Decizia nr. 64 din 2 octombrie 2023

Pe rol se află Dosarul nr. 1.796/1/2023, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 3.556/103/2022/a1, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ” Dacă punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală?”, respectiv ” Dacă în procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală, în cauză existând un mandat de supraveghere tehnică, emis anterior în temeiul acestor din urmă dispoziţii.”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023. 3. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu.

Conform dispoziţiilor art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, la şedinţa de judecată a participat domnul Costin Cristian Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Lia Savonea, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 1.796/1/2023 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

De asemenea, a menţionat că la dosarul cauzei au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel, Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În continuare, s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 1.796/1/2023.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea sesizării, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

Cu privire la prima întrebare, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie a apreciat că dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt clare, neechivoce, iar sesizarea nu priveşte interpretarea acestui text de lege, ci aplicarea lui, în concret, la circumstanţele cauzei, operaţiune ce este exclusiv în competenţa instanţei de judecată.

Răspunsul la prima întrebare presupune stabilirea şi analizarea în concret de către completul sesizat să pronunţe hotărârea prealabilă a activităţilor efectiv realizate în cadrul punerii la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor.

În acelaşi sens a argumentat şi Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 439 din 6 octombrie 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1230 din 21 decembrie 2022), respectiv că analiza modalităţii de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică şi stabilirea incidenţei nulităţii absolute în acest caz sunt chestiuni ce intră în competenţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei judecătoreşti, după caz, în condiţiile legii.

Doamna procuror a mai susţinut că nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, problema de drept neprezentând gradul de dificultate necesar care să impună intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Astfel, în esenţă, prima întrebare urmăreşte definirea sintagmei „punere în executare” a mandatului de supraveghere, din conţinutul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, însă semnificaţia acestei sintagme nu comportă o dificultate veritabilă, în contextul deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în această materie, făcând trimitere la Decizia nr. 51 din data de 16 februarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016), în care Curtea Constituţională reţine că „activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică prevăzută de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală este realizată prin acte procesuale/procedurale”.

În acest context, reiese cu claritate din interpretarea realizată de Curtea Constituţională faptul că activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, în sensul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, presupune întocmirea de acte procesuale/procedurale care sunt în competenţa exclusivă a organelor de urmărire penală şi sunt supuse rigorii dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b 1 ) din Codul de procedură penală.

De asemenea, activitatea de punere în executare este distinctă de activitatea de sprijin/suport/concurs tehnic ce nu face obiectul de reglementare al dispoziţiilor legale menţionate.

Astfel, instanţa de trimitere, atunci când analizează dacă în cauza penală cu care a fost sesizată mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către alte organe decât organele de urmărire penală, trebuie să verifice dacă au fost întocmite de către alte organe decât organele de urmărire penală acte procesuale sau procedurale care fundamentează probatoriul obţinut.

Accesul nemijlocit şi independent al organelor de urmărire penală la sistemele tehnice ale infrastructurii Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii este reglementat de dispoziţiile art. 8 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, dispoziţii în vigoare şi în prezent.

În aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, structurile specializate ale organelor de urmărire penală sunt conectate direct la sistemele tehnice din cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, utilizează aplicaţiile informatice de interceptare specifice, realizează managementul ţintelor, al mandatelor de supraveghere tehnică şi al utilizatorilor conectaţi la sistem, direcţionează semnalul interceptat şi/sau recepţionat către/de către structuri stabilite de Ministerul Public, exportă produsul interceptării prin intermediul aplicaţiilor informatice specifice, exploatează traficul interceptat exclusiv din locaţiile proprii şi prin intermediul personalului specializat desemnat la nivelul fiecărei autorităţi judiciare.

Astfel, organele de urmărire îşi marchează în sistemul centralizat criteriile de interceptare proprii, accesează în mod exclusiv conţinutul interceptărilor efectuate şi pot să îşi exporte pe serverele proprii traficul interceptat.

