Decizia nr. 64/2023 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 760/110/2021 — chestiunea de drept: următoarelor chestiuni de drept: " Dacă punerea la dispoziție a infrastructurii necesare, de către Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații, în sensul asigurării…

Pe rol se află Dosarul nr. 1.796/1/2023, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 3.556/103/2022/a1, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: " Dacă punerea la dispoziție a infrastructurii necesare, de către Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații, în sensul asigurării condițiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală?", respectiv " Dacă în procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum și de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziții legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispozițiile art. 139 din Codul de procedură penală, în cauză existând un mandat de supraveghere tehnică, emis anterior în temeiul acestor din urmă dispoziții."

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023.

Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu.

Conform dispozițiilor art. 36 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, la ședința de judecată a participat domnul Costin Cristian Pușcă, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Lia Savonea, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 1.796/1/2023 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

De asemenea, a menționat că la dosarul cauzei au fost transmise puncte de vedere de către curțile de apel, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În continuare, s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 1.796/1/2023.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea sesizării, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

Cu privire la prima întrebare, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie a apreciat că dispozițiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt clare, neechivoce, iar sesizarea nu privește interpretarea acestui text de lege, ci aplicarea lui, în concret, la circumstanțele cauzei, operațiune ce este exclusiv în competența instanței de judecată.

Răspunsul la prima întrebare presupune stabilirea și analizarea în concret de către completul sesizat să pronunțe hotărârea prealabilă a activităților efectiv realizate în cadrul punerii la dispoziție a infrastructurii necesare de către Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor.

În același sens a argumentat și Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 439 din 6 octombrie 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1230 din 21 decembrie 2022), respectiv că analiza modalității de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică și stabilirea incidenței nulității absolute în acest caz sunt chestiuni ce intră în competența judecătorului de cameră preliminară sau a instanței judecătorești, după caz, în condițiile legii.

Doamna procuror a mai susținut că nu este îndeplinită nici condiția referitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, problema de drept neprezentând gradul de dificultate necesar care să impună intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Astfel, în esență, prima întrebare urmărește definirea sintagmei "punere în executare" a mandatului de supraveghere, din conținutul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, însă semnificația acestei sintagme nu comportă o dificultate veritabilă, în contextul deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în această materie, făcând trimitere la Decizia nr. 51 din data de 16 februarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016), în care Curtea Constituțională reține că "activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică prevăzută de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală este realizată prin acte procesuale/procedurale".

În acest context, reiese cu claritate din interpretarea realizată de Curtea Constituțională faptul că activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, în sensul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, presupune întocmirea de acte procesuale/procedurale care sunt în competența exclusivă a organelor de urmărire penală și sunt supuse rigorii dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b 1 ) din Codul de procedură penală.

De asemenea, activitatea de punere în executare este distinctă de activitatea de sprijin/suport/concurs tehnic ce nu face obiectul de reglementare al dispozițiilor legale menționate.

Astfel, instanța de trimitere, atunci când analizează dacă în cauza penală cu care a fost sesizată mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către alte organe decât organele de urmărire penală, trebuie să verifice dacă au fost întocmite de către alte organe decât organele de urmărire penală acte procesuale sau procedurale care fundamentează probatoriul obținut.

Accesul nemijlocit și independent al organelor de urmărire penală la sistemele tehnice ale infrastructurii Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații este reglementat de dispozițiile art. 8 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, dispoziții în vigoare și în prezent.

În aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, structurile specializate ale organelor de urmărire penală sunt conectate direct la sistemele tehnice din cadrul Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor, utilizează aplicațiile informatice de interceptare specifice, realizează managementul țintelor, al mandatelor de supraveghere tehnică și al utilizatorilor conectați la sistem, direcționează semnalul interceptat și/sau recepționat către/de către structuri stabilite de Ministerul Public, exportă produsul interceptării prin intermediul aplicațiilor informatice specifice, exploatează traficul interceptat exclusiv din locațiile proprii și prin intermediul personalului specializat desemnat la nivelul fiecărei autorități judiciare.

