ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra cererii de recurs în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2 din 19.01.2022, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. x/2020, printre altele, în baza art. 48 din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (6 acte materiale, comise în perioada 2013 - 2019).

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului anterior menționat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat aceluiași inculpat, ca și pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

Împotriva acestei sentințe, printre alții, a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1133/A din 20 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I Penală în dosarul nr. x/2020, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 2 din 19.01.2022, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. x/2020.

A fost desființată, în parte, sentința apelată și, rejudecându-se cauza pe fond, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A., de la 3 ani închisoare, la 2 ani închisoare, iar în baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani, calculat conform art. 92 alin. (1) și (2) din C. pen., inculpatul fiind obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a urma un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune, iar în baza art. 93 alin. (3) din C. pen. și art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei comunei Valea Ciorii sau al Primăriei comunei Scânteia, ambele din jud. Ialomița, fiindu-i, totodată, atrasă atenția că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere prevăzute de lege, nu execută obligațiile impuse de instanță, dacă săvârșește o nouă infracțiune ori dacă nu îndeplinește integral obligațiile civile la care a fost obligat, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.

S-a redus durata pedepsei complementare aplicate inculpatului, de la 4 ani, la 2 ani, pedeapsă care se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

S-a stabilit că pedeapsa accesorie aplicată inculpatului se va executa în condițiile art. 65 alin. (3) din C. pen., în ipoteza în care pedepsele principale vor deveni executabile.

Au fost menținute dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin deciziei.

Instanța de apel a avut în vedere, sub aspectul situației de fapt, că inculpatul A., primar al comunei Valea Ciorii, a fost trimis în judecată reținându-se în sarcina sa, în esență, că a fost complice la fraudarea fondurilor destinate plății subvențiilor, prin acte de sprijinire și ajutor date inculpatului B., care ar fi constat în semnarea adeverințelor eliberate după Registrul Agricol și avizarea sau semnarea centralizatoarelor privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deținute de către fiecare membru al asociației și suprafața alocată fiecărui membru.

În acest sens, curtea a observat că elementul material al infracțiunii prev. de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 presupune folosirea sau prezentarea de declarații false, inexacte sau incomplete ce au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, ceea ce presupune, pe de-o parte, ca organele judiciare să stabilească în ce constă caracterul fals/inexact/incomplet al documentelor, iar pe de altă parte dacă aceste înscrisuri au fost folosite în demersul de a obține fonduri europene și dacă acest demers a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Având în vedere aceste considerente de ordin teoretic, s-a apreciat că motivele invocate de către apărare sub acest aspect sunt eronate, întrucât organele judiciare nu sunt chemate să analizeze din nou eligibilitatea unui anumit proiect de obținere de fonduri din bugetul U.E., acest demers fiind efectuat deja de către partea civilă prin organele abilitate în acest sens.

Tot cu privire la această critică adusă hotărârii instanței de fond, s-a arătat că instanța fondului a reținut că obținerea pe nedrept de fonduri europene ca parte a elementului material al infracțiunii prev. de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 rezultă din analiza dispozițiilor legale ce cuprind condițiile de acordare a fondurilor din bugetul U.E., respectiv O.U.G. nr. 125/2006 și O.U.G. nr. 3/2015, dispoziții a căror aplicabilitate a fost analizată de către instanța de fond, care a arătat în considerentele hotărârii pronunțate că prin acțiunea inculpaților au fost eludate condițiile de acordare a fondurilor din bugetul U.E.

Cu privire la acțiunile inculpaților care au îmbrăcat caracter infracțional, instanța de apel a reținut că, în cursul anului 2013, inculpatul A., primarul comunei Valea Ciorii, atât la acel moment, cât și în prezent, împreună cu coinculpatul B., cumnatul său, dar și cu C. și D. au înființat pe inculpata E., scopul acesteia din urmă fiind acela de a concesiona pășunea unității administrativ- teritoriale Valea Ciorii și încasarea subvențiilor de la APIA, în actul constitutiv fiind menționat că: membrii fondatori sunt B. (care are și calitatea de președinte), C. (care are și calitatea de vicepreședinte), A. (care are și calitatea de secretar) și D. (care are și calitatea de cenzor); patrimoniul este în cuantum de 800 RON; asociația este înființată pe perioadă nedeterminată; are scopul de a reprezenta interesele proprietarilor de animale din localitatea Valea Ciorii. E. neavând alți membri în perioada 2013 – 2019, aspect care rezultă, atât din declarațiile martorilor audiați în cauză, cât și din declarațiile inculpaților B. și A..

Totodată, curtea de apel a analizat materialul probator administrat în cauză, respectiv raportul de constatare criminalistică efectuat, declarațiile martorului F., înscrisurile ridicate de la primărie, procesul-verbal al ședinței din data de 05.04.2013, HCL nr. 5/05.04.2013, concluziile raportului de constatare tehnico – științifică nr. 242.018, declarațiile martorilor G., H., I., J., K., L., M. și N., precum și declarațiile celor două martore audiate în apel, O. și P., ambele angajate APIA care a demonstrat că hotărârea de Consiliu Local antemenționaată comportă anumite discuții privind validitatea sa, lipsa de corespondență între suprafața pășunilor comunale menționată în toate cele trei variante ale HCL nr. 5/05.04.2013 și suprafața aceleiași pășuni menționată în contractul de concesiune, faptul că la momentul depunerii dosarului la APIA pentru obținerea subvențiilor se verificau numai actele depuse, iar suprafața era verificată prin raportare la cele scrise în adeverința și în contractul de concesiune, verificările în teren fiind singurele care puteau stabili dacă existau neconcordanțe între acte și realitatea faptică, însă astfel de verificări nu se efectuau decât rareori.

Cu importanță juridică, din perspectiva reținerii vinovăției inculpaților sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 s-a apreciat a fi faptul că, atât anterior, cât și ulterior concesionării pășunii, asociația nu deținea animale și implicit nici nu putea asigura încărcătura necesară de animale pentru i se atribui în concesiune pajiștea, întrucât E. avea doar 4 membri, respectiv membrii fondatori, între care și coinculpații B. și A., neexistând nicio dovadă că ceilalți crescători din comună care asigurau încărcătura de animale pe pășune au aderat la această asociație, activitate absolut obligatorie în raport cu dispozițiile legale de mai jos:

Curtea a apreciat că este întrunită cerința textului incriminator, referitoare la obținerea de fonduri pe nedrept, în condițiile în care în cauză s-a demonstrat că inculpații au știut și și-au asumat înființarea unei asociații de crescători de animale care în realitate nu avea decât patru membrii, astfel încât erau conștienți de faptul că în documentele prezentate la APIA de inculpatul B. pentru obținerea de subvenții în perioada 2013-2019 (cu excepția anului 2016 când nu s-a solicitat subvenție și 2014 când nu s-a depus un astfel de tabel cu membrii), au atestat o situație neconformă realității, (atestare efectuată de inculpatul A.), prin anexarea unor tabele centralizatoare cu date false privind numărul crescătorilor de animale înscriși în asociație, încercând să creeze aparența îndeplinirii condițiilor prev. de art. 9 și 10 din O.U.G. nr. 34/2013 și pe cele ale art. 15 din Legea nr. 214/2011 referitoare la obligația de a asigura o încărcătură minimă de 0,3 UVM/ha, orice altă susținere privind lipsa de intenție infracțională a inculpaților se impune a fi cenzurată, ca neîntemeiată.

Din această perspectivă, curtea a subliniat că are importanță validitatea titlului cu care este folosită suprafața de pășune pentru obținerea fondurilor și nu numai utilizarea efectivă a suprafeței respective, contrar apărării inculpaților care apreciază că atâta timp cât validitatea titlului a făcut obiectul verificărilor organelor administrative la momentul depunerii anuale a documentelor pentru obținerea subvențiilor, această verificare nu poate face obiectul unor cercetări penale cum s-a întâmplat în speță, întrucât latura penală a demersurilor care au stat la baza obținerii titlului derivă tocmai din acțiunile premergătoare ale inculpaților care au căpătat o astfel de valență în momentul menționării unor date nereale absolut necesare într-o primă etapă înființării asociației și ulterior atribuirii acesteia în concesiune a pășunii e cu consecința valorificării posibilității de a solicita subvențiile legale în numele respectivei asociații de crescători de animale.

În ceea ce privește acuzațiile aduse inculpatului A., curtea a constatat că s-a dovedit că acesta l-a sprijinit și l-a ajutat pe inculpatul B. prin întocmirea, avizarea și eliberarea unor documente false sau inexacte.

