ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1547/31.12.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală s-au dispus, printre altele, următoarele pentru contestatorul A.:

În baza art. 48 din C. pen. rap. la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. , la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată" (două acte materiale).

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (3) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 (unu) an, ce se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 322 din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., cu aceleași date de identificare, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată".

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (3) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 (unu) an, ce se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele principale stabilite prin sentință și a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare la care a adăugat un spor obligatoriu de 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 (unu) an, ce se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prin decizia penală nr. 426/A din data de 14.04.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017, s-au decis, printre altele, următoarele:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de apelantul-inculpat A. împotriva sentinței penale 1547/31.12.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală.

S- a desființat, în parte, sentința penală apelată și în fond, rejudecând:

În baza art. 48 din C. pen. rap. la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată" (două acte materiale).

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (3) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 (unu) an.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 322 din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată".

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (3) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 (unu) an.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele principale stabilite prin decizia contestată și a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare la care adaugă un spor obligatoriu de 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 10 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

Conform dispozițiilor art. 93 din C. pen., a decis ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte la Serviciul de Probațiune București la datele fixate de acesta;

b. să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c. să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d. să comunice schimbarea locului de muncă;

e. să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.

Conform dispozițiilor art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a impus inculpatului obligația de a participa la un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

Conform dispozițiilor art. 93 alin. (3) din C. pen., a decis că inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 sau Poliția Locală Sector 1 București.

A atras atenția inculpatului, conform dispozițiilor art. 96 din C. pen., asupra consecințelor ce au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în situația în care, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, urmând a se dispune executarea pedepsei.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 (unu) an, ce se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă ce se va executa în situația revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 1208 din data de 15.06.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, cu majoritate, în baza art. 432 alin. (1) din C. proc. pen. a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 426/A/14.04.2022 a Curții de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2017.

A fost desființată decizia penală nr. 426/A/14.04.2022 a Curții de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2017, exclusiv sub aspectul laturii penale și numai cu privire la contestatorul A..

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de apelantul - inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 1547 din data de 31.12.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală în dosarul nr. x/2017.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată, exclusiv pe latură penală, numai în ceea ce îl privește pe inculpatul A., și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) și d), alin. (2) din C. pen., art. 155 din C. pen., în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, cu reținerea art. 5 din C. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- complicitate la folosirea sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (2 acte materiale comise în cursul anului 2012), prev.de art. 48 din C. pen. rap. la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și

- fals în înscrisuri sub semnătură privată (comisă în data de 16.11.2012), prevăzută de art. 322 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Pentru a hotărî în acest sens, s-a apreciat că instanța de control judiciar nu a discutat și nici analizat incidența dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale. Prin urmare, Curtea a apreciat că această împrejurare constituie o eroare de procedură în sensul dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Au fost avute în vedere dispozițiile deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial la data de 25 iunie 2018, a deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale.

Curtea a reținut că infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată - 2 acte materiale comise în cursul anului 2012, este prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, astfel încât termenul de prescripție a răspunderii penale este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., de 8 ani.

Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în data de 16.11.2012, este prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 322 din C. pen. cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amendă, astfel încât termenul de prescripție a răspunderii penale este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani.

Conform art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii […].

Așadar, în cauză, pentru infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, săvârșită în formă continuată, termenul de prescripție a răspunderii penale, de 8 ani, a început să curgă în anul 2012 (data ultimului act material) iar pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată cu data de 16.11.2012.

Astfel, având în vedere că infracțiunea prev. de art. art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 a fost săvârșită în anul 2012, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 ani la 7 ani, iar, conform art. 155 alin. (1), (2) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale a început să curgă la data săvârșirii infracțiunii (data ultimului act material, conform alin. (2) al art. 154 din C. proc. pen.), fiind de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., rezultă că, prin aplicarea C. pen. în vigoare între publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 518 din 25 iunie 2018 a deciziei nr. 297/2018 a CCR și data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență din data de 30.05.2022 - care nu prevede nici un caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale - se poate constata că termenul de prescripție al răspunderii penale a inculpatului cu privire la comiterea acestei infracțiuni s-a împlinit în anul 2020.