Astfel, organele de urmărire își marchează în sistemul centralizat criteriile de interceptare proprii, accesează în mod exclusiv conținutul interceptărilor efectuate și pot să își exporte pe serverele proprii traficul interceptat.

Activitatea angajaților Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor constă doar în menținerea în parametrii optimi de funcționare a echipamentelor și sistemelor aferente funcției de interceptare.

Aplicând aspectele statuate de Curtea Constituțională, în absența actelor procesuale/procedurale care atestă participarea angajaților Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor la procedeul probatoriu și obținerea probelor specifice, activitatea acestora, constând exclusiv în asigurarea accesului nemijlocit și direct al organelor de urmărire penală la sistemele de interceptare, nu poate constitui o punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, în sensul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală.

În ceea ce privește cea de-a doua întrebare, doamna procuror a susținut că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la existența unei veritabile probleme de drept din perspectiva necesității ca interpretarea să privească o dispoziție legală in abstracto, respectiv o dezlegare cu valoare de principiu, nu rezolvarea implicită a unor particularități care țin de fondul cauzei.

A mai susținut că o întrebare identică a mai fost adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept respingând ca inadmisibilă sesizarea, prin Decizia nr. 20 din 13 aprilie 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 27 mai 2022).

În cauza penală în care a fost ridicată din oficiu chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări a instanței supreme situația este identică, singura diferență fiind aceea că procurorul a autorizat folosirea investigatorilor cu identitate conspirată, și nu a colaboratorului, dar ambele categorii de persoane, investigatorii și colaboratorii, sunt prevăzute de același articol, respectiv art. 148 din Codul de procedură penală.

Astfel, argumentul care a determinat respingerea ca inadmisibilă a sesizării prin Decizia nr. 20 din 13 aprilie 2022, respectiv că prin întrebarea formulată instanța de trimitere nu solicită interpretarea unor dispoziții legale in abstracto, ci pronunțarea asupra unei chestiuni concrete, ce ține de fondul contestației cu care a fost învestită, își găsește aplicabilitatea și în prezenta sesizare.

Cu privire la fondul acestei chestiuni, doamna procuror a susținut că supravegherea audio-video sau prin fotografiere și utilizarea investigatorului se completează. Utilizarea colaboratorului sau investigatorului nu derogă de la prima.

Astfel, supravegherea tehnică poate fi realizată prin montarea dispozitivelor de înregistrare pe orice suport fix sau mobil, iar această supraveghere poate fi video, audio sau prin fotografiere. De asemenea, supravegherea se mai poate realiza prin purtarea unor astfel de dispozitive de către investigatorul sub acoperire sau cu identitate reală sau colaborator. Practic este aceeași metodă specială care nu poate să fie folosită decât dacă a fost autorizată printr-o ordonanță a procurorului.

În acest context, a apreciat că utilizarea ulterioară a investigatorului pentru același tip de supraveghere, în aceleași limite și împrejurări, nu mai necesită emiterea unui nou mandat de supraveghere de către judecătorul de drepturi și libertăți.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu, a acordat cuvântul membrilor completului, în situația în care au întrebări de formulat.

Constatând că nu sunt întrebări de formulat de către membrii completului, președintele formațiunii de judecată, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu, a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul în pronunțare. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, Asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din data de 8 iunie 2023, Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: " Dacă punerea la dispoziție a infrastructurii necesare, de către C.N.I.C. din cadrul S.R.I., în sensul asigurării condițiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală?" " Dacă în procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum și de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziții legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispozițiile art. 139 din Codul de procedură penală, în cauză existând un mandat de supraveghere tehnică, emis anterior în temeiul acestor din urmă dispoziții?" II. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea contestațiilor formulate de contestatoarele-inculpate G.D. și M.C. împotriva Încheierii nr. 243/CP din data de 25.11.2022, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Neamț în Dosarul nr. 3.556/103/2022/a1.

