ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 192 din 9 mai 2023 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2013, în al doilea ciclu procesual, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

S-a luat act că prin încheierea din 21 februarie 2023, respectiv prin cea din 21 martie 2023, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile reținute prin rechizitoriu și în baza C. pen. din 1969, prin aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile - art. 5 C. pen. și stabilirea corespondenței potrivit dispozițiilor din noul C. pen., după cum urmează:

- pentru inculpatul A., schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen., producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, în formă continuată, prev. de art. 296

1

lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la furt calificat cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), alin. (3) lit. a) și alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și spălare de bani în formă continuată, prev. de art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) și b) C. pen., presupus a fi comise în perioada mai - 3 august 2013, în infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 48 C. pen. rap. la art. 228-229 alin. (1) lit. b) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., toate în forma în vigoare a legii în perioada 2018 - 2022 și, respectiv, spălarea de bani, prev. de art. 49 lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 41 C. pen., art. 38 C. pen. și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal, prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 C. pen. și art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rap. la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. cu incidența Deciziei CCR nr. 297/2018 și a Deciziei CCR nr. 358/2022, raportat la Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a încetat procesul penal pornit față de inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. și a art. 5 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., cu incidența Deciziei CCR nr. 297/2018 și Deciziei CCR nr. 358/2022, raportat la Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a încetat procesul penal pornit față de inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 228 - 229 alin. (1) lit. b) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 C. pen. și a art. 5 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de spălarea de bani, prevăzută de art. 49 lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 C. pen. și a art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 C. pen. și a art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

S-a constatat că inculpatul A. a fost reținut 24 de ore, de la 04.08.2013 la 05.08.2013 și arestat preventiv de la 06.08.2013 la 11.12.2013, inclusiv.

Prin aceeași hotărâre s-au pronunțat soluții și față de inculpații: S.C. B. S.R.L. Năvodari, C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L..

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de Statul Român - prin A.N.A.F. - A.J.F.P. Constanța, în raport de solutia de achitare dispusă pentru infractiunile prevazute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de S.C. M. S.A. Ploiești în contradictoriu cu inculpații A., C., D. și L., pentru actele materiale din data de 27.05.2013-30 tone, 31.05.2013-30 tone, 3.06.2013-30 tone, 4.06.2013 -30 tone și 5.06.2013-30 tone.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 19 C. proc. pen. și art. 25 C. proc. pen. rap. la art. 1357 și art. 1381 C. civ., au fost obligați inculpații A., C., D. și L., în solidar, la plata către S.C. M. S.A. Ploiești, a sumei de 454.072,5 RON, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data comiterii faptelor și până la data plății efective a acestei sume, a sumei de 17.289 RON, pentru lucrări de dezafectare și reparații conductă pentru aducerea în forma inițială și a sumei de 9.567,84 RON - cheltuieli efectuate cu analize probe din faza de urmărire penală.

S-a constatat stinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. M. S.A. Ploiești cu titlu de despăgubiri civile pentru suma de 20.268,11 RON, întrucât prejudiciul aferent faptei din data de 03.08.2013 a fost acoperit de inculpați.

S-a constatat ca fiind predată către partea civilă S.C. M. S.A. Ploiești cantitatea de 21.934 litri țiței sustras, în valoare de 70.379,15 RON (aferenta faptei din data de 3.08.2013).

Au fost respinse restul pretențiilor civile formulate de partea civilă S.C. M. S.A. Ploiești.

A fost menținută măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor ce aparțin inculpatei S.C. B. S.R.L. Năvodari, în vederea ducerii la îndeplinire a dispozițiilor privind confiscarea și confiscarea extinsă dispusă prin prezenta.

În baza art. 112

1

C. pen. s-a dispus confiscarea extinsă de la S.C. B. S.R.L. Năvodari a următoarelor imobile care au fost folosite de inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat: teren intravilan, în suprafață totală de 8267, 24 mp., ocupată 1861,79 mp, neocupată 6405,45 mp - construcție tip destinație industrială - instalații de recuperare și recondiționare a produselor petroliere, obiectiv Construcții C1 - centrală termică, 43,56 mp., C2 - rampă încărcare, 16,77 mp., C3 - birouri, 112,42 mp, C4 - atelier+magazie, 35,66 mp., C5 - bazin carburanți, 26,07 mp., C6 - depozit carburanți, 9,54 mp., C7 - bazin carburanți, 1.617,87 mp.; - construcție tip destinație comercială, obiectiv extindere și etajare corp C3 (P-32,19 mp. + 1-137,25 mp.) birouri + laborator, - construcție tip construcție specială, obiectiv rezervor pe postament V300, capacitate 325 mc.; - construcție tip construcție specială, obiectiv rezervor pe postament V103, capacitate 307 mc.; - construcție tip construcție specială, obiectiv rezervor pe postament V 104, capacitate 315 mc.; - Construcție tip destinație construcție specială, obiectiv instalații.