Tot astfel, cu privire la infracțiunea prev. de art. 322 din C. pen., comisă în data de 16.11.2012, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă, astfel încât termenul de prescripție a răspunderii penale este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani, termen care s-a împlinit la data de 15.11.2017.

În consecință, s-a menționat că se impune înlăturarea, pe calea contestației în anulare, a erorii de procedură, în condițiile în care instanța de apel a omis să analizeze incidența prescripției răspunderii penale, deși la dosar existau mijloace de probă care relevau probe - împrejurări de fapt, cu privire la această cauză de încetare a procesului penal, respectiv data comiterii faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, fiind necesar a fi aplicate dispozițiile legale care reglementează prescripția.

Curtea, analizând apelul formulat de inculpatul A., a constatat că acesta a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale (art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.).

Inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 02.02.2017 emis în dosarul de urmărire penală nr. 917/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (două acte materiale)", faptă prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen. și

- "fals în înscrisuri sub semnătură privată", faptă prev. de art. 322 din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

În fapt, în sarcina inculpatului A. s-a reținut că

- în cursul anului 2012, în calitate de asociat al S.C. B. S.R.L., beneficiar al proiectului finanțat cu fonduri europene "Modernizarea serviciilor oferite clienților prin dotarea cu echipamente și tehnologii noi a cabinetului stomatologic B. SRL", cod SMIS 18654, a stabilit înțelegeri cu inculpatul C. și martorul D., reprezentanți ai S.C. E. S.R.L., precum și cu inculpatul F., reprezentant al S.C. G. S.R.L., în a le atribui, în mod preferențial, contracte de furnizare echipamente IT și mobilier, sens în care le-a indicat acestora să furnizeze oferte de preț nereale, în baza cărora să poată întocmi formalitățile procedurilor de selecție de oferte, obligatorii în cadrul proiectului cu finanțare europeană, documente care ulterior au fost depuse de către inculpata H., la cererile de rambursare nr. x și nr. 3, în vederea rambursării din fonduri europene a achizițiilor menționate;

