ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 678/2023 din 05 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 10 din data de 14 ianuarie 2022 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. x/2019, în baza art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma asimilată infracțiunilor de corupție.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 67 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, ce se va executa pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1), lit. a) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, ce se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată că executată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 67 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ce se va executa pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ce se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată că executată.

În baza art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 38 C. pen. rap. la art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. cu datele de identificare de mai sus la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de abuz în serviciu.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 67 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, ce se va executa pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1), lit. a) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, ce se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată că executată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 67 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ce se va executa pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ce se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată că executată.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată au fost săvârșite în concurs.

În baza art. 38 alin. (1) și (2), art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 10 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 8 luni (din pedeapsa de 2 ani), inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) și (3) lit. a) C. pen., a fost aplicată inculpatului alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., respectiv interzicerea inculpatului a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea inculpatului a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ce se va executa pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost aplicată inculpatului alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa accesorie cea mai grea, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv interzicerea inculpatului a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea inculpatului a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat ce se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată că executată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii pe o perioadă de 24 de ore din data de 30.03.2017, ora 15:00, până la data de 31.03.2017, ora 15:00.

A fost menținut sechestrul asigurator asupra bunurilor imobile ale inculpatului până la concurența sumei de 125.820 RON, măsură luată prin încheierea din data de 24.10.2019, rămasă definitivă prin necontestare.

În baza art. 25, art. 393 alin. (3) și art. 397 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă UAT Drăghiceni și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 111,588.24 RON.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6000 RON, din care 3000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și 3000 RON în faza de judecată.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel de inculpatul A. și partea civilă U.A.T. Comuna Drăghiceni - prin primar.

Prin decizia penală nr. 678/A din 5 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și de partea civilă U.A.T. Comuna Drăghiceni - prin primar, împotriva sentinței penale nr. 10 din data de 14 ianuarie 2022 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. x/2019.

Curtea de Apel a reținut că fapta inculpatului A., care în calitate de primar al comunei Drăghiceni, a dispus în luna martie 2016 efectuarea de lucrări de investiții (modernizare) la holul și sala de festivități din incinta clădirii Căminului Cultural Drăghiceni, fără să existe aprobarea Consiliului Local Drăghiceni și fără să existe sursă de finanțare, iar apoi a dispus continuarea acestor lucrări și după data de 31.03.2016, dată la care Consiliul Local Drăghiceni a adoptat o hotărâre prin care a fost respins proiectul ce viza efectuarea lucrărilor de modernizare la obiectivul arătat mai sus, producându-se astfel un prejudiciu total UAT Drăghiceni în sumă de 84.683,38 RON, concomitent cu crearea unui folos material necuvenit S.C. B. S.R.L. Caracal, în cuantum de 63.235,068 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de abuz în serviciu în forma asimilată infracțiunilor de corupție, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În cauză a fost reținută aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. referitor la concursul de infracțiuni întrucât această faptă este concurentă cu infracțiunea prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., apreciindu-se în mod corect de instanța de fond că fapta inculpatului A., care în perioada 01.01-31.12.2015 a dispus decontarea cantității de 4798,51 litri motorină și 112,02 litri benzină în valoare totală de 26.905,24 RON, cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv fără că documentul de plată să fie însoțit de documente justificative care să arate în mod cert consumul de carburant, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Instanța de apel a constatat că, prin efectuarea unor demersuri nelegale în vederea efectuării lucrărilor de modernizare la clădirea Căminului cultural Drăghiceni, inculpatul A. a încălcat dispozițiile legale ce trebuiau respectate.

