ÎCCJ, Decizia nr. 262/2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Hotărârea ce formează obiectul contestației în anulare

Prin Decizia civilă nr. 62 din 18 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 15J din 7 mai 2019, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2019.

În motivarea hotărârii, au fost reținute considerentele arătate în continuare.

A. Cu privire la acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2019, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

B. Cu privire la hotărârea instanței disciplinare

Prin Hotărârea nr. 15J din 7 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului judecător A. sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 5% pe o perioadă de 2 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din aceeași lege.

În raport cu situația de fapt, s-a reținut că sunt îndeplinite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, iar, la individualizarea sancțiunii, aplicată în condițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a luat în considerare împrejurările, gravitatea concretă, precum și consecințele faptelor săvârșite de pârâtul judecător, apreciind că este justificată aplicarea unei sancțiuni care să îl atenționeze în sensul evitării pe viitor a unor manifestări similare.

C. Cu privire la recursul declarat în cauză

Împotriva hotărârii instanței disciplinare, pârâtul A. a declarat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, solicitând desființarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii disciplinare. În susținerea recursului, recurentul a formulat criticile de nelegalitate și netemeinicie arătate în continuare.

C.1. Critici referitoare la nelegalitatea hotărârii

În cadrul primei critici, vizând nelegalitatea hotărârii atacate, recurentul arată că a fost sancționat pentru abateri de la etica disciplinară, justificată, în motivarea hotărârii, prin referirile la Codul deontologic, la Principiile de bază ale ONU privind independența justiției și la Statutul Universal al Judecătorului. Documentele internaționale menționate instituie numai standarde minime, care trebuie luate în considerare de legiuitor în momentul în care adoptă reglementări interne, iar încălcarea prevederilor acestor documente nu atrage sancționarea disciplinară a magistratului.

Normele de conduită sunt reglementate prin Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, și constau în recomandări cu privire la etica dezirabilă a magistraților, spre deosebire de normele disciplinare, care sunt reglementate de Legea nr. 303/2004 și constau în obligații și interdicții impuse magistraților.

Astfel, un judecător poate fi sancționat disciplinar numai pentru încălcarea vreuneia dintre abaterile disciplinare expres prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

În forma inițială a Legii nr. 303/2004, la art. 97 lit. b) era prevăzută abaterea disciplinară constând în "nerespectarea prevederilor cuprinse în Codul deontologic al magistraților", însă, în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, încălcarea Codului deontologic a fost scoasă din sfera răspunderii disciplinare, fiind, în prezent, reglementată distinct prin dispozițiile art. 64 - 65 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliul Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018.

C.2. Critici referitoare la netemeinicia hotărârii

Sub un prim aspect, recurentul susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, care reglementează o abatere disciplinară de rezultat, iar nu de pericol, și care constă în manifestări prin care trebuie să se aducă atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției. Utilizarea în motivarea hotărârii atacate a expresiei "de natură să" arată că instanța disciplinară crede că s-ar fi putut produce un astfel de rezultat, nu că acesta s-a și produs, fără a fi indicată nicio probă în acest sens.

Precizează recurentul că nu contestă situația de fapt - cele două postări publicate pe contul de B. - ci faptul că nu există nicio probă din care să rezulte urmarea cerută de lege pentru ca fapta să constituie abatere disciplinară.

Este criticat faptul că instanța disciplinară a reținut numai aprecieri subiective cu privire la conduita așteptată, fără a exista reguli clare cu privire la ceea ce are voie și ceea ce nu are voie să posteze un magistrat pe B., iar Consiliul Superior al Magistraturii este în plin proces de desfășurare a unei activități de elaborare a unui astfel de ghid, care cuprinde recomandări ce țin de sfera eticii, iar nu de regimul disciplinar.

