Decizia nr. 292/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 7/2022 a Tribunalului Constanța

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Poarta Albă, prin Ministerul Finanțelor, despăgubiri în cuantum de 50.000 de euro pentru condițiile necorespunzătoare de cazare și hrană de la locul de detenție (suprapopularea din celula în care a fost cazat, dotarea insuficientă a camerei de detenție, lipsa mobilierului, a accesului la lumină naturală, condițiile precare de igienă, calitatea necorespunzătoare a hranei), datorită cărora i-au fost puse în pericol viața și sănătatea.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 7 din 11 ianuarie 2022, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul A., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, ca nefondată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 239 din 27 octombrie 2022, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 7 din data de 11 ianuarie 2022 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.000 euro, în RON, la cursul de referință al Băncii Naționale a României, reprezentând daune morale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Hotărârea pronunțată în recurs Prin decizia civilă nr. 1855 din 31 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de recurentul Penitenciarul Poarta Albă împotriva deciziei nr. 239 din 27 octombrie 2022 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Hotărârea pronunțată în apel, în rejudecare Prin decizia civilă nr. 119C din 12 iunie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins apelul formulat de apelantul A., împotriva sentinței civile nr. 7 din data de 11 ianuarie 2022 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul Penitenciarul Poarta Albă, ca nefondat.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 119C din 12 iunie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă a declarat apel reclamantul A.. În cuprinsul cererii, acesta arată că la momentul învestirii instanței de judecată, pentru perioadele 4 septembrie 2013-19 mai 2015 și 20 octombrie 2019-25 mai 2021, i-a fost revocat recursul recompensatoriu și nu a mai beneficiat de cele 324 zile. De asemenea, învederează că penitenciarul face demersurile sesizate de către instanță doar în acte, nu și în realitate. Mai mult, nu respectă, în totalitate, Ordinul nr. 27721/2017 și nici art. 345 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013. Intimatul nu face lucrări de reparații și igienizare decât în alte locații și oferă condiții precare de trai. Nu a asigurat apa caldă necesară igienei curente o perioadă de 90 de zile consecutiv. Recurentul arată că, la înmormântarea tatălui său, a fost escortat la cimitir, dar a fost ținut 90 de minute în mașină și maxim 10 minute la slujba de la mormânt, aspect pe care îl pot declara cei care l-au însoțit. În acest sens, penitenciarul i-a încălcat dreptul de la participa la serviciul religios și libertatea religioasă. Neparticiparea la funeralii l-a prejudiciat în mod grav, mai ales că i s-a încălcat și dreptul la viață privată prevăzut de dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, afirmă că sancțiunea de care se prevalează intimatul a fost abuzivă, pentru că a solicitat niște răspunsuri. I s-a suspendat dreptul de a participa la activitățile culturale, artistice din penitenciar, pentru o perioadă de o lună. Fiind privat de libertate, nu poate să facă dovada afirmațiilor sale, sens în care solicită instanței să facă verificările necesare, să ia declarații de la deținuți și cei care asigură escorta, pentru a constata încălcarea drepturilor. În consecință, recurentul solicită să i se admită calea de atac, să se caseze decizia pe care a supus-o controlului judiciar și să se rejudece cauza. De asemenea, solicită instanței să facă demersuri pentru a obține declarațiile și filmările care-i susțin punctul de vedere.

Apărări formulate în cauză La data de 23 septembrie 2024, intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării căii extraordinare de atac și excepția nulității acesteia, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În esență, a arătat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru a se antrena răspunderea sa, întrucât a luat măsuri, potrivit competențelor proprii, pentru a efectua lucrări de igienizare și reparații curente. În ceea ce privește criticile referitoare la participarea limitată a recurentului la înmormântarea tatălui său, susține că nu sunt fondate, față de faptul că a fost însoțit la cimitir, părăsirea penitenciarului fără escortă nefiind posibilă întrucât nu îndeplinea condițiile legale în acest sens.

