ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1855/2023

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

În deliberare asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Poarta Albă prin Ministerul Finanțelor, despăgubiri în cuantum de 50.000 de euro pentru condițiile necorespunzătoare de cazare și hrană de la locul de detenție (suprapopularea din celula în care a fost cazat, dotarea insuficientă a camerei de detenție, lipsa mobilierului, a accesului la lumină naturală, condițiile precare de igienă, calitatea necorespunzătoare a hranei), datorită cărora i-au fost puse în pericol viața și sănătatea.

Prin sentința civilă nr. 7 din 11.01.2022, Tribunalul Constanța, secția I civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, ca nefondată.

Prin decizia nr. 239 din 27 octombrie 2022, Curtea de Apel Constanța – secția I civilă, a admis apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 7 din data de 11.01.2022 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.000 euro, în RON la cursul de referință al Băncii Naționale a României, reprezentând daune morale. Curtea a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Recurentul-pârât Penitenciarul Poarta Albă a declarat recurs împotriva deciziei nr. 239 din 27 octombrie 2022 a Curții de Apel Constanța – secția I civilă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și înlăturarea obligației Penitenciarului Constanța - Poarta Albă de a plăti reclamantului daunele morale în sumă de 3000 euro și respingerea acțiunii în totalitate, ca neîntemeiată. Recurentul pârât a solicitat obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurentul pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a redat paragrafe din motivarea deciziei recurate și a apreciat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, că încălcarea normelor s-a făcut prin extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică, faptele fiind reținute greșit în raport de exigențele textului de lege aplicabil speței.

Recurentul pârât a arătat că Penitenciarul Constanța - Poarta Albă este ordonator terțiar de credite, aflat în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ordonator secundar de credite) și a Ministerului Justiției (ordonator principal de credite).

Recurentul pârât a considerat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie a Penitenciarului Constanța - Poarta Albă, neîndeplinirea uneia dintre condiții exonerându-l de răspundere. Recurentul pârât a arătat că nu există o neglijență manifestată chiar și sub forma culpei de Penitenciarul Constanța - Poarta Albă în exercitarea atribuțiilor legale, în condițiile în care acesta a fost preocupat permanent de îmbunătățirea condițiilor de cazare, a investit în reparații ale spațiilor de detenție, s-a preocupat de construirea altor spații în limita bugetelor alocate, formulând permanent cereri pentru transferarea deținuților în alte penitenciare tocmai pentru evitarea supraaglomerării.

Recurentul pârât a arătat că este de notorietate faptul că penitenciarul nu poate refuza încarcerarea deținuților condamnați de instanțele de judecată motivând că "a fost depășită capacitatea de cazare". Politica penală și execuțional penală a Statului Român nu o face Penitenciarul Constanța - Poarta Albă, fiind astfel absolut neîntemeiată aprecierea instanței în sensul că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în ceea ce privește unitatea sa.

Recurentul pârât a considerat că măsurile luate de administrația penitenciarului în ceea ce-l privește pe reclamant sunt cele legale, iar drepturile acestuia nu au fost încălcate nici din perspectiva reglementărilor interne și nici din perspectiva reglementărilor europene.

Recurentul pârât a arătat că instanța de apel nu a analizat condițiile răspunderii civile delictuale raportat exclusiv la instituția sa, și că Statul Român este vinovat pentru încălcarea a normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare în sensul că, în celula unde a fost cazat reclamantul, nu a fost asigurat un spațiu util de 4 mp sau 6 mc de aer. Astfel, neluarea măsurilor pentru asigurarea normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare constituie o faptă ilicită a acestuia și nu a administrației penitenciarului.

Recurentul pârât a invocat hotărârea pilot pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Rezmiveș și alții împotriva României, potrivit căreia condițiile de detenție din penitenciarele din România contravin Convenției Europene pentru Drepturile Omului și arată o disfuncționalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de către stat.

Recurentul pârât a arătat că procedura pilot se aplică atunci când Curtea Europeană a Drepturilor Omului constată că pe rolul său se înregistrează un număr semnificativ de cereri similare a căror cauză este comună și pare să fie o disfuncționalitate structurală sau sistemică în statul pârât. Astfel, supraaglomerarea spațiilor de deținere și a condițiilor aferente detenției nu pot fi imputate vreunei unități penitenciare, în particular Penitenciarului Constanța -Poarta Albă, din moment ce aceste aspecte privesc, per ansamblu, întreg sistemul penitenciar.