De asemenea, în vederea realizării scopului infracțional, făcând parte din comisia de evaluare a ofertelor privind achiziția de echipamente IT și de mobilier specific, alături de suspecta I. și inculpata H., cu toate că avea cunoștință despre faptul că ofertanții depuseseră documente false (în principal declarațiile intitulate "Formularul 1 - Certificat de participare la licitație cu ofertă independentă" depuse și semnate de către fiecare participant la licitație -S.C. E. S.R.L. - reprezentanți C. și D., S.C. J. S.R.L. - reprezentant K. și S.C. L. S.R.L. - reprezentant M., cu privire la echipamentele IT și S.C. G. S.R.L. - reprezentant F., S.C. N. S.R.L. - reprezentant O. și S.C. P. S.R.L. - reprezentanți Q. și R. care atestau că nu au existat înțelegeri între participanți, deși asemenea înțelegeri existaseră în realitate în legătură cu societățile care urmau să fie declarate câștigătoare, dar și celelalte documente de participare la licitație descrise anterior), întocmite de către martorul D. și F., astfel încât să-i avantajeze la atribuirea contractelor, dar și să poată fi folosite de către reprezentanții S.C. B. S.R.L. la autoritatea de management, a validat proceduri de licitație în datele de 27.07.2012 și 28.09.2012 privind achiziția de echipamente și programe informatice și licitația din data de 16.11.2012 privind achiziția de mobilier specific, având drept consecință încheierea mai multor contracte de achiziție, respectiv: două contracte de furnizare echipament IT de către S.C. E. S.R.L. pentru lotul x (switch - 2 buc., router - 1 buc., acces point - 2 buc., UPS - 7 buc.) și lotul x (sistem de avertizare anti incendiu și antiefracție) în data de 30.07.2012, șase contracte de furnizare echipament IT (nr. 12-17) de către S.C. E. S.R.L., aferente celor șase loturi de achiziționat (Lot 1: centrala telefonică; Lot 2: rack 19"; Lot 3: echipamente audio - preamplificator audio, 2 actuatoare audio, sursă alimentare actuatoare audio, 10 amplificatoare de cameră, 3 stații de amplificare semnal audio, sursă de muzică - CD player cu mp3 și 14 boxe de 40 W încastrate în tavan fals -; Lot 4: 10 televizoare tip LCD diagonala 101 cm; Lot 5: server și nouă stații de lucru și Lot 6: UPS 15KVA trifazat), două contracte de furnizare mobilier de către S.C. G. S.R.L., cu nr. x și nr. y, în valoare de 45.100,02 de RON, respectiv 67.649,98 de RON (Lot 1: Mobilier cabinet specific - 3 buc.; Lot 2: Corp mobilier recepție, corp mobilier tip banchetă, spătar și șezut piele naturală crem), contracte și proceduri de licitație ce au fost depuse ulterior la autoritatea contractantă - Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (A.D.R.B.I.) de către inculpata H. în cadrul cererii de rambursare nr. x (contractele încheiate la data de 30.07.2012 cu S.C. E. S.R.L., pentru suma de 80.996,80 de RON, ce a fost inclusă de către beneficiar în cuprinsul cererii de rambursare alături de alte cheltuieli efectuate în cadrul proiectului, suma nerambursabilă aprobată la plată pentru aceste contracte fiind de 67.964 de RON cu TVA, respectiv 54.810 RON fără TVA - suma eligibilă aprobată) și în cadrul cererii de rambursare nr. x, (contractele încheiate la datele de 08.10.2012 și 03.12.2012, pentru suma de 239.195,67 de RON, cerere respinsă la plată ca urmare a unor suspiciuni de fraudă).

- în calitate de membru în comisia de evaluare a ofertelor de mobilier specific alături de inculpata H. și suspecta I., a consemnat, în mod nereal, în procesul-verbal de evaluare a ofertelor de mobilier specific (16.11.2012) faptul că, S.C. G. S.R.L. a depus un certificat constatator O.N.R.C., deși această societate nu depusese un astfel de document, de natură a o declara neeligibilă, proces-verbal folosit apoi de către inculpata H. la cererea de rambursare nr. x, în scopul obținerii sumei de 239.195,67 de RON, sumă neacordată ca urmare a suspiciunilor de fraudă;

Curtea a reținut că apelul inculpatului este fondat întrucât la data de 14.04.2022, când au fost inițial soluționate apelurile declarate în cauză, se impunea constatarea că termenul de prescripție a răspunderii penale era împlinit în raport cu infracțiunile deduse judecății mai sus indicate pentru inculpatul A..

Opinia Curții se întemeiază pe aplicarea art. 155 alin. (1) din C. pen. în configurația ulterioară Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518/25.06.2018, ca lege penală mai favorabilă, dispoziții care nu mai prevedeau niciun caz de întrerupere a termenului prescripției răspunderii penale, determinând implicit inaplicabilitatea art. 155 alin. (4) C. pen. - termenul special al prescripției răspunderii penale.

Prin urmare, criticile aduse de apelantul -inculpat sentinței penale apelate sunt fondate, impunându-se încetarea procesului penal în temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., ca urmare a incidenței prescripției răspunderii penale.

Împotriva deciziei penale nr. 1208 din data de 15 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. privind pe intimatul inculpat A..

Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22.08.2023, când s-a stabilit termen la data de 19.10.2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. a fost întemeiată pe cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În motivarea cererii, s-a arătat că, în mod greșit, Curtea de Apel București a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen., față de inculpat în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (două acte materiale), faptă prevăzută de art. 48 din C. pen. rap. la art. 18' alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplic, art. 35 alin. (1) din C. pen. si art. 5 alin. (1) din C. pen., motivat de împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale.

Astfel, Curtea de Apel București a apreciat ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

În consecință, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracțiunea ce face obiectul cauzei este o infracțiune care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea directă a prevederilor dreptului european, având în vedere prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei nr. 297/2018 a CCR.

Prin încheierea de ședință din data de 19 octombrie 2023, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 1208 din data de 15 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, față de actele și lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

În speță, recurenta a solicitat să fie casată decizia instanței de apel, în principal, pentru că principiul supremației dreptului UE impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestuia și să lase neaplicată orice reglementare sau practică națională care este contrară unei dispoziții de drept a Uniunii. Este vorba despre Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale.

Incidența Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În raport cu problematica juridică relevată de recurentă (greșita încetare a procesului penal prin aplicarea unei decizii a ICCJ, respectiv a două decizii pronnțate de CCR) și de argumentele prezentate (preeminența dreptului Uniunii față de dreptul intern), se impune mențiunea că Înalta Curte de Casație și Justiție recunoaște, pe deplin și fără rezerve, supremația dreptului Uniunii, și, în limitele competențelor legitime, aplică cu prevalență, dispozițiile acestuia. Astfel, instanța supremă urmărește ca, prin valorificarea interpretărilor date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare, CJUE) în deciziile pronunțate, să le asigure eficiența practică, ținând seama, în mod corespunzător, de domeniul de aplicare al acestora.

Preliminar analizei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că obiectul pe fond al cauzei îl constituie infracțiuni prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, care face parte din Secțiunea a 4

1

-a "Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene".

Astfel, ratione materiae, acestea pot face obiectul examenului de conformitate cu interpretarea dată de CJUE în jurisprudența sa, cel mai recent în cauza C-107/23 din 24.07.2023. Hotărârea pronunțată în această cauză a fost generată de o sesizare cu o cerere de decizie preliminară făcută de o instanță din România, vizând interpretarea dispozițiilor dreptului intern care reglementează materia prescripției răspunderii penale, în legătură cu principiile legalității incriminării și pedepsei și regimul aplicării legii penale mai favorabile, prin prisma respectării dreptului Uniunii, a art. 325 alin. (1) din TFUE, art. 49 alin. (1) din Cartă, art. 2 din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene (par. 73-74 din Hotărâre).

Înalta Curte de Casați și Justiție reține că, potrivit art. 19 alin. (1) și (3) lit. b) din TUE, Curtea de Justiție a Uniunii Europene asigură interpretarea dreptului Uniunii, respectarea dreptului în interpretarea și aplicarea tratatelor.

Oferind reperele necesare înțelegerii procedurii prevăzută de art. 267 din TFUE, Curtea de Justiție notează că aceasta e întemeiată pe o separare clară a funcțiilor între statele naționale și Curte, și că instanța națională este singura competentă să constate și să aprecieze situația de fapt din litigiul național, precum și să interpreteze și să aplice dreptul național (pct. 76 din Hotărârea C-107/23 din 24.07.2023, Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi și alții, C-158/21, EU:C:57, pct. 61, Hotărârea din 21 martei 2023, Mercedes-Benz Group, C-100/21, EU:C:2023:229, pct. 59).

Prin urmare, CJUE furnizează elemente de interpretare a dreptului Uniunii, în coordonatele fixate de instanța de trimitere, necesare pentru soluționarea litigiului asupra căruia urmează să se pronunțe (pct. 23 din Hotărârea din 5 decembrie 2017, Cauza C-42/17, Marea Cameră; Hotărârea din 5 iulie 2016, Ognyanov, C-614/14, EU:C:2016:514, pct. 16), în cazul infracțiunilor de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Raportând datele obiectului cauzei pe fond la limitele trasate prin interpretarea făcută de CJUE în Hotărârea C-107/23 din 24.07.2023, se constată că prezintă relevanță, în special, punctele 95-138 din Hotărâre, din secțiunea "obligațiile ce revin instanțelor". În esență, sunt reamintite principii și orientări din jurisprudența anterioară, cu accent pe:

- obligația de a interpreta reglementările naționale conform dreptului Uninii și de a lăsa neaplicate, la nevoie, dispoziții sau practici naționale contrare acestuia în cazul fraudelor grave care aduc atingere intereselor financiare ale UE -pct. 95,97,98,99 (aspect cu care ICCJ este, în principiu, în acord, însă în limitele ce vor fi arătate);

- efectul direct al art. 2 alin. (1) din Convenția PIF -pct. 96 (aspect de necontestat).

În egală măsură și consecventă jurisprudenței anterioare, Curtea de la Luxemburg pune accent pe obligația instanțelor de a verifica dacă, lasând neaplicate decizii sau practici naționale, drepturile fundamentale se mai bucură de protecție, așa cum cere Carta și principiile de bază ale dreptului Uniunii -pct. 100-101 (aspect cu care, de asemenea, ICCJ este în acord).

În continuare, CJUE prezintă interpretarea făcută de instanța de trimitere principiilor legalității infracțiunilor și pedepselor și a aplicării retroactive a legii penale mai favorabile și concluzionează că efectele unei decizii a Curții Constituționale se limitează la perioada ulterioară publicării ei în Monitorul oficial (pct. 122), iar instanțele naționale ar fi obligate "să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile ce permite punerea in discuție a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare".

Înalta Curte reține că ansamblul considerentelor Hotărârii CJUE, reliefează omisiuni și informații neconforme ale instanței de trimitere care au influențat procesul de interpretare, aspect important în contextul în care în jurisprudența sa instanța de la Luxemburg a subliniat că îi revine obligația "de a lua în considerare, în cadrul repartizării competențelor între instanțele Uniunii și instanțele naționale, contextul factual și normativ, astfel cum este definit în decizia de trimitere, în care se încadrează întrebările respective" (Hotărârea din 26 octombrie 2017, S., C-39/16, EU:C:2017:813, pct. 38, Cauza C42/17 "Taricco 2", pct. 24)".

Informațiile și explicațiile instanței de trimitere neconforme.

Înalta Curte constată că sub trei aspecte (cel puțin) informațiile și explicațiile instanței de trimitere sunt incomplete sau neconforme:

1) -explicațiile vizând efectele pe care le produce o decizie de neconstituționalitate în dreptul intern (pct. 105-106, 113 din cererea de hotărâre preliminară);

2) -oferirea unei interpretări proprii, izolate și contrară jurisprudenței obligatorii a ICCJ (Decizia 67/2022) și CCR prin care neagă natura și regimul juridic al situației analizate, ca fiind o succesiune de legi penale în timp, cu incidența inerentă a legii penale mai favorabile (pct. 95-96, 105, 121 din cererea de hotărâre preliminară);

3) -omisiunea de a furniza toate elementele ce configurează natura și regimul normelor care reglementează legalitatea incriminării și pedepselor în dreptul nostru. Pe cale de consecință, Hotărârea CJUE nu se referă la standardul de protecție circumscris interdicției aplicării retroactive/ultraactive a legii penale mai severe, principii esențiale atât în dreptul Uniunii cât și în jurisprudența CEDO.

În procesul de evaluare a conformității normelor cu dreptul Uniunii, folosind informațiile și explicațiile instanței de trimitere, CJUE reține următoarele:

"Contrar standardului național de protecție referitor la previzibilitatea legii penale, care, potrivit instanței de trimitere, se limitează la neutralizarea efectului de întrerupere al actelor de procedură efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, și 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G nr. 71/2002, standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) ar permite, cel puțin în anumite cazuri, neutralizarea efectului de întrerupere al unor acte de procedură efectuate chiar și înainte de 25 iunie 2018, dar după intrarea în vigoare a C. pen. la 1 februarie 2014, respectiv pentru o perioadă mai mare de patru ani" (pct. 122).