Activitatea angajaţilor Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor constă doar în menţinerea în parametrii optimi de funcţionare a echipamentelor şi sistemelor aferente funcţiei de interceptare.

Aplicând aspectele statuate de Curtea Constituţională, în absenţa actelor procesuale/procedurale care atestă participarea angajaţilor Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor la procedeul probatoriu şi obţinerea probelor specifice, activitatea acestora, constând exclusiv în asigurarea accesului nemijlocit şi direct al organelor de urmărire penală la sistemele de interceptare, nu poate constitui o punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, în sensul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală.

În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare, doamna procuror a susţinut că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la existenţa unei veritabile probleme de drept din perspectiva necesităţii ca interpretarea să privească o dispoziţie legală in abstracto, respectiv o dezlegare cu valoare de principiu, nu rezolvarea implicită a unor particularităţi care ţin de fondul cauzei.

A mai susţinut că o întrebare identică a mai fost adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept respingând ca inadmisibilă sesizarea, prin Decizia nr. 20 din 13 aprilie 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 27 mai 2022).

În cauza penală în care a fost ridicată din oficiu chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări a instanţei supreme situaţia este identică, singura diferenţă fiind aceea că procurorul a autorizat folosirea investigatorilor cu identitate conspirată, şi nu a colaboratorului, dar ambele categorii de persoane, investigatorii şi colaboratorii, sunt prevăzute de acelaşi articol, respectiv art. 148 din Codul de procedură penală.

Astfel, argumentul care a determinat respingerea ca inadmisibilă a sesizării prin Decizia nr. 20 din 13 aprilie 2022, respectiv că prin întrebarea formulată instanţa de trimitere nu solicită interpretarea unor dispoziţii legale in abstracto, ci pronunţarea asupra unei chestiuni concrete, ce ţine de fondul contestaţiei cu care a fost învestită, îşi găseşte aplicabilitatea şi în prezenta sesizare.

Cu privire la fondul acestei chestiuni, doamna procuror a susţinut că supravegherea audio-video sau prin fotografiere şi utilizarea investigatorului se completează. Utilizarea colaboratorului sau investigatorului nu derogă de la prima.

Astfel, supravegherea tehnică poate fi realizată prin montarea dispozitivelor de înregistrare pe orice suport fix sau mobil, iar această supraveghere poate fi video, audio sau prin fotografiere. De asemenea, supravegherea se mai poate realiza prin purtarea unor astfel de dispozitive de către investigatorul sub acoperire sau cu identitate reală sau colaborator. Practic este aceeaşi metodă specială care nu poate să fie folosită decât dacă a fost autorizată printr-o ordonanţă a procurorului.

În acest context, a apreciat că utilizarea ulterioară a investigatorului pentru acelaşi tip de supraveghere, în aceleaşi limite şi împrejurări, nu mai necesită emiterea unui nou mandat de supraveghere de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu, a acordat cuvântul membrilor completului, în situaţia în care au întrebări de formulat.

Constatând că nu sunt întrebări de formulat de către membrii completului, preşedintele formaţiunii de judecată, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu, a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, Asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din data de 8 iunie 2023, Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ” Dacă punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către C.N.I.C. din cadrul S.R.I., în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală?” ” Dacă în procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală, în cauză existând un mandat de supraveghere tehnică, emis anterior în temeiul acestor din urmă dispoziţii?” II. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea contestaţiilor formulate de contestatoarele-inculpate G.D. şi M.C. împotriva Încheierii nr. 243/CP din data de 25.11.2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Neamţ în Dosarul nr. 3.556/103/2022/a1.

Prin încheierea contestată s-a dispus, în temeiul art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, respingerea ca nefondată a cererilor şi excepţiilor formulate de inculpaţii G.D. şi M.C. referitoare la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. 1.056/P/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.

În temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 1.056/P/2022 din 2.09.2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în Dosarul nr. 3.556/103/2022, privind pe inculpaţii C.M.D., G.D. şi M.C.

Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte probele obţinute prin intermediul investigatorilor sub acoperire XX, YY, ZZ şi AA se susţine că aceştia ar fi depăşit cadrul oferit de ordonanţele procurorului prin care ei erau autorizaţi doar la activităţi care se înscriu în sfera faptelor similare laturii obiective a infracţiunii de dare de mită, provocând la săvârşirea unor infracţiuni de fals informatic. Contrar susţinerilor inculpatei, judecătorul de cameră preliminară nu a reţinut depăşirea limitelor pentru care s-a autorizat folosirea investigatorilor, iar presupusa comitere a infracţiunilor de fals informatic nu poate fi în vreun fel considerată ca fiind determinată sau susţinută de o conduită activă a investigatorilor. În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară nu a identificat vreo constrângere morală ce ar fi fost exercitată de către investigatorii cu identitate protejată faţă de presupusele acte de introducere de date nereale în sistem.

Inculpata M.C., la rândul său, a susţinut că investigatorii cu identitate protejată ar fi avut o atitudine provocatoare, prin care nu ar fi urmărit să afle adevărul, ci să provoace. Analizând ordonanţele prin care procurorul a dispus autorizarea investigatorilor cu identitate conspirată, precum şi activităţile efectuate în concret de aceştia, judecătorul de cameră preliminară a reţinut în primul rând că investigatorii sub acoperire utilizaţi în cauză s-au mărginit în activităţile efectuate la limitele pentru care au fost autorizaţi prin ordonanţele procurorului, fără a incita la comiterea de către persoanele trimise în judecată de infracţiuni care, în absenţa activităţilor investigatorilor, nu ar fi fost comise.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că, deşi inculpaţii nu erau cunoscuţi cu antecedente penale, la momentul autorizării investigatorilor cu identitate conspirată, organul de urmărire penală avea date cu privire la potenţiala implicare a lor şi a altor persoane în legătură cu a căror presupuse activităţi au fost autorizaţi investigatorii, iar operaţiunile au fost autorizate, cu respectarea dispoziţiilor legale, în vederea culegerii de date şi informaţii în legătură cu infracţiunile de luare de mită ce ar fi fost săvârşite de mai multe persoane, inclusiv inculpaţii din prezenta cauză. De asemenea, a reţinut că activităţile investigatorilor cu identitate conspirată au fost eminamente pasive şi, aşa cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ludi împotriva Elveţiei (15.06.1992), „din momentul în care acuzatul îşi dă seama că îndeplineşte un act ce cade sub incidenţa legii penale, îşi asumă riscul de a întâlni un funcţionar al poliţiei infiltrat şi care încearcă în realitate să îl demaşte”.

Împotriva Încheierii penale nr. 243/CP/23.11.2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Neamţ, au formulat contestaţie inculpatele G.D. şi M.C.

În motivarea contestaţiei s-a susţinut nelegalitatea folosirii de către colaborator a dispozitivelor tehnice, în lipsa „sesizării” judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a emiterii unui mandat. A subliniat că procedura privind utilizarea colaboratorului este clar şi strict reglementată sub controlul procurorului, respectiv al judecătorului de drepturi şi libertăţi, care chiar dacă reprezintă o metodă specială de cercetare; totuşi, când presupune şi o participare la punerea în executare a unei metode de supraveghere, controlul judecătorului trebuie exercitat, câtă vreme, în toate cazurile, acesta se efectuează sub controlul judecătorului.

La termenul din data de 8 iunie 2023, Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra problemelor de drept expuse în preambulul prezentei decizii.

În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a dispus suspendarea cauzei până la pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei privind chestiunile de drept supuse dezlegării. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Instanţa de trimitere, subsecvent prezentării istoricului cauzei şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, a apreciat că, pentru soluţionarea căilor de atac declarate, este necesară lămurirea chestiunilor de drept prezentate.