În baza art. 112

1

C. pen. s-a dispus confiscarea extinsă și a bunurilor mobile: autotractor; autotractor; semiremorca (cisternă); autoturism și semiremorca (obținută din baza de date).

În baza art. 112 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea în folosul statului a bunurilor ce au fost folosite la comiterea infracțiunilor: autoturism adaptat special pentru disimularea rezervoarelor de transport combustibil, aflat în posesia lui E.; autoutilitara aparținând lui I., care a fost adaptată prin montarea în interiorul carosatei a 9 rezervoare a câte 1000 litri fiecare pentru transportul petrolului furat de pe câmp în locația din Techirghiol; autotractor ridicat de la N. și aparținând S,C, B. S.R.L. Năvodari; autotractor și care aparține S.C. B. S.R.L. Năvodari; semiremorcă (cisternă) aparținând S.C. B. S.R.L. Năvodari.

S-a dispus restituirea către inculpatul A. a următoarelor bunuri depuse la camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Constanța cu dovada seria x nr. x din 30.08.2013: un telefon mobil și un card de memorie; un telefon mobil și card de memorie serie indescifrabilă și o tabletă, fără încărcător.

S-a luat act că s-a respins, ca tardivă, cererea de introducere în cauză ca parte civilă a Primăriei Năvodari, în primul ciclu procesual.

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 16.000 RON.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate pentru judecarea inculpatului A., pentru care s-au dispus soluții de achitare pentru unele infracțiuni, au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, printre alții, inculpatul A. și partea civilă S.C. M. S.A.

Prin decizia penală nr. 62/P din 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie (îndreptată prin încheierea din 19 februarie 2025), printre altele, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 192 din 9 mai 2023 pronunțată de Tribunalul Constanța, dispunându-se obligarea apelantului la plata sumei de 2500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Totodată, s-a admis apelul formulat de partea civilă S.C. M. S.A. împotriva aceleiași sentințe penale, s-a desființat, în parte, sentința atacată și, rejudecând, printre altele, s-a majorat cuantumul despăgubirilor reprezentând contravaloarea cantității de petrol sustras la care au fost obligați inculpații A., C., D. și L. către partea civilă S.C. M. S.A., de la 454.072,5 RON la 459.197,10 RON, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare deciziei.

La data de 25 februarie 2025, prin avocat O., inculpatul A. a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 62/P din 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, care îi fusese comunicată, la domiciliul procesual ales indicat în apel (prin declarația de apel -dosar apel) la data de 5 februarie 2025 .

După efectuarea comunicărilor prev. de art. 439 C. proc. pen., Curtea de Apel Constanța a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, la data de 3 aprilie 2025, sub nr. x/2013*, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeași dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 24 aprilie 2025.

În conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit și depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație.

*****

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Alineatul (4) al aceluiași text de lege stabilește că, în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. la data de 25 februarie 2025 a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., care, raportat la data comunicării deciziei din apel, s-a împlinit la data de 10 martie 2025, și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Cererea îndeplinește și condiția prevăzută de art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat și apel în cauză.

În fine, cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele recurentului, domiciliul și domiciliul procesual ales al acestuia, deopotrivă, cererea fiind semnată de apărătorul recurentului inculpat.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1), lit. c) C. proc. pen., se constată că recurentul inculpat A. și-a întemeiat demersul judiciar pe cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În argumentarea acestuia, apărarea recurentului inculpat a susținut, în esență, următoarele:

Problemele de drept ce se impun a fi discutate în cauză vizează următoarele trei aspecte:

- nulitatea întregii urmăriri penale și a actului de sesizare a instanței derivată din incompatibilitatea vădită a procurorului de caz în raport de toți coinculpatii care au apelat la procedura simplificată în cel de-al doilea ciclu procesual, precum și de coinculpatul P., față de care s-a dispus disjungerea cauzei și, ulterior, clasarea acesteia (și care au fost clienții procurorului în perioada în care acesta exercita profesia de avocat);

- nulitatea interceptărilor și măsurilor de supraveghere tehnică;

- reținerea vinovăției inculpatului A. pentru o faptă de complicitate la furt care nu a fost descrisă în actul de sesizare.

În ceea ce privește primele două aspecte (invocate ca fiind de ordin formal), apărarea a arătat în apel că hotărârile judecătorilor de cameră preliminară au avut în vedere contextul procesual existent și probele administrate la data la care s-au pronunțat. Numai că, după desesizarea acestora, pe parcursul administrării probelor în fata instanței de rejudecare, au apărut o serie de aspecte care impuneau reanalizarea nulităților invocate și, de asemenea, reanalizarea legalității probelor.

Tocmai de aceea, apărarea a depus și invocat Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-282/20 (Bulgaria), prin care s-a dezlegat o cerere de decizie preliminară privind interpretarea art. 6 alin. (3) din Directiva 2012/13/UE din 22 mai 2012, precum și a art. 47 din Carta D.F.U.E.

Argumentele C.J.U.E. privitoare la primatul dreptului unional asupra legislațiilor naționale care nu prevăd o cale procedurală care permite să se remedieze, după camera preliminară, neclaritățile și lacunele din cuprinsul rechizitoriului, trebuie aplicate și în ceea ce privește nelegalitățile/neregularitățile/nulitățile aferente probelor administrate în cursul urmăririi penale și rămase nesancționate (din orice motiv) de judecătorul de cameră preliminară.

Considerentele acestei decizii fiind clare, ele sunt utile și în ceea ce privește motivele celui de-al doilea apel exercitat în cauză, atât cele relative la nulitatea actului de sesizare, cât și cele privind probele în raport de care s-a solicitat eliminarea lor din tabloul probatoriu.

Astfel, primul motiv de recurs se referă la nulitatea întregii urmăriri penale și a actului de sesizare a intanței - în raport de cazul de incompatibilitate care îl privește pe dl. procuror Q..

Acest procuror a fost avocatul inculpatului P. în dosarul vechi nr. x/2005 (nou nr. 2642/36/2015), în care a fost trimis în judecată (inter alia) pentru furt de produse petroliere.

În cauză, față de inculpatul P. s-a dispus, prin pct. lll din rechizitoriul din 30.08.2013 emis în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, disjungerea cauzei și reinvestirea respectivei unități de parchet pentru continuarea cercetarilor, pe cale separată, a acestei persoane sub aspectul infracțiunilor de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, în forma continuată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la spălare de bani în formă continuată și asociere pentru comiterea de infracțiuni.

Prin ordonanța de clasare depusă, la cererea instanței, în cursul judecării cauzei în apel în al doilea ciclu procesual (emisă de același procuror), s-a dispus clasarea față de acest inculpat cu motivarea ca a fost un colaborator de facto al organelor de urmărire penală (prin urmare, fără să i se fi atribuit în acest sens vreo calitate procesuală prevăzută de lege).

Or, același procuror Q. a fost și avocatul majorității inculpaților care au apelat la procedura simplificată cu ocazia rejudecarii fondului după desființarea hotărârii de primă instanță în apel. Problema a apărut în contextul în care, în respectiva faza procesuală, cu o singură excepție, inculpați au declarat că au fost clienții procurorului Q. în legătură cu infracțiuni similare (sustragere de produse petroliere).

Puși în fata evidenței rezultate din sistemul Ecris și audiați fiind la termenul din 06.02.2019, inculpații I., H. și E. au declarat că, în perioada 2001 - 2005, au fost asistați și reprezentați de dl. avocat Q., soluțiile fiind de neîncepere a urmăririi penale pentru furt de produse petroliere. Inculpatul D. a declarat că a beneficiat de asistență juridică din partea aceluasi avocat, dar a refuzat să dea detalii. Acestor inculpați li se alătură, bineînțeles, și P..

În acest sens, apărarea a depus și o soluție cu privire la nulitatea întregii urmăriri penale efectuate de dl. procuror Q. și excluderea tuturor probelor administrate, pe un motiv de incompatibilitate similar (încheierea penală nr. 61/P/31.03.2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanta în dosarul nr. x/2016).

