ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 37/2018
ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 37/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 624 din 18/07/2018
Gabriela Elena Bogasiu - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
Lavinia Curelea - președintele delegat al Secției I civile
Rodica Dorin - pentru președintele Secției a II-a civile
Carmen Georgeta Negrilă
- judecător la Secția I civilă
Paula C. Pantea
- judecător la Secția I civilă
Mirela Vișan - judecător la Secția I civilă
Andreia Liana Constanda
- judecător la Secția I civilă
Mihaela Tăbârcă
- judecător la Secția I civilă
Ianina Blandiana Grădinaru - judecător la Secția a II-a civilă
Mirela Polițeanu - judecător la Secția a II-a civilă
Marian Budă - judecător la Secția a II-a civilă
Lucia Paulina Brehar - judecător la Secția a II-a civilă
Minodora Condoiu - judecător la Secția a II-a civilă
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 426/1/2018 este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27
6
din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în vederea dezlegării următoarei probleme de drept: "Dispozițiile Legii nr. 77/2016, în situația prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) teza a II-a: «(1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: c) (...) indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință» raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1) și (3) din același act normativ: «(1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor. (...) (3) Dispozițiile prezentei legi se aplică și în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori» se aplică și în ipoteza în care debitorul principal - împrumutatul titular al contractului de credit nu este consumator, respectiv este profesionist?".
După prezentarea referatului cauzei de către magistratul- asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepții de invocat, președintele completului, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
I. Titularul și obiectul sesizării
Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea de la 18 octombrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. 7.765/306/2016, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.
Cererea de pronunțare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 15 februarie 2018 cu nr. 426/1/2018.
II. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile
Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite (în continuare, Legea nr. 77/2016), anume:
Art. 1. - (1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor.
(...)
(3) Dispozițiile prezentei legi se aplică și în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.
Art. 4. - (1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
(...)
c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință; (...).
III. Expunerea succintă a procesului
Prin contestația înregistrată la Judecătoria Sibiu sub nr. 7.765/306/2016 la data de 19 iulie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., să se constate că Notificarea nr. 6.640/06.07.2016 nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016 și să se dispună repunerea părților în situația anterioară comunicării Notificării nr. 6.640 din 6.07.2016.
Judecătoria Sibiu, prin încheierea de ședință din data de 17 octombrie 2016, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 și art. 11 din Legea nr. 77/2016 și, în consecință, a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor anterior menționate; totodată, s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei formulate de reclamanta A.
Prin Sentința civilă nr. 6.383/2016 din 24 noiembrie 2016, Judecătoria Sibiu a admis contestația formulată de către reclamanta A., a constatat că notificarea înregistrată la contestatoare cu nr. 6.640 din 6.07.2016 nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016 și a dispus repunerea părților în situația anterioară comunicării Notificării nr. 6.640 din 6.07.2016.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Sibiu, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Prin notificarea înregistrată la reclamanta A. sub nr. 6.640 din 6 iulie 2016, intimații B. și C., în calitate de proprietari, respectiv în calitate de debitori garanți ipotecari, au solicitat în baza art. 5 din Legea nr. 77/2016, în temeiul convenției de credit garantate cu ipotecă instituită în favoarea creditoarei asupra unor imobile, să se constate și să se opereze în contabilitatea proprie stingerea datoriilor izvorâte din Convenția de credit nr. 806 din 25.08.2008, modificată prin Actul adițional nr. 1/14.09.2009 și Contractul de ipotecă imobiliară nr. 806/IPO/4/14.09.2009 autentificat sub nr. 817 din 15.09.2009 și Contractul de ipotecă imobiliară nr. 806/IPO/3/14.09.2009 autentificat cu nr. 818 din 15.09.2009, ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor.
În acest sens, pârâții au notificat contestatoarea să se prezinte în data de 31 august 2016, orele 14,00, la sediul Notarului Public D. din Alba Iulia pentru a încheia un înscris care să ateste stingerea în integralitate a datoriilor lor, concomitent cu preluarea în proprietate a celor două imobile de către A.
Prima instanță a reținut că pentru a fi incidente în speță dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1) astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;
b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei a 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;
c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;
d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
În ceea ce privește prima condiție, reglementată de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 77/2016, prima instanță a reținut că în cauză Convenția de credit nr. 806 din 25.08.2008 a fost încheiată între Cabinetul Medical Individual Dr. E. Cabinet Stomatologic - în calitate de împrumutat și A. - în calitate de creditor, fiind garantată, inițial, de numiții F. și G. cu ipotecă instituită în favoarea creditoarei asupra imobilelor proprietatea acestora.
Ulterior, numiții F. și G. au încheiat cu pârâții B. și C. un contract de vânzare-cumpărare, prin care pârâții persoane fizice au cumpărat imobilele asupra cărora a fost instituită ipoteca în favoarea băncii, iar la data de 21 aprilie 2010, pârâții B. și C., în calitate de garanți ipotecari, au încheiat cu reclamanta A. și cu debitorul Cabinet Medical Individual Dr. E. Cabinet Stomatologic un act adițional la Convenția de credit nr. 806 din 25.08.2008, prin care se modifică garanții ipotecari pentru cele două imobile, din vechii proprietari, F. și G., în noii proprietari, B. și C.
În aceste condiții, Judecătoria Sibiu a constatat că, în cauză, notificarea privind darea în plată a fost formulată de garanții ipotecari, și nu de debitor, adică de împrumutat care, conform Legii nr. 77/2016, trebuie să fie consumatorul principal.
Astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, consumatori sunt persoanele definite de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu completările ulterioare.
Conform art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract ce intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată care, în temeiul unui contract ce intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.
Față de dispozițiile legale evocate, prima instanță a constatat că, în speță, convenția de credit s-a încheiat între Cabinetul Medical Individual Dr. E. Cabinet Stomatologic, în calitate de profesionist, în sensulart. 3 alin. (2) din Codul civil, și A, în calitate de creditor, pentru nevoi nenominalizate, prezumându-se, până la dovada contrară, că actele juridice încheiate vizează desfășurarea activității sale, astfel că nu se poate reține calitatea de consumator a împrumutatului, în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 77/2016. De asemenea, s-a apreciat că nu s-a făcut dovada că acest credit a fost contractat cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau indiferent de scopul pentru care a fost contractat, că este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință. În consecință, s-a constatat că notificarea înregistrată la reclamantă cu nr. 6.640 din 6.07.2016 nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel intimații B. și C., solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestației formulate de A., iar în cadrul soluționării căii de atac s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, precum și suspendarea soluționării cauzei, în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
IV. Motivele reținute de titularul sesizării care susțin admisibilitatea procedurii
În conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, prima instanță a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție motivat de faptul că soluționarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 77/2016, în situația prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) teza a II-a raportat la prevederile art. 1 alin. (1) și (3) din același act normativ, în sensul de a se stabili cu valoare de principiu dacă acestea se aplică și în ipoteza în care debitorul principal - împrumutatul, titular al contractului de credit, nu este consumator, ci este profesionist; totodată, s-a apreciat că problema de drept este nouă, constatându-se și că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acesteia printr-o altă hotărâre, precum și că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
Reprezentantul intimatei-reclamante A. a solicitat, în principal, respingerea sesizării ca inadmisibilă și ca neîntemeiată, în subsidiar, pe motiv că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
Din perspectiva sa, dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 sunt clare, prevederile acestui articol aplicându-se și în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori, arătând că există decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, sens în care a menționat Decizia nr. 763 din 10.03.2015 și Decizia nr. 441 din 2.03.2016, prin care s-a reținut că persoana fizică, în calitate de garant al restituirii unui împrumut, nu are calitate de consumator în sensul Legii nr. 193/2000. Pe de altă parte, a susținut că art. 1 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 se raportează la dispozițiileart. 6 alin. (1) din același act normativ care prevede expres că demersurile prevăzute la art. 5, 7 și 9 pot fi întreprinse și de către codebitor, precum și de garanții personali sau ipotecari ai consumatorului, sens în care împrumutatul trebuie să fie consumator. În concluzie, a arătat că, în opinia sa, nu este oportună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De asemenea, și cu privire la art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a considerat că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se impune, întrucât Legea nr. 77/2016 este o lege socială, așa cum a statuat Curtea Constituțională, iar împrumutul se acordă pentru achiziția de locuințe ori trebuie să fie garantat cel puțin cu o locuință, neavând relevanță unde este stabilit domiciliul codebitorului sau al garanților.
Reprezentantul apelanților B. și C. a considerat că este utilă trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se pronunța asupra celor două chestiuni de drept, în opinia acestora, toate condițiile de admisibilitate fiind îndeplinite.
Cu privire la prima chestiune, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că această calitate de consumator trebuie verificată atât în privința debitorului principal, cât și a fideiusorului.
Referitor la cel de al doilea aspect, privind noțiunea de locuință, s-a apreciat că este oportună precizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru ca instanța să fie lămurită cu privire la toate aspectele, deoarece Legea nr. 77/2016 este lapidară din acest punct de vedere.
VI. Punctul de vedere al completului de judecată
Instanța de trimitere a constatat că, deși art. 1 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 prevede că legea se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor, iar art. 4 prevede că pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, anumite condiții, totuși, calitatea de consumator a titularului contractului de credit nu se impune, fiind suficientă destinația de locuință a imobilului cu care a fost garantat creditul; ca atare, s-a apreciat că aceste dispoziții sunt aplicabile și în situația în care creditul este contractat de către un profesionist, precum în speță.
Astfel, împrumutul acordat prin Convenția de credit nr. 806 din 25.08.2008 a fost unul de nevoi personale, pentru îndeplinirea unui scop legat de activitatea cabinetului medical, iar nu pentru achiziția, construcția, extinderea, modernizarea, amenajarea, reabilitarea unui imobil cu destinație de locuință, conform art. 4 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 77/2016, cu mențiunea că imobilele au fost vândute la licitație publică după emiterea notificării.
Cu privire la modalitatea de apreciere asupra calității de consumator, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-110/14 Costea, Contract de credit încheiat de o persoană fizică ce exercită profesia de avocat - Credit garantat cu un imobil proprietatea cabinetului de avocat al împrumutatului - Efectele cunoștințelor și ale profesiei asupra calității de consumator - Stabilirea scopului creditului - Contracte cu dublu scop - Efectele contractului accesoriu asupra contractului principal, reținându-se că noțiunea de consumator potrivit Directivei trebuie interpretată în sensul că o persană fizică ce exercită profesia de avocat și încheie un contract de credit cu o bancă, fără ca scopul creditului să fie precizat, poate fi considerată "consumator", în sensul acestei dispoziții, atunci când contractul menționat nu este legat de activitatea sa profesională. Împrejurarea că această creanță este garantată ipotecar de o persoană având calitatea de reprezentant al cabinetului de avocat, cu bunuri destinate exercitării activității profesionale, precum un imobil care aparține cabinetului, nu este relevantă în această privință.
De asemenea, s-a arătat că în Cauza C-74/15 privind pe Dumitru Tarcău și Ileana Tarcău, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut: "23. Prin urmare, Directiva 93/13 definește contractele cărora li se aplică prin referire la calitatea contractanților, după cum aceștia acționează sau nu acționează în scopuri legate de activitatea lor profesională". (Hotărârea Asbeck Brusse și de Man Garabito, C-488/11, EU:C:2013:341 punctul 30, precum și Hotărârea Siba, C-537/13, EU:C:2015:14, punctul 21).
În cauza invocată de către apelanții intimați C-45/96 - Bayerische Hypotheken- und Wechselbank/Dietzinger, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că "Într-adevăr, articolul 2 prima liniuță din Directiva 85/577/CEE din 20 decembrie 1985 privind protecția consumatorului în cazul contractelor negociate în afara spațiilor comerciale cum ar fi un contract de garanție încheiat de o persoană fizică care nu acționează în desfășurarea activității sale profesionale nu intră în domeniul de aplicare al directivei atunci când garantează rambursarea unei datorii contractate de o altă persoană care, în ceea ce o privește, acționează în cadrul activității sale comerciale sau profesionale".
Titularul sesizării a menționat și Cauza C-419/11 privind pe Æeska spoøitelna, a.s. împotriva Gerald Feichter, în care s-a învederat că "Articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că o persoană fizică ce are legături profesionale strânse cu o societate, precum administrarea acesteia sau deținerea unei participații majoritare în aceasta, nu poate fi considerată consumator în sensul acestei dispoziții atunci când avalizează un bilet la ordin emis pentru garantarea obligațiilor care incumbă acestei societăți, în temeiul unui contract referitor la acordarea unui credit".
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie
Curtea de Apel Alba Iulia nu a identificat practică judiciară asupra chestiunii de drept ce constituie obiectul trimiterii preliminare, însă prin punctul de vedere și-a exprimat opinia conform căreia din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) raportat la art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016 rezultă că prevederile acestui act normativ se aplică doar în situația în care debitorul principal - împrumutatul titular al contractului de credit este consumator, așa cum este definită această noțiune prin Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 și Legea nr. 193/2000.
Curtea de Apel Bacău nu a identificat practică judiciară, iar în urma consultării judecătorilor din cadrul Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Neamț s-a apreciat că dispozițiile Legii nr. 77/2016, în situația prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) teza a II-a raportat la prevederile art. 1 alin. (1) și (3) din același act normativ, se aplică doar în ipoteza în care debitorul principal este consumator.
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamț au considerat că dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 77/2016 nu contravin prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 77/2016, în sensul că aceste prevederi legale se aplică și în ipoteza în care împrumutatul titular al contractului de credit nu este consumator, respectiv este profesionist, condiționat însă de inexistența unei legături profesionale strânse între garantul ipotecar și împrumutatul profesionist.
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Târgu-Neamț au arătat că dispozițiile Legii nr. 77/2016 nu se aplică în situația în care debitorul principal - împrumutat, titular al contractului de credit, nu este consumator, respectiv este profesionist.
În opinia judecătorilor din cadrul Secției a II-a civile și de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Bacău, este dificil de tranșat dacă legea este aplicabilă și în ipoteza în care debitorul principal nu este consumator, deoarece dezlegarea problemei depinde de destinația creditului și calitatea fideiusorului sau a debitorului solidar, fără referire expresă la calitatea de consumator sau profesionist, menționându-se totodată necesitatea acordului consumatorului principal sau al succesorilor acestuia, în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, precum și definiția legală a noțiunii de consumator avută în vedere de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 și Legea nr. 193/2000.
În urma discuțiilor purtate nu s-a cristalizat o opinie tranșantă, ci s-a evidențiat și faptul că este necesar să fie avută în vedere și definiția noțiunii autonome de consumator din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în aplicarea Directivei 93/13/CEE, din perspectiva naturii relației persoanei fizice (garant, codebitor, debitor solidar, fidejusor) cu debitorul, principal (profesionist), așa cum se conturează, spre exemplu, în Cauza Horațiu Costea vs. Volksbank România SA - C-110/14, Cauza C-34/13, Monika Kusionovă vs. Smart Capital a.s., Hotărârea din 10 septembrie 2014.
Punctul de vedere al magistraților din cadrul Judecătoriei Moinești asupra chestiunilor de drept puse în discuție este în sensul că dispozițiile invocate se vor aplica și în cazul în care debitorul principal împrumutatul, titular al contractului de credit, nu este consumator, respectiv este profesionist.
Fără a identifica practică judiciară relevantă, punctul de vedere exprimat de membrii Secției civile a Curții de Apel Brașov este că dezlegarea problemei depinde de calitatea debitorului și destinația creditului, care, în speță, denotă că s-a contractat în calitate de profesionist și, în consecință, dispozițiile a căror interpretare se solicită nu sunt aplicabile, prevederile Legii nr. 77/2016 fiind incidente numai în relațiile dintre un profesionist (banca) și consumatorul care a contractat pentru achiziționarea unei locuințe.
Noțiunea de "consumator" este definită legal deart. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, calitate ce nu se verifică dacă acea persoană acționează în scopuri comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, în această categorie intrând și persoanele care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia [art. 2 alin. (2)], devenind profesionist, în același sens, pronunțându-se și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-74/15 - Tarcău, C-348/14 - Bucura și C-534/15 - Dumitraș.
Înaintând practică judiciară relevantă, Curtea de Apel București - Secțiile civile (a V-a și a VI-a) au apreciat că domeniul de aplicare a Legii nr. 77/2016 este clar prevăzut în art. 1 din lege, în sensul că: "Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor (...)".
Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu completările ulterioare.
Dispozițiile Legii nr. 77/2016 se aplică și în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.
Legea nu se aplică creditelor acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Se susține că noțiunea de consumator este definită de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 ca fiind "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale".
S-a reținut că art. 4 din Legea nr. 77/2016 nu cuprinde dispoziții derogatorii de la cele prevăzute de art. 1 din legea menționată privind domeniul de aplicare, ci prevede condițiile ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru stingerea creanței.
De asemenea, se precizează că art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 prevede două ipoteze: 1. creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință; 2. creditul a fost contractat de consumator și, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință. Astfel, art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 are în vedere în ambele ipoteze ca respectivul credit să fi fost contractat de consumator.
Prin urmare, în raport cu dispozițiile legale analizate s-a reținut că nu există niciun dubiu de interpretare în ceea ce privește aplicarea prevederilor Legii nr. 77/2016 doar în situația în care debitorul principal este consumator.
În cadrul Tribunalului București și al instanțelor arondate acestuia, practica nu este unitară, reținându-se, într-o opinie, că Legea nr. 77/2016 nu se aplică în cazul în care debitorul principal nu este consumator, cum este cazul persoanei juridice, întrucât calitatea de consumator este esențială în stabilirea domeniului de aplicare a legii, așa cum acesta este definit de art. 1 din lege care se referă la calitatea de consumator a persoanei care a încheiat contractul de credit și trebuie să privească un imobil cu destinația de locuință, fie în ipoteza prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) teza I, fie să fie garantat cu o locuință.
S-a susținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 77/2016 - "Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord", dispoziție legală din care rezultă că, pentru a atrage incidența legii, debitorul principal trebuie să aibă calitatea de consumator.
Într-o altă opinie, s-a apreciat că dispozițiile legii sunt incidente și în cazul în care debitorul principal - împrumutatul, titular al contractului de credit, nu este consumator, respectiv este profesionist, aplicând prin analogie raționamentul Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-74/15 Dumitru Tarcău, Ileana Tarcău împotriva Băncii Comerciale Intesa Sanpaolo România SA și alții.
Tribunalul Giurgiu a apreciat că fideiusiunea unui codebitor sau coplătitor care au acordat garanție acționând în scopuri ce nu intră în cadrul activității lor profesionale și nu au un raport de natură funcțională cu activitatea profesională autorizată intră în sfera de cuprindere a dispozițiilor Legii nr. 77/2016.
Tribunalul Ialomița a considerat că dispozițiile legii nu se aplică și în ipoteza în care debitorul principal - împrumutatul, titular al contractului de credit, nu este consumator, respectiv este profesionist, deoarece în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale dării în plată, cea mai importantă dintre acestea fiind aceea de a fi consumator.
Se susține că dacă s-ar admite că textul de lege de la art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 nu ar impune calitatea de consumator, aceasta din urmă este impusă de art. 1 și chiar de art. 4 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr. 77/2016, în care se arată că una dintre părțile raportului juridic este consumator.
O altă opinie - exprimată de magistrații instanțelor arondate Tribunalului Ialomița - a fost în sensul că dispozițiile legii nu ar impune calitatea de consumator a titularului contractului de credit, fiind suficientă destinația de locuință a imobilului cu care a fost garantat creditul, iar, ca atare, aceste dispoziții ar fi aplicabile și în situația în care creditul este contractat de un profesionist, cazul în speță, natura creditului fiind alta decât achiziția, extinderea, modernizarea, amenajarea sau reabilitarea unui imobil cu destinație de locuință, conform art. 4 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 77/2016, respectiv nevoi personale, și astfel aceste dispoziții ar reprezenta o excepție de la scopul legii definit de art. 1 din lege, având în vedere faptul că, raportat la dispozițiile art. 3 din Codul civil, titularul contractului de credit este, fără echivoc, un profesionist.
S-a arătat că, în aprecierea calității de consumator, s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în mai multe cauze, printre care și Cauza C-110/4 Costea în care a stabilit că Directiva trebuie interpretată în sensul că persoana fizică ce exercită o profesie liberală și încheie un contract de credit cu o bancă, fără ca scopul creditului să fie precizat în acel contract, poate fi considerată,,consumator" în sensul acestei dispoziții atunci când contractul menționat nu este legat de activitatea profesională desfășurată în exercitarea profesiei liberale.
Magistrații din cadrul Tribunalului Ilfov au apreciat că dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. c) teza a II-a raportat la art. 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 77/2016 nu se aplică în situația în care debitorul principal - împrumutatul, titular al contractului de credit, nu este consumator, ci profesionist, alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 77/2016 neavând caracter derogatoriu de la alin. (1) al aceluiași articol, iar situația creanțelor garantate cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori se circumscrie ipotezei prevăzute la alin. (1), în sensul că dispozițiile se aplică exclusiv raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor.
În cadrul Tribunalului Teleorman și al Judecătoriei Alexandria, punctul de vedere al judecătorilor care și-au exprimat opinia asupra problemei de drept în discuție a fost în sensul că dispozițiile Legii nr. 77/2016 nu se aplică și în ipoteza în care debitorul principal - împrumutatul titular al contractului - nu este consumator, ci profesionist.
S-a avut în vedere că legea dării în plată nu oferă o definiție proprie a noțiunii de "consumator", ci preferă să utilizeze sensul "comun" din legislația privind protecția consumatorului, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (2) din acest act normativ.
Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, consumatori sunt persoanele definite de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu completările ulterioare.
S-a reținut că, pentru a avea calitatea de consumator, o persoană trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două condiții: să fie o persoană fizică și să nu acționeze în calitate de profesionist.
Se precizează că în cazul în care împrumutatul principal este o societate comercială care și-a asumat contractul de credit în exercițiul activității, prevederile Legii nr. 193/2000 nu îi vor fi aplicabile, fiind un profesionist.
Judecătoriile Roșiori de Vede, Videle și Judecătoria Turnu Măgurele au opinat în sensul că dispozițiile legii se aplică și în ipoteza în care debitorul principal - împrumutatul, titular al contractului de credit, este profesionist, având în vedere art. 4 alin. (1) lit. c) - sintagma "indiferent de scopul pentru care a fost contractat".
Se susține că dispozițiile menționate sunt aplicabile și atunci când creditul este contractat de către un profesionist, neimpunând calitatea de consumator a titularului contractului de credit, fiind suficientă destinația de locuință a imobilului cu care a fost garantat creditul.
La nivelul Curții de Apel Cluj, Tribunalul Specializat Cluj, fără a identifica practică judiciară, a comunicat că raportat la prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, potrivit cărora "Demersurile prevăzute la art. 5 și art. 7-9 pot fi întreprinse și de codebitori, precum și de garanții personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi", coroborate cu definiția dată noțiunii de consumator în cadrul art. 1 alin. (2) din același act normativ, dispozițiile Legii nr. 77/2016, în situația prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) teza a II-a, raportat la dispozițiile art. (1) și (3) din același act normativ, nu se aplică în ipoteza în care debitorul principal - împrumutatul, titular al contractului de credit, nu este consumator, respectiv este profesionist, această opinie fiind împărtășită și de judecătorii din cadrul Tribunalului Maramureș.
Judecătoria Turda și-a exprimat opinia în sensul că pentru aplicabilitatea dispozițiilor menționate este necesar a se verifica calitatea de "consumator", fiind înaintate două hotărâri judecătorești relative la chestiunea de drept în dezbatere.
Curtea de Apel Constanța nu a identificat practică judiciară cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării de față și nu a comunicat niciun punct de vedere cu privire la aceasta.
Opinia exprimată la nivelul tribunalelor din raza Curții de Apel Craiova este în sensul că dispozițiile legale invocate se aplică doar în situația în care debitorul principal, împrumutat, titular al contractului de creditare, are calitatea de consumator, acestea nefiind aplicabile și profesionistului.
Judecătorii secției civile din cadrul Judecătoriei Slatina și-au exprimat în unanimitate opinia că, în această situație, nu se poate aplica legea dării în plată, având în vedere că primul articol al acesteia realizează o circumscriere a domeniului de aplicare, atât sub aspectul cadrului obiectiv (ratione materiae), prin referirea expresă la "creanțe deținute asupra consumatorilor", cât și sub aspectul cadrului subiectiv (ratione personae), prin precizarea raporturilor juridice cu privire la care actul normativ este incident [alin. (1)-(3) din art. 7], precum și a celor excluse [alin. (4)].
Domeniul de aplicare astfel stabilit trebuie, de asemenea, circumscris și prin corelarea art. 1 cu alte dispoziții ale legii care prevăd anumite exigențe pentru posibilitatea de a se recurge la mecanismul stingerii datoriilor prin dare în plată.
Astfel, din economia dispozițiilor legii rezultă că aceasta presupune cu necesitate existența unui raport juridic principal dintre un consumator și un creditor profesionist sau un cesionar al creanței derivând dintr-un contract de credit.
Chiar dacă legea este aplicabilă și persoanelor care au garantat personal sau real creditul acordat debitorului principal, condiția sine qua non pentru a se pune în discuție aplicarea legii o constituie existența unui raport juridic principal decurgând dintr-un contract de credit încheiat între un consumator și creditorii expres prevăzuți la art. 1 alin. (1) din lege, chiar dacă, ulterior, creanța a fost cesionată în favoarea unui terț.
Alin. 1 al art. (1) din Legea nr. 77/2016 precizează univoc faptul că "Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor".
Pentru delimitarea sferei debitorilor consumatori, beneficiari ai legii dării în plată, legiuitorul a precizat că aceștia sunt persoanele definite de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu completările ulterioare.
În ceea ce privește debitorul principal este necesar ca, raportat la scopul avut în vedere de consumator când contractează creditul, respectivul consumator să acționeze în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale [art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000].
Debitorul principal, persoană fizică, trebuie să contracteze creditul într-un scop străin de activitatea sa de profesionist, astfel că, în măsura în care acesta s-a angajat într-un raport juridic de creditare din poziția sa de titular al unei activități comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, nu va putea beneficia de darea în plată, întrucât nu are calitatea de consumator, neavând relevanță faptul că respectivul contract de credit a fost garantat cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.
Numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, fac parte din regimul particular aplicabil în materie de protecție a consumatorului, în timp ce o asemenea protecție nu se justifică în cazul unui contract care are ca scop o activitate profesională (Cauza nr. C-464/01 Gruber, Hotărârea din 20 ianuarie 2005).
Pentru a se reține aplicabilitatea Legii nr. 77/2016 este necesar ca respectivul credit să fie contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință [art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016], însă și în aceste situații, pe de o parte, debitorul principal trebuie să aibă calitatea de consumator, adică să acționeze în afara activității sale profesionale sau comerciale, iar, pe de altă parte, garanția ipotecară asupra imobilului cu destinația de locuință trebuie să privească un credit asumat de un consumator.
Înaintând jurisprudență relevantă, Judecătoria Caracal a învederat că dispozițiile Legii nr. 77/2016, în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori, nu se aplică și în ipoteza în care debitorul principal - împrumutatul titular al contractului de credit - nu este consumator, respectiv este profesionist.
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Balș au considerat că dispozițiile Legii nr. 77/2016 se aplică doar în ipoteza în care debitorul principal - împrumutatul, titular al contractului de credit, este consumator.
Înaintând hotărâri judecătorești, Judecătoria Corabia a apreciat că dispozițiile Legii nr. 77/2016, în situația prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) teza a II-a raportat la prevederile art. 1 alin. (1) și (3) din același act normativ, se aplică numai în ipoteza în care debitorul principal - împrumutatul, titular al contractului de credit, este consumator, nu și dacă acesta are calitatea de profesionist.
Curtea de Apel Galați, înaintând jurisprudență, a arătat că opinia magistraților din cadrul Secției a II-a civile a Tribunalului Galați este în sensul că dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 prevăd că aceasta se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor, iar art. 4 prevede că pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
- creditorul și consumatorul să facă parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;
- cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, să nu depășească echivalentul în lei al sumei de 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;
- creditul să fie contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, să fie garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;
- consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii.
Cu privire la modalitatea de apreciere asupra calității de consumator, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-110/14 Costea.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea pronunțată în cauza anterior menționată, a hotărât că Directiva trebuie interpretată în sensul că o persoană fizică ce exercită profesia de avocat și încheie un contract de credit cu o bancă, fără ca scopul creditului să fie precizat în acel contract, poate fi considerată "consumator", în sensul acestei dispoziții, atunci când contractul menționat nu este legat de activitatea profesională a acestui avocat, împrejurarea că creanța născută din același contract este garantată printr-o garanție ipotecară contractată de această persoană în calitate de reprezentant al cabinetului său de avocat și având ca obiect bunuri destinate exercitării activității profesionale a persoanei respective, precum un imobil care aparține acestui cabinet, nu este relevantă în această privință.
De asemenea, în Cauza C-74/15 privind pe Dumitru Tarcău, Ileana Tarcău, Curtea de Justiție a Uniunii Europene declară: "23. Prin urmare, Directiva 93/13 definește contractele cărora li se aplică prin referire la calitatea contractanților, după cum aceștia acționează sau nu acționează în scopuri legate de activitatea lor profesională, (Hotărârea Asbeck Brusse și de Man Garabito, C-488/11, EU:C:2013:341 punctul 30, precum și Hotărârea Siba, C-537/13, EU:C:2015:14, punctul 21).
Referitor la Cauza C-419/11 privind pe ÄŒeskâ SpoÅ
*
itelna, a.s. împotriva Gerald Feichter, în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că "Articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că o persoană fizică ce are legături profesionale strânse cu o societate, precum administrarea acesteia sau deținerea unei participații majoritare în aceasta, nu poate fi considerată consumator în sensul acestei dispoziții atunci când avalizează un bilet la ordin emis pentru garantarea obligațiilor care incumbă acestei societăți în temeiul unui contract referitor Ia acordarea unui credit."
S-a precizat că această chestiune a făcut obiectul discuțiilor în cadrul ședinței de învățământ profesional din 22.09.2017 a Secției I civile a Tribunalului Vrancea, când, în unanimitate, s-a decis că beneficiul stabilit de Legea nr. 77/2016 nu se aplică în situațiile în care un garant, persoană fizică, dorește să dea în plată imobilul său pentru stingerea obligațiilor asumate prin credit de o persoană juridică, un profesionist, calitatea de consumator trebuind să se verifice în persoana debitorului principal.
Curtea de Apel Iași a înaintat o hotărâre judecătorească prin care s-a reținut că intimații persoane fizice au calitatea de consumatori, așadar, având legătură doar tangențial cu problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.
Curtea de Apel Oradea nu a identificat hotărâri judecătorești vizând problema de drept în discuție și nici nu a comunicat un punct de vedere.
Opinia unanimă exprimată, la nivel teoretic, de judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești din circumscripția teritorială a Curții de Apel Pitești a fost în sensul că dispozițiile legale nu se aplică și în ipoteza în care debitorul principal - împrumutatul, titular al contractului de credit, nu este consumator, ci profesionist.
La nivelul Curții de Apel Ploiești, Tribunalul Buzău a comunicat că practica Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal este în sensul că dispozițiile Legii nr. 77/2016 nu sunt aplicabile în cazul în care debitorul principal - împrumutatul, titular al contractului de credit, este profesionist, atașându-se hotărâri judecătorești în acest sens.
Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă a comunicat că opinia majoritară a judecătorilor acestei secții a fost în sensul că dispozițiile Legii nr. 77/2016 se aplică și în ipoteza în care debitorul principal - împrumutatul, titular al contractului de credit, nu este consumator, dacă creanța este garantată cu cel puțin un imobil cu destinația de locuință, iar Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a aceluiași tribunal a arătat că opinia majoritară este în sensul instanței de trimitere.
Opinia judecătorilor din circumscripția Curții de Apel Suceava este în sensul că Legea nr. 77/2016 se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, precum și în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori, dar nu se aplică în situația în care debitorul principal nu este consumator, respectiv profesionist, înaintându-se o hotărâre judecătorească cu titlu de practică judiciară.
La nivelul instanțelor din raza de activitate a Curții de Apel Târgu Mureș opinia de principiu a judecătorilor este în sensul că dispozițiile legale incidente se aplică și în situația în care împrumutatul - debitorul principal - este profesionist, iar pentru executarea creanței este urmărit fideiusorul/codebitorul care este persoană fizică, dar numai în situația în care este urmărită executarea imobilului cu destinație de locuință adus în garanție de fideiusor sau codebitor, persoană fizică, și în cazul în care această persoană fizică a acționat în scopuri care nu intră în cadrul activității sale profesionale și nu are un raport de natură funcțională cu societatea menționată - Cauza C-74/15 Tarcău împotriva Băncii Comerciale Intesa Sanpaolo România SA și alții.
Argumentul principal în susținerea acestei poziții este că Legea nr. 77/2016 reglementează o secțiune din dreptul consumatorilor, respectiv modalitatea de stingere a creanțelor izvorâte din contracte de credit în care debitorul are calitatea de consumator. Astfel, dispozițiileart. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 77/2016 prevăd că această lege "se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit", iar pentru a determina noțiunea de consumator face trimitere la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 și ale Legii nr. 193/2000, arătând: "consumatori sunt persoanele definite de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și c