S-a considerat că, pentru a verifica legalitatea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor, comunicărilor telefonice din dosar, trebuie să se analizeze, printre altele, şi modalitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, inclusiv competenţa funcţională şi materială a organelor care au procedat la punerea în executare, în concret, a supravegherii tehnice, care, conform art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, pot fi procurorul, organul de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei.

Judecătorii de cameră preliminară ai Curţii au constatat că în cursul urmăririi penale s-au făcut de către procuror propuneri de supraveghere tehnică, acestea fiind încuviinţate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Neamţ, prin încheierile nr. 147/UP/22.11.2021, nr. 158/UP/16.12.2021, nr. 5/UP/14.01.2022, nr. 13/UP/11.02.2022, dispunându-se, conform 140 din Codul de procedură penală şi art. 138 alin. (1) lit. a), c) şi d) din Codul de procedură penală, interceptarea şi înregistrarea comunicărilor telefonice efectuate de inculpatele G.D. şi M.C., precum şi de alte persoane, emiţându-se mandatele de supraveghere tehnică nr. 299/UP/22.11.2021, nr. 300/UP/22.11.2021, nr. 327/UP/2021, nr. 328/UP/2021, nr. 2/UP/2022, nr. 3/UP/2022, nr. 4/UP/2022, nr. 16/UP/2022, nr. 17/UP/2022, nr. 18/UP/2022, a căror perioadă a fost ulterior prelungită prin încheierile judecătorului. Ulterior, prin ordonanţele emise în datele de 16.12.2021, respectiv 10.01.2022, procurorul a autorizat utilizarea investigatorilor cu identitate conspirată pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio-video în baza mandatelor de supraveghere tehnică anterior emise în cauză.

S-a menţionat că procurorul a omis sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii unui nou mandat de supraveghere tehnică în privinţa investigatorilor, iar exclusiv în baza autorizării dispuse de procuror, investigatorii au realizat activităţi de înregistrare a discuţiilor purtate cu inculpaţii, care au fost redate prin procesele-verbale existente la dosarul cauzei, procese-verbale care au fost invocate ulterior ca mijloace de probă în rechizitoriu în susţinerea acuzaţiilor ce se aduc, contestate în procedura camerei preliminare de către inculpata G.D. în mod expres şi de inculpata M.C. într-o manieră generală, aceasta invocând nulitatea urmăririi penale.

De asemenea, la solicitarea instanţei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a comunicat prin Adresa nr. 129/VIII/1/2023 că „punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicaţie la distanţă, autorizate în Dosarul nr. 696/P/2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, s-a realizat în mod autonom, exclusiv prin personal propriu, direct, nemijlocit şi independent, prin intermediul echipamentelor tehnice terminale deţinute şi utilizate de către structurile de operaţiuni speciale, conectate la sistemele tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, respectiv art. 8 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii”.

Astfel, pentru verificarea legalităţii modalităţii concrete de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, vizând interceptările şi înregistrările convorbirilor/comunicărilor telefonice, în prezenta cauză, este necesară lămurirea chestiunii de drept anterior menţionată.

Punctul de vedere al completului de judecători de cameră preliminară al curţii de apel cu privire la prima chestiune de drept este în sensul că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, ar reprezenta o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.

Instanţa de trimitere a apreciat că, potrivit art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală, sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei, în acord cu dispoziţiile art. 30 şi ale art. 55 din Codul de procedură penală, care stabilesc, fără echivoc, organele specializate ale statului care realizează activitatea judiciară şi, respectiv, organele de urmărire penală.

S-a făcut trimitere la Decizia nr. 55 din data de 16.02.2022, pronunţată de Curtea Constituţională (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022), prin care a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului şi de un număr de 51 de deputaţi şi s-a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, precum şi dispoziţiile art. I pct. 1 fraza a doua, ale art. II pct. 1, ale art. IV pct. 1 fraza a treia şi ale art. IV pct. 2 fraza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal sunt neconstituţionale, fiind prezentate paragrafele 195-202.