Procedura în fața instanței de recurs Calea de atac a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție ca fiind recurs. Prin rezoluție, s-a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la data de 6 februarie 2025. La termenul din data de 6 februarie 2025, Înalta Curte a respins excepția netimbrării, invocată de intimatul Penitenciarul Poarta Albă, prin întâmpinare, și a rămas în pronunțare asupra excepției nulității căii extraordinare de atac, invocată de același intimat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Analizând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității căii extraordinare de atac, invocată de intimatul Penitenciarul Poarta Albă, prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a o admite, pentru următoarele argumente: Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motivele de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune că "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate susținute. În cauza pendinte, procedând la analizarea cererii de recurs, Înalta Curte reține că nu este invocat niciun motiv de casare și nici nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de nelegalitate reglementate expres și limitativ de lege. Astfel, recurentul prezintă câteva detalii referitoare la condițiile de detenție și la participarea, sub escortă, la înmormântarea tatălui său, aspecte care l-ar fi afectat profund, determinându-l să învestească instanța de judecată. Acestea nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei recurate, ci simple reluări, identice, ale apărărilor formulate în actele de procedură depuse în fața instanțelor devolutive. Prin declararea prezentei căi de atac, recurentul era ținut a invoca o eventuală deficiență a raționamentului instanței de prim control judiciar, iar nu doar de a reitera argumentele invocate în fazele procesuale anterioare, indiferent de concluzia instanței de apel. Mai mult, criticile referitoare la lucrările de igienizare și reparații, lipsa apei calde și neparticiparea la slujba religioasă de la biserică sunt aspecte factuale, care se plasează în afara controlului judiciar al instanței de recurs. Recurentul susține, totodată, nerespectarea, de către intimatul Penitenciarul Poarta Albă, a obligațiilor cuprinse în Ordinul nr. 27721/2017 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate și în art. 345 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin H.G. nr. 157/2016. De asemenea, afirmă incidența în cauză, a dispozițiilor art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Înalta Curte constată că nici invocarea acestor prevederi legale nu deduce spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a actului jurisdicțional atacat, cât timp ele nu se grefează pe considerentele acestuia, ci constituie doar o simplă reiterare a apărărilor formulate prin cererea de chemare în judecată și care au primit deja dezlegare prin decizia atacată. Astfel, deși recurentul pretinde că acțiunea sa trebuia admisă, întrucât a fost prejudiciat prin conduita intimatului, omite că aceste susțineri au făcut deja obiectul judecății în calea de atac anterioară, neînțelegând să se raporteze, în mod punctual, la silogismul logico-juridic al instanței de apel cu privire la chestiunile antamate. Aceasta se impunea cu atât mai mult cu cât, verificând apelul, instanța de apel a analizat, în detaliu, susținerile reclamantului A., considerentele expuse fiind ample, cu trimitere la normele de drept intern și european. Și criticile recurentului referitoare la probatorii, modalitatea de administrare a acestora, respectiv imposibilitatea obținerii unor dovezi, raportat la situația sa particulară de a fi lipsit de libertate, importanța declarațiilor și filmărilor se plasează în afara controlului judiciar al instanței de recurs. Analiza necesității administrării probelor reprezintă un element ce se circumscrie exclusiv competenței instanțelor devolutive (cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situația de fapt a cauzei), motiv pentru care nu poate constitui obiect al verificării jurisdicționale în această fază procesuală, nefiind, oricum, subsumabilă motivelor de recurs consacrate expres prin prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. În prezenta cale extraordinară de atac, controlul judiciar trebuie să se limiteze la legalitatea soluției Curții de Apel Constanța, instanță care a analizat conduita intimatului Penitenciarul Poarta Albă și a reținut că nu a aplicat un tratament degradant apelantului și nu a restrâns nejustificat exercițiul dreptului de a participa la înmormântarea tatălui său, care să constituie fapte ilicite, astfel că nu a constatat încălcarea art. 3 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs nu conține critici propriu-zise prin care să se determine greșelile imputate instanței a cărei hotărâre este supusă controlului judiciar, sancțiunea care intervine este nulitatea căii de atac exercitate. În concluzie, reținând că prin cererea de recurs nu s-a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate, din oficiu, de către instanță, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) din același act normativ.