Decizia nr. 42/2022 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 815/1/2022 — chestiunea de drept: interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor…

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 815/1/2022, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Prahova - Secția I civilă, în dosarul nr. 2.542/331/2020*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelanta-contestatoare, în calitate de creditorcesionar, a depus un punct de vedere la raport, în termenul legal, prin care apreciază că sesizarea este admisibilă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Prahova - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 29 iunie 2021, în Dosarul nr. 2.542/331/2020*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 77/2016), solicitând a se stabili dacă: " 1. Efectul suspensiv prevăzut de dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 operează de drept în cazul văditei neîndepliniri a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și/sau a condițiilor de formă ale notificării de dare în plată, prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016?; 2. Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și/sau a condițiilor de formă ale notificării de dare în plată, prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016 poate fi constatată de către executorul judecătoresc în procedura de executare silită, în virtutea rolului său activ?; 3. Instanța de executare, învestită cu o contestație la executare prin care se critică neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și/sau a condițiilor de formă ale notificării de dare în plată, prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016, poate analiza în cadrul acestei proceduri condițiile de admisibilitate menționate în precedent?". II. Dispozițiile legale supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, cu modificările și completările ulterioare: " Art. 4. - (1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit; (...)" " Art. 5. - (1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. (2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă și stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalități, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi. (...)" " Art. 6. - (1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților personali sau ipotecari. (...)" " Art. 7. - (1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispozițiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege. (2) Cererea se judecă în procedură de urgență, cu citarea părților, de judecătoria în circumscripția căreia domiciliază consumatorul. (3) Apelul împotriva hotărârii pronunțate în conformitate cu dispozițiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare și se judecă cu celeritate. (4) Până la soluționarea definitivă a contestației formulate de creditor se menține suspendarea oricărei plăți către acesta, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. De la data comunicării notificării de dare în plată, executările silite aflate în derulare, inclusiv popririle, se suspendă automat. (5) În situația în care se admite contestația formulată de creditor, părțile vor fi puse în situația anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege. (51) În cazul admiterii contestației creditorului prin hotărâre definitivă, penalitățile și orice daune-interese care ar rezulta din parcurgerea procedurii notificării prevăzute la art. 5 și 6 vor putea fi pretinse doar dacă creditorul contestator probează că debitorul a fost de rea-credință la depunerea notificării." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte la data de 29 iulie 2020 cu nr. 2.542/331/2020, contestatoarea a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata împotriva Încheierii nr. 557 din 15 iulie 2020, emisă de biroul executorului judecătoresc în Dosarul execuțional nr. xxx/2020, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie admisă contestația la executare și, pe cale de consecință, să fie anulat actul de executare menționat și să fie obligat executorul judecătoresc să reia procedura execuțională pornită împotriva debitorilor în Dosarul execuțional nr. xxx/2020, precum și obligarea debitorilor-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea contestației la executare, s-a arătat că încheierea este lovită de nulitate deoarece organul de executare a încălcat dispozițiile legale atunci când a dispus suspendarea executării silite, în condițiile în care executarea silită vizează o persoană juridică ce nu are calitatea de consumator, în înțelesul art. 1 alin. (3) și art. 6 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 și al Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 193/2000), iar persoanele fizice ce au calitatea de garanți avaliști nu sunt executate silit în prezentul dosar de executare.

De asemenea, s-a arătat că persoanele fizice nu au la rândul lor calitatea de consumatori în sensul legii, ci pe aceea de profesioniști, având în vedere raportul funcțional dintre societatea debitoare și aceste persoane fizice, ca asociați în cadrul debitoarei persoană juridică. Astfel, persoanele fizice au calitatea de asociați ai persoanei juridice, iar numitul A, și de administrator al societății, în baza acestor calități garantând plata unei datorii a profesionistului persoană juridică către bancă.

S-a precizat, totodată, că notificarea de dare în plată vizează stingerea unei creanțe în cuantum de 6.466.509,73 de euro plus 10.845.274,92 de lei, nefiind astfel îndeplinită condiția legală prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, în condițiile în care este depășit pragul maxim admis de lege, respectiv acela de 250.000 de euro.

Prin Încheierea din 8 decembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte în Dosarul nr. 2.542/331/2020, instanța a respins contestația la executare ca neîntemeiată.

În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut că între creditoare și pârâtă s-au încheiat mai multe contracte bancare, o parte din ele fiind garantate cu bunuri imobile, iar altă parte fiind garantate de către numiții A și B în calitate de garanți avaliști. Executarea silită a fost pornită de creditoare pentru suma totală de 6.466.509,73 de euro plus 10.845.274,92 de lei.

Cererea a fost înregistrată pe rolul biroului executorului judecătoresc, fiind astfel constituit Dosarul execuțional nr. xxx/2020.

Ulterior constituirii dosarului execuțional, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite, formându-se astfel Dosarul nr. 2.045/331/2020, soluționat de către Judecătoria Vălenii de Munte prin pronunțarea Încheierii din 25 iunie 2020.

La data de 14 iulie 2020 a fost comunicată prin e-mail de către societatea debitoare și garanții avaliști A și B notificarea de dare în plată a imobilului situat în Ploiești, județul Prahova, respectiv teren și complex hotelier.

Față de această împrejurare, debitoarea și garanții avaliști au solicitat executorului judecătoresc suspendarea executării silite în Dosarul execuțional nr. xxx/2020.

Prin Încheierea nr. 557 din 15 iulie 2020, executorul judecătoresc a dispus suspendarea executării silite pornite de către creditoare, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 77/2016.

Prima instanță a reținut că suspendarea executării silite prevăzută de art. 6 din Legea nr. 77/2016 intervine ope legis, prin simplul fapt al notificării primite de la debitori.

Legalitatea și temeinicia notificării sunt supuse cenzurii instanței de judecată în procedura specială și exclusivă prevăzută de Legea nr. 77/2016.

Cum suspendarea executării silite a intervenit de drept, executorul judecătoresc nu a făcut altceva decât să constate intervenită această suspendare.

Nu este nici căderea executorului judecătoresc, nici a instanței de executare să analizeze dacă notificarea trimisă de consumator este sau nu este admisibilă. Oricum, dispozițiile art. 5 din Legea nr. 77/2016 nu reglementează condiții de admisibilitate a notificării. Îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată este supusă analizei controlului jurisdicțional în condițiile art. 7 din Legea nr. 77/2016, prin formularea unei contestații de către creditor. Or, o astfel de contestație a fost formulată și face obiectul unui dosar în curs de soluționare.

Instanța a apreciat că nu poate reține apărările creditoarei referitoare la săvârșirea unui abuz de drept câtă vreme pretinsa inadmisibilitate vădită invocată de aceasta nu a fost, eventual, constatată încă de instanța învestită cu soluționarea contestației.

Față de probele administrate în cauză nu se poate reține caracterul nelegal al încheierii de suspendare a executării silite pentru că aceasta ar fi fost dispusă în temeiul unor dispoziții legale de care intimații s-ar fi prevalat prin fraudă la lege ori abuz de drept.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii civile atacate și, în urma rejudecării cauzei, admiterea contestației la executare și anularea actului de executare reprezentat de Încheierea nr. 557 din 15 iulie 2020 emisă de biroul executorului judecătoresc în Dosarul de executare nr. xxx/2020, precum și obligarea executorului judecătoresc să reia procedura execuțională pornită împotriva debitorilor în Dosarul de executare nr. xxx/2020, cu cheltuieli de judecată.

Prin criticile formulate, apelanta-contestatoare a arătat, în esență, că prin intermediul contestației la executare au fost invocate motive de nelegalitate vizând încheierea de suspendare a executării, iar nu motive de nelegalitate ale notificării de dare în plată.

De asemenea, a susținut că executarea silită vizează o persoană juridică, respectiv societatea debitoare, care nu poate accede la darea în plată, așa cum este reglementată de dispozițiile Legii nr. 77/2016. Persoanele fizice semnatare ale notificării de dare în plată nu sunt executate silit în acest dosar de executare silită în care au formulat notificarea de dare în plată și în care, în mod greșit, organul de executare a dispus suspendarea.

Raportul juridic ce formează obiectul obligației de plată ce se dorește a fi stinsă prin notificarea formulată de debitoare a luat naștere în baza unui contract de credit între profesioniști, iar societatea debitoare, ca parte semnatară a notificării de dare în plată, precum și ca subiect al executării silite derulate exclusiv față de aceasta, nu face parte din categoria consumatorilor protejați de Legea nr. 193/2000, pentru a putea accede la beneficiile/drepturile acordate de Legea nr. 77/2016.

Așadar, în cauză nu este îndeplinită condiția specială de admisibilitate prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. Persoanele fizice semnatare ale notificării de dare în plată nu sunt consumatori în sensul legii, ci profesioniști, având în vedere raportul funcțional dintre societatea debitoare și aceștia, ca asociați în cadrul debitoarei persoană juridică.

Cele 6 contracte de credit încheiate de bancă cu societatea debitoare au fost semnate de persoanele fizice în calitate de garanți avaliști, și nu în calitate de codebitori sau fidejusori.

Un alt aspect se referă la pragul maxim admis de lege de 250.000 de euro pentru care legea prevede accesul la procedura dării în plată, condiție care nu este îndeplinită în cauză, fiind vorba de un credit de aproximativ 14.000.000 de euro.

Apelanta a formulat critici și cu privire la încălcarea rolului activ al organului de executare, apreciind că executorul judecătoresc trebuia să observe particularitatea executării silite și să verifice în ce măsură dreptul societății debitoare de a da în plată un imobil există, fiind încălcat astfel dreptul creditorului de a obține integral și cu celeritate îndeplinirea obligației de plată prevăzute în titlul executoriu executat silit.

Prin Încheierea din 29 iunie 2021, Tribunalul Prahova - Secția I civilă a admis cererea formulată de apelantacontestatoare și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

În acest sens a arătat că cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept s-a formulat în cadrul unui litigiu aflat pe rolul tribunalului, iar soluționarea apelului nu a fost finalizată, tribunalul judecând în ultimă instanță, conform dispozițiilor art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei pendinte este îndeplinită. Astfel, soluționarea pe fond a prezentei cauze depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită.

Tribunalul a reținut că este îndeplinită și condiția noutății, dat fiind faptul că asupra acestei probleme de drept nu s-a identificat jurisprudență care să prezinte caracterul unei practici judiciare conturate și constante, astfel încât mecanismul cu funcție de prevenție al hotărârii prealabile să fie înlăturat.

De asemenea, s-a menționat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni printr-o decizie de recurs în interesul legii și nici pe calea unei alte hotărâri prealabile. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-contestatoare a formulat cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept menționate, apreciind că sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Intervenienta (în calitate de cesionar al creanțelor deținute de apelanta-contestatoare) a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă în vederea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Intimata nu și-a exprimat punctul de vedere.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanta-contestatoare (creditor-cesionar) a formulat un punct de vedere prin care a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale sesizării, contrar celor reținute prin raportul întocmit în cauză.

În acest sens a arătat că litigiul în care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată la tribunal, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Prahova, instanța învestită cu soluționarea apelului urmând să judece în ultimă instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (4) și ale art. 718 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, prin pronunțarea unei decizii care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

S-a apreciat că este îndeplinită și cerința noutății chestiunii de drept, aceasta nefăcând obiectul niciunei dezlegări de drept și al niciunui recurs în interesul legii. Mai mult, s-a arătat că nici instanțele naționale nu au pronunțat hotărâri judecătorești de natură a contura o jurisprudență unitară și constantă în privința acestei probleme de drept.

Prin punctul de vedere formulat s-a arătat că, în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut că, deși nu este menționată ca o condiție de admisibilitate expressis verbis, este necesar ca sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și care prezintă o dificultate suficient de mare în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

În ceea ce privește întrebările formulate a apreciat că: suspendarea executării silite nu ar trebui să opereze de drept în situația văditei neîndepliniri a condițiilor de admisibilitate ale notificării de dare în plată; executorul judecătoresc poate sesiza neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată în raport cu titlurile executorii din dosarul execuțional și, pe cale de consecință, să emită o încheiere prin care să nu suspende executarea silită și să dispună continuarea acesteia raportat la stadiul dosarului execuțional. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că prin dispozițiile art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) și (2) și ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 s-a instituit un caz de suspendare de drept, ope legis, efectul suspensiv al executării fiind generat de transmiterea notificării prevăzute de art. 5 din aceeași lege.

Verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și/sau a condițiilor de formă ale notificării de dare în plată, prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016, sunt de competența exclusivă a instanței prevăzute la art. 7 alin. (1) din actul normativ indicat.

Așadar, în opinia instanței de sesizare, efectul suspensiv prevăzut de dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 operează de drept și în cazul văditei neîndepliniri a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și/sau a condițiilor de formă ale notificării de dare în plată, prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016, legiuitorul nefăcând nicio distincție în acest sens.

De altfel, legiuitorul a instituit un remediu procesual pentru ipoteza în care debitorul și-a exercitat cu rea-credință dreptul de a depune notificarea.

Astfel, potrivit art. 7 alin. (5 1 ) din Legea nr. 77/2016, "În cazul admiterii contestației creditorului prin hotărâre definitivă, penalitățile și orice daune-interese care ar rezulta din parcurgerea procedurii notificării prevăzute la art. 5 și 6 vor putea fi pretinse doar dacă creditorul contestator probează că debitorul a fost de rea-credință la depunerea notificării".

Opinia completului de judecată al instanței de trimitere este în sensul că neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și/sau a condițiilor de formă ale notificării de dare în plată, prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016, nu poate fi constatată de către executorul judecătoresc în procedura de executare silită.

Titularul sesizării apreciază că instanța de executare nu este îndreptățită să aprecieze asupra aplicării dispozițiilor Legii nr. 77/2016 din perspectiva condițiilor solicitării de dare în plată, întrucât verificarea acestora se realizează exclusiv în condițiile prevăzute de art. 7 din actul normativ indicat, de către instanța competentă.

În condițiile în care instanța de executare nu se poate substitui instanței competente să verifice notificarea, nici executorul judecătoresc nu este îndreptățit să procedeze în acest sens, legiuitorul neconferindu-i acestuia astfel de atribuții.

În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, potrivit cărora până la soluționarea definitivă a contestației formulate de creditor se menține suspendarea oricărei plăți către acesta, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. De la data comunicării notificării de dare în plată, executările silite aflate în derulare, inclusiv popririle, se suspendă automat.

În concluzie, titularul sesizării opinează că instanța de executare învestită cu o contestație la executare prin care se critică neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și/sau a condițiilor de formă ale notificării de dare în plată, prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016, nu poate analiza, în cadrul acestei proceduri, condițiile de admisibilitate menționate în precedent. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, curțile de apel București, Galați, Cluj, Iași, Timișoara, Oradea, Suceava, Craiova și Constanța au transmis practică judiciară relevantă asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, precum și opinii teoretice, iar curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, Târgu Mureș au transmis doar punctele de vedere ale judecătorilor. Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel Pitești nu au identificat hotărâri judecătorești în materie și nu au formulat puncte de vedere teoretice.

Din răspunsurile primite au rezultat aspectele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la prima întrebare din sesizare, opinia cvasiunanimă a fost în sensul că efectul suspensiv prevăzut de dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 operează de drept în cazul văditei neîndepliniri a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și/sau a condițiilor de formă ale notificării de dare în plată, prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016 (Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă, Secția a VI-a civilă, Tribunalul București și judecătoriile sectoarelor 1-6 București, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov și instanțele arondate, Tribunalul Teleorman - Secția civilă, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Turnu Măgurele, Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă, Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, Judecătoria Bistrița, Tribunalul Iași - Secția I civilă, Judecătoria Iași, Judecătoria Pașcani, Tribunalul Caraș-Severin și judecătoriile arondate, Tribunalul Bihor, Tribunalul Suceava - Secția a II-a civilă, Judecătoria Suceava, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Slatina, Judecătoria Caracal, Judecătoria Corabia, Tribunalul Dolj - Secția a II-a civilă, Judecătoria Baia de Aramă, Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Motru, Judecătoria Bacău, Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Brașov, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și instanțele arondate, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniștii și societăți, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Măcin).

În argumentarea acestei opinii s-a arătat că dispozițiile legale nu cuprind nicio excepție în acest sens, astfel că efectul suspensiv prevăzut de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 operează de drept, în toate cazurile și fără vreo distincție.

Practică judiciară în acest sens a fost identificată la Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Sectorului 6 București, Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Iași, Judecătoria Suceava, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.

O opinie teoretică contrară, în sensul că efectul suspensiv prevăzut de dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 nu operează de drept în cazul văditei neîndepliniri a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din lege, respectiv în situația în care nu se poate vorbi de un consumator ori dacă suma creditată depășește plafonul legal de 250.000 de euro, a fost exprimată de Tribunalul Galați, Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă, Tribunalul Mehedinți - Secția I civilă, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Târgu Cărbunești, Judecătoria Novaci, Judecătoria Moinești, Judecătoria Onești.

Referitor la a doua întrebare, opinia majoritară a fost aceea că neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și/sau a condițiilor de formă ale notificării dării în plată, prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016, nu poate fi constatată de către executorul judecătoresc în procedura de executare silită, în virtutea rolului său activ, întrucât Legea nr. 77/2016 prevede o altă procedură de contestare de către creditor a notificării primite, care trebuie urmată cu strictețe. Astfel, conform art. 7 alin. (1) și (2), în termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispozițiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de lege printr-o contestație ce se introduce la judecătoria în circumscripția căreia domiciliază consumatorul. Prin urmare, legea a stabilit competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa contestația creditorului privind notificarea de dare în plată, emisă de debitor.

Această opinie a fost împărtășită de judecătorii de la Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă, Secția a VI-a civilă, Tribunalul București și judecătoriile sectoarelor 1-6 București, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov și instanțele arondate, Tribunalul Teleorman - Secția civilă, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Turnu Măgurele, Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă, Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Iași, Judecătoria Pașcani, Tribunalul Caraș-Severin și judecătoriile arondate, Tribunalul Bihor, Judecătoria Suceava, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Darabani, Judecătoria Slatina, Judecătoria Caracal, Judecătoria Corabia, Tribunalul Dolj - Secția a II-a civilă, Tribunalul Mehedinți - Secția I civilă, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Baia de Aramă, Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Motru, Judecătoria Târgu Cărbunești, Judecătoria Novaci, Judecătoria Moinești, Judecătoria Onești, Judecătoria Bacău, Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Brașov, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și instanțele arondate, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniștii și societăți, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Măcin, Judecătoria Constanța - Secția civilă (opinia majoritară).

Practică judiciară în acest sens a fost identificată la Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Sectorului 6 București, Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Iași, Tribunalul Bihor - Secția a II-a civilă, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Constanța - Secția civilă (opinia majoritară).

În sens contrar au fost exprimate opinii teoretice de către judecătorii de la Tribunalul Galați, Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Tribunalul Iași - Secția I civilă, Judecătoria Fălticeni, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă, precum și hotărâri judecătorești ale Judecătoriei Constanța - Secția civilă (în opinie minoritară).

În ceea ce privește ultima întrebare, opinia majoritară a fost în sensul că instanța de executare învestită cu o contestație la executare prin care se critică neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și/sau a condițiilor de formă ale notificării dării în plată, prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016 nu poate analiza în cadrul acestei proceduri condițiile de admisibilitate menționate în precedent, întrucât Legea nr. 77/2016 a instituit prin art. 7 o procedură specială de contestare, care trebuie respectată. Or, art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă permite invocarea în cadrul contestației la executare silită a unor motive de fapt și de drept privind fondul dreptului numai dacă legea nu prevede o altă cale procesuală.

Această opinie a fost împărtășită de judecătorii de la Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă și Secția a VI-a civilă, Tribunalul București și judecătoriile sectoarelor 1-6 București, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov și instanțele arondate, Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă, Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Iași, Tribunalul Caraș-Severin și judecătoriile arondate, Tribunalul Bihor, Judecătoria Suceava, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Slatina, Judecătoria Caracal, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Baia de Aramă, Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Motru, Judecătoria Târgu Cărbunești, Judecătoria Novaci, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă, Judecătoria Moinești, Judecătoria Bacău, Judecătoria Brașov, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniștii și societăți, Tribunalul Constanța - Secția a II-a civilă, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Măcin, Judecătoria Constanța - Secția civilă (opinia majoritară).

Practică judiciară în acest sens a fost identificată la Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Sectorului 6 București, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă, Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Iași, Tribunalul Bihor - Secția a II-a civilă, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Constanța - Secția civilă.

Opinia minoritară contrară, în sensul că instanța de executare învestită cu o contestație la executare prin care se critică neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și/sau a condițiilor de formă ale notificării dării în plată, prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016, poate analiza în cadrul acestei proceduri condițiile de admisibilitate menționate în precedent, a fost exprimată de judecătorii de la Tribunalul Teleorman - Secția civilă, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Turnu Măgurele, Tribunalul Galați, Tribunalul Iași - Secția I civilă, Judecătoria Pașcani, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Darabani, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă, Judecătoria Corabia, Tribunalul Dolj - Secția a II-a civilă, Tribunalul Mehedinți - Secția I civilă, Judecătoria Onești, Judecătoria Buhuși, Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și instanțele arondate, Judecătoria Constanța - Secția civilă (opinia minoritară).

Practică judiciară în sensul acestei opinii a fost identificată la Judecătoria Pașcani și Judecătoria Constanța - Secția civilă.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Există o bogată jurisprudență referitoare la prevederile din Legea nr. 77/2016, precum și asupra legii în ansamblul său, care au constituit obiect al controlului de constituționalitate.

Cu referire la criticile de neconstituționalitate care privesc legea în ansamblul său, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, la paragraful 108, a statuat că Legea nr. 77/2016 reglementează situații specifice care nu se referă la regimul general al proprietății, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligații derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii.

Prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, Curtea Constituțională a constatat că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) și art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligației un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăților pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului pentru că suspendarea plăților este o măsură imediată, care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia, în condițiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestația creditorului, debitorul obligației va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reținut că, în condițiile în care instanța judecătorească admite contestația formulată de profesionist, prestațiile bănești datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligației, în acest caz, având dreptul și la repararea prejudiciului, în măsura în care instanța judecătorească a constatat reaua-credință a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016.

În Decizia nr. 36 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, la paragrafele 33-36, Curtea Constituțională a reținut că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate care vizează încălcarea principiului egalității în drepturi, întrucât textul de lege criticat ar crea un privilegiu persoanelor care cad sub incidența art. 4 și, implicit, a Legii nr. 77/2016. Astfel, orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul, are deschisă calea unei acțiuni în justiție, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispozițiile referitoare la teoria impreviziunii din codurile civile. Totodată, prin Decizia nr. 20 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 13 aprilie 2018, paragrafele 14 și 15, Decizia nr. 328 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 6 septembrie 2018, paragrafele 20 și 21, Curtea Constituțională, cu referire la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, a reținut că acei consumatori care au împrumutat sume al căror cuantum, la momentul acordării, nu depășește echivalentul în lei a 250.000 de euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit, se pot prevala de remediile judiciare instituite de legea specială, respectiv Legea nr. 77/2016. În schimb, acele persoane care au împrumutat sume al căror cuantum, la momentul acordării, depășește echivalentul în lei a 250.000 de euro se pot prevala de remediile judiciare instituite de dreptul comun, respectiv prevederile art. 969 și 970 din Codul civil din 1864 ori, după caz, cele ale art. 1.271 din actualul Cod civil. În justificarea acestei soluții, Curtea a arătat că protecția specială oferită unei categorii de persoane, prin instituirea unui prag maxim al sumei efectiv împrumutate, nu reprezintă o discriminare, în sensul art. 16 din Constituție, a persoanelor care au împrumutat sume al căror cuantum depășește 250.000 de euro, atâta vreme cât acestea pot recurge la mijloacele puse la dispoziție de dreptul comun, în vederea remedierii problemei impreviziunii cu care se confruntă și acea categorie de consumatori în mod special protejată de către legiuitorul ordinar. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu au fost identificate decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare prin care să se fi statuat cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Prin Decizia nr. 37 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 7.765/306/2016 pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 77/2016, în situația prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) teza a II-a: « (1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: c) (...) indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință» raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1) și (3) din același act normativ: « (1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor. (...) (3) Dispozițiile prezentei legi se aplică și în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori» și în ipoteza în care debitorul principal - împrumutatul titular al contractului de credit nu este consumator, respectiv este profesionist".

Prin Decizia nr. 54 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 11 octombrie 2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 26.769/300/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei probleme de drept: "În sensul art. 5 alin. 3 coroborat cu dispozițiile art. 6 alin. 1, art. 7 alin. 4 și art. 6 alin. 2 din Legea nr. 77/2016, notificările formulate de către debitori, ulterior admiterii definitive a contestației formulate de către creditor împotriva primei notificări de dare în plată, mai produc sau nu efectul suspendării de drept prevăzut de Legea nr. 77/2016?".

Prin Decizia nr. 69 din 4 octombrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.087 din 15 noiembrie 2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Suceava - Secția I civilă, în Dosarul nr. 1.313/314/2019*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă dispozițiile art. 6 și art. 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează sau nu în sensul că suspendarea oricărei plăți către creditor, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de către creditor intervine atât în situația notificării prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, cât și în cazul acțiunii promovate de către debitori în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Prin această reglementare au fost instituite o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza; - ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; - chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Primele trei condiții prevăzute de legiuitor pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată la tribunal, instanța învestită cu soluționarea apelului urmează să judece cauza în ultimă instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (4) și art. 718 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, prin pronunțarea unei decizii care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, cauza ce face obiectul judecății aflându-se în competența legală a unui complet de judecată al Tribunalului Prahova, titularul sesizării.

De asemenea, sunt realizate și cerințele referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se cere și lipsa statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra chestiunii de drept invocate, aceasta neformând nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În ceea ce privește întrunirea condiției de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea face obiect al sesizării, jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință a statuat că, în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018; Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019; Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020).

Într-o altă formulare, s-a apreciat că problema de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma legală supusă analizei este îndoielnică, lacunară sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare.

Este de reamintit, sub acest aspect, că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară. 90.