ÎCCJ, Decizia nr. 189/2018

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2017, Inspecția Judiciară a solicitat să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Toplița, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 1J din 10 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Toplița, sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcția de judecător pe o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. k) din aceeași lege.

Împotriva hotărârii menționate la pct. 2, a declarat recurs pârâta A. invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate.

Recurenta-pârâtă invocând principiul proporționalității între gravitatea abaterii și sancțiunea aplicată și dispozițiile art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 din perspectiva individualizării sancțiunii în raport cu circumstanțele sale personale și circumstanțele reale în care a fost săvârșită abaterea imputată, în sensul celor arătate în continuare: are vârsta de 55 de ani și o vechime de peste 23 de ani în magistratură; este cunoscută ca o persoană bine pregătită profesional, care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu; nu este implicată în conflicte de natură a afecta organizarea și funcționarea instanței; rapoartele privind activitatea desfășurată de Judecătoria Toplița în anii 2015, 2016; volumul de activitate, numărul cauzelor repartizate, rulate și soluționate, precum și operativitatea pe care a avut-o chiar în condițiile în care, de la jumătatea lunii iunie a anului 2014 și până la data de 1 mai 2016, la Judecătoria Toplița au funcționat doar doi judecători, asupra cărora s-a răsfrânt deopotrivă volumul de activitate; volumul de muncă și condițiile climatice din zonă au contribuit la accentuarea caracterului deficitar al stării sale de sănătate; nu a mai fost sancționată disciplinar și nici măcar cercetată disciplinar; în urma eforturilor susținute a reușit să nu mai lipsească niciodată nemotivat de la serviciu începând cu luna aprilie 2017.

Prin completarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă arată că în hotărârea atacată în mod greșit s-a reținut atitudinea sa de indiferență și aceeași conduită culpabilă ulterior demarării procedurii disciplinare. Contrar celor reținute de instanța disciplinară, recurenta afirmă că nici în perioada în care au avut loc verificările prealabile și nici ulterior sesizării instanței disciplinare nu a mai lipsit din instanță fără justificare, arătând că ulterior datei de 3 mai 2017 nu a mai lipsit niciodată de la serviciu, exceptând perioada concediului de odihnă.

Referitor la absențele din 26 - 27 aprilie și 3 mai 2017, recurenta arată că, potrivit certificatelor medicale seria x nr. x și nr. x din 26 aprilie 2017, în perioada respectivă a fost internată în spital pe parcursul a 8 zile, iar ulterior i-a fost acordat concediu medicale pentru o perioadă de 7 zile.

În susținere, recurenta-pârâtă a depus, în copie, Foaia colectivă de prezență pentru lunile aprilie, mai și decembrie 2017 și ianuarie - februarie 2018, Hotărârea Colegiului de conducere al Judecătoriei Toplița nr. 5 din 23 aprilie 2014, Lista dosarelor repartizate C2, ca urmare a repartizării ciclice a dosarelor de la C3, extrase din Registrul privind evidența încheierilor de abținere și recuzare, Certificatele de concediu medical seria x nr. x și nr. x.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs, în sensul celor arătate în continuare.

La data de 9 martie 2018, a fost înregistrată la dosar cererea de intervenție accesorie în interesul recurentei-pârâte A., formulată de Tribunalul Harghita în temeiul art. 61 alin. (2) și art. 63 alin. (1) C. proc. civ., prin care se solicită reindividualizarea sancțiunii aplicate pârâtei și aplicarea unei sancțiuni care să nu afecteze activitatea Judecătoriei Toplița, la care funcționează numai 2 judecători.

Intimata-reclamantă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 5 aprilie 2018, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, înregistrat la dosar la data de 2 mai 2018.

Prin încheierea din 24 septembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 22 octombrie 2018.

Conform art. 499 C. proc. civ., în contextul factual prezentat în hotărârea atacată, raportat la criticile expuse la pct. III, analizate sistematizat prin prisma probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Sub aspectul laturii obiective, art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004 prevede angajarea răspunderii disciplinare pentru absențe nemotivate în următoarele două ipoteze alternative: (i) absențe nemotivate repetate; (ii) absențe nemotivate care afectează în mod direct activitatea instanței ori a parchetului.

În prezenta cauză, din perspectiva laturii obiective, probatoriul administrat atestă faptul că pârâta judecător a absentat nemotivat de la serviciu în mod repetat, respectiv în zilele de 2 septembrie 2015, 23 noiembrie 2015, 30 decembrie 2015, 18 aprilie 2016, 19 aprilie 2016, 14 noiembrie 2016, 12 decembrie 2016, 13 decembrie 2016, 19 decembrie 2016, 3 ianuarie 2017, 4 ianuarie 2017, 4 aprilie 2017, 5 aprilie 2017 și 18 aprilie 2017.