Prin încheierea contestată s-a dispus, în temeiul art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, respingerea ca nefondată a cererilor și excepțiilor formulate de inculpații G.D. și M.C. referitoare la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. 1.056/P/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

În temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. 1.056/P/2022 din 2.09.2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în Dosarul nr. 3.556/103/2022, privind pe inculpații C.M.D., G.D. și M.C.

Pentru a se dispune astfel, s-au reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește probele obținute prin intermediul investigatorilor sub acoperire XX, YY, ZZ și AA se susține că aceștia ar fi depășit cadrul oferit de ordonanțele procurorului prin care ei erau autorizați doar la activități care se înscriu în sfera faptelor similare laturii obiective a infracțiunii de dare de mită, provocând la săvârșirea unor infracțiuni de fals informatic. Contrar susținerilor inculpatei, judecătorul de cameră preliminară nu a reținut depășirea limitelor pentru care s-a autorizat folosirea investigatorilor, iar presupusa comitere a infracțiunilor de fals informatic nu poate fi în vreun fel considerată ca fiind determinată sau susținută de o conduită activă a investigatorilor. În consecință, judecătorul de cameră preliminară nu a identificat vreo constrângere morală ce ar fi fost exercitată de către investigatorii cu identitate protejată față de presupusele acte de introducere de date nereale în sistem.

Inculpata M.C., la rândul său, a susținut că investigatorii cu identitate protejată ar fi avut o atitudine provocatoare, prin care nu ar fi urmărit să afle adevărul, ci să provoace. Analizând ordonanțele prin care procurorul a dispus autorizarea investigatorilor cu identitate conspirată, precum și activitățile efectuate în concret de aceștia, judecătorul de cameră preliminară a reținut în primul rând că investigatorii sub acoperire utilizați în cauză s-au mărginit în activitățile efectuate la limitele pentru care au fost autorizați prin ordonanțele procurorului, fără a incita la comiterea de către persoanele trimise în judecată de infracțiuni care, în absența activităților investigatorilor, nu ar fi fost comise.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că, deși inculpații nu erau cunoscuți cu antecedente penale, la momentul autorizării investigatorilor cu identitate conspirată, organul de urmărire penală avea date cu privire la potențiala implicare a lor și a altor persoane în legătură cu a căror presupuse activități au fost autorizați investigatorii, iar operațiunile au fost autorizate, cu respectarea dispozițiilor legale, în vederea culegerii de date și informații în legătură cu infracțiunile de luare de mită ce ar fi fost săvârșite de mai multe persoane, inclusiv inculpații din prezenta cauză. De asemenea, a reținut că activitățile investigatorilor cu identitate conspirată au fost eminamente pasive și, așa cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ludi împotriva Elveției (15.06.1992), "din momentul în care acuzatul își dă seama că îndeplinește un act ce cade sub incidența legii penale, își asumă riscul de a întâlni un funcționar al poliției infiltrat și care încearcă în realitate să îl demaște".

Împotriva Încheierii penale nr. 243/CP/23.11.2022, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Neamț, au formulat contestație inculpatele G.D. și M.C.

În motivarea contestației s-a susținut nelegalitatea folosirii de către colaborator a dispozitivelor tehnice, în lipsa "sesizării" judecătorului de drepturi și libertăți și a emiterii unui mandat. A subliniat că procedura privind utilizarea colaboratorului este clar și strict reglementată sub controlul procurorului, respectiv al judecătorului de drepturi și libertăți, care chiar dacă reprezintă o metodă specială de cercetare; totuși, când presupune și o participare la punerea în executare a unei metode de supraveghere, controlul judecătorului trebuie exercitat, câtă vreme, în toate cazurile, acesta se efectuează sub controlul judecătorului.

La termenul din data de 8 iunie 2023, Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a constatat îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra problemelor de drept expuse în preambulul prezentei decizii.

În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a dispus suspendarea cauzei până la pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei privind chestiunile de drept supuse dezlegării. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Instanța de trimitere, subsecvent prezentării istoricului cauzei și a dispozițiilor legale incidente în cauză, a apreciat că, pentru soluționarea căilor de atac declarate, este necesară lămurirea chestiunilor de drept prezentate.

