ÎCCJ, Decizia nr. 72/2023

Ședința publică din data de 3 aprilie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Hotărârea instanței disciplinare

Prin Hotărârea nr. 9J din 6 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A. - judecător în cadrul Curții de Apel București și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat pârâtului sancțiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), i) și t) teza întâi și a doua din Legea nr. 303/2004.

Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Prin Decizia nr. 42 din 28 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a respins excepția nelegalei compuneri a completului, invocată de recurentul A., a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 9J din 6 martie 2019 și a încheierilor de ședință din 3 octombrie 2018, 17 octombrie 2018, 24 octombrie 2018, 28 noiembrie 2018, 16 ianuarie 2019, 22 ianuarie 2019, 18 februarie 2019 și 4 martie 2019, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2018 și a respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 9J din 6 martie 2019, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2018.

Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 42 din 28 februarie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, recurentul A. a formulat cerere de revizuire.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale

În cadrul dosarului format ca urmare a declarării căii extraordinare de atac a revizuirii, recurentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) și alin. (4) și a dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Referitor la dispozițiile art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, recurentul a susținut că sunt neconstituționale, deoarece contravin art. 16 "Egalitatea în drepturi", art. 21 alin. (3) "Dreptul la un proces echitabil", art. 24 "Dreptul la apărare", art. 53 "Restrângerea exercițiului unor drepturi", art. 129 "Folosirea căilor de atac" din Constituție, astfel cum se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, prin prisma art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește art. 513 alin. (2) teza a doua din C. proc. civ., conform căruia "revizuentul va lua cunoștință de conținutul întâmpinării de la dosarul cauzei", recurentul a apreciat că, prin necomunicarea întâmpinării, se încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenție.

Referitor la art. 513 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., texte conform cărora "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază", iar "dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată", recurentul a susținut că sunt contrare dispozițiilor constituționale indicate anterior, întrucât se încalcă principiul contradictorialității și principiul publicității, garanții ale dreptului la un proces echitabil, și dreptul la apărare.

În ceea ce privește prevederile art. 61 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., recurentul a apreciat că sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că sunt inadmisibile cererile de intervenție accesorie formulate în procesele privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, interpretare contrară dispozițiilor art. 124, art. 126 alin. (2), art. 16, art. 21 alin. (1), art. 24, art. 53, art. 129, art. 20 alin. (1) din Constituție și art. 6 din Convenție.

Recurentul a solicitat admiterea cererii și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992.

Încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale

Prin încheierea din 12 decembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins cererea formulată de revizuentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (3) și art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) și (4) din C. proc. civ.

În motivare, instanța a reținut că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate ca dispozițiile ce formează obiectul excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, făcând referire la Decizia Curții Constituționale nr. 4 din 18 ianuarie 2018.

De altfel, s-a constatat că petentul nu a arătat, în concret, în ce fel dreptul său la un proces echitabil cu toate garanțiile specifice acestuia este încălcat prin normele procedurale și procesuale a căror neconstituționalitate o afirmă, pentru ca instanța investită cu cererea de sesizare a Curții Constituționale să poată aprecia cu privire la condițiile legale de admisibilitate, cu referire specială la condiția legăturii necesare cu soluționarea cauzei.

Astfel fiind, Înalta Curte a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată cu privire la dispozițiile 513 alin. (2) din C. proc. civ. nu este pertinentă în privința desfășurării procesului și nu influențează soluția ce urmează a fi dată cererii de revizuire, câtă vreme în dosarul nr. x/2022, având ca obiect cererea de revizuire formulată de A., Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., rămânând în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că nu s-a depășit etapa admisibilității cererii de revizuire.

Or, în aceste circumstanțe, o eventuală admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale nu ar avea nicio relevanță pentru soluționarea cauzei, de vreme ce nu este depășit stadiul admisibilității cererii de revizuire și nu sunt incidente dispozițiile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.

Decizia pronunțată în revizuire

Prin Decizia nr. 276 din 12 decembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. împotriva deciziei civile nr. 42 din 28 februarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019 și a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A. în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. împotriva aceleiași decizii.

Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii din 12 decembrie 2022, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, A. a declarat recurs, în termenul legal, calculat potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, raportat la art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În drept, s-au indicat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 Cod procedură civilă.

Recurentul a apreciat că cererea sa privind sesizarea Curții Constituționale era admisibilă, întrucât dispozițiile criticate erau în vigoare, nu fuseseră declarate neconstituționale anterior și aveau legătură cu soluționarea cauzei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 47/1992.

A susținut că temeiul de drept al cererii sale de revizuire era art. 509 alin. (5) și (8) C. proc. civ., față de care dispozițiile art. 513 alin. (2) teza a II-a, alin. (3) și alin. (4) Cod procedură civilă au legătură cu cauza; ca urmare, recurentul a reiterat susținerea potrivit căreia aceste dispoziții sunt neconstituționale întrucât contravin Constituției, respectiv art. 16 privind egalitatea in drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 129 privind folosirea căilor de atac, astfel cum se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție și din prisma art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În opinia recurentului, împrejurarea că revizuentul ia cunoștință de întâmpinare din cuprinsul dosarului și că acest act de procedură nu îi este comunicat din oficiu îi încalcă dreptul la un proces echitabil, cum este prevăzut de art. 6 din Convenție.

La fel, dispozițiile art. 513 alin. (3) și (4) C. proc. civ. contravin principiilor contradictorialității și publicității, pentru că limitează dezbaterile la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Recurentul a mai susținut și că ar fi invocat și excepția de neconstituționalitate a art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., față de împrejurarea că B. a formulat cerere de intervenție accesorie în dosar, înțelegând să sprijine interesele sale, dar instanța a respins cererea, în raport de textele de lege anterior citate și criticate pentru neconstituționalitate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurentul și-a întemeiat în drept criticile formulate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 Cod procedură civilă; din analiza acestor, reiese că recurentul apreciază că se impunea admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, care este fondată, textele de lege invocate încălcând legea fundamentală a țării.

Având în vedere că motivul respingerii cererii de sesizare al Curții Constituționale a fost neîndeplinirea condiției de legătură cu cauza, Înalta Curte urmează a analiza recursul pendinte din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, întrucât se susține greșita aplicare a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În plus, în memoriul de recurs nu s-a arătat ce text de procedură civilă ar fi aplicat greșit instanța de judecată, pentru a se reține incidența în cauză și a pct. 5 al art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Ca atare, instanța de judecată este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței - de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate - este limitată de dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

În speță, recurentul A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (3) și art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) și (4) din C. proc. civ., cerere ce a fost respinsă prin încheierea din 12 decembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Prin încheierea recurată, instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate ca dispozițiile ce formează obiectul excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; ca urmare, s-a apreciat că excepția nu este pertinentă în privința desfășurării procesului și nu influențează soluția ce urmează a fi dată cererii de revizuire.

Prin motivele de recurs, recurentul a criticat această măsură, susținând că instanța ar fi aplicat greșit prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, câtă vreme dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate erau în vigoare, aveau legătură cu soluționarea cauzei și nu fuseseră constatate ca neconstituționale. A arătat că temeiul de drept al cererii sale de revizuire era art. 509 alin. (5) și (8) C. proc. civ., iar cererea de intervenție accesorie formulată de B. a fost respinsă de instanță prin raportare la art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

De asemenea, recurentul a susținut legătura cu cauza a textelor de lege pe care le apreciază neconstituționale, din perspectiva încălcării dreptului la apărare, la un proces echitabil și a principiului egalității în drepturi, câtă vreme cererea sa de revizuire a avut ca temei de drept textele de lege criticate pentru neconstituționalitate, care se referă la necomunicarea întâmpinării depuse în dosarul ce are ca obiect cererea de revizuire; în egală măsură, respingerea cererii de intervenție formulată de B. s-a făcut în temeiul art. 61 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că aceste critici sunt fondate, iar încheierea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, între excepția de neconstituționalitate invocată și soluționarea cauzei existând legătura prevăzută de textul de lege anterior citat.

Potrivit art. 61 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (...)

(3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți."

Conform art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) și (4) din C. proc. civ.:

"(2) Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Revizuentul va lua cunoștință de conținutul întâmpinării de la dosarul cauzei.

