunurilor imobile prevăzute la art. 1 alin. (1) se va face în condițiile legii.

În Anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 391/1995, prin care au fost identificate spațiile comerciale cu obiect de activitate desfacerea laptelui și a produselor lactate, care se transmit fără plată, la nivelul Județului Argeș, se regăsesc la poziția nr. 2, H., mențiunile potrivit cărora persoana juridică S.C. E. S.A. Pitești transmite către S.C. C. S.A. Magazin nr. 3.

În egală măsură, observă Înalta Curte că prin protocolul încheiat la data de 27.02.1996, E. S.A. a transmis fără plată din patrimoniul său spațiile comerciale în patrimoniul C. S.A. Pitești, iar cu privire la terenul aferent spațiilor comerciale în suprafață totală de 77,67 mp, părțile au convenit că transferul acestuia va opera în momentul clarificării sale juridice, la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/1994, aflat pe rolul Curții Supreme de Justiție având ca obiect anularea titlului de proprietate asupra terenului.

Din interpretarea gramaticală și coroborată a dispozițiilor art. 1 și art. 4 din H.G. nr. 391/1995, rezultă că, în privința transmiterii spațiilor comerciale care se aflau în patrimoniul unor societăți comerciale cu capital majoritar de stat, cum este și cazul societății E. S.A., a operat un transfer al dreptului de proprietate.

În acest context, la momentul 27 februarie 1996, data semnării procesului-verbal, a intervenit în mod neechivoc transferul dreptului de proprietate asupra magazinului nr. x de la E. S.A. către societatea C. S.A. Pitești, astfel cum în mod corect a concluzionat și instanța de apel, urmând ca situația terenului să fie tranșată în cadrul dosarului nr. x/1994.

Consecutiv, reține Înalta Curte că prin sentința civilă nr. 73/1994 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. x/1994, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 373/13.04.1995 a Curții Supreme de Justiție, în raport de care recurentul-reclamant invocă încălcarea puterii de lucru judecat, a fost anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/15.07.1993 al Consiliului Județean Argeș.

Examinând considerentele acesteia, se constată că în cadrul acestui proces nu s-a statuat asupra chestiunii dreptului de proprietate a imobilului construcție, ci exclusiv cu privire la teren.

Astfel, soluția pronunțată prin sentința civilă nr. 73/1994 de Curtea de Apel Pitești nu a dobândit autoritate de lucru judecat sub aspectul recunoașterii dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului identificat ca fiind Magazin nr. 3, din perspectiva H.G. nr. 319/1995, ci doar asupra terenului.

Prin urmare, nu poate fi reținută interpretarea propusă de recurentul-reclamant, în sensul că dreptul său de proprietate a fost confirmat de sentința nr. 73 din 3 octombrie 1994, întrucât în niciun moment nu s-a analizat existența sau inexistența dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului construcție, respectiv a spațiului comercial situat în Mun. Pitești, B-dul x, Complex nr. 1 D. nr. 103, Județul Argeș.

Conchizând, instanța supremă găsește judicioase considerentele instanței de apel prin care s-a reținut că C. S.A. a dobândit proprietatea asupra spațiului comercial prin efectul intrării în vigoare a H.G. nr. 319/1995, că la data de 12.06.2001, când a fost încheiat protocolul de predare primire a imobilelor prevăzute în H.G. nr. 1280/1996 între S.C. E. S.A. și Primăria Municipiului Pitești, spațiul comercial în discuție nu se afla în proprietatea S.C. E. S.A., fiind în proprietatea societății C. S.A., pentru ca ulterior, prin actul de vânzare – cumpărare nr. 170/11.01.2008 acesta să fie cumpărat de la societatea C. S.A. de către S.C. A. S.A.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte consideră lipsite de relevanță susținerile recurentului-reclamant în sensul că nu există dovada că E. deținea imobilul construcție înainte de emiterea certificatului fiscal, în baza altor înscrisuri care să ateste transmiterea dreptului de proprietate.

Pentru toate motivele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL PITEȘTI, prin PRIMAR, împotriva deciziei nr. 365/A-COM din 24 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Societatea pârâtă a criticat decizia curții de apel susținând, în esență, că aceasta încalcă prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.), precum și faptul că încalcă norme de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), cu referire la art. 30 și art. 36 din Legea nr. 7/1996.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere, când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nu este fondat.

