ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1547 din data de 31.12.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală în dosarul nr. x/2017, cu privire la inculpata A. s-au hotărât următoarele:

În baza art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată" (două acte materiale).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 (unu) an, ce se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 322 C. pen. cu aplic.art. 5 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată".

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap.la art. 66 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 (unu) an, ce se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite prin hotărâre și i s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 4 (patru) luni închisoare, inculpatei dându-i-se spre executare pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 (unu) an, ce se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.. În baza art. 45 alin. (5) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și în consecință, au fost obligați, în solidar, inculpații A., B., S.C. C. S.R.L., D., S.C. E. S.R.L. la plata către partea civilă a sumei de 54.810 RON, aferentă cererii de rambursare nr. x, sumă autorizată la plată în urma încheierii de către beneficiarul S.C. C. S.R.L. a contractelor cu S.C. E. S.R.L. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menținut sechestrul asigurător instituit asupra sumei de 67.993 de RON, depusă de inculpata A. pe numele său și la dispoziția organului de urmărire penală, la F., în contul cu codul IBAN x. În baza art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen., s-a dispus desființarea tuturor înscrisurilor enumerate în cuprinsul hotărârii. În baza art. 398 C. proc. pen. rap. la art. 272 C. proc. pen. și art. 274 alin. (1) teza I, alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 700 RON în faza de urmărire penală.

Prin decizia penală nr. 426/A din data de 14.04.2022, Curtea de Apel București, secția I Penală, printre altele, a decis, cu privire la inculpata A., următoarele:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de apelanții-inculpați A., G., D., B. împotriva sentinței penale 1547/31.12.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală.

S-a desființat în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând:

În baza art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată" (două acte materiale). În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap.la art. 66 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 (unu) an. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 322 C. pen. cu aplic.art. 5 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată". În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 (unu) an. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite prin prezenta și s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, la care s-a adaugat un spor obligatoriu de 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 10 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen., cu obligarea inculpatei la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen.

Conform art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei obligația de a participa la un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. Conform dispozițiilor art. 93 alin. (3) C. pen., inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 sau Poliția Locală Sector 1 București. S-a atras atenția inculpatei, conform dispozițiilor art. 96 C. pen., asupra consecințelor ce au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în situația în care, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, urmând a se dispune executarea pedepsei.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 (unu) an, ce se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă ce se va executa în situația revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Împotriva deciziei penale nr. 426/A, din data de 14.04.2022, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2017, la data de 10.11.2022, petenta condamnată A. a formulat, în temeiul disp.art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. (când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal), contestație în anulare invocând intervenirea prescripției răspunderii penale.

Prin decizia penală nr. 830/A din 25 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală În baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 426/A, din data de 14.04.2022, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2017, pe care a desființat-o în parte, s-au retras formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 1547 din data de 31.12.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 426/A, din data de 14.04.2022, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția I Penală și, rejudecând:

S-a admis apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 1547 din data de 31.12.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2017, pe care a desființat-o în parte, doar cu privire la inculpata A., în ceea ce privește acțiunea penală, după cum urmează.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) și d), alin. (2) C. pen., art. 155 C. pen., în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, cu reținerea art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (2 acte materiale comise în datele de 18.02.2013 și 24.04.2013), prev.de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată (comisă în data de 16.11.2012), prevăzută de art. 322 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 830/A din 25.04.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție la data de 23.05.2023.

Prin cererea formulată de parchet a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., respectiv în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

În susținerea recursului în casație, în esență, s-a menționat că în cauză este incident cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., întrucât în mod greșit Curtea de Apel București a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen., față de inculpata A., motivat de împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale.

În primul rând, s-a susținut că deciziile CCR nu reprezintă probe în sensul art. 426 lit. b) din C. proc. pen. coroborat cu art. 97 alin. (1) din C. proc. pen.. Deciziile Curții Constituționale nu pot fi considerate probe nici măcar printr-o interpretare lato sensu a acestei noțiuni. Astfel, chiar și în ipoteza în care noțiunea de "probă" utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 426 lit. b) din C. proc. pen. nu are accepțiunea prevăzută de art. 97 alin. (1) din C. proc. pen., ci, eventual pe cea de "mijloc de probă" în sensul art. 97 alin. (2) din C. proc. pen., deciziile instanței de contencios constituțional nu pot fi asimilate nici măcar acestei din urmă noțiuni.

