ÎCCJ, Decizia nr. 38/2025

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Hotărârea

Prin Hotărârea nr. xJ din (...), Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunile disciplinare conexe exercitate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A, judecător în cadrul Curții de Apel X și, în temeiul dispozițiilor art. 100 lit. e din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat pârâtului A, judecător în cadrul Curții de Apel X, în prezent suspendat din funcție, sancțiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură”, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a și c) din același act normativ.

Prin Decizia nr. 26 din 4 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A împotriva Hotărârii nr. xJ din (...), a Încheierii din ședința publică de la 5 aprilie 2017, a Încheierii din camera de consiliu de la 25 aprilie 2018 și a Încheierii din ședința publică de la 25 aprilie 2018, pronunțate de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2016.

Cererea de revizuire

La 10 decembrie 2024, împotriva acestei decizii, A a formulat revizuire, întemeiată în drept pe art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 509 pct. 6 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că la data de 21 octombrie 2024, revizuentul A a înregistrat pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii o cerere, prin care a solicitat să se constate intervenită radierea de drept a sancțiunii disciplinare „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pentru o perioadă de 3 luni”, aplicată prin Hotărârea nr. 15J din 18 decembrie 2008 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, definitivă prin Decizia nr. 2 din 30 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 9 judecători.

Prin Hotărârea nr. 1855 din 30 octombrie 2024, Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători a constatat intervenită radierea de drept a sancțiunii disciplinare menționate mai sus.

În motivarea acestei hotărâri, s-a arătat că prin Decizia nr. 363 din 8 iunie 2022, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile Legii nr. 304/2004 sunt constituționale numai în măsura în care sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură nu are efect permanent.

S-a reținut că de la data executării sancțiunii disciplinare, noiembrie 2012 a trecut o perioadă mai mare de 3 ani, fără ca în acest interval să îi mai fie aplicată o altă sancțiune.

Or, Secția a constatat intervenită radierea de drept a sancțiunii, fiind îndeplinite condițiile art. 273 alin. (3) din Legea nr. 303/2022.

Revizuentul a susținut că Hotărârea nr. 15J/2008 a Consiliului Superior al Magistraturii, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2/2012 a Completului de 9 judecători a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stat la baza individualizării sancțiunii aplicate prin Hotărârea nr. xJ din (...), rămasă definitivă prin Decizia nr. 26 din 4 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători.

Având în vedere că a fost radiată sancțiunea aplicată prin Hotărârea nr. 15J/2008, iar această hotărâre a stat la baza pronunțării Hotărârii nr. xJ/2018, revizuentul a apreciat că se impune rejudecarea recursului și reindividualizarea sancțiunii aplicate prin cea de-a doua hotărâre. A făcut referire la art. 5 alin. (3) C. proc. civ. și la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care este temeiul de drept al cererii de față: „Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;”.

Referitor la acest motiv de revizuire, Înalta Curtea reține că are în vedere cazul în care hotărârea ulterior casată, anulată ori schimbată a fost determinantă pentru pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere.

Or, în cauza de față, nu sunt întrunite condițiile textului de lege.

Din situația concretă a cadrului procesual în care a fost formulată prezenta cerere de revizuire, reiese faptul că instanța de judecată care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere (Decizia nr. 26 din 4 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători) nu s-a întemeiat pe hotărârea de sancționare anterioară.

După cum reiese din considerentele Deciziei nr. 26/2019, sancțiunea excluderii din magistratură ce a fost aplicată magistratului de către Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a fost menținută pentru că s-a făcut dovada că faptele reproșate recurentului judecător intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 99 lit. c din Legea nr. 303/2004, fiind reliefate corect existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției, a urmărilor prejudiciabile și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul produs.

Este adevărat că în Decizia nr. 26/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători s-a reținut, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, că domnul judecător mai fusese sancționat anterior prin Hotărârea nr. 15J/2000, dar acesta nu a fost unicul argument pentru care a fost menținută sancțiunea excluderii din magistratură.

Astfel, în motivarea deciziei anterior menționate s-a mai reținut că domnul judecător avea o pregătire și o vechime în funcție care ar fi trebuit să-l determine cunoască și să respecte normele legale și deontologice care guvernează activitatea, iar conduita trebuie să fie ireproșabilă nu numai în exercitarea funcției, ci și în societate, astfel încât publicul să aibă încredere în integritatea corpului judiciar, instanța reținând totodată ca relevant faptul că recurentul nu neagă săvârșirea faptelor în materialitatea lor, ci le acordă propria semnificație.

În altă ordine de idei, revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată pentru motivele strict și limitativ prevăzute de lege.

Or, art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. are în vedere ipoteza clară a casării, anulării sau schimbării unei hotărâri judecătorești anterioare, cu caracter determinant în judecarea procesului în care s-a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire.

În cauza de față, nu este îndeplinită această cerință, pentru că hotărârea judecătorească prin care a fost aplicată prima sancțiuni nu a fost reformată pe calea controlului judiciar. Dimpotrivă, Secția pentru judecători în materie disciplinară a dispus numai radierea, pentru viitor, a sancțiunii aplicate, făcând aplicarea unei prevederi legale noi, cuprinse în art. 273 alin. (3) din Legea nr. 303/2022.

Astfel, condițiile textului de lege mai sus citat nu sunt îndeplinite nici din perspectiva anulării hotărârii instanței pe care s-ar fi întemeiat decizia a cărei revizuire se cere.

Înalta Curte va respinge și susținerile revizuentului cu privire la accesul liber la justiție, făcând referire la cele reținute prin Decizia nr. 339/2019 a Curții Constituționale, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 586 din 17 iulie 2019, prin care s-a arătat că accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac (a se vedea în acest sens Decizia nr. 416 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 28 septembrie 2017, paragraful 19, sau Decizia nr. 76 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013).

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea formulată nu întrunește condițiile de admisibilitate și, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., va fi respinsă, ca inadmisibilă, calea extraordinară de atac formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A împotriva Deciziei nr. 26 din 4 februarie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/1/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2025.