Recurentul pârât a considerat că în cauză nu se poate reține aplicarea unui tratament inuman sau degradant, astfel cum această noțiune a fost clarificată de Curtea Europeană, invocând în acest sens cauzele Barbu Anghelescu c. României, Irlanda c. Regatului Unit, Campbell și Cosans c. Regatului Unit, Gafgen c. Germaniei, Pantea c. României.

În cazul de față, instanța de apel a considerat greșit că reclamantul a suferit traume și umilințe și a fost supus la rele tratamente în condițiile în care, în perioada în care a fost custodiat în Penitenciarul Constanța - Poarta Albă, i-a fost asigurat un confort psihic constant, asistență medicală și condiții de detenție corespunzătoare, a participat la activități productive și socio-educative, astfel încât modul în care acesta a fost tratat nu poate fi asimilat cu rele tratamente, tratament inuman sau degradant.

În ceea ce privește participarea reclamantului la funeraliile tatălui său, recurentul pârât a arătat că permisiunea ieșirii din penitenciar poate fi acordată în condițiile Legii nr. 254/2013, art. 99, alin. (1), lit. e). De asemenea, în vederea acordării permisiunii de ieșire din penitenciar, membrii comisiei de acordare a recompenselor au în vedere asigurarea unei ponderi adecvate a procesului de recompensare, precum și întrunirea cumulativă a condițiilor de la art. 213 din H.G. nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Evaluarea conduitei constant pozitivă se referă la un comportament corespunzător și o evoluție a situației disciplinare, ținând cont atât de perioada executată, cât și de data analizei în comisia de liberare condiționată.

La momentul analizării situației reclamantului în cadrul comisiei de acordare a recompenselor, acesta avea o sancțiune disciplinară rămasă definitivă la data de 03.12.2020. Acesta a fost sancționat disciplinar cu suspendarea dreptului de a participa la activități culturale, artistice și sportive pe o perioadă de cel mult o lună, pentru amenințare, cu data începerii 10.12.2020 și data expirării, 09.01.2021. De asemenea, s-a ținut cont de durata din pedeapsă ce mai trebuie executată până la analizarea în cadrul comisiei pentru liberare condiționată, astfel încât aceasta să fie raportată la perioada executată și la data expirării pedepsei în termen. Astfel, reclamantul a început executarea unei pedepse de 12 ani și 4 luni la data de 20.10.2019, data de expirare în termen a pedepsei fiind 10.07.2027, iar data propozabilă pentru analizarea în comisia de liberare la data de 07.05.2024.

Recurentul pârât a arătat că sancțiunea disciplinară a fost ridicată abia în data de 18.02.2022, în conformitate cu datele furnizate din aplicația informatizată B., iar contrar celor reținute în motivarea hotărârii din apel (par. 64), sancțiunile disciplinare care nu au fost ridicate au efect asupra recompensării persoanelor private de libertate, după cum rezultă și din cuprinsul Deciziei directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 443/2016 din 24 mai 2016, privind aprobarea Procedurii de lucru pentru acordarea recompenselor pe baza Sistemului de creditare a participării la activități și programe educative, de asistență psihologică și asistență socială, activități lucrative, precum și la prevenirea situațiilor de risc.

Recurentul pârât a menționat actele normative și administrative puse în aplicare la nivelul administrației Penitenciarului Constanța-Poarta Alba pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, urmare a identificării situației epidemiologice specificate în cuprinsul legislației menționate. Având în vedere contextul epidemiologic de la momentul respectiv, prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, faptul că reclamantul nu îndeplinea cumulativ toate condițiile de acordare a recompensei cu permisiunea de ieșire din penitenciar, coroborat cu faptul că administrația locului de deținere susține reintegrarea în societate a persoanelor care execută pedepse privative de libertate și menținerea legăturii a acestora cu mediul de suport, din rațiuni de siguranță și prevenire a infectării și răspândirii virusului SARS-COV2, în cazul reclamantului, membrii comisiei de acordare a recompenselor persoanelor private de libertate au hotărât escortarea acestuia pentru a participa la slujba de înmormântare a tatălui său de la Cimitirul din Valul lui Traian.

Recurentul pârât a arătat că, în data de 24.04.2021, conform documentelor operative, reclamantul a fost escortat începând cu ora 14:50, revenind la unitate în jurul orei 16:55. În acest interval orar, reclamantul a fost escortat în scopul participării la slujba de înhumare la Cimitirul din localitatea Valul lui Traian.

Recurentul pârât a arătat că, în cererea formulată de către membrii de familie ai reclamantului nu au fost specificate toate detaliile itinerariului de deplasare a cortegiului funerar. Astfel, contrar celor reținute de către instanța de apel, Penitenciarul Constanța - Poarta Albă nu a încălcat niciun drept al reclamantului - împiedicarea participării acestuia la serviciul religios de înmormântare desfășurat la biserică - ba mai mult, în considerarea încurajării menținerii legăturii cu mediul de suport, i-a aprobat escortarea la locul de înhumare, timpul petrecut acolo nefiind din culpa vreunui angajat al unității.

Recurentul pârât a arătat că, în ceea ce privește condițiile de îmbăiere din perioada 29.04.2021 (data avarierii cazanului de apă caldă) - 25.05.2021 (data până la care au fost acordate daunele morale pentru condițiile de custodiere) – în mod greșit a reținut instanța de apel existența unui interval de trei luni în care ar fi avut loc neasigurarea corespunzătoare de furnizare a apei calde pentru îmbăiere.

Recurentul pârât a arătat că penitenciarul a depus toate diligențele posibile pentru asigurarea dreptului la îmbăiere pentru persoanele private de libertate din momentul opririi cazanului de apă caldă, respectiv 29.04.2021, până la montarea noilor echipamente din centrala termică, respectând legislația în vigoare privind procedurile de achiziții publice. Recurentul pârât a expus etapele procedurii de achiziție directă și a arătat că, în cazul prezentei situații reclamate, procedura de achiziție a fost demarată de urgență, fiind respectate termenele și condițiile legale în vigoare privind procurarea bunurilor materiale. De asemenea, perioada de timp în care unitatea a întâmpinat dificultăți în asigurarea corespunzătoare a apei calde menajere a fost de aproximativ o lună, respectiv până în datele de 24.05.2021 și 27.05.2021, timp în care boilerele au fost livrate și montate pe secțiile de deținere.

Recurentul pârât a arătat că existența prejudiciului moral trebuie să fie susținută în primul rând de un probatoriu adecvat care să reflecte întinderea sa, precum și gravitatea măsurii abuzive, sau cel puțin toate acestea să poată fi prezumate, lucru care în cauză nu s-a realizat. Potrivit C. civ. român, trebuie să existe o echivalență între valoarea prejudiciului și valoarea despăgubirii și, în mod similar dacă dauna morală nu prezintă nicio gravitate, nici reparația echitabilă nu poate fi acordată.

Recurentul pârât a arătat că obligarea sa la plata despăgubirilor poate ridica probleme serioase din punct de vedere financiar și indirect poate afecta calitatea condițiilor acordate celorlalte persoane custodiate, în condițiile în care conducerea instituției are ca obligație și asigurarea unui just echilibru între interesele instituției, ale celorlalte persoane condamnate și interesele particulare ale deținutului din cauza de față. Faptul că nu au fost alocate fonduri pentru aducerea la standarde a condițiilor de cazare din penitenciare nu implică vina administrației penitenciarului, care este preocupată permanent a asigura condiții decente pentru toate persoanele aflate în custodia acestuia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că reclamantul a fost supus unui tratament degradant, prin condițiile de deținere necorespunzătoare, contrar art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și unei încălcări a dreptului la protecția vieții private, contrar art. 8 din Convenție, concluzionând că sunt îndeplinite, sub ambele aspecte, cerințele răspunderii civile delictuale a pârâtului, prevăzute de art. 1349 și art. 1357 din C. civ.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul pârât a criticat, în esență, faptul că instanța de apel nu a aplicat în mod corect în cauză dispozițiile de drept material în baza cărora poate fi angajată răspunderea sa civilă delictuală, cu referire atât la condițiile necorespunzătoare de detenție cât și la anumite situații punctuale, și anume, furnizarea apei calde pentru îmbăiere și împiedicarea participării reclamantului la înmormântarea tatălui său.