În al doilea rând, la dosar nu existau probe cu privire la prescripția răspunderii penale. Întrucât noțiunea de probă, astfel cum este definită în art. 97 alin. (1) din C. proc. pen., se referă la elemente de fapt, aceasta constă, din perspectiva prescripției răspunderii penale, în data săvârșirii infracțiunilor deduse judecății, iar acest element a fost analizat de către instanțele care au judecat fondul cauzei, neexistând sub acest aspect nicio greșeală care să fi generat o eroare de procedură prin omisiunea punerii în discuție și a examinării din oficiu a acelei instituții.

În al treilea rând, practica instanțelor judecătorești din perioada 2018-2022 este rezultatul unei erori de judecată, iar nu a uneia de procedură, în sensul dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen.. Potrivit considerentelor Deciziilor nr. 67/2022 și nr. 82/2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, numai omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra incidenței dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale invocate de persoana condamnată sau, după caz, de a invoca și examina din oficiu incidența acestei cauze de încetare a procesului penal reprezintă o eroare de procedură, care poate fi invocată prin intermediul contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură (din acest motiv, în astfel de împrejurări, respectiva cale extraordinară de atac fiind admisibilă). Nu poate constitui însă o eroare de procedură neaplicarea, prin prisma dispozițiilor art. 5 din C. pen., a unor norme de drept penal material (substanțial), cum sunt și cele referitoare la termenul de prescripție a răspunderii penale și întreruperea cursului acesteia (astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, conform pct. I subpct. 1 din dispozitivul acesteia).

Neaplicarea unor astfel de norme pe fondul cauzei poate reprezenta doar o eroare de judecată, respectiv o greșeală de drept, care nu poate fi îndreptată pe această cale, acest aspect ținând de temeinicia contestației în anulare.

În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 82/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a arătat că analiza legii penale mai favorabile este o analiză de fond, o judecată asupra temeiniciei contestației în anulare, ce nu poate fi realizată în procedura admisibilității în principiu, care vizează doar o verificare formală a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru introducerea unei astfel de cereri.

În al patrulea rând, Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României este ulterioară deciziei definitive (atacate) de condamnare a contestatoarei, cauza respectivă nefiind o cauză pendinte, aflată pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei 358/2022 a CCR.

Contestatoarea A. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele-administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (2 acte materiale comise în datele de 18.02.2013 și 24.04.2013), prev.de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată (comisă în data de 16.11.2012), prevăzută de art. 322 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Din considerentele și dispozitivul deciziei contestate rezultă că instanța de apel a stabilit că legea penală mai favorabilă aplicabilă apelantei contestatoare este noul C. pen., act normativ intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

Prin urmare, deși instanța de apel a identificat ca lege penală mai favorabilă dispozițiile noului C. pen., în ansamblul său, a omis să constate existența unei succesiuni de legi penale prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, ca urmare a calificării greșite a naturii acesteia (ca fiind interpretativă, iar nu simplă/extremă). Cu alte cuvinte, instanța de apel nu a individualizat în mod concret dacă legea penală mai favorabilă este C. pen. în varianta anterioară sau în cea ulterioară publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018. Or, lipsa identificării unei succesiuni de legi penale și, dintre acestea, a celei mai favorabile, prin prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, ca urmare a calificării greșite a naturii acesteia, a constituit, din partea instanței de apel, o eroare de judecată, referitoare la fondul cauzei, iar nu o eroare de procedură.

De asemenea, astfel cum s-a arătat în considerentele Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, contestația în anulare este o cale de atac cu o natură juridică mixtă, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât și de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea definitivă cu încălcarea legii anulând-o în scopul înlăturării unor erori de procedură.

Prin Decizia nr. 10/2017, pronunțată tot de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a reținut că natura de "anulare" a acestei căi de atac semnifică faptul că verificarea pe care o face instanța în cadrul contestației în anulare reprezintă o apreciere asupra încălcării unor garanții procesuale ce nu țin de fondul cauzei, dar care s-au produs, iar natura de "retractare" pune instanța în situația de a verifica ea însăși condițiile legale în care a dat hotărârea și, dacă este cazul, de a o infirma, fără însă a-și putea extinde controlul asupra legalității sau temeiniciei soluției pronunțate.

În consecință, pe calea contestației în anulare nu pot fi invocate chestiuni privind fondul cauzei (vitium in judicando), precum neaplicarea legii penale mai favorabile (teză susținută în speță), ci numai erori de procedură (error in procedendo), în care nu se încadrează în art. 5 din C. pen., care se referă la norme de drept penal material (substanțial), iar nu la norme de drept procesual.

Pe de altă parte, în al cincilea rând, s-a apreciat că instanța a procedat, în mod greșit, apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale, Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar raportat la natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatei ar fi trebuit să aplice principiul supremației dreptului Uniunii Europene care impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

S-a menționat că se impune a se ține seama de natura infracțiunii pentru care a fost condamnată contestatoarea, infracțiuni cu fonduri europene, care intră sub incidența dreptului Uniunii având în vedere elementele de interpretare furnizate de Curte în jurisprudența sa, în sensul că expresia "orice activitate ilegală" din cuprinsul articolului 325 alin. (1) TFUE nu poate fi interpretată restrictiv și acoperă orice act de corupție care poate aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii și aceasta indiferent dacă s-a și produs o pierdere de resurse proprii Uniunii, dispoziții care obligă statul nostru să lupte împotriva corupției prin măsuri disuasive și efective (Hotărârea Kolev), cât și de gravitatea sporită a faptei, în sensul atingerii grave adusă puterii executive, prin știrbirea prestigiului Guvernului României.

Procedurile penale referitoare la infracțiunile cu fonduri europene și cele aflate în conexitate etiologică cu acestea, precum cele în cauză, implică anchete complexe și greoaie, mai ales din cauza faptului că organele judiciare sunt sesizate după mulți ani de la data săvârșirii unor asemenea fapte.

Durata procedurii în fața tuturor instanțelor este de așa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepțional, ci o regulă.

În acest sens, s-a făcut trimitere la cele statuate deja de C.J.U.E. în cauza Euro Box Promotion și alții (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19) Legătura cauzei cu dreptul U.E. este dată de obiectul acesteia, respectiv săvârșirea unor infracțiuni de corupție, pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană.

Concluzionând, s-a precizat că legătura cauzei cu dreptul Uniunii Europene reiese din faptul că obiectul prezentei cauze îl reprezintă judecarea unei infracțiuni care intră sub incidența art. 325 alin. (1) TFUE și a Convenției PIF (acte ale Uniunii aplicabile României, în temeiul Tratatului de aderare și a actului de aderare, începând cu 1 ianuarie 2007).

S-a apreciat că există o vădită divergență între dreptul Uniunii Europene ce vizează protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene (inclusiv prin sancționarea reală a faptelor de corupție) - art. 325 alin. (1) TFUE3 și art. 2 din Convenția elaborată în temeiul articolului K din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene (Convenția PIF4), a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor - art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și a principiului supremației/preeminenței dreptului Uniunii, și legislația națională în materie de prescripție a răspunderii penale, astfel cum aceasta a fost amendată prin Deciziile CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și interpretată prin Decizia ÎCCJ nr. 67/2022, întrucât acestea din urmă ar putea împiedica eficiența luptei împotriva faptelor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene și împotriva corupției în general, obiective pe care România este obligată să le atingă inclusiv prin Decizia 2006/928.

Or, în acest context, este evident că aplicarea coroborată a Deciziilor CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și a Deciziei ÎCCJ nr. 67/2022 (a căror aplicare este obligatorie pentru instanțele naționale) încalcă dreptul Uniunii Europene și, ca atare, acest drept al Uniunii obligă/permite instanțelor naționale să lase neaplicate normele de drept național în materie de întrerupere a cursului termenului de prescripție a răspunderii penale, astfel, cum au fost sancționate de instanța de contencios constituțional și interpretate de instanța supremă, fără a se aduce, deopotrivă, atingere principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, prevăzut de art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Aplicarea reglementărilor naționale în materie de întrerupere a prescripție, în forma conturată în urma Deciziilor CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și a Deciziei ICCJ nr. 67/2022, în cauzele privind judecarea infracțiunilor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, dar și cele de corupție, ar conduce la pronunțarea unor soluții de încetare a procesului penal în foarte multe dintre aceste cauze, aplicare de natură să creeze un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție în general, contrar articolului 325 alin. (1) TFUE coroborat cu art. 2 din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Luxemburg la 26 iulie 1995.

În consecință, s-a apreciat că, în mod greșit, s-a dispus admiterea cererii de contestație în anulare și încetarea procesului penal față de contestatoarea condamnată.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, constatând îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 alin. (1) și art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 830/A din 25 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2022, privind pe inculpata A. și a trimis cauza Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 830/A din 25 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2022, privind pe inculpata A. este nefondat.

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Prin motivele de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție a susținut că instanța de apel, în mod greșit, a reținut incidența, în cauză, a interpretării date de Curtea Constituțională în Decizia nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege penală mai favorabilă.

În opinia Parchetului, se impunea ca instanța de control judiciar să acorde prioritate principiului supremației dreptului Uniunii Europene, lăsând neaplicate deciziile pronunțate de Curtea Constituțională considerând ca prin soluția dispusă în apel se generează un risc sistemic de impunitate.

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatei A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În examinarea criticilor formulate, se constată că, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție critică nu greșita încetare a procesului penal, ci modul în care instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Analiza legii penale mai favorabile pentru a determina pe calea recursului în casație care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind favorabilă în cauză este o analiză asupra temeiniciei acuzației și a sancțiunii aplicabile care nu mai poate fi analizată pe calea acestei căi extraordinare de atac.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., instanța analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prin raportare la legea penală mai favorabilă reținută prin hotărârea definitivă pronunțată de instanța de apel.

În faza judecării apelului, Curtea de Apel București a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpatei A., ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă menționată.

Raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, la determinarea termenului de prescripție incident în cauză, au fost avute în vedere Deciziile Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018 (prin care s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională) și nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022 (care a stabilit că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale), precum și Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, conform căreia normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 C. pen.

Cu referire la conceptul de "risc sistemic de impunitate" se constată că acesta a fost utilizat în Hotărârea din 21 decembrie 2021, pronunțată în Cauza Euro Box Promotion și alții (C-357/19, C-379/19, C-811/19 și C-840/19), în materia sancționării, prin mijloace de drept penal, a fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, atunci când anumite evenimente produse ar putea angaja imposibilitatea tragerii la răspundere penală, fiind legat de principiul legalității incriminării și a pedepselor, care face obiectul art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care este prevalent unei eventual pericol de nepedepsire a unor fapte îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În Cauza C-360/20 CJUE a precizat că "Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că impune unei instanțe naționale să dea dispozițiilor dreptului național o interpretare conformă cu obligațiile care decurg din articolul 325 alin. (1) și (2) TFUE citit în lumina articolului 1 alin. (1) litera (a) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995, cu condiția ca o astfel de interpretare să nu determine o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și a pedepselor."

Curtea de Justiție a Uniunii a subliniat că supremația dreptului Uniunii nu poate aduce atingere în nicio ipostază principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum acesta a fost implementat și normat în dreptul intern în toate aspectele specifice incriminării faptelor penale și sancționării persoanelor acuzate de comiterea acestora.

În aceeași cauză C-360/20, Curtea de Justiție a arătat "(…)procedând la o interpretare conformă a dispozițiilor naționale, instanța de trimitere va trebui de asemenea să se asigure că drepturile fundamentale ale persoanelor vizate sunt respectate și să împiedice ca acestora din urmă să li se aplice sancțiuni pe care le-ar fi evitat dacă aceste dispoziții de drept național ar fi fost aplicate, în conformitate cu obligațiile care decurg din principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor în dreptul penal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2015, Taricco și alții, C-105/14. EU:C:2015:555, punctul 53)" (par. 38 al Hotărârii), iar "Astfel, dacă instanța națională ar ajunge să considere că o interpretare conformă a dispozițiilor naționale contravine principiului legalității infracțiunilor și a pedepselor, ea nu ar fi ținută să se conformeze acestei obligații, iar aceasta chiar dacă respectarea obligației respective ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu dreptul Uniunii. Legiuitorul național este cel căruia îi revine în acest caz obligația de a lua măsurile necesare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. și M.B., C-42/17. EU:C:2017:936, punctul 61, precum și jurisprudența citată)".

Rezultă că, în toate cazurile, orice risc de impunitate intervenit ca urmare a unei reglementări naționale nu poate înlătura de la aplicare această reglementare internă, chiar dacă ea este contrarie dreptului Uniunii Europene, dacă prin excluderea reglementării s-ar încălca principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor, exact ipoteza care ar interveni dacă s-ar înlătura legea penală mai favorabilă privitoare la prescripție, incluzând impunitatea generată de intervenția acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale.

Așadar, dispozițiile privitoare la prescripția răspunderii penale din dreptul național, rezultate din aplicarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, care nu cuprind cauze de întrerupere a cursului termenului prescripției, cu consecința aplicării exclusiv a termenelor generale ale prescripției răspunderii penale, au caracterul de lege penală mai favorabilă în lumina lămuririlor aduse de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 67/2022 și, drept urmare, se circumscriu domeniului de aplicare a principiului legalității incriminării și pedepsei.

De vreme ce subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv prin aplicarea C. pen. în vigoare între publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 518 din 25 iunie 2018 a deciziei nr. 297/2018 a CCR și data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență din data de 30.05.2022), nu prevede cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripție generală s-a împlinit, în cauză, în privința inculpatei A. fiind incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluția dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 1225/A din 04 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2022(3248/2022), privind pe intimatul-inculpat H..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 830/A din 25 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2022(3447/2022), privind pe intimata-inculpată A..

Cheltuielile ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 decembrie 2023.