Prin criticile formulate în recurs, recurenta-pârâtă nu contestă situația de fapt reținută de instanța disciplinară în raport cu probatoriul administrat.

Este adevărat că textul de lege nu definește ce se înțelege prin caracterul repetitiv al absențelor nemotivate de la serviciu, această chestiune fiind conturată în procesul de interpretare și aplicare a dispozițiilor respective.

În speță, Înalta Curte constată că cele 14 zile de absență nemotivată de la serviciu într-o perioadă de circa un an și jumătate reflectă caracterul repetitiv al conduitei neconforme a magistratului, fiind întrunit elementul laturii obiective a abaterii disciplinare în sensul art. 99 lit. k) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

Apărările prin care pârâta tinde să confere un caracter justificat absențelor fie prin prisma unor probleme de sănătate, fie prin faptul de a solicita acordarea unor zile de concediu ulterior absenței, fie prin formularea de asemenea cereri prin telefon ori prin intermediul altor persoane din instanță nu pot fi primite.

Se reține că cererea de concediu se depune anticipat, iar, în ipoteza unor cazuri fortuite, care împiedică magistratul să formuleze în prealabil o cerere de concediu, este necesar a fi obținut acordul de principiu al conducătorului instanței. Pe de altă parte, imposibilitatea de prezentare la serviciu din motive medicale este necesar a fi justificată prin acte medicale.

Or, în cauza dedusă judecății, probatoriul administrat nu relevă, în sensul celor expuse, o conduită concordantă a magistratului cercetat. Faptul că cererile de concediu formulate de magistrat nu au fost aprobate de către conducătorul instanței nu conferă caracter justificat absențelor de la serviciu, iar, în cauză, instanța nu este învestită cu realizarea controlului de legalitate și temeinicie al refuzului de aprobare a cererilor de concediu.

Circumscris tezei a doua a dispozițiilor art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte, în deplin acord cu instanța de disciplină, constată că, prin absențele nemotivate și repetate de la serviciu, recurenta-pârâtă a afectat în mod direct activitatea instanței, realitate necontestată de către pârâtă, care se rezumă, în apărările sale, să confere caracter justificat absențelor sale prin prisma unor motive personale, în principal, vizând starea sa de sănătate. Sub acest aspect, este de observat faptul că pârâta a absentat la data de 2 septembrie 2015 pentru că anterior nu a putut dormi trei nopți, nu își amintește motivele pentru care nu a fost prezentă la instanță la data de 23 noiembrie 2015 și a explicat că, a absentat la data de 30 decembrie 2015, întrucât era ajunul Revelionului.

Activitatea instanței a fost afectată de absențele nemotivate de la serviciu ale pârâtei în sensul că fie au fost amânate dosarele cu termen fixat în ședința de judecată (2 septembrie 2015), fie pârâta a fost înlocuită în ședință de un alt judecător (23 noiembrie 2015, 14 noiembrie 2016, 5 aprilie 2017), fie nu a fost asigurat serviciul de permanență în zile în care erau pe rol dosare având ca obiect măsuri preventive (23 noiembrie și 30 decembrie 2015).

Totodată, în zilele în care a absentat nemotivat de la serviciu, atribuțiile pârâtei (participarea la ședințele de judecată planificate, derularea procedurii prealabile în dosarele civile, derularea procedurii de cameră preliminară) au fost îndeplinite de către președintele instanței, în perioada în care numai doi judecători își desfășurau activitatea în instanță, fie de al treilea judecător, în perioada în care numai trei judecători își desfășurau activitatea în instanță.

Rezultă, astfel, fără echivoc faptul că absențele nemotivate ale pârâtei au afectat buna desfășurare a activității instanței fie prin creșterea volumului de activitate al celorlalți judecători, fie prin tergiversarea soluționării cauzelor, ca urmare a amânării dosarelor cu termen de judecată.

În consecință, în deplin acord cu instanța disciplinară, se reține că, prin absențele nemotivate și în mod repetat de la serviciu, pârâta a încălcat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 teza a doua din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005 [potrivit cărora, judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, care prevede, printre altele, obligația acestora de a respecta îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente și ordine de serviciu] și ale art. 5 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 [conform cărora judecătorii sunt obligați să fie prezenți la ora stabilită pentru îndeplinirea activităților în care sunt planificați ori pe care și le-au stabilit sau care impun prezența lor, ca efect al unor dispoziții legale sau regulamentare, ori pentru ședințele de judecată în care au fost desemnați, precum și la activitățile stabilite de președintele instanței, în conformitate cu legea] și art. 88 alin. (1) teza a doua și a treia [conform cărora programul de lucru al judecătorului este flexibil și poate să difere de programul de lucru al instanței, iar judecătorului îi revine obligația de a fi prezent la ora stabilită pentru ședințele de judecată și la alte activități în care este planificat sau pe care și le-a stabilit].

Sub aspectul laturii subiective, cu just temei a reținut instanța de disciplină că vinovăția magistratului cercetat rezultă din comportamentul contrar normelor indicate, întrucât, deși cunoștea că are obligația de a se prezenta la serviciu, a absentat nemotivat și, chiar dacă nu a urmărit în mod direct, a avut reprezentarea conduitei sale neconforme și a acceptat consecințele negative produse asupra activității instanței.

Raportat la susținerile recurentei privind motivele de ordin personal care au determinat-o să absenteze de la serviciu, Înalta Curte reține că, pentru a se putea fi constatată existența unei atitudini conforme dispozițiilor legale și de natură să reflecte o conduită corectă, diligentă și de bună-credință, era recomandat ca magistratul să absenteze de la serviciu numai în ipoteza aprobării cererii sale de concediu sau în situația obținerii acordului de principiu al conducerii instanței în cazul fortuit care îl împiedica să formuleze în prealabil o cerere de concediu. Or, atât probatoriul administrat, cât și susținerile recurentei nu reliefează o asemenea conduită.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, Înalta Cure apreciază că se impune înlocuirea sancțiunii aplicate de instanța de disciplină [în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în "suspendarea din funcția de judecător pe o perioadă de 6 luni", cu sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni" pentru argumentele arătate în continuare.

Fără a minimaliza modul reprobabil în care pârâta a înțeles să își exercite atribuțiile de serviciu și consecințele negative ale conduitei sale neconforme, Înalta Curte împărtășește rațiunile avute în vedere de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii la individualizarea sancțiunii disciplinare prin prisma criteriului proporționalității prevăzut de art. 100 din Legea nr. 303/2004. Totodată, însă, Înalta Curte are în vedere cu titlu complementar următoarele considerente de natură a fundamenta înlocuirea sancțiunii disciplinare.

Unul dintre elementele definitorii ce conturează gravitatea conduitei neconforme a pârâtei constă în faptul că, prin absențele nemotivate cu caracter repetitiv, a fost afectată buna desfășurare a activității instanței prin creșterea volumului de activitate al celorlalți doi judecători în funcție la Judecătoria Toplița în perioada de referință.

Or, dacă cele 14 zile de absență nemotivată a pârâtei pe parcursul unei perioade de circa un an și jumătate este de natură a afecta buna desfășurare a activității instanței, este evident faptul că măsura de suspendare din funcție a pârâtei pe o perioadă de 6 luni ar genera un efect negativ asupra activității instanței care ar depăși cu mult consecințele produse de conduita sancționată în cauză. Cu alte cuvinte, sancțiunea disciplinară ar produce în activitatea instanței efecte negative superioare celor generate de conduita neconformă, care au stat la baza aplicării sancțiunii, ceea ce ar echivala, în circumstanțele cauzei, cu o îndepărtare de la unul dintre scopurile urmărite în procedura răspunderii disciplinare, și anume înfăptuirea actului de justiție în condiții optime.

În circumstanțele prezentei cauze, se apreciază că scopul prezentei proceduri este de a sancționa conduita culpabilă care a avut efecte negative asupra activității instanței, iar nu de a supradimensiona efectele negative a căror contracarare este urmărită prin chiar derularea procedurii disciplinare.

Sub acest aspect, este de observat faptul că, dintre cei trei judecători de la Judecătoria Toplița, care își desfășurau activitatea în perioada analizată, doamna judecător B. a fost eliberată din funcție prin pensionare.

În consecință, Înalta Curte apreciază că scopul procedurii disciplinare poate fi atins, de o manieră care să nu afecteze suplimentar activitatea instanței, prin aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni".

Se apreciază că această sancțiune este adecvată pentru a asigura conștientizarea de către magistrat a conduitei sale culpabile, a gravității acesteia și a consecințelor negative pe care le-a produs asupra activității instanței, conștientizare de natură a-l determina pe judecător să își adapteze conduita regulilor referitoare la prezența la serviciu și celor privind efectuarea concediilor de odihnă, medicale sau a altor tipuri de concedii reglementate de lege.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte hotărârea atacată și, rejudecând, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, va aplica pârâtei sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. k) din aceeași lege, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate referitoare la admiterea acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară.