ÎCCJ, Decizia nr. 88/2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtului A., judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) și lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

II. Hotărârea instanței disciplinare

Prin Hotărârea nr. 6J din 28 martie 2017, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis în parte acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtului A. - judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din același act normativ.

III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței disciplinare

Împotriva hotărârii menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

IV. Hotărârea instanței de recurs

Prin Decizia nr. 333 din 11 decembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A., pentru considerentele expuse rezumativ în continuare.

Pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentului, instanța de disciplină a reținut că, prin atitudinea adoptată pe parcursul desfășurării ședinței de judecată din data de 8 iulie 2016, judecătorul A. a depășit cadrul legal de desfășurare a procesului penal, întrucât a inițiat și a menținut un dialog cu un avocat, manifestând o atitudine amuzată, improprie caracterului solemn al ședinței de judecată, făcând aprecieri nepotrivite cu privire la calitatea și conținutul memoriilor depuse la acel termen de părțile civile, memorii care vizau demersul părinților de a determina instanța să revină asupra măsurii de audiere a minorilor. De asemenea, s-a stabilit că, în timpul aceleiași ședințe de judecată, magistratul a inițiat, cu fiecare dintre părțile civile, discuții directe, care au căpătat aspectul unui veritabil interogatoriu la care au fost supuși părinții minorilor cu privire la care, anterior, completul de judecată dispusese audierea.

Instanța de disciplină a considerat că maniera în care pârâtul judecător a condus respectiva ședință de judecată, din perspectiva discuțiilor neprocedurale avute cu părțile civile și cu avocații acestora, a fost de natură a afecta solemnitatea ședinței.

S-a subliniat că ședința de judecată din data de 8 iulie 2017 s-a desfășurat pe fondul unor tensiuni determinate de măsura dispusă anterior de judecător cu privire la audierea minorilor, astfel încât, procedând în modalitatea arătată, pârâtul nu a făcut decât să amplifice această stare, generând discuții conflictuale, care au avut un impact negativ asupra imaginii judecătorului și a justiției în general.

Secția pentru judecători a mai reținut că modalitatea de interpelare a părților civile și a avocaților acestora în ședința de judecată, precum și susținerea unui dialog judecător - avocat - părți civile, fără relevanță juridică, ci doar cu intenția de a șicana și de a evidenția eventualele greșeli de drept material sau procesual ale acestora, insistând că instanța este suverană în luarea unei decizii, se circumscriu laturii obiective ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Primul motiv de recurs, invocat generic, vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază soluția instanței de disciplină, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Aspectele expuse de recurent nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată, fiind contrazise de conținutul hotărârii. Examinând modul în care instanța de disciplină a analizat pe fond acțiunea disciplinară și apărările recurentului, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă atât prevederile art. 425 C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 50 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la: descrierea faptelor, încadrarea juridică a acestora, temeiul de drept al aplicării sancțiunii, la sancțiunea aplicată și la motivele care au stat la baza aplicării acesteia, precum și la motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtului judecător, astfel încât nu se poate reține o nemotivare a acesteia.

Susținerea recurentului, în sensul că nu au fost indicate dispozițiile legale încălcate, este lipsită de fundament, întrucât, în cuprinsul hotărârii atacate, s-a reținut în mod explicit că atitudinea și comportamentul magistratului contravin dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 5 alin. (2) lit. d) și e) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, art. 14 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și nu corespund nici Avizului nr. 3 din 19 noiembrie 2002 emis de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni și nici Declarației privind etica judiciară de la Londra din 2010.

Chiar și eventualele ipoteze privind motivarea contradictorie sau străină cauzei sunt contrazise de conținutul hotărârii Secției pentru judecători, în care se regăsesc considerentele care susțin soluția instanței de disciplină, cu referire punctuală la aspectele invocate în apărare, ca și argumentele pentru care acestea au fost înlăturate ca neconcludente, expunerea fiind logică și coerentă, precum și în acord cu normele legale incidente.

Și în ceea ce privește criticile expuse, chiar dacă nu în mod explicit, prin prisma ipotezei de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 161/2003, art. 4 din Legea nr. 303/2004 și art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, cu just temei, pe baza materialul probator administrat, instanța de disciplină a dedus existența laturii obiective a abaterii în discuție, fiind demonstrat fără dubiu că, în timpul soluționării dosarului nr. x/2014 al Judecătoriei Constanța, recurentul judecător a avut un comportament inadecvat față de persoanele vătămate și față de avocații acestora, făcând aprecieri nepotrivite și înțelegând să își impună punctul de vedere prin inițierea unui dialog fără relevanță juridică, perceput ca un veritabil interogatoriu, cu fiecare dintre părțile civile prezente (părinți ai minorilor), insistând cu privire la aducerea minorilor în fața instanței, fără să manifeste grijă și considerație față de sentimentele acestora, fapt ce a fost de natură a induce dubiul cu privire la preocuparea magistratului de a asigura respectarea intereselor minorilor sub aspectul unei audieri care să nu-i afecteze emoțional.

