ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 18 septembrie 2025
Asupra apelului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 228 din data de 19 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 (un) an și 6 luni închisoare (părți civile B., C. și D.).
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și, respectiv, a dreptului de a exercita profesia de avocat, pe o durată de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și respectiv a dreptului de a exercita profesia de avocat.
S-a constatat că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatei i s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 11 luni închisoare cu aplicarea art. 83 din C. pen., prin sentința penală nr. 63/18 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia penală nr. 128/A din 23.03.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și cu infracțiunile ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 192/28.11.2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 267/A din 09.10.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și pentru care inculpata a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 2 ani și o (una) lună închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
S-a constatat că prin sentința penală nr. 192/28.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 267/A din 09.10.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 89 alin. (1) din C. pen. a fost anulată amânarea aplicării pedepsei rezultante de 11 luni închisoare stabilită în sarcina inculpatei A. prin sentința penală nr. 63/18.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 128A/23.03.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 11 luni sus-menționată în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor:
- pedeapsa de 9 luni închisoare stabilită în sarcina inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
În temeiul art. 38 alin. (1) și (2) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. rap. la art. 89 alin. (1) teza finală din C. pen. au fost contopite aceste două pedepse cu pedepsele aplicate prin sentință penală nr. 63/18.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 128 A/23.03.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,inculpata A. fiind condamnată la pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și o (una) lună închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani, conform art. 91 și 92 din C. pen.
În baza art. 97 din C. pen. s-a anulat beneficiul suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani și o lună închisoare, aplicate inculpatei prin sentința penală nr. 192/28.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 267/A din 09.10.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor:
- 1 an închisoare pentru art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (persoană vătămată E.);
- 1 an închisoare pentru art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (persoană vătămată F.);
- 1 an închisoare pentru art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (persoană vătămată G.);
- 9 luni închisoare pentru art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (s.p. 63/2022 a Curții de Apel Craiova)
- 6 luni închisoare pentru art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (s.p. 63/2022 a Curții de Apel Craiova)
- s-a înlăturat sporul de 13 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) și (2) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, de 1 an și 6 luni închisoare, cu pedepsele (cinci) aplicate prin sentința penală nr. 192/28.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 267/A din 09.10.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând ca inculpata A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 17 luni închisoare (1/3 din pedepsele de 1 an, 1 an, 1 an, 9 luni și 6 luni închisoare), în total 2 ani și 11 luni închisoare în regim de detenție, conform art. 60 din C. pen.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și, respectiv, a dreptului de a exercita profesia de avocat, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și, respectiv a dreptului de a exercita profesia de avocat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 19, 25, 397 din C. proc. pen. coroborate cu art. 1349, 1357, 1381 și 1385 din C. civ.:
- s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. și a fost obligată inculpata la plata către partea civilă a sumei de 5700 de RON, cu titlu de daune materiale, reactualizată cu dobânda legală și indicele de inflație, începând cu data de 24.02.2021 pentru suma de 3200 RON, precum și începând cu data de 05.03.2021 pentru suma de 2500 RON și până la data plății efective;
- s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. și a fost obligată inculpata la plata către partea civilă a sumei de 3620 de RON (620 RON achitată cu titlu de onorariu pentru redactare plângere împotriva procesului-verbal de contavenție, respectiv 3000 RON cu titlu de daune materiale), reactualizată cu dobânda legală și indicele de inflație începând cu data de 02.05.2022 pentru suma de 620 RON și până la data plății efective, precum și începând cu data de 27.09.2022 pentru suma de 3000 RON și până la data plății efective.
Au fost respinse capetele de cerere privind plata sumei de 750 RON - contravaloarea amenzii contravenționale pentru care inculpata nu a formulat plângere contavențională - precum și a sumei de 5000 RON cu titlu de daune morale, ca neîntemeiate.
- s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă D. și a fost obligată inculpata la plata către partea civilă a sumei de 1500 de RON (diferența neachitată din suma de 3000 RON), cu titlu de daune materiale, reactualizată cu dobânda legală și indicele de inflație, începând cu data de 01.08.2022 și până la data plății efective.
Au fost respinse capetele de cerere privind plata sumei de 400 RON contravaloarea a patru zile pentru care nu a lucrat în gospodărie, precum și a sumei de 5000 RON cu titlu de daune morale, ca neîntemeiate.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentințelor penale contopite - sentința penală nr. 63/2022 și sentința penală nr. 192/2023 ale Curții de Apel Craiova - care nu contravin prezentei hotărâri.
În temeiul art. 276 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata către:
- partea civilă B. a sumei de 3618 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 3000 RON onorariu avocat ales, precum și 618 RON cheltuieli de transport;
- partea civilă C. a sumei de 3001 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 2000 RON onorariu apărător ales, precum și 1001 RON cheltuieli de transport;
- partea civilă D. a sumei de 552 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în cheltuieli de transport.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 1000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că organele de urmărire penală au fost sesizate de către cele trei persoane vătămate cu privire la comiterea infracțiunii de înșelăciune de către inculpata A., avocat în cadrul Baroului Mehedinți, faptă constând în aceea că, în calitatea sus-menționată, inculpata a încasat diferite sume de bani pentru a le reprezenta intersele în cauze civile, însă în realitate nu a făcut niciun demers la instanțele de judecată pentru a sesiza cele reclamate de persoanele vătămate, le-a indus și le-a menținut în eroare pe o perioadă îndelungată de timp și le-a prejudiciat cu sumele încasate pe nedrept.