Prin urmare, instanţa de trimitere a reţinut că Serviciul Român de Informaţii are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, având competenţe doar în ceea ce priveşte mandatele de interceptare emise în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, neavând atribuţii de cercetare penală, aşa încât acesta nu poate să participe la activităţile de urmărire penală, nici măcar dându-şi concursul tehnic la punerea în executare a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental autorizate de judecător în temeiul art. 138 şi următoarele din Codul de procedură penală, şi a concluzionat că activitatea de asigurare a infrastructurii necesare punerii în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informaţii, prin Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, face parte din activitatea de punere în executare a supravegherii tehnice.

Cu privire la cea de a doua chestiune a cărei lămurire se solicită, instanţa de trimitere a opinat în sensul că emiterea de către judecătorul de drepturi şi libertăţi a unui mandat de supraveghere tehnică, urmată de autorizarea de către procuror a folosirii de către investigator (cu identitate reală sau fictivă) de dispozitive tehnice în scopul realizării supravegherii video-audio şi prin fotografiere, impune procurorului obligaţia de a sesiza, conform art. 148 alin. (3) şi (10) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică, în cazul în care apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video.

S-a apreciat că este necesară respectarea cu stricteţe a procedurii prevăzute de art. 148 alin (3) din Codul de procedură penală, care este o procedură specială, iar sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică, având ca obiect supravegherea video-audio şi prin fotografiere de către investigatorul autorizat care foloseşte dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video, de către procuror este obligatorie. Aceasta reprezintă o garanţie expresă a respectării condiţiilor restrângerii exerciţiului dreptului la respectarea vieţii private şi de familie prevăzute de lege şi a dreptului la un proces echitabil, în sensul interpretării date şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 50/2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 13 aprilie 2020).

S-au invocat dispoziţiile art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală şi s-a susţinut că din interpretarea gramaticală a acestui text rezultă neechivoc că judecătorul de drepturi şi libertăţi autorizează folosirea dispozitivelor tehnice de supraveghere de către investigator. Mai mult, art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală este singurul text de lege care face vorbire de folosirea de dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video de către investigator, iar din interpretarea sistematică a art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală şi a art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală rezultă că procedura instituită de acestea este una specială, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică fiind obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale derogând de la dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală, care vizează metode de supraveghere tehnică, şi nu metode de cercetare specială. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În urma consultării instanţelor de judecată, s-a constatat că opiniile conturate nu sunt unitare.

Cu privire la prima problemă supusă dezlegării, într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, nu reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, în sensul art. 142 din Codul de procedură penală, fiind exclusiv vorba de asigurarea suportului tehnic necesar pentru ca organele judiciare competente să procedeze la punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curţile de apel Bacău, Bucureşti, Craiova, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Suceava, Timişoara, tribunalele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Bucureşti, Buzău, Constanţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Olt, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Teleorman, precum şi judecătoriile Alba Iulia, Alexandria, Braşov, Calafat, Caracal, Craiova, Deva, Filiaşi, Haţeg, Hârlău, Hunedoara, Huşi, Rupea, Târgu Cărbuneşti, Timişoara, Turnu Măgurele, Vânju Mare, Videle şi Zimnicea.

În argumentarea opiniei exprimate, instanţele mai sus amintite au apreciat, în esenţă, că punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică este reglementată de dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală şi constă în întocmirea de acte procesuale/procedurale care stau la baza procedeului probator de captare a discuţiilor.

Totodată, modalitatea de acordare a suportului tehnic este reglementată de art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală, conform căruia furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare sunt obligaţi să colaboreze cu organele de urmărire penală, respectiv cu autorităţile prevăzute la art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, printre care nu se află şi Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor.

Or, din acest punct de vedere se consideră că acordarea sprijinului tehnic nu constituie o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică.

De asemenea, s-a făcut trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 51 din 16.02.2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016) şi nr. 55 din 16.02.2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022) şi s-a reţinut că Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii asigură accesul nemijlocit şi independent al organelor de urmărire penală la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.

De altfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022) nu a fost declarată neconstituţională dispoziţia legală care prevede accesul organelor de urmărire penală la sistemele tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor.

S-a mai reţinut că procesele tehnice de interceptare a comunicaţiilor sunt realizate în centrele operatorilor de telecomunicaţii, iar conţinutul comunicaţiilor interceptate este transferat în mod complet automatizat către sistemul de stocare administrat de Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, fără a avea intervenţie umană din partea personalului Serviciului Român de Informaţii.

În opinia contrară, minoritară (exprimată de un număr redus de instanţe ierarhic inferioare, respectiv tribunale şi judecătorii), s-a apreciat că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.

Acest punct de vedere a fost exprimat de tribunalele pentru minori şi familie Braşov, Caraş-Severin, Covasna, Galaţi, Sibiu şi Vaslui, precum şi de judecătoriile Avrig, Câmpina, Drobeta-Turnu Severin, Iaşi, Novaci, Petroşani, Ploieşti, Răducăneni, Roşiori de Vede, Slobozia, Strehaia, Târgu Jiu şi Vaslui.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat, în esenţă, că Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor este o unitate din structura Serviciului Român de Informaţii, potrivit art. 25 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, înfiinţat prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 17.07.2022, şi nu printr-o lege previzibilă şi accesibilă.

Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor are ca atribuţie principală punerea în executare a actelor de autorizare emise în baza art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, punând totodată în executare şi mandatele de supraveghere tehnică emise în cadrul activităţii procesual penale, norme create pentru a reglementa o situaţie tranzitorie, determinată de Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016).

Or, câtă vreme situaţia tranzitorie durează de 6 ani, Serviciul Român de Informaţii având atribuţii doar în domeniul siguranţei naţionale, activitatea de punere la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.

În ceea ce priveşte cea de-a doua problemă supusă dezlegării, într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că, în procedura prevăzută de art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală şi de art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă în cauză există un mandat de supraveghere tehnică emis anterior în temeiul art. 139 din Codul de procedură penală. În acest sens sunt punctele de vedere exprimate de curţile de apel Constanţa, Craiova, Galaţi, Suceava, Timişoara, tribunalele Alba, Argeş, tribunalele pentru minori şi familie Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Olt, Mehedinţi, Prahova, Sibiu şi Vaslui, precum şi judecătoriile Avrig, Braşov, Băileşti, Caracal, Câmpina, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Haţeg, Hârlău, Iaşi, Întorsura Buzăului, Novaci, Ploieşti, Răducăneni, Roşiori de Vede, Segarcea, Strehaia, Târgu Cărbuneşti, Târgu Jiu, Vaslui, Vânju Mare şi Videle.

În argumentarea opiniei exprimate, instanţele mai sus amintite au precizat, în esenţă, că sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale derogând de la prevederile art. 139 din Codul de procedură penală care vizează metode de supraveghere tehnică, şi nu metode de cercetare specială. S-a subliniat că acest aspect constituie o garanţie a respectării cerinţelor restrângerii exerciţiului dreptului la respectarea vieţii private şi de familie prevăzute de lege şi a dreptului la un proces echitabil, chiar şi în ipotezele în care există deja un mandat de supraveghere tehnică.

