ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2551/2025

Ședința publică din data de 14 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 septembrie 2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a solicitat anularea ordinului procurorului șef al DNA nr. 568/18.07.2022, a ordinului nr. 631/26.08.2022, a ordinului nr. 568/18.07.2022 și a ordinului nr. 690/12.09.2022.

La termenul de judecată din data de 01 februarie 2023, reclamantul A. a formulat, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cerere de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020

Prin încheierea din data de 15 martie 2023, prima instanță a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Curții de Apel București, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1557 din 2 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a constatat intervenită perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Împotriva sentinței civile nr. 1557 din 2 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut că soluția de perimare a cauzei este nelegală, câtă vreme, în lipsa motivării soluției date de instanța de recurs în dosarul nr. x/2020, față de care s-a dispus măsura judecății prezentei cauze, nu se putea considera că pricina a fost soluționată definitiv. Arată că decizia instanței de recurs a fost redactată în luna august 2024, după ce a fost formulată și cerere de urgentarea a motivării, iar comunicarea hotărârii s-a realizat în luna septembrie 2024, astfel că, la data de 13 septembrie 2024, recurentul-reclamant a formulat cerere de repunere pe rol a prezentei cauze.

Apreciază că obligația de comunicare a deciziei pronunțate în dosarul nr. x/2020 revenea instanței, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ., iar în lipsa motivării hotărârii, nu se poate susține că instanța a soluționat definitiv cauza, câtă vreme reclamantul invocase în acea cauză inclusiv nemotivarea recursului declarat de pârâta Direcția Națională Anticorupție. Acest aspect trebuia cercetat de instanță în considerentele hotărârii, în caz contrar recurentul având posibilitatea formulării unei cereri de revizuire în termen de o lună de la comunicarea hotărârii, conform art. 509 alin. (1) pct. 1 coroborat cu art. 511 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. Totodată, recurentul ar fi avut și posibilitatea formulării unei cereri de completare a hotărârii, conform art. 444 alin. (1) teza finală din C. proc. civ.

Prin urmare, apreciază că, la data pronunțării sentinței recurate, nu existau considerentele deciziei pronunțate în dosarul nr. x/2020, deci hotărârea nu cuprindea toate elementele sale. Astfel, pricina nu a rămas în nelucrare din vina reclamantului, acesta făcând diligențe rezonabile pentru a obține redactarea hotărârii într-un termen mai scurt de 6 luni de la data la care dosarul nr. x/2020 a fost soluționat, însă obligația de redactare și comunicare a soluției revenea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât, a fost respinsă de Înalta Curte la termenul din 14 mai 2025, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei hotărâri.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. (în alte cărui dispoziții se încadrează criticile de nelegalitate prezentate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Totodată, potrivit art. 416 din C. proc. civ. "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Judecata cauzei de față a fost suspendată de curtea de apel la data de 15 martie 2023, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 Instanța de fond a reținut că acest dosar a fost soluționat la 28.11.2023, astfel că de la acest moment a început să curgă termenul de perimare de 6 luni, care s-a împlinit din motive imputabile părții reclamante, aceasta neformulând cerere de reluare a judecății până la împlinirea acestui termen.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant, prima instanță pronunțând soluția de constatare a perimării în acord cu prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 și art. 416 din C. proc. civ.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii, iar potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege aceste hotărâri sunt definitive de la data pronunțării.

Suspendarea judecății cauzei de față s-a dispus până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020, iar acest moment este dat de pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a deciziei nr. 5660 din 28 noiembrie 2023, prin care a fost soluționat recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței civile nr. 653 din 26 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Nemaiexistând căi de atac puse la dispoziția părților interesate ulterior soluționării recursului, litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 este considerat a fi definitiv soluționat la momentul pronunțării deciziei din recurs, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că nu mai subzistă nicio piedică în reluarea judecății cauzei suspendate, după pronunțarea hotărârii încetând cauza suspendării și începând să curgă termenul de perimare.