În ceea ce privește susținerea apărării constând în aceea că pe nici unul dintre aceste centralizatoare nu există semnătura primarului, regăsindu-se semnătura agentului agricol care declară că este persoana care avea obligația să le întocmească și care le-a semnat și le-a înregistrat la primărie, astfel încât, în aceste condiții nu se poate spune că aceste centralizatoare au fost vizate de inculpatul A., curtea a reamintit că potrivit declarației martorului Q., agentul agricol al localității inculpatul A., primarul localității, i-a cerut tabelele centralizatoare cu animalele deținute de crescătorii din comună, tabele pe care le-a înmânat acestuia sau lui B. pentru a le depune la APIA, menționând că accepta ca în tabel să îi semneze orice membru al gospodăriei care era găsit acasă, justificând în acest mod existența altor semnături, martorul declarând că întocmea tabelele la cererea lui A., dar și că le depunea direct la APIA.

Nu se poate reține ca veridică nici susținerea potrivit căreia inculpatul B. atunci când a atașat aceste centralizatoare la declarațiile făcute către APIA, nu știa la acel moment că aceste înscrisuri conțin mențiuni inexacte cu privire la semnătură sau cu privire la numărul de animale, întrucât ca membru fondator al asociației inculpatul B. cunoștea dacă și câți membrii are asociația.

Din perspectiva celor 6 acte materiale imputate inculpatului A., curtea a precizat că acestea constau în acte de complicitate morală și materială la acțiunea principală a inculpatului B., acte constând în aceea că, în anii 2013, 2015, 2017, 2018 și 2019, inculpatul A. a semnat tabelul cu proprietarii/deținătorii de animale care pășunează pe suprafața de pajiște declarată aferente anului 2013; centralizatorul privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deținute de fiecare membru al asociației și suprafața alocată fiecărui membru înregistrat la primărie sub nr. x/15.06.2015; centralizatorul privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deținute de către fiecare membru al asociației și suprafața alocată fiecărui membru înregistrat la Primărie sub nr. x/12.05.2017; centralizatorul privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deținute de către fiecare membru al asociației și suprafața alocată fiecărui membru înregistrat la Primărie sub nr. x/12.05.2018; centralizatorul privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deținute de către fiecare membru al asociației și suprafața alocată fiecărui membru înregistrat la Primărie nr. 556/14.05.2019.

În consecință, fiind pe deplin dovedite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, precum și vinovăția inculpaților, precum și participația penală a fiecăruia din ei, curtea a înlăturat solicitările acestora de achitare, indiferent de temeiul de drept invocat.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate de prima instanță, curtea a apreciat, cu privire la inculpatul A. că pedeapsa principală de 3 ani aplicată este prea aspră, prin raportare la dispozițiile art. 74 din C. pen., în sensul că circumstanțele personale, dar și cele reale reținute pledează pentru reducerea acestor pedepse la câte 2 ani închisoare fiecare.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales, invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat, în esență, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu există corespondență deplină între situația de fapt concretă, așa cum a fost reținută pe baza probelor administrate în cauză, și elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii reglementate de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În esență, s-a susținut, de către recurentul inculpat că, din perspectiva conținutului abstract al infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, în scopul dobândirii pe nedrept de fonduri APIA, raționamentul instanței de apel este nelegal, ceea ce se cere, conform tiparului abstract al infracțiunii prevăzute de art. 18

l

din Legea nr. 78/2000, fiind ca documentele prezentate să fie false, inexacte, incomplete, iar inculpatul să cunoască caracterul fals, inexact sau incomplet și, cu rea-credință, cu intenție, să se folosească de aceste înscrisuri cu scopul de a obține pe nedrept subvenții APIA, în cazul autorului.

În ceea ce privește îndeplinirea actelor specifice infracțiunii reținute în sarcina inculpatului A., constând în eliberarea și semnarea adeverințelor, fapte petrecute în realitatea obiectivă, s-a arătat că acestea nu sunt apte a se constitui în tipicitatea obiectivă a elementului material al infracțiunii de complicitate materială sau morală la săvârșirea, de către autor, a infracțiunii prevăzute de art. 18

l

din Legea nr. 78/2000, întrucât lipsește caracterul penal, fiind comise fără încălcarea dispozițiilor legale.

Referitor la caracterul "inexact" sau "incomplet" al documentelor la care se referă art. 18

l

din Legea nr. 78/2000, s-a subliniat că acesta constă, potrivit instanței de contencios constituțional, fie în ajustarea lor, pentru a întruni criteriile de eligibilitate, fie în omiterea anumitor date/informații care ar putea descalifica persoana respectivă în inițiativa de a obține fondurile, cu condiția ca toate aceste ajustări/omisiuni să fie săvârșite cu intenție și să ducă la obținerea de fonduri (Decizia nr. 479 din 12 iulie 2018 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial nr. 841 din 3 octombrie 2018, paragraful 44). Actele false sunt cele care au fost modificate prin contrafacere sau alterare, în sensul pe care aceste ultime două noțiuni îl au, conform doctrinei și practicii judiciare în materia infracțiunilor de fals, în timp ce un act este considerat inexact atunci când, fără să fie falsificat, este întocmit incorect, așa încât datelor pe care le conține li se dă o interpretare intenționat greșită, ce are ca efect schimbarea eficienței juridice a înscrisului, în ansamblu, astfel cum se precizează în dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 479/2018.

Din această perspectivă, s-a opinat că acțiunea inculpatului A. de semnare a adeverințelor indicate în decizia instanței de apel, fiind o operațiune prevăzută de lege, nu constituie acte de conduită interzise de norma de incriminare și nu se materializează în acte de sprijinire sau ajutor, iar reținerea acestora ca fiind acte de complicitate materială și morală este nelegală, condamnarea inculpatului fiind pronunțată în lipsa unui probatoriu care să fundamenteze înscrierea faptelor sale în tiparul abstract al infracțiunii pentru care a fost condamnat, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

S-a mai susținut că eliberarea adeverințelor reținute în activitatea infracțională este prevăzută chiar de Ordinul MADR nr. 519/2015, o astfel de adeverință fiind eliberată de către primărie tuturor solicitanților care depun cereri de plată a subvenției agricole plătite de către APIA, iar îndeplinirea unei activități prevăzute de lege nu poate fi interpretată că fiind act ce intră în conținutul constitutiv al unei infracțiuni.

Referitor la centralizatoarele privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deținute de către fiecare membru al asociației și suprafața alocată fiecărui membru, s-a arătat că aceste centralizatoare aveau rolul de a proba încărcătura optimă de 0,30 UVM (unități vită mare) pe ha, iar acest aspect a fost probat.

Totodată, s-a menționat că, deși instanța de apel a reținut o altă situație de fapt, respectiv că niciunul dintre centralizatoarele indicate și reținute ca fiind avizate de inculpatul A., în calitate de primar, nu poartă semnătura sa, hotărârea de condamnare a fost fundamentată pe premise eronate, iar această împrejurare, importantă în stabilirea nevinovăției inculpatului, a fost argumentată cu probatoriul existent la dosarul cauzei, însă instanța de apel, fără a combate această apărare, a amintit că martorul Q. a înmânat respectivele centralizatoare primarului A. sau inculpatului B., pentru a le depune la APIA, precizând, totodată, că el era persoana care le întocmea și care accepta ca în acestea să-i semneze orice persoană care era prezentă în gospodărie.

S-a subliniat că fapta de a primi aceste centralizatoare nu constituie o acțiune tipic frauduloasă, nefiind prevăzută de legea penală, mai ales că nu inculpatul A. a înmânat centralizatoarele inculpatului B., ci martorul Q..

Un alt motiv de recurs în casație a fost acela referitor la mențiunile privind obiectul contractului de concesiune, cât și obligațiile impuse concesionarului E., din care rezultă că această asociație era îndreptățită să solicite subvenția APIA, făcând dovada încărcăturii de 030 UVM cu animalele tuturor locuitorilor comunei care pașunau pe suprafețele de pășune, în conformitate cu dispozițiile contractului de concesiune. Centralizatoarele au probat îndeplinirea condițiilor de asigurare a încărcăturii optime de 0,30 UVM, astfel că, din perspectiva comiterii infracțiunii prevăzute de art. 18

l

din Legea nr. 78/2000, nu pot fi incluse în conținutul laturii obiective ca fiind acte tipice, întrucât nu au caracter fals.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2023, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1133/A din 20 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I Penală în dosarul nr. x/2020, dispunând trimiterea cauzei Completului nr. 10 în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Examinând, în continuare, cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca nefiind fondat, pentru motivele arătate în continuare:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 48 alin. (1) din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen., este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Așa cum s-a reținut și în cuprinsul încheierii din data de 20 ianuarie 2023, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

Pe de altă parte, dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar și faptul că existența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum și lipsa vinovăției prevăzute de lege constituie alte situații în care punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. d) din C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., rezultă că, în concepția legiuitorului, înțelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condițiilor de tipicitate subiectivă a infracțiunii.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate, în esență, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii reținute prin actul de sesizare a instanței, întrucât ceea ce i se impută de către instanțele inferioare este că, în calitatea sa de primar, a eliberat adeverințele cu conținut nereal referitoare la suprafața deținută de asociația beneficiară a fondurilor și a semnat centralizatoare cu un conținut nereal referitoare la situația E., situație de fapt care nu se circumscrie elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, ce constă în folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru a induce în eroare autoritatea contractantă.

Verificând, din perspectiva criticilor formulate actele dosarului, se constată că, prin rechizitoriul nr. x/2019 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în anul 2013, alături de alte două persoane, coinculpații A. (primarul comunei Valea Ciorii) și B. (cumnatul acestuia) au înființat E. (în continuare E.), acesteia din urmă fiindu-i atribuită în concesiune pășunea unității administrativ – teritoriale Valea Ciorii în scopul încasării subvențiilor de la APIA. Ulterior, în cursul anilor 2013, 2014, 2015, 2017, 2018 și 2019, cu ajutorul inculpatului A., coinculpatul B., președintele E., a depus la APIA documente falsificate sau cu date inexacte, obținând subvenții în sumă totală de 660.740,20 RON.

În cursul anului 2013, inculpatul A., primarul comunei Valea Ciorii, atât la acel moment cât și în prezent, împreună cu coinculpatul B., cumnatul său, dar și cu C. și D. au înființat E. inculpată în cauză, scopul acesteia din urmă fiind acela de a concesiona pășunea unității administrativ - teritoriale Valea Ciorii și încasarea subvențiilor de la APIA.

Totodată, prin Hotărârea nr. 5/05.04.2013 a Consiliului Local Valea Ciorii s-a atribuit, prin concesiune, pășunea către E., existând mai multe nereguli în ceea ce privește această hotărâre, fiind identificate mai multe versiuni ale acesteia.

Nu în ultimul rând, în anii 2013, 2014, 2015, 2017, 2018 și 2019, inculpatul B., în calitate de președinte și de reprezentant al E. a depus anual, documente false și inexacte pentru încasarea subvențiilor, fiind ajutat în continuare de către inculpatul A.; acesta a întocmit, avizat și eliberat documente false sau inexacte.

În urma analizării materialului probator administrat în cauză, instanța de fond și cea de apel au constatat că faptele pentru care inculpatul a fost deferit judecății există și constau în acte de complicitate morală și materială la acțiunea inculpatului B., întrunind elementele de tipicitate ale infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, reglementată de art. 48 din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., motiv pentru care au dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, în condițiile art. 91 și urm. din C. pen.

Deși recurentul a susținut, prin prisma cazului de casare invocat, împrejurarea că, în sarcina sa, a fost reținut că în perioada 2013-2019 inculpatul B., reprezentant legal al E. com. Valea Ciorii, Ialomița, cu sprijinul numitului A., primar al comunei Valea Ciorii, Ialomița a folosit și a prezentat cu rea-credință, la cererile de plata unică de suprafață, declarațiile de suprafață completate cu date nereale, la care a anexat documente false, precum o Hotărârea a Consiliului Local privind concesiunea terenului, falsificată, care menționează o suprafață de teren concesionată mai mică decât cea menționată în cererile de suprafață, tabele centralizatoare cu semnături ale membrilor asociației falsificate și centralizatoare cu acordul crescătorilor de animale falsificate, faptă care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri europene- subvenții pe suprafață, în sumă totală de 660.740,20 RON, faptă ce nu s-ar circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., Înalta Curte apreciază critica formulată ca nefiind fondată, constatând că există o corespondență deplină între situația factuală expusă de instanțele inferioare și elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat.

Astfel se observă că, cu ocazia realizării încadrării juridice a faptelor, atât Tribunalul Ialomița, cât și Curtea de Apel București au făcut referire la acțiunea recurentului A. de a semna, în calitate de primar al Comunei Valea Ciorii, documente falsificate sau cu date inexacte, ce au fost ulterior depuse de coinculpatul B. la APIA în vederea obținerii de subvenții s-au raportat și au valorificat argumentele invocate în apărare de către inculpatul A., fără să existe mențiuni referitoare la reținerea unei stări de fapt diferită de cea expusă în cuprinsul rechizitoriului, de natură a fundamenta o concluzie contrară, așa cum s-a susținut de către recurent în calea extraordinară de atac.

Dimpotrivă, din conținutul considerentelor care au stat la baza soluției de condamnare a inculpatului A., rezultă că, circumscris elementului material al laturii obiective a infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., au fost avute în vedere de instanțele inferioare toate acțiunile ce au constituit obiectul acuzației penale formulate de procuror, faptele imputate recurentului neputând fi privite decât în legătură cu cele reținute în sarcina inculpatei persoană juridică E. com. Valea Ciorii, Ialomița și a coinculpatului B., așa cum s-a stabilit în mod definitiv prin hotărârea atacată și cum s-a arătat anterior, acesta a acționat.

Totodată, recurentul inculpat R., în cadrul motivelor scrise de recurs a învederat că acțiunea de semnare a adeverințelor indicate în decizia instanței de apel, fiind o operațiune prevăzută de lege, nu constituie acte de conduită interzise de norma de incriminare și nu se materializează în acte de sprijinire sau ajutor, iar reținerea acestora ca fiind acte de complicitate materială și morală este nelegală, condamnarea inculpatului fiind pronunțată în lipsa unui probatoriu care să fundamenteze înscrierea faptelor sale în tiparul abstract al infracțiunii pentru care a fost condamnat, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Înalta Curte apreciază, așa cum a reținut și în cadrul încheierii de admitere în principiu din data de 20 ianuarie 2023, că prin aspectele învederate inculpatul dorește, practic, reanalizarea conținutului mijloacelor de probă administrate în cauză, pe care instanțele inferioare și-au fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori a eventualelor contradicții între ceea ce rezultă din probe, pe de-o parte și starea de fapt reținută de instanță, pe de altă parte, ori modul de administrare a probatoriului excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Ca urmare, raportat la situația factuală reținută de instanțele inferioare, ce nu mai poate fi modificată în calea extraordinară de atac, se constată că faptele imputate inculpatului R. se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., neputând fi primite criticile formulate sub acest aspect de către recurent.

Astfel, potrivit normei de incriminare, infracțiunea prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., pentru care a fost trimis în judecată și condamnat inculpatul A., în calitate de complice, constă în folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

În mod constant, în doctrină și jurisprudență s-a reținut că această infracțiune este una complexă, întrucât ocrotește, atât relațiile sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor europene, cât și cele vizând încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile producătoare de efecte juridice. Fiind o infracțiune complexă, aceasta absoarbe în conținutul ei infracțiunea de uz de fals și falsul în declarații, întrucât textul de incriminare include, în mod obligatoriu, ca element al laturii obiective folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în considerentele deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21 februarie 2020, a reținut că "infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, este o infracțiune complexă formă tip, care absoarbe în conținutul său numai uzul de fals sau, după caz, falsul în declarații, dar nu include, în schimb, în elementul său material, și falsul în înscrisuri, fie ele sub semnătură privată, fie oficiale.

Așa cum s-a statuat prin decizia nr. 4/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, infracțiunea prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 reprezintă "o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare", având ca obiect juridic principal ocrotirea relațiilor sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare.

Comisă în varianta folosirii sau prezentării de «documente ori declarații false», infracțiunea analizată cunoaște și un obiect juridic secundar, care include relațiile sociale privitoare la încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile sau declarațiile producătoare de consecințe juridice."

Prin aceeași decizie, s-a arătat că "indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declarații necorespunzătoare adevărului.

Folosirea presupune utilizarea documentului fals, inexact sau incomplet, producerea acestuia ca dovadă a conținutului său, iar prezentarea înseamnă înmânarea, oferirea respectivului înscris."

Raportat la aceste considerații, Înalta Curte constată că faptele imputate inculpatului A., astfel cum au fost reținute cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., de vreme ce acesta, în calitate de primar al comunei Valea Ciorii a semnat adeverințe și centralizatoare care au fost folosite și prezentate de coinculpatul B., reprezentantul legal al E. în vederea obținerii de subvenții din fonduri europene.

Astfel, activitatea ce i se impută recurentului, se circumscrie acțiunii specifice verbum regens al infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată și condamnat, critica formulată sub acest aspect nefiind fondată.

În raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de recurs în casație menționat [respectiv, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..], întrucât fapta recurentului inculpat A. corespunde tiparului de incriminare al infracțiunii prevăzute de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1133/A din 20 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I Penală.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B. și E., în cuantum de câte 680 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1133/A din 20 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B. și E., în cuantum de câte 680 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2023.