(3) Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

(4) Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Din cronologia evenimentelor, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători reține că cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost formulată în cadrul dosarului ce avea ca obiect cererea de revizuire declarată de A. împotriva Deciziei nr. 42 din 28 februarie 2022 a Înaltei Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, întemeiată în drept pe art. 509 alin. (5) și (8) C. proc. civ.

Or, invocând neconstituționalitatea art. 513 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., autorul excepției susține că i se încalcă dreptul la un proces echitabil prin faptul că întâmpinarea nu i-a fost comunicată, chestiune ce are legătură cu soluționarea cauzei, fără a avea importanță dacă revizuentul a avut posibilitatea de a lua cunoștință de apărările părții adverse folosindu-se de aplicațiile informatizate ale instanței, cum s-a reținut în considerentele încheierii recurate.

De asemenea, referindu-se la art. 513 alin. (3) și (4) C. proc. civ., autorul excepției critică, din perspectiva conformității cu Constituția, reglementarea legală a soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de revizuire, apreciind că în măsura în care dezbaterile sunt limitate la chestiunile legate de admisibilitatea revizuirii, sunt încălcate principiile contradictorialității și publicității, garanții ale dreptului la un proces echitabil și ale dreptului la apărare; și aceste prevederi legale au legătură cu soluționarea cauzei, pentru că se susține că, după admisibilitatea căii de atac de retractare, s-ar impune să fie puse în discuția contradictorie a părților și aspectele legate de temeinicia revizuirii.

Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători reține că și aceasta are legătură cu soluționarea cauzei, de vreme ce B. a înțeles să formuleze o cerere de intervenție accesorie în interesul revizuentului. Împrejurarea că respectiva cerere a fost respinsă, în etapa admisibilității în principiu a revizuirii, nu poate fi un argument al lipsei de legătură, cum a reținut instanța, câtă vreme autorul excepției de neconstituționalitate a motivat critica de neconstituționalitate în sensul că reprezentanții societății civile urmăresc un interes în a interveni într-un proces privind răspunderea magistraților; așa încât, respingerea cererilor de intervenție ca inadmisibile poate fi privită ca o încălcare a Constituției.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători reține că sunt fondate criticile recurentului, că încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, sens în care se constată incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ca urmare, Completul de 5 judecători va casa încheierea, va admite cererea revizuentului A. și va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (3) și art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) și (4) din C. proc. civ.. invocată de A..

În cauză, sunt îndeplinite cerințele pentru a fi sesizată Curtea Constituțională, pentru următoarele argumente: (i) excepția este invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători; (ii) excepția vizează dispoziții legale dintr-o lege în vigoare, respectiv C. proc. civ. (iii) excepția este ridicată de una dintre părțile cauzei, respectiv de contestatorul A.; (iv) dispozițiile legale criticate nu au fost constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte, exprimându-și opinia, conform art. 29 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992, apreciază că excepția nu este întemeiată și că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

Înalta Curte constată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat cu privire la prevederile de lege criticate în cauza de față, respectiv art. 61 alin. (1) C. proc. civ., constatând conformitatea acestora cu exigențele constituționale referitoare la dreptul de acces liber la justiție, la exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești și dreptul la un proces echitabil.

Astfel, prin Decizia nr. 449/2022 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea Constitutională a reținut că, în jurisprudența proprie, s-a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual - nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa cu rea-credință, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

În ceea ce privește art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat anterior cu privire la neconstituționalitatea art. 513 alin. (4) C. proc. civ., prin Decizia nr. 346/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 și ale art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în considerentele căreia a arătat "Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor".

De altfel, Curtea Constitutională și-a conturat jurisprudența în acest sens, anterior, în analiza constituționalității art. 326 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, care avea același conținut cu textul de lege criticat pentru neconstituționalitate "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.", cu referire la Deciziile nr. 247/2009 și nr. 1110/2009, privind respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 326 alin. (3) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând nelegalitatea încheierii recurate, care a fost pronunțată cu încălcarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători va casa încheierea, va admite cererea formulată de A. și va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (3) și art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) și (4) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva încheierii din 12 decembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.

Casează încheierea recurată și sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (3) și art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2023.