S-a considerat că, pentru a verifica legalitatea interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor, comunicărilor telefonice din dosar, trebuie să se analizeze, printre altele, și modalitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, inclusiv competența funcțională și materială a organelor care au procedat la punerea în executare, în concret, a supravegherii tehnice, care, conform art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, pot fi procurorul, organul de cercetare penală sau lucrătorii specializați din cadrul poliției.

Judecătorii de cameră preliminară ai Curții au constatat că în cursul urmăririi penale s-au făcut de către procuror propuneri de supraveghere tehnică, acestea fiind încuviințate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Neamț, prin încheierile nr. 147/UP/22.11.2021, nr. 158/UP/16.12.2021, nr. 5/UP/14.01.2022, nr. 13/UP/11.02.2022, dispunându-se, conform 140 din Codul de procedură penală și art. 138 alin. (1) lit. a), c) și d) din Codul de procedură penală, interceptarea și înregistrarea comunicărilor telefonice efectuate de inculpatele G.D. și M.C., precum și de alte persoane, emițându-se mandatele de supraveghere tehnică nr. 299/UP/22.11.2021, nr. 300/UP/22.11.2021, nr. 327/UP/2021, nr. 328/UP/2021, nr. 2/UP/2022, nr. 3/UP/2022, nr. 4/UP/2022, nr. 16/UP/2022, nr. 17/UP/2022, nr. 18/UP/2022, a căror perioadă a fost ulterior prelungită prin încheierile judecătorului. Ulterior, prin ordonanțele emise în datele de 16.12.2021, respectiv 10.01.2022, procurorul a autorizat utilizarea investigatorilor cu identitate conspirată pentru a obține fotografii sau înregistrări audio-video în baza mandatelor de supraveghere tehnică anterior emise în cauză.

S-a menționat că procurorul a omis sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți în vederea emiterii unui nou mandat de supraveghere tehnică în privința investigatorilor, iar exclusiv în baza autorizării dispuse de procuror, investigatorii au realizat activități de înregistrare a discuțiilor purtate cu inculpații, care au fost redate prin procesele-verbale existente la dosarul cauzei, procese-verbale care au fost invocate ulterior ca mijloace de probă în rechizitoriu în susținerea acuzațiilor ce se aduc, contestate în procedura camerei preliminare de către inculpata G.D. în mod expres și de inculpata M.C. într-o manieră generală, aceasta invocând nulitatea urmăririi penale.

De asemenea, la solicitarea instanței, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț a comunicat prin Adresa nr. 129/VIII/1/2023 că "punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicație la distanță, autorizate în Dosarul nr. 696/P/2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, s-a realizat în mod autonom, exclusiv prin personal propriu, direct, nemijlocit și independent, prin intermediul echipamentelor tehnice terminale deținute și utilizate de către structurile de operațiuni speciale, conectate la sistemele tehnice ale Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, respectiv art. 8 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații".

Astfel, pentru verificarea legalității modalității concrete de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, vizând interceptările și înregistrările convorbirilor/comunicărilor telefonice, în prezenta cauză, este necesară lămurirea chestiunii de drept anterior menționată.

Punctul de vedere al completului de judecători de cameră preliminară al curții de apel cu privire la prima chestiune de drept este în sensul că punerea la dispoziție a infrastructurii necesare de către Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații, în sensul asigurării condițiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, ar reprezenta o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.

Instanța de trimitere a apreciat că, potrivit art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală, sau de lucrători specializați din cadrul poliției, în acord cu dispozițiile art. 30 și ale art. 55 din Codul de procedură penală, care stabilesc, fără echivoc, organele specializate ale statului care realizează activitatea judiciară și, respectiv, organele de urmărire penală.

S-a făcut trimitere la Decizia nr. 55 din data de 16.02.2022, pronunțată de Curtea Constituțională (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022), prin care a fost admisă obiecția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului și de un număr de 51 de deputați și s-a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, precum și dispozițiile art. I pct. 1 fraza a doua, ale art. II pct. 1, ale art. IV pct. 1 fraza a treia și ale art. IV pct. 2 fraza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal sunt neconstituționale, fiind prezentate paragrafele 195-202.