Astfel, prin plângerea formulată la data de 04.04.2023, H. a sesizat faptul că a fost indus în eroare de A., avocat în cadru Baroului Mehedinți, care l-a determinat să îi achite suma de 7.000 de RON cu titlu de onorariu de avocat, pentru redactarea și susținerea unor acțiuni civile, obligații pe care nu și le-a îndeplinit, cauzându-le o pagubă.
I. locuiește în județul Mehedinți si de-a lungul timpului a avut nevoie de serviciile unui avocat pentru soluționarea unor litigii civile, sens în care martorul H. a apelat la serviciile inculpatei A., avocat în cadrul Baroului Mehedinți, din anul 2006, aceasta oferindu-se să demareze procedura judiciară solicitată. Inculpata nu a făcut, însă, niciun demers judiciar, în schimb a încercat și a reușit să o inducă în eroare pe partea civilă B., pe care a contactat-o telefonic deoarece lucra în străinătate și a convins-o că a demarat procedura judiciară solicitată - partaj judiciar -, dar are nevoie de bani pentru onorariu de avocat.
Partea civilă a fost convinsă de inculpată că procedura trenează de mai multi ani, fapt ce a determinat-o să solicite fiicei sale J., căreia îi remisese anterior o sumă de bani, să îi depună în contul numitului K., soțul inculpatei A.. Astfel în zilele de 24.02.2021 și 05.03.2021, partea civilă B., prin fiica sa, a plătit inculpatei sumele de 3200 RON și 2500 RON cu titlu de onorariu avocat, fără ca inculpata să întreprindă însă vreun demers pentru a iniția o procedură judiciară cu privire la I..
Prin adresa nr. x din data de 06.10.2023, Judecătoria Vânju-Mare a comunicat că, începând cu anul 2018, pe rolul instanței au fost înregistrate două cauze civile în care H. a avut calitatea de reclamant, respectiv dosarul nr. x/2021 având ca obiect partaj judiciar, și dosarul nr. x/2023 având ca obiect revocare donație, aflat în procedura prealabilă. Examinând actele dosarului nr. x/2021, s-a constatat, însă, că cererea de chemare în judecată a fost formulată, în numele reclamantului H., de către avocatul L. din cadrul Baroului Mehedinți, la data de 09.11.2021.
În luna iulie 2021, H. i-a solicitat inculpatei A. să îi restituie, pe lângă documente, și sumele de bani primite de la el și de la soția sa, inculpata solicitând, însă, un termen de două săptămâni pentru restituirea banilor, după care un alt termen de două săptămâni, ulterior trecerii căruia nu a mai răspuns la telefon, astfel că, până în prezent, aceasta nu a restituit persoanei vătămate nicio sumă din banii încasați în baza promisiunilor mincinoase că va formula acțiunea de partaj judiciar și va urgenta soluționarea acesteia.
Persoana vătămată B. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5700 de RON, actualizată cu dobânda legală și indicele de inflație până la data plății efective, solicitând și cheltuieli de judecată.
Prin plângerea formulată la data de 15.12.2022, persoana vătămată C. a sesizat faptul că a fost indus în eroare de avocata A., care l-a determinat să îi achite suma de 620 de RON cu titlu de onorariu de avocat pentru redactarea și susținerea unei acțiuni civile pentru fiul său, M., și, totodată, să îi dea și suma de 8.000 de RON (real 3000 RON) cu titlu de împrumut, întrucât are probleme personale, un necaz cu mama sa internată în spital, asumându-și obligația de a restitui această sumă până la data de 03.10.2022, obligații pe care nu și le-a îndeplinit, cauzându-i o pagubă.
Astfel, în luna aprilie 2022, persoana vătămată C. a luat legătura cu inculpata A., deoarece avea nevoie de serviciile sale pentru redactarea unei plângeri împotriva procesului-verbal nr. x/06.04.2022 prin care fiul său, M., fusese sancționat contravențional. Persoana vătămată o cunoștea de mai mult timp pe A., care îl reprezentase anterior în două cauze, creându-i impresia că este o persoană de încredere și un bun profesionist.
La data de 02.05.2022, C. s-a prezentat la locuința inculpatei A., unde i-a relatat situația fiului său, care considera că a fost sancționat contravențional în mod nelegal, aceasta spunându-i că o să redacteze plângerea contravențională și o să se prezinte la instanță pentru a susține cauza, cei doi stabilind ca C. să îi asigure transportul, cu autoturismul propriu, la Judecătoria Orșova, unde urma să fie introdusă acțiunea. Pentru serviciile pe care urma să le presteze, inculpata a solicitat plata unui onorariu în sumă de 620 de RON, bani pe care C. i-a achitat pe loc, A. încasând această sumă fără să elibereze o chitanță și fără să prezinte persoanei vătămate un contract de asistență juridică, spunându-i doar că va redacta plângerea a doua zi, însă termenul de judecată va fi stabilit în luna septembrie, după vacanța judecătorească.
Cu ocazia audierii, persoana vătămată C. a arătat că, la data de 06.09.2022, a sunat-o pe inculpata A. pentru a o întreba când este termenul de judecată, însă aceasta nu i-a răspuns, ci i-a trimis un mesaj telefonic prin care i-a comunicat că termenul de judecată a fost fixat pentru data de 29.09.2022, ora 11:30.