Totodată, în același context argumentativ, vorbind despre standardul național de protecție al drepturilor fundamentale și folosind informațiile și interpretările oferite de instanța de trimitere, CJUE conchide [folosind sintagma "În consecință..."] că instanțele naționale nu pot, ca în cazul infracțiunilor de fraudă gravă ce aduc atingere intereselor financare ale Uniunii, să aplice standardul de protecție referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile (lex mitior) pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție prin acte de procedură intrvenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale (pct. 124 din Hotărâre).

În primul rând, este de reținut că, în ceea ce privește deciziile Curții Constituționale, efectele acestora se aplică nu doar în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea în Monitorul oficial, (facta futura), așa cum a explicat instanța de trimitere, ci și situațiilor juridice pendinte și, în mod excepțional, unor situații care au devenit facta praeterita, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituție și a jurisprudenței dezvoltate pe marginea acestuia de către Curtea Constituțională (Decizia nr. 847 din iulie 2008, Decizia nr. 26 din 3 martie 2016).

Curtea Constituțională a stabilit că decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor (Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 605 din 14 august 2008).

Așadar, o normă juridică care a fost declarată neconstituțională s-a bucurat doar anterior de prezumția de conformitate cu Constituția, ulterior unui astfel de moment, însă, respectiva normă nemaiputând fi valorificată juridic în niciun fel, deoarece ar conduce la consființirea ultraactivității acesteia, contrar oricărei prevederi legale. În consecință, orice cauză în care este incidentă o decizie a Curții Constituționale admisă este considerată pendinte până la finalizarea procesului penal. În acest sens, Curtea Constituțională a subliniat că excepția de neconstituționalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naște, (deci unor situații viitoare ipotetice), întrucât și-ar pierde esențialmente caracterul concret.

Curtea Constituțională a mai reținut că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia (cauze pendinte), în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional se produc erga omnes (Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 525 din 2 august 2007; Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 74 din 31 ianuarie 2007; Decizia 126 din 3 martie 2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 185 din 11 martie 2016).

Explicațiile furnizate de către instanța de trimitere cu privire la întinderea duratei neutralizării efectului de întrerupere al actelor de procedură, potrivit interpetării constituționale tradiționale din dreptul intern, și legătura directă a acesteia cu standardul național de protecție referitor la previzibilitatea legii penale sunt echivoce și, prin urmare, neconforme.

În al doilea rând, informațiile neconforme oferite de instanța de trimitere cu privire la calificarea normelor care reglementează legalitatea incriminării și legalitatea sancțiunilor penale, activitatea legii penale și a principiilor adiacente, a condus și la ignorarea efectului aplicării ultraactive/retroactive a legii penale mai severe, principii de bază ale dreptului Uniunii și jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului (în continuare, CtEDO).

Interdicția aplicării retroactive a legii penale mai severe în procesul penal, în cazul unei succesiuni de legi penale în timp.

Acest principiu este unul fundamental, fiind prevăzut în Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (în art. 7), și Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene (art. 49), documente care interzic aplicarea legii penale mai severe. Conceptul este unul esențial, adiacent principiului legalității incriminării și sancțiunilor penale, indisolubil legat de statul de drept. Acesta din urmă este, la rându său, valoare primară pe care se întemeiază Uniunea (art. 2 TUE). În dreptul intern, art. 15 alin. (2) din Constituție, precum și art. 1, 2 și 5 din C. pen., cuprind dispoziții exprese în acest sens și interzic aplicarea legii penale mai severe în caz de conflict de legi penale în timp.

Efectele anihilării Deciziilor Curții Constituționale și a Deciziei nr. 67/2022 a ICCJ ar fi ultraactivitatea legii penale, respectiv a art. 155 alin. (1) C. pen. în configurarea anterioară scoaterii lui din fondul normativ, sau aplicarea retroactivă a acelorași prevederi pentru perioada anterioară Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, în forma actuală a textului.

Stabilind că prevederile inițiale ale art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, Curtea Constituțională a consființit disparția totală a acestuia din ordinea juridică internă. Altfel spus, între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul oficial a Deciziei nr. 297 a CCR) și 30 mai 2022 (data publicării O.U.G. nr. 71/2022) nu a mai existat niciun caz de întrerupere a termenelor de prescripție a răspunderii penale.

În continuare, în scopul de a acoperi acest vid, prin O.U.G. nr. 71/2022 a fost modificat C. pen., și în cuprinsul art. 155 alin. (1) a fost reglementată, în conținut, instituția întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale. Norma astfel modificată începând cu 30 mai 2022 conține dispoziții mai severe, deoarece până la această dată nu exista niciun caz de întrerupere al termenului prescripției răspunderii penale, pe când, în noua configurare juridică, cursul acesteia se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

În aceste condiții, cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în forma O.U.G. nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022. Acestea nu pot fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, întrucât nu au natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

Jurisprudența CJUE este fără echivoc în sensul că "acest principiu fundamental al dreptului Uniunii [principiul securității juridice] impune, pe de o parte, ca normele de drept să fie clare și precise și, pe de altă parte, ca aplicarea lor să fie previzibilă pentru justițiabili, mai ales atunci când ele pot produce consecințe defavorabile. Principiul menționat constituie un element esențial al statului de drept, care este identificat la articolul 2 TUE atât ca valoare fondatoare a Uniunii, cât și ca valoare comună statelor membre (pct. 114 din Hotărâre, precum și Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C-72/15, EU:C:2017:236, punctele 161 și 162, precum și Hotărârea din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul și Consiliul, C-156/21, EU:C:2022:97, punctele 136 și 223).

Una dintre hotărârile relevante cu privire la această problematică este cea pronunțată în Cauza C42/17 ("Taricco 2"), în care CJUE a reținut că "principiul neretroactivității legii penale se opune în special ca o instanță să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancționeze penal un comportament care nu este interzis de o normă națională adoptată înainte de săvârșirea infracțiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". Prin aducerea la îndeplinire a obligației de a nu aplica dispozițiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripției (obligație stabilită anterior de Curte în "Taricco 1") se aduce atingere principiului legalității incriminării, astfel încât "acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziții, sancțiuni pe care, după toate probabilitățile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziții ar fi fost aplicate. Astfel, persoanele menționate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii" (pct 60).

Explicațiile cu privire la Cartă [articolul 52 alin. (3)] confirmă că dreptul recunoscut la articolul 49 vizând protecția drepturilor fundamentale, are același înțeles și același domeniu de aplicare precum cel garantat de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar art. 7 din Convenție interzice, în mod absolut, aplicarea retroactivă a dreptului penal atunci când se face în dezavantajul persoanei în cauză. Orice condamnare și pedeapsă aplicată unei persoane trebuie să aibă o bază legală, aceasta fiind expresia principiului "nicio pedeapsă fără lege" (Del Rio Prada împotriva Spaniei, Marea Cameră, pct. 116; Kokkinakis impotriva Greciei, pct. 52).

Principiul neretroactivității legii penale mai severe se aplică atât dispozițiilor care definesc infracțiunile (Vasiliuskas împotriva Lituaniei, MC, pct. 165-166) cât și celor care stabilesc pedepsele (Jamil împotriva Franței, pct,.34-36; M împotriva Germaniei, pct. 123, 135-137; Gurguchiani împotriva Spaniei, pct. 32-44), iar obligația de a aplica, dintre mai multe norme penale, pe cea ale cărei dispoziții sunt mai favorabile persoanei acuzate, constituie o clarificare a normelor referitoare la succesiunea legilor penale, care este conformă cu un alt element esențial al articolului 7 [din CEDO], și anume previzibilitatea sancțiunilor (Hotărârea Scoppola împotriva Italiei, par 108).

"Aplicarea unei pedepse mai severe pentru simplul motiv că aceasta era prevăzută la momentul săvârșirii infracțiunii ar determina o aplicare în detrimentul persoanei acuzate a normelor care guvernează succesiunea legilor penale în timp. Aceasta ar echivala cu ignorarea oricărei modificări legislative favorabile persoanei acuzate, intervenită înainte de hotărâre, și cu continuarea aplicării unor pedepse pe care statul și colectivitatea pe care o reprezintă le consideră în prezent excesive" (ibidem).