În cauză, recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea instanței de prim control judiciar încalcă dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., reclamantul neavând niciun folos practic în ipoteza admiterii acțiunii. Susține că în eventuala admitere a acțiunii, vânzătorul ar redeveni proprietarul spațiului vândut, ceea ce nu i-ar aduce reclamantului niciun folos.

Înalta Curte înlătură această critică, întrucât prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.01.2008 de către BNP B., chiar pentru lipsa calității de proprietar a vânzătorului C. S.A., urmărind apărarea dreptului de proprietate publică.

Prin toate argumentele de fapt și de drept expuse în fața instanțelor devolutive, reclamanta a încercat să dovedească împrejurarea că în patrimoniul societății C. S.A. nu a operat un transfer al dreptului de proprietate asupra terenului aferent spațiului comercial, imobilul teren aparținând domeniului public al Municipiului Pitești. Or, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată (cum este și cazul reclamantului, care pretinde că bunul îi aparține).

Prin urmare, instanța de apel a analizat temeinicia și legalitatea soluției primei instanțe cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., reținând, în mod corect, că reclamantul are interes în formularea acțiunii în anulare.

Înalta Curte găsește nefondate și criticile privind pronunțarea deciziei cu încălcarea dispozițiilor art. 30 și 36 din Legea nr. 7/1996, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte are în vedere că, în mod corect, instanța de apel s-a raportat atât la sentința civilă nr. 73/1994 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, irevocabilă prin decizia civilă nr. 373/13.04.1995 a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/15.07.1993 al Consiliului Județean Argeș, cât și la decizia nr. 299/2000 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a reținut că imobilul teren în litigiu este un bun proprietate publică, fiind transmis de Guvern conform art. 127 din Legea nr. 69/1991, precum și faptul că piața constituie bun public, conform art. 5 din Legea nr. 18/1991.

În aceste coordonate, se reține că în analiza motivului de apel era necesară decelarea dispozițiilor art. 136 alin. (4) din Constituție referitoare la inalienabilitatea bunurilor proprietate publică, cât și a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 și ale art. 120 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.

Dispozițiile legale privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia stabilesc că subiectele dreptului de proprietate publică sunt statul, asupra bunurilor din domeniul public de interes național și unitățile administrativ teritoriale, asupra bunurilor din domeniul public de interes local și, ca atare, nici un alt subiect de drept public sau privat nu poate fi titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul public.

Astfel, în condițiile în care acest teren aparținea domeniului public al Municipiului Pitești, dreptul de proprietate publică fiind inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, este evident că nu putea face obiectul tranzacționării de către terți, actele încheiate în astfel de condiții fiind lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data încheierii tranzacțiilor, iar instanța de prim control judiciar, în mod judicios, nu a putut constata faptul dobândirii de către pârâta C. S.A. a dreptului de proprietate asupra unui bun care aparține domeniului public.

Mai mult, inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului de proprietate publică impune nu numai soluția interdicției înstrăinării lor, ci și imposibilitatea dobândirii acestora de către terți prin orice alt mod de dobândire reglementat de lege, actele juridice încheiate cu încălcarea acestui principiu fiind lovite de nulitate absolută.

Având în vedere aceste caracteristici ale dreptului de proprietate publică, se constată, contrar alegațiilor recurentei-pârâte, că în mod corect instanța de control judiciar nu a reținut aplicabilitatea prevederilor art. 30 și art. 36 din Legea nr. 7/1996.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte va respinge și recursul incident declarat de recurenta-pârâta A. S.A.

Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Având în vedere că recurenta-pârâtă A. S.A. este în culpă procesuală pentru formularea unui recurs nefondat și că nu a dovedit partea din cheltuielile pretinse aferente apărării în recursul părții adverse, în aplicarea art. 453 alin. (1) coroborat cu art. 494 din C. proc. civ., va respinge cererea formulată de aceasta privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL PITEȘTI, PRIN PRIMAR, împotriva deciziei nr. 365/A-COM din 24 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și recursul incident declarat de recurenta-pârâta A. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Respinge cererea formulată de recurenta-pârâtă A. S.A. privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2024.