ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1807/2024

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020 din data de 21.12.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Penitenciarul Poarta Albă, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 498/20.11.2020 a Directorului Penitenciarului Constanța - Poarta Albă, în dosarul de cercetare disciplinară nr. 29/CD/31.08.2020 ce i-a fost comunicată la data de 27.09.2020; repunerea părților în situația anterioară și restituirea sumei reținute din salariu; obligarea pârâtului la plata unor daune morale în cuantum de 5.000 RON; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat.

Prin sentința civilă nr. 1621 din 07.10.2021, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată cererea.

Prin decizia civilă nr. 487 din 11 aprilie 2022 pronunțată în dosar x/2020, Curtea de Apel Constanța a respins recursul promovat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1621 din 07.10.2021, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-pârât Penitenciarul Poarta Albă, ca nefondat.

Împotriva sentinței civile nr. 1621/07.10.2021 a formulat cerere de revizuire reclamanta A., în temeiul art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., solicitând să se constate că sentința civilă nr. 1621 din 07.10.2021, menținută prin decizia civilă nr. 487 din 11.04.2022, este contrară celorlalte 3 hotărâri definitive ce vor fi ulterior menționate; casarea sentinței civile nr. 1621/07.10.2021 și, în rejudecare, admiterea cererii principale, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial brut.

Prin sentința civilă nr. 577 din 3 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire promovată de revizuenta A., împotriva sentinței civile nr. 1621 din 07.10.2021 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-pârât Penitenciarul Poarta Albă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, după rejudecare, admiterea cererii de revizuire.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a realizat o analiză greșită a textelor legale și a făcut o aplicare greșită a acestora.

După prezentarea situației de fapt și reluarea pe larg a argumentelor din cuprinsul cererii de revizuire, a arătat recurenta că sunt admisibile criticile formulate întrucât, la data pronunțării sentinței nr. 1621, respectiv 07.10.2021, exista o altă hotărâre cu autoritate de lucru judecat provizorie, respectiv sentința civilă nr. 1245/23.06.2021, dată între aceleași părți, având aceleași obiect - contestație decizie de sancționare, în care s-a invocat în mod similar încălcarea dreptului la apărare.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat.

A susținut recurenta că sunt admisibile criticile formulate în cadrul cererii de revizuire întrucât, la data pronunțării sentinței nr. 1621, respectiv 07.10.2021, exista o altă hotărâre cu autoritate de lucru judecat provizorie, respectiv sentința civilă nr. 1245/23.06.2021, dată între aceleași părți, având aceleași obiect - contestație decizie de sancționare, în care s-a invocat în mod similar încălcarea dreptului la apărare.

În conformitate cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În cauză, recurenta a solicitat revizuirea sentinței nr. 1621/07.10.2021, invocând încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în raport cu hotărârile judecătorești definitive pronunțate în dosarele înregistrate pe rolul Tribunalului Constanța sub numerele 6617/118/2020*, 5654/118/2021 și 2286/118/202.

Raportat la sentințele considerate de recurentă potrivnice, Înalta Curte constată că în speță nu este îndeplinită condiția încălcării, prin sentința atacată, a autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive anterioare.

Potrivit art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori, în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, acest text de lege reglementând condiția existenței autorității de lucru judecat, respectiv tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Analizând criticile invocate în cuprinsul memoriului de recurs și procedând, astfel, la verificarea sentinței atacate cu revizuire și a celor invocate ca fiind potrivnice acesteia, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că hotărârile judecătorești pretins contradictorii se întemeiază pe situații de fapt diferite (necitarea, respectiv citarea reclamantei la ședințele comisiei de disciplină) care au determinat soluții diferite, dar nu contradictorii.

Astfel, se constată că sentința nr. 1245/23.06.2021, definitivă prin decizia nr. 438/31.03.2022, nu are nici o putere de lucru judecat în litigiul soluționat prin sentința nr. 1621/07.10.2021, definitivă prin decizia nr. 487/11.04.2022.

În cadrul dosarului nr. x/2021, soluționat prin sentința nr. 1245/23.06.2021, a reținut instanța de fond că reclamanta nu fusese citată la comisia de disciplină la cinci din șase termene, și astfel au fost încălcate prevederile art. 175 alin. (2) din Legea nr. 145/2019.

În cadrul dosarului nr. x/2020, soluționat prin sentința nr. 1621/07.10.2021, instanța a reținut:

"Din altă perspectivă, în ce privește respectarea dreptului la apărare al reclamantei pe parcursul procedurii disciplinare instanța are în vedere că nu se invocă necitarea acesteia și nici necomunicarea unei copii de pe sesizarea îndreptată împotriva sa și de pe înscrisurile pe care se sprijină aceasta (singurele încălcări sancționate cu nulitate expresă conform art. 174 alin. (7) din Legea nr. 145/2019), astfel că în condițiile în care instanța constată că reclamanta a refuzat să se prezinte în fața comisiei (și nu că s-a prevalat de dreptul la tăcere - care presupunea să se prezinte și să nu dea declarații) se reține că respectarea dreptului la apărare trebuie apreciată în ansamblul procedurii, procedură care continuă și în fața instanței și unde reclamanta a avut posibilitatea de a analiza întregul probatoriu administrat și de a formula toate criticile pe care le-a considerat de cuviință.".

Cele reținute de instanța de fond au fost menținute de instanța de recurs, care a arătat în decizia nr. 487/11.04.2022:

"Nu se poate reține nici încălcarea dreptului la apărare al recurentei reclamante, aceasta fiind legal citată, conform art. 174 alin. (3) din Legea nr. 145/2019, în datele de 14.09.2020, 25.08.2020 și 24.09.2020, recurenta-reclamantă refuzând să primească, personal, citația din 24.09.2020.".

În concluzie, soluția dată în primul litigiu nu se impune în nici un fel în cel de-al doilea, întrucât nu dezleagă nici o chestiune prejudicială de interes pentru soluționarea contestației îndreptate împotriva celei de-a doua sancțiuni.

Înalta Curte reține că, deși efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune o triplă identitate de părți, obiect și cauză, acesta nu poate fi opus de partea revizuentă în lipsa elementului de legătură între cele două cauze, la nivel subiectiv sau obiectiv, astfel cum prevede art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.. Caracterul similar al unor litigii înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești nu se confundă cu efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și nu poate servi drept temei al formulării unei cereri de revizuire pe motivul existenței unor hotărâri potrivnice.

În legătură cu celelalte două hotărâri judecătorești invocate de recurentă, pronunțate în cadrul dosarelor nr. x/2020 și y/2021, în mod corect s-a constatat că nu se poate reține încălcarea efectului pozitiv al acestora întrucât nu existau la data pronunțării sau rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se cere.

În concluzie, Înalta Curte constată că în speță nu este îndeplinită condiția existenței unei hotărâri potrivnice, care să încalce autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, astfel că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este fondat, instanța de fond realizând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 577 din 3 iulie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 577 din 3 iulie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 martie 2024.