Deși, în motivarea hotărârii atacate, se face referire la "expresii insidoase, neadecvate și chiar indecente" și la depășirea limitelor decenței ce caracterizează relațiile interumane, reținându-se că faptele analizate au fost de natură să pună la îndoială probitatea profesională și morală a magistratului, instanța disciplinară nu a indicat care sunt cuvintele sau expresiile deranjante și la care dintre cele două postări se referă, situație în raport de care recurentul susține că se află în imposibilitatea de a formula apărări.

Cu privire la postarea privind armata, nu a fost administrată nicio probă care să ateste aspectele reținute în hotărârea atacată cu privire urmarea produsă prin postarea publicată pe B., constând în deteriorarea încrederii și respectului opiniei publice față de funcția de magistrat cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu, în apărarea ordinii de drept.

În mod greșit s-a reținut că au existat ample dezbateri publice referitoare la postarea privind armata, întrucât numai niște ziare online, care au o obișnuință în a denigra sistemul judiciar, au răstălmăcit cele afirmate în cuprinsul postării. Chiar în condițiile în care se dezbătea public modul de desemnare a Șefului de Stat Major, recurentul arată că a justificat interesul opiniei publice prin necesitatea de a menține armata în afara influențelor politice, atrăgând atenția că o conducere nepotrivită ar putea oricând scoate armata în stradă pentru menținerea democrației constituționale, în raport cu dispozițiile art. 118 alin. (1) din Constituție. Susține recurentul că postarea sa a fost interpretată cu rea-credință de unele ziare, nefiind vina sa, iar postarea sa vine în contextul activității de educație juridică pe care o desfășoară de ani buni în mod public, în cadrul unor evenimente socio-politico-juridice, în care explică populației principalele norme legale aplicabile, utilizând ca mijloc interviurile oferite presei sau postările pe contul personal de B.

O altă critică vizează faptul că instanța disciplinară nu a indicat în concret cum postarea sa pe B. referitoare la numirea unui oficial în conducerea armatei sau cum indicarea unei dispoziții constituționale a dus la deteriorarea încrederii în justiție, întrucât nu există niciun martor, nicio postare și niciun sondaj de opinie în acest sens și, din contră, martorii audiați în cursul cercetării disciplinare au arătat că în urma afirmațiilor nu s-a produs niciun fel de afectare a imaginii sale ca judecător, a activității tribunalului sau a altor instanțe.

De altfel, susține recurentul, este greu de făcut vreo legătură între o postare referitoare la armata țării și activitatea judiciară, iar libertatea de exprimare de care se bucură, similar oricărui cetățean, îi permite să se implice în astfel de dezbateri publice. Mai susține recurentul că obligația de rezervă îi impune să nu comenteze cazuri aflate în desfășurare sau să susțină partide ori politicieni, nicidecum să se implice în viața comunității, activitate pe care o desfășoară de altfel din anul 2003, când a acordat primul interviu în presă.

Cu privire la urmarea generată de postarea cu trimitere la interviul procurorului, se susține că nu sunt referiri exprese în motivarea hotărârii. Afirmă recurentul că și-a exprimat în mod public acordul și admirația față de ieșirile publice ale unui coleg care apără imaginea justiției și militează pentru separarea politicului de justiție, fiind de notorietate că perioada în care a fost dat interviul a fost una în care magistrații au protestat timp de mai multe luni față de afectarea independenței justiției prin acțiuni parlamentare sau guvernamentale.

Se afirmă că este inacceptabil ca procurorul care a dat interviul în care menționează atacul politicului împotriva justiției să nu fie sancționat, în schimb să fie sancționat cel care indică prietenilor și urmăritorilor săi de pe B. să citească acel interviu.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate, recurentul susține că este nejustificată, pentru argumentele arătate în continuare.

