ÎCCJ, Decizia nr. 208/2019

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2017, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Legea nr. 303/2004"), pârâtului A. - judecător în cadrul Curții de Apel Constanța, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. b) din Legea nr. 303/2004.

II. Hotărârea instanței de disciplină

Prin Hotărârea nr. 5J din 14 martie 2018, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis în parte acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtului A. sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 5% pe o perioadă de 2 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din același act normativ. Totodată, instanța disciplinară a respins, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței disciplinare

Împotriva hotărârii menționate la pct. II a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2019.

IV. Hotărârea instanței de recurs

Prin Decizia nr. 128 din 27 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a decis următoarele:

"Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 5J din 14 martie 2018, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2017.

Casează în parte hotărârea atacată, în sensul că aplică pârâtului A. sancțiunea prevăzută de art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constând în avertisment, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din același act normativ.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate".

În considerentele hotărârii atacate, cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de recurs a reținut considerentele arătate în continuare.

"Potrivit dispozițiilor legale invocate, casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-pârât susține că prin hotărârea atacată s-a dispus sancționarea disciplinară cu privire la o altă faptă decât cea descrisă în cuprinsul actului de sesizare, corecta calificare juridică nefiind pusă în discuția contradictorie a părților. În acest fel, a fost încălcat dreptul său la apărare, precum și principiile procedurii civile și garanțiile specifice unui proces echitabil.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin rezoluția din data de 28 iulie 2017 a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, s-a dispus infirmarea rezoluției din data de 19 iulie 2017, admiterea sesizării din oficiu și a sesizării conexe și exercitarea acțiunii disciplinare față de domnul judecător A., de la Curtea de Apel Constanța, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004, reținându-se că, în calitate de autor al articolului intitulat "Ordinea de zi: în căutarea prestigiului pierdut", publicat la 14 martie 2017, pe site-ul www.x.ro:

"a) prin afirmațiile acuzatoare, ofensatoare și defăimătoare a adus atingere onoarei și probității profesionale a judecătorilor Curții Constituționale a României și judecătorilor având calitatea de membri ai unor asociații profesionale, prestigiului justiției, precum și instituției Curții Constituționale a României; b) prin exprimarea unor teme și subiecte de ordin politic, specifice procesului legislativ, a manifestat convingeri politice, încălcând prin aceasta interdicția prevăzută de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 303/2004" (pct. 102, Dosarul nr. x/2017).

Prin aceeași rezoluție (pct. 103), s-a constatat că faptele reținute în sarcina domnului judecător A. au fost săvârșite în exercitarea funcției de judecător, întrunind elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 5J din 14 martie 2018, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut săvârșirea de către pârât a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în afara exercitării atribuțiilor de serviciu.

Or, în aceste condiții nu se poate susține, așa cum afirmă recurentul, că s-a dispus sancționarea disciplinară cu privire la o altă faptă decât cea descrisă în cuprinsul actului de sesizare.

Cercetarea disciplinară a privit abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 care, potrivit legii, poate fi săvârșită atât în exercitarea, cât și în afara exercitării atribuțiilor de serviciu.

Hotărârea instanței de disciplină a reținut că faptele subsumate acestei abateri au fost comise în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, deci într-o situație premisă prevăzută de lege.

Împrejurarea că această abatere disciplinară a fost reținută de către Inspecția Judiciară împreună cu cea prevăzută de lit. b) a art. 99 din Legea nr. 303/2004, ambele raportându-se la conținutul articolului publicat, nu poate avea semnificația afirmată de recurent.

Probele administrate în cauză și reținute de instanța disciplinară au condus la concluzia săvârșirii abaterii în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, ceea nu reprezintă depășirea limitelor învestirii.

Aceasta deoarece, constatarea săvârșirii unei abateri disciplinare, având conținutul prevăzut de lege, însă într-o altă modalitate, de asemenea prevăzută de lege, decât cea pe care a reținut-o Inspecția Judiciară, nu poate avea nici semnificația sancționării pentru o altă faptă și nici schimbarea calificării juridice, așa cum susține recurentul, atât timp cât este vorba despre același fapt material și de aceeași conduită ilicită a magistratului, de încălcarea normelor de conduită stabilite prin legi și regulamente și care, în situația prevăzută de lit. a) a art. 99 din Legea nr. 303/2004, conduce la același rezultat, indiferent dacă fapta a fost săvârșită în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în afara acestora.