În opinia contrară, minoritară, s-a apreciat că, în ipoteza în care, prealabil autorizării de către procuror a utilizării investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor ori a participării autorizate la anumite activităţi, a fost emis de către judecătorul de drepturi şi libertăţi un mandat de supraveghere tehnică, în condiţiile art. 139 din Codul de procedură penală, nu mai este necesară obţinerea unui nou mandat, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curţile de apel Bacău, Iaşi şi Ploieşti, tribunalele Arad, Bacău, Bihor, Bucureşti, Constanţa, Neamţ şi Teleorman, precum şi judecătoriile Alba Iulia, Alexandria, Calafat, Filiaşi, Huşi, Petroşani, Rupea, Slobozia, Turnu Măgurele şi Zimnicea.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că dispoziţiile art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală şi ale art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală au în vedere numai ipotezele în care nu s-a solicitat din partea procurorului emiterea unui mandat de supraveghere tehnică anterior autorizării utilizării investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor ori a participării la anumite activităţi şi se apreciază că pentru obţinerea probelor este necesară folosirea unor dispozitive tehnice. Folosirea de către investigatorul sub acoperire sau persoana care desfăşoară activitatea autorizată a unor dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video reprezintă, în esenţă, o măsură de supraveghere tehnică, astfel cum este definită de art. 138 alin. (13) din Codul de procedură penală. Or, în condiţiile în care această măsură a fost autorizată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, fiind emis un mandat de supraveghere tehnică, nu mai este necesară o nouă sesizare a judecătorului pentru ipoteza supusă discuţiei.

Răspunsurile curţilor de apel Alba Iulia, Braşov, Oradea şi Târgu Mureş cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.

Curtea de Apel Piteşti a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, nefiind întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât instanţa de trimitere nu urmăreşte o rezolvare de principiu a unei veritabile probleme de drept, ci conturarea unei soluţii pe fond a cauzei cu care a fost învestită, iar Curtea de Apel Bucureşti a exprimat ambele opinii cu privire la cea de a doua problemă supusă dezlegării. V. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunilor de drept supuse examinării.

Departamentul de drept public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a opinat, cu privire la prima problemă de drept, în sensul că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.

A susţinut că noţiunea de asigurare a condiţiilor tehnice pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere nu poate fi decât parte componentă a activităţii de punere în executare, cât timp legea obligă organele judiciare la accesul nemijlocit la tehnica de supraveghere. Consecinţa unui asemenea raţionament este că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare (aparţinând Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii) pentru asigurarea condiţiilor tehnice în vederea punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică reprezintă o activitate ce trebuie subsumată noţiunii de punere în executare conform art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală. Această activitate tehnică nu se poate derula decât de organele judiciare competente, iar practica de a asigura condiţiile tehnice pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către alte organe sau autorităţi decât cele judiciare este contra legem, adică o imixtiune nepermisă în activitatea judiciară de punere în executare.

S-a mai apreciat că raţionamentul dezvoltat are coerenţă, întrucât, prin obligarea la folosirea nemijlocită a tehnicii de supraveghere de către organele judiciare, se uniformizează regimul metodelor de supraveghere tehnică. Astfel, prin acest raţionament, interceptarea comunicaţiilor şi accesul la un sistem informatic, reputate ca supertehnice şi care impun concursul altor actori, sunt aduse la acelaşi numitor comun cu supravegherea video, audio sau prin fotografiere şi cu localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice. În concret, toate aceste metode vor fi de competenţa exclusivă de aplicare de către organele judiciare, cu excluderea oricărui terţ. Din acest punct de vedere, colaborarea cu furnizorii de reţele sau servicii trebuie reinterpretată, neputând să mai reprezinte un concurs de natură tehnică.

Pentru a fi posibil un acces nemijlocit la infrastructura tehnică ce permite efectiv interceptarea comunicaţiilor sau accesul la sistemele informatice este nevoie ca organele judiciare competente să deţină o asemenea infrastructură. Această problemă a fost sintetizată de Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 55 din 16 februarie 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022).

Făcând trimitere la considerentele acestei decizii (paragrafele 200-202), a susţinut că poziţia Curţii Constituţionale a fost că pe termen limitat poate fi acceptat ca infrastructura tehnică deţinută de Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor să poată fi folosită de organele de urmărire penală, însă această derogare de la standardul legii de procedură penală trebuie să înceteze după trecerea unui termen rezonabil, în care Ministerul Public sau Ministerul de Interne să îşi construiască şi să îşi organizeze o infrastructură tehnică proprie.

Întrucât după o perioadă de 6 ani acest deziderat nu a fost îndeplinit, suportul tehnic al Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor trebuie să înceteze, după epuizarea situaţiei tranzitorii. Cum suportul tehnic este parte componentă a activităţii de punere în executare a mandatelor de supraveghere, rezultă că implicarea Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor în punerea în executare a respectivelor mandate este nelegală.

În ceea ce priveşte cea de a doua problemă de drept s-a opinat în sensul că mandatul de supraveghere tehnică la care face referire art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală şi art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală trebuie emis cu caracter obligatoriu, în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă există un mandat de supraveghere de aceeaşi natură emis anterior, datorită caracterului special al acestei proceduri, ce nu permite derogări, caracterului interdependent al acestei proceduri cu măsura cercetării dispusă de procuror, ce nu poate fi raportat la baza factuală a mandatului iniţial, precum şi caracterului exclusiv al acestei proceduri, ce nu poate fi pusă în executare decât de investigatorul sub acoperire ce trebuie autorizat expres.

Colectivul de drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat, cu privire la prima problemă de drept, în sensul că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică conform art. 142 din Codul de procedură penală.

A susţinut, în esenţă, că Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor are atribuţii atât pentru realizarea înregistrărilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii autorizate potrivit Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, cât şi pentru înregistrările realizate ca urmare a punerii în executare a unui mandat de supraveghere tehnică emis potrivit Codului de procedură penală. Aşa fiind, această unitate a Serviciului Român de Informaţii a fost legal înfiinţată doar pentru prima activitate, însă cu referire la cea de a doua activitate, instanţa de contencios constituţional a constatat că este încălcat principiul legalităţii. Atribuţiile Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor nu sunt transparent reglementate prin acte normative, iar în ceea ce priveşte punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în baza dispoziţiilor Codului de procedură penală, atribuţiile unităţii pot fi deduse prin raportare la protocolul de cooperare şi din rapoartele întocmite de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a mai apreciat că, deşi datele cuprinse în mandatul de supraveghere tehnică sunt introduse în sistemul informatic al Serviciului Român de Informaţii de organele de urmărire penală, mandatele de supraveghere tehnică sunt puse în executare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, deoarece această unitate asigură obţinerea informaţiilor şi a mijlocului material de probă – suportul tehnic. Ulterior, în baza acestora este obţinut mijlocul de probă [procesul-verbal de redare a convorbirilor întocmit în temeiul art. 143 alin. (4) din Codul de procedură penală] din care rezultă probele folosite în cadrul procesului penal.

În consecinţă, s-a apreciat că mandatele de supraveghere tehnică emise în baza dispoziţiilor Codului de procedură penală sunt puse în executare prin intermediul unei unităţi a Serviciului Român de Informaţii, unitate care nu îndeplineşte imperativul constituţional al legalităţii, atât timp cât aceasta nu a fost înfiinţată printr-un act normativ cu valoare de lege, iar atribuţiile acesteia nu sunt reglementate transparent. Totodată, se mai ridică problema legalităţii obţinerii probelor prin intermediul infrastructurii care aparţine unei unităţi a Serviciului Român de Informaţii şi care nu a fost înfiinţată prin lege, ci printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Cu privire la cea de-a doua problemă de drept s-a apreciat că sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală.

S-a subliniat că în doctrina de specialitate 1 se susţine caracterul „specializat” al procedurii prevăzute de art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, deoarece fotografiile şi înregistrările video sunt efectuate de investigatorul sub acoperire, şi, deopotrivă, caracterul „restrâns” al acesteia, deoarece activitatea de supraveghere se limitează la cea prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire este dublată de autorizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică pentru ca investigatorii să poată obţine fotografii şi înregistrăr