A fost numit în magistratură la 1 decembrie 1998, a îndeplinit, pe rând, mai multe funcții în cadrul sistemului judiciar: judecător la Judecătoria Vatra-Dornei, judecător la Judecătoria Cluj-Napoca, judecător la Tribunalul Cluj, consilier al ministrului justiției, vicepreședinte al Judecătoriei Oradea, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, membru în colegiul de conducere al Tribunalului Cluj. În cursul carierei sale, nu i s-a aplicat în mod definitiv vreo sancțiune disciplinară și nu s-a constatat definitiv vreo încălcare a Codului deontologic. A fost evaluat cu calificativul "foarte bine" la toate evaluările și, atât înainte, cât și ulterior pronunțării hotărârii atacate, a primit premii și aprecieri care dovedesc buna reputație de care se bucură în societate și în rândul colegilor.

Instanța disciplinară nu a respectat principiul proporționalității și gradualității aplicării sancțiunilor disciplinare, întrucât nu a expus motivele pentru care nu a aplicat cea mai ușoară dintre sancțiunile prevăzute de lege.

D. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

D.1. În ceea ce privește criticile de nelegalitate

Este adevărat că art. 97 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în forma anterioară modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, publicată în M. Of. nr. 653/22.07.2005, reglementa abaterea disciplinară constând în "nerespectarea prevederilor cuprinse în Codul deontologic al magistraților".

Prin art. I pct. 102 din Titlul XVII - "Modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraților" din Legea nr. 247/2005, a fost abrogat art. 97 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, a fost modificat prin Legea nr. 24/2012, reglementând abaterea disciplinară în forma analizată în prezenta cauză, în sensul următor:

"Constituie abateri disciplinare: a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu".

În motivarea hotărârii atacate, instanța disciplinară a reținut că obligația de rezervă impusă magistraților prin art. 90 alin. (1) din Legea 303/2004 este reluată, subsecvent, în cuprinsul art. 17 din Codul deontologic, iar, în privința noțiunii de "deontologie profesională", a avut în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Ozpinar împotriva Turciei.

În ansamblul considerentelor hotărârii atacate, instanța disciplinară a analizat întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, iar nu neconformarea la prevederile Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005.

Contrar susținerilor recurentului, abrogarea art. 97 lit. b) din Legea nr. 303/2004, prin art. I pct. 102 din Titlul XVII - "Modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraților" din Legea nr. 247/2005, nu are ca efect scoaterea din sfera răspunderii disciplinare a conduitei necorespunzătoare normelor deontologice.

D.2. În ceea ce privește criticile de netemeinicie a hotărârii atacate

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a examinat întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prin prisma dreptului la liberă exprimare raportat la obligația de rezervă ce incumbă judecătorilor.

Din perspectiva dreptului la liberă exprimare, este necontestat faptul că judecătorului, în calitate de simplu cetățean, îi este recunoscut inviolabilitatea dreptului la liberă exprimare, care, însă, comportă anumite îndatoriri și responsabilități, în raport cu art. 10 alin. (2) din Convenție și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu referire la restricțiile ce grefează această libertate în cazul persoanelor care exercită o funcție publică (Morissens contra Belgiei), precum și prin prisma jurisprudenței Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 128 din 27 mai 2019) referitoare la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

În circumstanțele cauzei, s-a reținut că pârâtul judecător are dreptul la liberă exprimare, circumstanțiat, însă, de obligația de rezervă specifică funcției de magistrat, pentru a se asigura un just echilibru între exercițiul acestui drept privat fundamental și interesul legitim public prevalent asociat justiției, ca serviciu public, în considerarea echilibrului puterilor statului. În cauză, în sarcina magistratului s-a reținut maniera concretă de exprimare, care a condus la ruperea justului echilibru.

Criticile din recurs referitoare la faptul că opiniile publicate pe B. au avut un ecou nesemnificativ în mass-media sunt lipsite de temeinicie, întrucât, așa cum rezultă din expunerea situației de fapt, interesul mass-media cu privire la opiniile pârâtului au fost reflectate de mai multe publicații online, iar unele dintre acestea reprezintă canale de știri de notorietate în mass-media.

Cu referire la comentariul magistratului vizând un articol publicat pe site-ul ...com, s-a reținut că limbajul folosit depășește cu mult limitele decenței specifice funcției deținute, care impun sobrietate și echilibru, de o manieră care să nu prejudicieze imaginea sistemului judiciar, motiv pentru care nu pot fi primite criticile prin care recurentul susține că motivarea hotărârii atacate nu cuprinde referiri relative la această postare și nici cele prin care recurentul invocă justificări ale conduitei sale prin prisma cetățeanului implicat activ în funcționarea optimă a justiției și a statului de drept.

De asemenea, opinia exprimată de pârâtul judecător în sensul că instituții importante ale statului sunt supuse unor acțiuni de destructurare și decredibilizare, precum și întrebarea retorică vizând soluția ieșirii armatei în stradă, ca remediu constituțional, reflectă o depășire evidentă a limitelor libertății de exprimare acceptate în cazul unui judecător.

În cadrul litigiului disciplinar nu pot forma obiectul analizei veridicitatea ori constituționalitatea, legalitatea sau temeinicia aspectelor expuse în textele publicate de pârâtul judecător, pentru a se verifica dacă acestea au o bază factuală, întrucât nici instanța disciplinară și nici instanța judecătorească învestită cu soluționarea recursului nu au competența de a examina chestiunile de fapt și de drept care au făcut obiectul opiniilor exprimate public de către pârât.

Relevant, din perspectiva abaterii disciplinare, este faptul că, prin mesajul care a ajuns la cunoștința publicului și a prezentat interes pentru mass-media din mediul online, pârâtul judecător a exprimat o opinie personală care pune în discuție credibilitatea instituțiilor statului, printre care și instituții ale sistemului judiciar, și prin care propune un remediu ce nu poate fi considerat ca adecvat expunerii publice a unui judecător.

Recurentul tinde să minimalizeze conduita sa, susținând că postarea sa pe B. se referă la "numirea unui oficial în conducerea armatei" și "indicarea unei dispoziții constituționale", făcând abstracție de remediul pe care îl sugerează și de semnificațiile adiacente întrebării retorice pe care a formulat-o în cuprinsul postării, semnificații care nu pot fi privite ca fiind în acord cu expunerea publică acceptată în cazul unui magistrat.

Faptul că opiniile au fost exprimate într-un cadru public rezultă cu evidență în condițiile în care mesajul transmis a făcut obiectul unor articole publicate de mass-media în mediul online. Pe de altă parte, nu poate fi ignorat faptul că, în cadrul procedurii disciplinare, magistratul a precizat că, încă din anul 2003, a avut în mod regulat apariții și intervenții în spațiul public pe teme legate de justiție, fiind cel mai citit judecător din sud-estul Europei din ultimii 5 ani de zile, iar postările sale sunt extrem de apreciate de cei peste 50.000 de urmăritori ai contului său de B. Totodată, așa cum a reținut și instanța disciplinară, chiar magistratul a precizat că a simțit nevoia de a-și exprima în spațiul public opinia cu privire la numirea șefului de stat major al Armatei Române, în contextul dezbaterilor în spațiul public referitoare la această chestiune, intenția sa fiind de a atrage atenția cetățenilor sub aspectul importanței constituționale a subiectului. Sub acest aspect, întemeiat s-a reținut că, în condițiile expuse și pentru argumentele expuse anterior, nu se poate realiza în cazul aceleiași persoane o disociere între dreptul la liberă exprimare al cetățeanului și dreptul la liberă exprimare restrâns al magistratului, cu consecința înlăturării răspunderii disciplinare.

În consecință, opiniile exprimate de pârâtul judecător în spațiul public, modalitatea concretă de prezentare și limbajul folosit reprezintă manifestări contrare demnității funcției, de natură a aduce atingere imparțialității și prestigiului justiției, prin încălcarea obligației de rezervă atașată funcției exercitate, fiind astfel constituit elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare analizate.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă, întrucât pârâtul și-a exprimat opiniile în spațiul virtual, pe pagina sa de B., accesibilă publicului și urmărită de circa 50.000 de persoane, potrivit celor declarate în cadrul cercetării disciplinare, acceptând posibilitatea ca opiniile sale să ajungă la cunoștință publică și, chiar dacă nu a urmărit să afecteze imaginea sistemului judiciar, a acceptat posibilitatea ca acest rezultat să se producă.

Contrar susținerilor recurentului, urmarea produsă prin săvârșirea faptei constă în deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept, în condițiile în care opiniile exprimate de domnul judecător au fost preluate în mass-media, generând ample dezbateri publice în condițiile în care titlurile din mass-media fac referire la remediul propus de domnul judecător pentru apărarea democrației Constituționale.

Urmarea produsă este reflectată fără echivoc de modul în care în mass-media a perceput și a preluat opiniile pârâtului. Este elocvent faptul că publicațiile de știri au recepționat și au transmis opinie publice că mesajul magistratul pârât ar fi în sensul că armata ar urma să iasă în stradă și să apere democrația constituțională, mesaj care transpare în mod evident din întrebarea retorică din postarea de pe B.

Noțiunile enumerate în textul art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 - "onoare", "probitate profesional", "prestigiului justiției" - au un caracter complex și dinamic și nu pot fi restrânse în cadrul unor limite sau reguli precis determinate. Ceea ce se analizează în cadrul abaterii disciplinare sunt tocmai atitudinile care se îndepărtează de conduita pretinsă magistratului, conturată de repere cuprinse în documente internaționale, în lege, în reglementări infra-legislative ori în alte recomandări, care îmbracă diverse forme cu grad diferit de forță juridică, dar care, în ansamblul lor, creionează conduita adecvată a magistratului diligent.

Astfel, cele trei noțiuni menționate anterior sunt analizate, din perspectiva prejudiciului cauzat, chiar în cadrul procedurii disciplinare și nu pot face obiectul unui probatoriu exhaustiv prin martori sau sondaje de opinie, așa cum propune recurentul. Analiza pretinsă de recurent și aprecierea cu privire la atingerea adusă unuia dintre cele concepte sunt realizate în cele trei etape succesive ale procedurii disciplinare, finalizate printr-o hotărâre judecătorească definitivă: (i) etapa administrativă, care cuprinde faza verificărilor prealabile și, dacă este cazul, etapa cercetării disciplinare; (ii) etapa administrativ-jurisdicțională, în fața Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară; (iii) etapa judecătorească, desfășurată în fața completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Urmarea produsă este reflectată chiar din modul în care mass-media din mediul online a reflectat opiniile judecătorului cu privire la remediul propus sugestiv în raport cu evenimentele relatate și care, așa cum s-a arătat anterior, nu este adecvat statutului magistratului, ca exponent al sistemului de justiție, asupra căruia se răsfrâng, din punct de vedere al imaginii și prestigiului, conduitele neconforme individuale care își găsesc ecou în spațiul public.

Pentru aceleași argumente nu pot fi primite nici susținerile prin care recurentul tinde să minimalizeze consecințele conduitei sale, afirmând neutru și inofensiv că postarea sa ar viza armata țării și activitatea judiciară.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate, au fost respectate dispozițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, întrucât instanța disciplinară a luat în considerare împrejurările, gravitatea concretă și consecințele faptelor săvârșite de pârâtul judecător.

II. Contestația în anulare

Împotriva hotărârii menționate la pct. I, recurentul A. a formulat contestație în anulare, pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., invocând omisiunea instanței de a cerceta trei dintre motivele de casare.