Faptele, temeiurile de drept și argumentele reținute nu au fost străine de obiectul sesizării sau de obiectul dezbaterilor, iar apărările pârâtului s-au referit exact la aceste aspecte, pe care le-a cunoscut și în legătură cu care a putut să-și facă apărarea dorită.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității de arme atât în plan civil, cât și în plan penal, cere ca fiecare parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței, în condiții care să nu o dezavantajeze în semnificativ în raport cu partea adversă (Cauza Dombo Beheer B.V contra Olandei, Hotărâre din 27 octombrie 1993 și cauza Georgiadis contra Greciei, Hotărâre din 29 mai 1997).

În ceea ce privește principiul contradictorialității, acesta implică pentru judecător sarcina de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părți, aspect subliniat cu ocazia soluționării mai multor plângeri (Cauzele Barbera, Messegue și Jabardo contra Spaniei, Hotărâre din 6 decembrie 1988, Feldbrugge contra Olandei, Hotărâre din 29 mai 1986, Sanchez-Reisse, Hotărâre din 21 octombrie 1986 și Ruiz-Mateos contra Spaniei, Hotărâre din 23 iunie 1993).

Pentru a asigura respectarea acestei cerințe, judecătorul va fi obligat să pună în discuția părților toate chestiunile de care depinde justa soluționare a cauzei, iar renunțarea la contradictorialitatea procedurilor nu se justifică nici pe motiv de accelerare a acestora (Cauza Niederost contra Elveției, Hotărâre din 18 februarie 1997).

Or, niciunul dintre aceste principii nu au fost încălcat în cauză. Prin hotărârea atacată, instanța de disciplină a reținut că:

"apărarea pârâtului în sensul că nu a publicat articolul în calitate de judecător, ci de persoană privată, nu înlătură răspunderea disciplinară, în condițiile în care un magistrat trebuie să dea dovadă de moderație și prudență în exprimarea propriilor opinii, atât în exercitarea funcției, cât și în viața privată, tocmai pentru a nu crea o percepție publică negativă în privința imparțialității, independenței și prestigiului sistemului judiciar" .

Așadar, tocmai apărările pârâtului referitoare la săvârșirea faptei în afara exercitării atribuțiilor de serviciu au fost avute în vedere.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ."

V. Contestația în anulare

Împotriva deciziei menționate la pct. IV, recurentul A. a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestatorul învederează că instanța de recurs a analizat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât motivarea hotărârii atacate nu cuprinde o analiză a dispozițiilor procedurale încălcate, respectiv art. 14 alin. (5) și (6), art. 22 alin. (4) și art. 224 C. proc. civ., invocate în susținerea motivului respectiv.

Se precizează că, în cuprinsul motivelor de recurs și cererii completatoare, s-a arătat că, prin reținerea unei alte situații premisă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, sub forma săvârșirii faptei în afara atribuțiilor de serviciu, instanța disciplinară nu a respectat dispozițiile menționate din C. proc. civ., aplicabile și în procedura disciplinară, astfel că, nefiind puse în discuția contradictorie a părților aceste aspecte, au fost încălcate dreptul la apărare și principiul contradictorialității, prevăzute ca garanții ale principiului egalității de arme a părților în procesul civil.

Decizia pronunțată de instanța de recurs, deși cuprinde o analiză a motivului de casare invocat, reține în mod generic că principiul contradictorialității și cel al egalității de arme au fost respectate, fără să explice modalitatea în care normele procedurale invocate în susținerea cazului de casare ar fi fost respectate și nici motivul pentru care nu i-a fost cauzată pârâtului o vătămare prin nerespectarea de către instanța disciplinară a acestei obligații legale.

Deși analiza unui motiv de casare nu impune instanței obligația de a analiza toate argumentele pe care partea le invocă, o astfel de analiză implică obligația examinării tuturor motivelor arătate în susținerea cazului de casare.

Întrucât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. îl obligă pe recurent să indice normele de procedură a căror nerespectare este prevăzută sub sancțiunea nulității, odată identificate, aceste norme reprezintă motive și nu argumente în susținerea cazului de casare, instanța de recurs fiind obligată să le examineze în mod distinct.