În continuare, Curtea a constatat că nu a existat în Unitatea Administrativă Drăghiceni niciun document cu privire la achiziția și execuția lucrării respective, iar, pe de altă parte, prin modalitatea în care a acționat inculpatul A., primarul comunei Drăghiceni, pentru contractarea lucrărilor de modernizare la clădirea Căminului Cultural, au fost încălcate de către acesta mai multe acte normative, legi sau ordonanțe de urgență ce reglementau la momentul respectiv procedura de efectuare a unor lucrări de investiții, respectiv: Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale: art. 14 alin. (3), (4) și 5 intitulat "Reguli bugetare": (3) "Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.; Art. 1 alin. (2) din Legea 273/2006 alin. (4), conform căruia "Nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.", alin. (5) care prevede că "După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicații asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective", precum și următoarele texte de lege:

- Art. 23 intitulat "Responsabilitățile ordonatorilor de credite"

- Art. 54 - "execuția bugetară", alin. (1):

"În procesul execuției bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament, lichidare, ordonanțare, plată".

Legea nr. 82/1991 a contabilității:

- Art. 6, alin. (1) și (2): (1) "Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ."

- (2) "Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.

- Art. 11:

"Deținerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar și alte drepturi și obligații, precum și efectuarea de operațiuni economice fără să fie înregistrate în contabilitate sunt interzise".

O.U.G. nr. 34/2006 (în vigoare la momentul efectuării lucrărilor de modernizare la clădirea Căminului cultural Drăghiceni) privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii:

- Art. 2 alin. (2):

"Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică sunt:

f) eficiența utilizării fondurilor"

- Art. 19:

"Autoritatea contractantă achiziționează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției, estimată conform prevederilor secțiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depășește echivalentul în RON a 30.000 euro, exclusiv TVA pentru fiecare achiziție de produse ori servicii, respectiv a 100.000 euro, exclusiv TVA, pentru fiecare achiziție de lucrări. Achiziția se realizează pe bază de document justificativ."

- Art. 25 alin. (1):

"Autoritatea contractantă are obligația de a estima valoarea contractului de achiziție publică pe baza calculării și însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, fără taxa/valoare adăugată, luând în considerare orice forme și opțiuni și, în măsura în care acestea pot fi anticipate la momentul estimării, orice eventuale suplimentări sau majorări ale valorii contractului";

- Art. 26:

"Valoarea estimată a contractului de achiziție publică trebuie să fie determinată înainte de inițierea procedurii de atribuire a contractului respectiv. Această valoare trebuie să fie valabilă la momentul transmiterii spre publicare a anunțului de participare sau, în cazul în care procedura de atribuire nu presupune publicarea unui astfel de anunț, la momentul transmiterii invitației de participare."

Contrar celor susținute de apelant, s-a subliniat că în mod real s-a creat un prejudiciu unității administrativ teritoriale constând în suma de bani ce reprezintă valoarea lucrărilor efectuate, sumă de bani pe care societatea comercială a și obținut-o în fapt de la unitatea administrativ teritorială în urma unei acțiuni civile în instanță.

În legătură cu acțiunea civilă la care face referire apelantul, Curtea de apel a reținut că aceasta nu poate primi valențele susținute în cererea de apel, ci dimpotrivă, S.C. B. S.R.L. Caracal a introdus o acțiune civilă la instanța de judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei, Primăria com. Drăghiceni, la plata contravalorii lucrărilor, dat fiind că lucrarea de investiție efectuată la Clădirea căminului cultural Drăghiceni nu a fost aprobată de Consiliul Local Drăghiceni, unitatea administrativ teritorială a fost în imposibilitatea de a achita constructorului valoarea lucrărilor efectuate.

În ceea ce privește critica inculpatului în sensul că se impune trimiterea cauzei la instanța de fond spre rejudecare, aceasta nu a putut fi primită, întrucât, în speță, nu a fost identificată nicio ipoteză din art. 421 alin. (2) pct. b C. proc. pen., din care să rezulte că se impune rejudecarea prezentei cauze de instanța de fond.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului, la data de 10 aprilie 2023, semnând personal dovada de primire, astfel că data până la care inculpatul avea posibilitatea să declare recurs în casație este 11 mai 2023, inclusiv.

