CASE OF REZMIVEȘ AND OTHERS v. ROMANIA

La originea cauzei se află patru cereri (nr. 61467/12, 39516/13, 48231/13 și 68191/13) îndreptate împotriva României, prin care patru resortisanți ai acestui stat, domnii Daniel Arpad Rezmiveș, Laviniu Moșmonea, Marius Mavroian, Iosif Gazsi („reclamanții”), au sesizat Curtea la 14 septembrie 2012, 6 iunie 2013, 24 iulie 2013 și, respectiv, 15 octombrie 2013, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).

Primul reclamant, domnul Rezmiveș, a fost reprezentat de doamna M.C. Boncea, iar al doilea reclamant, domnul Mavroian, a fost reprezentat de N.T. Popescu, avocat în București. Al treilea și al patrulea reclamant, domnii Moșmonea și Gazsi, au fost autorizați de președintele secției, conform art. 36 § 2 din Regulamentul Curții („Regulamentul”), să își susțină cauza ei înșiși.

Guvernul român („Guvernul“) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În fața Curții, reclamanții se plâng în special, în cadrul art. 3 din Convenție, de condițiile lor de detenție în diferite unități penitenciare sau centre de reținere și arestare preventivă ale poliției.

Între 7 octombrie 2013 și 25 iunie 2014, capetele de cerere formulate de reclamanți în temeiul art. 3 din Convenție cu privire la condițiile de detenție au fost comunicate Guvernului. În același timp, președintele secției, în complet de judecător unic (art. 54 § 3 din Regulament) a declarat inadmisibile celelalte capete de cerere formulate de reclamanți în prezentele cereri.

La 15 septembrie 2015, o cameră din cadrul Secției a treia a informat părțile că, întrucât era vorba despre o problemă structurală, Curtea intenționa să aplice art. 61 din Regulament și le-a invitat să prezinte observații în această privință. În conformitate cu art. 41 și art. 61 § 2 lit. c) din Regulament, camera a decis, de asemenea, să examineze cu prioritate cererile sus-menționate. Atât Guvernul, cât și reclamanții au formulat observații cu privire la aplicarea procedurii hotărârii-pilot. ÎN FAPT

La 5 aprilie 2011, primul reclamant a fost încarcerat în Penitenciarul Gherla. A fost deținut acolo până la 12 martie 2012, dată la care a fost transferat la Penitenciarul Aiud. La 13 aprilie 2012, acesta a fost transferat la Penitenciarul Oradea, unde a stat până la 20 decembrie 2012, fiind transferat la 5 august 2013 la Penitenciarul Timișoara.

Primul reclamant denunță condițiile de detenție din penitenciarele Gherla, Aiud și Oradea. Denunță, în special, supraaglomerarea (potrivit acestuia, între 1,60 m² și 2,22 m² de spațiu personal per deținut), lipsa iluminatului natural, durata scurtă a plimbării zilnice și lipsa activităților recreative. Acesta a afirmat că în Penitenciarul Aiud a împărțit o cameră de 20 m² cu 9 persoane, iar în camerele din Penitenciarul Oradea aerul era irespirabil din cauza supraaglomerării acute și a faptului că ferestrele erau mici (80 cm x 80 cm) și amplasate la o înălțime de 1,50 m pe un zid de 5 m înălțime. Adaugă că se foloseau găleți cu rol de coșuri de gunoi și că toaletele erau insalubre. Acesta se plânge că spațiul destinat plimbării avea o suprafață de 80-90 m² și că era insuficient pentru cei aproape 40 de deținuți prezenți. În cele din urmă, reclamantul afirmă că toate aceste condiții, combinate cu lipsa de programe socio-culturale și educative ori cursuri de formare profesională, au constituit pentru el un motiv de depresie și sentimente de umilire.

În conformitate cu informațiile oferite de Guvern, pe baza unei scrisori din partea conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor („ANP”), primul reclamant a avut la dispoziție - în mare parte din detenția sa în Penitenciarul Gherla - un spațiu personal cuprins între 1,84 m² și 3,06 m². Primul reclamant a fost transferat timp de 3 zile într-o cameră de 16,35 m² și, pe o perioadă de 15 zile, a beneficiat de un spațiu personal de 3,24 m². Guvernul a explicat că unele transferuri au fost solicitate chiar de primul reclamant și că autoritățile s-au asigurat că acesta este cazat într-o cameră cu o capacitate de cazare corespunzătoare. Potrivit Guvernului, primul reclamant a avut acces la diverse activități socio-culturale, educative și sportive, precum și la plimbări în aer liber.

Din aceeași scrisoare rezultă că, în Penitenciarul Aiud, spațiul personal avut la dispoziție de primul reclamant a fost în perioada 13-16 martie 2012 de 3,39 m², în perioada 16 martie-2 aprilie 2012 de 2,47 m², iar în perioada 2-13 aprilie 2012 de 2,60 m². Guvernul susține că primul reclamant a avut posibilitatea de a face plimbări zilnice, a avut acces la activități sportive, a putut face duș de două ori pe săptămână și a fost cazat în camere corespunzătoare, bine iluminate și aerisite, cu toalete separate.

Potrivit Guvernului, odată transferat la Penitenciarul Oradea, reclamantul a beneficiat de un spațiu personal de 6,37 m² (în perioada 13-17 aprilie 2012), de 2,32 m² (în perioada 17 aprilie-12 iulie 2012), de 2,24 m² (în perioada 12 iulie-29 august 2012), de 2,37 m² (în perioada 29 august-10 octombrie 2012 și în perioada 8 noiembrie-20 decembrie 2012) și de 2,57 m² (în perioada 10 octombrie-8 noiembrie 2012). Aceste afirmații se bazează pe aceeași scrisoare din partea conducerii ANP, care confirmă, de asemenea, că primul reclamant a fost cazat în camere corespunzătoare, aerisite, bine iluminate, încălzite în timpul iernii, și că a beneficiat de plimbări zilnice, dușuri și bune condiții de igienă. B. Detenția celui de-al doilea reclamant

La 13 februarie 2008, al doilea reclamant a fost dus în stare de arest preventiv la Penitenciarul Craiova. În urma condamnării, și-a executat pedeapsa până la 17 mai 2012, când a fost transferat la Penitenciarul Târgu-Jiu. La 11 iulie 2012, a fost transferat la Penitenciarul Pelendava.

Al doilea reclamant se plânge de condițiile de detenție din cele trei locuri de deținere. Potrivit acestuia, în Penitenciarul Craiova a beneficiat de un spațiu personal redus în camere dotate cu două chiuvete și două toalete pentru 21 de deținuți sau cu trei chiuvete și trei toalete pentru 39 de deținuți și a putut face duș de două ori pe săptămână având la dispoziție, împreună cu ceilalți deținuți, o oră cel mult. Susține că, după doi ani de detenție în astfel de condiții, a dezvoltat prostatită cronică și a pierdut câțiva dinți. Acesta mai precizează că, după transferul la Penitenciarul Târgu-Jiu, a fost nevoit să doarmă în același pat cu un alt deținut, camera având doar 27 de paturi pentru 33 de persoane. Existau o singură toaletă, un singur duș și două chiuvete. Apa caldă se furniza de două ori pe săptămână, de fiecare dată pentru o perioadă foarte scurtă. Transferat în Penitenciarul Pelendava, a împărțit cu alte 38 de persoane o cameră pentru fumători dotată cu trei chiuvete și două toalete.

Guvernul se referă la conținutul unei scrisori adresate la 3 februarie 2014 Agentului Guvernamental de conducerea ANP, conform căreia al doilea reclamant a beneficiat de un spațiu personal de 1,40 m²-1,73 m² în Penitenciarul Craiova, de 2,07 m² în Penitenciarul Târgu-Jiu și de 2,23 m² în Penitenciarul Pelendava. Potrivit aceleiași scrisori, camerele erau dotate cu ferestre și toalete, apa caldă se furniza de două ori pe săptămână, al doilea reclamant a putut efectua plimbări zilnice timp de trei ore și a avut acces la activități socio-culturale, iar hrana era în conformitate cu normele calorice prevăzute de legislația națională. În unele camere existau paturi dispuse pe trei niveluri și erau dotate cu saltele și lenjerii de pat. C. Detenția celui de-al treilea reclamant

La 15 decembrie 2009, al treilea reclamant a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova timp de câteva luni înainte de a fi transferat succesiv în penitenciarele Tulcea (2010), Iași (2010-2014) și Vaslui (2011-2013).

Al treilea reclamant se plânge de condițiile de detenție din Penitenciarul Rahova, în special de supraaglomerare, lipsa aerisirii în camere, prezența mucegaiului pe pereți, slaba calitate a hranei și prezența ploșnițelor. Reclamantul afirmă, de asemenea, că a fost obligat să împartă aceeași cameră cu deținuți care se drogau și care sufereau de boli transmisibile precum hepatita. Acesta adaugă că a fost deținut în aceleași condiții în Penitenciarul Tulcea, unde a trebuit să recurgă la refuzul de hrană pentru a determina autoritățile să îi asigure tratamentul adecvat pentru o afecțiune lombară. Transferat de câteva ori în Penitenciarul Iași, acesta afirmă că a fost cazat în mai multe rânduri într-un spațiu personal de aproximativ 3 m². Acesta afirmă că a fost nevoit să împartă o cameră cu un deținut bolnav de tuberculoză și să suporte aceleași condiții ca în primele două penitenciare, la care trebuie să se adauge, potrivit acestuia, saltelele foarte uzate și camerele infestate de șobolani. Transferat în Penitenciarul Vaslui, a fost cazat împreună cu alți șase deținuți într-o cameră prevăzută pentru două persoane. Acesta susține că, din cauza acestor condiții de detenție, a dezvoltat prostatită și suferă de hemoroizi.

Conform informațiilor oferite de Guvern, pe baza unei scrisori din partea conducerii ANP, al treilea reclamant a beneficiat în cele patru penitenciare în care a fost încarcerat de un spațiu personal cuprins între 1,50 și 3 m². Scrisoarea era însoțită de documente justificative privind diferite aspecte ale condițiilor materiale de detenție ale celui de-al treilea reclamant în trei din cele patru penitenciare în care a fost deținut.

Potrivit conducerii ANP, în Penitenciarul Tulcea, camerele în care a fost cazat cel de-al treilea reclamant erau bine iluminate și aerisite, erau dotate cu toalete, dușuri și chiuvete în bună stare de funcționare, iar deținuții aveau acces în permanență la apă rece și de două ori pe săptămână la apă caldă. În limita fondurilor disponibile, s-au întreprins acțiuni de dezinsecție, celui de al treilea reclamant i s-au acordat articole de igienă, iar hrana a corespuns normelor calitative și cantitative în vigoare. Dintr-o copie după un document privind programul de funcționare a centralei termice din penitenciar reiese că apa caldă se furniza timp de două ore de câte două ori pe săptămână. O copie a unui alt document atestă că în camerele în care a fost cazat reclamantul de cinci ori în cursul anului 2010 (între 22 ianuarie și 26 octombrie 2010) s-au asigurat săpun, pastă de dinți și aparate de ras de unică folosință.