Or, hotărârea atacată nu face decât o simplă trimitere la dispozițiile art. 14 alin. (5) și (6), art. 22 alin. (4) și ar. 224 C. proc. civ., fără să răspundă argumentelor din recurs, astfel că nu au fost analizate criticile corespunzătoare aduse hotărârii instanței disciplinare.

În susținere, se invocă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO în cauzele Burza împotriva României, Troija împotriva Spaniei, Perez împotriva Franței, E. der Hurk împotriva Olandei și Albina împotriva României în care s-a reținut că dreptul la un proces echitabil este respectat numai dacă apărările părților sunt analizate efectiv de instanță, adică dacă motivele și chiar argumentele invocate sunt reflectate în decizia pronunțată.

În continuare, contestatorul expune criticile și argumentele subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel cum au fost cuprinse în cererea de recurs și în cererea completatoare, referitoare la calificarea juridică a faptei analizate din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 și la obligația instanței disciplinare de a pune în discuția părților situația premisă, ca element al laturii obiective a abaterii disciplinare, așa cum impun dispozițiile art. 14 alin. (5) și (6), art. 22 alin. (4) și art. 224 C. proc. civ.

VI. Considerentele Înaltei Curți cu privire la contestația în anulare

Analizând contestația în anulare prin prisma motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge pentru considerentele arătate în continuare.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.:

"Art. 503. - [...] (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...]

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința legalității ori temeiniciei soluției cu privire la fondul litigiului dedus judecății.

În speță, criticile cuprinse în contestația în anulare se referă la omisiunea instanței de recurs de a analiza motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sub aspectul expunerii în concret și detaliat a argumentelor pentru care a apreciat că instanța disciplinară a respectat fiecare dintre dispozițiile procedurale invocate în susținerea motivului, respectiv art. 14 alin. (5) și (6), art. 22 alin. (4) și art. 224 C. proc. civ.

Criticile contestatorului nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza motivul de casare invocat.

În acest sens, din expunerea anterioară a considerentelor Deciziei nr. 128 din 27 mai 2019, se constată că instanța de recurs a analizat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a expus, în cuprinsul considerentelor deciziei, argumentele pentru care a reținut că nu pot fi primite criticile invocate în dezvoltarea acestui motiv de casare.

Astfel, instanța de recurs a reținut că faptele, temeiurile de drept și argumentele reținute nu au fost străine de obiectul sesizării sau de obiectul dezbaterilor, iar apărările pârâtului s-au referit exact la aceste aspecte, pe care le-a cunoscut și în legătură cu care a putut să-și facă apărarea dorită, și a concluzionat în sensul că niciunul dintre principiile pretins încălcate (dreptul la apărare și principiul contradictorialității) nu au fost ignorate la momentul soluționării acțiunii disciplinare, fiind avute în vedere apărările pârâtului referitoare la săvârșirea faptei în afara atribuțiilor de serviciu.

Pe de altă parte, se cuvine a fi subliniat că nu poate fi primită susținerea contestatorului în sensul că dispozițiile a căror încălcare a invocat-o subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. reprezintă, în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. motive de recurs distincte, întrucât, din punct de vedere procedural, motivul de recurs nu este echivalent criticilor, argumentelor sau dispozițiilor legale invocate în susținere.

Aserțiunile contestatorului în sensul că instanța de recurs avea obligația de a analiza și de a răspunde criticilor din recurs într-un mod mai detaliat sau într-un alt sens decât cel reliefat de considerentele deciziei expuse anterior reprezintă, în realitate, critici de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii pronunțate în recurs.

Chiar raportat la jurisprudența CEDO, nu poate fi împărtășită opinia contestatorului. Sub acest aspect, sunt edificatoare considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 și Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005). Or, decizia ce formează obiectul contestației în anulare răspunde acestor exigențe reținute în jurisprudența CEDO.

Totodată, a analiza, în cadrul contestației în anulare, modul în care instanța a făcut aplicarea dispozițiilor procedurale referitoare la contradictorialitatea în procesul civil (art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ.), rolul judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 alin. (4) C. proc. civ.) ori discutarea cererilor și excepțiilor (art. 224 C. proc. civ.) constituie o cenzură a judecății definitivate prin hotărâre judecătorească definitivă.

Or, o asemenea analiză excedează cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, restrânsă la motivele expres și limitativ reglementate de art. 503 C. proc. civ.

În realitate, prin criticile formulate, contestatorul tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi extraordinare de atac (contestația în anulare) să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care se reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 128 din 27 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM