ÎCCJ, Secția penală, decizia din 29.12.2025 — Prin sentința penală nr. 1212 din data de 23.12.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Sectorului 3 București - secția Penală, în temeiul art.…

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpata A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1212 din data de 23.12.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Sectorului 3 București - secția Penală, în temeiul art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu incidența art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a condamnat-o pe inculpata A., la pedeapsa de 1 an și 9 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului în formă continuată (2 acte materiale). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a interzis inculpatei drepturile de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în oricare alte funcții publice pe o durată de 5 ani de la rămânerea definitivă a sentinței apelate.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. rap. la art. 65 alin. (3) C. pen., s-a interzis inculpatei drepturile de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în oricare alte funcții publice, pe durata executării pedepsei principale, în cazul în care aceasta devine executabilă. În baza 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 1 an și 3 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente. În baza art. 38 alin. (1) și 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an și 9 luni de închisoare la care s-a adăugat sporul de 5 luni de închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă), obținându-se pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni de închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) și art. 67 și 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a interzis inculpatei dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în oricare alte funcții publice, pe o durată de 5 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 alin. (1) și (3) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatei dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în oricare alte funcții publice, pe durata executării pedepsei principale, în cazul în care aceasta devine executabilă.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani și 2 luni de închisoare și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen., ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpată ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Călărași la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., a impus inculpatei obligația de a frecventa un curs de calificare profesională derulat de Serviciul de Probațiune Călărași sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere s-a impus ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, la una din următoarele două instituții: Primăria Municipiului Călărași sau Primăria Lehliu. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. rap la art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 96 alin. (1) C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpată suma de 500 de RON reprezentând bun dobândit prin săvârșirea infracțiunii. În baza art. 19 și 25 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 1357 alin. (1) și 1381 C. civ., instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de partea civilă B.. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpată la plata sumei de 5.000 RON - cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata A.. Prin decizia penală nr. 1219/A din data de 30.09.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc.

pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 1212 din data de 23.12.2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București - secția Penală în dosarul nr. x/2022, cu obligarea apelantei inculpate la plata sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. ******** Împotriva deciziei din apel, 1219/A din data de 30.09.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, la data de 29.10.2025, a formulat recurs în casație inculpata A., prin avocat ales C., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. Prin cererea formulată, invocând formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"), apărarea inculpatei A. a solicitat înlăturarea greșitei aplicări a legii, în conformitate cu art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., iar in subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să se dispună rejudecarea cauzei. În esență, prin cererea de recurs în casație, inculpata A., prin apărător, a arătat că, pentru susținerea recursului în casație, solicită încuviințarea depunerii la dosar a mai multe ordonanțe făcute de polițiști din cadrul I.P.J.

Cărlărași în numele procurorului D. și în numele procurorului de caz E., probatoriu care i-a fost respins de Curtea de Apel București, aceste ordonanțe demonstrând că există o procedură de lucru acceptată atât de polițiști cât și de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași și susțin declațiile martorilor F. și G.. S-a arătat că instanța în rejudecarea cauzei în apel a prezentat o stare de fapt neexinstând nicio împrejurare reală sub aspectul savârșirii infracțiunilor de înșelăciune și favorizarea faptuitorului, probele administrate în cursul urmăririi penale fiind obținute în mod nelegal - nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor sub aspect obiectiv și subiectiv, situație în care este exclusă ipoteza normei incriminatoare pe baza careia s-a pronunțat hotararea privind condamnarea sa pentru infractiuni pe care nu le-a comis, nu este cunoscută cu antecedente penale, a avut o activitate apreciată cu calificativul H. pe durata a celor 9 ani de muncă în poliție, solicitând ca prezenta hotarare în care a fost condamnată la pedeapsa închisorii cu aplicarea art. 91 C. pen.

să fie examinată sub aspectul legalității și temeiniciei. Apărarea inculpatei a susținut că, nelegalitatea hotărârii cu privire la stabilirea pedepsei în alte limite decât cele prevazute de lege, poate fi înlaturată prin rejudecarea cauzei sau prin trimiterea dosarului pentru refacerea urmăririi penale de catre instanța supremă deoarece nu implică o chestiune de apreciere referitoare numai la individualizarea pedepsei, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

S-a arătat că, prin sentința instanței de fond a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului și la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, în final, dispunându-se pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, iar instanța de apel a respins apelul inculpatei menținând sentința instanței de fond.

În ceea ce privește motivele invocate prin cererea de recurs în casație, apărarea a arătat că recurenta inculpată formulează critici vizând nelegalitatea deciziei penale atacate, greșita condamnare în judecarea apelului sub aspectul încadrarii juridice, nefiind probată cu niciun mijlic de probă - probele administrate fiind obținute cu încalcarea legii penale, iar scopul recursului în casatie este rejudecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu reguli de drept aplicabile și în consecință, înlăturarea oricarei nelegalitați ce vizează hotărârea atacată, sub aspectul proporționalității, individualizarea stabilită în primă instanță care a fost menținută prin respingerea apelului declarat ca nefondat, iar instanța în judecarea apelului nu a dat eficiență dreptului la un proces echitabil, principiului egalității armelor, a ignorat deciziile I. C. civ..J și prezumția de nevinovăție conform principiului in dubio pro reo.

În opinia apărării, nelegalitatea hotărârii cu privire la stabilirea pedepsei în alte limite decât cele prevazute de lege, poate fi înlaturată prin rejudecarea cauzei, în esență, în susținerea motivelor recursului în casație, apărarea inculpatei menționând următoarele: - s-a făcut referire la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la incompatibilitatea procurorilor D., E. și avocat I.; - în conformitate cu art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen., hotărârea atacată este supusă casării întrucât este contrară jurisprudenței obligatorii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, mai exact Curtea de Apel București a nesocotit și nu a respectat Decizia nr. 64/2023 din 02 octombrie 2023 ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1047 din 20 noiembrie 2023, precum și Decizia nr. 8 din data de 16.06.2025 ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 850 din 16 septembrie 2025; - apreciază apărarea că probele privind înregistrările ambientale trebuiau excluse având în vedere faptul că numitul B. nu avea calitatea de organ judiciar prin necompetența funcțională a acestuia care a acționat ca organ al statului; - s-a susținut că este neloială și nelegală modalitatea în care s-a pus în aplicare mandatul de supraveghere tehnică prin aceea că organele DGA au pus la dispoziția acestuia tehnica de înregistrare, fără ca procurorul să emită o ordonanță în acest sens; - în cursul judecății în fond și în cadrul apelului au fost sesizate aceste aspecte și s-au consemnat aceste declarații,

instanta nu a solicitat parchetului să explice și să clarifice modalitatea de punere în aplicare a mandatului de supraveghere tehnică astfel fiindu-i încalcat inculpatei dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție, implicit dreptul la aparare; - punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică este nelegală, B. acționând fără calitate și competență; - inculpata nu a contestat competența materială a judecătorului de drepturi și libertăți, ci a contestat competența persoanei în acest caz, B., care a acționat ca organ al legii prin colaborarea cu organele de urmărire penală fără a exista ordonanța procurorului, fără a avea încuviințarea judecătorului de drepturi și libertăți și fără a face o cerere de încuviințare în acest sens, fără a menționa/învedera în declarația sa că dorește să o filmeze pe inculpată, acesta declarând în fața instanței de fond că a făcut înregistrarea ambientală la sugestia procurorului de caz care verbal le-a solicitat lucrătorilor DGA să monteze tehnica pe corpul acestuia, fără a fi întocmite actele procedurale necesare în acest sens, arătând apărarea că, urmare a acestei decizii,

se impunea anularea și înlăturarea înregistrării ambientale efectuată de B.. - s-a mai arătat că s-a solicitat Curții de Apel București să constate incompatibilitatea lucrătorilor DGA care au efectuat acte de procedură penală în prezenta cauză privind infracțiunile de înșelăciune și favorizarea făptuitorului, cu referire la Decizia nr. 8 din data de 16.06.2025 a ICCJ, menționând de asemenea, că se impunea anularea și înlăturarea ordonanței de efectuare în continuare a urmăririi penale, a declarației de suspect, a ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale și a rechizitoriului, acestea având la bază probe nelegale; - prin ignorarea acestor decizii obligatorii, Curtea de Apel a interpretat în mod subiectiv și a aplicat greșit legea, nu a respectat jursprundeța ÎCCJ pronunțând o hotărâre contrară hotărârilor prealabile și în recurs în interesul legii, aplicând pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; - în cuprinsul cererii de recurs în casație s-a mai făcut referire la declarațiile martorilor, la cererile de încuviințare a probelor cu înscrisuri și de audiere a martorilor, arătând că declarațiile relevante ale martorilor nu au fost luate în seamă de instanțele de fond și apel; acuzația de favorizare este contrazisă de declarațiile martorilor; instanțele au luat în considerare frânturi din declarațiile martorilor încălcând astfel prezumția de nevinovăție;

instanța de apel nu a analizat aspectele de incompatibilitate sesizate. În finalul cererii, pentru toate motivele arătate în scris, inculpata A., prin apărător, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei Curții de Apel București, nr. 1219 din data de 30.09.2025 și trimiterea cauzei spre rejudecare sau pronunțarea unei hotărâri conforme cu jurisprudența obligatorie a ÎCCJ. Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror și părți, conform dovezii de comunicare aflate la dosar. La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație de față.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat Înaltei Curți și înregistrat la data de 02.12.2025 pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 18.12.2025, dată până la care a fost depus raportul asupra recursului în casație. Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpata A., în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc.

pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. Astfel, procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele: Cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Decizia recurată - nr. 1219/A din data de 30.09.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2022 - face parte din categoria hotărârilor împotriva cărora se poate formula recurs în casație, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpată, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 alin. (1) și art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. De asemenea, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A., prin avocat ales, îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții, domiciliul; hotărârea care se atacă; cazul de casare și motivarea; respectiv semnătura celui care a exercitat calea de atac.

În ceea ce privește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că a fost indicat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"). Preliminar, Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege. Așadar, prin recursul în casație se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, aspectele privind netemeinicia deciziei instanței de apel neputând fi analizate în prezenta cale de atac, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare. Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În coordonatele anterior redate, în speță, se constată din cuprinsul cererii de recurs în casație faptul că argumentele invocate de inculpata A. prin prisma cazului de casare prevăzut la pct. 12 al art. 438 din C. proc. pen., se referă în realitate la netemeinicia deciziei din apel, la starea de fapt, probatoriul cauzei, precum și la faptul că s-a reținut în sarcina sa comiterea infracțiunilor de înșelăciune și favorizarea făptuitorului, aspecte care însă nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs în casație. Astfel, în esență, rezultă din cuprinsul cererii de recurs în casație faptul că, prin prisma cazului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. - "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"), s-a solicitat instanței de casație înlăturarea greșitei aplicări a legii, în conformitate cu art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., și în subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să se dispună rejudecarea cauzei. Însă, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se constată că inculpata A. nu invocă critici ce ar putea fi subsumate noțiunii de aplicare a pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege, (acestea fiind singurele critici care ar fi putut fi cenzurate prin prisma acestui caz de casare), ci inculpata a criticat în realitate situația de fapt reținută în cauză, mijloacele de probă administrate, modalitatea în care s-a reținut comiterea faptelor, vinovăția sa, reprezentând în realitate critici în raport de care inculpata solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanțele de fond și apel, însă aceste aspecte nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație.

Din cuprinsul cererii de recurs în casație de la dosar, rezultă că toate criticile invocate de inculpata A. se referă în concret la probele administrate pe care inculpata le consideră ca fiind obținute în mod nelegal, din modalitatea formulării motivelor de recurs în casație, anterior redate, reieșind că inculpata contestă în concret starea de fapt reținută în cauză și vinovăția sa.

În esență, prin motivele recursului, decizia recurată a fost criticată cu referire la: probatoriul care i-a fost respins de Curtea de Apel București, respectiv s-a susținut: greșita condamnare în judecarea apelului sub aspectul încadrarii juridice, nefiind probată cu niciun mijlic de probă - probele administrate fiind obținute cu încalcarea legii penale; instanța în judecarea apelului nu a dat eficiență dreptului la un proces echitabil, principiului egalității armelor, a ignorat deciziile I. C. civ..J și prezumția de nevinovăție conform principiului in dubio pro reo; instanța în rejudecarea cauzei în apel a prezentat o stare de fapt neexinstând nicio împrejurare reală sub aspectul savârșirii infracțiunilor de înșelăciune și favorizarea faptuitorului, probele administrate în cursul urmăririi penale fiind obținute în mod nelegal.

S-a mai susținut că probele privind înregistrările ambientale trebuiau excluse și că punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică este nelegală, B. acționând fără calitate și competență. De asemenea, în cuprinsul cererii de recurs în casație s-a mai făcut referire la declarațiile martorilor, la cererile de încuviințare a probelor cu înscrisuri și de audiere a martorilor, arătând că declarațiile relevante ale martorilor nu au fost luate în seamă de instanțele de fond și apel; acuzația de favorizare este contrazisă de declarațiile martorilor; instanțele au luat în considerare frânturi din declarațiile martorilor încălcând astfel prezumția de nevinovăție; etc., concluzionând apărarea incupatei în sensul că nelegalitatea hotărârii cu privire la stabilirea pedepsei în alte limite decât cele prevazute de lege, poate fi înlaturată prin rejudecarea cauzei sau prin trimiterea dosarului pentru refacerea urmăririi penale.

Înalta Curte constată că asemenea critici formulate de inculpata A., așa cum au fost formulate, vizând probele dosarului, vinovăția inculpatei sau starea de fapt, nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"). Înalta Curte notează că în ceea ce privește sfera de aplicabilitate a cazului de casare invocat, vizând situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", acesta este incident numai în situația în care pedeapsa stabilită de către instanța de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanțial relevante pentru tratamentul sancționator, este nelegală.

Se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită. De asemenea, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar și a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancțiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator, în funcție de încadrarea juridică reținută prin decizia definitivă.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel." (decizia nr. 463/RC/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro). Astfel, în ceea ce privește cazul de casare invocat, prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

În aceste coordonate, evaluând prezenta cerere de recurs în casație întemeiată de către apărarea inculpatei A. pe cazul de casare invocat, prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile formulate în cauză prin recursul în casație de față nu vizează aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în condițiile în care inculpata a susținut că nelegalitatea hotărârii cu privire la stabilirea pedepsei în alte limite decât cele prevazute de lege, poate fi înlaturată prin rejudecarea cauzei sau prin trimiterea dosarului pentru refacerea urmăririi penale, contestând probele administrate în opinia sa în mod nelegal, pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs de la dosar, rezultă astfel, că, de fapt, ceea ce se critică prin prezenta cale extraordinară de atac este întocmai faptul că s-a reținut în sarcina inculpatei săvârșirea celor două infracțiuni ce au format obiectul cauzei, respectiv de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. și de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., fiind stabilite pedepsele de 1 an și 9 luni de închisoare și de 1 an și 3 luni de închisoare, respectiv faptul că s-a dispus pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni de închisoare în baza art. 38 alin. (1) și 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Mai exact, pedepsele în cauză sunt contestate de către inculpată prin prisma faptului că, prin hotărârea instanței de fond prin care s-a dispus condamnarea sa, menținută prin decizia definitivă de apel, prin respingerea apelului, s-a reținut vinovăția acesteia, inculpata criticând toate acestea în raport de probele dosarului și de modul de desfășurarea a urmării penale, făcând referiri la înregistrările efectuate în cauză, la declarațiile de martori, la aspecte ce țin în realitate de probatoriul administrat în cauză, despre care a afirmat că a fost obținut în mod nelegal și în fine, cu referire la prezumția de nevinovăție și principiul in dubio pro reo, însă, așa cum s-a arătat, astfel de susțeneri nu pot fi examinate în recurs în casație prin prisma cazului de casare indicat - art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc.

pen. și nici prin prisma vreunui alt caz de casare prevăzut de lege, câtă vreme așa cum au fost formulate acestea vizează de fapt temeinicia soluției pronunțate în cauză a cărei analiză presupune reevaluarea probatoriului administrat. Din această perspectivă, întrucât în etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate, Înalta Curte, în raport cu cele anterior reținute în cauză, apreciază că nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., rap. la art. 438 din C. proc. pen., constatând că deși, în drept, cererea de recurs în casație a fost întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc.

pen., din modul în care inculpata A. a formulat motivele de recurs în casație rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu nici măcar formal cazului de recurs în casație invocat. Așa cum s-a arătat, criticile vizând circumstanțele comiterii faptei, vinovăția inculpatei sau solicitarea de reapreciere a probatoriului administrat, cu consecința schimbării situației de fapt reținută de instanța de apel, nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, scopul căii extraordinare de atac fiind reformarea numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, a hotărârii definitive. Potrivit legii și jurisprudenței în materie, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza în recurs în casație o reindividualizare a pedepselor.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care au fost comise, ci de a repara un aspect de nelegalitate, fiind obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situația factuală deja stabilită de instanța de apel, aceasta având un caracter definitiv. În concluzie, în verificarea îndeplinirii cerințelor de admisibilitate prevăzute de lege, în raport de cele reținute anterior, se constată că motivele invocate de inculpata A., așa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie și astfel, din această perspectivă nu este îndeplinită în cauză cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc.

pen., rap. la art. 438 din C. proc. pen., motiv pentru care Înalta Curte constată că prezenta cerere nu întrunește cumulativ condițiile reglementate de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. Îndeplinirea formală a unei condiții, respectiv indicarea unor cazuri de casare prevăzute de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație. Sub acest aspect, se are în vedere și practica conturată a instanței supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susținere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilității cererii de recurs în casație.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1219/A din 30.09.2025, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2022. Având în vedere soluția dispusă, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1219/A din 30 septembrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2022. Obligă inculpata A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 decembrie 2025.