În ceea ce privește Penitenciarul Iași, potrivit conducerii ANP, al treilea reclamant a fost încarcerat în nouă camere diferite, bine iluminate, bine aerisite și dotate cu toalete prevăzute cu pereți despărțitori. Apa rece era furnizată în permanență, iar apa caldă era produsă de două centrale care se defectau rareori. Infestarea cu paraziți a putut fi combătută doar parțial din cauza unui „număr mare de deținuți transferați/în tranzit, precum și a precarei igiene colective și individuale a deținuților”. Hrana era supusă unui control efectuat de specialiști. De asemenea, documentele prezentate de directorul ANP atestă perioadele în care s-au furnizat apa rece și apa caldă (secția 1 din penitenciar beneficia de apă caldă în reprize de o oră, de câte trei până la cinci ori pe săptămână, iar celelalte secții în reprize de o oră de câte două ori pe săptămână). Copiile proceselor-verbale atestă dezinfectarea bagajelor noilor deținuți și dezinsecția/deratizarea, în mai multe rânduri în 2012 și 2013, a unor secții din penitenciar, inclusiv camera 10.12 în care reclamantul a fost cazat pe o perioadă neprecizată. Copiile altor procese-verbale atestă lucrări de renovare a zugrăvelii și tâmplăriei în diferite camere din Penitenciarul Iași, printre acestea numărându-se unele în care a fost cazat reclamantul.

În Penitenciarul Vaslui, potrivit conducerii ANP, al treilea reclamant a fost cazat în camere bine iluminate și bine aerisite, dotate cu trei paturi metalice suprapuse și prevăzute cu saltele și lenjerie de pat; acesta a avut acces permanent la apă rece, iar la apă caldă de două ori pe săptămână. Din cauza fondurilor bugetare insuficiente, unele articole de întreținere au fost distribuite în cantitate limitată. Hrana asigurată celui de-al treilea reclamant a respectat normele, atât în materie de calitate, cât și de cantitate. Deși exista o sală de mese, din cauza lipsei de personal mesele se serveau în camere.

În ceea ce privește susținerile referitoare la o eventuală coabitare a celui de-al treilea reclamant cu deținuți bolnavi de tuberculoză și hepatită, Guvernul afirmă că suspiciunea de tuberculoză la adresa unuia dintre colegii de cameră ai celui de-al treilea reclamant a fost verificată printr-o analiză care s-a dovedit negativă pentru respectiva persoană, ca și pentru toți colegii de cameră, inclusiv al treilea reclamant. În susținerea afirmațiilor sale, Guvernul prezintă copii după scrisorile medicilor și după rezultatul unei analize bacteriologice din decembrie 2010, prin care se confirmă absența totală a tuberculozei în cazul codeținutului respectiv și prezența unor simple sechele. O scrisoare din 9 mai 2014, semnată de medicul-șef al Penitenciarului Rahova, atestă că în cursul detenției celui de-al treilea reclamant nu s-a înregistrat niciun caz de hepatită și că niciunul dintre colegii de cameră ai celui de-al treilea reclamant nu a fost bolnav de tuberculoză. D. Detenția celui de-al patrulea reclamant

Cel de-al patrulea reclamant a fost deținut în Centrul de reținere și arestare preventivă Baia Mare în perioada 26 martie – 25 mai 2012 și apoi transferat la Penitenciarul Gherla.

În formularul de cerere, al patrulea reclamant se plânge în ceea ce privește Centrul de reținere și arestare preventivă Baia Mare de condițiile precare de igienă, absența toaletelor, a apei curente, a iluminatului natural și a ventilației suficiente, de prezența șobolanilor și de accesul insuficient la dușuri. În ceea ce privește detenția sa în Penitenciarul Gherla, aceasta se plânge de următoarele: supraaglomerare; lipsa de ventilație a camerelor; caracterul insuficient și inadecvat al hranei, care, în plus, era servită în recipiente ruginite; existența unei singure săli de baie dotată cu două toalete pentru nevoile a 27 de persoane; lipsa apei calde; imposibilitatea de a face curățenie în cameră mai mult de o dată pe lună.

Guvernul susține că, la Centrul de reținere și arestare preventivă Baia Mare, autoritățile i-au furnizat celui de-al patrulea reclamant produsele necesare întreținerii camerei, că lenjeriile de pat erau schimbate de două ori pe săptămână și că persoanele private de libertate își puteau spăla singure rufele. Conform susținerilor Guvernului, în lipsă de toalete în cameră, al patrulea reclamant avea acces, la cerere, la toaleta aflată în afara camerei. Nu exista un sistem de ventilație, iar iluminatul natural era asigurat prin ferestre care dădeau spre exterior. Al patrulea reclamant a avut posibilitatea să facă duș de două ori pe săptămână, apa rece și apa caldă fiind asigurate. Operațiunile de dezinsecție au fost efectuate. În ceea ce privește Penitenciarul Gherla, conform datelor furnizate de conducerea ANP, al patrulea reclamant a beneficiat de un spațiu personal de 2,31 m² (în perioada 6 – 26 martie 2014), de 1,82 m² (în perioada 26 martie – 16 aprilie 2014), de 2,82 m² (în perioada 16 aprilie – 6 mai 2014), de 4,49 m² (în perioada 6 mai – 16 iunie 2014), de 3,23 m² (în perioada 16 – 30 iunie 2014) și de 2,04 m² (din 30 iunie 2014). Conform tot directorului general al ANP, toți deținuții aveau acces la apă, la duș de două ori pe săptămână și la hrană suficientă și corespunzătoare, beneficiind totodată de foarte bune condiții de igienă, precum și de încălzire în timpul sezonului rece.

Extrase din Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, abrogată prin Legea nr. 294/2004, sunt prezentate în cauza Năstase Silvestru împotriva României (nr. 74785/01, pct. 23, 4 octombrie 2007). OUG nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, intrată în vigoare la 27 iunie 2003, a fost abrogată la 18 octombrie 2006 în urma intrării în vigoare a Legii nr. 275/2006. Partea din ordonanță relevantă în speță poate fi consultată în hotărârea Iacov Stanciu (citată anterior, pct. 115), ca și rezumatul dispozițiilor relevante din Legea nr. 275/2006 ( Iacov Stanciu , citată anterior, pct. 116).

Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, a abrogat Legea nr. 275/2006. Regulamentul de punere în aplicare a fost publicat în Monitorul Oficial la 11 aprilie 2016. Legea nr. 254/2013 prevede pentru persoanele private de libertate posibilitatea de a depune plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate cu privire la condițiile de detenție care nu respectă normele interne privind cazarea persoanelor aflate în executarea unei pedepse sau a unei alte măsuri privative de libertate. Aceste norme sunt prevăzute în Ordinul ministrului justiției nr. 433/2010, intrat în vigoare la 15 februarie 2010, ce stabilește normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate ( infra , pct. 34). Judecătorul poate da dispoziții scrise administrației locului de deținere pentru a remedia condițiile la care se referă plângerea. Încheierile sale pot fi contestate la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, iar cele devenite executorii sunt obligatorii pentru unitatea respectivă.

La 1 februarie 2014, a intrat în vigoare noul Cod de procedură penală (denumit în continuare „noul C. proc. pen.”). Noul Cod de procedură penală prevede, în materie de urmărire penală, noi măsuri preventive precum controlul judiciar (art. 211-215 1 ), controlul judiciar pe cauțiune (art. 216-217) și arestul la domiciliu (art. 218-222). Prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial din 15 ianuarie 2015, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 211-217 noul C. proc. Pen. sunt neconstituționale. În urma acestei decizii, OUG nr. 82/2014 a modificat textul art. 207-208 și art. 216 și a introdus art. 215 1 . În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o perioadă durată inițială de cel mult 30 de zile și poate fi prelungit pe o durată maximă de 180 de zile [art. 222 alin. (9) noul C. proc. pen.]. În procedură de cameră preliminară și în cursul judecății, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o durată de cel mult 30 de zile [art. 222 alin. (12) noul C. proc. pen.]. Posibilitatea ca procurorul să renunțe la acțiunea penală este prevăzută la art. 318 noul C. proc. pen. Această dispoziție a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 31 martie 2016.

Noul Cod penal („noul C. pen.”) a intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Au fost reduse duratele maxime ale pedepselor pentru anumite infracțiuni (furtul calificat, mărturia mincinoasă, hărțuirea sexuală, lipsirea de libertate în mod ilegal, înșelăciunea, traficul de minori, violarea de domiciliu, delapidarea etc.). Au fost incluse noi infracțiuni contra patrimoniului (a se vedea, de exemplu: abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor, înșelăciunea privind asigurările, deturnarea licitațiilor publice și exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile), pentru care se aplică pedepse de la un an la 5 ani de închisoare.

Noul Cod penal a menținut cele trei pedepse principale prevăzute de Codul penal anterior: detențiunea pe viață, pedeapsa închisorii și amenda (art. 53 noul C. pen.).

Liberarea condiționată poate fi dispusă în cazul detențiunii pe viață dacă cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detențiune, a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei și a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare (art. 99 noul C. pen.). În cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii, liberarea condiționată poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani; dacă se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; dacă a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare; și dacă instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate [art. 100 alin. (1) noul C. pen.].

Renunțarea la aplicarea pedepsei, prevăzută la art. 80 noul C. pen., poate fi dispusă dacă infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă și dacă în raport de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de persoană pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună. Măsura prevăzută la art. 80 nu se aplică în cazul persoanei care a mai suferit anterior o condamnare sau care s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, și nici în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani. Noul Cod penal prevede pentru persoanele pentru care pedeapsa stabilită este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani, ținând seama de conduita avută anterior condamnării, posibilitatea de a beneficia de amânarea aplicării pedepsei cu condiția de a îndeplini obligațiile civile prevăzute în hotărârea de condamnare (art. 83-90 noul C. pen.). În sfârșit, în temeiul art. 159 noul C. pen., este posibil ca părțile să ajungă la o împăcare, evitându-se astfel răspunderea penală cu condiția ca punerea în mișcare a acțiunii penale să se fi făcut din oficiu.

Legea nr. 252/2013, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, reglementează organizarea și funcționarea sistemului de probațiune.

În conformitate cu Ordinul nr. 433/2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, spațiul de cazare trebuie să fie de cel puțin 4 m² pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrată în regimul închis sau de maximă siguranță, precum și pentru minori, tineri și persoane arestate preventiv, și de cel puțin 6 m³ pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrată în regimul semideschis sau deschis. În ceea ce privește iluminatul, ordinul obligă autoritățile penitenciare să garanteze prezența unor ferestre suficient de mari astfel încât persoanele private de libertate să poată citi la lumină naturală. De asemenea, ordinul recomandă ca servirea mesei să se facă în săli de mese special amenajate. În ceea ce privește amenajarea și mobilarea spațiului de cazare, ordinul prevede dotarea cu paturi cu saltele și lenjerii pentru fiecare persoană privată de libertate și, în mod excepțional, paturi suprapuse pe trei rânduri, cu respectarea asigurării a cel puțin 6 m 3 de aer pentru fiecare persoană privată de libertate.

Ordinul ministrului justiției nr. 429/2012 privind asigurarea asistenței medicale persoanelor private de libertate aflate în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor a intrat în vigoare la 21 februarie 2012. Orice persoană aflată în executarea unei pedepse privative de libertate, supusă unei măsuri educative de internare într-un centru de reeducare sau aflată în arest preventiv (art. 3) beneficiază în mod gratuit de asistență medicală și de medicamente. B. Dispoziții privind răspunderea civilă delictuală

În temeiul art. 1349 alin. (1) C. civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare (art. 1357 C. civ.). C. Date statistice privind numărul de persoane deținute în unitățile din cadrul ANP

ANP publică pe site-ul său internet [1] statistici privind numărul de persoane deținute în toate unitățile aflate în subordinea sa. Conform acestor date, erau în detenție 33 434 de persoane la 31 decembrie 2013, 28 225 de persoane la 26 ianuarie 2016 și 28 062 de persoane la 9 august 2016 la o capacitate totală de 18 820 de locuri. Conform acelorași date, indicele de ocupare a tuturor unităților din cadrul ANP a fost de 154,36% la 23 iunie 2015, de 153,87% la 14 iulie 2015, de 150,92% la 15 septembrie 2015, de 150,74% la 29 martie 2016, de 150,41% la 17 mai 2016 și de 149,11% la 9 august 2016. În vederea calculării indicelor de ocupare, ANP a stabilit un spațiu de 4 m², astfel cum se prevede în Ordinul nr. 433/2010 ( supra , pct. 34). D. Recomandări formulate de Avocatul Poporului

Avocatul Poporului, sesizat de persoane private de libertate care s-au plâns de relele condiții de detenție din unele penitenciare, a efectuat mai multe anchete, a constatat deficiențe și a formulat recomandări către conducerea ANP. Fiecare dintre recomandări a indicat conducerii unităților penitenciare măsurile care trebuie luate pentru a remedia relele condiții de detenție constatate.

În Recomandarea nr. 26 din 7 noiembrie 2014, Avocatul Poporului a constatat o gravă supraaglomerare în Penitenciarul Miercurea-Ciuc (1 m² de spațiu de cazare pentru fiecare deținut), luminozitate deficitară, inexistența unui spațiu pentru uscarea rufelor, lipsa corpurilor de mobilier necesar, lipsa unei săli de mese și prezența ploșnițelor. La Penitenciarul Târgu-Jiu, la 17 noiembrie 2014, Avocatul Poporului a constatat supraaglomerarea (între 1,21 și 2,52 m² de spațiu pentru fiecare deținut) și inexistența unei săli de mese (Recomandarea nr. 29). La această dată, s-a constatat că în Penitenciarul Jilava apa potabilă furnizată persoanelor deținute nu era acceptabilă consumului (Recomandarea nr. 30), iar în Penitenciarul Galați că exista o foarte gravă supraaglomerare (183,99%), că nu exista mobilier suficient și că apa nu era furnizată în permanență (Recomandarea nr. 31).

La 10 noiembrie 2015, Avocatul Poporului a efectuat o anchetă, printre altele, cu privire la acuzațiile de condiții de detenție necorespunzătoare în Penitenciarul Botoșani. S-a constatat că petiționarul era cazat într-o cameră supraaglomerată (2,13 m²/persoană), că mesele se serveau în camere, dușurile nu erau utilizabile și că, potrivit colegilor de cameră ai petiționarului, existau șobolani, șoareci, păduchi și ploșnițe (Recomandarea nr. 24). Și în Penitenciarul Pelendava s-au constatat supraaglomerare (2,21 m²/persoană), insuficiența grupurilor sanitare și absența unui paravan la toalete (Recomandarea nr. 28 din 23 decembrie 2015). În cursul anchetei efectuate în 2016 la Penitenciarul Galați, Avocatul Poporului a constatat că indicele de ocupare era de 159,88% în noiembrie 2015, că spațiul din camera reclamantului era de 2 m², iar saltelele erau vechi. Din declarațiile celorlalte persoane cazate în cameră a reieșit prezența ploșnițelor. Avocatul Poporului a mai constatat prezența unui mobilier necorespunzător și insuficient, iar lumina naturală și artificială era insuficientă (Recomandarea nr. 10 din 30 martie 2016). E. Inițiativa legislativă pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție în unitățile din cadrul ANP

În perioada 3-13 noiembrie 2016, Ministerul Justiției a organizat o dezbatere publică privind proiectul de modificare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate. Acest proiect de lege are drept obiectiv stabilirea unei măsuri compensatorii care le permite persoanelor condamnate aflate în condiții de supraaglomerare cronică reducerea pedepsei cu 3 zile pentru fiecare perioadă de 30 zile executate în spațiul necorespunzător. La 23 noiembrie 2016, Guvernul României a adoptat proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 254/2013. Proiectul va fi examinat de Parlament.

La 30 septembrie 1999, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat Recomandarea Rec (99) 22 privind suprapopularea penitenciarelor și inflația populației penitenciare. Recomandarea menționată are în special următorul cuprins: „Comitetul de Miniștri, în conformitate cu art. 15.b din Statutul Consiliului Europei, [...] Recomandă guvernelor statelor membre: – să ia toate măsurile corespunzătoare, în momentul revizuirii legislației și practicilor interne referitoare la suprapopularea penitenciarelor și inflația populației penitenciare, în vederea aplicării principiilor formulate în Anexa la prezenta recomandare; Anexa la Recomandarea nr. R (99) 22 I. Principii de bază 1. Privarea de libertate trebuie considerată o sancțiune sau o măsură de ultimă instanță și, de aceea, nu trebuie prevăzută decât atunci când gravitatea infracțiunii face ca orice altă sancțiune sau măsură să fie în mod vădit inadecvată. 2. Extinderea capacității penitenciare ar trebui să fie mai degrabă o măsură excepțională, deoarece în general este puțin probabil să ofere o soluție durabilă pentru problema suprapopulării. Țările a căror capacitate penitenciară ar putea fi în general suficientă dar care nu este adaptată la nevoile locale trebuie să încerce să obțină o repartizare mai rațională a capacității penitenciarelor. 3. Ar trebui prevăzut un set corespunzător de sancțiuni și măsuri aplicate la nivel comunitar, eventual gradate în funcție de severitate; procurorii și judecătorii trebuie încurajați să le folosească cât mai mult posibil. 4. Statele membre ar trebui să analizeze oportunitatea dezincriminării anumitor tipuri de infracțiuni sau a reîncadrării acestora astfel încât să nu implice pedepse privative de libertate. 5. Pentru a concepe o acțiune coerentă împotriva suprapopulării penitenciarelor și a inflației populației penitenciare trebuie efectuată o analiză detaliată a factorilor principali care cauzează aceste fenomene. O astfel de analiză ar trebui să vizeze, în special, tipurile de infracțiuni ce pot implica pedepse privative de libertate pe termen lung, prioritățile în materie de combatere a criminalității, atitudinile și preocupările publicului, precum și practicile existente în materie de pronunțare a pedepselor. [...] III. Măsuri de aplicat anterior procesului penal Evitarea acțiunii penale – Reducerea aplicării măsurii arestării preventive 10. Ar trebui luate măsuri corespunzătoare în vederea aplicării integrale a principiilor formulate în Recomandarea nr. (87) 18 privind simplificarea justiției penale, ceea ce implică, în special, ca statele membre, ținând seama de principiile lor constituționale sau tradiția juridică proprie, să aplice principiul oportunității urmăririi penale (sau a măsurilor având același obiectiv) și să recurgă la proceduri simplificate și la rezolvări pe cale amiabilă ca alternative la urmărirea penală în cazurile necesare, pentru a evita o procedură penală completă. 11. Aplicarea măsurii arestării preventive și durata acesteia ar trebui reduse la minimul compatibil cu interesele justiției. Statele membre ar trebui, în acest sens, să se asigure că legislația și practicile lor sunt conforme cu dispozițiile relevante din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu jurisprudența organismelor de control ale acesteia și să se ghideze după principiile formulate în Recomandarea nr. R (80) 11 privind arestarea preventivă în legătură, în special, cu motivele care permit dispunerea măsurii arestării preventive. 12. Ar trebui să se facă uz cât mai mult posibil de alternative la arestarea preventivă, ca de exemplu obligarea suspectului la a locui la o adresă stabilită, interzicerea părăsirii sau intrării într-un loc fără autorizație, punerea sa în libertate pe cauțiune, ori supravegherea și sprijinirea unui organism desemnat de autoritatea judiciară. În această privință, trebuie acordată atenție posibilităților de a verifica, prin intermediul sistemelor electronice de supraveghere, obligația de a rămâne într-un loc stabilit. 13. Este necesar, pentru a susține aplicarea eficace și umană a arestării preventive, să se aloce resursele financiare și umane necesare și, după caz, să se pună la punct mijloacele procedurale și tehnicile administrative corespunzătoare. [...] V. Măsuri de aplicat ulterior procesului penal Aplicarea sancțiunilor și măsurilor în folosul comunității – Executarea pedepselor privative de libertate 22. Pentru a face din sancțiunile și măsurile în folosul comunității alternative credibile la pedepsele privative de libertate de scurtă durată, ar trebui asigurată aplicarea lor eficientă, în special prin: – crearea infrastructurii necesare pentru executarea și monitorizarea acestor sancțiuni în folosul comunității, în special pentru a-i asigura pe judecători și procurori de eficacitatea lor; – dezvoltarea și aplicarea unor tehnici fiabile de predicție și evaluare a riscurilor, precum și a unor strategii de supraveghere, pentru a identifica riscul de recidivă al infractorului și pentru a garanta protecția și securitatea populației. 23. Ar trebui favorizată dezvoltarea unor măsuri apte să reducă durata efectivă a pedepsei executate, preferându-se măsurile individualizate, precum liberarea condiționată, în locul măsurilor colective de gestionare a supraaglomerării penitenciarelor (grațieri colective, amnistii). 24. Liberarea condiționată ar trebui considerată una dintre măsurile cele mai eficace și cele mai constructive care nu doar că reduce durata privării de libertate, ci și contribuie în mod deloc neglijabil la reintegrarea planificată a infractorului în comunitate. 25. Pentru a promova și extinde folosirea liberării condiționate, ar trebui să se creeze în comunitate cele mai bune condiții pentru sprijinirea și ajutorarea infractorului, precum și pentru supravegherea acestuia, în special pentru a determina instanțele judecătorești sau administrative competente să considere această măsură ca fiind o opțiune valabilă și responsabilă. 26. Ar trebui concepute și aplicate programe eficace pentru tratament pe durata detenției și pentru supraveghere și tratament ulterior liberării, ca să se faciliteze reintegrarea infractorilor, să se reducă recidiva, să se asigure siguranța și protecția populației și să se inducă judecătorilor și procurorilor încrederea că măsurile pentru reducerea duratei reale a pedepsei de executat, ca și sancțiunile și măsurile aplicate în folosul comunității, sunt opțiuni constructive și responsabile.”

Partea a II-a din Recomandarea Comitetului de Miniștri către statele membre referitoare la Regulile penitenciare europene – Rec(2006)2 (adoptată la 11 ianuarie 2006, în cadrul celei de a 952-a reuniuni a delegaților miniștrilor) este dedicată condițiilor de detenție. Pasajele sale relevante în speță prevăd următoarele: „18.1. Locurile de deținere, în special cele destinate cazării pe timpul nopții a deținuților, trebuie să respecte demnitatea umană și pe cât posibil viața privată, și să întrunească standardele minime sanitare și de igienă, ținându-se cont de condițiile climatice și, în special, de suprafața la sol, volumul de aer, iluminatul, sursele de încălzire și ventilația. 18.2. În toate clădirile în care deținuții trebuie să locuiască, să muncească sau să conviețuiască: a. ferestrele vor fi suficient de largi încât deținuții să poată citi sau munci la lumină naturală, în condiții normale, și să permită pătrunderea aerului proaspăt, excepție făcând spațiile în care există sisteme adecvate de aer condiționat; b. lumina artificială trebuie să corespundă standardelor tehnice recunoscute în domeniu; c. un sistem de alarmă trebuie să permită deținuților să contacteze imediat personalul. 18.3. Condițiile minime necesare cu privire la aspectele indicate la paragrafele 1 și 2 vor fi stipulate în legislația națională. 18.4. Legislația națională trebuie să prevadă mecanisme care să garanteze că respectarea acestor condiții minime nu va fi încălcată în urma supraaglomerării penitenciarelor. 18.5. În mod normal, deținuții trebuie să fie cazați pe timpul nopții în camere individuale, excepție făcând cazurile în care se consideră că este în beneficiul lor să împartă camera cu alți deținuți [...].”

La 7 mai 2012, în memorandumul său declasificat cu ocazia celei de-a 1144-a reuniuni a delegaților miniștrilor (iunie 2012), Comitetul de Miniștri a evaluat măsurile generale adoptate în vederea executării a 93 de cauze care erau îndreptate împotriva României și aveau ca obiect în principal supraaglomerarea și condițiile materiale de detenție din unitățile penitenciare și din centrele de reținere și arestare preventivă [grupul de cauze Bragadireanu (nr. 22088/04)]. Situația din centrele de reținere și arestare preventivă a fost calificată drept „foarte gravă” deoarece, pe lângă supraaglomerare, camerele erau situate la subsolul clădirilor în care se aflau secțiile de poliție, ventilația și accesul la lumina naturală erau insuficiente, iar posibilitățile pentru activități desfășurate în afara camerelor erau foarte limitate. Comitetul de Miniștri a arătat că încă erau necesare măsuri complementare importante pentru a se asigura că centrele de reținere și arestare preventivă oferă condiții pe deplin compatibile cu cerințele care decurg din art. 3 din Convenție. Autoritățile au fost îndemnate să transfere toți inculpații în unități penitenciare. Situația de supraaglomerare a fost considerată „foarte gravă” în marea majoritate a unităților penitenciare din România.

La 23 octombrie 2014, autoritățile române au prezentat un plan revizuit de acțiuni, cu informații actualizate privind progresele înregistrate în ceea ce privește realizarea acțiunilor prioritare pentru executarea hotărârilor pronunțate în acest grup de cauze. Măsurile generale adoptate în vederea executării celor 93 de hotărâri referitoare în special la supraaglomerarea și condițiile materiale de detenție din unitățile penitenciare și din centrele de reținere și arestare preventivă din România au făcut obiectul unei evaluări de către Comitetul de Miniștri.

La 12 februarie 2015, Comitetul de Miniștri a publicat un memorandum [2] care evalua măsurile generale luate sau urmând a fi luate în aceste cauze pentru a remedia problemele legate de supraaglomerare și rele condiții de detenție. Referitor la centrele de reținere și arestare preventivă, conform concluziilor din memorandum, pe lângă faptul că erau supraaglomerate, unele dintre ele erau nepotrivite din punct de vedere structural pentru privări de libertate de lungă durată. La supraaglomerarea acută și lipsa de paturi individuale se adăuga faptul că respectivele camere erau situate în subsolul secțiilor de poliție, iar ventilația și accesul la lumina naturală erau insuficiente. Autoritățile române au fost îndemnate să asigure condiții de cazare corespunzătoare, să revizuiască sistemul de arestare preventivă în centrele de reținere și arestare preventivă, să se asigure că inculpații nu sunt deținuți pe perioade îndelungate de timp și că sunt transferați rapid în unități penitenciare. Noile măsuri prevăzute de noul Cod de procedură penală (arest la domiciliu, control judiciar pe cauțiune, amânarea aplicării pedepsei și renunțarea la aplicarea pedepsei) și menite, printre altele, să reducă supraaglomerarea din penitenciare nu par capabile să contribuie în mod semnificativ la reducerea populației penitenciare. Conform concluziilor din același memorandum, unitățile penitenciare din România continuă să fie extrem de supraaglomerate, iar condițiile materiale de aici continuă să fie precare. Extinderea gamei de măsuri alternative la pedeapsa privativă de libertate, flexibilizarea condițiilor de acces la liberarea condiționată, buna funcționare a serviciului de probațiune și continuarea proiectelor de modernizare a capacității penitenciare s-au numărat printre recomandările adresate autorităților române.

În ceea ce privește căile de atac care pot fi exercitate în legătură cu plângerile legate de supraaglomerare și condiții materiale necorespunzătoare, Comitetul de Miniștri a evaluat, în același memorandum, căile preventive (Legea nr. 254/2013) și a constatat că acestea nu permit instanțelor interne să facă o examinare globală a aspectelor denunțate și să dispună măsuri de reparație în cazurile în care norma internă minimă este incompatibilă cu cerințele care decurg din jurisprudența Curții. De asemenea, au fost exprimate îndoieli cu privire la eficacitatea încheierilor pronunțate de judecătorii de supraveghere a privării de libertate, mai ales într-un context caracterizat de supraaglomerare structurală. În ceea ce privește latura compensatorie, Comitetul de Miniștri a constatat că exemplele prezentate de autorități în materie de răspundere delictuală de drept comun nu permiteau stabilirea, cu certitudinea necesară, a existenței unei căi de atac compensatorii în materie. Comitetul de Miniștri a recomandat o serie de măsuri suplimentare pentru a pune în aplicare pe deplin indicațiile adresate de Curte autorităților române în hotărârea Iacov Stanciu împotriva României (nr. 35972/05, 24 iulie 2012) în legătură cu instituirea unui sistem adecvat și eficient de căi de atac. B. Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante („CPT”)

În cel de-al doilea raport general de activitate (CPT/Inf (92) 3 [FR]), publicat la 13 aprilie 1992, CPT s-a referit printre altele la condițiile de detenție: „46. Suprapopularea este un subiect de relevanță directă pentru mandatul CPT. Toate serviciile și activitățile dintr-un penitenciar vor fi afectate în mod negativ dacă este necesar să se adăpostească mai multe persoane private de libertate decât numărul pentru care a fost creat. Calitatea generală a vieții în unitatea respectivă va fi afectată, eventual într-o măsură semnificativă. În plus, gradul de suprapopulare într-un penitenciar, sau într-o parte a acestuia poate fi astfel încât să constituie, în sine, un tratament inuman sau degradant. 47. Un program de activități satisfăcător (muncă, educație și sport) are o importanță capitală pentru bunăstarea persoanelor private de libertate. Acest lucru este valabil pentru toate unitățile, fie că este vorba despre executarea pedepselor sau arest preventiv. CPT a observat că în multe din centrele de arestare preventivă activitățile sunt extrem de limitate. Organizarea de programe de activități în astfel de unități, care au o rotație destul de rapidă a persoanelor private de libertate, nu este o problemă ușoară. În mod clar, nu poate fi vorba de programe de tratament individualizat de tipul celor care ar fi de așteptat într-o unitate de executare a pedepselor privative de libertate. Cu toate acestea, persoanele private de libertate nu pot fi pur și simplu lăsate la voia lor, posibil săptămâni, luni în șir, închise în celule, chiar și în cazul în care condițiile materiale sunt favorabile. CPT consideră că obiectivul ar trebui să fie acela de a se asigura că persoanele private de libertate din centrele de arestare preventivă pot să petreacă o parte rezonabilă a zilei (8 ore sau mai mult) în afara celulelor, angajate în activități motivante de diferite naturi. Bineînțeles, în unitățile pentru persoane private de libertate condamnate, regimurile ar trebui să aibă un nivel mult mai ridicat. 48. Exercițiile în aer liber impun o mențiune specială. Cerința ca persoanelor private de libertate să li se permită zilnic cel puțin o oră de exerciții în aer liber este acceptată în mod larg ca o garanție fundamentală (de preferință, ar trebui să facă parte dintr-un program mai amplu de activități). CPT dorește să sublinieze că toate persoanele private de libertate fără excepție (inclusiv cele sancționate disciplinar cu izolarea în celulă) ar trebui să poată face zilnic exerciții în aer liber. De asemenea, este evident că suprafețele pentru exerciții în exterior ar trebui să fie rezonabil de spațioase și, ori de câte ori este posibil, să ofere adăpost împotriva intemperiilor.

Accesul, la momentul dorit, la toalete curate și menținerea unor bune condiții de igienă sunt componente esențiale pentru un mediu uman. În acest sens, CPT trebuie să sublinieze că nu agreează practica utilizată în anumite țări prin care persoanele private de libertate își satisfac nevoile naturale în gălețile din celulele lor, care sunt apoi golite la ore fixe. Trebuie fie puse toalete în dotarea celulelor (de preferat într-o anexă sanitară), fie să existe modalități care să permită persoanelor care au nevoie la toaletă să iasă din cameră fără întârziere în orice moment (inclusiv noaptea) [...]. De asemenea, persoanele private de libertate ar trebui să aibă acces periodic la dușuri sau căzi. În plus, este de dorit ca în cameră să existe surse de apă curentă.

CPT dorește să adauge că este în mod deosebit îngrijorat când constată în aceeași unitate o combinație de suprapopulare cu un regim sărac de activități și acces necorespunzător la toalete sau instalații sanitare. Efectul cumulat al acestor condiții se poate dovedi extrem de nefast pentru persoanele private de libertate.

De asemenea, este esențial ca persoanele private de libertate să mențină bune contacte cu exteriorul. Mai presus de toate, persoanele private de libertate ar trebui să poată menține legături cu familia și prietenii apropiați. Principiul director trebuie să fie promovarea contactului cu exteriorul; orice limitare a unor astfel de contacte trebuie să se bazeze exclusiv pe cerințe serioase de securitate sau pe considerente legate de resursele disponibile.” 49. În al șaptelea Raport general de activități (CPT/Inf (97) 10 [FR]), publicat la 22 august 1997, CPT s-a referit, printre altele, la situații de supraaglomerare: „13. [...] Un penitenciar suprapopulat presupune, pentru persoane private de libertate, spații neigienice și strâmte; o lipsă constantă de intimitate (chiar și atunci când se folosesc utilitățile sanitare); activități reduse în afara celulelor ca urmare a unei solicitări ce depășește personalul și dotările disponibile; servicii medicale suprasolicitate, tensiune crescută și, prin urmare, mai multă violență între persoanele private de libertate și între acestea și personal. Această listă este departe de a fi exhaustivă. CPT a trebuit să concluzioneze în mai multe cazuri că efectele adverse ale suprapopulării au generat condiții de detenție inumane și degradante. 14. Pentru a aborda problema suprapopulării, unele țări au optat pentru creșterea capacității penitenciare. CPT este însă departe de a fi convins că o creștere a capacității de primire va constitui, de singură, o soluție durabilă. Într-adevăr, mai multe țări europene au lansat ample programe de construire de unități penitenciare ca să constate că populația penitenciară creștea în mod proporțional. Pe de altă parte, în unele state, existența unor politici menite să limiteze ori să ajusteze numărul persoanelor private de libertate a contribuit în mod semnificativ la menținerea populației penitenciare la un nivel acceptabil. [...].” 50. În al unsprezecelea Raport general de activitate (CPT/Inf (2001) 16), publicat la 3 septembrie 2001, CPT a precizat printre altele următoarele: „Suprapopularea carcerală 28. Fenomenul suprapopulării carcerale continuă să erodeze sistemele penitenciare de-a lungul Europei și subminează grav eforturile făcute pentru ameliorarea condițiilor de detenție. Efectele negative ale suprapopulării carcerale au fost deja evidențiate în rapoartele generale de activitate anterioare. Pe măsură ce și-a extins aria de activitate de-a lungul continentului european, CPT s-a confruntat cu rate masive de încarcerare și, în consecință, cu o suprapopulare carcerală gravă. Faptul că un stat încarcerează un număr atât de mare dintre cetățenii săi nu se poate explica în mod convingător printr-o rată ridicată a criminalității; atitudinea generală a membrilor serviciilor responsabile cu aplicarea legii și ai autorităților judiciare trebuie, în parte, să fie responsabili. [...] Dormitoare mari 29. Într-o serie de țări vizitate de CPT, în special în Europa Centrală și de Est, deținuții sunt adesea găzduiți în dormitoare mari care conțin toate sau majoritatea instalațiilor pe care deținuții le folosesc zilnic, ca de exemplu spațiile pentru dormit și pentru petrecerea timpului liber, precum și instalațiile sanitare. Comitetul CPT are obiecții privind însuși principiul acestui mod de cazare în penitenciare cu regim închis, iar obiecțiile sunt chiar mai mari atunci când, așa cum se întâmplă frecvent, în respectivele dormitoare deținuții sunt cazați în spații extrem de mici și insalubre. [...] Dormitoarele mari implică inevitabil o lipsă de intimitate în cursul vieții de zi cu zi a deținuților. În plus, riscul de intimidare și de violență este ridicat. [...] Toate aceste probleme sunt exacerbate atunci când numărul deținuților depășește un indice rezonabil de ocupare; în plus, într -o astfel de situație, suprasolicitarea instalațiilor comune, cum ar fi chiuvetele și toaletele, precum și aerisirea insuficientă pentru atât de multe persoane vor determina de cele mai multe ori în condiții deplorabile de detenție [...]. Accesul la lumină naturală și aer liber 30. CPT constată frecvent existența unor dispozitive, precum obloane, jaluzele sau plăci de metal amplasate la ferestrele celulelor care îi privează pe deținuți de acces la lumina naturală și împiedică aerul proaspăt să intre în interior. Astfel de dispozitive sunt frecvente mai ales în centrele de reținere și arestare preventivă. CPT acceptă pe deplin faptul că în privința anumitor deținuți se pot dovedi necesare măsuri de securitate specifice, menite să prevină riscul de coluziune și/sau de activitate infracțională. Totuși, astfel de măsuri ar trebui să fie excepția, nu regula. Asta presupune ca autoritățile competente să analizeze cazul fiecărui deținut pentru a stabili dacă se justifică măsuri de securitate specifice în cazul său. În plus, chiar și în cazul în care astfel de măsuri sunt necesare, ele nu ar trebui niciodată să însemne că deținuții respectivi sunt lipsiți de lumină naturală și aer curat. Acestea sunt elemente vitale ale vieții, la care fiecare deținut are dreptul; în plus, absența acestor elemente generează condiții favorabile pentru răspândirea bolilor, în special a tuberculozei. [...].” 51. CPT a vizitat – în 1995, 1999, 2001, 2002, 2003, 2004, 2006, 2009 și 2010 – diferite penitenciare sau centre de reținere și arestare preventivă din România. Rapoartele publicate în urma acestor vizite au menționat, în general, supraaglomerarea acută și starea precară de igienă din locurile respective.

În raportul publicat la 24 noiembrie 2011 în urma vizitei efectuate în România în perioada 5–16 septembrie 2010, CPT a întocmit o evaluare detaliată a situației din diferite centre de reținere și arestare preventivă ale poliției pe care le-a vizitat. În majoritatea centrelor de reținere și arestare preventivă, camerele erau supraaglomerate și prost întreținute, accesul la lumina naturală și la aerisire era insuficient, iluminatul artificial era necorespunzător, toaletele nu erau complet separate, iar deținuții nu primeau articole de igienă individuală. În unele centre, deținuții primeau o singură masă pe zi, iar hrana era de proastă calitate. În alte centre, deținuții erau obligați să petreacă 23 de ore pe zi în camerele lor. În concluzie, centrele de reținere și arestare preventivă vizitate au fost considerate necorespunzătoare pentru cazarea pe termen lung a persoanelor private de libertate. Partea din raport referitoare la recomandări are următorul cuprins: „CPT recomandă din nou autorităților române să ia măsurile necesare pentru a garanta că în centrele de reținere și arestare preventivă: – fiecare persoană privată de libertate dispune de un spațiu de cel puțin 4 m² în camerele comune; – fiecare persoană privată de libertate dispune de saltele și lenjerie de pat curate; – accesul la lumina naturală, iluminatul artificial și aerisirea sunt corespunzătoare în camere; orice dispozitiv în surplus fixat la ferestre trebuie să fie îndepărtat; – toaletele din camere sunt separate prin pereți despărțitori; – starea de întreținere și de curățenie a camerelor și a instalațiilor sanitare este corespunzătoare; – fiecare persoană privată de libertate dispune articole de igienă individuală; – hrana servită persoanelor private de libertate (din punct de vedere calitativ și cantitativ) este satisfăcătoare, în conformitate cu Regulile penitenciare europene; – toate persoanele private de libertate pe o perioadă mai mare de 24 de ore beneficiază zilnic de cel puțin o oră de mișcare în aer liber. În plus, CPT recomandă autorităților române să continue eforturile de a oferi diverse tipuri de activitate, pe lângă plimbarea zilnică, persoanelor private de libertate pe o perioadă de câteva zile în centrele de reținere și arestare preventivă. [...].”

Același raport conține constatări privind situația dintr-un penitenciar. Conform concluziilor raportului, unele dintre camerele penitenciarului erau supraaglomerate (cu o suprafață mai mică de 3 m²/deținut), cu instalații sanitare murdare și urât mirositoare. Nu exista acces la apă caldă. CPT a formulat recomandările următoare: „[...] 62. CPT recomandă autorităților române să ia măsuri, în Penitenciarul Poarta Albă, pentru: – scăderea indicelui de ocupare a camerelor din secțiile II și IV, scopul fiind acela de a oferi cel puțin 4 m² de spațiu fiecărui deținut, în conformitate cu normele în vigoare; – repararea/renovarea instalațiilor sanitare din secția II (în camere) și secția IV (în camere și în băile comune); – permiterea accesului deținuților din secția IV la duș cu apă caldă cel puțin o dată pe săptămână; este indicat în acest sens să se țină seama de Regula 19.4 din Regulile penitenciare europene; – întreprinderea, în cel mai scurt timp, a renovării complete a secției IV; – verificarea calității și cantității de hrană servită deținuților, cu asigurarea respectării cu strictețe a normelor minime în materie de număr de calorii, și asigurarea verificării periodice a stocurilor, în special a celui de carne. [...].”

În perioada 5–17 iunie 2014, o delegație a CPT vizitat o serie de centre de reținere și arestare preventivă (cele din secțiile de poliție 1, 10, 11 și 12 din Municipiul București, din posturile de poliție Afumați și Cernica, din Inspectoratul de Poliție Județean Arad, precum și din Inspectoratul de Poliție Județean Bihor), precum și patru penitenciare (Arad, Oradea, Târgșor și București-Rahova). Raportul [CPT/Inf (2015) 31] întocmit la sfârșitul vizitei a fost publicat la 28 septembrie 2015. În ceea ce privește centrele de reținere și arestare preventivă, CPT a constatat că existau încă numeroase persoane deținute pe termen lung, deși aceste structuri nu erau adecvate pentru astfel de detenții. CPT a recomandat autorităților române să nu mai supună persoanele private de libertate unor detenții prelungite în centrele de reținere și arestare preventivă și să se asigure că deținerea acestora se face în penitenciare. Cu excepția a două centre (Arad și Oradea), majoritatea centrelor de reținere și arestare preventivă prezentau aceleași condiții precum cele observate în 2010 (supraaglomerare, deteriorare, murdărie, insuficientă lumină naturală și insuficientă aerisire). În ceea ce privește condițiile de detenție din penitenciare, CPT a constatat că supraaglomerarea rămâne o problemă majoră și a recomandat autorităților române să facă mai multe eforturi pentru elaborarea unei politici penale care să pună accentul pe măsuri neprivative de libertate. În Penitenciarul Arad, renovat în perioada 1998–2010, condițiile materiale erau în general satisfăcătoare, excepție făcând câteva camere cu urme de degradare, pereți învechiți, paturi și dulapuri deteriorate, precum și câteva probleme legate de infestarea cu paraziți. Penitenciarul Oradea, construit în secolul al XIX-lea, avea clădiri dărăpănate, cu camere supraaglomerate, cu pereți și plafoane prin care se infiltra apa, uneori fără lumină artificială și fără acces la lumină naturală, cu mobilier și saltele în stare proastă. Și Penitenciarul Târgșor avea camere supraaglomerate, prost aerisite, cu paturi triple, cu acces limitat la lumină naturală și cu insuficientă lumină artificială. În materie de instalații sanitare și de igienă, CPT a constatat că toaletele și chiuvetele din anexele sanitare erau deteriorate în mai multe camere și lipseau capetele de duș (Arad și Oradea); toaletele erau necorespunzătoare, iar persoanelor deținute li se acordau cantități insuficiente de săpun, detergenți și tampoane absorbante (Târgșor). Numeroase plângeri au fost consemnate de delegația CPT în ceea ce privește cantitatea și calitatea hranei. În ciuda eforturilor făcute în cele trei penitenciare pentru a oferi deținuților activități lucrative și/sau activități social-educative, marea majoritate a populației penitenciare nu desfășura astfel de activități. Recomandările făcute de CPT în urma vizitei au fost următoarele: „A. Unități ale forțelor de ordine [...] Având în vedere observațiile de mai sus, CPT invită autoritățile române să ia măsurile necesare pentru a garanta că, în centrele de reținere și arestare preventivă din structurile poliției : – persoanele private de libertate au un spațiu de cel puțin 4 m² în camerele comune (centrele nr. 10, 11 și 12, precum și centrul zonal din București); – camerele au acces suficient la lumină naturală și artificială, precum și aerisire (centrele nr. 10, 11 și 12, precum și centrul zonal din București și Centrul Arad); dispozitivele excedentare de grilaje/bare la ferestre trebuie să fie îndepărtate, iar ferestrele trebuie lărgite (centrele nr. 10, 11 și 12, precum și centrul zonal din București); – fiecare persoană privată de libertate are saltea și lenjerie de pat curate (centrele nr. 10, 11 și 12, precum și centrul zonal din București și Centrul Arad); – anexele sanitare din camerele din centrele nr. 10, 11 și 12, precum și centrul zonal din București și Centrul Oradea sunt separate complet (adică până la tavan); – persoanele private de libertate din Centrul Arad au imediat acces la toalete adecvate, inclusiv pe timpul nopții; ar trebui să se renunțe la folosirea găleților și sticlelor; – întreținerea și curățenia camerelor și a instalațiilor sanitare se asigură periodic; Referitor la hrană, se face trimitere la observațiile și recomandările de la pct. 62 și pct. 64. În plus, Comitetul recomandă îmbunătățirea curților de plimbare din centrele vizitate ținând seama de observațiile formulate la pct. 40. CPT, recomandă, de asemenea, ca autoritățile să își continue eforturile pentru a oferi diverse forme de activitate, pe lângă plimbarea zilnică, persoanelor private de libertate timp de mai multe zile în centrele respective. B. Unități penitenciare [...]

CPT recomandă ca în unitățile vizitate să se ia următoarele măsuri, având în vedere observațiile formulate la pct. 54–57: – revizuirea indicilor de ocupare a camerelor pentru a asigura o suprafață minimă de 4 m² per deținut în camerele comune, excluzând anexa sanitară (penitenciarele Oradea și Târgșor); – efectuarea renovărilor și reparațiilor necesare în secțiile E3 și E4 din Penitenciarul Oradea, și asigurarea înlocuirii mobilelor și saltelelor deteriorate; – asigurarea accesului suficient la lumină naturală și a aerisirii adecvate în camere pe parcursul zilei tuturor deținuților din secția E3 din Penitenciarul Oradea și deținutelor din camerele întunecate pentru executarea regimului închis în Penitenciarul Târgșor; de asemenea, accesul la lumină artificială ar trebui îmbunătățit în camerele pentru executarea regimului închis în Penitenciarul Târgșor; ar trebui găsite soluții pentru a evita menținerea luminii aprinse toată noaptea, instalând de exemplu corpuri de iluminat de veghe; – efectuarea de dezinsecții periodice în clădirile din Penitenciarul Arad. În plus, camerele din penitenciarele vizitate ar trebui să fie echipate cu sistem de comunicare de tip interfon . [...]

CPT recomandă autorităților române să ia următoarele măsuri cu privire la observațiile făcute la punctele 59 și 60: – să repare și să renoveze instalațiile sanitare din secțiile în cauză din penitenciarele Arad, Oradea și Târgșor; de asemenea, să repare pereții și plafoanele afectate de infiltrări de apă; – să asigure deținuților suficiente obiecte de igienă individuală, precum și detergenți pentru curățarea camerelor. [...]

CPT recomandă autorităților române să ia măsuri pentru a garanta calitatea și cantitatea hranei servite deținuților din penitenciarele vizitate, precum și în toate celelalte penitenciare din România, respectând normele minime în ceea ce privește aporturile zilnice de proteine și vitamine. Comitetul îndeamnă autoritățile să se asigure că normele calorice aflate în prezent în discuție respectă normele minime în ceea ce privește aporturile zilnice și ar dori să primească în copie noile norme în timp util. CPT recomandă, de asemenea, ca bucătăriile să fie inspectate periodic, acordând o atenție deosebită și constantă respectării normelor de igienă. În plus, CPT ar dori să primească confirmarea înlocuirii congelatorului defect din bucătăria Penitenciarului Oradea. 4. Activități [...] CPT recomandă autorităților române să își intensifice eforturile pentru elaborarea unor programe de activități oferite deținuților, inclusiv celor aflați în executarea regimului închis, precum și persoanelor arestate preventiv, în special în penitenciarele Oradea și Târgșor. Obiectivul ar trebui să fie ca cele două categorii de persoane aflate în detenție să aibă posibilitatea de a petrece o parte rezonabilă a zilei (8 ore sau mai mult) în afara camerei, ocupate cu diverse activități stimulative. În acest sens, ar trebui să existe un personal adecvat, inclusiv psihologi, educatori și asistenți sociali, în număr suficient. CPT recomandă ca echipele de psihologi, educatori și asistenți sociali din cele trei penitenciare vizitate să fie consolidate începând cu ocuparea, cât mai curând posibil, a posturilor vacante din penitenciarele vizitate.” 55. În răspunsul său la raportul CPT privind vizita efectuată în perioada 5–17 iunie 2014 ( supra , pct. 54), Guvernul român afirmă că autoritățile naționale își arată interesul față de eliminarea deficiențelor constatate și analizează posibilitatea reducerii numărului de paturi pentru a respecta norma privind spațiul personal de 4 m² per persoană privată de libertate în centrele de reținere și arestare preventivă ale poliției. Acesta precizează că diferite programe de finanțare contribuie la îmbunătățirea condițiilor de detenție în cazul persoanelor arestate preventiv. Potrivit acestuia, în centrele de reținere și arestare preventivă se asigură diferite activități recreative. Hrana persoanelor arestate preventiv este asigurată prin intermediul unităților penitenciare din vecinătate, al inspectoratelor de poliție județene și, în unele cazuri, al unor societăți comerciale externe. 56. În ceea ce privește condițiile de detenție în penitenciare, Guvernul menționează în răspunsul său o serie de îmbunătățiri legate de condițiile de detenție în penitenciarele vizitate de CPT. Astfel, în Penitenciarul Oradea s-au instalat paturi suplimentare, s-au făcut lucrări pentru a reduce umiditatea, s-au înlocuit unele saltele și accesorii de lenjerie de pat; în Penitenciarul Târgșor, o parte din persoane au fost transferate în altă parte și s-au alocat fonduri pentru îmbunătățirea instalațiilor sanitare, electrice și de iluminat de veghe; în Penitenciarul Arad, lucrările de dezinsecție și deratizare au fost încredințate unui profesionist, iar o parte din saltele și accesorii de lenjerie de pat au fost înlocuite. Pe de altă parte, instalarea unui sistem de alertă/alarmă a necesitat fonduri speciale și un temei legal diferit. În fine, s-au prevăzut lucrări de îmbunătățire a instalațiilor sanitare și de igienă în cele trei penitenciare. C. Comitetul european pentru probleme penale ( Comité européen pour les problèmes criminels – CDPC ) 57. La 30 iunie 2016, CDPC a publicat Cartea albă privind suprapopularea în penitenciare [ Livre blanc sur le surpeuplement carcéral (PC-CP (2015) 6 rev. 7], aprobată la 28 septembrie 2016 de Comitetul de Miniștri în cadrul celei de-a 1266-a reuniuni. Această carte evidențiază diferite aspecte în privința cărora autoritățile naționale sunt îndemnate să adopte strategii pe termen lung și măsuri specifice pentru combaterea supraaglomerării în penitenciare. Părțile din acest document relevante în speță au următorul conținut: „IV. Cauzele suprautilizării formelor de privare de libertate și ale suprapopulării din penitenciare [...] d. Utilizarea limitată a sancțiunilor și măsurilor în folosul comunității 71. Recomandarea R (92)16 privind Regulile europene cu privire la sancțiunile și măsurile în folosul comunității ( sanctions et mesures appliquées dans la communauté - CSM ) stabilește un set de standarde și principii pentru folosirea acestor măsuri și astfel îndeamnă statele membre să introducă un sistem viabil pentru a motiva instanțele să folosească mai mult CSM în locul pedepsei închisorii. CSM poate menține echilibrul corect între protecția societății, repararea prejudiciului produs victimelor și gestionarea nevoilor de reintegrare socială a infractorilor. 72. Astfel de alternative pot înlocui parțial sau în întregime condamnările la închisoare și pot include de exemplu ordine de obligare la tratament, amenzi, confiscarea de bunuri, condamnări cu suspendare legate de îndeplinirea anumitor condiții de către infractor, sancțiuni de muncă în folosul comunității și alte sancțiuni și măsuri, adesea adaptate respectivului făptuitor și circumstanțelor în care a fost săvârșită infracțiunea. Ceea ce au în comun toate aceste măsuri este faptul că infracțiunea comisă va fi sancționată cu o pedeapsă/reacție adaptată și prin urmare eficientă care poate ajuta și la prevenirea recidivei. Sancțiunile economice împreună cu CSM sau ca alternative de sine stătătoare la închisoare par să fie destul de eficiente și au adesea mai mult efect asupra infractorilor decât simpla aplicare a pedepsei închisorii. [...] 75. Munca în folosul comunității este un exemplu din acest punct de vedere, întrucât ajută la menținerea făptuitorilor în mediul social exterior, la dezvoltarea abilităților lor sociale și profesionale, precum și la favorizarea reintegrării lor sociale. Rolul comunităților locale în acest cadru este foarte important, întrucât aceste comunități ar trebui să ofere astfel de oportunități de muncă în folosul comunității. Comunitățile locale devin astfel partenere în gestionarea infracțiunilor într-o manieră care este în afara metodelor tradiționale din justiția penală, iar pe de altă parte devin facilitatori în reintegrarea socială a infractorilor, ceea ce constituie un indicator de bază al societății incluzive. [...] V. Cum se rezolvă problema suprapopulării din penitenciare? a. Privarea de libertate ca măsură de ultimă instanță 84. Așa cum a fost menționat mai sus, acest principiu (al privării de libertate ca măsură de ultimă instanță) se regăsește în recomandările relevante ale Comitetului de Miniștri. Aceste texte invită statele membre să folosească privarea de libertate numai atunci când gravitatea infracțiunii combinată cu evaluarea circumstanțelor individuale ale cazului ar face orice altă sancțiune sau măsură în mod clar inadecvată. Dacă această viziune este în mod larg acceptată, în realitate interpretarea acesteia diferă, ceea ce ar putea duce la transpuneri divergente în măsuri și norme concrete în cadrul diverselor sisteme de justiție penală. [...]. 85. În multe din hotărârile sale, Curtea a reiterat faptul că, în vederea respectării prezumției de nevinovăție și a prezumției în favoarea liberării, arestarea preventivă trebuie să fie excepția, nu regula, și ar trebui să fie o măsură luată doar în ultimă instanță. În cauza Torreggiani împotriva Italiei , Curtea ne reamintește de recomandările relevante ale Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei care trebuie luate în considerare în stabilirea politicilor penale și organizarea sistemului penitenciar și invită judecătorii și procurorii să utilizeze mai mult alternativele la măsurile privative de libertate și să folosească mai puțin detenția în vederea, printre altele, a reducerii creșterii populației din penitenciare. 86. În vederea evitării utilizării excesive a arestării preventive și a detenției, instanțele ar trebui să aplice principiul folosirii privării de liberate ca o măsură de ultimă instanță. Din păcate, foarte des privarea de libertate este prima măsură la care se recurge, în loc să fie văzută și acceptată ca o metodă excepțională de executare a unei sancțiuni penale. Instanțele nu ar trebui să priveze o persoană de libertate doar pentru că așa se prevede în lege și pentru că aplică această măsură în mod procedural corect, ci pentru că măsura este rezonabilă și necesară în respectivele circumstanțe (evaluate de la caz la caz). Acest fapt necesită aplicarea principiului proporționalității și o evaluare atentă a riscului de recidivă, precum și a riscului de a aduce un prejudiciu societății. 87. Durata arestării preventive ar trebui stabilită prin lege și/sau verificată la intervale regulate de timp. Durata arestării preventive nu ar trebui în niciun caz să depășească durata sancțiunii prevăzute de lege pentru infracțiunea care se presupune a fi fost comisă. Pe lângă stabilirea duratei arestării preventive prin lege, necesitatea prelungirii arestării preventive pentru orice suspect sau inculpat ar trebui verificată la intervale regulate de timp, întrucât cu trecerea timpului necesitatea presantă de arestare preventivă a persoanei s-ar putea diminua sau chiar dispărea. 88. Arestarea preventivă poate dura multe luni, uneori și ani, pentru că o persoană poate fi arestată preventiv până când ultima instanță pronunță hotărârea. Prin urmare este recomandabil să fie luată în considerare deținerea arestaților preventiv condamnați în primă instanță împreună cu deținuții condamnați la închisoare doar după pronunțarea hotărârii în primă instanță pentru a se evita situațiile de suprapopulare în centrele de arestare preventivă și pentru a începe pregătirea persoanelor pentru reintegrare în vederea liberării lor viitoare. [...]. [...] 100. Pedepsele cu închisoarea de lungă durată sau cele cu detențiune pe viață sunt aplicate de regulă unei populații penitenciare minoritare. Cu toate acestea, numărul acestor pedepse crește în timp și se acumulează numărul deținuților care rămân încarcerați pentru decenii sau chiar pe viață. În conformitate cu jurisprudența CEDO, acești deținuți ar trebui să beneficieze de dreptul de a solicita la anumite intervale de timp eliberarea înainte de termen, aceste solicitări ar trebui analizate cu atenție, iar hotărârile în materie trebuie să fie bine motivate. [...] b. Revizuirea legislației penale, dezincriminarea și alternative la proceduri penale [...] 112. Poate fi argumentat faptul că numai actele și comportamentul care sunt în mod serios vătămătoare sau care cauzează un risc de vătămare sau un pericol real altor persoane ar trebui incriminate sau ar trebui să determine condamnări la pedeapsa cu închisoarea. Nevoia de proporționalitate între caracterul efectiv vătămător al infracțiunii comise și riscul real implicat de infractor și nivelul pedepsei este, de asemenea, un punct foarte important de luat în seamă. 113. Pe de altă parte, ar trebui să fie pe deplin recunoscut faptul că infracțiunile comise de infractori periculoși merită o atenție specială și că, deseori, determină folosirea privării de libertate prelungite pentru a proteja societatea și potențialele victime. Acest fapt trebuie perceput ca fiind pe deplin justificat. Definiția periculozității poate varia, dar definiția prevăzută de Recomandarea Comitetului de Miniștri CM/Rec (2014) 3 privind infractorii periculoși poate fi utilă ca punct de plecare în această materie. Acesta prevede că «un infractor periculos este o persoană care a fost condamnată pentru o infracțiune foarte gravă împotriva libertății și integrității sexuale sau pentru infracțiuni foarte grave, comise cu violență, împotriva persoanelor și care prezintă o probabilitate foarte mare de a recidiva, săvârșind alte infracțiuni foarte grave împotriva libertății și integrității sexuale sau infracțiuni foarte grave, cu violență, împotriva persoanelor». Violența poate fi definită ca fiind utilizarea cu intenție a forței fizice ori psihice. 114. Astfel, ar fi necesare revizuiri generale ale sistemelor de justiție penală sau cel puțin revizuirea tipului infracțiunilor, a periculozității acestora pentru societate și a sancțiunilor prevăzute de codurile penale, deoarece ar oferi o oportunitate de a studia coerența precum și principiile și valorile din spatele politicii penale a unei anumite țări și ar oferi totodată șansa de a soluționa problema suprapopulării din penitenciare. Aceasta este o sarcină dificilă dar nu imposibilă și poate deschide calea unei reforme durabile a legislației penale prin actualizarea acesteia. 115. În consecință, pentru a reduce numărul deținuților în mod durabil, trebuie examinate din punct de vedere legislativ posibilitățile: – de dezincriminare a anumitor infracțiuni (unele țări au dezincriminat conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și consumul de droguri și au înlocuit sancțiunile penale cu sancțiuni administrative și obligare la tratament medical; altele au dezincriminat imigrația fără forme legale; altele au înlocuit pedeapsa închisorii pentru neplata unei amenzi cu muncă în interesul comunității); – de individualizare a pedepselor aplicate în raport cu necesitatea și proporționalitatea lor; – de încurajare a evitării sistemului judiciar în legătură cu procesul justiției penale (de exemplu, suspendarea judecării cauzei, suspendarea aplicării pedepsei) prin intermediul medierii, al acordării de reparații și despăgubiri victimelor; – de prevedere a unui număr suficient de măsuri alternative la arestarea preventivă; – de pronunțare a unor pedepse cu suspendare, cu sau fără condiții; – de înlocuire, în cazul anumitor infracțiuni, a pedepsei închisorii cu sancțiuni și măsuri în folosul comunității (muncă în folosul comunității, despăgubirea victimelor, supravegherea electronică la distanță etc.); – de prevedere a unui număr suficient de tipuri de sancțiuni și măsuri în folosul comunității și de încetare a practicii trimiterii automate la închisoare în caz de nerespectare a condițiilor impuse în hotărârea de condamnare sau nerespectare a obligării la tratament medical; – de extindere a posibilităților pentru liberare condiționată înainte de termen. [...].” ÎN DREPT

În concluzie, al treilea reclamant, făcând trimitere la jurisprudența Curții, consideră că condițiile sale de detenție în cele patru penitenciare constituie tratamente contrare art. 3 din Convenție și solicită Curții să constate că această dispoziție a fost încălcată.

În fine, al patrulea reclamant susține că a fost deținut în condiții „inumane” în centrul de reținere și arestare preventivă al Poliției Municipiului Baia Mare precum și în Penitenciarul Gherla, situație pe care o consideră contrară normelor europene în materie. b) Guvernul

Cu privire la primul reclamant, Guvernul face trimitere la informațiile despre condițiile de detenție furnizate de ANP ( supra , pct. 10) și precizează că autoritățile penitenciare au făcut eforturi care i-au asigurat acestui reclamant camere cu o bună capacitate de cazare.

Cu privire la al doilea reclamant, Guvernul reia informațiile furnizate de ANP ( supra , pct. 15) și susține că autoritățile interne au depus toate eforturile corespunzătoare pentru a asigura bune condiții materiale de detenție.

Cu privire la al treilea reclamant, Guvernul face trimitere la informațiile furnizate de ANP ( supra , pct. 19-22). Acesta susține că au fost luate măsuri de igienă (acordarea de articole de igienă și efectuarea de dezinsecții periodice), calitatea hranei a fost verificată de personalul medical și au fost administrate tratamente medicale pentru diverse afecțiuni celui de-al treilea reclamant în cursul detenției sale. În ceea ce privește posibilul risc de îmbolnăvire cu tuberculoză, Guvernul susține că singurul deținut suspectat de a fi fost afectat a fost supus unor analize medicale care au infirmat aceste temeri, iar autoritățile interne au acționat în conformitate cu planul pentru prevenirea tuberculozei.

Guvernul susține că, la centrul de reținere și arestare preventivă al Poliției Municipiului Baia Mare, al patrulea reclamant a primit articole de igienă sau putea să și le procure el însuși; nu existau toalete în cameră dar persoanele private de libertate puteau avea acces, la cerere, la acestea; lumina naturală era asigurată de ferestre care dădeau spre exteriorul clădirii; exista un sistem de ventilație, iar reclamantul avea acces la duș de două ori pe săptămână. În ceea ce privește informațiile despre camerele ocupate de al patrulea reclamant în Penitenciarul Gherla, Guvernul face trimitere la informațiile furnizate de ANP ( supra , pct. 25). 2. Motivarea Curții a) Principii generale i. Cu privire la interzicerea torturii și a tratamentelor inumane și degradante

Curtea a declarat în numeroase rânduri că art. 3 din Convenție consacră una dintre valorile fundamentale ale societăților democratice [a se vedea, în special, Mocanu și alții împotriva României (MC), nr. 10865/09 ș.a., pct. 315, CEDO 2014 (extrase); El-Masri împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (MC), nr. 39630/09, pct. 195, CEDO 2012; Gäfgen împotriva Germaniei (MC), nr. 22978/05, pct. 87, CEDO 2010; Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26772/95, pct. 119, CEDO 2000-IV; și Selmouni împotriva Franței (MC), nr. 25803/94, pct. 95, CEDO 1999–V]. Într-adevăr, interzicerea torturii și a pedepselor și tratamentelor inumane sau degradante este o valoare ce ține de civilizație și este strâns legată de respectarea demnității umane. Art. 3 nu prevede restricții, fiind astfel în contrast cu majoritatea clauzelor normative ale Convenției, și nu admite nicio derogare, potrivit art. 15 § 2, nici măcar în caz de pericol public care amenință viața națiunii ( ibidem ). ii. Cu privire la protecția persoanelor private de libertate împotriva tratamentelor contrare garanțiilor prevăzute la art. 3 din Convenție

Curtea reamintește că, deși măsurile privative de libertate implică de obicei pentru persoana deținută unele inconveniente, suferința și umilința survenite în cursul executării pedepsei închisorii nu trebuie totuși să le depășească în niciun caz pe cele pe care le presupune în mod inevitabil o anumită formă de tratament sau de pedeapsă legitimă. De asemenea, Curtea reamintește că pedeapsa închisorii nu determină pierderea, de către deținut, a drepturilor garantate prin Convenție. Dimpotrivă, în anumite cazuri, persoana privată de libertate poate avea nevoie de protecție sporită din cauza vulnerabilității situației sale și pentru că se află în întregime în grija statului. Curtea reamintește în acest context că art. 3 impune autorităților o obligație pozitivă care constă în a se asigura că orice persoană privată de libertate este deținută în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, că modalitățile de executare a pedepsei nu supun persoana în cauză unei suferințe sau unei încercări de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că, ținând seama de cerințele practice ale detenției, sănătatea și confortul persoanei sunt asigurate în mod corespunzător ( Norbert Sikorski împotriva Poloniei , nr. 17599/05, pct. 130 și 131, 22 octombrie 2009).

Curtea mai reamintește că, potrivit jurisprudenței sale, pentru a intra sub incidența art. 3 din Convenție, relele tratamente trebuie să atingă un grad minim de gravitate. Aprecierea acestui grad minim este relativă în esență; ea depinde de ansamblul de circumstanțe ale cauzei, ca de exemplu durata tratamentului sau efectele lui fizice ori psihologice, iar în unele cazuri, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei [ Kudła împotriva Poloniei (MC), nr. 30210/96, pct. 91, CEDO 2000–XI; și Peers împotriva Greciei , nr. 28524/95, pct. 67, CEDO 2001-III]. Cu toate că scopul tratamentului este un element care trebuie luat în considerare pentru a stabili dacă viza umilirea sau înjosirea victimei, absența unui asemenea scop nu ar exclude în mod definitiv o constatare a încălcării art. 3 ( Peers , citată anterior, pct. 74).

În fine, în ceea ce privește condițiile de detenție, Curtea ține seama de efectele lor cumulative, precum și de afirmațiile specifice ale reclamantului ( Dougoz împotriva Greciei , nr. 40907/98, pct. 46, CEDO 2001-II). În special, perioada de timp în care o persoană a fost deținută în condițiile denunțate reprezintă un factor important care trebuie luat în considerare ( Ananyev și alții împotriva Rusiei , nr. 42525/07 și 60800/08, pct. 142, 10 ianuarie 2012; Alver împotriva Estoniei , nr. 64812/01, pct. 50, 8 noiembrie 2005; Kehayov împotriva Bulgariei , nr. 41035/98, pct. 64, 18 ianuarie 2005; și Kalachnikov împotriva Rusiei , nr. 47095/99, pct. 102, CEDO 2002-VI). iii. Cu privire la supraaglomerare

Principiile generale privind supraaglomerarea mediului penitenciar sunt rezumate în hotărârea Khlaifia și alții împotriva Italiei [(MC), nr. 16483/12, pct. 164-166, 15 decembrie 2016], în care Curtea reamintește, în special, că, atunci când supraaglomerarea atinge un anumit nivel, lipsa de spațiu dintr-o unitate penitenciară poate constitui elementul central care trebuie luat în considerare la aprecierea conformității unei anumite situații cu art. 3 (a se vedea, cu privire la unitățile penitenciare, Karalevičius împotriva Lituaniei , nr. 53254/99, pct. 39, 7 aprilie 2005). Într-adevăr, spațiul extrem de îngust dintr-o cameră de deținere constituie un aspect deosebit de important de care trebuie să se țină seama pentru a se stabili dacă condițiile de detenție în litigiu au fost „degradante” în sensul art. 3 din Convenție [ Muršić împotriva Croației (MC), nr. 7334/13, pct. 104, 20 octombrie 2016].

Astfel, atunci când s-a confruntat cu cazuri de supraaglomerare severă, Curtea a hotărât că acest element este suficient, el singur, pentru a constata încălcarea art. 3 din Convenție. În general, deși CPT consideră dezirabil pentru camerele comune un spațiu de 4 m², au existat cazuri emblematice în care spațiul personal acordat unui reclamant era mai mic de 3 m² ( Torreggiani și alții împotriva Italiei , nr. 43517/09 ș.a., pct. 68, 8 ianuarie 2013; Ananyev și alții , citată anterior, pct. 144-145; Sulejmanovic împotriva Italiei , nr. 22635/03, pct. 43, 16 iulie 2009; Kantyrev împotriva Rusiei , nr. 37213/02, pct. 50-51, 21 iunie 2007; Andrei Frolov împotriva Rusiei , nr. 205/02, pct. 47-49, 29 martie 2007; și Kadikis împotriva Letoniei , nr. 62393/00, pct. 55, 4 mai 2006).

Recent, Curtea a confirmat că cerința de 3 m² de suprafață la sol pentru fiecare persoană privată de libertate (inclusiv spațiul ocupat de mobilier, dar nu cel ocupat de instalațiile sanitare) într-o cameră trebuie să rămână norma minimă relevantă pentru evaluarea condițiilor de detenție din perspectiva art. 3 din Convenție ( Muršić , citată anterior, pct. 110 și 114). Aceasta a mai precizat că un spațiu personal mai mic de 3 m² într-o cameră comună generează o solidă dar nu incontestabilă prezumție de încălcare a acestei dispoziții. Prezumția în cauză poate fi infirmată prin efectele cumulate ale altor aspecte legate de condițiile de detenție, de natură să compenseze în mod corespunzător lipsa de spațiu personal; în această privință, Curtea ia în considerare factori precum durata și amploarea restricției, gradul de libertate de circulație și activitățile în afara camerei, precum și caracterul în general decent sau nu al condițiilor de detenție în locul respectiv ( ibidem , pct. 122-138). iv. Cu privire la alte aspecte referitoare la condițiile materiale de detenție

În schimb, în cauzele în care supraaglomerarea nu era atât de mare încât să constituie de una singură o problemă din perspectiva art. 3, Curtea a reținut că alte aspecte ale condițiilor de detenție trebuiau luate în considerare la examinarea respectării acestei dispoziții. Aceste aspecte includ posibilitatea de a folosi toaletele în intimitate, aerisirea disponibilă, accesul la lumină naturală și aer natural, calitatea încălzirii și respectarea cerințelor sanitare de bază (a se vedea, de asemenea, aspectele care decurg din Regulile penitenciare europene, adoptate de Comitetul de Miniștri, citate la pct. 43 supra ). Astfel cum a precizat Curtea în hotărârea Mursič (citată anterior, pct. 139; a se vedea de asemenea Khlaifia , citată anterior, pct. 167), atunci când un deținut dispune în camera sa de un spațiu personal cuprins între 3 și 4 m², factorul spațiu rămâne un element important în aprecierea caracterului adecvat sau inadecvat al condițiilor de detenție. Prin urmare, în astfel de cauze, CEDO a constatat încălcarea art. 3 în cazul în care lipsa spațiului era însoțită de alte condiții materiale de detenție necorespunzătoare, precum lipsa de aerisire și de lumină ( Torreggiani și alții , citată anterior, pct. 69; a se vedea, de asemenea, Moisseiev împotriva Rusiei , nr. 62936/00, pct. 124-127, 9 octombrie 2008; Vlassov împotriva Rusiei , nr. 78146/01, pct. 84, 12 iunie 2008; și Babouchkine împotriva Rusiei , nr. 67253/01, pct. 44, 18 octombrie 2007), acces limitat la plimbare în aer liber ( István Gábor Kovács împotriva Ungariei , nr. 15707/10, pct. 26, 17 ianuarie 2012; Efremidze împotriva Greciei , nr. 33225/08, pct. 38, 21 iunie 2011; Yevgeniy Alekseyenko împotriva Rusiei , nr. 41833/04, pct. 88-89, 27 ianuarie 2011; Gladkiy împotriva Rusiei , nr. 3242/03, pct. 69, 21 decembrie 2010; Shuvaev împotriva Greciei (cererea nr. 8249/07, pct. 39, 29 octombrie 2009; și Vafiadis împotriva Greciei , nr. 24981/07, pct. 36, 2 iulie 2009) sau o lipsă totală de intimitate în camere [ Szafransky împotriva Poloniei , nr. 17249/12, pct. 39-41, 15 decembrie 2015; Veniosov împotriva Ucrainei , nr. 30634/05, pct. 36, 15 decembrie 2011; Mustafayev împotriva Ucrainei , nr. 36433/05, pct. 32, 13 octombrie 2011; Belevitski împotriva Rusiei , nr. 72967/01, pct. 73-79, 1 martie 2007; Khoudoyorov împotriva Rusiei , nr. 6847/02, pct. 106-107, CEDO 2005-X (extrase); și Novosselov împotriva Rusiei , nr. 66460/01, pct. 32 și 40-43, 2 iunie 2005].

În ceea ce privește instalațiile sanitare și igiena, Curtea reamintește că accesul liber la toalete curate și menținerea unor bune condiții de igienă sunt elemente esențiale pentru un mediu uman, iar deținuții trebuie să aibă acces ușor la acest tip de instalație, care trebuie să le asigure protecția intimității ( Ananyev și alții , citată anterior, pct. 156 și 157; a se vedea, de asemenea, aspectele care decurg din Regulile penitenciare europene, adoptate de Comitetul de Miniștri, citate la pct. 43 supra ). În această privință, Curtea amintește că o anexă sanitară care este doar parțial separată printr-un perete despărțitor nu este acceptabilă într-o cameră ocupată de mai mulți deținuți ( Canali împotriva Franței , nr. 40119/09, pct. 52, 25 aprilie 2013) și că anterior a constatat încălcarea art. 3 din Convenție ca urmare a condițiilor necorespunzătoare de igienă din cameră ( Vasilescu împotriva Belgiei , nr. 64682/12, pct. 103, 25 noiembrie 2014; Ananyev și alții , citată anterior, pct. 156-159; Florea împotriva României , nr. 37186/03, pct. 59, 14 septembrie 2010; Modarca împotriva Moldovei , nr. 14437/05, pct. 65-69, 10 mai 2007; și Kalachnikov , citată anterior, pct. 98-103). Un alt aspect criticat de Curte în hotărârile sale în materie de igienă este prezența gândacilor, șobolanilor, păduchilor, ploșnițelor sau a altor paraziți. Aceasta a amintit că administrația locurilor de deținere trebuie să combată acest tip de infestare prin metode eficiente de dezinsecție, produse de întreținere, fumigații și controale periodice în camere, în special controlarea stării lenjeriilor de pat și locurilor pentru depozitarea alimentelor ( Ananyev și alții , citată anterior, pct. 159). v. Cu privire la deținerea în centrele de reținere și arestare preventivă

Curtea amintește că anterior a constatat că a fost încălcat art. 3 în cauzele îndreptate împotriva Greciei de către resortisanți străini în curs de expulzare care au fost ținuți în secții de poliție (a se vedea, printre altele, Horshill împotriva Greciei , nr. 70427/11, pct. 43-53, 1 august 2013; Chkhartishvili împotriva Greciei , nr. 22910/10, pct. 52-64, 2 mai 2013; și Bygylashvili împotriva Greciei , nr. 58164/10, pct. 55-62, 25 septembrie 2012). b) Aplicarea acestor principii în prezentele cauze

Curtea observă, în primul rând, că reclamanții au stat în cea mai mare parte a detenției lor în camere supraaglomerate din penitenciarele Gherla, Aiud și Oradea (primul reclamant), Craiova, Târgu-Jiu și Pelendava (al doilea reclamant), Rahova, Tulcea, Iași și Vaslui (al treilea reclamant) și Gherla (al patrulea reclamant). Această situație este confirmată de informațiile oferite de Guvern (pct. 10-12, 15, 18 și 25 din prezenta hotărâre). Curtea constată că spațiul personal alocat reclamanților a fost, în cea mai mare parte a detenției lor, mai mic de 3 m², ceea ce a determinat Curtea să concluzioneze, în conformitate cu jurisprudența sa ( supra , pct. 77), că în speță există o prezumție puternică de încălcare a art. 3. În ceea ce privește cererile de transfer între diferite camere din Penitenciarul Gherla care au fost formulate de primul reclamant ( supra , pct. 10), Curtea amintește că acestea nu exonerează autoritățile de obligația de a se asigura că orice persoană este deținută în condiții compatibile cu respectarea demnității umane și nu este expusă unor situații de supraaglomerare penitenciară ( supra , pct. 72).

Prin urmare, Curtea trebuie să verifice dacă există factori specifici pentru a infirma această prezumție. În această privință, Curtea observă că lipsa acută de spațiu personal pe care reclamanții au suferit-o timp de mai multe luni pare să fi fost agravată de alte tratamente invocate de aceștia. Curtea a luat în considerare, în special, lipsa iluminatului natural, foarte scurta durată a plimbării zilnice, toaletele insalubre și uneori neprevăzute cu pereți despărțitori, precum și lipsa de activități socio-culturale (cazul primului reclamant), insuficiența instalațiilor sanitare și insuficiența accesului la apă caldă (cazul celui de-al doilea reclamant), lipsa de ventilație a camerelor, prezența mucegaiului în unele camere, prezența insectelor și a șobolanilor, uzura saltelelor de pat, slaba calitate a hranei, prezența ploșnițelor (cazul celui de-al treilea reclamant), slaba calitate a hranei, insuficiența instalațiilor sanitare și lipsa de igienă (cazul celui de-al patrulea reclamant). Toate aceste condiții, deși nu constituie în sine tratamente inumane și degradante, nu au făcut decât să le cauzeze reclamanților o suferință suplimentară.

Curtea a observat, de asemenea, că Guvernul contestă aspectele referitoare la condițiile materiale denunțate de reclamanți și că invocă scrisorile de informare primite de la conducerea ANP. În acest sens, reamintind că, în cauze similare, Curtea a aplicat principiul affirmanti incumbit probatio atunci când Guvernul este singurul care are acces la informații de natură să confirme ori să infirme afirmațiile reclamantului, este necesar să se constate că descrierea condițiilor materiale ca fiind conforme cu cerințele de la art. 3 nu este susținută de dovezi suficiente (a se vedea, mutatis mutandis , Artimenco împotriva României , nr. 12535/04, pct. 35, 30 iunie 2009; Brândușe împotriva României , nr. 6586/03, pct. 48, 7 aprilie 2009). În ceea ce privește documentele prezentate de Guvern cu privire la condițiile materiale de detenție suferite de cel de-al treilea reclamant în penitenciarele Tulcea, Iași și Vaslui ( supra , pct. 19-21), Curtea constată că, în pofida eforturilor depuse de autoritățile naționale pentru a îmbunătăți condițiile de detenție ale celui de-al treilea reclamant, acestea nu sunt în măsură să contrazică afirmațiile reclamantului cu privire la lipsa de ventilație a camerelor, prezența mucegaiului în unele din acestea, prezența insectelor și șobolanilor, precum și uzura saltelelor de pat ( supra , pct. 17). Chiar din aceste documente rezultă că al treilea reclamant a trebuit să suporte condiții precare de igienă în penitenciarele Iași și Vaslui ( supra , pct. 20-21). Guvernul nu a prezentat așadar niciun document și nicio explicație relevantă pentru a determina Curtea să respingă afirmațiile reclamantului ca nefondate (a se vedea, mutatis mutandis , Ogică împotriva României , nr. 24708/03, pct. 43, 27 mai 2010). Același lucru este valabil pentru capetele de cerere formulate de al patrulea reclamant cu privire la condițiile materiale din centrul de reținere și arestare preventivă din Baia Mare. Guvernul nu contestă lipsa de toalete și lipsa de ventilație și nu justifică nicicum faptul că neagă alte aspecte denunțate (lipsa de apă curentă și de iluminat natural, prezența șobolanilor) ( supra , pct. 25).

Cu toate acestea, în cazul afirmațiilor celui de-al treilea reclamant cu privire la eventuala cazare în comun cu deținuți bolnavi de tuberculoză sau hepatită, Curtea constată că, astfel cum reiese din documentele depuse la dosar de Guvern ( supra , pct. 22), suspiciunea de îmbolnăvire cu tuberculoză a fost infirmată în urma analizelor pentru depistare și că nu s-a înregistrat niciun caz de hepatită în cursul detenției celui de-al treilea reclamant.

Curtea observă, de asemenea, că descrierea detaliată a reclamanților cu privire la condițiile materiale din penitenciarele în care au fost deținuți este similară situației reținute de Curte în m