Împotriva deciziei instanței de apel, la data de 20 aprilie 2023, inculpatul, prin apărător ales, avocat C., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, în temeiul art. 433 si urm. C. proc. pen., a formulat recurs în casație, invocând cazurile de casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 și pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., inculpatul a arătat că hotărârile primei instanțe și celei de apel sunt nelegale, întrucât au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor care reglementează competența materială.

Inculpatul a avut în vedere faptul că, în raport cu infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată (art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen.), competența în faza de urmărire penală aparținea Direcției Naționale Anticorupție și nu Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal. În acest context, a apreciat că tribunalului, ca primă instanță, îi revenea competența de soluționare a cauzei.

Referitor la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a arătat că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, s-a subliniat de către inculpat că faptele prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., nu întrunesc elementele constitutive cerute de lege. S-a susținut că, în anumite circumstanțe, constituie contravenții conform art. 78 din Legea nr. 273/2006.

Totodată, inculpatul a precizat că plata efectuată de către U.A.T. comuna Drăghiceni către S.C. B. S.R.L. s-a realizat în baza unei hotărâri judecătorești și nu a încălcării atribuțiilor de serviciu, motiv pentru care nu a fost procurat un folos necuvenit unui terț.

Din motivarea instanței de apel se apreciază că nu rezultă care sunt atribuțiile din legislația primară care ar fi fost încălcate de către inculpat, motiv pentru care faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, ținând seama și de decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale.

În final, s-a solicitat admiterea recursului în casație și achitarea inculpatului, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În temeiul art. 441 C. proc. pen. a solicitat suspendarea hotărârii până la soluționarea recursului în casație.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 11 mai 2023, procedura de comunicare a recursului în casație fiind îndeplinită.

La data de 12 iunie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., prin încheierea din 20 iunie 2023, Înalta Curte, apreciind că sunt îndeplinite prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia, fiind respinsă, totodată, cererea de suspendare a executării hotărârii.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., recurentul inculpat a arătat că hotărârile primei instanțe și celei de apel sunt nelegale, întrucât au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor care reglementează competența materială, considerând că în raport cu infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată (art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen.), competența în faza de urmărire penală aparținea Direcției Naționale Anticorupție și nu Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs în casație este nefondat, întrucât recurentul-inculpat, la data săvârșirii faptei, avea calitatea de primar al Comunei Drăghiceni și nu al unui municipiu, iar paguba produsă nu depășea suma de 200.000 de RON, care să atragă competența Direcției Naționale Anticorupție potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 43/2002. Recurentul-inculpat invocă teza a II-a a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a), care se referă însă la situația în care valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în RON a 10.000 euro și nu la paguba produsă.

Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul-inculpat a susținut că cele două fapte prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., nu întrunesc elementele constitutive cerute de lege.

Înalta Curte subliniază că abuzul în serviciu este destinat a permite sancționarea penală a exercitării abuzive, cu încălcarea legii, a atribuțiilor ce revin funcționarilor publici atunci când se produce un rezultat păgubitor, ceea ce nu înseamnă, însă, că el constituie un remediu judiciar menit a permite, indirect, dar exclusiv, cenzurarea legalității unor acte în privința cărora legiuitorul a instituit proceduri și competențe distincte.

În decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 517/8.07.2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Astfel, instanța de contencios constituțional a restrâns în mod substanțial câmpul de aplicare a normelor ce incriminează abuzul în serviciu, stabilind, în considerentele deciziei nr. 405 din 15.06.2016, că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară, respectiv legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului, fiind, astfel, excluse din sfera actelor abuzive, în înțelesul legii penale, acele comportamente ale funcționarului public care sunt interzise prin alte acte normative.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "raportarea organelor judiciare la o sferă normativă largă care cuprinde, pe lângă legi și ordonanțe ale Guvernului, și acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine, coduri etice și deontologice, regulamente de organizare internă, fișa postului, are influență asupra laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acțiuni sau inacțiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracțiunii, dar care nu sunt prevăzute în acte normative de reglementare primară ... ajungându-se, astfel, ca latura obiectivă a abuzului în serviciu să fie configurată atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât și de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat (în cazul fișei postului), lucru inacceptabil în sistemul juridic de drept penal."