Contestatorul susține că instanța de recurs a omis să analizeze trei chestiuni esențiale invocate pe parcursul soluționării recursului, și anume: (i) aspectul de ordine publică, invocat prin răspunsul la întâmpinare și prin memoriul scris depus la dosar, referitor la faptul că a fost sancționat pentru două abateri disciplinare, deși acțiunea disciplinară se exercitase pentru o singură abatere disciplinară; (ii) aspectul de ordine publică invocat prin memoriul scris depus la dosar vizând neconstituționalitatea textului de lege care consacră abaterea disciplinară reținută în sarcina sa, și anume dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, text care are același conținut cu unul deja declarat neconform prin Decizia Curții Constituționale nr. 225/2017 referitoare la avocați; (iii) aspectul ivit după formularea recursului și invocat prin memoriul scris depus la dosar, referitor la faptul că ieșirea armatei pe străzi a avut loc, pentru a asigura ordinea publică, în baza unui decret prezidențial. În privința ultimului aspect, se arată că, între data formulării recursului și data soluționării acestuia, a intervenit starea de pandemie generată de virusul Sars-Cov-2, iar prezența armatei pe străzi a fost consacrată legal prin dispozițiile art. 5 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020. Astfel, contestatorul invocă faptul că nu a putut invoca acest aspect, ca motiv de recurs, întrucât a formulat recursul la 11.12.2019, răspunsul la întâmpinare a fost formulat la 10.02.2020, iar Decretul Președintelui României nr. 195/2020 a fost emis la 16 martie 2020, fiind de notorietate faptul că timp de două luni militari din armata română au făcut parte din dispozitivele stradale pentru a menține ordinea de drept, parte esențială a democrației, ceea ce justifică întrebarea sa retorică din postarea de pe B.

III. Considerentele Înaltei Curți cu privire la contestația în anulare

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în anulare este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 503. - […]

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: […]

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința temeiniciei soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății.

Se observă că, în raport cu dispozițiile citate, criticile cuprinse în contestația în anulare se referă la omisiunea instanței de recurs de a cerceta trei dintre motivele de casare invocate prin răspunsul la întâmpinare și prin memoriul depus la dosar înaintea ultimului termen de judecată.

Contrar dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în susținerea contestației în anulare, se invocă omisiunea instanței de recurs de a cerceta aspecte care au fost invocate prin alte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, iar nu prin cererea de recurs.

Or, așa cum rezultă din expunerea hotărârii atacate cu contestație în anulare, instanța de recurs a analizat criticile de nelegalitate și netemeinicie cuprinse în cererea de recurs, împrejurare necontestată de către contestator.

Totodată, se observă că recurentul nu a încadrat formal criticile din recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., ci le-a sistematizat în critici vizând "Nelegalitatea hotărârii de sancționare" și critici vizând "Netemeinicia hotărârii de sancționare", care au fost analizate și cărora li s-a răspuns structurat în decizia de recurs, așa cum rezultă din expunerea de la pct. I.D din prezenta hotărâre.

Din analiza cererii de recurs și a deciziei atacate cu contestație în anulare, se observă că hotărârea respectă cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că, în cuprinsul considerentelor, sunt reliefate "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". În sensul acestor dispoziții procedurale, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituie o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește decizia ce formează obiectul contestației în anulare, astfel că nu se poate reține incidența motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Astfel, criticile din contestația în anulare referitoare la faptul că instanța de recurs nu a răspuns unor aspecte invocate prin răspunsul la întâmpinare și memoriul depus la dosar nu pot fi circumscrise ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care se referă exclusiv la cererea de recurs.

În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 parag. 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 și Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005).

Prin susținerile referitoare la starea de urgență instituită prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 și imposibilitatea de a invoca motivul de recurs din cauza măsurilor dispuse prin actul menționat, contestatorul invocă o situație de repunere în termenul de recurs, ceea ce excedează cadrului contestației în anulare. Totodată, prin aceste critici recurentul tinde să repună în discuție fondul litigiului disciplinar soluționat definitiv prin decizia atacată, analiză care depășește cadrul procesual al contestației în anulare, întrucât s-ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare) să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 62 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 decembrie 2020.

GGC - NN