Prin urmare, din cauze necunoscute până atunci inculpatului A., în cauză au apărut aspecte care țineau de regimul incompatibilitaților sau au apărut probe care erau în legătura cu aceste aspecte, astfel ca se impunea rediscutarea și soluționarea corespunzătoare a acestora, pentru că întregul procesul penal trebuie să fie echitabil și guvernat de legalitate, nu numai faza cercetării judecătorești.

Al doilea motiv de recurs se referă la la legalitatea administrării probelor cu privire la care recurentul a solicitat, în mod justificat, reanalizarea după parcurgerea camerei preliminare.

Cererile apărării au fost însă respinse de instanțele inferioare. Relevante în acest sens sunt considerentele hotărârii atacate (pag. 50/51) prin care se motivează respingerea motivului de apel de referință prin trimitere la art. 4 din Legea nr. 255/2013, susținându-se că actele de urmărire penală au fost efectuate sub imperiul vechiul C. proc. pen. și că acest aspect ar împiedica aplicarea Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale.

Or, atât dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, principiul legalității procesului penal, cât și cel al dreptului la un proces echitabil permit și chiar impun sancționarea nelegalității administrării probelor în legătură cu orice proces penal, indiferent de momentul declanșării, de parcursul acestuia și de fazele procesuale în care aceste nelegalități sunt identificate.

În ceea ce privește probele cu interceptări telefonice și înregistrări ambientale și aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016, instanța de apel a respins criticile apărării cu motivarea că nicio reanalizare a legalității nu poate fi efectuată după camera preliminară, de vreme ce criticile de referință au fost respinse în procedura prev. de art. 342 C. proc. pen.

Deopotrivă, instanța de apel nu a dat nicio dezlegare criticilor apărării care vizau corecta aplicare a soluției și considerentelor cuprinse în Decizia CCR nr. 802/2017 (pct. 29), prin care s-a stabilit că o serie de aspecte legate de nulitatea probelor pot fi invocate și ulterior finalizării procedurii de cameră preliminară:

"În aceste condiții, Curtea constată că nerespectarea interdicției absolute statuată în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 102 alin. (1) - potrivit căreia probele obținute prin tortură, precum și probele derivate din acestea nu pot fi folosite "în cadrul procesului penal" - și a dispozițiilor an1. 101 alin. (1)-(3) din C. proc. pen. privind interzicerea explicită a administrării probelor prin practici neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost administrate și excluderea necondiționată a probei în faza camerei preliminare. întrucât nerespectarea dispozițiilor cuprinse în normele precitate cade sub incidența inadmisibilității care produce efecte prin intermediul nulității absolute, Curtea constată, totodată, că o verificare a loialității/legalității administrării probelor, din această perspectivă, este admisă și în cursul judecății, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal. Așadar, interdicția categorică a legii în obținerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competența judecătorului de fond de a examina și în cursul judecății aceste aspecte. Altfel spus, probele menținute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecății din perspectiva constatării inadmisibilității procedurii prin care au fost obținute și a aplicării nulității absolute asupra actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost administrate, în condițiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalității procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită (...)".

În același sens sunt și Decizia nr. 19/RC/21.01.2021 a Înaltei Curti de Casație și Justiție, secția penala, Hotărârea C.J.U.E. pronunțată în cauza C-746/18 H.H./Prokuratur, precum și articolul "Dreptul la un proces echitabil. Probe obținute în mod legal. Înregistrarile rezultate din desfășurarea activităților specifice culgerii de informații" (www.x.ro, toate citate și în motivele de apel).

Prin urmare, orientarea jurisprudențială actuală este aceea că depășirea procedurii de cameră preliminară nu poate impiedica constatarea încălcării unor norme procesuale de ordine publică aflate sub imperiul nulității absolute.

În ceea ce privește probele cu interceptări telefonice și înregistrări ambientale și aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016, instanța de apel a respins criticile recurentului cu motivarea că nicio reanalizare a legalității nu poate fi efectuată după camera preliminară, de vreme ce au fost respinse în respectiva procedură. S-a avut în vedere faptul că Serviciul Roman de Informații a comunicat că nu ar fi participat la efectuarea înregistrărilor telefonice, iar înregistrările video ar fi fost efectuate de unitatea de parchet cu mijloace proprii, fără depășirea perimetrului ambiental determinat prin autorizații.

Nu există, însă, în decizia atacată, nicio referire la adresa din 04.09.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta (așadar ulterioară camerei preliminare soluționate prin încheierea penală nr. 93/28.02.2017 a Tribunalului Constanta și încheierea penală nr. 136/P/CP/30.08.2017 a Curții de Apel Constanța) în care se atestă faptul că "montarea tehnicii de înregistrare ambientală s-a realizat de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta, lucrători de poliție judiciară și un electrician de la M. SA".

Din probe rezultă însă că acești pretinși "lucrători de poliție judiciară" erau jandarmi, conspirați sau cu identitate reală, care au avut calitate de martori în prezenta cauza. Relevantă în acest sens este declarația martorului R. din 20.08.2013, în care arată că "eu personal împreuna cu S., coleg de serviciu cu mine, am realizat filmările operative, depuse procurorului". Mai mult decât atât, atestă faptul ca la efectuarea înregistrărilor ambientale a participat un salariat al părții civile (electrician).

Cât privește înregistrările telefonice, parchetul însuși nu a precizat modalitatea în care ar fi fost efectuate acestea, cu mijloace proprii sau cu cele ale altor autorități și dacă operațiunea, ca atare, a fost efectuată de procuror sau de către un lucrător de cercetare penală, delegat legal în acest sens.

Pe de alta parte, deși apărarea a invocat, în apel, Decizia nr. 64/02.10.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea și aplicarea art. 142, art. 148 alin. (3) și art. 150 alin. (5) C. proc. pen., în considerentele hotărârii atacate nu există nicio referință la aceasta.

Or, prin sus-menționata hotărâre, răspunzând la a doua întrebare formulată de instanța de trimitere (Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2022) instanța suprema a decis următoarele: "În procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din C. proc. pen., precum și de articolul 150 alin. (5) din C. proc. pen., sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă există un mandat de supraveghere tehnică de aceeași natură emis anterior, aceste dispoziții legale instituind o procedură specială, derogatorie de la prevederile art. 139 din C. proc. pen.."

Tocmai de aceea apărarea a apreciat relevantă decizia invocată sub aspectul operațiunilor de înregistrare audio-video efectuate în cauză de investigatorii sau colaboratorii subofițeri de jandarmi cu identitate reală sau protejată.

Astfel, în speță, inițial, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a solicitat, la 15.05.2013, prin cererea nr. x/2013, "autorizarea înregistrării și captării unor imagini corespunzătoare pentru locația Culmea-Nazarcea". Autorizația judecătorului de drepturi și libertăți s-a dat sub nr. x/16.05.2013 pentru "înregistrarea audio și de imagini în mediul ambiental", valabilă de la 20.05.2023 la 18.06.2023.

Prin urmare, nici parchetul nu a solicitat și nici instanța nu a autorizat ca operațiunile de "înregistrare audio și imagini" să fie efectuate de colaboratori sub acoperire. În executarea autorizației respective au fost montate de către parchet mijloace fixe de înregistrare audio și video (camere de luat vederi în zona locației respective). Rezultă însă din probe, din declarațiile date cu identitate reală sau protejată, din hotărârea primei instanțe de fond și din cea a instanței de rejudecare a fondului că operațiunile autorizate inițial și puse în executare au fost realizate de subofițerii de jandarmi după expirarea perioadei autorizate.

Or, în aceste condiții devin aplicabile prevederile pct. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 64/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că parchetul trebuia să solicite, iar judecătorul de drepturi și libertăți trebuia să autorizeze ca respectivii colaboratori să efectueze operațiunile de înregistrare audio-video în mediul ambiental.

Al treilea motiv de recurs se referă la completa nemotivare a hotărârii instanței de apel în ceea ce privește vinovăția inculpatului A. cu privire la faptele de complicitate la furt pretins comise în perioada 27.05.2013- 06.06.2013.

Cât privește fondul acestei acuzații penale, inculpatul A. a solicitat continuarea procesului penal (ca, de altfel, și pentru celelalte infracțiuni imputate), dar instanța a dispus încetarea procesului penal pentru intervenirea prescripției răspunderii penale, la fel procedând și în ceea ce privește infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat.

Aceste acuzații penale se află însă în strânsa legătura cu infracțiunile de producere de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare și de evaziune fiscală, în raport de care s-a dispus achitarea inculpatului pentru că faptele imputate nu există.

Or, cu privire la faptele de sustragere din perioada 27.05.2013 - 06.06.2013, instanța de fond a constatat vinovăția inculpatului dincolo de conținutul acuzației penale din rechizitoriu. Altfel spus, instanța a constatat că inculpatul a comis o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată.

Instanța de apel nu a examinat însă sub nicio formă criticile aduse hotărârii instanței de fond sub acest aspect, în considerentele (pag. 51-52) hotărârii atacate neexistând nicio referire la aspectele critice deduse apelului. Practic, hotărârea instanței de apel este complet nemotivată cu privire la unul dintre cele mai importante aspecte ale cauzei. De altfel, întreaga motivare cu privirea la fondul cauzei este comprimată la o pagină și jumătate.

Or, principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală se unește cu cel al dreptului la proces echitabil și consacră necesitatea și obligativitatea motivării hotărârii judecătorești.

Orice abordare contrară înfrânge principiului efectivității căii de atac în materie penală (art. 13 CEDO) pentru că drepturile proclamate și garantate de Convenție trebuie să fie efective, iar nu iluzorii.

Pe cale de consecință, orice nelegalitate de acest gen a unei hotărâri dată de o instanță de apel poate și trebuie sancționată pe calea recursului în casație, termenul "effective remedy" din varianta în limba engleză a Convenției fiind mai exact, ca și definiție, și mai bogat, ca și conținut, decât cel de "recours effectif" din varianta în limba franceză (limbile oficiale).Tocmai de aceea, sub acest aspect, recursul în casație rămâne singurul remediu efectiv pentru a se asigura efectivitatea dublului grad de jurisdicție în materie penală.

Al patrulea motiv de recurs are în vedere faptul ca s-a constatat vinovăția inculpatului A. cu privire la faptele de complicitate la furt pretins comise în perioada 27.05.2013-06.06.2013, care nu au făcut obiectul sesizării instantei, aceasta fiind altfel descrisă în rechizitoriu.

Astfel, examinând conținutul rechizitoriului (pagina 11), se constată că acuzația penală de complicitate la furt de produse petroliere reținută în sarcina inculpatului A. este descrisă astfel:

"Revenind, s-a stabilit probator faptul ca țițeiul furat/transportat/transvazat este prelucrat in regim neprofesionist, prin simpla fierbere/distilare prin 'încălzire, in regim legal evident fara autorizație, astfel ca era transformat intr-un fel de benzina sau motorina, după caz si apoi valorificat, către terți asupra cărora avea control inculpatul A.. Marfa primita si valorificata nu era 'înregistrata in evidentele societății administrate de A., mai ales ca nici nu poate exista o baza legala a înregistrării mărfurilor cumpărate ce provin din furt si/sau a plații cash a acestora către autorii direcți ai sustragerilor".

Or, instanța de rejudecare a fondului a schimbat pur și simplu conținutul faptic al acuzației penale (pagina 15), arătând că, potrivit expertizei tehnice în specialitatea petrochimie efectuată în cauză de colectivul de experți, rafinăria nu a funcționat în perioada mai- iunie 2013 și că "nu a existat nicio prelucrare a țițeiului și nici nu s-a dovedit vânzarea unor cantități de benzină sau motorină, fie ea și de slabă calitate către alte persoane iar acuzarea nu face nicio referire concretă și verificabilă" (este evidentă trimiterea și la concluziile expertizei contabile).

În plus, la pagina 19, instanța a reținut că "probele administrate nu au mai demonstrat că, în fapt, inculpatul A., ajutat de L., pe seama persoanei juridice neautorizate în acest sens (era autorizată, dar activitatea de prelucrare era suspendată și instalația era sigilată de organele fiscale), au procesat ilegal țiței și au realizat astfel produsele accizabile de gen benzina/motorina, bunuri care să fie supuse unui regim juridic strict".

Or, inculpații A., L. și S.C. B. S.R.L. fiind achitați pentru infracțiunea de producere de produse accizabile în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru toate faptele imputate (deci și pentru cele din perioada 27.05.2013 - 06.06.2013), dar și pentru cea de evaziune fiscală, teza rechizitoriului a fost infirmată, astfel că instanța nu putea reține ca fiind săvârșită o altă faptă.

Se constată astfel că pentru cantitatea de 150 de tone aferentă activității infracționale din perioada 27.05.2013 - 06.06.2013 (5 fapte pentru cantități perfect egale a 30 tone/fapta, ca și cum înregistrările scăderilor de presiune erau computerizate), instanța de rejudecare a fondului a reținut vinovăția incupatului pentru o altă faptă concretă de complicitate la furt, și anume aceea constând în primirea produsului petrolier sustras și depozitarea acestuia fără a fi prelucrat, urmată de valorificarea ilicită către terți. Relevante în acest sens sunt considerentele de la pagina 35 (paragraf final) unde se retine că "ceea ce este cert în această cauză este punerea la cale a unui plan infracțional, depozitarea produselor prin intermediul societății B. S.R.L., ce dispunea de spatii de depozitare a unor astfel de produse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .și ulterior valorificarea produsului infracțiunii . . . . . . . . . ."

Așadar, cu privire la aceste fapte de complicitate la furt din perioada 27.05.2013 - 06.06.2013, din triada "sustragere - prelucrare - vânzare" descrisă în rechizitoriu lipsește tocmai secvența intermediară, dar esențială a prelucrării produselor petroliere sustrase. Această constatare a intrat în puterea lucrului judecat prin motivarea expresă a instanței de fond (neamendată de instanța de apel). Tocmai de aceea, în cauză se poate vorbi despre lipsa de tipicitate obiectivă a faptei care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii.

Or, sub ambele aspecte evocate, recursul în casație trebuie să sancționeze modalitatea concretă sub care se manifestă dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza l C. proc. pen., soluție care, prin valorificarea cererii de continuare a procesului penal, conducea, sub aspect penal, la achitarea inculpatului, iar sub aspect civil, la lăsarea nesolutionată față de inculpat a acțiunii civile, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen.

Apărarea a mai susținut că pentru fapta de sustragere din 03.08.2013, care se referă la cantitatea de 27 tone și pentru care s-a organizat așa-zisul flagrant (prejudiciul fiind acoperit prin restituirea bunurilor), în mod aparent nu sunt întrunite cerințele recursului în casație.

În final, a învederat însă faptul că își rezervă dreptul ca până la data admiterii în principiu a recursului în casație să completeze cererea și cu privire la soluția adoptată în privința acestei ultime fapte, în măsura în care din considerentele Deciziei CCR din 18.02.2025 privitoare la controlul de constituționalitate al disp. art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (nepublicată în Monitorul Oficial) ar rezulta aspecte de natura să aducă clarificări sau reorientări jurisprudențiale.

*****

Raportat la criteriile de exigență ale condiției de admisibilitate analizate, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată, ab initio, că, în condițiile în care față de recurentul inculpat A. s-au dispus soluții definitive de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. [pentru infracțiunile de producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal, prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 C. pen. și art. 5 C. pen., spălarea de bani, prevăzută de art. 49 lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 C. pen. și a art. 5 C. pen. și evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 C. pen. și a art. 5 C. pen..] și, respectiv, de încetare a procesului penal ca efect al intervenirii prescripției răspunderii sale penale, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rap. la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., Deciziile CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept [cu privire la infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. și a art. 5 C. pen. și complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 228 - 229 alin. (1) lit. b) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 C. pen. și a art. 5 C. pen..], în speță nu este îndeplinită chiar premisa cazului de recurs în casație invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., care este incident numai în cazul unei soluții definitive de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei.

Altfel spus, deși inculpatul A. își fundamentează demersul judiciar pe cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., situația sa juridică nu se circumscrie ipotezei vizate de textul de lege precitat, întrucât față de acesta s-au pronunțat (prin decizia recurată) soluții definitive de achitare și, respectiv, de încetare a procesului penal, iar nu o soluție de condamnare (sau amânarea aplicării pedepsei).

În al doilea rând, constată că, în condițiile în care cazul de recurs în casație invocat, conform căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", vizează exclusiv situațiile în care soluția de condamnare sau, după caz, de amânare a aplicării pedepsei se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea, este evident că aspectele punctuale invocate de recurentul inculpat A. în actualul cadru procesual și care vizează, în esență: nulitatea întregii urmăriri penale și a actului de sesizare a instanței derivată din incompatibilitatea vădită a procurorului de caz în raport cu toți coinculpatii care au apelat la procedura simplificată, în cel de-al doilea ciclu procesual, precum și cu coinculpatul P., față de care s-a dispus disjungerea cauzei și, ulterior, clasarea acesteia, ca urmare a faptului că inculpații au fost clienții procurorului în perioada în care acesta exercita profesia de avocat; nulitatea, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016, a interceptărilor și a măsurilor de supraveghere tehnică dispuse în cauză, care se impunea a fi constatată și după parcurgerea camerei preliminare, în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 802/2017; completa nemotivare a hotărârii instanței de apel în ceea ce privește vinovăția sa cu privire la faptele de complicitate la furt pretins comise în perioada 27.05.2013- 06.06.2013 și reținerea vinovăției sale pentru infracțiunea anterior menționată în raport de o faptă concretă care nu a făcut obiectul sesizării instanței - nu se circumscriu nici măcar formal ipotezei reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ca, de altfel, nici celorlalte cazuri de recurs în casație limitativ reglementate prin art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Sfera actuală a cazurilor în care se poate face recurs în casație, configurată limitativ prin dispozițiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen., nu permite evaluarea criticilor referitoare la pretinse încălcări ale dreptului la un proces echitabil și la efectivitatea dublului grad de jurisdicție în materie penală, prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casație prevăzute de lege.

Ca urmare, aspectele privind pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil - decurgând, în opinia apărării, din faptul că instanța de apel nu a procedat la reevaluarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală prin prisma pretinsei stări de incompatibilitate a procurorului de caz și a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016 (în ceea ce privește interceptările și măsurile de supraveghere tehnică dispuse în cauză) și, interdependent, și a celui privind efectivitatea căii de atac în materie penală - fundamentate pe pretinsa omisiune a instanței de apel de a evalua criticile aduse hotărârii instanței de fond cu privire la stabilirea vinovăției recurentului pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat în raport de o faptă concretă distinctă de cea pentru care a fost trimis în judecată, nu pot fi valorificate în recurs în casație, nici prin prisma cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A., și nici prin prisma vreunui alt motiv de recurs în casație.

În fine, constată că singura critică invocată de recurentul inculpat A. care, aparent, s-ar circumscrie sferei cazului de recurs în casație invocat, este cea privind incidența impedimentului prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu privire la infracțiunea de complicitate la furt calificat.

Aceasta, însă, nu poate fi valorificată în actuala procedură întrucât, așa cum s-a arătat anterior, soluțiile definitive dispuse față de recurent exclud de plano incidența în cauză a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

De altfel, raportat la argumentele concrete invocate în susținerea ei - și anume situația de fapt reținută de instanțe cu privire la infracțiunea de referință diferă față de cea descrisă în rechizitoriu, ceea ce, în opinia apărării, echivalează cu judecarea și condamnarea recurentului pentru o altă infracțiune decât cea pentru care a fost trimis în judecată - critica analizată nici nu se circumscrie în mod efectiv cazului de recurs în casație sus-menționat, întrucât aduce în discuție, în concret, o prezumtivă modificare a acuzației de complicitate la furt calificat ca urmare a reținerii, în descrierea faptei, doar a actelor materiale de sustragere și valorificare a produselor petroliere, iar nu lipsa de tipicitate obiectivă a faptei reținută sub această încadrare juridică.

Pe de altă parte, se constată că, în concret, premisa criticii recurentului A. o constituie conținutul infracțiunii de complicitate la furt calificat, astfel cum a fost reținut de instanța de apel, inculpatul pretinzând că, în condițiile în care acesta diferă semnificativ de cel al acuzației de referință din rechizitoriu, Curtea de Apel Constanța l-a judecat pentru o altă infracțiune decât cea cu care a fost sesizată.

Altfel spus, recurentul invocă incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. pentru argumente ce țin, în mod esențial și prioritar, de contestarea împrejurărilor factuale reținute de instanța de apel sub aspectul acuzației de complicitate la furt calificat în raport de care s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal ca efect al constatării intervenirii prescripției răspunderii penale, comparativ cu cele reținute în rechizitoriu.

Or, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară de față, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Practic, în actualul cadru procesual, instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Implicând, prin urmare, în mod esențial, o evaluare a particularităților factuale ale cauzei, iar nu doar o evaluare în drept din perspectiva subzistenței laturii obiective a infracțiunii de referință, critica formulată de inculpatul A. nu poate fi valorificată în actualul cadru procesual, necircumscriindu-se cazului de recurs în casație invocat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, judecătorul de filtru concluzionează că cererea de recurs în casație formulată de A. nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere cele anterior expuse, în baza art. 440 alin. (2) raportat la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 62/P din data de 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 62/P din data de 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2025.