Instanța constituțională a concluzionat că, în materie penală, principiul legalității incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar (respectiv Parlamentul, prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție, sau Guvernul, prin emiterea ordonanțelor sau ordonanțelor de urgență, în baza delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție) să poată stabili conduita pe care destinatarii legii sunt obligați să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale, astfel încât sintagma "îndeplinește în mod defectuos" nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează "prin încălcarea legii".

Așadar, orice acuzație având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a nesocotit îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea respectivelor atribuții a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită de Curtea Constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 405 din 15.06.2016 și nr. 392 din 06.06.2017.

La paragrafele 51; 53-56; 60-61; 64 ale Deciziei nr. 405/2016, Curtea Constituțională a adus clarificări asupra sintagmei supuse examinării și anume:

-pct. 51 Curtea reține că, deși cele două standarde coexistă, standardul subiectiv nu poate exceda standardului obiectiv, în analiza modalității de executare a unei atribuții de serviciu acesta din urmă fiind prioritar. Totodată, Curtea reține că, întrucât standardul obiectiv este determinat și circumscris prescripției normative, reglementarea atribuțiilor de serviciu și a modalității de exercitare a acestora determină sfera de cuprindere a acestui standard. Acesta nu poate, fără a încălca principiul previzibilității, să aibă o sferă de cuprindere mai largă decât prescripția normativă în domeniu. Pe cale de consecință, unei persoane nu i se poate imputa încălcarea standardului obiectiv prin constatarea neîndeplinirii de către aceasta a unor prescripții implicite, nedeterminabile la nivel normativ. Mai mult, Curtea reține că, chiar dacă anumite acțiuni, ce însoțesc exercitarea unei atribuții de serviciu, se pot baza pe o anumită uzanță/cutumă, aceasta nu se poate circumscrie, fără încălcarea principiului legalității incriminării, standardului obiectiv ce trebuie avut în vedere în determinarea faptei penale;

- pct. 53 Având în vedere specificul dreptului penal, Curtea apreciază că, deși propriu folosirii în alte domenii, termenul "defectuos" nu poate fi privit ca un termen adecvat folosirii în domeniul penal, cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu a circumscris existența acestui element al conținutului constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu de îndeplinirea anumitor criterii. Cu alte cuvinte, legiuitorul nu a operat o circumstanțiere expresă în sensul precizării elementelor față de care defectuozitatea trebuie analizată. Curtea observă că doctrina a apreciat că prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" se înțelege îndeplinirea făcută altfel decât se cuvenea să fie efectuată, defectuozitatea în îndeplinire putând privi conținutul, forma sau întinderea îndeplinirii, momentul efectuării, condițiile de efectuare etc. Totodată, Curtea observă că jurisprudența a receptat cele reliefate în doctrină, fără a stabili însă criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea defectuozității îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, aceasta rezumându-se, în general, la arăta că subiecții activi ai infracțiunii au îndeplinit în mod defectuos atribuții de serviciu, fie prin raportare la dispozițiile legii, fie prin raportare la mențiuni regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniștrilor, regulamente de organizare și funcționare, coduri deontologice sau fișe ale postului;

-pct. 54. Astfel, Curtea constată că termenul "defectuos" nu este definit în C. pen. și nici nu este precizat elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată, ceea ce determină lipsa de claritate și previzibilitate a acestuia. Această lipsă de claritate, precizie și previzibilitate a sintagmei "îndeplinește în mod defectuos" din cadrul dispozițiilor criticate creează premisa aplicării acesteia ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare;