Într-o altă cauză, Curtea de la Strasbourg a constatat, de asemenea, că a fost încălcat art. 7 din Convenție întrucât aplicarea retroactivă a Codului [penal] din 2003 [în raport de codul anterior din anul 1976] a fost în detrimentul reclamanților în ceea ce privește impunerea pedepselor, astfel încât nu se poate afirma că aceștia au beneficiat de garanții efective împotriva impunerii unei pedepse mai severe" (Hotărârea din 18 iulie 2013, Maktouf și Damjanovic împotriva Bosniei și Herțegovina, par 70).

Calificarea normelor și a regimului acestora are incidență directă asupra legalității infracțiunilor și pedepselor.

Înalta Curte de Casație și Justiție a fundamentat Decizia nr. 67/2022, în principal, pe principiul legalității incriminării, consființind caracterul de normă de drept material celei care reglementează materia prescripției răspunderii penale, așa cum este recunoscut, în mod tradițional, în doctrină, jurisprudența Curții Constituționale, sau a instanțelor judecătorești, cu consecințele specifice ce decurg din art. 7 CEDO, art. 49 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

Prescripția răspunderii penale este reglementată în Partea generală a C. pen. și cuprinde totalitatea normelor în dispozițiile art. 153 din C. pen. (prescripția răspunderii penale), art. 154 din C. pen. (termenele de prescripție a răspunderii penale), art. 155 din C. pen. (întreruperea cursului prescripției penale) și art. 156 din C. pen. (suspendarea cursului prescripției penale). Așadar, instituția juridică a prescripției penale cuprinde domeniul de aplicare și excepțiile de la acesta, termenele în care poate interveni și modalitatea de calcul al acestora, întreruperea și suspendarea cursului acestor termene și efectele împlinirii termenului de prescripție, fiind dispoziții de drept material în integralitate.

Din această perspectivă, separarea regimului aplicabil actelor întreruptive de prescripție de restul elementelor acesteia (celor dintâi atribuindu-li-se caracter de drept procesual) ar fi forțată și nesusținută de argumente juridice, contrară unei jurisprudențe consolidate, cel mai recent exprimată de către instanța supremă prin Deciza nr. 67/2022, prin care au fost explicitate efectele de drept material ale întreruperii cursului prescripței, constând în modificarea regimului răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul poate exercita, în mod legal, dreptul de a trage la răspundere penală.

Consecința includerii în dreptul național a normelor în materia prescripției răspunderii penale în domeniul de aplicare a principiului legalității incriminării rezidă în obligația autorităților judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezultă acestea din conținutul art. 7 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special sub aspectul cerinței ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă și neretroactivă.

Legalitatea infracțiunilor și a pedepselor este un principiu fundamental atât în dreptul intern, cât și în dreptul Uniunii și în jurisprudența CtEDO. Acesta implică cerințe privind accesibilitatea și previzibilitatea în ceea ce privește definirea infracțiunii și stabilirea pedepsei (par. 104 din Hotărârea CJUE C-107/23 din 24.07.2023; cauzele CtEDO Cantoni împotriva Franței, pct. 29, Kafkaris impotriva Cirpului, pct. 140, Del Rio Prada impotriva Spaniei, pct. 91).

În privința protecției drepturilor fundamentale, hotărârile fac referire la respectarea drepturilor garantate de Cartă și la principiile generale ale dreptului Uniunii (pct. 101 cauza C-107/23 din 24.07.2023; Hotărârea din 17 ianuarie 2019, Dzivev și alții, C-310/16, EU:C:2019:30, pct. 33, Hotărârea din 21 dcembrie 2021, euro Box Promoton și alții, C-357/19, C-378/19, C-547/19 și C-840/19, EU:C:22021:1034, pct 204). Or, art. 52 alin. (3) din Cartă prevede în mod expres că "În măsura în care prezenta cartă conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înțelesul și