Or, la data respectivă, inculpata A. era suspendată din profesie, măsură dispusă din data de 01.06.2022 și pe care nu i-a adus-o la cunoștință lui C., creându-i însă impresia că își desfășoară în continuare activitatea și că o să asigure reprezentarea în cauză la termenul stabilit. În) acest mod, inculpata A. l-a menținut în eroare pe C., situație ce i-a permis, profitând de relația de încredere pe care o stabilise cu acesta în virtutea calității de avocat, să îl determine să îi dea și o sumă de bani cu titlu de împrumut, pe lângă suma pe care i-o plătise cu titlu de onorariu, fără a avea intenția să îi restituie această sumă, după cum se va arăta în continuare.
Referitor la acest aspect, persoana vătămată C. a arătat că, la data de 27.09.2022, cu două zile înainte de termenul de judecată comunicat de inculpată prin mesajul telefonic, în timp ce se afla în comuna Godeanu, județul Mehedinți, a primit un telefon de la inculpată, care i-a spus că mama sa este internată în spital la București, unde trebuie "să-i pună stent și by pass", și că are nevoie urgent de suma de 8.000 de RON, rugându-l să îi dea acești bani în aceeași zi, până în ora 11:00, întrucât trebuie să îi trimită la București.
Impresionat de situația prezentată de inculpată, C. i-a spus acesteia că o să o ajute cu suma de 3.000 de RON, pe care o avea disponibilă și pe care o va retrage de la bancomat imediat ce va ajunge în Drobeta Turnu Severin. C. a retras suma de 3.000 de RON de la un bancomat la data de 27.09.2022, ora 09:55, după care a sunat-o pe inculpată și s-a deplasat la locuința acesteia, unde i-a înmânat suma de 3.000 de RON, pe care aceasta s-a angajat să o restituie până la data de 03.10.2022.
Persoana vătămată C. a arătat că, în dimineața zilei de 29.09.2022, a sunat-o pe A. pentru a stabili când se întâlnesc pentru a merge la Judecătoria Orșova, însă aceasta i-a spus că termenul s-a amânat pentru data de 06.10.2022. Pe data de 06.10.2022, a sunat-o, din nou, pentru a stabili când vor pleca spre judecătorie, dar inculpata i-a spus că termenul a fost preschimbat pentru data de 11.10.2022. Pe data de 11.10.2022, când a sunat-o, inculpata nu i-a răspuns, ci i-a trimis un mesaj, comunicându-i că este la penitenciar, la permanență, până la ora 8 seara, și că va merge la Orșova a doua zi "nu vă speriați, nu se întâmplă nimic, ne vedem mâine dimineață".
Din analiza mesajelor telefonice prezentate de persoana vătămată în susținerea plângerii formulate, a rezultat că, la data de 14.10.2022, inculpata A. a trimis un alt mesaj, prin care i-a comunicat lui C. că îl așteaptă "luni, la Tribunal", să îi dea actele și banii, întrucât va primi încheierea luni dimineața, prin e-mail. Întâlnirea nu a avut loc, întrucât la data de 17.10.2022, inculpata A. a trimis alte două mesaje, comunicându-i persoanei vătămate că va lipsi, întrucât "are fata bolnavă" și cerându-i să se întâlnească "miercuri dimineață la 9, la Tribunal". La data astfel stabilită, ora 07:06, A. a trimis un alt mesaj, prin care l-a anunțat pe C. că este plecată din localitate și va reveni pe data de 25.10.2022, cerându-i să o sune pe data de 26.10.2022, dimineața, pentru a stabili o întâlnire, când îi va restitui banii împrumutați, precizând că până la acea dată o să primească și hotărârea de anulare a amenzii.
Pe data de 26.10.2022, C. a sunat-o pe inculpata A. de pe telefonul soției sale, în urma apelului inculpata trimițându-i un alt mesaj, prin care i-a comunicat că "hotărârea iese luni dimineață de la semnat" și i-a cerut să se întâlnească "luni pe la 10, la Tribunal" ca să îi restituie banii și să meargă împreună să ridice hotărârea.
Întâlnirea nu a avut loc nici de această dată, iar la data de 09.11.2022, inculpata i-a trimis persoanei vătămate un alt mesaj, prin care îi comunica faptul că "a vorbit cu dna grefier" și o să îi trimită hotărârea prin poștă, o să o primească în cursul zilei de vineri sau luni, cel târziu, cerându-i să treacă "luni după 13", să îi dea hotărârea și banii. Luni, 14.11.2022, ora 09:21, C. a primit un alt mesaj, prin care inculpata i-a comunicat că a primit actele, dar nu o să fie în localitate până joi, întrucât are un deces în familie, "să o sune joi la prima oră", pentru ca la 17.11.2022, ora 07:17, să îi trimită un alt mesaj, spunându-i că o să revină în localitate duminică seara, să vină "luni dimineața să îi dea actele și banii".