-pct. 55. Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că persoana care are calitatea de funcționar în sensul legii penale trebuie să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificație penală, Curtea constată că sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul dispozițiilor art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează "prin încălcarea legii". Aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu dispozițiile constituționale referitoare la claritatea și previzibilitatea legii (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 48). De altfel, Curtea reține că art. 19 din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York, menționează expres că, pentru a exista infracțiunea de "abuz de funcții", agentul public trebuie să îndeplinească ori să se abțină să îndeplinească, în exercițiul funcțiilor sale, un act cu încălcarea legii;

-pct. 56 Totodată, Curtea apreciază că raportarea la prescripția normativă trebuie realizată și în ipoteza analizei neîndeplinirii unui act, cu atât mai mult cu cât, în domeniul penal, o inacțiune dobândește semnificație ilicită doar dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese care obligă la un anumit comportament într-o situație determinată;

-pct. 60 Curtea observă că practica judiciară s-a întemeiat pe dispozițiile art. 246 și 248 din C. pen. din 1969, precum și pe cele ale art. 297 din C. pen., care folosesc o exprimare generală, fără a arăta în mod limitativ acțiunile sau omisiunile prin care se săvârșește această infracțiune. Chiar dacă, din punct de vedere practic, o astfel de enumerare limitativă nu este posibilă prin dispozițiile care incriminează abuzul în serviciu, având în vedere consecința pe care reglementarea unei atribuții de serviciu o are în materia incriminării penale a acestei fapte, Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă;

-pct. 61 Curtea reține că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecințele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanții împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare și predictibile este obligatorie. Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție, respectiv ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice. În acest sens, instanța de contencios constituțional a reținut că, în sistemul continental, jurisprudența nu constituie izvor de drept, așa încât înțelesul unei norme să poată fi clarificat pe această cale, deoarece, într-un asemenea caz, judecătorul ar deveni legiuitor (Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragraful 16);

-pct. 64 Curtea constată că în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situația ca în cazul infracțiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât și de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fișei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal. Curtea reține că, deși legislația primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor și a ordonanțelor Guvernului se emit doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă;

-pct. 65 În concluzie, în materie penală, principiul legalității incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale. Pentru aceste argumente, Curtea constată că dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu prin activitatea altor organe, altele decât Parlament - prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție -, sau Guvern - prin adoptarea de ordonanțe și ordonanțe de urgență, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție. Astfel, Curtea constată că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Forța obligatorie ce însoțește deciziile Curții Constituționale se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care acestea se sprijină, atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor instanței de contencios constituțional fiind general obligatorii și impunându-se cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. (exemplu: Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010; Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011;Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012; Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014).

Curtea Constituțională a statuat în mod expres și obligativitatea deciziilor interpretative: "indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare" (Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011; în același sens, paragraful 55 din Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014).

Având în vedere dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție, conform cărora dispozițiile legale constatate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, precum și faptul că Decizia nr. 405/2016 este una interpretativă și privește conținutul unei norme de incriminare, iar până la acest moment, nici Parlamentul și nici Guvernul nu au pus dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen. în acord cu prevederile Constituției, se constată că norma de incriminare analizată a rămas în fondul legislativ activ exclusiv în forma rezultată din interpretarea efectuată de instanța de contencios constituțional.

Conform art. 77 - art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4), iar ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

Pornind de la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 mai sus redate, conform cărora "unei persoane nu i se poate imputa încălcarea standardului obiectiv prin constatarea neîndeplinirii de către aceasta a unor prescripții implicite, nedeterminabile la nivel normativ", cât și faptul că pentru orice acțiune/inacțiune prin care se încalcă atribuții de serviciu de către funcționarii publici, altele decât cele care pot fi circumscrise ilicitului penal, legiuitorul a reglementat o răspundere juridică extrapenală, este interzis ca, pe cale de interpretare, să se adauge la lege prin reținerea unor acte/activități cu o sferă de cuprindere mai largă decât incriminarea în vigoare.

