ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 7/2018

Tribunalul București - Secția a III-a civilă, prin Încheierea de la 21 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.256/303/2017, a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei probleme de drept: "interpretarea art. 666 alin. (5) pct. 2, 3, 4 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare, respectiv dacă art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 poate fi interpretat în sensul că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanță, nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa fiind suficientă pentru încheierea valabilă a contractului, deci pentru a conferi valoare de titlu executoriu contractului de credit încheiat în această modalitate".

Cererea de pronunțare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15 septembrie 2017.

Art. 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Art. 666 alin. (5) din Codul de procedură civilă: "Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: (...) 2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; 3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege sau alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege; 4. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă (...)".

Art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța Guvernului nr. 85/2004: "Dacă părțile nu au convenit altfel, momentul încheierii contractului la distanță privind serviciile financiare îl constituie momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa".

Prin cererea înaintată Judecătoriei Sectorului 6 București de petentul A privind pe creditoarea B și pe debitorul C, în cadrul dosarului de executare instrumentat de Biroul Executorului Judecătoresc A, s-a solicitat încuviințarea executării silite prin toate modalitățile prevăzute de lege, la cererea creditoarei, în baza titlului executoriu constând într-un contract de credit.

Judecătoria Sectorului 6 București, prin Încheierea din 27 ianuarie 2017, a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul A privind pe creditoarea B și pe debitorul C, ca neîntemeiată.

În motivare, prima instanță a reținut că, potrivit art. 632 din Codul de procedură civilă, executarea silită se va efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii: hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Conform art. 666 alin. (5) din Codul de procedură civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: 1. cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; 2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; 3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege sau alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege; 4. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; 5. debitorul se bucură de imunitate de executare; 6. titlul cuprinde dispoziții care nu se pot duce la îndeplinire prin executare silită; 7. există alte impedimente prevăzute de lege.

Art. 52 din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 93/2009, stabilește că sunt titluri executorii contractele de credit încheiate de o instituție financiară nebancară, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului.

S-a motivat că înscrisul prezentat de creditoare, a cărui încuviințare se solicită, nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 52 din Legea nr. 93/2009 pentru a fi titlu executoriu, având în vedere că acesta nu reprezintă un contract. În acest sens, instanța a reținut că înscrisul respectiv nu este semnat de părți. Or, contractul este un act juridic bilateral ce presupune acordul de voință dintre două persoane.

Prin urmare, întrucât, în speță, nu a existat dovada manifestării de voință, nefiind, așadar, în prezența unui contract, instanța a constatat că înscrisul invocat de creditoare nu are caracter de titlu executoriu și a respins cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea B, solicitând admiterea apelului, desființarea încheierii, rejudecarea cauzei în fond și admiterea cererii prin încuviințarea executării silite.

În cadrul soluționării acestei căi de atac, Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecării apelului până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Chestiunea de drept a cărei rezolvare se solicită vizează interpretarea art. 666 alin. (5) pct. 2, 3, 4 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, respectiv dacă art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 poate fi interpretat în sensul că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanță, nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa fiind suficientă pentru încheierea valabilă a contractului, deci pentru a conferi valoare de titlu executoriu contractului de credit încheiat în această modalitate.

Asupra acestei probleme de drept, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziilor anexate sesizării, există opinii diferite la nivelul secțiilor civile din cadrul Tribunalului București.

Cauza în care s-a ivit chestiunea de drept se află în curs de judecată la Tribunalul București, completul de judecată fiind învestit cu soluționarea unui apel într-un litigiu care are ca obiect cererea de încuviințare executare silită a unui contract de credit.

Tribunalul este competent să soluționeze în ultimă instanță, în temeiul prevederilor art. 666 alin. (7) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată numai cu apel exclusiv de creditor, în termen de 15 zile de la comunicare.

Soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, întrucât motivele de apel vizează tocmai caracterul de titlu executoriu al unui contract de credit încheiat la distanță prin raportare la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 85/2004.

Chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită este nouă. Astfel, chiar dacă Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 nu reprezintă un act nou, Tribunalul București s-a confruntat de curând cu rezolvarea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită, din anul 2016, așa cum rezultă din deciziile civile pronunțate de această instanță, anexate la sesizare. Întrucât nu există o practică judiciară consacrată, s-a apreciat justificat interesul în formularea unei cereri pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept, iar aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, astfel cum rezultă din verificarea paginii de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție, www.scj.ro.

Opinia completului de judecată al Tribunalului București - Secția a III-a civilă este divergentă.

Un membru al completului de judecată consideră că, potrivit art. 632 din Codul de procedură civilă, executarea silită se desfășoară în baza unui titlu executoriu.

Potrivit art. 664 alin. (4) din același act normativ, la cererea de executare silită depusă de creditor la executorul judecătoresc se va atașa titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz.

De asemenea, art. 51 din Legea nr. 93/2009, indicat și de apelantă în cererea de apel, prevede că toate operațiunile de credit trebuie să fie consemnate în documente contractuale.

Din coroborarea textelor legale indicate în paragrafele precedente se desprinde concluzia că titlul executoriu cerut pentru demararea executării silite nu vizează doar actul juridic privit ca negotium, ci are și o accepțiune formală, titlul creditorului trebuind să conțină în cuprinsul său toate elementele pentru verificarea consimțământului părților, cu atât mai mult semnătura debitorului.

În acest sens sunt și dispozițiile legii speciale,art. 51 indicând că toate operațiunile de creditare, în care se include în mod firesc și consimțământul, trebuie să se regăsească în cuprinsul documentelor contractuale, aici, în cuprinsul contractului de credit.

De asemenea, în sprijinul accepțiunii formale a noțiunii de titlu executoriu, în contextul procedurii executării silite, sunt și dispozițiile care instituie obligativitatea depunerii acestuia în original sau în copie legalizată. O astfel de dispoziție restrictivă presupune implicit referirea la un titlu executoriu care să conțină în cuprinsul său toate mențiunile cerute de lege, respectiv, în cauză, semnătura debitorului.

Prin urmare, se reține că, deși încheierea la distanță a actului juridic este susceptibilă să genereze obligații pentru debitor, nepunându-se probleme de validitate a actului juridic, totuși creditorul este obligat să își valorifice drepturile prin intermediul unei acțiuni pe calea dreptului comun, iar nu în cadrul procedurii executării silite, atât timp cât își întemeiază creanța pe un înscris care nu îndeplinește cerințele de ordin formal impuse de reglementările procedurale și de legea specială cu privire la titlul executoriu.

Celălalt membru al completului de judecată apreciază că un contract de credit acordat în sistem electronic reprezintă titlu executoriu, conform art. 52 din Legea nr. 93/2009, dacă este făcută dovada acceptării ofertei de a contracta prin transmiterea de către creditor a mesajului de confirmare a comenzii debitorului, legea neinstituind nicio condiție de formă pentru încheierea valabilă a contractului.

Apelanta a învederat că, prin dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 85/2004, a fost indicat, ca moment al încheierii contractului la distanță, momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, dacă părțile nu au agreat altfel. Legiuitorul a aliniat legislația din România legislației europene și practicilor comerciale privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum, conform art. 25 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004.

La nivelul Secției a II-a civile a Curții de Apel Alba Iulia s-a opinat că primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, este suficientă pentru încheierea valabilă a contractului, în contextul art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 și pentru a conferi valoare de titlu executoriu contractului de credit, în privința debitului principal. În același sens este și opinia majoritară a Tribunalului Alba.

Opinia unanimă a judecătorilor Secției I civile din cadrul Curții de Apel Bacău a fost în sensul că, în lipsa semnăturii olografe sau electronice a debitorului de pe contractul încheiat la distanță, nu se poate reține existența unui titlu executoriu, deoarece acest atribut îl au numai contractele, în sensul de instrumentum probationis, care cuprind o astfel de semnătură.

Cu majoritate, membrii Secției civile a Curții de Apel Brașov au arătat că, în condițiileart. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, contractul este valabil încheiat prin primirea mesajului de confirmare de către consumator. Totuși,art. 51 din Legea nr. 93/2009 impune redactarea contractului, ceea ce implică semnătura olografă sau electronică, iar o atare cerință rezultă din prevederile art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, care face vorbire de "înscris".

În cadrul Curții de Apel București problema de drept menționată a generat practică neunitară la nivelul acestei instanțe, fiind discutată în cadrul întâlnirii profesionale de unificare a practicii judiciare în materie civilă din data de 8 iunie 2017.

Judecătorii din cadrul Secției a II-a civile a Curții de Apel Cluj au apreciat că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanță, este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, numai în asemenea situații contractul fiind valabil încheiat și dobândind valoare de titlu executoriu.

Curtea de Apel Constanța a arătat că, la nivelul Secției a II-a civile din cadrul Tribunalului Constanța, practica unanimă a fost în sensul că momentul încheierii contractului de credit îl constituie momentul transmiterii mesajului privind aprobarea creditului solicitat on-line. S-au avut în vedere dispozițiile exprese ale art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 și împrejurarea că, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, creditorul a făcut dovada atât a transmiterii mesajului privind aprobarea creditului solicitat on-line, cât și a virării în contul debitorului a sumei prevăzute în cererea de creditare. Lipsa semnăturii nu poate fi asimilată neînsușirii contractului, întrucât spiritul reglementării contractelor încheiate la distanță este tocmai lipsa semnăturii olografe datorate tehnicilor de comunicare la distanță de care face vorbire textul art. 3 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004.

Opinia judecătorilor Secției I civile a Curții de Apel Galați, a judecătorilor din cadrul Secției I civile a Tribunalului Galați și a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Făurei a fost în sensul că, raportat la dispozițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, contractul astfel încheiat reprezintă titlu executoriu, conform art. 52 din Legea nr. 93/2009, legea neinstituind nicio altă condiție de formă pentru încheierea sa valabilă. Această interpretare este susținută și de prevederile art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004.

Opinia unanimă a judecătorilor din cadrul Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Iași a fost în sensul că, potrivit art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, dacă părțile nu au convenit altfel, momentul încheierii contractului la distanță privind serviciile financiare îl constituie momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa.

Problema de drept ce face obiectul sesizării a fost dezbătută în cadrul întâlnirii profesionale trimestriale a judecătorilor din cadrul instanțelor din circumscripția Curții de Apel Oradea din data de 23 iunie 2017. Opinia majoritară a participanților a fost în sensul că reprezintă titluri executorii contractele de credit încheiate la distanță, chiar dacă nu poartă semnătura olografă a debitorului, cu condiția de a fi respectate dispozițiile legale în materie de semnătură electronică. S-a subliniat că, spre deosebire de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 93/2009 nu cuprinde dispoziții specifice privind modalitatea în care pot fi încheiate contractele de credit, ceea ce impune valorificarea, în completare, a dispozițiilor de drept comun cuprinse la art. 267 și 268 din Codul de procedură civilă, care permit, în contextul reglementării înscrisurilor sub semnătură privată ca mijloace de probă în procesul civil, redactarea unui înscris în formă electronică. Valorificarea acestor prevederi este îngăduită de inexistența unui text în legea specială, din care să rezulte necesitatea unei forme solemne în cazul contractului de credit încheiat de instituția financiară nebancară. În opinia minoritară, judecătorii Secției a II-a civile a Tribunalului Bihor au arătat că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanță, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, nu este suficientă.

Practica judiciară identificată la nivelul instanțelor judecătorești din circumscripția teritorială a Curții de Apel Pitești a fost în sensul că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanță, în ceea ce privește încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare, nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, fiind suficientă pentru a conferi valoare de titlu executoriu contractului încheiat în această modalitate.

La nivelul Tribunalului Buzău - Secția I civilă și al Judecătoriei Râmnicu Sărat, s-a conturat opinia potrivit căreia este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, această problemă de drept fiind discutată și în cadrul ședinței de învățământ profesional a judecătorilor din data de 23 mai 2017, stabilindu-se, cu unanimitate, că nu constituie titlu executoriu contractul încheiat on-line în situația în care nu are inserate semnăturile electronice ale părților contractante.

Punctul de vedere al majorității judecătorilor din cadrul Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Botoșani a fost în sensul că, în cadrul procedurii necontencioase de încuviințare a executării silite, instanța de executare este chemată să verifice doar îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 666 din Codul de procedură civilă, care se referă la depunerea unei cereri formale de executare de către creditor și atașarea titlului executoriu care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă. În ceea ce privește necesitatea semnăturii electronice, s-a apreciat că, în conformitate cu prevederile art. 24 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, sarcina probei consimțământului aparține furnizorului. Astfel, încheierea în formă scrisă a contractului de împrumut se impune, deoarece, conform dispozițiilor comune de la art. 2.165 și art. 2.157 alin. (1) din Codul civil, este necesar ca, pentru a fi titlu executoriu, contractul de împrumut să fie încheiat în formă autentică sau prin înscris sub semnătură privată, deci există obligația semnării acestuia.

La nivelul instanțelor din circumscripția Curții de Apel Târgu Mureș, într-o primă opinie s-a reținut că, în situația existenței unui contract de împrumut finalizat în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, este depusă transcrierea contractului încheiat în formă electronică la distanță. Pentru a considera că înscrisul are valoare de titlu executoriu potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, acesta trebuie să aibă valoarea înscrisului sub semnătură privată, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 455/2001, republicată. Instanța de judecată nu verifică dacă, raportat la înscrisurile depuse și dispozițiile legale aplicabile, există manifestarea de voință a împrumutatului în sensul încheierii contractului de credit, ci este obligată să stabilească dacă înscrisul îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a fi titlu executoriu. Înscrisul electronic devine echivalent, din punct de vedere funcțional (în privința efectelor) cu înscrisul sub semnătură privată, dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice (art. 5 din Legea nr. 455/2001, republicată). În consecință, atât timp cât nu întrunește condițiile cerute de lege pentru a fi echivalent înscrisului sub semnătură privată, acesta nu îndeplinește condițiile pentru a constitui titlu executoriu.

Opinia judecătorilor Secției a II-a civile a Curții de Apel Craiova a fost că art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 nu poate fi interpretat în sensul menționat în adresă, impunându-se obținerea unei hotărâri judecătorești - titlu executoriu, pe baza căreia să fie încuviințată executarea silită vizând contractul încheiat în această modalitate.

Curtea de Apel Timișoara a învederat că nu a identificat practică judiciară în ceea ce privește aspectul supus analizei.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 2.434/C/4.527/III-5/2017 din 25 octombrie 2017, a comunicat instanței supreme că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat și nu se verifică practică judiciară în problema de drept care formează obiectul sesizării.

Nu a fost identificată jurisprudență în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 666 alin. (5) pct. 2, 3, 4 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare.

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a arătat că sesizarea nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse interpretării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza prin prisma prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Potrivit dispozițiilor precizate, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ; în doctrină, ele au fost identificate după cum urmează:

Procedând la analiza asupra admisibilității sesizării, se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite, întrucât Tribunalul București - Secția a III-a civilă este legal învestit cu soluționarea cererii de apel formulată de o creditoare împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de încuviințare a executării silite.

Potrivit art. 666 alin. (7) din Codul de procedură civilă, art. 95 pct. 2 și art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, tribunalul soluționează cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, care, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

Condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în care se ridică nu este îndeplinită pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Procedura sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unei chestiuni de drept are natura unui incident procedural ivit în cursul unui proces aflat în desfășurare, al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluționarea cauzei pe fond.

Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, titularul sesizării, respectiv instanța care soluționează litigiul în ultimă instanță, trebuie să verifice, din oficiu, admisibilitatea sesizării, prezentând, între altele, argumentele pentru care apreciază că de dezlegarea chestiunii de drept depinde soluționarea cauzei pe fond. În acest context, instanța de trimitere va trebui să prezinte în încheiere toate detaliile cauzei, de drept sau chiar de fapt, care să justifice aptitudinea problemei de drept evocate de a conduce la rezolvarea fondului acelui litigiu.

Pornind de la obiectul cererii de chemare în judecată și temeiul de drept incident, trebuie verificat dacă instanța de apel, în fundamentarea soluției ce urmează a fi pronunțată în soluționarea cauzei în ultimă instanță, are de interpretat prevederile art. 666 alin. (5) pct. 2, 3, 4 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004.

Din această perspectivă este de relevat că instanța de trimitere consemnează în încheierea de sesizare că judecătoria a fost învestită cu o cerere de încuviințare a executării silite în baza unui titlu executoriu reprezentat de un contract de credit, iar soluția adoptată de instanța de executare a fost aceea de respingere a cererii de încuviințare a executării silite.

Sunt redate motivele în temeiul cărora instanța de executare a respins cererea de încuviințare a executării silite. Aceste motive se referă la împrejurarea că înscrisul prezentat de creditoare, a cărui încuviințare se solicită, nu reprezintă un contract și nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 52 din Legea nr. 93/2009 pentru a fi titlu executoriu. În acest sens, s-a reținut că nu a existat dovada manifestării de voință la încheierea contractului, în condițiile în care înscrisul nu este semnat de părți, iar aceste deficiențe ale înscrisului nu îi pot conferi valoare de titlu executoriu.

Instanța de trimitere este învestită să soluționeze apelul declarat de creditoare împotriva încheierii de respingere a cererii de încuviințare a executării silite.

Încheierea de sesizare nu conține o expunere a motivelor de fapt și de drept pe care autoarea căii de atac și-a întemeiat criticile. Singura referire în acest sens se regăsește în prezentarea argumentului care susține îndeplinirea condiției referitoare la dependența soluționării pe fond a cauzei de necesitatea lămuririi chestiunii de drept. Astfel, instanța de trimitere se limitează să arate că această condiție este îndeplinită "întrucât motivele de apel vizează tocmai caracterul de titlu executoriu al unui contract la distanță prin raportare la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 85/2004".

Prin întrebarea adresată se urmărește determinarea relației dintre art. 666 alin. (5) pct. 2, 3, 4 din Codul de procedură civilă și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004.

Raportat la aceste prevederi legale, se impune a sublinia că art. 8 din Ordonanță reglementează momentul încheierii contractului la distanță privind servicii financiare, iar art. 666 alin. (5) pct. 2, 3, 4 din Codul de procedură civilă enumeră o parte din motivele pentru care instanța de executare respinge cererea de încuviințare a executării silite.

În cadrul procedurii de încuviințare a executării silite, instanța de executare realizează o analiză care privește mai multe categorii de condiții, formale și substanțiale, referitoare la declanșarea procedurii de executare.

În ceea ce privește caracterul executoriu al celorlalte înscrisuri (care nu sunt hotărâri judecătorești), trebuie făcută distincția între situația de laart. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, referitoare la caracterul executoriu al înscrisului, și cea de la art. 666 alin. (5) pct. 3 din Codul de procedură civilă, referitoare la neîntrunirea condițiilor de formă cerute de lege, sau a altor cerințe în cazurile anume prevăzute de lege.

Condiția de la pct. 2 vizează încadrarea înscrisurilor în categoria celor arătate de lege ca având caracter executoriu. Cu privire la acest aspect,art. 641 din Codul de procedură civilă dispune că înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

În contextul în care în cauza pendinte este vorba de un contract de credit încheiat la distanță de o instituție financiară nebancară, în calitate de furnizor de servicii financiare, și un consumator, se cuvine a preciza că prin art. 52 din Legea nr. 93/2009 se conferă caracter de titlu executoriu contractelor de credit încheiate de o instituție financiară nebancară, precum și garanțiilor reale și personale afectate garantării creditului. Desigur că raportul dintre dispozițiile din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 și prevederile din Legea nr. 93/2009, relative la încheierea contractelor de credit de către instituțiile financiare nebancare, este de la general la special.

Din expunerea opiniilor divergente ale celor doi membri ai completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept rezultă că problema cu care se confruntă instanța de trimitere și care a dus la declanșarea mecanismului hotărârii prealabile este legată nu de încheierea valabilă a contractului la distanță, respectiv a momentului la care contractul se consideră valabil încheiat, ci de cerințele care privesc forma contractului încheiat la distanță și de regimul probator al acestuia.

Opinia unui membru al completului este aceea că înscrisul nu întrunește cerințele de ordin formal impuse de reglementările procedurale (fără a fi indicate normele procedurale la care se referă aceste cerințe de ordin formal) și de legea specială cu privire la titlul executoriu.

Cealaltă opinie este în sensul că un contract de credit încheiat în sistem electronic reprezintă titlu executoriu, conform art. 52 din Legea nr. 93/2009, dacă este făcută dovada acceptării ofertei de a contracta prin transmiterea de către creditor a mesajului de confirmare a comenzii debitorului, legea neinstituind nicio condiție de formă pentru încheierea valabilă a contractului.

În aceste condiții, conținutul întrebării și, în special, raportarea la prevederile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 nu sunt pertinente față de considerentele expuse în prezentarea punctului de vedere al completului de judecată aflat în divergență și