Persoana vătămată a declarat că acest comportament al inculpatei care luni, 21.11.2022, i-a trimis un alt mesaj, spunându-i că a căzut și este la spital, l-a determinat să meargă la Baroul Mehedinți, aflând că aceasta este suspendată din profesie încă de la începutul lunii iunie 2022. Contactată fiind, inculpata A. i-a spus că, de fapt, nu a redactat plângerea împotriva procesului-verbal de sancționare contravențională și s-a angajat să îi restituie suma de 620 de RON, reprezentând onorariu încasat, suma de 3.000 de RON, pe care i-o dăduse cu titlu de împrumut, și suma de 750 de RON, reprezentând amenda pe care trebuia sa o plătească fiul său, trimițând persoanei vătămate, la cererea sa, și un mesaj telefonic în acest sens, prin care și-a asumat obligația de a restitui aceste sume până la data de 08.12.2022, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.
Prin adresa nr. x din data de 05.10.2023, Judecătoria Orșova a comunicat că nu a fost identificat niciun dosar în care numitul M. să fi avut calitatea de parte, modul în care acționat inculpata A. care, după ce a primit de la C. sumele solicitate cu titlu de onorariu și, ulterior, împrumut, nu a efectuat niciun demers pentru îndeplinirea obligațiilor asumate cu ocazia primirii acestor sume, relevând intenția sa de a o induce în eroare pe persoana vătămată din momentul în care a stabilit înțelegerea cu aceasta, abuzând de încrederea acordată în considerarea calității sale de avocat.
Persoana vătămată C. a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 3.620 de RON, reprezentând onorariu și împrumut acordat inculpatei A., 750 de RON, reprezentând amenda pe care aceasta nu a contestat-o în termen, și 5.000 de RON, reprezentând daune morale, solicitând reactualizarea acestora cu dobânda legală și indicele de inflație până la data plății efective, precum și cheltuieli de judecată.
Prin plângerea formulată la data de 22.08.2022, persoana vătămată D. a sesizat faptul că a fost indus în eroare de avocata A. care, în ziua de 01.08.2022, l-a sunat și l-a rugat să o împrumute cu suma de 1500 euro, deoarece are mama grav bolnavă. Întrucât anterior îi solicitase diverse sfaturi profesionale și aflând că este consătean cu părinții acesteia, impresionat de povestea și calitatea acesteia, D. a fost indus în eroare și determinat ca, în ziua de 02.08.2022, să îi dea inculpatei suma de 3.000 de RON cu titlu de împrumut, inculpata afirmând că va restitui această sumă până la data de 09.08.2022, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, cauzându-i o pagubă.
Cu ocazia audierii, D. a arătat că, în cadrul întâlnirii avute în anul 2021, inculpata A. i-a creat impresia unui om serios, constatând cu această ocazie că îi știa și pe părinții săi, provenind din aceeași comună. Astfel, impresionat de situația acesteia, a fost de acord să îi dea suma de 3.000 de RON pe care îi avea în casă, întrucât fusese nevoit să renunțe la un tratament pe care trebuia să îl facă la un sanatoriu din Mangalia, însă i-a spus acesteia că trebuie să îi restituie banii până la data de 09.08.2022, când urma să meargă la Casa de Pensii să ridice un bilet de tratament pentru care trebuia să achite suma de 2.700 de RON.
În acest sens, în ziua de 02.08.2022 inculpata s-a prevalat de calitatea de avocat, de ascendentul pe care îl avea asupra părții civile ca urmare a sfaturilor juridice acordate anterior și astfel, prin inducerea și menținerea în eroare a părții civile, a obținut de la aceasta suma de 3.000 RON, pe care altfel nu ar fi obținut-o, în condițiile în care inculpata nu mai putea exercita profesia de avocat încă din data de 01.06.2022 când fusese suspendată din Baroul Mehedinți, nemaiputând realiza venituri din profesie. Inculpata a promis că va restitui banii părții civile până la data de 08.08.2022, ora 11:00.
După ce i-a dat suma de 3.000 de RON inculpatei, persoana vătămată D. a avut o discuție telefonică cu martorul N., care îl sunase pentru a-l întreba motivul pentru care inculpata îi ceruse numărul său de telefon, spunându-i acestuia că a împrumutat-o cu suma de 3.000 de RON și că A. i-a promis că îi va da înapoi acești bani după o săptămână.
La data de 08.08.2022, inculpata A. l-a anunțat însă pe D. că nu poate să îi restituie banii, întrucât "are limitare pe cont", promițându-i că o să îi primească a doua zi. După ce a discutat cu inculpata, D. l-a sunat pe martorul N., care a arătat că îl avertizase în legătură cu comportamentul acesteia, sfătuindu-l să nu îi dea banii, spunându-i, supărat, că A. nu îi mai dă banii înapoi.
La data de 09.08.2022, ora 10:25, inculpata i-a trimis persoanei vătămate D. un mesaj telefonic, depus în susținerea plângerii formulate, prin care i-a solicitat să se întâlnească cu fiica sa, care o să îi dea o parte din banii împrumutați - 1.250 de RON și 50 de euro, în condițiile în care D. îi spusese că la acea dată avea nevoie de întreaga sumă împrumutată pentru achitarea biletului de tratament - urmând ca diferența să i-o restituie a doua zi.
După primirea mesajului, D. l-a sunat pe martorul N., mergând împreună la locuința inculpatei A., unde D. a primit, de la fiica acesteia, 1.250 de RON și 50 de euro.
Ulterior acestui moment, inculpata a refuzat să se întâlnească cu persoana vătămată pentru a-i restitui restul banilor împrumutați, invocând, ca și în cazul persoanei vătămate C., diferite pretexte pentru a amâna întâlnirea, după care i-a blocat numărul de telefon.
Împreună cu martorul N., persoana vătămată D. s-a deplasat la Baroul Mehedinți pentru a solicita relații referitor la situația avocatei A., fiind îndrumat să formuleze plângere penală, întrucât nu este prima persoană aflată în această situație.
Persoana vătămată D. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.500 de RON, reprezentând diferența neachitată din împrumutul de 3.000 de RON acordat inculpatei, reactualizată cu indicele de inflație și dobânda legală, suma de 400 RON pentru cele patru zile când s-a prezentat la organele judiciare și nu a putut presta muncă în propria gospodărie, 5000 RON cu titlu de daune morale, precum și cheltuielile de transport.
Examinând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că inculpata A. nu a avut niciodată intenția de a-și îndeplini obligațiile asumate în calitate de avocat, în schimbul onorariului încasat de la persoanele vătămate, neefectuând niciun act în acest sens, iar după suspendarea sa din profesie, prevalându-se în continuare de calitatea sa de avocat și de ascendentul pe care îl avea asupra părților civile - cărora anterior le acordase "sfaturi juridice, - a continuat activitatea infracțională prin solicitarea de sume de bani cu titlu de împrumut de la persoane în vârstă, cu care stabilise o relație de încredere în timpul exercitării profesiei, fără a intenționa să restituie sumele date în condițiile stabilite cu acestea, obligație pe care și-a asumat-o doar pentru a le convinge să îi dea banii.
Având în vedere modalitatea de comitere a faptelor, s-a constatat că inculpata A. a acționat în baza unei rezoluții infracționale unice de a obține foloase patrimoniale injuste prin inducerea în eroare a persoanelor vătămate B., C. și D., pe care le-a cunoscut în calitate de avocat, profitând de această calitate, de vârsta și de buna-credință a persoanelor vătămate, cărora le-a creat convingerea că nu ar putea comite fapte care să îi prejudicieze.
Situația de fapt descrisă a rezultat din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv: declarații părți civile, chitanțe depunere numerar eliberate martorei J., înscris privind retragerea sumei de 3.000 de RON eliberat părții civile C., procese-verbale de redare în formă scrisă a mesajelor telefonice și a istoricului convorbirilor telefonice purtate de părțile civile C. și D. cu inculpata A., prezentate de părțile civile cu ocazia audierii, adrese Judecătoria Vînju Mare, adresă Judecătoria Orșova, adresă Baroul Mehedinți, declarații martori.
Prin declarația autentică notarială din data de 11.06.2024, inculpata A. a recunoscut total și necondiționat faptele expuse în actul de sesizare, și-a însușit probele din cursul urmăririi penale și a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată, potrivit dispozițiilor art. 375 coroborat cu dispozițiile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen.
Prima instanță a reținut că, în prezenta cauză, situația de fapt reținută în actul de sesizare este identică cu situația de fapt însușită și recunoscută de inculpată și de asemenea, identică cu situația de fapt reținută de instanță în urma analizării materialului probator administrat în faza de urmărire penală.
Ca atare, s-a constatat că, în drept, faptele inculpatei A. care, la intervale diferite de timp - respectiv în luna februarie 2021, la data de 02.05.2022, la data de 01.08.2022 și la data de 27.09.2022 - acționând în baza unei rezoluții infracționale unice de a obține foloase patrimoniale injuste, le-a indus în eroare pe persoanele vătămate B., de la care a pretins și a primit în tranșe, la datele de 24.02.2021 și 05.03.2021, suma de 5.700 de RON cu titlu de onorariu de avocat și taxe procesuale pentru "soluționarea dosarului" soțului său, H., dosar care nu exista în realitate, C., de la care a pretins și la data de 02.05.2022 a primit suma de 620 de RON cu titlu de onorariu de avocat pentru redactarea și susținerea unei acțiuni civile în numele fiului său, M., fără să efectueze vreuna dintre aceste activități, D., pe care l-a determinat tot ca urmare a calității sale de avocat să îi dea la data de 02.08.2022, deși era suspendată din funcție, suma de 3.000 de RON cu titlu de împrumut, asumându-și în mod mincinos obligația de a-i restitui întreaga sumă până la data de 09.08.2022, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, și C., pe care l-a determinat la data de 27.09.2022, deși era suspendată din funcție încă de la începutul lunii iunie 2022, să îi dea suma de 3.000 de RON cu titlu de împrumut, asumându-și în mod mincinos obligația de a-i restitui această sumă până la data de 03.10.2022, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, cauzând persoanelor vătămate, prin actele de inducere în eroare efectuate, o pagubă în sumă totală de 12.320 de RON, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpata a urmărit ca prin activitatea de inducere și menținere în eroare a celor trei persoane vătămate care au apelat la serviciile sale de avocat, să obțină pentru sine un folos patrimonial injust și să le cauzeze acestora o pagubă, cât timp banii plătiți de către părțile civile erau folosiți de către inculpată în interes propriu, iar nu în interesul clienților, ea nepromovând nicio acțiune în justiție în numele clienților săi și neachitând nicio taxă. Inculpata a acționat cu intenție directă, prevăzând rezultatele faptelor sale și urmărind producerea lor, cunoscând încă de la început că nu a introdus și susținut nicio acțiune in justiție.
În ceea ce privește tratamentul sancționator, reținând dispozițiile art. 74 din C. pen. și scopul pedepsei, prima instanță a avut în vedere modul de comitere a fiecărui act material, împrejurarea că inculpata a exercitat atribuții specifice profesiei de avocat, însă prin deturnarea de la finalitatea sa legală în scopul înavuțirii personale, fără exercitarea serviciului legal, precum și datele personale ale inculpatei care are antecedente penale, a adoptat o conduită procesuală sinceră, însă nu s-a prezentat în fața organelor judiciare, nu a depus niciun efort pentru achitarea prejudiciului, deși a primit mai multe termene de judecată alocate în acest scop, beneficiază de un nivel ridicat de educație, are o vârstă tânără, studii universitare și profesia de avocat.
În raport cu aceste circumstanțe, prima instanță a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii continuate de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și, respectiv, a dreptului de a exercita profesia de avocat, pe o durată de 2 ani, întrucât, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana inculpatei, această pedeapsă este absolut necesară.
Prima instanță a constatat, de asemenea, că inculpata a mai fost trimisă în judecată și condamnată pentru același gen de infracțiuni concurente cu cea dedusă judecății, respectiv, infracțiunile pentru care inculpatei i s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 11 luni închisoare, cu aplicarea art. 83 din C. pen., prin sentința penală nr. 63/18 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia penală nr. 128/A din 23.03.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și infracțiunile care au făcut obiectul sentinței penale nr. 192/28.11.2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 267/A din 09.10.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și pentru care inculpata a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 2 ani și o lună închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Prin urmare, prima instanță a descontopit pedeapsa rezultantă de 11 luni închisoare stabilită în sarcina inculpatei A. prin sentința penală nr. 63/18.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după care a constatat că cele două pedepse astfel repuse în individualitatea lor au fost contopite cu pedepsele aplicate prin sentință penală nr. 63/18.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, aplicând, în final, inculpatei A. pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și o (una) lună închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani, conform art. 91 și 92 din C. pen.
În baza art. 97 din C. pen. s-a anulat beneficiul suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani și o lună închisoare, aplicate inculpatei prin sentința penală nr. 192/28.11.2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, s-a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor și au fost contopite pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre - 1 an și 6 luni închisoare - cu pedepsele (cinci) aplicate prin sentința penală nr. 192/28.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, urmând ca inculpata A. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 17 luni închisoare (1/3 din pedepsele de 1 an, 1 an, 1 an, 9 luni și 6 luni închisoare), în total 2 ani și 11 luni închisoare în regim de detenție.
Prima instanță a apreciat că această modalitate de individualizare este singura aptă să realizeze scopul preventiv-educativ și sancționator al pedepsei, ținând seama de perseverența infracțională a inculpatei care a comis 6 infracțiuni de înșelăciune, de calitatea acesteia, de modul calificat de comitere a infracțiunilor, de prevalarea de această calitate la inducerea și menținerea în eroare a părților civile, de faptul că nu s-a prezentat în fața organelor judiciare și, deși a solicitat și i-au fost acordate mai multe termene de judecată pentru a achita prejudiciile cauzate părților civile, nu a făcut niciun demers în acest sens.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a constatat că persoana vătămată B. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5.700 de RON, actualizată cu dobânda legală și indicele de inflație până la data plății efective, solicitând și cheltuieli de judecată.
Persoana vătămată C. a declarat că se constituie parte civilă cu sumele de 3.620 de RON, reprezentând onorariu și împrumut acordat inculpatei A., 750 de RON, reprezentând amenda pe care aceasta nu a contestat-o în termen, și 5.000 de RON, reprezentând daune morale, solicitând reactualizarea acestora cu dobânda legală și indicele de inflație până la data plății efective, precum și cheltuieli de judecată.
Persoana vătămată D. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.500 de RON, reprezentând diferența neachitată din împrumutul de 3.000 de RON acordat inculpatei, reactualizată cu indicele de inflație și dobânda legală, suma de 400 RON pentru cele patru zile când s-a prezentat la organele judiciare și nu a putut presta muncă în propria gospodărie, 5.000 RON cu titlu de daune morale, precum și cheltuielile de transport.
Analizând acțiunile civile exercitate în mod legal de către părțile civile, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, întrucât inculpata se face vinovată de săvârșirea unei fapte ilicite, fapta ilicită de înșelăciune mai sus prezentată a produs prejudicii materiale părților civile, există legătură de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită cu vinovăție de către inculpată și prejudiciul material cauzat părților civile.
Instanța a avut în vedere prejudiciul material produs prin infracțiunea de înșelăciune, constând în sumele de bani acordate inculpatei ca urmare a manoperelor sale dolosive de inducere și de menținere în eroare a părților civile, acordând sumele astfel cum au fost solicitate, reactualizate cu rata inflației și dobânda legală din ziua cauzării prejudiciului și până la data plății efective - art. 1381 din C. civ. - întrucât răspunderea civilă delictuală este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului produs - art. 1385 din C. civ. -, care presupune acoperirea atât a pierderii suferite - damnum emergens - de către partea civilă, cât și a câștigului nerealizat -lucrum cessans.
În ceea ce privește solicitările de acordare a sumelor de 750 RON, amenda contravențională corespunzătoare procesului-verbal de contravenție necontestat, precum și a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale - parte civilă C., respectiv 400 RON contravaloarea a patru zile cât nu a prestat muncă în gospodărie, întrucât a fost prezent la organele judiciare, precum și a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale - partea civilă D., prima instanță a respins aceste capete de cerere ca neîntemeiate, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, sumele solicitate nefiind în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită săvârșită de către inculpată.
S-a reținut că sumele de 750 RON, amenda contravențională aplicată, și respectiv de 400 RON solicitată de către partea civilă D., nu reprezintă un prejudiciu cert, întrucât, și în cazul în care inculpata ar fi contestat actul administrativ în numele părții civile C., exista probabilitatea respingerii acțiunii civile neexercitate de către inculpată. Aceleași argumente au fost avute în vedere instanța în ceea ce privește solicitarea părții civile D. de acordare a sumei de 400 RON pentru zilele în care a fost prezent la organele judiciare și nu a putut presta muncă în gospodărie, întrucât acest prejudiciu nu este cert, nefiind dovedit prin niciun mijloc de probă, deși, potrivit dispozițiilor legii civile, sarcina probei revenea părții.
În ceea ce privește sumele de câte 5.000 RON solicitate de către părțile civile cu titlu de daune morale, prima instanță a constatat că acest capăt de cerere este neîntemeiat, având în vedere că fapta penală săvârșită de către inculpată este cauzatoare doar de prejudicii materiale, sume acordate conform solicitărilor și îndreptățirilor părților, iar simpla condamnare a inculpatei la pedeapsa închisorii este de natură să dea satisfacție acestora.
*****
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal, inculpata A., fără a motiva calea de atac declarată.
Deși legal citată la adresa de domiciliu (inclusiv cu mandat de aducere), la adresa de poștă electronică indicată în corespondența cu instanța de apel și prin afișare la ușa instanței, apelanta inculpată nu s-a prezentat la termenele acordate de către instanța de apel, limitându-se la a solicita, în mod repetat, amânarea cauzei fie din motive medicale, fie pentru a acoperi prejudiciul cauzat părților civile.
Din oficiu, în vederea verificării legalității tratamentului sancționator, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus atașarea în fotocopie a sentințelor penale nr. 63/18.03.2022 și 192/28.11.2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, însoțite de referat privind situația executării pedepselor.
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază fondat apelul declarat, însă numai în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente:
Soluționarea cauzei de față în procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii învinuirii s-a făcut, în primă instanță, cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1) și art. 377 din C. proc. pen., inculpata A. declarând personal (prin declarația notarială autentificată sub nr. x din data de 11.06.2024 de Biroul Individual Notarial "O."), anterior începerii cercetării judecătorești, că recunoaște fapta reținută în actul de sesizare și solicită ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Subsecvent valorificării acestei opțiuni procesuale, probatoriul administrat în cauză a fost judicios evaluat de către instanța de fond și a rămas necontestat pe parcursul celor două grade de jurisdicție, Înalta Curte concluzionând, în urma propriei analize a probelor existente - respectiv, declarațiile părților civile, înscrisurile existente la dosar, declarațiilor martorilor N., J. și procesele-verbale de redare a mesajelor scrise purtate de inculpată cu C. și D. - că acesta are aptitudinea de a dovedi acuzația penală adusă inculpatei A., dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Ca urmare, similar primei instanțe, Înalta Curte constată că apelanta inculpată a comis infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în perioada februarie 2021 - 27 septembrie 2022, prin acte materiale repetate, dar acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpata A. le-a indus și, după caz, menținut în eroare pe persoanele vătămate B., C. și D. prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, în scopul obținerii pentru sine de foloase patrimoniale injuste, cauzând celor trei persoane vătămate pagube materiale în valoare totală de 12.320 RON.
În cazul persoanei vătămate B., activitatea de inducere în eroare derulată începând cu luna februarie 2021 s-a concretizat în prezentarea ca adevărat a faptului mincinos că inculpata, în calitate de avocat, ar fi introdus la Judecătoria Vânju Mare o acțiune civilă având ca obiect partaj judiciar, demersul său ilicit având ca scop obținerea injustă a sumei de 5.700 RON cu titlu de onorariu avocat și taxe procesuale aferente. Deși, în realitate, nu a formulat vreo cerere de chemare în judecată și nu a desfășurat activități juridice specifice profesiei de avocat, inculpata a primit în mod succesiv suma de bani pretinsă în mod injust de la partea civilă la datele de 24 februarie 2021 și 5 martie 2021, date care marchează, astfel, momentul consumării acestui episod al activității infracționale.
În cazul persoanei vătămate C., activitatea de inducere și de menținere în eroare derulată începând cu luna aprilie 2022 s-a concretizat, pe de-o parte, în prezentarea ca adevărat a faptului mincinos că inculpata, în calitate de avocat, ar fi introdus la Judecătoria Orșova o plângere contravențională împotriva procesului-verbal de sancționare contravențională a fiului părții civile, demersul ilicit al inculpatei având ca scop obținerea injustă a sumei de 620 RON cu titlu de onorariu avocat.
Aceeași activitate ilicită a presupus, pe de altă parte, și menținerea ulterioară în eroare a părții civile pe parcursul lunii septembrie 2022, când, deși nu mai exercita profesia de avocat (fiind suspendată din profesie începând cu data de 1 iunie 2022), inculpata a pretins totuși, în mod mincinos, că acordă în continuare reprezentare juridică părții civile în respectiva cauză și, pe fondul ascendentului profesional astfel creat, invocând împrejurarea nereală a unei urgențe medicale în familie, l-a determinat pe acesta să îi remită, suplimentar, și suma de 3.000 de RON. În această modalitate, inculpata a primit de la partea civilă C. suma totală de 3620 RON la datele de 2 mai 2022 și 27 septembrie 2022, date care marchează, astfel, momentul consumării celor două acte materiale circumscrise acestui episod al activității infracționale.
În fine, în cazul persoanei vătămate D., activitatea de inducere în eroare derulată în luna august 2022 s-a concretizat în prezentarea ca adevărat a faptului mincinos că inculpata ar fi avut urgent nevoie de o sumă de bani ca urmare a internării mamei sale în spital (presupusă urgență invocată și în discuțiile purtate imediat ulterior cu C.), demersul său ilicit având ca scop obținerea injustă a sumei de 1500 de euro, pe fondul suspendării inculpatei din profesie. Speculând în beneficiul său buna reputație pe care partea civilă o asocia calității de avocat și ascunzându-i acestuia din urmă situația sa profesională reală, urmare căreia nu mai obținea venituri care să îi permită restituirea sumei pretinse, inculpata A. a primit doar suma de 3.000 RON de la partea civilă la data de 1 august 2022, dată care marchează, astfel, momentul consumării acestui episod al activității infracționale. Prejudiciul cauzat a fost parțial recuperat, prin restituirea sumelor de 1.250 RON și 50 de euro.
Fiecare dintre cele patru acte materiale anterior descrise realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) din C. pen., iar intervalele relativ scurte de timp la care au fost comise și modul asemănător de operare relevă faptul că inculpata a acționat în baza unei rezoluții infracționale unice, ceea ce justifică reținerea formei continuate a infracțiunii, prevăzute de art. 35 alin. (1) din C. pen.
Constatând, prin urmare, că particularitățile factuale ale acuzației și încadrarea juridică a faptei - necontestate de către apelanta inculpată - au fost corect reținute de către prima instanță, Înalta Curte apreciază legală și temeinică hotărârea apelată sub acest aspect.
Sub aspectul tratamentului sancționator, constată, de asemenea, că stabilirea unei pedepse principale cu o durată de 1 an și 6 luni închisoare, orientată spre maximul limitei speciale prevăzute de lege (3 ani închisoare), reduse cu o treime ca efect al incidenței cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., reflectă o justă evaluare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen.
Circumstanțele în care inculpata A. a înțeles să speculeze în beneficiul său, în mod repetat, atât ascendentul pe care calitatea de avocat i-l conferea în raporturile cu cele trei persoane vătămate, cât și dorința legitimă a unora dintre acestea (B. și C.) de a beneficia de servicii de asistență juridică în diverse situații litigioase, modalitatea în care aceasta a plănuit și a reușit să obțină sume consistente de bani de la persoane cu posibilități materiale limitate, caracterul repetat al faptelor și gravitatea rezultatului produs, echivalent unei valori însemnate a prejudiciului material total cauzat, ce nu a fost recuperat decât într-o proporție nesemnificativă, evidențiază un grad de pericol social concret ridicat al faptei comise.
Circumstanțele personale ale inculpatei A. pun în lumină, la rândul lor, o periculozitate însemnată a persoanei acesteia, căreia trebuie să îi corespundă o sancțiune penală aptă să permită în mod real realizarea tuturor funcțiilor pedepsei și în special a scopului său preventiv-educativ.
Înalta Curte are în vedere, în mod particular, antecedentele penale ale inculpatei, care a fost condamnată în mod repetat pentru alte cinci fapte concurente de același gen (unele dintre actele materiale deduse judecății fiind săvârșite la scurt timp după condamnarea sa în primă instanță prin sentința penală nr. 63 din 18 martie 2022 a Curții de Apel Craiova) vădind, astfel, perseverență infracțională, indiferență față de avertismentul primit anterior din partea organelor judiciare și o capacitate limitată de a-și adapta conduita normelor de conviețuire socială. O atare concluzie este susținută inclusiv de conduita inculpatei pe parcursul judecării prezentei cauze în apel, când, deși legal citată, aceasta nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele acordate și, invocând declarativ disponibilitatea de a acoperi prejudiciul cauzat, fără a face însă minime demersuri pentru a contacta persoanele vătămate, a determinat tergiversarea soluționării cauzei.
În considerarea tuturor acestor circumstanțe, Înalta Curte concluzionează că pedeapsa principală stabilită de prima instanță, dar și pedepsele complementare și accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. (inclusiv dreptul de a exercita profesia de avocat de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), corespund particularităților cauzei, gravității infracțiunii comise și persoanei inculpatei, fiind necesare pentru atingerea finalității coercitive și educative a sancțiunii penale.
În ceea ce privește modalitatea în care prima instanță a valorificat concursul de infracțiuni dintre fapta dedusă judecății și faptele pentru care inculpata A. a fost condamnată anterior prin sentințele penale nr. 63 din 18 martie 2022 și nr. 192 din 28 noiembrie 2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte nu identifică eventuale aspecte de nelegalitate care să justifice anularea hotărârii.
Infracțiunile reținute prin hotărârile sus-menționate alcătuiesc o pluralitate sub forma concursului, iar săvârșirea infracțiunii deduse judecății justifică aplicarea dispozițiilor art. 97 alin. (1) din C. pen. privind anularea suspendării sub supra