Din analiza textelor de lege pretins a fi încălcate prin prisma considerentelor deciziei Curții Constituționale se constată că, în cauză, în ceea ce privește normele pretins a fi încălcate o parte dintre acestea nu instituie nicio obligație concretă inculpatului, o parte nu au legătură cu acțiunile concrete imputate acestuia, iar pentru o altă parte dintre acestea este prevăzută sancțiunea amenzii contravenționale. În asemenea situații, alte forme de răspundere asigură restabilirea ordinii juridice și repararea pagubelor cauzate prin actul de serviciu neregulat îndeplinit. Legislația în vigoare nu incriminează rezolvarea/soluția greșit dată în interpretarea și aplicarea legii de către funcționarii publici, iar faptul că, uneori, legea poate fi interpretată în moduri diferite, ține de esența activității de interpretare și aplicare în concret a legii.

Astfel, cu privire la prima infracțiune de abuz în serviciu în forma asimilată infracțiunilor de corupție, prev. de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., starea de fapt valorificată de instanța de apel a constat în următoarele:

Inculpatul A., în calitate de primar al comunei Drăghiceni, a dispus în luna martie 2016 efectuarea de lucrări de investiții (modernizare) la holul și sala de festivități din incinta clădirii Căminului Cultural Drăghiceni, fără să existe aprobarea Consiliului Local Drăghiceni și fără să existe sursă de finanțare, iar apoi a dispus continuarea acestor lucrări și după data de 31.03.2016, dată la care Consiliul Local Drăghiceni a adoptat o hotărâre prin care a fost respins proiectul ce viza efectuarea lucrărilor de modernizare la obiectivul arătat mai sus, producându-se astfel un prejudiciu total UAT Drăghiceni în sumă de 84.683,38 RON, concomitent cu crearea unui folos material necuvenit S.C. B. S.R.L. Caracal, în cuantum de 63.235,068 RON.

Elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu în forma asimilată infracțiunilor de corupție, prev. de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. constă în fapta inculpatului, funcționar public, care a îndeplinit un act în mod defectuos (a dispus efectuarea de lucrări de investiții fără aprobarea Consiliului Local și fără să existe finanțare, continuând aceste lucrări și după respingerea proiectului de către Consiliul Local), iar prin această acțiune a cauzat o pagubă unei persoane fizice sau juridice, în speță U.A.T Drăghiceni, precum și obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit (SC B. SRL).

S-a reținut încălcarea următoarelor acte normative:

- art. 1 alin. (2), art. 14 alin. (3), (4) si 5, art. 23, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;

- art. 6 alin. (1) și (2), art. 11din Legea nr. 82/1991 a contabilității;

- art. 2 alin. (2), art. 19. art. 25. art. 26 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică.

Într-adevăr, potrivit art. 78 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 273/2006, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 RON la 1500 RON nerespectarea dispozițiilor art. 14 alin. (3) și (4), respectiv cu amendă de la 1000 RON la 2500 RON nerespectarea celor prevăzute de art. 54 alin. (1) din același act normativ, motiv pentru care încălcarea acestora nu poate constitui infracțiune.

De asemenea, cele prevăzute art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 și cele prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006 cuprind dispozițiile generale și nu reglementează încălcarea vreunei dispoziții legale, care să atragă vreo sancțiune.

Dacă în cazurile arătate mai sus nu se poate constata că încălcarea dispozițiilor constituie infracțiune, nu același lucru se poate concluziona și cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 19, art. 25 alin. (1) și art. 26 din O.U.G. nr. 34/2006, precum și cele ale art. 14 alin. (5) și art. 23 din Legea nr. 273/2006, respectiv art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 82/1991.

Astfel, modalitatea în care a înțeles să acționeze inculpatul, respectiv contractarea și începerea lucrărilor de modernizare la clădirea menționată anterior, fără a avea bani alocați în buget pentru aceasta, fără a avea o hotărâre de consiliu local care să suplimenteze bugetul în vederea efectuării lucrării și fără a exista vreun fel de documente cu privire la achiziția și execuția lucrării respectiv (notă cu privire la efectuarea unui calcul estimativ al contractului de achiziție; notă privind selectarea procedurii de atribuire; oferte tehnice și financiare; contract încheiat cu executantul lucrării sau orice alt document care să aibă calitatea de angajament legal; situații de lucrări; devize sau orice alte documente similare; procese-verbale de recepție), contravine dispozițiilor legale menționate mai sus.

Se susține de către recurentul-inculpat că în conținutul acestor norme nu se regăsesc atribuții de serviciu îndeplinite în mod defectuos, or, ceea ce omite acesta, este că primarul, potrivit art. 155 din Codul administrativ, are atribuții, printre altele, referitoare la bugetul local al unității administrativ- teritoriale (alin. (1) lit. c), iar, potrivit alin. (4), lit. a)-e), în exercitarea acestei atribuții exercită funcția de ordonator principal de credite; întocmește proiectul bugetului unității administrativ- teritoriale și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local, în condițiile și la termenele prevăzute de lege; prezintă consiliului local informări periodice privind execuția bugetară, în condițiile legii; inițiază, în condițiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emiterea de titluri de valoare în numele unității administrativ-teritoriale; verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât și a sediului secundar.

Consecința încălcării acestor dispoziții legale a constat în efectuarea unor lucrări de investiții neaprobate și pentru care nu a existat o sursă de finanțare, simultan cu crearea unui folos necuvenit obținut pentru S.C. B. S.R.L. Caracal, respectiv contravaloarea lucrărilor de modernizare la clădirea Căminului Cultural Drăghiceni în suma de 63.235,068 RON.

Faptul că plata efectuată de către U.A.T Drăghiceni către S.C. B. S.R.L., reprezentând valoarea lucrărilor efectuate la Căminul Cultural Drăghiceni s-a realizat în baza hotărârii judecătorești, nu are relevanță, atâta vreme cât, așa cum s-a arătat mai sus, conduita contrară legii adoptată de inculpat (a dispus efectuarea de lucrări de investiții/modernizare la holul și sala de festivități din incinta clădirii Căminului Cultural Drăghiceni, fără să existe aprobarea Consiliului Local Drăghiceni și fără să existe sursă de finanțare, iar ulterior inculpatul a dispus continuarea acestor lucrări și după data de 31.03.2016, dată la care Consiliul Local Drăghiceni a adoptat o hotărâre prin care a fost respins proiectul ce viza efectuarea lucrărilor de modernizare la acest obiectiv) a creat premisele pronunțării unei astfel de hotărâri judecătorești.

În acest context, suma de bani ce reprezintă valoarea lucrărilor efectuate, pe care societatea comercială a și obținut-o în fapt de la unitatea administrativ teritorială în urma unei acțiuni civile în instanță, reprezintă prejudiciul adus U.A.T Drăghiceni, suma de bani care ar fi putut fi folosită în mod legal pentru alte investiții. De altfel, U.A.T Drăghiceni, în urma acestui proces, a fost obligată și la cheltuieli de judecată, motiv pentru care inclusiv prin prisma acestui aspect, acțiunile inculpatului au adus un prejudiciu unității administrativ teritoriale, neputându-se susține că efectuarea acestei cheltuieli s-a făcut în interesul U.A.T Drăghiceni, aducând un plus de valoare bunurilor din patrimoniul acesteia.

Așadar, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale acestei infracțiunii corespund faptei reținute în concret în sarcina inculpatului.

Cu privire la cea de-a doua infracțiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., starea de fapt valorificată de instanța de apel a constat în următoarele:

Inculpatul A., în perioada 01.01-31.12.2015, a dispus decontarea cantității de 4798,51 litri motorină și 112,02 litri benzină în valoare totală de 26.905,24 RON, cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv fără că documentul de plată să fie însoțit de documente justificative care să arate în mod cert consumul de carburant.

În ceea ce privește elementul material a infracțiunii prev. de art. 297 C. pen., acesta consta în constă în neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea defectuoasă a acestuia de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Astfel, inculpatului i se impută că prin îndeplinirea defectuoasă a decontării cantităților de combustibil consumate, a creat părții civile un prejudiciu având în vedere că acesta a dispus decontarea cantității de 4798,51 litri motorină și 112,02 litri benzină în valoare totală de 26.905,24 RON, cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv fără ca documentul de plată să fie însoțit de documente justificative care să arate în mod cert consumul de carburant.

S-au reținut a fi încălcate dispozițiile prevăzute de art. 51 alin. (3), (54) alin. (5) și (6) din Legea 273/2006.

Instanța de apel, referitor la procedura de decontare a carburantului, a avut în vedere următoarele:

"În perioada 01.01.-31.12.2015, U.A.T Drăghiceni a avut încheiat cu S.C. D. S.R.L. Caracal contractul de livrare carburanți (motorină, benzină și GPL) nr. 12/05.01.2015 prin care UAT Drăghiceni s-a aprovizionat cu cantitatea de 5743,86 litri motorină în valoare de 31.327,40 RON și cantitatea de 112,02 litri benzină în valoare de 630,99 RON.

Astfel, lunar, U.A.T Drăghiceni prin intermediul inculpatului și a altor funcționari publici ridicau diferite cantități de combustibil, iar la sfârșitul fiecărei luni, S.C. D. S.R.L. Caracal emitea către beneficiar (Primăria com. Drăghiceni) una sau mai multe facturi care cuprindeau cantitatea de combustibil ridicată de acesta de la stația E..

În vederea ridicării carburantului se întocmea un referat de necesitate prin care se solicita aprovizionarea cu o cantitate de combustibil identică cu cea menționată în facturile emise de vânzător, făcând în cuprinsul referatului mențiunea că această cantitate de combustibil este necesară pentru efectuarea de diferite lucrări la nivelul comunei.

Pentru a dispune plata acestor facturi, se întocmea un bon de consum și un referat justificativ, prin care viceprimarul F. făcea mențiunea că respectivele cantități de combustibil menționate în factură și în nota de recepție au fost consumate pentru diverse lucrări efectuate în circumscripția U.A.T."

Ceea ce instanța de apel impută recurentului-inculpat din perspectiva documentelor justificate a constat în următoarele:

"La documentele anexate care să justifice plata facturilor, respectiv consumarea cantităților de carburant nu existau documente justificative din care să reiasă specificarea detaliată a cantităților de lucrări efectuate, timpul de realizare a lucrărilor, identificarea detaliată a locațiilor unde au fost efectuate lucrările, FAZ-uri utilaj, foi de parcurs, rapoarte de lucru sau alte documente similare, persoanele care au participat la lucrări, identificarea în spațiu a locațiilor în care s-au efectuat lucrările și procesele-verbale de recepție".

În primul rând, potrivit art. 78 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 273/2006, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 RON la 2500 RON nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 54 alin. (5)-(6) din același act normativ, motiv pentru care încălcarea acestora nu poate constitui infracțiune.

Dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 prevăd că efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor și a altor drepturi bănești, plata obligațiilor bugetare, precum și a altor obligați.

Înalta Curte reține că procedura decontării, în atare situație, nu este detaliată în norme cu rang de legislație primară sau secundară, astfel că specificarea în detaliu a documentelor justificative, așa cum a fost prezentată în decizia recurată (în concret această detaliere a documentelor justificative, precum și a dispozițiilor încălcate de inculpat sunt menționate doar în sentința penală, instanța de apel neefectuând o analiză proprie) este bazată doar în virtutea unei cutume.

Or, din datele dosarului și astfel cum s-a reținut