Înalta Curte apreciază că sunt fondate criticile recurentului referitoare la modul de soluționare a capătului de cerere privind atragerea răspunderii civile delictuale pentru condițiile necorespunzătoare de detenție. Astfel, aspectele invocate de reclamant în justificarea acestui capăt de cerere se referă la condițiile de detenție care ar fi fost degradante, datorită supraaglomerării și situațiilor asociate acesteia.

În raport de aceste limite obiective ale învestirii instanței, pretențiile reclamantului decurgând din condițiile necorespunzătoare de detenție trebuie analizate atât din perspectiva dispozițiilor de drept intern, dar și din perspectiva prevederilor art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevederi care interzic tortura, pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante și care impun obligații pozitive în sarcina statelor membre.

În acest context, instanța de recurs apreciază, în acord cu jurisprudența dezvoltată de instanța de contencios european a drepturilor omului că, în ipoteza persoanelor private de libertate, condițiile de detenție se impun a fi analizate pe terenul art. 3 al Convenției, reamintind că, în cauza pilot Rezmiveș și alții contra României, hotărârea din 25 aprilie 2017, s-a constatat încălcarea sistemică a art. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului pentru condițiile materiale de detenție din penitenciare, statul român fiind obligat să ia măsuri de ordin general, în baza art. 46 din Convenție.

Anterior, în cauza Iacov Stanciu contra României, prin hotărârea din 24 iulie 2012, se apreciase, de asemenea, că în România, condițiile de detenție, în special suprapopularea și condițiile precare de igienă, reprezintă o problemă de natură structurală.

Relativ la acest aspect, instanța europeană de contencios a drepturilor omului a reținut că "statul este obligat, în pofida problemelor sale logistice și financiare, să organizeze sistemul penitenciar astfel încât să asigure deținuților respectul pentru demnitatea lor umană" (cauzele Shishanov c. Republicii Moldova, Păvălache contra României).

Tot astfel, Curtea Europeană a statuat că art. 3 din Convenție impune autorităților o obligație pozitivă care constă în a se asigura că orice persoană privată de libertate este deținută în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane și că modalitățile de executare a măsurii în cauză nu supun persoana în cauză unei suferințe sau unei încercări de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției (cauzele Kudla împotriva Poloniei (MC), parag. 94 și Enășoaie împotriva României, hotărârea din 4 noiembrie 2014, par. 46).

Un argument hotărâtor pentru dezlegarea acestui aspect supus judecății, respectiv al răspunderii pentru condițiile de detenție din penitenciar, se regăsește în hotărârea pilot Rezmiveș și alții contra României, deja citată, în care Curtea Europeană a apreciat că situația particulară a reclamanților nu poate fi disociată de problema generală, cauzată de o disfuncționalitate structurală, caracteristică sistemului penitenciar din România, care a afectat și poate afecta și în viitor numeroase persoane (parag. 110).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că relele condiții de detenție nu sunt neapărat rezultatul unor deficiențe imputabile administrației penitenciarului, ci provin, de regulă, din factori mai complecși, cum ar fi problemele de politică penală (cauza Iacov Stanciu contra României, hotărârea din 24 iulie 2012, parag. 199). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în cazul în care este prevăzută posibilitatea de a obține despăgubiri, este posibil ca o cale de atac să nu ofere perspective rezonabile de succes, în special atunci când acordarea unei despăgubiri este condiționată de stabilirea unei culpe din partea autorităților (parag. 124).

În contextul expus, pentru o corectă aplicare a normelor privind răspunderea civilă delictuală, este necesar a se stabili în ce măsură acțiunile sau inacțiunile pârâtului se concretizează, în situația de fapt din speță, într-o încălcare a dispozițiilor legale care reglementează regimul de executare a pedepselor și măsurilor privative de libertate, potrivit principiilor privind respectarea demnității umane, interzicerea supunerii la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente.

În acest sens, este relevant rolul pârâtului în aplicarea dispozițiilor cu caracter normativ și în gestionarea resurselor financiare care sunt puse la dispoziție în cadrul politicii financiare a Statului Român, în acest sens pronunțându-se și Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a făcut trimitere la dispozițiile art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce impun statului, ca semnatar al Convenției, o obligație legală de a aplica măsurile generale și/sau individuale corespunzătoare pentru a soluționa problema supraaglomerării din locurile de deținere și problema condițiilor precare de detenție, în conformitate cu principiile Convenției, și a garanta astfel drepturile persoanelor aflate în detenție.

În această analiză, este necesar a se stabili, prin raportare la fapta ilicită invocată, dacă pârâtul este responsabil de omisiunea de a acționa pentru înlăturarea situației reclamate, a deficiențelor structurale constatate, privind condițiile de detenție în penitenciarele din România, sub aspectul supraaglomerării acestora și condițiilor precare de deținere.

De asemenea, în cadrul analizei, este relevantă o eventuală imposibilitate obiectivă a instituției pârâte de a se conforma standardului prevăzut în legislația europeană, preluat și în legislația internă, ce reglementează modalitatea de executare a detenției, fiind necesar a se stabili dacă prejudiciul invocat de reclamant, raportat la condițiile inadecvate de executare a pedepsei privative de libertate, a fost cauzat de împrejurări independente de posibilitățile de decizie și control ale instituției chemate în judecată. O atare statuare este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia situația determinată de o problemă structurală și sistemică - supraaglomerarea penitenciarelor - angajează o adevărată răspundere obiectivă a statului.

Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiții legale, este necesară, în primul rând, stabilirea elementelor care conturează existența faptei ilicite, și anume, a normelor imperative ale dreptului care ar fi fost încălcate și, subsecvent, a conduitei concrete în care s-a materializat această încălcare, or, din motivarea instanței de apel nu rezultă reiese că aceasta ar fi avut în vedere aceste cerințe legale. Ca atare, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este fondat motivul de recurs care vizează modul în care instanța de apel a stabilit existența faptei ilicite și a persoanei răspunzătoare, nerespectarea cerințelor legale care trebuie avute în vedere în realizarea acestei analize, expuse mai sus, concretizându-se într-o încălcare a normelor de drept material.

În privința răspunderii pentru producerea celorlalte prejudicii invocate în cauză, generate de situația în care a fost întreruptă furnizarea apei calde pentru îmbăiere și de împiedicarea participării reclamantului la înmormântarea tatălui său, Înalta Curte constată că, în aceste privințe, dezvoltarea motivelor de recurs nu relevă încălcarea de către instanța de apel a unor norme de drept material.

Pe de o parte, toate aspectele invocate de recurentul pârât referitoare la împrejurările de fapt reținute de instanța de apel în ceea ce privește cele două incidente nu pot forma obiect de analiză în faza recursului întrucât cadrul procesual reglementat de art. 488 din C. proc. civ. nu permite schimbarea stării de fapt deja reținute de instanța de fond ori de instanța de apel și nici verificarea modalității în care au fost apreciate probele administrate. Astfel, modul în care instanța de apel s-a raportat la circumstanțele de fapt ale cauzei care excedează controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs.

Pe de altă parte, se constată că recurentul pârât a expus condițiile legale pentru acordarea permisiunea ieșirii din penitenciar rezultate din art. 99, alin. (1), lit. e) din Legea nr. 254/2013 și art. 213 din H.G. nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și aspecte referitoare la situația concretă a reclamantului, la sancțiunea disciplinară aplicată acestuia și la efectele acesteia asupra recompensării persoanelor private de libertate. Aceste aspecte nu sunt relevante în cadrul raționamentului logico-juridic care a condus la pronunțarea soluției, în situația în care instanța de apel a precizat, în cadrul considerentelor sale, că apelantul nu a contestat, prin cererea de apel, hotărârea de a fi însoțit la slujba de înmormântare și nu a criticat neacordarea permisiunii de a ieși neînsoțit din penitenciar, ci împiedicarea sa de a participa la înmormântare, inclusiv la serviciile religioase care au precedat-o.

Evaluând elementele de fapt privind modul în care reclamantul și-a exercitat dreptul de a participa la înmormântarea tatălui său, instanța de apel a reținut limitarea la minim a exercițiului dreptului menționat și a considerat că, în circumstanțele de fapt ale speței, dreptul prevăzut de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost încălcat prin modul de executare a misiunii de însoțire a reclamantului la înmormântarea tatălui său. Astfel, instanța de apel a considerat că deținutul are dreptul de a participa la înmormântarea unui părinte, în virtutea dreptului la protecția vieții private prevăzut de art. 8 par. 1 din Convenție și că, pentru motive legitime ținând de ordinea publică sau de protecția drepturilor altor persoane, exercițiul acestui drept poate fi limitat, într-o măsură proporțională cu importanța acestor motive, potrivit art. 8 par. 2 din Convenție.

Instanța de apel a constatat că "intimatul a invocat trei motive pentru care nu s-a acordat permisiunea ieșirii din penitenciar fără escortă, deci care ar fi făcut posibilă participarea apelantului și la slujba de înmormântare de la biserică: existența unei abateri disciplinare, executarea unei părți mici din pedeapsă și contextul epidemiologic". În urma examinării celor trei situații invocate, instanța de apel a considerat că sancțiunea disciplinară sau executarea unei părți mai mari sau mai mici din pedeapsă nu sunt relevante asupra exercițiului dreptului litigios, acela al participării deținutului la înmormântarea unui părinte. De asemenea, instanța a considerat că nu pot fi reținute motive de ordine publică care să justifice limitarea exercițiului acestui drept al deținutului.

În privința riscului epidemiologic, instanța de apel a considerat că acesta ar fi justificat limitarea participării reclamantului la slujba de înmormântare doar la cimitir, deci împiedicarea lui de a participa la slujba de înmormântare la biserică. Instanța de apel a constatat că intimatul nu a susținut că prevenirea contaminării apelantului sau a membrilor escortei ar fi fost imposibilă sau considerabil de greu de realizat dacă acesta ar fi fost însoțit și la biserică de angajații penitenciarului. Instanța de apel a concluzionat că limitarea sub acest aspect a exercițiului dreptului prevăzut de art. 8 din Convenție a depășit ceea ce era necesar pentru protecția ordinii publice, în sens larg (care include și sănătatea publică), respectiv a drepturilor altor persoane (membrii escortei sau ceilalți deținuți).

Astfel, din etapele analizei efectuate de instanța de apel, rezultă că, în urma aplicării criteriului proporționalității, evaluare realizată în raport cu elementele de fapt ale speței și reperele rezultate din art. 8 din Convenție, concluzia la care a ajuns instanța a fost aceea a reținerii unei încălcări a normei menționate.

Motivele de recurs invocate în această privință nu relevă însă niciun aspect de nelegalitate, recurentul pârât expunând circumstanțe de fapt privind modul în care reclamantul și-a exercitat dreptul de a participa la înmormântarea tatălui său. În cadrul examinării proporționalității limitării dreptului invocat, instanța de apel s-a raportat la circumstanțele cauzei, dispunând de o marjă de apreciere în această analiză, fiind vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

Aceeași este situația și în ceea ce privește incidentul referitor la întreruperea furnizării apei calde, recurentul pârât expunând elemente de fapt privind perioada în care ar fi avut loc situația generatorare de prejudicii, precum și aspecte referitoare la diligențele efectuate pentru asigurarea dreptului la îmbăiere pentru persoanele private de libertate, împrejurări care nu reprezintă chestiuni de legalitate a hotărârii atacate.

Având în vedere considerentele referitoare la stabilirea cerințelor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului în privința condițiilor necorespunzătoare de detenție, expuse mai sus, Înalta Curte, văzând prevederile art. 497 raportat la art. 496 și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va admite recursul pârâtului, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, pentru analiza corespunzătoare a condițiilor menționate.

De asemenea, întrucât tratamentul degradant reținut de instanța de apel pe perioada deținerii reclamantului în Penitenciarul Constanța – Poarta Albă, care a determinat acordarea despăgubirilor, a fost reprezentat atât de cazarea în încăperi necorespunzătoare, dar și de existența factorului agravant constând în împiedicarea îmbăierii, din cauza lipsei apei calde timp de aproximativ trei luni, fiind avut în vedere și prejudiciul produs reclamantului prin împiedicarea participării la înmormântarea tatălui său, inclusiv la serviciile religioase desfășurate în prealabil, se va impune, în măsura în care se va elimina din sfera ilicitului reținut în sarcina pârâtului componenta referitoare la condițiile necorespunzătoare de detenție, reevaluarea despăgubirilor acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Penitenciarul Poarta Albă împotriva deciziei nr. 239 din 27 octombrie 2022 a Curții de Apel Constanța – secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2023.