Prin urmare, instanța de trimitere a reținut că Serviciul Român de Informații are atribuții exclusiv în domeniul siguranței naționale, având competențe doar în ceea ce privește mandatele de interceptare emise în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, neavând atribuții de cercetare penală, așa încât acesta nu poate să participe la activitățile de urmărire penală, nici măcar dându-și concursul tehnic la punerea în executare a interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice și în mediul ambiental autorizate de judecător în temeiul art. 138 și următoarele din Codul de procedură penală, și a concluzionat că activitatea de asigurare a infrastructurii necesare punerii în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informații, prin Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor, face parte din activitatea de punere în executare a supravegherii tehnice.

Cu privire la cea de a doua chestiune a cărei lămurire se solicită, instanța de trimitere a opinat în sensul că emiterea de către judecătorul de drepturi și libertăți a unui mandat de supraveghere tehnică, urmată de autorizarea de către procuror a folosirii de către investigator (cu identitate reală sau fictivă) de dispozitive tehnice în scopul realizării supravegherii video-audio și prin fotografiere, impune procurorului obligația de a sesiza, conform art. 148 alin. (3) și (10) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică, în cazul în care apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video.

S-a apreciat că este necesară respectarea cu strictețe a procedurii prevăzute de art. 148 alin (3) din Codul de procedură penală, care este o procedură specială, iar sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică, având ca obiect supravegherea video-audio și prin fotografiere de către investigatorul autorizat care folosește dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video, de către procuror este obligatorie. Aceasta reprezintă o garanție expresă a respectării condițiilor restrângerii exercițiului dreptului la respectarea vieții private și de familie prevăzute de lege și a dreptului la un proces echitabil, în sensul interpretării date și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 50/2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 13 aprilie 2020).

S-au invocat dispozițiile art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală și s-a susținut că din interpretarea gramaticală a acestui text rezultă neechivoc că judecătorul de drepturi și libertăți autorizează folosirea dispozitivelor tehnice de supraveghere de către investigator. Mai mult, art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală este singurul text de lege care face vorbire de folosirea de dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video de către investigator, iar din interpretarea sistematică a art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală și a art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală rezultă că procedura instituită de acestea este una specială, sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică fiind obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziții legale derogând de la dispozițiile art. 139 din Codul de procedură penală, care vizează metode de supraveghere tehnică, și nu metode de cercetare specială. IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În urma consultării instanțelor de judecată, s-a constatat că opiniile conturate nu sunt unitare.

Cu privire la prima problemă supusă dezlegării, într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că punerea la dispoziție a infrastructurii necesare de către Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații, în sensul asigurării condițiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, nu reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, în sensul art. 142 din Codul de procedură penală, fiind exclusiv vorba de asigurarea suportului tehnic necesar pentru ca organele judiciare competente să procedeze la punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curțile de apel Bacău, București, Craiova, Galați, Iași, Ploiești, Suceava, Timișoara, tribunalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, București, Buzău, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Olt, Mehedinți, Neamț, Prahova, Teleorman, precum și judecătoriile Alba Iulia, Alexandria, Brașov, Calafat, Caracal, Craiova, Deva, Filiași, Hațeg, Hârlău, Hunedoara, Huși, Rupea, Târgu Cărbunești, Timișoara, Turnu Măgurele, Vânju Mare, Videle și Zimnicea.

În argumentarea opiniei exprimate, instanțele mai sus amintite au apreciat, în esență, că punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică este reglementată de dispozițiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală și constă în întocmirea de acte procesuale/procedurale care stau la baza procedeului probator de captare a discuțiilor.

Totodată, modalitatea de acordare a suportului tehnic este reglementată de art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală, conform căruia furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare sunt obligați să colaboreze cu organele de urmărire penală, respectiv cu autoritățile prevăzute la art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, în limitele competențelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, printre care nu se află și Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor.

Or, din acest punct de vedere se consideră că acordarea sprijinului tehnic nu constituie o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică.

De asemenea, s-a făcut trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 51 din 16.02.2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016) și nr. 55 din 16.02.2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022) și s-a reținut că Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații asigură accesul nemijlocit și independent al organelor de urmărire penală la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.

De altfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 55/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022) nu a fost declarată neconstituțională dispoziția legală care prevede accesul organelor de urmărire penală la sistemele tehnice ale Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor.

S-a mai reținut că procesele tehnice de interceptare a comunicațiilor sunt realizate în centrele operatorilor de telecomunicații, iar conținutul comunicațiilor interceptate este transferat în mod complet automatizat către sistemul de stocare administrat de Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor, fără a avea intervenție umană din partea personalului Serviciului Român de Informații.

În opinia contrară, minoritară (exprimată de un număr redus de instanțe ierarhic inferioare, respectiv tribunale și judecătorii), s-a apreciat că punerea la dispoziție a infrastructurii necesare de către Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații, în sensul asigurării condițiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.

Acest punct de vedere a fost exprimat de tribunalele pentru minori și familie Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Galați, Sibiu și Vaslui, precum și de judecătoriile Avrig, Câmpina, Drobeta-Turnu Severin, Iași, Novaci, Petroșani, Ploiești, Răducăneni, Roșiori de Vede, Slobozia, Strehaia, Târgu Jiu și Vaslui.

În susținerea acestei opinii s-a arătat, în esență, că Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor este o unitate din structura Serviciului Român de Informații, potrivit art. 25 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, înființat prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 17.07.2022, și nu printr-o lege previzibilă și accesibilă.

Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor are ca atribuție principală punerea în executare a actelor de autorizare emise în baza art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, punând totodată în executare și mandatele de supraveghere tehnică emise în cadrul activității procesual penale, norme create pentru a reglementa o situație tranzitorie, determinată de Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016).

Or, câtă vreme situația tranzitorie durează de 6 ani, Serviciul Român de Informații având atribuții doar în domeniul siguranței naționale, activitatea de punere la dispoziție a infrastructurii necesare de către Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații, în sensul asigurării condițiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.

În ceea ce privește cea de-a doua problemă supusă dezlegării, într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că, în procedura prevăzută de art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală și de art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă în cauză există un mandat de supraveghere tehnică emis anterior în temeiul art. 139 din Codul de procedură penală. În acest sens sunt punctele de vedere exprimate de curțile de apel Constanța, Craiova, Galați, Suceava, Timișoara, tribunalele Alba, Argeș, tribunalele pentru minori și familie Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Olt, Mehedinți, Prahova, Sibiu și Vaslui, precum și judecătoriile Avrig, Brașov, Băilești, Caracal, Câmpina, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Hațeg, Hârlău, Iași, Întorsura Buzăului, Novaci, Ploiești, Răducăneni, Roșiori de Vede, Segarcea, Strehaia, Târgu Cărbunești, Târgu Jiu, Vaslui, Vânju Mare și Videle.

În argumentarea opiniei exprimate, instanțele mai sus amintite au precizat, în esență, că sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziții legale derogând de la prevederile art. 139 din Codul de procedură penală care vizează metode de supraveghere tehnică, și nu metode de cercetare specială. S-a subliniat că acest aspect constituie o garanție a respectării cerințelor restrângerii exercițiului dreptului la respectarea vieții private și de familie prevăzute de lege și a dreptului la un proces echitabil, chiar și în ipotezele în care există deja un mandat de supraveghere tehnică.

În opinia contrară, minoritară, s-a apreciat că, în ipoteza în care, prealabil autorizării de către procuror a utilizării investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală și a colaboratorilor ori a participării autorizate la anumite activități, a fost emis de către judecătorul de drepturi și libertăți un mandat de supraveghere tehnică, în condițiile art. 139 din Codul de procedură penală, nu mai este necesară obținerea unui nou mandat, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curțile de apel Bacău, Iași și Ploiești, tribunalele Arad, Bacău, Bihor, București, Constanța, Neamț și Teleorman, precum și judecătoriile Alba Iulia, Alexandria, Calafat, Filiași, Huși, Petroșani, Rupea, Slobozia, Turnu Măgurele și Zimnicea.

În susținerea acestei opinii s-a arătat că dispozițiile art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală și ale art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală au în vedere numai ipotezele în care nu s-a solicitat din partea procurorului emiterea unui mandat de supraveghere tehnică anterior autorizării utilizării investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală și a colaboratorilor ori a participării la anumite activități și se apreciază că pentru obținerea probelor este necesară folosirea unor dispozitive tehnice. Folosirea de către investigatorul sub acoperire sau persoana care desfășoară activitatea autorizată a unor dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video reprezintă, în esență, o măsură de supraveghere tehnică, astfel cum este definită de art. 138 alin. (13) din Codul de procedură penală. Or, în condițiile în care această măsură a fost autorizată de către judecătorul de drepturi și libertăți, fiind emis un mandat de supraveghere tehnică, nu mai este necesară o nouă sesizare a judecătorului pentru ipoteza supusă discuției.

Răspunsurile curților de apel Alba Iulia, Brașov, Oradea și Târgu Mureș cuprind doar mențiunea neidentificării, în jurisprudența acestora ori, după caz, a instanțelor din circumscripție, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.

Curtea de Apel Pitești a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât instanța de trimitere nu urmărește o rezolvare de principiu a unei veritabile probleme de drept, ci conturarea unei soluții pe fond a cauzei cu care a fost învestită, iar Curtea de Apel București a exprimat ambele opinii cu privire la cea de a doua problemă supusă dezlegării. V. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunilor de drept supuse examinării.

Departamentul de drept public din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara a opinat, cu privire la prima problemă de drept, în sensul că punerea la dispoziție a infrastructurii necesare de către Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații, în sensul asigurării condițiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.

A susținut că noțiunea de asigurare a condițiilor tehnice pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere nu poate fi decât parte componentă a activității de punere în executare, cât timp legea obligă organele judiciare la accesul nemijlocit la tehnica de supraveghere. Consecința unui asemenea raționament este că punerea la dispoziție a infrastructurii necesare (aparținând Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații) pentru asigurarea condițiilor tehnice în vederea punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică reprezintă o activitate ce trebuie subsumată noțiunii de punere în executare conform art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală. Această activitate tehnică nu se poate derula decât de organele judiciare competente, iar practica de a asigura condițiile tehnice pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către alte organe sau autorități decât cele judiciare este contra legem, adică o imixtiune nepermisă în activitatea judiciară de punere în executare.

S-a mai apreciat că raționamentul dezvoltat are coerență, întrucât, prin obligarea la folosirea nemijlocită a tehnicii de supraveghere de către organele judiciare, se uniformizează regimul metodelor de supraveghere tehnică. Astfel, prin acest raționament, interceptarea comunicațiilor și accesul la un sistem informatic, reputate ca supertehnice și care impun concursul altor actori, sunt aduse la același numitor comun cu supravegherea video, audio sau prin fotografiere și cu localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice. În concret, toate aceste metode vor fi de competența exclusivă de aplicare de către organele judiciare, cu excluderea oricărui terț. Din acest punct de vedere, colaborarea cu furnizorii de rețele sau servicii trebuie reinterpretată, neputând să mai reprezinte un concurs de natură tehnică.

Pentru a fi posibil un acces nemijlocit la infrastructura tehnică ce permite efectiv interceptarea comunicațiilor sau accesul la sistemele informatice este nevoie ca organele judiciare competente să dețină o asemenea infrastructură. Această problemă a fost sintetizată de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 55 din 16 februarie 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022).

Făcând trimitere la considerentele acestei decizii (paragrafele 200-202), a susținut că poziția Curții Constituționale a fost că pe termen limitat poate fi acceptat ca infrastructura tehnică deținută de Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor să poată fi folosită de organele de urmărire penală, însă această derogare de la standardul legii de procedură penală trebuie să înceteze după trecerea unui termen rezonabil, în care Ministerul Public sau Ministerul de Interne să își construiască și să își organizeze o infrastructură tehnică proprie.

Întrucât după o perioadă de 6 ani acest deziderat nu a fost îndeplinit, suportul tehnic al Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor trebuie să înceteze, după epuizarea situației tranzitorii. Cum suportul tehnic este parte componentă a activității de punere în executare a mandatelor de supraveghere, rezultă că implicarea Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor în punerea în executare a respectivelor mandate este nelegală.

În ceea ce privește cea de a doua problemă de drept s-a opinat în sensul că mandatul de supraveghere tehnică la care face referire art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală și art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală trebuie emis cu caracter obligatoriu, în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă există un mandat de supraveghere de aceeași natură emis anterior, datorită caracterului special al acestei proceduri, ce nu permite derogări, caracterului interdependent al acestei proceduri cu măsura cercetării dispusă de procuror, ce nu poate fi raportat la baza factuală a mandatului inițial, precum și caracterului exclusiv al acestei proceduri, ce nu poate fi pusă în executare decât de investigatorul sub acoperire ce trebuie autorizat expres.

Colectivul de drept penal al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat, cu privire la prima problemă de drept, în sensul că punerea la dispoziție a infrastructurii necesare de către Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații, în sensul asigurării condițiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică conform art. 142 din Codul de procedură penală.

A susținut, în esență, că Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor are atribuții atât pentru realizarea înregistrărilor rezultate din activități specifice culegerii de informații autorizate potrivit Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, cât și pentru înregistrările realizate ca urmare a punerii în executare a unui mandat de supraveghere tehnică emis potrivit Codului de procedură penală. Așa fiind, această unitate a Serviciului Român de Informații a fost legal înființată doar pentru prima activitate, însă cu referire la cea de a doua activitate, instanța de contencios constituțional a constatat că este încălcat principiul legalității. Atribuțiile Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor nu sunt transparent reglementate prin acte normative, iar în ceea ce privește punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în baza dispozițiilor Codului de procedură penală, atribuțiile unității pot fi deduse prin raportare la protocolul de cooperare și din rapoartele întocmite de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a mai apreciat că, deși datele cuprinse în mandatul de supraveghere tehnică sunt introduse în sistemul informatic al Serviciului Român de Informații de organele de urmărire penală, mandatele de supraveghere tehnică sunt puse în executare de către Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor, deoarece această unitate asigură obținerea informațiilor și a mijlocului material de probă - suportul tehnic. Ulterior, în baza acestora este obținut mijlocul de probă [procesul-verbal de redare a convorbirilor întocmit în temeiul art. 143 alin. (4) din Codul de procedură penală] din care rezultă probele folosite în cadrul procesului penal.

În consecință, s-a apreciat că mandatele de supraveghere tehnică emise în baza dispozițiilor Codului de procedură penală sunt puse în executare prin intermediul unei unități a Serviciului Român de Informații, unitate care nu îndeplinește imperativul constituțional al legalității, atât timp cât aceasta nu a fost înființată printr-un act normativ cu valoare de lege, iar atribuțiile acesteia nu sunt reglementate transparent. Totodată, se mai ridică problema legalității obținerii probelor prin intermediul infrastructurii care aparține unei unități a Serviciului Român de Informații și care nu a fost înființată prin lege, ci printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Cu privire la cea de-a doua problemă de drept s-a apreciat că sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziții legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispozițiile art. 139 din Codul de procedură penală.

S-a subliniat că în doctrina de specialitate 1 se susține caracterul "specializat" al procedurii prevăzute de art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, deoarece fotografiile și înregistrările video sunt efectuate de investigatorul sub acoperire, și, deopotrivă, caracterul "restrâns" al acesteia, deoarece activitatea de supraveghere se limitează la cea prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire este dublată de autorizarea judecătorului de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică pentru ca investigatorii să poată obține fotografii și înregistrări audio și video. 1 M. Suian, Metode speciale de supraveghere sau cercetare, Editura Solomon, București, 2021, p. 202.

Astfel, se impune sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți chiar și în ipoteza în care există deja un mandat de supraveghere tehnică emis în temeiul art. 139 din Codul de procedură pe