Împrejurarea că hotărârea instanței de recurs a fost motivată și comunicată la o anumită perioadă de timp după pronunțarea soluției nu înlătură concluzia anterior expusă, câtă vreme caracterul definitiv al hotărârii judecătorești este stabilit de lege în raport de momentul pronunțării soluției, iar nu de cel al motivării și comunicării hotărârii. Acesta este și motivul pentru care suspendarea cauzei a fost dispusă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020

Este de observat și că recurentul-reclamant nu a demonstrat că, raportat la soluția instanței de recurs, ar fi fost necesară cunoașterea considerentelor pe care instanța și-a întemeiat soluția, nefiind suficientă minuta deciziei nr. 5660/28.11.2023 pentru a se proceda la reluarea judecății și soluționarea prezentei cauze.

A susținut recurentul-reclamant că motivarea deciziei nr. 5660/28.11.2023 era necesară pentru a observa dacă au fost omise la analiză anumite aspecte invocate, precum excepția nulității recursului declarat de pârât, care ar fi deschis calea formulării unei revizuiri sau a unei cereri de completare a hotărârii. Or, aceste aspecte nu sunt relevante în privința chestiunii litigioase în speță, neputând modifica momentul de la care începe curgerea termenului de perimare, respectiv de la data soluționării definitive a litigiului, reprezentată de data pronunțării soluției în recurs - 28.11.2023.

Câtă vreme la data de 28.11.2023 nu mai exista nicio piedică în reluarea judecății cauzei, recurentul-reclamant A. în calitate de titular al cererii de chemare în judecată, dar și al cererii de suspendare, avea obligația de a formula cerere de repunere pe rol, stăruind în soluționarea cauzei, în caz contrar intervenind sancțiunea perimării, la împlinirea termenului legal.

Înalta Curte are în vedere și împrejurarea că suspendarea judecății cauzei a fost dispusă de instanța de fond ca urmare a cererii formulate de recurentului-reclamant, astfel încât acestuia îi revenea obligația de a urmări cursul procesului ce făcea obiectul dosarului nr. x/2020 și de a solicita reluarea judecății cauzei de față de îndată ce acest litigiu a fost definitiv soluționat.

În cauză sunt relevante și considerentele Deciziei nr. 70/2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reținut că:

"56. Mai mult, Decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată într-o sesizare anterioară privind o problematică asemănătoare, a oferit repere concrete de interpretare a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 și art. 415 pct. 3 din C. proc. civ.. 57. Astfel, s-a reținut în paragraful 53 al acestei decizii că, spre deosebire de ipotezele reglementate expres de prevederile art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv de cele ale art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casației și Justiție, când judecata cauzei suspendate se reia din oficiu, "(…), în cazul suspendării facultative clasice instanța nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care privește raporturi juridice între aceleași părți litigante, acestea din urmă fiind datoare să țină sub observație respectivul proces și să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancțiunea intervenirii perimării cererii lor". 58. Este lipsit de relevanță faptul că, în ipoteza prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecății s-a dispus din oficiu și nu la cererea uneia dintre părți, ceea ce caracterizează instituția perimării fiind aspectul că, de la momentul la care cauza de suspendare a încetat, partea interesată era datoare ca, în termen de 6 luni, să facă un act de procedură pentru a întrerupe curgerea termenului de perimare".

Așadar, conform acestei decizii, chiar dacă suspendarea s-a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., din oficiu și nu la cererea unei părți, acesteia din urmă îi revine obligația de a formula cererea de reluare a judecății; cu atât mai mult, în situația recurentului-reclamant, câtă vreme suspendarea s-a dispus la cererea sa, acesta trebuia sa manifeste diligențele necesare pentru reluarea judecății cauzei până la împlinirea termenului de perimare de 6 luni.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt nefondate toate criticile din recurs, prima instanță constatând în mod legal intervenită sancțiunea perimării cererii, potrivit dispozițiilor art. 420 din C. proc. civ., față de lipsa de diligență a recurentului-reclamant, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1557 din 2 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.