Din această perspectivă și având în vedere că relativ la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II a raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 acțiunea disciplinară a fost respinsă, se vor înlătura, ca lipsite de relevanță, mențiunile recurentului privind preocuparea pentru respectarea dispozițiilor procedurale, aspect ce nu a fost analizat sau contestat, fapta ce a condus la sancționarea sa constând în nerespectarea obligațiilor de a manifesta calm, răbdare, politețe și imparțialitate față de justițiabili, martori, avocați și alte persoane, în timpul exercitării atribuțiilor profesionale, precum și de a se abține de la orice comportament, act sau manifestare, de natură să altereze încrederea în imparțialitatea sa.

Dat fiind că toate criticile formulate vizează exclusiv abaterea prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, semnificativ pentru soluționarea recursului pendinte nu este dacă măsurile dispuse de judecător au fost sau nu legale, ci dacă atitudinea și comportamentul domnului judecător au corespuns standardelor profesionale.

Nu se poate reține, în sensul propus de autorul recursului, că judecătorul ar fi fost provocat de către avocații părților și că discuția respectivă s-ar fi impus în context procedural, pentru asigurarea solemnității ședinței de judecată, deoarece, așa cum s-a expus, nu se reproșează magistratului demersul procedural în sine, care, în situația în care ar fi fost exercitat într-o manieră indiscutabilă de calm, răbdare, politețe, rezervă și imparțialitate, nu putea constitui element material al unei abateri disciplinare.

Nu are semnificația acordată de autorul recursului nici procesul-verbal întocmit de inspectorii judiciari la data de 22 iulie 2016, cu ocazia verificărilor directe efectuate la sediul Judecătoriei Constanța, întrucât aceste aspecte excedează obiectul cenzurii în speță, acțiunea disciplinară vizând atitudinea și comportamentul judecătorului manifestate în timpul dezbaterilor de la termenul din 8 iulie 2016.

Nici în privința existenței laturii subiective, concluzia instanței disciplinare nu este criticabilă, secția pentru judecători deducând în mod corect, din interpretarea întregului context factual conturat de probele administrate, existența intenției indirecte, întrucât atitudinea psihică a judecătorului a fost aceea de a fi prevăzut și acceptat rezultatele faptelor sale, chiar dacă nu le-a urmărit.

Consecința imediată și directă a acestei conduite, pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, constă în deteriorarea încrederii și a respectului față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii și prestigiului justiției, ca sistem și serviciu public.

Aprecierile personale ale judecătorului recurent, cu privire la lipsa urmărilor imediate ale conduitei sale, sunt, pe de o parte, în contradicție cu opiniile exprimate atât de către participanții la actul de justiție, cât și de către mass-media, replicile și comportamentul magistratului fiind prezentate și dezbătute public. Pe de altă parte, aceste aprecieri sunt irelevante, întrucât răspunderea disciplinară a judecătorului derivă din exigența de care acesta trebuie să dea dovadă prin comportamentul său, atât în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cât și în afara acestora, respectiva exigență fiind stabilită în temeiul unor aspecte obiective și nu pe baza evaluărilor personale.

Conținutul articolului "Dosarul grădinița groazei", de exemplu, apărut pe site-ul www.(...).ro în data de 11 iulie 2016 confirmă nu numai starea de fapt corect reținută de instanța de disciplină, dar și îndoielile create cu privire la probitatea judecătorului, la lipsa de părtinire a acestuia, precum și deteriorarea imaginii justiției, a încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat și de eficiența sistemului judiciar.

Aspectele ce vizează aprecierile pozitive ale activității profesionale a recurentului A., în susținerea cărora s-au depus înscrisuri, nu pot înlătura caracterul culpabil al faptei ce-i este imputată.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, susținerile recurentului-pârât nu pot atrage aplicarea unei sancțiuni mai puțin aspre. În contextul examinat, se constată că, la individualizarea sancțiunii, s-au respectat pe deplin criteriile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, precum și principiul proporționalității și gradualității, dându-se o corectă valență caracterului grav al faptei, în raport de care, aspectele pozitive privitoare la propria carieră profesională nu pot să-l îndreptățească pe recurentul-pârât la aplicarea unei sancțiuni mai ușoare. Cu pregătirea profesională meritorie pe care o invocă, magistratul în cauză ar fi trebuit să cunoască și să respecte obligațiile legale și deontologice care incumbă statutului de judecător.

V. Contestația în anulare formulată împotriva hotărârii instanței de recurs

Împotriva deciziei menționate la pct. IV, recurentul A., judecător la Judecătoria Constanța, a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Circumscris motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul invocă existența unei erori materiale, susținând că, în speță, considerentele deciziei nu sunt fondate pe nicio probă din dosarul cauzei și prin confundarea unor date materiale. În acest sens, contestatorul susține că reprezintă erori materiale esențiale faptul că nu este indicată proba care a stat la baza concluziei instanței de recurs și depășirea temeiului de drept pentru care a fost aplicată sancțiunea disciplinară.

Raportat la dispozitivul Hotărârii nr. 6J din 28 martie 2017 pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii și la conținutul art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, contestatorul arată că, din considerentele deciziei pronunțate de Înalta Curte, rezultă că a fost sancționat pentru modalitatea desfășurării procesului penal în ședința de judecată din 8 iulie 2016 cu referire la Dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Constanța. Susține contestatorul că, în considerentele deciziei, nu se face nicio mențiune referitoare la probatoriile pe care se bazează, fiind confundate conținutul abaterii disciplinare și temeiurile de drept pentru care a fost aplicată sancțiunea disciplinară. În același sens, contestatorul susține că articolul de presă din 11 iulie 2016, despre care se face vorbire în cuprinsul considerentelor, nu are nici o legătură cu textul de lege în baza căruia a fost aplicată sancțiunea disciplinară. Contestatorul formulează critici și cu privire la procesul-verbal întocmit de inspectorii judiciari la data de 22 iulie 2016 și la faptul că inspectorii judiciari s-au deplasat la Judecătoria Constanța pentru a constata direct dacă a manifestat atitudini nedemne în dosarul respectiv sau în toate celelalte cauze din ședința de la 22 iulie 2016.

Contestatorul formulează critici cu privire la considerentele deciziei atacate, arătând că nu se menționează avocatul față de care a fost săvârșită abaterea ori care sunt aprecierile nepotrivite cu privire la calitatea și conținutul memoriilor depuse la acel termen de părțile civile care vizau demersul părinților de a determina instanța să revină asupra măsurii de audiere a minorilor.

Circumscris motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul critică faptul că, în considerentele deciziei atacate, nu se menționează dispozițiile legale încălcate în raport cu probatoriilor administrate și cu transcrierea ședinței de judecată, nefiind analizat niciun motiv de casare al hotărârii instanței disciplinare, ci fiind expuse generalități care nu au aplicare în speța dedusă judecății.

VI. Considerentele Înaltei Curți cu privire la contestația în anulare

Analizând contestația în anulare formulată de recurentul A., prin prisma motivelor invocate, prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge pentru considerentele arătate în continuare.

Contestația în anulare este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 503. - [...]

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...]

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința temeiniciei soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății.

Criticile formulate de contestator, circumscrise motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu pot fi primite, pentru următoarele considerente.

Art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. deschide calea contestației în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori de natură procedurală, constând în omiterea sau confundarea unor elemente ori date materiale, de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Sunt considerate asemenea greșeli, spre exemplu, greșita respingere a recursului ca netimbrat, tardiv, introdus de o persoană fără calitate, chestiuni pentru a căror verificare nu este necesară o reexaminare a fondului litigiului ori reaprecierea probelor.

Prin urmare, erorile materiale avute în vedere de textul procedural sunt greșeli evidente de fapt, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale.

Or, în cauză, se constată că, subsumat acestui motiv de contestație în anulare, contestatorul critică soluția și considerentele hotărârii pronunțate de instanța de recurs din perspectiva aprecierii probatoriului și aplicării dispozițiilor legale incidente, chestiuni care nu pot forma obiectul analizei motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

De asemenea, aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare invocate.

În acest sens, din expunerea anterioară a considerentelor Deciziei nr. 333 din 11 decembrie 2016, se constată că instanța de recurs a analizat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate de recurent, și a expus, în cuprinsul considerentelor deciziei, argumentele de fapt și de drept pentru care, în raport cu probatoriul administrat și dispozițiile legale incidente, au fost respinse criticile de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Criticile formulate de contestator cu privire la considerentele deciziei pronunțate de instanța de recurs reprezintă veritabile critici referitoare la fondul cauzei soluționat definitiv prin Decizia nr. 333 din 11 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Or, analiza aspectelor de fapt și de drept invocate de contestator cu privire la fondul cauzei excedează cadrul procesual în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, restrânsă la motivele expres și limitativ reglementate de art. 503 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, contestatorul își expune dezacordul cu privire la soluția și motivarea hotărârii atacate și tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata (CEDO, Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24) a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare) să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 333 din 11 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV